Ochii tăi
Ochii tăi albaștri
Ca marea calmă, azurie,
Frământându-și valurile,
Fiecare țipăt de albatros un pizzicato
Al unei harpe fără de sfârșit
Ce te-nvăluie cu viclenia sirenei
Și te trage, fără scăpare în vârtej
Ochii tăi albaștri
Ca nourii tolăniți leneș
La margine de lac
Blue sky, blue sky,
Se tânguie Pink Floyd
Neputând ține ritmul
Cu unduirea șoldurilor tale
În care bărbatul se pierde
Ca într-o mlaștină de smarald
Ochii tăi albaștri
Ca- iartă-mi metafora folosită
În exces- albastrul de Voroneț
Hipnotizând adulmecări feline,
Culoare risipită până la streașină
Numai în haosul Purgatoriului
Unde îmbrățișarea-ți
E laț de spânzurătoare
Ochii tăi albaștri
Ca două oglinzi de gheață
Iezere pe padina muntelui
Sticlind magic în asfințit
Ce te-ndeamnă la escladare,
Deabia îți stăpânești hohotul de râs
Gata a prăvăli peste imprudent
Avalanșa...
poezie de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre albastru
- poezii despre sfârșit
- poezii despre râs
- poezii despre ritm
- poezii despre ochi albaștri
- poezii despre ochi
- poezii despre munți
- poezii despre metafore
- poezii despre lene
Citate similare
Ochii tăi ca doi sihaștri
Ochii tăi ca doi sihaștri,
Pe o stâncă-n larg de mare,
Caută spre zări... albaștri,
Răsăriturile clare.
Ochii tăi senini ca cerul,
Risipiți pe valuri reci,
Spintecă tăcut... eterul
Înspre care vrei să pleci.
Ochii tăi, două izvoare,
Două flori de albăstrele,
Poartă-n dimineți cu soare
Taina gândurilor mele.
Ochii tăi, sărut pe pleoape,
Ard de patimă și dor
Inefabil... de aproape,
Mă pătrund năucitor
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre tăcere, poezii despre sărut, poezii despre gânduri, poezii despre flori, poezii despre dor, poezii despre dimineață sau poezii despre albăstrele
Mă uit că te uiți
cu ochii tăi verzi
în ochii mei albaștri
am zâmbit privindu-te
cum te uitai la mine
întâi pe furiș
apoi ai prins curaj și te uitai
de parcă mă analizai
sau
chiar mă analizai
atentă la fiecare detaliu
întâi a fost o joacă
acum mă uit în ochii tăi verzi
cu ochii mei albaștri
și nu ne mai jucăm
ne iubim
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre jocuri, poezii despre verde, poezii despre ochi verzi, poezii despre iubire, poezii despre curaj sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Unei iubite cu ochi albaștri
Văd în ochii tăi de-azur
O imensă mare.
Deci, de mâine îmi procur
Colac de salvare!
epigramă de Ion Butulescu
Adăugat de Virgil Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre viitor, epigrame despre salvare, epigrame despre ochi albaștri, epigrame despre iubire, epigrame despre colacul de salvare sau epigrame despre albastru
Ochii tăi albaștri
Ochii tăi albaștri
Anii cum i-au înnegrit.
Clipele dulci au murit.
Mâinile tale albe
Străină pâinea altora taie,
Și ciocârliile le-a învins o cucuvaie.
Părul, pe care l-am mângâiat,
De amintiri grele, se albește.
Părul tău ca un gând crește.
Unde te-ai dus? Doar ai rămas...
Doar ceva s-a dus din tine:
Iubirea s-a dus, că n-a vrut să rămâie cu mine.
O, dacă am putea-o prinde
Ca pe-o pasăre vrăjită și călătoare,
Ne va mai cânta în zorile aprinse de soare?
poezie celebră de Emil Isac
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre alb, poezii despre timp, poezii despre păsări, poezii despre păr, poezii despre pâine, poezii despre negru sau poezii despre mâini
Cântec
În ochii tăi ca-n două oglinzi însuflețite
Amurgul își răsfrânge privirea-nsângerată
Și ochii tăi sunt roșii ca două flori de mac
Plutind împerecheate pe luciul unui lac.
În ochii tăi amurgul, ușor, pe nesimțite,
Se stinge ca lumina din candela uitată
Și ochii tăi din roșii se-ntunecă și par
Doi ochi tăcuți de sfântă pictați într-un altar.
poezie celebră de Ion Minulescu din Revista noastră, II, nr. 2 (1 aprilie 1906)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre uitare, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie, poezii despre roșu, poezii despre pictură sau poezii despre muzică
Doi ochi albaștri am iubit
Doi ochi albaștri am iubit,
Atât de mult îndrăgostit,
Dar am uitat răpit de ei,
Dacă au fost chiar ochii tăi?
