Patul de lângă fereastră

Când am făcut casa am ales un pat la parter, lângă fereastra
Ce dă spre mare, să-mi fie patul morţii, e gata şi mă-aşteaptă,
Nefolosit sau folosit o dată pe an, când vine vreun oaspete,
Fără ca acesta să-i bănuiescă rostul final. Nu-l privesc
Nici cu aversiune şi nici cu jind, ci, mai degrabă,-n ambele feluri,
Astfel, egale fiind, sentimentele se ucid unul pe altul şi-un interes cristalin
Rămâne proaspăt. Sunt sigur că voi termina tot ce am de făcut;
Şi-asta va suna mai degrabă ca un fel de muzică
Atunci când demonul răbdător de dincolo de stâncile marine şi cer
Se va ridica împreună cu ceata lui şi va striga de trei ori: "Hai, Jeffers".

poezie de Robinson Jeffers,1887 – 1962, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patru iulie lângă ocean

Continentul e o vită îmblânzită, împreună cu toţi munţii lui.
Puternic şi servil; aici pentru arat, aici
pentru parc şi locuri de joacă, această impotentă
sete de putere; mereu în urma noastră,-agăţat de călcâie...
toate docile între un ocean şi celălat ocean. Dacă
apele inundă terenurilor joase sau cutremurele
despică zidurile, e vorba doar de obrăznicia unui sclav sau,
natural,
de fiorul unui nou sclav. De aceea noi, fericiţii
stăpâni, la vremea solstiţiilor
aprindem focuri de tabără pe ţărmuri şi ne celebrăm puterea.
Golful şi-a pus la gât focuri, bombele fac fântâni
de cristal în aer, rachetele
stropesc gâturi lungi de lebădă pe apele nopţii... Mi-am
imaginat
stelele trăgându-se un pic deoparte, ferindu-se ca de nişte
copii neastâmpăraţi, cu-un fel de rece compasiune;
Dar oceanul nu părea nici mirat şi nici înfricoşat:
Dacă acesta ar fi fost micuţa mare pe care Xerxes a biciuit-o,
s-ar fi temut de noi.

poezie de Robinson Jeffers,1887 – 1962, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt sigură cum va fi raiul, sunt sigură însă că atunci când murim, când vine vremea ca Dumnezeu să ne judece, el nu te va întreba "Câte lucruri bune ai făcut în viaţa ta?" ci mai degrabă "Cât suflet ai pus în tot ceea ce ai făcut?"

citat din Maica Tereza
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hai atunci

Aproape unul de altul
Ne putem doar răni,
Departe unul de celălalt
Nu putem trăi...

Sentimentele ne sunt egale
Ca loviturile ce ni le dăruim,
Deopotrivă mortale

Atunci hai,
Învoieşte-te la un joc
În care eu să-ţi fiu
Putere şi noroc,
Iar tu să-mi fii
Altarul şi aripa
În care să-mi adun
Credinţa şi risipa,

Atunci hai,
Ca-n fiece deschidere de floare
Să ne abandonăm sărutul
Cu buze ostenite şi amare!

poezie de Virginia Radu Gavrilă (1977)
Adăugat de Virginia Radu Gavrilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Această indiferenţă pe care o resimt, când nu sunt deloc înclinat într-o direcţie mai degrabă decât într-alta prin greutatea nici unui argument, este cel mai scăzut grad de libertate, şi vădeşte mai degrabă un defect al cunoaşterii, decât o superioritate a voinţei, căci dacă voi cunoaşte întotdeauna cu claritate ce este adevărat şi ce este bun, nu voi fi niciodată în dificultatea ca să mă hotărăsc ce judecată şi ce alegere trebuie să fac;şi astfel voi fi pe deplin liber, fără a fi vreodată indiferent.

Descartes în Meditaţii metafizice
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când prietenia se bazează pe interes, ne iubim prietenii pentru propriul nostru bine, iar când se bazează pe plăcere, îi iubim pentru propria noastră plăcere. În ambele cazuri, prietenul nu este iubit pentru ceea ce reprezintă el în esenţa sa, ci în măsura în care ne este util sau plăcut. Asemenea prietenii au deci un caracter accidental, de vreme ce persoana iubită nu este iubită pentru ceea ce este ea însăşi, ci întrucât poate oferi fie un avantaj, fie o plăcere. În consecinţă, prieteniile de acest fel se destramă uşor, cei în cauză neputând rămâne prea mult timp aceiaşi ca la început: în clipa în care încetează să fie plăcuţi sau utili, încetează şi să fie prieteni. Or, utilitatea nu este ceva durabil, ci variază după împrejurări. Prietenii de acest fel nu cunosc intimitatea relaţiilor, pentru că adesea nici nu se agreează unii pe alţii;nici unul dintre ei nu simt nevoia să caute societatea celuilalt dacă nu este vorba de vreun interes, pentru că nu se simt atraşi unul de celălalt decât în speranţa obţinerii unui bun.

