L u n i i , a r a r

TOTUŞI voi, străzi, totuşi voi stâlpi, niciodată nu suntem singuri. În călătorii extatice verificam dacă arcul îţi e strălucitor, dacă fruntea îţi e senină. Umpleam peisaje cu doi, aspirând frumuseţi muribunde în spaţiu.

Uneori văd enigmatici şamani care fac sa ningă peste somnul tău cu argintul cert al nisipurilor. Haa, ha-ha! Lumânările alene căzute din mâini adormite.

A rămas cu legenda lopătarului şchiop trecătorul. Naţiunile murmurelor apropiaseră golful ce apune cu ziua. În celalalt timp, adânciri venerate: adesea, ghemuită, o revelaţie blândă. Anul ce a îngrămădit şi semănat mărturisite tristeţi. Pe prag detaşare.

poezie de Ioan-Nicolae Popescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi dacă ninge

Tu spui
că n-o să ningă în decembrie
şi că iarna asta
va intra într-un porumbel alb
cu aripi lungi
desfăcute
până-n ochii mei
dezbrăcaţi
de spectrul voluptos al eului

şi totuşi
aştept lasciv
acestă ninsoare
ca pe o surescitare
inevitabilă
a unei dimineţi rupte
dintr-o duminică muribundă

şi dacă ninge
să ningă
departe de gura ştirbă a lumii
departe de zidurile suspendate în vid
şi de eternitatea care îmi
împreşmuieşte
entitatea

şi dacă ninge
să ningă
dincolo de îngheţuri
dincolo
de aprinsele zări
ce topesc inimi
sub tâmplele mieilor…

poezie de Iulian Lorincz
Adăugat de Iulian Lorincz
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anul Nou este nou şi, totuşi, în acelaşi timp, este deja vechi, îmbătrânit de tot ce ni s-a întâmplat fiecăruia de-a lungul vieţilor noastre. Anul Nou este precum apa pură a unui izvor de munte ce se amestecă cu apele stătătoare pe care le întâlneşte în jos; este nou şi, totuşi, nu este întru totul nou, pentru că este trăit de fiinţe umane împovărate de trecutul lor. De aceea, deşi totul este nou, bărbaţii şi femeile nu reuşesc niciodată să trăiască în el o viaţă cu totul nouă.

citat din Omraam Mikhael Aivanhov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În timp

Totuşi, eu am văzut o pasăre
care a ouat în timp ce zbura...
Totuşi, eu am văzut un om plângând
în timp ce râdea...
Totuşi, eu am văzut o piatră
în timp ce era...

poezie celebră de Nichita Stănescu din Belgradul în Cinci Prieteni
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al treilea om

Nu suntem singuri niciodată
E o prezenţă, tot mereu
Poate o rudă decedată
Poate un înger, sau un zeu.

Dacă ne paşte un pericol
Ne apără, ne dă un sfat –
Cine contestă, e ridicol
Mai tuturor ni s-a-ntâmplat.

Un corp astral, din altă stare
E un om viu, şi totuşi nu-i
Apoi se stinge şi dispare...

El nu se-arată orişicui
Ci doar acelora pe care
Domnul îi are-n planul Lui.

sonet de Corneliu Vadim Tudor (2 ianuarie 2015)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe vremuri, femeia trebuia să fie plinuţă şi avea păr pe ici, pe colo, peste tot. Acum trebuie să fie cât mai slabă şi epilată. Sunt totuşi triburi în care uneori mai vine foamea şi dacă nu eşti foarte grasă, nu te mai ia nimeni de soţie. La noi, dacă eşti foarte grasă, nu te ia nimeni sau, dacă te ia, se răzgândeşte repede.

citat din Teo Trandafir
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un frate şi o soră

Un frate şi o soră
fugeau din calea morţii.
Peste câmpii şi ape
în căutarea sorţii.

Lacrimi curgeau şiroaie
Din ochii lor plăpânzi.
Dar ei să ţineau de mână
Ca doi îngeri blânzi.

Soarta a fost crudă
Cu aceşti doi porumbei.
Au rămas singuri pe lume,
singuri-singurei.

Dar ei cu fruntea sus
Au înfruntat tot ce le-a ieşit în cale.
Zile grele au avut
Fără un pic de apă şi mâncare.

Dar timpul a trecut
Peste lume şi peste ei.
Acum au un nume şi sunt înconjuraţi
De copii şi nepoţei.

