Aripi de cuvinte

viaţa, acest future de noapte ce ne-însoţeşte lipit de cotorul cărţii
mâncând în tihnă oră după oră şi zi şi noapte deopotrivă
ne-îmbie sau ne sperie cu irizaţii de cerneală

sunt zile când simt c-alunec pe coaja cuvintelor
şi literele îmi intră aşchii în carne, rânind
şi plin de coşmaruri e somnul ficţiunii

sunt nopţi când ridic la cer cu aripi de cuvinte
privirile-mi îmbrăţişează tot pământul
şi fiecare idee apare clar desenată pe Calea Lactee

prin ochii mei universul trece dintr-o stare în alta, de la macro la micro

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cer în noapte

Noapte neagră, noapte de argint.
Lume nesfârşită
În spaţiu şi timp.
Prin mijloc, Calea Lactee
Cine trece pe ea?
Trece omeneasca idee.

poezie de Leopold Staff din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aleea cu vise monocrome

viaţa e un bulevard larg plin de intersecţii marcate sau anonime
şi la fiecare intersecţie se strâng în buchet mai multe alei
cu diverse amintiri şi momente scrijelite
sunt zile când mă rătăcesc în aceste excursii temporale
luând intersecţiile la rând,
descoperind
sau redescoperind portrete prăfuite şi stări
de care nu îmi mai amintesc mare lucru
uneori mă rătăcesc în acest labirint de lumini şi umbre
şi simt o gheară ce mă strânge de gât
ţipătul se prelinge de-a lungul esofagului
înăbuşindu-mă
mai ales când nimeresc
pe câte o alee cu vise monocrome
în care albul şi negrul
metisează în cenuşiul unor zile pierdute
după ce voi trece pragul
oare ce se va întâmpla cu acest bulevard?
pierdut...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de iarnă

Patul meu e-atât de pustiu încât mă trezesc oră de oră:
Prin frigul tot mai pătrunzător bântuie vânturile unei nopţi haine.
Draperiile fac valuri, zgomotele lor sunt asemeni zgomotelor mării:
O, acele valuri sunt valurile care poate mă vor readuce la tine!

poezie de Ch\'ien Wen-ti, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imaginaţii nocturne

mă învăluie-n noapte broderii de stele
iar mă ţine trează strălucirea lor
jocul de lumini trece prin perdele
se aşează în suflet revelator fior.

aştept să se întoarcă visul frumos
pe aripi să mă poarte cu imaginaţii
prin universul magic şi mărinimos
carusel al speranţelor creat din constelaţii.

cuget la fericire în fiecare oră
iubirile de viaţă mă fascinează
dansul inimii într-o sublimă auroră
un Eros târziu lent mă asediază.

slove de cântec inspiraţie majoră
ridic cu frenezie pe cordială rază.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec vechi

când eram tânăr nu-mi păsa,
mă descheiam la suflet
şi mă umpleam de noapte
cerul îmi mângâia pletele
şi mă umpleam de tăcere
ce bine e să te umpli de viaţă
să trăieşti aşa, fără să bagi de seamă

mă lăsăm pe spate îmbrăţişând tăria
şi cerul se scurgea prin ochii mei în pământ
iar pământul se ridica pe vârfuri
mi se căţăra pe umeri
şi mi se strecura în suflet
odată cu respiraţia
purtând viaţa

în fiecare noapte ieşeam din lume
umblam hai-hui prin visele oamenilor
încurcându-le cărările
şi mă-ntorceam iar în lume. neprihănit,
pui abia născut la pieptul vieţii...
cât de uşor e să te îngropi în uitare
şi viaţa să te gâdile râzând pe la nas

acum am deschis fereastra spre toamnă
şi cerul s-a strecurat în suflet
culcuşindu-se la picioarele vieţii
amintirile se-înghesuie cu mine-n pat
trăgându-şi pătură de uitare
şi-îngânându-se una pe alta
uite aşa e viaţa: o bătaie de inimă şi-o răsuflare

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi suporţi singurătatea... 26 de ore pe zi: în fiecare dimineaţă te trezeşti c-o oră mai devreme, în fiecare noapte te culci c-o oră mai târziu.

aforism de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi pestriţe...

