![Dorina Omota](http://www.citatepedia.ro/autori/f/dorina_omota.jpg)
Mărie, cere mărire de salariu...
Într-o luni de dimineață
Maria venind din piață
Udă toată de sudoare,
Se uită la coana mare
Si îi spuse supărată:
-Vreau o mărire de plată!...
Cu o privire ciudată,
Doamna o-ntrebă mirată:
Ai înnebunit măi fată?
- Pai cucoană Valentina
Știe toată Colentina
Că la toate sunt mai bună
Așadar vreau o arvună!
- Hmm... răspunse cam nervoasă
Doamna, și din fire scoasă,
Strigă tare să se-audă
Mai Mărie, ești zăludă?
Dă-mi și mie un exemplu
Să nu-mi schimb comportamentu'!
Pai cucoană, la călcat,
Mi-o zis când s-o îmbrăcat
Cu cămașa lui cea moale,
Însăși soțul dumitale.
-Mda... zise doamna mirată,
Și-alt motiv mai ai mai fată?
Pai normal zise în graba
Maria făcându-si treabă:
- La gătit tot io-s mai bună,
Știu asta deja de-o lună.
- Mai Mărie tu ești beată?
Zise doamna- nfuriată!
- Nu cucoană, stai cuminte
Că nu vreau să-ți ieși din minte:
Și degeaba ești mirată
Că cer mărire de plată
Da' și la iubit se știe:
Tot mă tare e Mărie.
Doamna deveni turbată,
Inima-ncepu să-i bată,
Se-negri precum o cioară,
Și-ncepu apoi să zbiară:
- Asta de ce-o spui Mărie?
Fiti-ar pruncii-n pușcărie!...
- Păi cucoană, ia stai calmă,
Că vreau banii nu sudalmă.
Mi-o spuse ieri gradinarul
Deci... O să-mi mărești salariul?
pamflet de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
![Distribuie](http://www.citatepedia.ro/g/32share.png)
Citate similare
![Dumitru Sârghie](http://www.citatepedia.ro/autori/f/dumitru_sarghie.jpg)
Mărie, Mărie...
Între tine și mine,
Mărie, Mărie,
să fie război,
să fie-armonie?
Vrei flori ca să fie,
de iasomie,
Mărie, Mărie,
murmur spre stele,
de filomele,
raze de lună,
maci în cunună?
Vrei lună răsare
și-nfiorare
pe suflet și trup,
iubire de... lup,
dorinți pe nisip
și îngeri cu chip?
Jăratec să fie,
între tine și mine,
Mărie, Mărie?
Vrei freamăt
și geamăt,
vrei gânduri curate,
îngemănate,
lăuntric, vrei soare,
cireșe amare,
vrei liniștea firii
și mierea iubirii,
vrei om să te ție,
Mărie, Mărie?
Ia, spune-mi, arar,
vrei zid și hotar,
între mine și tine,
când, dulce te-mbie,
cânt de ciocârlie,
Mărie, Mărie?
Eu sufăr de tine,
tu suferi de mine,
motive-s depline
și apele-s line,
dor în măreție,
Mărie, Mărie...
Dar, Doamne,
când gândul ne-abate,
de la iubire și plinătate
doar Eros, pribeagul,
cum bine se știe,
mai poate, mai poate,
să facă dreptate
Mărie, Mărie...
poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
![Distribuie](http://www.citatepedia.ro/g/32share.png)
Mărie
Către mine-o zis Mărie:
- Vrei să-mi faci o poezie?
I-am zis: - Mărie, pentru tine
Ce n-aș face, da nu-mi vine.
epigramă de Ionel Stoiț din Voivodina, Banatul Sârbesc (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
![Distribuie](http://www.citatepedia.ro/g/32share.png)
Mărie și Ion la divorț
- Io de ăsta divorțez,
Nu mi-o făcut nicio treabă.
- Io nu vreau să o forțez
Și-apoi ce... atâta... grabă!
epigramă de Vasile Iușan din Justiția e oarbă... (2009)
Adăugat de Vasile Iușan
Comentează! | Votează! | Copiază!
