Târziul drum

Am apărut de nicăieri pe strada dragostei de scris
Şi-am rânduit umile strofe atât cât pana mi-a permis,
Iar simplu joc de început mi-a fost şi dor şi nebunie,
Preaplinul sufletului meu s-a vrut hrănit cu poezie.

Transpun ce vântu-n zbor mi-aduce, o dulce şoaptă îl aud
Cum lin coboară pe hârtie nedefinit, banal şi crud
Şi formă dau sfioasei slove ce cu migală-o zugrăvesc
Pe albul pat, răsfir cuvinte şi din condei le şlefuiesc.

Iar îngerii de-mi sunt potrivnici şi muzele-s în carantină
Atunci n-abat din drumul meu, aştept tăcută, dar senină
Şi limpezesc şi scutur norii şi cu răbdare iar pornesc
Bătătorind târziul drum cu paşi mărunţi spre ce iubesc.

poezie de Sibiana Mirela Antoche din Clipe şi îngeri (2018)
Adăugat de SIBIANA
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost să fie poezie

Din toate câte-am încercat pe cea din urmă-o ţin aproape
Fiindu-mi aer în plămâni şi zbor de îngeri pe sub pleoape,
Din 'naltul cer a coborât chemându-mi sufletul la masă,
Făcându-şi loc printre-amăgiri când toamna e la ea acasă.

Nu s-a sfiit de mi-a privit în ochi lumina visătoare
Sperând că-i fac durabil cuib în haina ei nemuritoare,
În tainic mod mi-a arătat ce-nseamnă-a-i fi mereu loială:
Un pumn de gânduri, un condei şi-o călimară de cerneală.

Ce-a nins de sus am adunat ca pe-o comoară preţioasă
Făcându-mi inima să creadă că-mi este veşnică aleasă,
Va dăinui cu timpu-odată, încremenită pe hârtie,
Ce-a fost să fie-n stele scris... a fost să fie Poezie.

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de SIBIANA
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am spus

Am spus mi-e dor când mi-a fost dor
Şi-am spus te rog când am dorit,
Am spus nu vreau şi-am vrut să mor,
Atunci când nu m-ai mai iubit.

Am spus că ştiu când n-am ştiut
Şi-atunci când n-am avut am dat,
Am plâns atunci când m-a durut
Şi-am spus nu pot, dar am răbdat.

Am spus că am când n-am avut
Şi nu ţi-am spus cât te doream,
M-am întristat când te-am pierdut
Şi-am spus sunt prost, fiindcă eram.

Am spus că pot când n-am putut
Şi că-i uşor când mi-a fost greu,
M-am supărat, dar mi-a trecut
Şi-am fost întotdeauna eu.

Am spus mereu ce-aveam de spus
Şi-am scris să ştii că te iubesc
Şi-atuncea când voi fi apus
Şi n-o să pot să mai vorbesc.

Doar un cuvânt am să mai spun
La modul cel mai serios,
Mi-e drag de tine cea de-acum
Şi tot ce-am spus e de prisos.

poezie de Ovidiu Vasile din Damen-Tango
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi moi pana

Îmi moi pana-n călimară
Şi pe-un petic de hârtie,
Iarăşi într-o rimă rară,
Îţi mai scriu o poezie.

Picurând printre versuri
Lacrimi, câte două-trei,
Ca din mii de înţelesuri,
Tu să înţelegi ce vrei.

Universul pe hârtie
Îl transpun, ţi-l dăruiesc,
Într-o dulce poezie,
Să-nţelegi cât te iubesc.

Îmi moi pana-n călimară
Şi pe-un petic de hârtie,
Iarăşi într-o rimă rară,
Îţi mai scriu o poezie.

poezie de Corneliu Calciu
Adăugat de Corneliu Calciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ghiocelul

A apărut de sub zăpadă
Cu trupul gingaş şi firav,
A colindat pădurea toată,
Şi s-a oprit la mine-n prag.
Încet şi dulce la ureche,
Cu glas sfios el mi-a şoptit
Că în pădure-i sărbătoare,
Că primăvara a venit!
Mirată l-am privit cu drag
Şi i-am zâmbit copilăreşte,
El mi-a făcut discret cu ochiul
Şi mi-a şoptit că mă iubeşte.
Mi-a spus c-a aşteptat un an
La mine-n prag iar să revină,
Ca-i era tare dor de mine
Şi că voia să îmi aducă
În sufletul însingurat,
O rază caldă şi senină.
I-am sărutat atunci petala
I-am spus că mi-a fost dor de el
Mi-a dat de înţeles îndată
Că el era tot... singurel.

poezie de Mariana Simionescu (11 martie 2010)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călcâi de piatră

Din os de neputinţă şi ochi de leac astmatic
Îmi ţes călcâi de piatră brodat cu fir de cer,
Croiesc ciorapi din sălcii, din stufăriş sălbatic,
Să-i pot purta prin lume, pe drum de zi, lejer.

