Eu sau alte fleacuri

[voiculesciană]

La flacăra tristeţii în ochi veghează plânsu-mi
galop de timp tihneşte-n a clipei profunzime
şi mi se-arată demoni din fleacuri anonime
de nu mai ştiu pe unde şi când de mine însumi.
În miez de toate-a mele-i tăcere statuară
oglinda mi-e icoană, sunt propriul chip cioplit
amorurile zborul din perne îşi luară,
singurătatea-n patimi o cruce-a învelit.
Mormintele-s udate-n al amintirii chin
legate-n gâtul vremii prizoniere-s ceasuri,
ci nu există mâine în cupa mea cu vin,
fierbinţi cuvinte-acolo se scaldă fără glasuri.
Aştept uitarea care în carne mi s-a vinde
eternităţii rugă ducându-i azi merinde.

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Yo
Comentează! | Votează! | Copiază!

După fustele vremii

locuieşti într-o clipă de ieri
ploaia amintirii şi-a ridicat fustele şi plouă cu bucăţele de timp
mâine îşi va aduce aminte de azi

fântâna sânului tău rosteşte alb sub cuvinte
eu n-am a face,
înmormântez rugăciunea în cer
într-o vreme pitită sub eternitate

spălându-mi apele duhului de noroaie,
de aluviuni de cuget, spre a nu cerceta pe Dumnezeu
multul tău e un puţin,
între tine şi mine aerul e ţesut cu şoaptă
în zborul îngerului între noi
în mine oglindită eşti, eşti icoană

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Jedi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Demoni...

Demoni de apă
Demoni de vânt
Demoni din flăcări şi din pământ
Demoni de suflet
Demoni cu gând
Demoni din ochi mereu sărutând
Demoni din mine
Demoni din tine
Demoni cu grijă aleşi din vitrine
Demoni cu aripi
Demoni de sânge
Demoni ce inima-n tine o frânge
Demoni serafici
Demoni din minţi
Demoni născuţi din ai noştrii părinţi
Demoni şi oameni
Demoni din fire
Demoni ce ştiu să lege iubire...

poezie de Vasile Zamolxeanu (31 ianuarie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul de Pământ

adevărul face dragoste cu minciuna,
el e Luceafăr şi ea e femeie
înger de Pământ, omul
veghează mirarea
aici Dincolo e un dromader semn de întrebare
spre pustia necunoaşterii de mâine îngerul de Pământ
bea şi mănâncă
la masa sângelui şi a cărnii proprii
cocoaşa interogatoriului de Dumnezeu
o umple-n enigme

în zori de moarte moare somnul
îngerului de Pământ,
îşi va trezi toate rugăciunile
din lumânarea cu lumină etern
urcând în spinarea Domnului
crezământ

dintr-o coastă m-acostează femeia,
are brâu de dorinţă şi prunci,
are toate amorurile îmbătate de neexistenţă când viul
încă mai suceşte minţile cărnii

nu cunosc vorbele de la fântână
când şi unde
e nupţialitatea visului în secunde, fecioare de timp
în haremul sultanului Suflet

tihneşte-n cuvinte a-şi deschide sicriul
îngerul de Pământ

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Angel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne

de chin flămândă-i rana bând o cruce...

recente leziuni spre mâine-aleargă
şi azi e visul umbrei de pe targă
tăceri luminii doftor ce-i seduce...

în urma ta eu crez învăţ să meargă
pe sub o grea păşire sub cauce,
din mult al tău pe gânduri duh mi-aduce
deşi mi-e-n cuget zborul de litargă.

din perne spintecând un măr în carne,
din aşternut de lut şi de exist
adie nuntă frica s-o întoarne...

din maluri am găsit, din raiul trist
a clipelor în văz de timp lucarne,
pe tine-acolo, Doamne, alpinist...

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu cu zadar dau vorbelor merinde

Eu cu zadar dau vorbelor merinde
să le înghită gura de hârtie
în seci măsele mestecând pustie
şi clipa-n ceruri rece iar se vinde.

E toamnă-n nunta rodului din vie
şi sânge crist necugete aprinde,
gândesc la tine-n tainele plutinde
pe-amor, mormânt de vise în sclavie.

Ebrietăţi îmi strigă albe-n oase
şi gol de carne umblu în schelet
femeie, de iubit slujind angoase...

În mine ţipă zborul incomplet
şi-n straie de amurg, sub stihuri joase
enigmei mi se-nfige-n stea stilet...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Oceanul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu strigat

[sub zodia rimei]

Îţi este-a flacără, ba a-ntuneric...
În clipe asuprită-i viaţa toată,
secundele-s genuni ce-n sânge-noată
şi şarpe-i traiul, unduind himeric

În dimineaţă dragostea îmbată
iar coasta mea din tine e-n feeric
şi-s om, în laţul vieţuirii, sferic
de lacrimi ud tăcerii grea, turbată

Eşti întrebarea taină să aprindă,
în zori de noapte visul despleteşti
eu te privesc, icoană, în oglindă

Singurătatea-mi ţine gându-n cleşti,
în cuget las cerescul să-mi cuprindă,
sunt propriul chip cioplit, din care creşti...