![Distribuie](http://www.citatepedia.ro/g/32share.png)
![Valeriu Butulescu](http://www.citatepedia.ro/autori/f/valeriu_butulescu.jpg)
Brâncuși (își revine treptat; intră într-un ușor delir): Mărie, Mărie... Artiștii sunt călăuze ale singurătății... Pentru artist, căsnicie înseamnă moarte... Tu ești privighetoare... Te-ai logodit cu cântecul românesc... (Natalia se ridică, apropiindu-se de patefon.) Acolo, în Carpați, trebuie să cânți tu, Mărie, nu la Paris! Nu te părăsesc, iubito! Îmi urmez calea... Atâta tot! Cântă, Mărie!... Mărie și Mărioară... Mărioară de la Gorj... Pe Jaleș în sus, Mărie te-ai dus... Alină jalea poporului meu, Mărie...
replică din piesa de teatru Pasărea de aur (Infinitul Brâncuși), scenariu de Valeriu Butulescu (2007)
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!
![Distribuie](http://www.citatepedia.ro/g/32share.png)
![în alte limbi](http://www.citatepedia.ro/g/32world.png)
![E.E. Cummings](http://www.citatepedia.ro/autori/f/e_e__cummings.jpg)
Pot să ating zise el
Pot să ating zise el
(o să țip zise ea
numai o dată zise el)
e plăcut zise ea
(pot să mângâi zise el
cât timp zise ea
mult timp zise el)
de ce nu zise ea
(hai s-o facem zise el
nu prea aproape zise ea
cât de aproape zise el
unde ești acum zise ea)
pot să mă așez zise el
(pe care parte zise ea
pe partea asta zise el
dacă săruți zise ea
pot să mă mișc zise el
așa-i dragostea zise ea)
mai vrei zise el
(dar o sa mor zise ea
așa-i viața zise el
dar soția ta zise ea
acum zise el)
ah zise ea
(super zise el
nu te opri zise ea
oh nu zise el)
mai lent zise ea
(gggata? zise el
îmmm zise ea)
ai fost grozavă! zise el
(ești al Meu zise ea)
poezie clasică de E.E. Cummings, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
![Distribuie](http://www.citatepedia.ro/g/32share.png)
![în alte limbi](http://www.citatepedia.ro/g/32world.png)
![Constantin Triță](http://www.citatepedia.ro/autori/f/constantin_trita.jpg)
De dimineață și-n chindie
De dimineață... și-n chindie,
Râmnesc la sânii tăi, Mărie!
Năucitori, flamânzi de dor,
Flăcări stârnind ca un fior
Ascuns în bluza dantelată,
Sub pârga sfârcului de fată
De dimineață... și-n chindie,
La sânii tăi gândesc... Mărie!
Nebun... cu palmele arzând,
I-aș lua în gură... până când
Oftând ușor... m-ai înșfăca
Și m-ai iubi și m-ai mânca.
De dimineață... și-n chindie,
Vreau sânii tăi rotunzi, Mărie!
Plini de nectar... tulburători,
Ai unui trup plin de comori,
Topind peceți de buze moi
Ce-mpart destinele la doi.
De dimineață... strig... Mărie!
Iubește-mă!... pân-la chindie
Și fă-mi plăcerile la rând,
Adânc în suflet, de-ți pătrund.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
![Distribuie](http://www.citatepedia.ro/g/32share.png)
Ion către Mărie
Am scăpat de cătănie,
Să te cer veni sorocul.
Tu ești mare-acum, Mărie.
- Cum ți-o fi norocul.
epigramă de Vasile Iușan din Estivale (2009)
Adăugat de Vasile Iușan
Comentează! | Votează! | Copiază!
![Distribuie](http://www.citatepedia.ro/g/32share.png)
![Rodica Nicoleta Ion](http://www.citatepedia.ro/autori/f/rodica_nicoleta_ion.jpg)
Întâmplare
Să vedeți ce întâmplare:
În permisie veni
Soțul... și bătu la ușă...