Iar spini de-mi ies în cale topesc banal de ciudă
Sfârşind sub talpa crudă nepământesc de grea,
Din neumblare vărs ulciorul plin de trudă
Spre-a-mi fi desert vreodată la masa cea mai rea.

Îmi pierd în sâmburi miezul şi-l caut printre oase
Ameţitor de tainic îmi râde din călcâi,
Sub preşul şters al zilei sunt vremurile roase
Şi date cu aghiazmă ca eu să le tămâi.

Nu-i timp de-ntors călcâiul din şaua neuitării
Şi nici de ligamente de înnodat absurd,
Aştept să pot răpi un veac al nerăbdării
Să ies din piatra-n care anevoios mai zburd.

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De azi

am decis
să trăiesc viaţa mea
voi săpa o groapă adâncă
în piept
şi voi ascunde toate iluziile
fie că vor
fie că nu
viaţa mea
e viaţa mea
şi îmi sunt datoare
să gust până la capăt
ce mi-a fost dat
nu să mă încarc cu poveşti banale
trăite de oameni
ce aleg drumul spre nicăieri

de azi
am decis să mă despart
de trecut
ca de o stare febrilă
brusc
şi fără alte explicaţii
pentru că
viaţa mea
e viaţa mea
şi îmi sunt datoare
să gust până la capăt
ce mi-a fost dat
că drumul meu
nu e un drum de sare şi apă
e un drum al cuvintelor
tăiate din carnea
unor soldaţi
ce nu se târăsc în faţa vieţii
şi nici a morţii

de azi
am decis
să trăiesc viaţa mea

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bucăţi de suflet pe-o hârtie

Mă-ntreb mereu de-o vreme-ncoace
Oare ce este poezia?
E un necaz scris pe o foaie
Sau clipa ei e nebunia

M-am tot gândit, zile şi nopţi
O lună a trecut de-a rândul
Răspunsuri n-am găsit în cărţi
Prin file albe nu-i niciunul

Tot ce-am găsit e-n mintea mea
Şi-am răscolit-o şi ea ştie
Doar un răspuns mă mulţumea
Bucăţi de suflet pe-o hârtie

M-am auzit spunându-i lunii
Deci ce-i aceea. poezie?
E doar un suflet pe-o hârtie
Deci nu e nicio nebunie

De sus din cerul ei de smoală
Luna tăcută ninse raze
Pătrunseră încet şi masa,
e luminată cum îmi place

M-am aplecat pe foaia albă
Şi-am scris răspunsul dintr-o dată
Luna atât de mulţumită
Zâmbi pe cer îmbujorată

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Macii

Sângerii petale clatină în spice
Înălţând spre soare flăcările vii,
Vântu-n adiere forfotă dând bice
Scuturând tulpina florilor zglobii.

Ziua-i pe sfârşite, înapoi priveşte
Câmpu-mbujorat de făclii aprinse,
Blândul serii cade, luna licăreşte,
Caută prin lanuri candelele stinse.

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântul şi dorul

Mi-a furat dorul de-acasă vântu-n adierea lui,
S-au înţeles împreună şi-au plecat în hoinăreală,
Amândoi se-împacă bine, umblă brambura, hai-hui,
Peste plaiuri ruginite şi peste pădurea goală.

Zburdă lin peste văzduhuri, spre înaltul cerului,
Norii i-au primit la joacă, se întrec în vânzoleală,
Mi-a furat dorul de-acasă vântu-n adierea lui,
S-au înţeles împreună şi-au plecat în hoinăreală.

Vântul s-a întors cuminte şi cuprins de toropeală,
Obosit, cu-aripa frântă căzu pradă somnului,
Doru-întârzie să vină, încă stă la îndoială,
Îmi fac griji că nu mai vine şi-am căzut la învoială
Să-l reclam, de mâine-începe urmărirea generală,
Mi-a furat dorul de-acasă vântu-n adierea lui.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linişte

Când strigi cuvinte, cad şi mor
Plutind ca frunza ruginită,
Vreo câteva clipite zbor
Apoi mă prabuşesc, sleită.

În jurul meu nimic n-aud,
E doar o linişte-absolută!
Din verdele pădurii, crud,
Eu mă desprind plângând, tăcută.