Dar nu vor uita niciodată
câtă vreme va mai trece,
Că un băiat şi o fată au rămas singuri,
În lume aceasta rea şi rece.

poezie de Vladimir Potlog (23 iunie 2019)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lapidarium

ce ne-a rămas?
pământul pe care călcăm în vârful picioarelor
de teamă să nu trezim vârcolacii adâncurilor
cu ochi de lavă
aerul pe care îl respirăm din instinct
deşi ne preface în cenuşii stalagmite
zi după zi în timp ce tăcem
ici colo câte o inimă scăpată vie
din măcelul în paşi de vals.
încălziţi-vă la lumânările de paşti
inocenţilor vinovaţi
amintiţi-vă ziua de mâine
imaginaţi-vă ziua de ieri
ridicaţi din colb piatra lunii
apoi aruncaţi-o înspre fruntea
cerbului fermecat şi nemuritor
orbilor.

poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi cărţile totuşi...

Toate se trec sub bolţi şi pe lume:
stea ce se naşte şi codru bătrân,
oştire, şi tron, şi slavă, şi nume....
Şi totuşi cărţile... Ele rămân.

Lângă casa mea păşteau nişte miele,
cu behăit angelic, nedefinit...
Pe câteva le-am pus în poemele mele...
Numai cele de acolo nu au murit.

Ninsorile care cădeau pe colnic,
însoţite de-al iernii fagot,
mă rugau să le-aşez într-un vers cât de mic,
ca să nu se topească de tot...

Pe o femeie iubită-n juneţele mele,
după ani o revăd, ea-mi râde crispată,
frumuseţea i-a rămas toată-n poemele mele –
acolo ea nu va-îmbătrâni niciodată.

Planete se sting şi seacă oceane,
altar creştin şi templu păgân
se trec, cu imperii, munţi, bastioane...
Şi totuşi cărţile... ele rămân.
Iar cărţile totuşi, totuşi rămân

poezie clasică de Nicolae Dabija din revista Flacăra lui Adrian Păunescu (17-23 iulie 2020) (19 ianuarie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În somnul nopţii îngheţate

Ploaia de stele senină
se stinge în puful de fulgi albi.
Printre stele răsare luna
în ninsoarea liniştită...
Dacă ploaia s-ar opri...
eu aş putea să-ţi văd ochii verzi.
Poza ta pe cer o rup
ca lacrimile mele,
să o coase cu picături.
O stea pe cer răsare...
şi una singură apune.
În focul inimii
sunt speranţe de neatins...
şi eu visez uneori
la privirea ta angelică...
ce mi se arată des
în somnul nopţii îngheţate,
cu şoaptele furate
de o picătură de iubire
ce-mi surâde miraculos
sub chipul ploios al lunii albe.

poezie de Eugenia Calancea (6 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pisica

Cât ar fi de blândă
Totuşi stă la pândă
Dacă e flămândă.

tristih de David Boia (3 septembrie 2013)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu tine şi totuşi fără...

Cu tine şi totuşi fără,
mi-e bine, rău, greu de spus.
Cu tine şi totuşi fără,
fug şi de răsărit şi de-apus.

Cu tine şi totuşi fără,
frunze îngălbenesc, înverzesc...
Cu tine şi totuşi fără,
vreo şansă să nu-nnebunesc?

Cu tine şi totuşi fără,
cânt, plâng şi dansez în noapte.
Cu tine şi totuşi fără,
astazi, nu mă mai tem de moarte.

Cu tine şi totuşi fără,
îndrăznesc timid să visez.
cu tine şi totuşi fără,
în iluzii vagabondez.

Cu tine şi totuşi fără,
încă învăţ să trăiesc.
Cu tine şi totuşi fără,
wtf... am să reuşesc!

poezie de Cătălina Bontoi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintirile mă dor

Ziua a intrat la apă, de lumină-i văduvită,
Norii tuciurii se-nfruntă, se-îmbrâncesc în lumea lor,
Doar privirea ta, iubito, dulce, blândă, liniştită
Mă ajută să pot trece prin al toamnei trist decor.

Seara-încătuşată-n neguri vine searbădă, sluţită,
De prin temniţe scăpate amintirile mă dor,
Ziua a intrat la apă, de lumină-i văduvită,
Norii tuciurii se-nfruntă, se-îmbrâncesc în lumea lor.

Pe umărul meu fierbinte fruntea o apleci uşor,
Mângâi toamna cea senină prinsă-n tâmpla ta albită,
Trece-n grabă peste noi cu volbura-i ruginită,
Cu-al meu trup am să te-acopăr luptând cu al iernii vifor,
Ziua a intrat la apă, de lumină-i văduvită.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Agăţată de cuvinte

Eu rămân ca o mare de iarnă
Am mâini de apă pline de voci...
Îmi respiră tăcerea cuvintelor.
Dacă mă uit şi mă schimb în ochii tăi
Îmi dau seama că te văd...
Dacă privesc din ochii tăi
Văd omul care nu vorbeşte
Dar care spune ceva:
Linia orizontului, aspectul tău peste zile
Sau nemulţumirea secretă
Sau chiar dezbrăcată.