Dar pe nimeni nu găsi.
Se-așeză să mai vegheze...
Om cu grijă, ce să-i faci?!
Soața, îi pusese-n frunte
Nu un corn, ci mii de draci.
Și cum nu găsi o scuză,
Cum a fost și cum n-a fost,
Ordonanțele le puse,
Unul sus și unul jos.
Renta stabilită-n pripă
Nu-i era îndeajuns,
Mai ales că... cotizase
Numai soldatul de sus.
Soțului deschise ușa...
Dar în prag îl și opri.
Se făcu că-i somnoroasă,
N-are vreme de prostii...
Și de nervi, de supărare,
Jap, o palmă...
- Mă trădezi?!
- Eu?! Să-mi fie cu iertare,
Doamna mea, drept ce mă crezi?!
Cu năduf și-amărăciune
Înjură de sfinți și soartă
C-a închis ochii ca mortu
Pentr-o cutră de amantă.
- "Doamne, apără-l și-l iartă"
Zise ea, sperând că el
Va pleca, lăsându-i renta.
Ți-ai găsit?! Ce tip rebel...
Și intră în casă iute,
De rușine sau amar
Să-și convingă soțioara
Că-i curat și plin de har.
Și când cheful îi pierise,
Lui, de-atâta nădușală,
Iaca, ea-i mai drăgăstoasă
I se-arată-n față goală...
Că e blândă mielușica,
Oh, femeie iubitoare,
De-aia îi căzuse-n mreje
Și-i ceru cu iscusință,
Știți voi bine... se-nțelege...
Doamne, biet stăpân de obște,
Nu știa că-n casa lui
Tot femeia îl conduce.
Tot ea, dar... cu banii cui?!
- Nu am bani, îi spuse dânsa.
M-ai lăsat fără un chior
Și mai vrei să-ți fac, bărbate,
Și un plod în viitor?!
Vi-n permisie cu anul,
Stai la ușă ca un prost,
Păi, în ăste situații
Crezi c-ar mai avea vreun rost?!
Măi, să știi că mă omor,
Zise pe un ton mai grav,
Doamna, tare supărată,
Că mi-ai dat acum de hac.
Scoate iute cașcavalul!
Lasă bani de-nmormântare!
- "Să mai dea și ăl de sus",
Zise omul cu sudoare.
- Ba să dea ăl de sub pat,
Că eu n-am un leu din rentă
Fiindcă doamnei toți i-am dat
Ei! Să vezi atunci alertă!
Omul spuse hotărât:
- Este renta stabilită!
Doamna, cu un ton mai sus
Strigă tare:
- Mă irită!
pamflet de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
![Distribuie](http://www.citatepedia.ro/g/32share.png)
Pacey: Prostii! Adevărul e că ești o femeie extraordinară, foarte frumoasă, puțin nesigură pe ea pentru că se apropie de 40. Așa că îți place atunci când un băiat tânăr, curajos ca mine flirtează cu tine. Îl ispitești. Îți imaginezi cum ar fi ca acel băiat pe pucntul de a deveni bărbat să fie al tău. Pentru că te face să te simți atrăgătoare. Face ca îmbătrânirea să fie mai ușoară. Păi, hai să-ți spun ceva. Ți-ai ratat șansa, cucoană. Ai pierdut cea mai bună partidă de sex din viața ta.
Doamna Jacobs: Te înșeli într-o anumită privință, Pacey. Tu nu mai ești un băiat.
replici din filmul serial Cei mai frumoși ani
Adăugat de Moț Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!
![Distribuie](http://www.citatepedia.ro/g/32share.png)
Am hotărât
Taurul după Mărie:
- Stai, Mărie, stai nițel.
- Decât să fac o prostie,
Mai binè fac... un vițel.
epigramă de Vasile Iușan din Fă-mă, Doamne, ce mi-i face! (2009)
Adăugat de Vasile Iușan
Comentează! | Votează! | Copiază!