Dacă au fost chiar ochii tăi?
Acum îi caut tot mai mult,
Căci mi-au plăcut atât de mult,
Atât de grav rănit de ei,
Azi i-ai ascuns de ochii mei...
Azi i-ai ascuns de ochii mei...
Doi ochi albaștri am iubit,
Dar oarecum mă simt silit,
Să spun abia de îndrăznesc:
Căci astăzi încă le iubesc!..
Căci astăzi încă le iubesc!..
poezie de Nicolae Burlacu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prezent
Decupaj
Frumoaso,
ți-s ochii așa de-albaștri,
încât dimineața, când mă desprind de tine
ca să prind condica la servici'
îmi pare
că ochii tăi, cârpiți de somn, sunt decupați
de pe fresce de Voroneț.
Doar aburii de cafea
par nouri plutind leneș
peste obcine și peste defilee,
acoperind Moldova,
ca o pată de cerneală,
așa-s de-albaștri ochii tăi,
oglinda mea!
parodie de Constantin Ardeleanu, după Lucian Blaga
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre somn, poezii despre cafea, poezii despre abur, poezii despre Voroneț sau poezii despre Moldova
Ochii tăi
Ochii tăi cuprind în brațe
Trupul dulce și firav,
Îl sărută-n dezmierdare,
Iar el tremură cu drag.
Ochii tăi sunt verzi
Ca iarba și smaraldul
La un loc,
Când îi pierzi pe buze
Roua îi absoarbe,
Le dă foc.
Ochii tăi mă fură
Noaptea și chiar
Luna le dă drept,
Se ascund pe cer
Și steaua le zâmbește,
Eu îi cred.
Ochii tăi, ce fericire!
Văd o fată și sunt eu,
Fără ei în nemurire
N-aș fi eu.
poezie de Ana-Maria Mandra
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre stele, poezii despre rouă, poezii despre noapte, poezii despre foc sau poezii despre fericire
Ochii tăi iubito
Ochii tăi iubito sunt ca marea
Când este liniștită și curată.
Ochii tăi iubito e ca luna când răsare,
Parcă e un chip frumos de fată.
Ochii tăi iubito sunt ca vântul
Când se plimbă liniștit printre copaci.
Ochii tăi iubito sunt ca o grădină,
În care au înflorit mii de maci.
Mi-i dor de ochii tăi iubito.
Și dacă nu-i văd macar pe o clipă,
Sufletul Îmi plânge în mine
Și în jurul meu totul se risipă.
poezie de Vladimir Potlog (2 aprilie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre suflet, poezii despre plâns, poezii despre plimbare sau poezii despre frumusețe
Cântec pierdut
în ochii tăi s-au înecat corăbii.
pirații au urcat la cer... povești!
în ochii tăi, ca într-un cuib de vrăbii
plânge sageacul casei părintești!
în ochii tăi e toamna la extremă,
cu stele-aruncă-n tot ce e lumesc.
în ochii tăi, boboci de crizantemă
de-a stânga și de-a dreapta înfloresc.
în ochii tăi pierduți sunt trecătorii.
cătând pentru tristețe panaceu,
imaculată - fiică a ninsorii,
în ochii tăi mă pierd ades' și eu.
poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vrăbii, poezii despre tristețe, poezii despre toamnă, poezii despre piraterie, poezii despre ninsoare sau poezii despre marină
Din ochii tăi ...
Din ochii tăi albaștri, de azur,
Ca peruzeaua fără de cusur,
Curg două lacrimi, dalbe mărgărite,
Ce pe obraz rămas-au împietrite.
Le-adun în mâini și tandru le mângâi,
Pecete pun sărutul meu dintâi
Și se preschimbă-n pulbere de stea,
Cu-albastrele sclipiri de peruzea.
Deschid căușul palmei, ele-n zbor,
Ca fluturii se pierd în zări și mor,
Iar eu rămân, privind în palma mea,
Visând sclipirea lor de peruzea.
poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre moarte sau poezii despre fluturi
Mă regăsesc în ochii tăi
Mă regăsesc în ochii tăi ca marea,
În diamantul lacrimilor reci,
Când scapă din tipare depărtarea
Și ninge ca o vrajă pe poteci.