Dacă privesc din ochii tăi
Văd cerul în perspectivă...
Norii ce judecă alb,
Văd mainile care deschid ninsoarea
Pe fruntea gândurilor.
Dacă te uiţi la ochii tăi, în ochii tăi,
Vezi dragostea pe care
Nu o înţelegi niciodată,
Restul rămâne în tine şi ningi.

Am fost un zâmbet în vocea ta
Şi-o privire într-un strigăt
Agăţat de cuvinte.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ningă! (poezie in grai bănăţean)

Să ningă neaua să mă-mbreşe
în albu ei străluşitor,
să măi zăuit vremea şe treşe
şi doru meu rătăşitor...

Să ningă. Num-atâta vreu
să număr fuljii care cad,
că ei furară satu meu
şî toace crenjilii dă brad...

Să ningă. Cât măi mult să ningă,
să mi-i ce prindă iarna-nbraţă
sî cand o fi ea să ce strângă
să sâmţ căldura ei dă gheaţă...

Să ningă cum n-o nins dămult,
tăşâtu iernii să-l primeşci,
iar doru teu când îl ascult
mereu, mereu să ce topeşci.

Să ningă. Până să sprăjăce
şî umbra iernii ce apuşe
când jeru numa să năspreşce
şî soarilii nu ce aduşe

Să ningă. Iarna să şiulească
ca o cemare-a nopţî blândă,
iar ochii tei să n-o găsască
sî măi dup-aia să să-nchidă.

Să ningă, să ningă, să ningă,
să mori supt neaua care vine
şî gându meu d-o fi să plângă
să moară odată cu cine!...

poezie de Sergiu Boian din Antologia literaturii dialectale bănăţene "Gura Satului" (februarie 2008)
Adăugat de Sergiu Boian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu ochi de ţăran

În ţara asta frumoasă cu nume de poet
Eminescu privea rugăciunea unui dac,

poarta sărutului pe sub care trec
are stâlpi dăltuiţi în piatră
şi susţin o ladă de zestre
în care-i împăturită istoria unui neam
trecut peste nesfârşite încercări de moarte
şi totuşi există treaz.

Pe când voi îmbătrâni lângă masa tăcerii
idei de păsări vor zbura spre cer,
de voi rămâne nemuritor şi magic
privind coloana înfiptă-n înfinit
cu ochi de ţăran dintr-un sat
rămas într-o veşnicie uitată.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum totuşi mă aduni

puţin peste limita mea
începi tu – patru dimensiuni
cu care scad şi-ţi adun privirea;
uneori e linişte curată, de zăpadă,
alteori e un aer dens,
prea înalt de frumos, irespirabil.
în această răscruce
se va fi făcut aşezământ
din ce puteam să-ţi scriu;
puţin peste, însă...
şi-acum întreb
cum totuşi mă aduni.

poezie de Ana Ştefănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce suntem atât de singuri? De ce trebuie să fim atât de singuri? Suntem atât de mulţi oameni pe lumea asta, toţi avem nevoie de altcineva şi totuşi ne izolăm. Pentru ce? Oare Pământul se roteşte numai pentru a ne alimenta singurătatea?

Haruki Murakami în Iubita mea, Sputnik (1999)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea resuscitează România

Moartea vine prea devreme
niciodată nu te-ntreabă
dacă pentru ea ai vreme
să te muţi colea sub iarbă

Niciodată nu te-ntreabă
ce-ai făcut cu tine totuşi
în suc propriu o să fiarbă
ca un lan Doamne de lotuşi

Ce-ai făcut cu tine totuşi
dacă pentru ea ai vreme
de pe Nil pe Gange Trotuş
moartea vine prea devreme

Niciodată nu te-ntreabă
înger dacă eşti sau iarbă

rondel de Costel Zăgan din Cezeisme II (1 noiembrie 2015)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singuri nu suntem niciodată, dacă credem în Dumnezeu. Dar nu e suficient. Trebuie să ai măcar prieteni, dacă nu un partener de viaţă.

citat din Marius Ţeicu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe când voi îmbătrâni

În ţara asta frumoasă cu nume de poet
Eminescu privea rugăciunea unui dac,

poarta sărutului pe sub care trec
are stâlpi dăltuiţi în piatră
şi susţin o ladă de zestre
în care-i împăturită istoria unui neam
trecut peste nenumărate încercări de moarte
şi totuşi există treaz.

Pe când voi îmbătrâni, lângă masa tăcerii
idei de păsări vor zbura spre cer,
de voi rămâne nemuritor şi magic
privind coloana înfiptă-n înfinit
cu ochii de ţăran dintr-un sat
rămas într-o veşnicie născută-n el
şi uitată pe uliţe.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!