Aripi de pui congelate sau fripte,
Prin coteţe de ouă sau date pe cripte,
Aripi de porc făgăduite-n discursuri,
Aripi de fier ce te cară-n văzduhuri....

Pe aripi de fluturi
Îmi arde stomacul,
Cu aripi de înger
Pe umeri stă dracul,
Pe aripi pufăite
Din fire-aromate
Şi bahice aripi...
... simţiri minunate!...

Când te-aud,
Când te văd
Când te simt sunt zvârlit
Pe aripi duioase ce mă fac împlinit...
Sunt tot o aripă,
Sunt tot hotărât,
Dar să nu calc smintit,
Să-mi stea aripa-n gât!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (17 noiembrie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când... până când...

De când e lumea şi pământul,
Tot de-atunci bate şi vântul.
Norii tot de-atunci se-adună,
Fulgeră, plouă şi tună.

Tot de-atunci apele curg,
De-atunci cântă cucu-n crâng,
De-atunci sunt zile şi nopţi,
Tot de-atunci sunt vii şi morţi.

Din acele prea vechi timpuri
Există ani şi anotimpuri.
De când soarele e soare,
Tot de-atunci luna răsare.

De-atunci pomii ne umbresc
Şi cu flori se-mpodobesc.
De-atunci pământul hrăneşte
Tot ce pe el vieţuieşte.

De-o veşnicie strălucesc
Stelele-n raiul ceresc.
Tot de atunci păsări zboară
Către marea Stea Polară.

Toate-acestea îşi au mersul
De când există Universul.
Şi după cum cartea ne-nvaţă,
Tot de-atunci există viaţă.

De când planeta are viaţă
Omul stă mereu în faţă.
Chiar dacă există moarte,
El are posteritate.

Va dăinui până când
Va dispărea acest pământ.
Atunci, nu vor fi zile şi nopţi,
Nu vor mai fi vii, nici morţi.

Atunci viaţa se sfârşeşte,
Când pământu-ncremeneşte.
Când, în Universu-acesta mare
Va străluci un alt soare.

poezie de Dumitru Delcă (22 octombrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Emoţie

În clipa în care Pământul îmbrăţişează Cerul
emoţia îşi pune amprenta în epicentrul inimii,
ca şi cum fiecare atingere ar cuprinde
întreg Universul.

Tu eşti epicentrul unei nopţi
în care eu
te iubesc orbeşte
să simt fiecare tremur
al fiinţei tale...

Ce noapte,
Ce blestem!

poezie de Mirela Crâşmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O călătorie printre stele

Hai copii să ne plimbăm
Despre Cosmos să-nvăţăm!
Galaxii ce-ţi par mărgele
Sunt chiar grupuri mari de stele,
Planete, sateliţi, comete şi asteroizi,
Hai să le descoperim pe rând, timizi!
Nu ne-am întrebat noi oare,
Luceafărul când apare,
Cum plutesc pe cer în zare,
Carul mic şi Carul mare,
Cum s-au tors prin cer fuioare
De steluţe călătoare?
Mii de stele şi comete
Care se-nvârtesc discrete,
Au format prin cer trasee
Galaxia albă sau Calea Lactee...
Şi-n Calea Lactee ia priveşte
Chiar Pământul se găseşte!

poezie pentru copii de autor necunoscut/anonim
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Insomnii

E noapte.
E târziu, şi somnul tot nu vine.
Aşa trăiesc.
Ascunsă-n umbra nopţii.
Îmi construiesc imperii
Din tăcerea adâncă a eternităţii.

Şi noaptea,
Tot mai mult se-aşterne
Apare luna în tăcere.
De mult aştept,
Să-i spun a mea durere.