Mă regăsesc în ochii tăi de rouă,
În nerăbdarea buzelor de foc,
Când peste clipe orizontul plouă
Și fulgeră cu fluturi și noroc.
Mă regăsesc în ochii tăi, fierbinte,
În cutezanța magicei dorinți,
Când te ridici lasciv dintre cuvinte
Și așteptările le scoți din minți.
Mă regăsesc în ochii tăi, femeie,
În șoaptele ca un eteric dor
Când se deschide cerul în nedeie
Și infinitu-ți urcă pe picior.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre senzualitate, poezii despre ploaie, poezii despre picioare, poezii despre noroc sau poezii despre minciună
Evadarea din rai
Pantofii tăi cu toc
traversează strada
atât de tandru, femeie,
și eu
colorez mările
cu ochii tăi albaștri
și îmbătrânesc
alergând desculț
prin praful din nori...
poezie de Lucian Mănăilescu
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre încălțăminte, poezii despre religie, poezii despre rai, poezii despre nori, poezii despre femei sau poezii despre culori
Mă stingi în ochii tăi
Mă stingi în ochii tăi
bulgăr de iubire
rostogolit sub pașii
pe care au nins
cuvintele ce nu s-au spus
te rostogoleai
lacrimă albastră
sub pleoape te cuibăreai
în ochii mei ca într-o ciutură
sorbeam și mă îmbătam
până dimineața
simt cum mă stingi în ochii tăi
chiar dacă lumânarea
pâlpâie încă
mă stingi în ochii tăi
lumina stinsă
își va risipi cenușa
nu va mai fi timp
nici o mână
să o adune în urnă.
poezie de Ioan Barb
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumânări, poezii despre cuvinte sau poezii despre cenușă
Privesc spre ochii tăi senini,
Albaștri precum cerul vara,
Limpezi ca râul cristalin,
Adânci și visători ca marea.
catren de Cornelia Georgescu din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre visare sau poezii despre râuri
Ochii tăi
Când se lasă roua, de cu zori
Și-altă zi senină se-ntrevede,
Ochii tăi răsar ca două flori
Într-un colț de iarbă veșnic verde.
Dacă vântul suflă la amiază
Aducând toți norii mai aproape,
Ochii tăi înlăcrimați veghează
Peste munți, păduri și peste ape.
Când pământul stă o clipă-n loc
Și se-aude zvon de bucurie,
Ochii tăi, ca frunzele de soc
Se lipesc de brațe numai mie.
Iar spre seară, când în albu-i var
Blând spoiește luna toți pereții,
Ochii tăi - două grămezi de jar -
Vor s-aprindă zorii dimineții.
poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre seară sau poezii despre păduri
Ochii tăi
Ochii tăi i-aș recunoaște dintr-o mie
Mi-au răpit fără efort inima din piept.
Ochii tăi sunt muza din fiecare poezie
Să-i revăd cu nerăbdare acum aștept.
Ochii tăi mi-au dat lumea peste cap
Din cauza lor sunt prizonierul nopții,
Iar de emoții inima mea o ia la trap...
În acest caz vreau sentința definitivă a sorții.
poezie de Alina-Georgiana Drosu (25 martie 2017)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie sau poezii despre inimă
Mă regăsesc în ochii
Mă regăsesc în ochii tăi ca marea,
În diamantul lacrimilor reci,
Când scapă din tipare depărtarea
Și ninge ca o vrajă pe poteci.
Mă regăsesc în ochii tăi de rouă,
În nerăbdarea buzelor de foc,
Când peste clipe orizontul plouă
Și fulgeră cu fluturi și noroc.
Mă regăsesc în ochii tăi fierbinte,
În cutezanța magicei dorinți,
Când te ridici lasciv dintre cuvinte
Și așteptările le scoți din minți.
Mă regăsesc în ochii tăi, femeie,
În șoaptele ca un eteric dor,
Când se deschide cerul în nedeie
Și infinitu-ți urcă pe picior.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ochii tăi
Caldă lumină
ochii tăi răspândesc
culori în aer
înfloresc
când în zări
ei privesc
iubire dăruiesc
de ochii tăi zâmbesc
mă scald în ei,
plutesc
și dacă-i întâlnesc
tresar, mă-nbolnăvesc
iar când mă rătăcesc
în ei mă regăsesc
de ochii tăi
zâmbesc
poezie de Monica Trif
Adăugat de Monica Trif
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cadouri sau poezii despre aer
Gogyohka
scriu poezii de iubire
uitându-mă
în ochii tăi albaștri
și nu corectez
ce-am scris
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!