Cântec naiv

Un peşte mic şi foarte trist
Din heleşteul contelui
S-a-ndrăgostit de-un ametist
De la inelul contelui

Şi-ntr-o caleaşcă a sosit
Să ceară mâna contelui
Dar refuzat şi-adânc jignit
Muri sub ochii contelui

Atunci un falnic servitor
Din ordinele contelui
Îl prepară cu cimbrişor
Pentru motanul contelui

poezie de Emil Brumaru
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada fiicei contelui Haldan

Fata contelui Haldan venea mereu aproape
De valuri, privind sfidător în zare
Spre orizont, dincolo de ape;
Râdea mândră, strigând în gura mare:
"Cosiţele a şase prinţese-s preţul
Pe care-l va plăti cel ce-mi va cere mâna,
Aşa că, hai frumoasă barcă, salut frumoasă barcă!
Să vină mirele să-şi ia stăpâna!

Într-o zi, fata contelui cutreiera
Pe falează, la fel ca şi-altă dată,
Când a văzut un cavaler bălai
Cum naviga spre ţărm cu nava lui înaltă.
Toate velele din catifea erau croite,
Iar catargul bătut în aur şi-n safire
Şi "hai frumoasă barcă, salut frumoasă barcă!
Iată vitezul care-mi va fi mire!"

"Am tăiat cosiţele a cinci prinţese,
Colindând mii de ape şi-îndepărtate ţări,
Şi-am strâns laolaltă buclele de aur
Să-ţi fac cel mai frumos şal de peste şapte mări.
Mai lipseşte una doar şi vor fi şase,
Doar una şi povestea va deveni un simplu fapt;
Aşa că, hai frumoasă barcă, salut frumoasă barcă!
Înalţă-ţi pânzele şi zboară pe luciul de smarald!"

A sărit în apă şi-a înotat spre mal,
Acel călător tânăr şi îndrăzneţ,
A prins semeaţa fată-a contelui Haldan
Şi i-a tăiat părul de aur, podoaba ei de preţ:
"De-azi, ascunde-te şi plângi, mândră fecioară,
Povestea s-a sfârşit şi-i rece supa;
De acum, hai frumoasă barcă, salut frumoasă barcă!
Întinde velele! Spre vest! Şi vânt din pupa!"

poezie clasică de Charles Kingsley, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Mi-e aspră steaua, dar mai rea asprime
e-a contelui ce-n seamă nu mă bagă!
În jurul meu sunt mulţi cei ce mă roagă,
dar eu nu vreau alt chipeş. Nimeni, nime...

Sfidez a curtezanilor mulţime,
spre umilit sunt leu ce stă să ragă,
mă umilesc spre cel ce nu-i sunt dragă,
şi-această hrană vreau să mă anime!

El caută doar pricini de mânie,
iar ceilalţi - de confort şi armonie:
îi las pe ei şi lui îi caut voia.

La şcoala ta, Amor, primeşte-oricine
contrariul lucrului ce se cuvine:
dispreţ umilul, crudul bunăvoia.

sonet de Gaspara Stampa, traducere de C.D. Zeletin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnul Albert a formulat, încă de la sosirea mea, un proiect a cărui realizare nu mi se pare imposibilă. Anume, el vrea să adune de la prieteni buni, care să contribuie fiecare numai cu 1 ducat pe lună, ceea ce ar face 10 ducaţi lunar, mai precis 50 de guldeni, iar anual 600 de guldeni. Dacă aş mai primi din partea contelui Seeau numai 200 guldeni anual, ar face 800 de guldeni. Ce părere ar avea tata de această idee? N-ar fi acceptabilă oare dacă ar deveni realitate?... Iar dacă dumneata... ai dori să vii să-ţi petreci viaţa la München, ar fi cel mai bun şi mai simplu lucru - căci dacă la Salzburg am fost nevoiţi să trăim cu 504 guldeni, n-am putea oare să trăim mai bine la München, cu 600 sau 800 de guldeni?