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel sau fleacuri în formă fixă

Veghează nopţi plutirea ta adâncă,
Femeie,-mi dai merinde spre delir...
Sisif mai urcă-n miezul minţii stâncă,
Peniţa-n alb înţeapă, trandafir.

De straiul fals nedezbrăcată încă
Ci duhul tot cu vorba îţi respir...
Veghează nopţi plutirea ta adâncă,
Femeie,-mi dai merinde spre delir.

Îmi spui iubire-n vis de şoaptă ţâncă
Convalescent pe zări pe căi mă mir
Din palma vieţii îngeri îţi mănâncă
Şi-n sânge-ţi beau al zilelor porfir...
Veghează nopţi plutirea ta adâncă.

rondel de Ştefan Petrea
Adăugat de Pictorul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fleacuri autumnale

e toamnă, taină-argint lichid de ploaie...
străbat de prin seninuri mici şi rare
lumini cu aurul în destrămare...
cuţitul trist în carnea clipei taie

din ţel venind amorul tău îmi pare
să-mi locuiască-a sângelui odaie
şi zboruri cresc şi-n duh, sub vâlvătaie,
de Dumnezeu se naşte decupare

recad în vinul fiert şi nu te cuget,
femeie, vis pe-altar îndepărtat
pe mine azi acolo m-am iertat
în vremea asta cu al serii muget

te vând pe obeţie-n noaptea minţii
când demoni sunt şi oamenii şi sfinţii

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Atlantida
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa ca o rugă

grija pentru mâine:
farfuria de supă,
bucata de pâine
şi ce va mai fi după;

pacea din ogradă
sporul meu la trudă
fragedă o mladă,
mâna când asudă;

dulce sau amară
o vezi sau n-o vezi
face să tresară
mugurii-n livezi

o ispită somnul
o himeră plânsu-mi
pacea mea cu Domnul
şi cu mine însumi

viaţa noastră azi
fragedă păstrugă
când o fi să cazi
să înălţi o rugă

dă-mi Doamne răbdare
drept, să nu mă clatin
la apusu-ăl mare
să cad ca un paltin!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu râde citind înainte

[voiculesciană]

Îţi vizitează ochii tristeţi de ploi mărunte,
Pe aurul zâmbirii argintul lor îşi lasă...
Ce diavol, Doamne,-i clipa ce pacea ne apasă,
Sisifică-i secunda suind-o iar în munte...
Dar când se va preface şi azi în amintire
Şi mâine-a fi de păsări în viaţă singur cânt
În vieţuire noaptea s-o soarbă din potire
Vei şti atunci în sânge un drum ce-i timp înfrânt.
În imnul nefiinţei de Sus enigme-n tot
Luci-vor pe-a ta carne cu zborul în ruine
Aeriform cuvinte din taniţe le scot
Şi iată! Veşnicia în moartea noastră vine...
În rest aceleaşi umbre, fântâni ce-s de lumină
Când lor te-alegi pe cale, înmiresmată-n vină...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Twilight
Comentează! | Votează! | Copiază!

(Re)culese

din hău eres, din naşteri a cuprinde
fiindu-n moarte-n haosuri lucire
poem pe sânge-mi scrii, de învecire
şi duhului la preţ a da merinde.

în ţărmul trist îţi şti-voi fericire
şi flacără ce-n piscuri se aprinde
dar stih de carne, flămânzind, mă vinde
şi ospătez o pită-n plumb ca mire.

mireasă,-n buze ai o sărutare
ori a vorbi te-ndeamnă Dumnezeu
mesean la tine-n vise sunt şi-s eu
şi ai eternitate-n buzunare.

culeg pe trupul tău de patimi grâne,
din oameni nunta noastră-n lut rămâne...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Polonic
Comentează! | Votează! | Copiază!

De tine

te beau singurătăţi, fântână tristă,
femeie-n rugă lacrima ce-ţi suie
zidind cu trudă-n amintiri statuie
şi slavă clipelor ce-n azi există...
în lutul tău ci încă mâine nu e...
tu vorbe scuipi hârtiei în batistă,
oglinda ţi-e icoană egotistă
şi crucea-mpodobită-n duh de cuie.
eterică, de-abis şi nupţială
tu întocmeşti în ploi privirii lege
în faptul meu de-a fi a te-nţelege
şi dulce eşti în blânda ta sfială.

la urmă toate sunt luciri de îngeri,
izbânzi ce-n tot se reazemă-n înfrângeri...