citat celebru din Aristotel
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când se bazează pe interes, prietenia dispare o dată cu interesul, pentru că cei doi nu erau prieteni unul altuia, ci ai profitului. De aici rezultă că prieteniile bazate pe plăcere sau pe interes sunt posibile şi între doi oameni vicioşi, şi între un om virtuos şi unul vicios, şi între unul nici virtuos, nici vicios, şi oricare altul. Este clar însă că prietenia bazată pe valoarea persoanlă nu este posibilă decât între oameni de virtute, căci oamenii vicioşi nu se simt atraşi unul de altul decât dacă e vorba de un interes. Dimpotrivă, a avea încredere unul în altul, a nu se nedreptăţi niciodată unul pe altul şi toate celelalte calităţi cerute unei adevărate prietenii caracterizează prietenia dintre oamenii virtuoşi.

citat celebru din Aristotel
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La sfârşitul vieţii mele, atunci când voi fi în faţa lui Dumnezeu, sper că nu voi mai avea nici un dram de talent nefolosit şi voi putea spune: "Am utilizat tot ceea ce mi-ai dat."

citat din Erma Bombeck
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un erou

De trei ori am avut pornirea de-a ucide,
De-a strânge-n gheare un gât subţire
Şi cald până când buzele devin livide,
Iar pieptul încetează să respire.
De trei ori am alungat demonul din mine,
Sudoarea pe fruntea-mi încă se prelinge;
Şi totuşi, fără dubiu ştiu, ştiu foarte bine,
Că se va întoarce şi mă va învinge.

Ştiu că-s nebun, îmi ştiu păcatul şi necazul,
Ar trebui-în spital infirmitatea mea tratată
Sau, poate, să fiu închis la balamuc. Poate-i cazul
Să nu mai fiu lăsat în libertate niciodată.
O, dar ce cumplit mi-ar fi destinul!
Sunt tânăr şi, de-asemenea, privilor plăcut...
Îmi vad demonul, deşi neclar, şi-i simt festinul,
Şi nu-i decât un singur lucru de făcut.

De trei ori pe-înşelătorul diavol am respins,
A patra oară însă ştiu că va învinge el,
Aşa că mă voi îndrepta spre barieră-întins
Şi-mi voi pune capul pe şinile de-oţel.
Voi vedea cum vine trenul de îndată
Şi-i voi auzi trosnitul roţilor instantaneu,
Venind să-mi sfarâme mintea blestemată...
O, Doamne, îndură-te de sufleţelul meu!

poezie clasică de Robert William Service, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua este un poem

Azi dimineaţă Hitler a vorbit la Danzig, i-am auzit cu toţii vocea.
Un om de geniu: asta-i, de o uimitoare
Abilitate, curaj, devotament, locuind într-un suflet schilodit de copil,
Se auzea clar printre mârâiturile furioase-ale câinelui un copil bolnav
Scâncind în Danzig; invocând şi bocind prăpădul.
Aici, ziua era extrem de fierbinte; spre amiază
Un vânt din sud, ca o răsuflare-a iadului, a cernut câţiva stropi de ploaie
Pe pământul uscat, iar la ora cinci un cutremur uşor
A clătinat casa; nu s-a produs nici o pagubă. Seara m-am amuzat
Privind cum o lună-însângerată se lăbărţa-încet
În marea de beznă printre scântei de fulgere sterile şi tunete îndepărtate.
Well, ziua este un poem: dar, din nefericire,
unul de-al lui Jeffers, cu pete de sânge şi prevestiri ameninţătoare,
Dureros în exces, neomenesc ca un ţipăt de uliu.

poezie de Robinson Jeffers, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de tine

am învăţat să nu mă nasc, mai ales
când
mi-e dor de tine

ştiu, ştiu
o să-mi spui
răzând
cu ochii plini de stele:
viaţa pentru mine
esti tu
nimeni altcineva!