Şi rătăcind printe tăceri
Crâmpeie de visări revin,
Îmi amintesc că-n primăveri
Priveam spre cerul meu senin.

Acum privesc înspre pământ
Tăcerea care va să vie,
Mă rup din pom şi mă avânt
Spre toamna rece şi pustie.

Mă pierd, tăcând, înfăşurată
Ca un cocon, să zac o vreme,
Să uit strigarea-ţi vinovată,
Şi-apoi scriu, plângând, poeme.

Şi fac din lacrimi poezie
Chiar de-mi inmoi penelu-n tină
Tăcând, le-oi pune pe hârtie
Căci poate-or străluci-n lumină.

poezie de Florentina Mitrică (14 septembrie 2018)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o toamnă timpurie

Mi-a fost dat să-ţi fiu ursită într-o toamnă timpurie,
Când în bob plesneau ciorchinii în potop de bucurie
Şi când vinul clocotea şi umfla în buza spumei
Iar rugina înmulţea, tremurând de spaima brumei.

Era vremea, când cocorii inundau în cârduri, cerul,
Osteneau în zbor, grăbiţi, i-alunga din urmă gerul,
Codrii galbeni scuturau şi foşnea prin frunze vântul,
Ropoteau castani şi roşcovi, veşmântând, de zor, pământul.

A fost vals, a fost tangou, a fost dans într-o cascadă,
Râurate primăveri văluresc azi prin zăpadă,
A fost vreme de iubire, vis în mal de primăvară,
Sub coroane de salcâmi, un parfum de dulce-vară.

Iar din urmă anotimpuri au rostogolit troiene,
Scuturând munţi de nămeţi peste anii scurşi alene,
Au prins gust de verde crud două margini de câmpie,
Doi lăstari îndrăgostiţi, într-o toamnă timpurie.

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albă scrisoare

Eu sunt mireasa unui val
Îi astept de mult din depărtare
Valuri mici se sparg de mal
Până apare el eu am răbdare

El prin spumă mi-a trimis
Vestea lui prin albă scrisoare
Iubito, cu raza soarelui scris
Să mă aştepţi la mal de mare

Când în grabă mare a trecut
Piciorul cu drag mi-a sărutat
M-a privit o clipă ş-apoi a plecat
Îndoiala-n suflet el mi-a strecurat

Îl aştept de-atunci o veşnicie
Am să -not ca să -l găsesc
Mă voi afunda în marea vie
Să îmi ia şi viaţa valul il iubesc

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Românul e poet

Din tată-n fiu românul e poet
Având în sânge seva de cuvinte,
De-a scrie versuri nu mai e secret,
Prin taina lor destinul şi-l dezminte.

De-ar fi şi ţara cum e stihul său
Aici tot raiu-ar strânge laolaltă,
S-ar separa tot binele de rău,
Iar din condei ar face-o mică daltă.

De-i străluceşte slova ca un nimb
Va veşnici-ntre pagini poezia,
Lumină va primi la moarte-n schimb
Acel ce-a ars cu pana, duşmănia.

Urmaşii-l vor citi şi-l vor mări,
Iar cartea le va fi lucrare sfântă,
Emoţii sufleteşti vor tresări
Pe ritmul dulce-al strofei care cântă.

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Stă scris: La început a fost Cuvântul.
Mă şi opresc. Cine m-ajută să fac pasul?
Cuvântul? - Nu pot să-l preţuiesc aşa de mult!
Altfel va trebui să-l tălmăcesc
Dacă de spirit eu ascult.
Stă scris: La început a fost Ideea.
Dar cântăreşte bine-ntâiul rând,
Ca pana să nu fugă, slove goale aşternând.
Ideea e, ce-nfăptuieşte şi creează totul?
Ar trebui să scriu: La început a fost Puterea.
Dar iată că scriind sunt îndemnat
Să nu fac nici aici popasul.
Din ce adâncuri vine şoapta?
M-ajută duhul şi-mi dă sfat.
La început voi pune Fapta.

poezie celebră de Goethe din piesa de teatru Faust (1955), traducere de Lucian Blaga
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunză verde – nucă dulce (Doină românească)

Frunză verde – nucă dulce!
Cu mireasmă de câmpie
Boarea vine de-mi aduce
Ce mi-a fost de jale mie.

Mândrei mele nici că-i pasă
Inimioara că mi-a frânt.
Vocea mea prin frunza deasă
Cântă singură pe vânt.

Frunză verde – nucă dulce!
Boare, vin' să nu te pierzi,
Primăvara de-mi aduce
Păstoriţa să-mi dezmierzi!