Wolfgang Amadeus Mozart în Scrisori (30 septembrie 1777)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceva se stinge, dar floarea de lotus

Ceva se stinge, poate soarele, poate dragostea,
O flacără într-o lampă afumată,
Întunericul are braţe lipicioase,
Creierul meu aleargă – titirez pe masa lucioasă a contelui,
Nu mai bate inima pentru tine, aşa mi se pare,
Dar nici o flacără nu ajunge la stele,
Am văzut morminte care umblau pe stradă,
Aud un râs pe scări, o fi râsul iubitei?
O fată suavă se făcu otravă, ca-n basmele cu pogonici,
Pentru cei mici, erai bună, te-ai făcut mătrăgună,
Altfel e umbletul, portul,
Îmi duc în mine şi mortul.
******************************,
Floarea de lotus şi-a deschis petalele
De un alb orbitor,
La fel ca femeile care ştiu să iubească,
ştiu să respingă ura prostească,
ştiu să aducă alinare celor străbătuţi de curenţii reci
ai singurătăţii concrete,
floare de lotus, care zeiţă te-a plămădit din propria ei carnaţie?
Ameţit de minunea naturii, străbat apele verzi ale minciunii,
Un crap viclean îmi face cu ochiul,
Te-nşeli, dragă, e doar o simplă floare de lotus.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar motanul? E-hei! la dânsul nu se prea gândise. Şi, Doamne, mulţi fiori i-a mai vârât în oase motanul cela. Dar poate nu era în odaie. Ha? nu era. Nu. Orişicum, să mai aştepte puţin, să vadă, nu se mişcă nimeni, nu-l pândeşte cineva? Cum să nu-l pândească! Dar de când aşteaptă motanul prilejul să puie laba pe bietul şoricuţ. Dacă nu mâncase el caşcavalul, căci mirosul cela îi zbârlise şi lui mustăţile, păi nu-l mâncase tocmai pentru asta: să-l momească pe lacomul din gaură. Cu botul adulmecând, cu ochii galbeni şi lucioşi ca sticla, cu mustăţile întoarse, subţiri şi ascuţite ca oasele de peşte, stă neclintit după perna de pe divan şi-aşteaptă. L-a zărit. Uite-l, îi vede mărgelele ochilor. Iese? Iese oare? Da, da; aşa, încă un pas, încă unul, doi, aşaa!

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Când stăpânul nu-i acasă!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Emil Brumaru

Dumnezeu e una cu îngerii săi, cu
stelele şi pământurile din întuneric
cu oamenii săi – pe care îi ocroteşte în creşa
sa de vietăţi (?!) cu aripi
de mici învăţate la creştere

anii şi lumina unui înger

îngerul Brumaru nu este
decât cu 22 de ani mai bătrân decât mine
totuşi îi spun domnul înger
(?!) aşa
cum şi unei stele anume
doamna betelgeuse îi spun, sărut
mâna de miliarde de ani

îngerul Brumaru

fie îngerul Brumaru
emil atât de aproape tuturor păsărelelor
cu pene potrivite: de apă
aproape
ca peştii zburând (?!) prin tăcerea
tăcerii poeţilor zilei de azi sau de mâine
sau îngeri şi ei

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peştişorul de tinichea

După ce se prinde un peşte
se ţine de coadă şi se azvârle
într-un alt peşte
mai mic
tot mai mic
tot mai invizibil. În felul acesta
ochii lacului se măresc
până explodează
o râmă. Atunci! Doar atunci
te întinzi pe spate
şi priveşti în cer
peştişorul de tinichea.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de nuntă

Povestim şi cântăm de-acel conte cu drag
Ce-odat locuit-a castelul,
Azi când un nepot al fericelui moşneag
Îl face pe însurăţelul.
Fusese acela în sfântul război,
C-onoare luptase pin multe nevoi;
De pe cal când se dete întors înapoi
Găsi cetăţuia lui susă ­
Dar slugile, averile dusă.

Acum, conţişorule, acasă că-mi eşti...
Dar afli mai rău cele toate,
Căci vânturile trec neoprit prin fereşti
Şi vin prin odăile toate.
În noaptea de toamnă ce-ar fi de făcut?
Ah! multe de-aceste mai rău le-am trecut.
Vede-se-va mâne ce-ar mai fi de făcut.
Deci iute, în luna bălaie,
În vechiul crevat şi în paie.