mai târziu am învăţat să nu mă nasc
nici când
mă iubeşti
nici când mă urăşti
atunci
pentru tine
eu doar nu sunt

nu ţi-am cerut
să mori
nici când te-am urât cel mai mult
nici când te-am iubit
doar că
de la o vreme
am învăţat
cum să dorm cu tâmpla zdrobită

gândul acesta că te-as iubi nu e făcut
pentru minte
ci pentru o tăcere stingheră,
înfiptă adânc
în amândoi

si in el, iubito,
îmi aud rănile zvâcnind
sau...
poate că nu

poate că
ele mă aud pe mine.

poezie de Nicolae Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt uimit că au apărut filme artistice despre viaţa marelui matematician Ramanjuan, despre Einstein, Napoleon şi nu mai ştiu care alţii mari genii. Dar zic că sunt uimit pentru că în sfârşit şi românii au făcut o ecranizare, un film "superb despre geniul lui Eminescu, Creangă, Ilie Cioara sau Eliade/Cioran" şi filmul care l-au făcut românii despre geniile lor se numeşte "Las fierbinţi sau mai nou "Liber ca pasărea cerului". Oare de ce suntem atât de batjocoritori şi zeflemişti, arătând cât suntem de proşti când vine vorba despre români dar când vine vorba despre alţii îi ridicăm la cer? Se pare ca nici măcar un Sergiu Nicolaescu nu mai are România, sau geniul lui Eminescu nu mai e de interes naţional cultural, spiritual chiar ca să nu mai zic şcolar.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai vreau

Nu mai vreau din viaţa asta nici măcar o clipă!
Nici un glas să-l mai aud, Eu mă duc, mă duc!
Şi nu ştiu unde, unde voi ajunge fără Tine!
Nu mai cer sfinţilor milă, nici versurilor rimă!

Dumnezeilor absenţi nu le mai cer un cent!
Nici o zi acum să-mi cumpăr nu mai vreau!
Dintr-un univers prea mare unde Eu am rătăcit!
Nici cuvântului glas.... când Eu încă nu mor!

Nu mai cer nopţilor somn, nici somnului vis!
Nu mai vreau să-mi mai atingi inima prin care-mi curgi!
Nici cerului infinit unde Eu tot m-am pierdut!
Nu-ţi mai cer acum nimic din tot ce Eu n-am avut!

Nu mai cer soarelui zi senină, nici iubiri milă!
Nu mai vreau vedere într-o lume de durere!
Nici auz când Tu n-ai glas şi nici cuvinte!
Nu mai vreau vorba ce minte, nici icoane sfinte!

Nu mai vreau cruci între drumuri!
Nici paşi rătăciţi în lume fără Tine,
Când te caut în nu ştiu ce unghere!
Nu mai vreau gânduri ce mă dărâmă!

Nu mai vreau aşteptarea care doare!
Nici ziua în care visul încă nu moare!
Nici noaptea fără stele, fără Lună, fără...
Fără Tine lipasa viselor mele stinghere!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce erai tu înainte ca nimic să Fii/fie? Ce rămâne atunci când nici măcar moartea nu mai rămâne? Ce rămâne atunci când nici naşterea nu-ţi mai rămâne? Ce rămâne atunci când nici măcar gândul nu mai rămâne? Moartea mai rămâne? Dar reîncarnarea gândului, de azi, pe mâine şi într-o altă "viaţă" mai rămâne? Dar aceste întrebări, mai rămân? Ce erai tu înainte ca nimic să Fii/fie?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar vine o vreme

În tăcere, pomul
către cer se-înalţă.
Să trăiască, omul,
de la pom învaţă.

Învaţă cum să crească,
învaţă să muncească.
În lumină se răsfaţă
şi către cer se înalţă.
Dar
Vine o vreme când pomul
nu mai înfrunzeşte.
Vine o vreme când omul,
mult îmbătrâneşte.
Atunci,
Nici unul, nici altul
nu mai scrutează înaltul.
Nu mai adoră văzduhul,
către cer le pleacă duhul.

poezie de Dumitru Delcă (24 noiembrie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

A încerca să convingi un credincios că Dumnezeu nu există sau un ateu că Dumnezeu există e o lucrare în zadar. Ambii sunt la fel de convinşi că dreptatea e de partea lor încât nici un argument nu-i poate face să-şi schimbe părerea. De fapt şi unul şi altul "mănâncă aceeaşi pâine", dar sunt diferiţi atunci când vine vorba să "facă foamea": cel cu credinţă în Dumnezeu este gata să renunţe la "bucata" lui în numele convingerilor sale, pe care nu le va abandona în nici o împrejurare, oricât de potrivnică ar fi ea.