De i-ai duce dragostea,
Dorul fraged ce mi-l ştii,
Doamne, cum aş mai cânta
Mândra de m-ar auzi!

Frunză verde – nucă dulce!
Cu mireasmă de câmpie,
Boare lină, mândrei duce
Ce mi-a fost de jale mie.

poezie celebră de Iulia Hasdeu, traducere de Monica Pillat
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt iubită de-un Luceafăr

Eu sunt iubită de-un Luceafăr,
Ce pe retină "ieri" mi-a scris:
"Urmează calea spre Lumină!
Trezeşte-te!" Atât mi-a zis.

Cuvinte azi mă ţin de mână,
Condeiul daruri a primit,
Sub pleoape îngeri îmi valsează,
Spunându-mi: "Ce mult ai dormit!"

Şi ard trăiri pe verticală,
Bruma la tâmple mi s-a pus,
Mă picură din cer cuvinte,
În timpul meu nedescompus.

poezie de Mariana Moga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi frânte

Într-un havuz de gânduri şi-ntrebări
mă pierd pe drumul, rătăcind spre tine
şi-mi pare că de nicăieri
curg şoapte line...
Am vrut să retrăiesc mirarea
de-a-ntinde zboruri selenare
spre stele şi spre soare,
dar aripi frânte mi-au crescut
din sufletu-mi rănit
şi-am obosit...
Roind din întuneric spre lumină fadă,
mi-a curs o lacrimă de sânge
din inima-mi nomadă
şi-n spulberări de vise neîmplinite
m-a năpădit cântarea durerii
infinite...
Am încercat din clipe efemere
să mai ţes mistere,
dar prea se-nalţă un târziu de mâine,
fără noimă,
ce va săpa în mine dorul
de unica ta formă...

poezie de Alina Florica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama ei de poezie

Nici bine nu m-am culcat
şi-am sărit din nou din pat
şi uite-aşa cam într-o doară
pana iau în mână iară

Unii-ar zice e într-o doagă
poezia domnilor se roagă
să n-o întind iar pe hârtie
însă nu pot fir-ar să fie

Umblă golu-n mine parcă
şi plutesc iar într-o barcă
ba pe stânga ba pe dreapta
uite versul poate-i treapta

M-aş culca poate la loc
însă pana mi-a luat foc

sonet de Costel Zăgan din Cezeisme II (2016)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul albastru

Pe vremea când se întâmplau minuni
pe care, azi, le credem doar poveşti,
era un sat cu oameni harnici, buni,
pe care n-ai putea să nu-i iubeşti.

La margine de sat, curgea un râu
cu ape liniştite, iar pe mal,
treceau în şir căruţele cu grâu,
în râsete şi cântec de caval.

În vara-ceea chiar, s-a întâmplat
tot ceea ce am să vă povestesc,
şi-am să vă spun şi cum de am aflat:
din textul vechi pe care îl citesc.

El pare scris de-o mână de copil,
e scris cu pana, şi-i un scris frumos,
dar s-a mai şters în timp, şi-i dificil
să-i înţeleg limbajul curios:

"Trecâmd pe lângă râu, pe înserat,
mi s-a părut c-aud, de pe prundiş,
un sunet ca o zbatere, ciudat,
şi-am vrut să văd ce e, mai pe furiş.

Am mers tiptil şi-am vrut să mă ascund,
dar l-am văzut şi nu m-am îndurat
să-l văd luptându-se, din greu, pe prund,
în pânza de păianjen încurcat.

Era de un albastru ivoriu
şi strălucea-ntr-un fel de necrezut;
m-am aplecat spre el, şi-am vrut să fiu
salvarea pentru îngerul căzut.

Văzându-mă, s-a liniştit pe loc
şi-a aşteptat, cuminte, să-l salvez:
era întreg, căci a avut noroc
şi-am reuşit să îl eliberez.

Abia atunci, încet, şi-a îndreptat
antenele spre mine şi-a vorbit,
spunându-mi, pentru că l-am ajutat,
va ţine seama, şi mi-a mulţumit.

Şi-a arătat, apoi, un dar divin
şi s-a-nalţat spre ceruri într-un fel
ce m-a uimit, Am zis, într-un suspin:
"Voi fi şi eu un înger, ca şi el."

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când privirea dragostei...

Atunci când privirea dragostei mele adevărate mi-a întâlnit ochii,
Precum în alchimie, mi-a transformat sufletul de cupru.
L-am căutat pe El cu o mie de ochi,
El şi-a întins braţele şi mi-a cuprins picioarele.

poezie de Rumi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!