În noapte,
Îmi caut şi simt mângâierea.
Atunci când domină tăcerea
Sunt singură cu mine
Departe de lumea asta
Rea şi plină de suspine.

poezie de Daniela Gumann din Florile cireşului tânăr (2017)
Adăugat de Daniela Gumann
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi cer iertare, bunico!

lasă-mă să-ţi spun ceva despre locul în care
am locuit noi doi apoi tăcând ca o umbră
o să aştept

când plouă îmi aud copilăria
în aburul ei te văd bunico
dimineaţa devreme cum
îmi linişteai somnul
cu un sărut
(fiecare atingere o simt în anii scurşi
prin clespidra din mine)
mai ştii când cu degetele murdare de magiun
desenam pe geam ochii lui tata?
cândva mă tăvăleam prin cenuşa din faţa sobei
şi nu spuneai nimic...
acum mi-e inima strânsă ca un purece
salt din durere în durere
oftez
dar nu spun nimic
fiecare zi mă interoghează
ca pe un condamnat
mă ridic şi privesc în noapte
poate îmi trebuie un sprijin
iubire şi încredere sau
câte puţin din fiecare

e noapte şi plouă

îmi cer iertare, bunico!
în casa în care am iubit prima oară
s-a instalat un păianjen
mirosul greu de mucegai se izbeşte de mine
ca o linişte de lampa ne aprinsă de multă vreme
faţa de masă s-a rupt pe la colţuri
nucul din curte sub care bunicul potcovea caii
s-a maturizat
scrânciobul a îmbătrânit şi el
gardul dintre noi şi unchiul s-a scorojit
în rest sunt toate cum le ştii
din când în când timpul
mă strânge de piept
dar nu-i bai...

e noapte şi plouă
cobor în întunericul din mine şi aştept...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi cer iertare, bunico!

lasă-mă să-ţi spun ceva despre locul în care
am locuit noi doi apoi tăcând ca o umbră
o să aştept
când plouă îmi aud copilăria
în aburul ei te văd bunico
dimineaţa devreme cum
îmi linişteai somnul
cu un sărut
fiecare atingere o simt în anii scurşi
prin clespidra din mine
mai ştii când cu degetele murdare de majun
desenam pe geam ochii lui tata?
cândva mă tăvăleam prin cenuşa din faţa sobei
şi nu spuneai nimic...

acum mi-e inima strânsă ca un purece
salt din durere în durere
oftez
dar nu spun nimic
fiecare zi mă interoghează
ca pe un condamnat
mă ridic şi privesc în noapte
poate îmi trebuie un sprijin
iubire şi încredere sau
câte puţin din fiecare

e noapte şi plouă

îmi cer iertare, bunico!
în casa în care am iubit prima oară
s-a instalat un păianjen
mirosul greu de mucegai se izbeşte de mine
ca o linişte de lampa ne aprinsă de multă vreme
faţa de masă s-a rupt pe la colţuri
nucul din curte sub care bunicul potcovea caii
s-a maturizat
scrânciobul a îmbătrânit şi el
gardul dintre noi şi unchiul s-a scorojit
în rest sunt toate cum le ştii
din când în când timpul
mă strânge de piept
dar nu-i bai...

e noapte şi plouă
cobor în întunericul din mine şi aştept...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

am trăit ca o casă lângă calea ferată

din când în când apărea
câte o pereche de fazani

crescuseră nucii

mă trezesc în fiecare noapte
la aceeaşi oră
să visez

poezie de Cecilia Costache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel care aşteaptă

soarele trece, luna trece
ploaia trece, vântul trece
şi în tot acest timp cerul aşteaptă

soarele trece, luna trece
ploaia trece, vântul trece
şi în tot acest timp pământul aşteaptă

soarele străluceşte cu sau fără mine
luna tremură cu sau fără mine
ploaia trece cu sau fără mine
vântul cade cu sau fără mine
eu sunt timpul, aşteptarea, tăcerea
eu sunt...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai am şi alt coşmar, care provine din faptul că am orbit. Acesta este coşmarul în care încerc să citesc şi nu pot pentru că personajele se însufleţesc, fiecare literă se transformă în alta, iar cuvintele, scurte la început, devin lungi cuvinte olandeze, cu vocale care se repetă când încerc să le descifrez. Sau dacă nu, spaţiile dintre rânduri se lărgesc, literele încep să se întindă, totul apare scris în negru şi roşu pe hârtie lucioasă şi este atât de mare încât devine intolerabil. Şi când mă trezesc literele îmi ţin companie un timp. Pentru o clipă îmi trece prin minte: n-am să le pot uita niciodată şi o să înnebunesc.