Şi cum el de voie-i aşa aţipea,
Sub pat se mişca ceva pare.
Guzanul foşnească oricât şi va vrea...
De-ar avea vo fărmioară, cum n-are!
Dar iute!-un pitic se arată deodat
C-a lampei lumină el e spiţelat.
Cu mutra lui gravă de-orator încercat
La picioarele contelui vine,
Ce nu doarme, să doarmă voire-ar!

Permisu-ne-am noi sărbători aici sus
De când părăsişi aste sale.
Şi când te credeam îndeparte-ncă dus,
Gândeam să petrecem încale,
Şi dacă dai voie şi nu te înfrici
Petrece-or în gură-îndemână, pitici,
N-onoarea miresei bogate şi mici.
Iar contele-n visu-i răspunde
Serviţi-vă numai orunde.

Şi ies trei călări ce se mişcă uşor,
Ei stătuse sub pat pân-aice,
Le-urmează un cor cântător-sunător
De chipuri posace şi mice.
Şi car după car ce-s cu toate de rând
De-ţi trece vederea ş-auzul văzând,
Cum este-n castelele regilor rând.
În căruţa aurită în fine
Mireasa cu oaspeţii vine.

Ş-aleargă cu toţii acuma-n galop
Să-şi aleagă în sală locşorul.
La-nvârtit şi la valţ şi la veselul hop
Îşi alege oricare odorul.
Ş-acum ţiuie, scripcăie, sun zurăind,
Se rotesc şi foşnesc, şuşăiesc şfârâind,
Ţistăiesc, poşpăiesc, şopotesc, zbârâind.
Conţişorul priveşte şi sigur
El crede că zace în friguri.

Ş-acum clappai şi dappai şi rappai, aşea
De laiţi, scaune, mese.
La masa cea mare oricare ar vrea
Să stea lângă puicele-alese.
Ş-aduc cârnăciorii, jamboanele mici
Şi păsări şi peşti şi fripture pitici
Şi vinul înconjură mesele mici,
Şi vuiesc, gălăgesc pân- dispare
Întreag-arătare-n cântare.

Vreţi ce s-a-ntâmplat mai departe să zic.
Să tacă-atunci zvon şi cântare
Ce-atât de gentil el văzuse în mic
I s-a dat ş-a gustat el în mare.
Şi trâmbiţe, sunet, cântări, tărăboi
Şi căruţi, călăreţi, de mireasă convoi,
Ei vin şi s-arăt şi se pleacă la noi
Oameni mulţi şi-n voia lor bună ­
Aşa fu şi va fi totdeună.

poezie celebră de Goethe, traducere de Mihai Eminescu
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când voi muri şi voi fi îngropat, aş vrea să mi se scrie pe piatra funerară: "Am sosit." Pentru că atunci când simţi că ai sosit, eşti mort.

citat din Yul Bryner
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Boromor (ţine în mână inelul pe care Frodo l-a pierdut): Ce soartă ciudată ne-a făcut să îndurăm atâtea temeri şi îndoieli din cauza unui lucru atât de mic. Un lucru foarte mic.

replică din filmul artistic Stăpânul inelelor: Frăţia inelului, scenariu de Fran Walsh, după J.R.R. Tolkien
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste adevărată

Amurg englez, cu ceaiul translucid
e ora cinci pe un cadran de iarbă
când amfore de smirnă se deschid
tăcuţii elfi ai mării să le soarbă

Când diligenţe vin dinspre infern
chemate prin formule alchimiste
şi când pe ţărm năvoadele aştern
sirene reci, cu ochi de ametiste

Ce molcom cad fuioarele de spleen
pe cărămida vechilor castele
nervuri din Evul Mediu sanguin
cu şanţ de apă şi cu poduri grele

Cu grinzi de palisandru şi gazon
precum un craniu tuns la mânăstire
din halebarda pusă pe blazon
mai curge sânge de email subţire

Aici, într-un salon împărătesc
la umbria ferestrei ca armura
păzită-n somn de-un câine ciobănesc
visează-n leagăn primogenitura

Copil vrăjit în băi trandafirii
şi în mătăsuri bleu cu monogramă
un monsegnior curând îi va sluji
botezul în cristelniţa de-aramă

Neprihănit şi fraged ca un zeu
respiră stins în stampa de amiază –
bătrânul dog, cu trunchiul lui de leu
adulmecă-n răstimpuri şi oftează

Îl simte de prieten şi stăpân
ca mâine doar vor hoinări alături
vor umple vadul ciutelor cu fin
vor scutura pădurea de omături

Armurier şi gardă îi va fi
îi va aduce iepurii în gură
de când aşteaptă el această zi
să aibă un tovarăş pe măsură!