Mihail Mataringa (8 aprilie 2013)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acesta sunt eu

Am strâns nişte ani fără prea multe patimi,
Am visat, am sperat şi-am iubit,
Deseori fericit, dar am vărsat şi lacrimi,
Multă dragoste am risipit.

Am intrat mereu pe uşa din faţă,
N-am furat şi n-am linguşit,
Suferinţă, durere, le-am făcut mereu faţă,
Nici când pierzi, jocul nu e sfârşit.

N-am fost cel mai frumos ori cel mai deştept,
Dar sunt loial şi-mpresionat de modestie,
Privesc oamenii-n ochi, răbdător şi drept
Şi mă feresc cât pot de prostie.

Bogăţiile mele le port cu mine,
În oglinzi mă privesc cu respect,
Bunul simţ cred că-mi stă cel mai bine,
Sinceritatea mi-o asum ca pe-un defect.

Acesta sunt eu, cu bune şi rele,
Muzica e-n sufletul meu,
Mai cred în iubire, mai visez la stele,
Şi-n tot ce trăiesc sunt eu.

poezie de Ovidiu Scridon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scurtă baladă

Numai fereastra ta nu se stinge, nu.
Singură sus, lângă cer, orbitoare,
ca un ochi mă fixează când trec
bolnav de vini imaginare.

Numai arborii tăi nu-şi pierd în iarnă
frunzele verzi, pieritoare,
când trec cu ninsoarea sub ei
bolnav de vini imaginare.

Nici câinele tău schelălăind printre maşini,
cel cu patru picioare,
nici el nu mă latră când trec
bolnav de vini imaginare.

Nici faptul că exist şi tu o ştii
nici faptul că sunt, nu te doare,
când invizibil mă agăţ de cuvinte
bolnav de vini imaginare.

Hai judecă-mă, hai pedepseşte-mă cu nepăsarea ta, oarecare,
din ce în ce cum sunt mai bolnav
de vini imaginare.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era ciudat, stăteam tăcuţi unul în faţa celuilalt şi am avut senzaţia pe care o mai avusesem odată sau de două ori înainte, că mă simţeam neaşteptat de aproape de el - nu era dragoste sau atracţie, sau simpatie de nici un fel. Ci certitudinea că destinele noastre erau legate. Ca şi cum am fi fost doi naufragiaţi pe o insulă - pe o plută - care nu doresc în nici un fel să fie împreună, dar care sunt totuşi obligaţi să fie împreună.

John Fowles în Colecţionarul
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia

Şi uneori mă-întreb de ce nu-ţi scriu,
Că ştiu a scrie-n orişicare clipă
Ori despre lume, ori despre pustiu
Şi orice gând în mintea-mi se-nfiripă.

M-am întrebat ce eşti şi ce-i cu mine,
Ce ai zidit şi ce-am dărâmat eu,
Ce n-ai făcut şi ce tu faci prea bine
Ca eu să stric şi tu refaci mereu.

Când m-am uitat în urma mea, pe tine
Nu te-am văzut că-n faţă tu erai.
Cu faptele-mi stângace, tu în bine
Drumul din faţă drept mi-l construiai.

Şi tot nu ştiu de ce cu-nviorare
Azi nu mai scriu şi nici un semn nu dau,
Dar ştiu prea bine că o îmbrăţişare
De suflete un tu şi-un eu tânjeau.

M-am întrebat ce-s eu pe lângă tine
Şi ce-am făcut de m-ai ales atunci,
Cum de Pământul pe-amândoi ne ţine
Şi cum s-or întâlni odată două stânci.

Nu scriu de frică, poate dintr-o dată
Am să-ţi arăt ce moale sunt făcut ;
Te-am protejat de mine, dragă fată
Dar m-am legat de tine, renăscut.

Te-am cercetat şi m-am găsit pe mine
Nu-întreg, ci-mprăştiat în mii de părţi,
Că de-aş avea o lacrimă ca tine
Tot n-aş cuprinde-o-n orişicâte cărţi.

Nu am mai scris de mult nici despre soare,
Nici despre dragoste nu am cuvinte,
Ori despre inimă sau despre-o floare...
Dar despre tine-am scris mereu în minte.

poezie de Andrei Rafael
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când eşecul cuplului apare nu cred că având copii se rezolvă mare lucru. Sau, dacă se rezolvă, este mai degrabă efortul femeii de a aduce tatăl înapoi, spre rolul lui de părinte, dar secundar, şi poate mai important, gândul secret al femeii că odată cu tatăl vine şi bărbatul pierdut sau rătăcit în alt pat.

citat din Aurora Liiceanu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!