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Animagus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vinovată

de alb sub stih ca-n morb hârtia zace
peniţa ta cu veşnicii de-alină
şi fără-a fi-n fântâna cu ruină
cioplitul chip e-n vorbă care tace.

eşti vinovată-acolo de lumină,
de plânsetul neauzit de pace
când sacră lăcrimare se desface
din ochi a râde-n dragoste deplină.

ivind în a privirilor lucarne
morminte-n vis etern zicându-mi rost
poeme-mi strigi, a linişti ploi să-mi toarne.

ci parcă de amurg venea din ost
şi-n trupul tău, cel fără zvon de carne
nunteam un azi spre mâine din ce-a fost...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Uranus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tratat despre... vin

Vin la vin şi se îmbată
Când devin în grup o fiară
Iau şi beau de o fac lată
Când nu-i vin ei vin şi iară...

Vin la birt şi vin la masă
Are vin de dat din cană
Vinde celor ce acasă
Nu au vin, deci vin la... nană

Vinde vin pus în ulcioare
Însă uite cum stă treaba...
Numai vin, fără mâncare?
Nu mai vin că vin degeaba...

Vinde şi vin de surcele
E un chin să-l bei, da... lasă
Mă închin, revin la cele
Ce vând vin ca vin de masă...

Are-n beci, da-n veci nu scoate
Vin de leac, aceeaşi nană
Dar nu-l vinde că socoate
Că e vin de pus la rană...

Vezi ce ne vinde vecine?
Vinde vin, de vină-i cine?...

poezie de Gheorghe Gurău (2009)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul clipei

Oglinda îmi şopteşte prin firele albite
Că lupii vremii muşcă din fibre obosite,
Că bruma nemiloasă îmi suge din vigoare
Şi tihna mi-o-nveleşte cu-a frunzelor paloare.

Dar toamna generoasă, ca struna de vioară,
În sunete adună un ritm ce înfioară.
E şipot de izvoare? E glas de ciocârlie?
Sau trilul clipei mele... Se poate să mai fie?

Spre zări necunoscute cocorii se agită,
Îşi flutură penajul prin ceaţa-ncremenită;
Îmi spun că trece toamna şi nervul o să strige,
Capriciile vremii în mine s-or înfige.

Se lasă-n vene iarna, în fulgi mă înfăşoară,
Dar cântul clipei mele mi-e drag ca-ntâia oară.
Lumina mă-mpresoară şi-a vieţii serenadă
Mă strânge ca o rugă sub bluza de zăpadă.

poezie de Georgeta Muscă Oană
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia interioară

meteahna tristeţii tale încape într-o poezie de ploaie
când îngerii mor deasupra mormintelor de apă
fântâni, invers, pe cer ţin zeamă
în existenţa lichidă a tăcerii spre şoaptă,
de acolo spre strigăt
tu, femeie de casă-n odaia sufletului meu
îmi ştergi praful din umbră, de pe tăişul răcnetului,
o mică fărădelege-n albastru
seninul are lumina în cioburi,
picături din ruga ce plouă invers, spre cer

azi pe lacrima ta s-a strâns praful,
pe-afară ploaia a supravieţuit
cu apa clocotind de cădere
unde tu
eşti cuvânt
şi carne de-amintire,
pasărea are cântecul astupat
în sicriul târziu

în toate literele mele-i cuib de morminte,
nu ştiu a scrie
ce toţi poeţii au uitat să spună
despre tine, femeie
cu nimbul aşezat, ca o pălărie pe creştetul lui Dumnezeu,
pe vis omenesc spre eternitate

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Afrodita
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aştept o veste

Aştept o veste de la mine însumi
Şi plâng de dorul ei necontenit
Şi mă privesc în lacrima din plânsu-mi
Ca să mă văd un pic mai fericit.

Şi nu mă văd... şi nu ştiu despre mine
Decât că plâng şi viaţa mi-a trecut,
Decât c-aştept şi vestea nu mai vine.
S-o mai aştept? S-o iau de la-nceput?

poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâine ciung

tăiş de umbre
în carnea amintirii
chirurgicală noapte

bisturiul morţii
amputarea clipei
trup de mâine ciung

rest la plată timpul
dându-i veşniciei
lin se nasc morminte

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carnagii

când îmi zâmbeşti mi se întâmplă aurul
afund argintului tristeţii mele

zidindu-ţi absenţe în odaia pentru doi
urma ta e o tăcere
şi-un diamant scos din stâncă

piatra de a fi
Sisif nu o urcă decât o singură dată

pe vârful muntelui existenţei
dorm oameni fără de sânge

putrefact se declină în carne logica nefiinţei...

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecou minim

Sub pas de om e umblet de minciună
Veghează umbra-n zarea lumii, mica
Şi în infern de şoapte eşti, adică
Femeie-n sânge foc având să-mi spună...

De-acolo fumul rugăciuni ridică
Seninul trist pe miez să se depună,
Ci stihul ne e dat spre împreună
Că frigul din distanţe doarme-n frică.

Absenţa ta îmi locuieşte-n perne,
În adevăr e Raiul rătăcit,
Din pipa vremii suie căi eterne...

În poezia timpului ghicit
Ne zice-n văz o rază-n zori a cerne
Şi-n moarte-i duh de luturi sărăcit...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Ardeleanul
Comentează! | Votează! | Copiază!