Înalţă slavă nobilei femei
care-a avut destinul să îl nască
fără sudoarea zbuciumului ei
murea de-a pururi spiţa lor regească

Adie vântul reavăn în brocard
copilul doarme-n faguri de răcoare
în galionul Soarelui mai ard
napoleoni de aur prin frunzare

Amurg englez, contesa s-a trezit
supraveghează cina ce-o să vină
un corn de vânătoare rătăcit
revarsă o nelinişte-n surdină

Nelămurită teamă fără rost
un porţelan de Sevres spart aiurea
un ochi zbătut, sau poate somnul prost
ori poate noaptea cotropind pădurea

Dar ce se-aude oare în donjon
ce mugete de fiară zbuciumată?
Acolo doarme nobilul cocon
ce tragedie, Doamne, ne e dată?

S-a năpustit pe scări în sus, urlând
frânturi de rugăciune îşi îngaimă
în faţa ei, cu botul sângerând
stă dogul mut, încremenit de spaimă

Ea într-un fulger scurt şi-a-nchipuit
odorul sfârtecat în colţi de fiară
o puşcă grea, cu patul aurit
a smuls din panoplia princiară

A tras cu sânge rece, de bărbat
mari cheaguri roşii i-au ţâşnit pe rochii
şi-n craniul vietăţii, spulberat
a mai văzut cum lăcrimară ochii

Erau întorşi spre ea, în chip ciudat
de parcă fiara aştepta răsplată
un fel de milă fără de păcat
pentru pedeapsa cea nemeritată

Dar cine se mai uită la un leş
când pruncul sfânt e mort în leagăn, poate?
Când porţi blestemul greu de-a fi dat greş
lăsându-l pradă balelor turbate?

Întredeschisă, uşa tremura
cum zgâlţâia ferestrele vântoasa!
Argintul picurat din prima stea
îndolia havuzul, iarba, casa

Ca prin minune, pruncul este viu
nevătămat şi teafăr se arată
se-apleacă tandru mama către fiu
şi îi sărută fruntea asudată

Priveşte-n jur şi vede, în sfârşit
zăcând un lup cu beregata ruptă
un scrin zgâriat, covorul răvăşit
mai povestesc de sângeroasa luptă

Albind sub brazda de gazon bogat
îşi doarme somnul, fericit, un câine
iar peste trupul lui canonizat
un party fără seamăn va fi dat
întru onoarea contelui de mâine...

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor (1987)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Venus din Millo

Îndrăgostit pe veci de-al său model,
Nevrând deloc s-o ia cu anasâna,
Un sculptor, refuzat în chip şi fel,
De două ori a vrut să-i ceară mâna.

epigramă de Dan Norea din Epi...Gramatica / Partea II-a, Galeria de artă (2011)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de t
Comentează! | Votează! | Copiază!

Motanul pedepsit

Rândunica e plecată
După hrană pentru pui,
Cuibu-i singurel sub streşini
Şi prin curte nimeni nu-i.

Râde sub mustăţi motanul:
- Ce noroc!... Păcat să-l scap!...
Iute sus!... Dar, poc, o piatră
Îl loveşte drept în cap.