citat din Jorge Luis Borges
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ce-am atins... eu

zilele sunt o succesiune de măşti uscate
nopţile privesc pe ferestre părăsite,
copacii strigă tulburând trecerea luminii
orele ard şi flăcări înfloresc în vânt.

acesta sunt, un străin în propria piele
adulmecând amintirile rătăcite în carne
sângele poartă neliniştea stinsă
sunt val ce-şi caută malul

fiecare răsuflare e un pretext
ca să mă îmbat cu stropi de lumină
îmi ridic braţele până la cer
strângându-l într-o ultimă îmbrăţişare

nu sunt decât o amprentă estompată
cernând dumul spre capătul singurătăţii

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era ceva răutăcios, ceva care rănea

şi mă durea de fiecare dată când îmi lua cartea. după care stingea lumina.
dar sub pătură aveam o altă carte şi o lanternă. nu dura prea mult
noapte de noapte trecea şi mi le lua. până când
nu am mai avut nimic. şi minunea s-a întâmplat. într-o noapte.
după ce mi-a luat cartea şi a stins lumina, am închis ochii
şi lacrimile s-au revoltat, şi-au ţâşnit
luând cu ele vălul negru
şi-atunci am văzut.
cărţile veneau, făceau o plecăciune,
se deadeau de trei ori peste cap şi se deschideau
luându-mă cu ele.
acum era suficient să închid ochii
şi asta l-a făcut să turbeze
evadasem. scăpasem.
l-am lăsat cu ura şi frustarile sale
nimeni şi nimic nu-mi poate lua imaginea cărţilor
decât odată cu viaţa.
dar ce mai contează, eu sunt deja carte
parte din carte

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

D-ale insomniei

De vreo două săptămâni
Am uitat somnul de noapte.
Mintea-mi cugetări ascute
Când în pat, sub umbra nopţii
Mă foiesc cuprins de şoapte.

Îmi e foame, îmi e sete,
Mi-e prea cald sau mi-e prea frig,
Perna nu vrea să m-asculte,
Cearşaful se vălureşte, pătura îmi face cute
Şi din liniştea odăii pe moş Ene-n gând îl strig.

Iar îmi stric ziua de mâine,
Aveam treburi de făcut
Şi deja s-au strâns cam multe
De când fac ochi la amiază
Hâd, nervos şi abătut.

Mi-am şi pus ceasul să sune
La o oră mai normală
Să stau treaz vrute nevrute
Ca să adorm mai devreme
Să mă lecuiesc de boală.

Ceasul sună, îl aud,
Mă ridic în două coate
Dar somnul e mult prea dulce
Şi amân planul pe mâine
Că sunt liber şi se poate.

poezie de Radu Bucelea
Adăugat de Radu Bucelea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au gust de tine...

Ochii mei poartă izbânda luminii
pun carmin în sângele macilor
şi râd atât de albastru
când fluturii se rotesc în simfonii,
ochii mei stau primii la pândă
să prindă galbenul ce sărută albul lunii
şi atunci ochii mei scriu poezii,
ochii mei sunt căprui şi verzi în lumină
aşa ca o dulce nehotărâre,
când vrei să pleci şi nu poţi,
sau ca atunci când stelele
nu ştiu să spună noapte bună
ochii mei poartă în sclipiri chipul tău,
aşa sunt ochii mei
scrişi să vadă cu tine....

poezie de Ioana Cîrneanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!