![Distribuie](http://www.citatepedia.ro/g/32share.png)
Domnul Darcy: Cum te simți în seara asta, draga mea?
Elizabeth Bennet: Foarte bine... deși aș vrea să nu îmi mai spui "draga mea".
Domnul Darcy (zâmbind): De ce?
Elizabeth Bennet: Pentru că așa îi spune tatăl meu mamei când este supărat.
Domnul Darcy: Atunci ce alinturi îmi sunt permise?
Elizabeth Bennet: Să mă gândesc... "Lizzie" în fiecare zi, "perla mea" duminica și... "zeiță divină"... dar numai la ocazii foarte speciale.
Domnul Darcy: Și... eu cum ar trebui să-ți spun când sunt supărat? Doamna Darcy?...
Elizabeth Bennet: Nu! Nu! Îmi poți spune "doamna Darcy"... numai atunci când ești foarte foarte fericit.
Domnul Darcy (își ascunde zâmbetul): Și în seara asta ești totuși... doamna Darcy? (O sărută pe frunte.) Doamna Darcy... (O sărută pe obrazul drept.) Doamna Darcy... (Îi sărută nasul.) Doamna Darcy... (O sărută pe obrazul stâng.) Doamna Darcy... (În cele din urmă îi sărută gura.)
replici din filmul artistic Mândrie și prejudecată, scenariu de Deborah Moggach, după Jane Austen
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!
![Distribuie](http://www.citatepedia.ro/g/32share.png)
![cumpărături](http://www.citatepedia.ro/g/32cart.png)
Ginerele și Maria
Zise, fermă, soacra mică:
- Ia ascultă ginerică,
Mai întâi prin Primărie
Dup-aceea prin Mărie.
epigramă de Axente IUGA
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
![Distribuie](http://www.citatepedia.ro/g/32share.png)
Redută
Vreau să te dezbrac de tine
și mai vreau să numai știi
și în marea-ți goliciune
să m-ajuți pentru-a trăi.
Vreau în marea-ți amețeală
să te lași în voia mea,
să-ți înfrâng pofta carnală
cu prea mare pofta-mi grea.
Să nu te trezești din visul
ce nu știe de ești trează,
doamna mea lasă-mi abisul
și în legănări valsează.
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
![Distribuie](http://www.citatepedia.ro/g/32share.png)
Un individ, umil subaltern (pălăria directorului, așezată pe un scaun): Am onoarea să vă salut! Sunt primul care vă felicită în calitatea dumneavoastră de "Noua pălărie" a domnului director Mărie! Așa zice și proverbul: "Același Mărie, cu altă pălărie!" Stiți... era și timpul ca domnul Mărie să-și schimbe... pălăria. Cea veche nu mai corespundea noilor convingeri politice! Era de pe vremea când dânsul era tovarașul Mărie. Păi una este pălăria de tovarăș și alta este pălăria de domn. În fața unui tovarăș spui: "Jos pălăria!" În fața unui domn spui: "Sus pălăria!" Zilele Revoluției l-au prins pe tovarășul Mărie... sub masă. Cu pălăria turtită, citind din ziare: "Cine-a tras în noi, după 22?" Și răspundea, plângând: "Eu n-am tras în noi, eu am tras în ei!"
replici din Unda veselă, monologul "Noua Pălărie" de Corneliu Sofronie (1996)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
![Distribuie](http://www.citatepedia.ro/g/32share.png)
Lenea e cucoană mare?
Lenea e cucoană mare,
Spune-un vechi, frumos dicton,
Cel ce-a spus-o știa oare
Că... cucoana e cucon?
epigramă de George Budoi (2009)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!