Trist se tânguie motanul:
- Miau şi vai de capul meu.
Petrişor îl ia în braţe:
- Iartă-mă te rog, căci eu

Te-am lovit, şi rău îmi pare,
Dar de bieţii puişori
Ţie cum nu ţi-a fost milă,
Când săriseşi să-i omori?

poezie pentru copii de Elena Farago
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar paşi apăsaţi cutremură sala. Ce! Stăpânul! Repede atunci: motanul se-nghesuieşte şi mai în fund, iar câinele o şterge sub divan; numai şoarecele, mic cum era, rămâne la locul lui. Stăpânul intră; obosit de muncă, îşi aruncă pălăria pe un scaun, apoi, mirosind, i se face foame; se-ndreaptă spre poliţă, ia felia de caşcaval, taie o bucată de pâine şi, muşcând când dintr-una când dintr-alta, mănâncă din plin, cu poftă. Şi din trei părţi, trei perechi de ochi îl urmăresc cu pizmă.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Când stăpânul nu-i acasă!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un imn sfios şi trist va fi rondelul

Un imn sfios şi trist va fi rondelul
Pentru Marina. Ea e mama noastră,
A celor ce-şi păstrează sufleţelul
De mari şi mici onirici într-o glastră,

Şi-n cârlionţii ce-i suspină mielul,
Şi-n balega de fluture, albastră.
Un imn sfios şi trist va fi rondelul
Pentru Marina. Ea e mama noastră

Ce cu blândeţe ne arată ţelul
De dincolo de frageda fereastră
Sub care putrezeşte pătrunjelul
Şi-n rouă-mboboceşte-o brună astră

Când imn sfios şi trist este rondelul.

poezie de Emil Brumaru
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea, cea mai puternică forţă din lume, odată ce a fost înţeleasă, poate fi dezlegată şi devine un servitor puternic care să fie la ordinele tale şi să-ţi dezvăluie o lume nouă plină de glorie.

Burt Goldman în O viaţă mai bună prin control mental
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii oblici jucăuşi

prepară pentru mine: tang
tsu yu - un peşte dulce
acrişor -
plânge la tăiatul cepei, ochii
oblici drăguţi de chinezoai
că e mică cât un bob de orez
crescut mai mare
vezi ispita dinainte
şi ştii că asta
e ispita ta
cu ochii mici cât frunza
cea mai mică frunză
oblici ochi
şi peştele e marinat
cu oţet şi zahăr

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Don Quijote trist

Atâtea panglici vouă, nouă
Ni le scotea un scamator pe gât
Ca să ne treacă de urât
Şi copacii începeau să plouă;

Tu te uitai mereu la mine
Aşteptând să-ţi spun ce-a zis Licurg -
Din păsările cerului se scurg
În vitrină, albe manechine

Numai Don Quijote trist
Aştepta o telegramă
Pe când coborau din ramă
Sunete de ametist

Şi atunci, ce violetă
Arborai un fluture naiv!
Redingota rogvaiv
Flutura dintr-o manşetă

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar ce s-aude? Un dupăit grăbit pe sală. Vai, e Corbici, câinele! Nu-i vreme de pierdut! Din două sărituri, motanul e în ocniţa sobei, iar şoarecele, mirat că scapă, zăpăcit, cum poate, o şterge în gaura lui. Corbici vine, nebun cantotdeauna; în mijlocul odăii se opreşte, adulmecă, lacom, mirosul de caşcaval, apoi, zărind motanul, se repede şi latră cu înverşunare. Ar sări în ocniţă, dar e prea sus. Se sprijină pe labele de dinainte, tremură, cască, de neliniştit ce-i, mârâie şi latră. Apoi tace şi, cu ochii ţintiţi la motan, aşteaptă să se coboare. Numai uneori întoarce capul spre poliţa de unde brânza parcă-l ademeneşte. Şi astfel, câteşitrei duşmanii — şoarecele în gaură, motanul în ocniţă şi câinele în mijlocul odăii — se pândesc, munciţi de acelaşi gând.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Când stăpânul nu-i acasă!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare

O, Leonid Dimov, e seară
Şi trec femei cu trupuri lungi
Ca nişte viespii uriaşe
Pe care nu poţi să le-alungi
Cu mâna leneşă din minte,
Femei cu sâni licenţioşi
Umflaţi de-un înger pneumatic
Pîn' la delir în pluşuri roş,
Femei ce ne-ar lăsa-n burice,
Plutind pe pântec, să murim
Fără speranţe, fără apă,
Cum pe corăbii Gordon Pym
Halucinând vechi etichete
Pe butoiaşele cu spirt.
O, Leonid Dimov, e seară
Şi eu beau singur într-un birt.

poezie de Emil Brumaru (1968)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!