![Distribuie](http://www.citatepedia.ro/g/32share.png)
![în alte limbi](http://www.citatepedia.ro/g/32world.png)
Doamna mea, iubită doamnă...
doamna mea, iubită doamnă,
m-amăgești cu ochii tăi,
porți în ei culori de toamnă,
mă cufund în ei ca-n văi,
porți în ei culoarea frunzei,
în ei verde maroniu,
dăruiesc un foc al muzei
cu sclipiri de argintiu
doamna mea, iubită doamnă,
mă dor toate când privesc,
trupul tău sculptat de-o daltă,
m-a făcut să-nebunesc,
m-a făcut să-mi piară somnul,
m-a făcut un aiurit,
rog în seară Tatăl Domnul,
doar puțin să-ți fiu iubit
doamna mea, iubită doamnă,
cred că-mi dai atâta dor,
de nu pot să-l car de-odată,
pe-al meu trup rătăcitor,
dar mi-e bine sub povara,
ce mi-ai pus-o peste trup,
nu mă plâng dar doare seara,
când de tine eu mă rup
doamna mea, iubită doamnă,
prinde-te de dorul meu,
mângâie-l și ia-l în seamă,
să nu-mi fie așa greu,
să nu-mi fie noaptea albă,
să nu-mi țină ochi deschiși,
mult aș vrea, în mare grabă,
de o viață să fim prinși
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
![Distribuie](http://www.citatepedia.ro/g/32share.png)
![Petre Ispirescu](http://www.citatepedia.ro/autori/f/petre_ispirescu.jpg)
Împăratul se întoarse de la bătălie biruitor, dară în loc să-i iasă fiul să înainte, să-l primească cu bucurie, ieși numai împărăteasa și-i spuse că fiul ei este bolnav. Împăratul pricepu numai de cât de unde-i venea boala, și chemă pretoți, doftorii și doftorițele din lume, dar toți îi ziseră: că pînă nu va da fiului său de soție pe doamna Chiralina, el nu se va însănătoși. Împăratul trimise soli peste soli la doamna Chiralina, dar fu peste putință; căci tatăl ei nu voia să o mărite. Auzind feciorul împăratului toate acestea hotărî să se ducă el însuși să o ceară de la tatăl ei. Așa dară spuse tote acestea fratelui să de cruce și într'o zi plecară amândoi și se făcură nevăzuți. Merseră zi de vară pînă seară și ajunseră la muma Crivățului, bătură la ușă și ieși înaintea lor o babă sbârcită și întrebă ce caută? Ei respunseră că-i cer găzduire ca pînă a doua zi, și să le spuie pe care drum să apuce ca să ajungă la împărăția doamnei Chiralina. Baba se uită la dânșii cu milă și apoi le zise: v'aș primi în casă cu mare bucurie ; dară mi-e frică că va veni fiul meu și vă face pe amândoi sloi de ghiață ; duceți-vă mai bine la sora mea cea mai mică, că ea poate să vă găzduească și să vă spuie drumul la doamna Chiralina.
Petre Ispirescu în Omul de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
![Distribuie](http://www.citatepedia.ro/g/32share.png)
![cumpărături](http://www.citatepedia.ro/g/32cart.png)
Ion: Mărie, ești sigură că ne primesc ăștia cu boii pe Facebook?
Maria: Păi, măi, Ioane, la câți boi sunt acolo, ce mai contează încă doi?
replici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
![Distribuie](http://www.citatepedia.ro/g/32share.png)
![Augustin Jianu](http://www.citatepedia.ro/autori/f/augustin_jianu.jpg)
Pontică
Pe plajă la nudiști asudă,
Cu forme pline o Mărie,
Și mă gândeam privind-o nudă,
Mărie fără pălărie...
epigramă de Augustin Jianu (12 august 2016)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
![Distribuie](http://www.citatepedia.ro/g/32share.png)
Ion, Mărie și... Reforma sanitară
Se împreună buză-n buză
Aicia, lâng-izvorul lin.
Mărie devenind lăuză
Înspre Viena ori Berlin.
epigramă de Sever Purcia
Adăugat de Sever Purcia
Comentează! | Votează! | Copiază!
![Distribuie](http://www.citatepedia.ro/g/32share.png)