Ca şi cum cineva ar fi apăsat din greşeală tasta "space"

pe banca de lângă lac
stau lungite la soare
3 pisici cu ochi albaştri
un fluture le dă târcoale
curios
ca un licean naiv
care citeşte cărtărescu în nopţile de vară

aerul te îmbată cu-n miros de tartă cu mere
prin geamul cu perdele cochete
doamna Ene salută poştaşul
îi face cu semn discret cu ochiul
şi continuă să fredoneze romanţa fără ecou

în tramvai
pe scaunele portocalii
doi copii îşi împart cartonaşele cu fotbalişti
vatmanul fumează o ţigară
zâmbeşte din când în când
opreşte la operă
apoi pe horea
şi în final la gară

la colţul străzii
sub castan
domnul rădulescu şi domnul marin
joacă şah
cuminţi
în tihnă
fără grabă

ca şi cum cineva ar fi apăsat din greşeală tasta "space"
şi viaţa ar fi pusă pe pauză

poezie de Cătălina Marincaş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domni şi doamne

Doamne, domnul Cer coboară
Stelele pe câmp să-şi pască
Lângă sfânta lui comoară –
Doamna Limbă Românească!

Doamne, trece doamna Artă
Peste domnul Labirint...
Domnul Râu, pe doamna Hartă,
Face tumbe de argint.

Domnul Dor, crescut departe,
Taie domnul Timp în două,
Doamna Carte-mi ţine parte,
Când mă ninge doamna Rouă.

Doamne, doamna Gladiolă
Îmi irigă domnul Sânge,
Domnul Gând mă dă-n gondolă,
Domnul Nor în palme-mi plânge.

Doamna Ploaie-i rugăciune
Peste domnul Spic de rasă,
Doamna Ramură ne pune
Domnul Măr pe doamna Masă.

Peste veri şi peste toamne,
Domnul Clopot bate iarăşi...
Domnii-aceşti şi-aceste doamne
Sunt eternii mei tovarăşi!

poezie de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se joacă teatru la Palat

Se joacă teatru la Palat
În lungul scenei şi în lat,
Aşa cum se joacă în ţară
Când totu-i gata ca să moară.

Actorii sunt aşa ca noi
Pătrunşi de răni şi de nevoi,
Doar tehnocraţii bat din palme
Când cei ce joacă mor de foame.

În ţară se-ntâmplă la fel,
Marionetă-i cea şi cel
Suferă cu răni în trup
Din care hulpavi carnea rup.

Cad lacrimi, în final, de foc –
Un murmur fără de noroc
Prin care strada-n lung şi-n lat
A vrut schimbare la Palat.

Teatrul continuă, se ştie,
Un singur om face regie,
Alţii din palme bat frenetic
Şi tehnocratic, şi anemic!

Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamna Smith: Şi de copii cine o să aibă grijă? Doar ştii că au un băiat şi o fată. Cum îi cheamă?
Domnul Smith: Bobby şi Bobby, la fel ca şi pe părinţi. Unchiul lui Bobby Watson, bătrânul Bobby Watson, e bogat şi îl iubeşte pe băiat. S-ar putea ocupa de educaţia lui Bobby.
Doamna Smith: Aşa ar fi normal. Şi mătuşa lui Bobby Watson, bătrâna Bobby Watson, s-ar putea ocupa, la rândul ei, de educaţia lui Bobby Watson, fiica lui Bobby Watson. În felul ăsta, Bobby, mama lui Bobby Watson, s-ar putea recăsători. Are pe cineva în vedere?
Domnul Smith: Da, pe un văr de-al lui Bobby Watson.
Doamna Smith: Care? Bobby Watson?
Domnul Smith: Tu despre care Bobby Watson vorbeşti?
Doamna Smith: Bobby Watson, fiul bătrânului Bobby Watson, celălalt unchi al lui Bobby Watson, mortul.
Domnul Smith: Ah, nu, nu de el e vorba... De altul. De Bobby Watson, fiul bătrânei Bobby Watson, mătuşa lui Bobby Watson, mortul.
Doamna Smith: Vorbeşti cumva de Bobby Watson comis-voiajorul?
Domnul Smith: Toţi Bobby Watsonii sunt comis-voiajori.
Doamna Smith: Grea meserie! Şi totuşi ies bani frumoşi.
Domnul Smith: Da, când nu e concurenţă.
Doamna Smith: Şi când nu-i concurenţă?
Domnul Smith: Marţea, joia şi marţea.
Doamna Smith: Oho! trei zile pe săptămână? Şi ce face Bobby Watson atunci?
Domnul Smith: Se odihneşte, doarme.
Doamna Smith: Păi de ce nu lucrează în astea trei zile, dacă tot nu-i concurenţă?
Domnul Smith: De unde vrei să le ştiu eu pe toate? Nu pot să răspund la toate întrebările tale idioate.

replici celebre din piesa de teatru Cântăreaţa cheală, scenariu de Eugene Ionesco (11 mai 1950)
Adăugat de Adelina V
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnul Darcy: Cum te simţi în seara asta, draga mea?
Elizabeth Bennet: Foarte bine... deşi aş vrea să nu îmi mai spui "draga mea".
Domnul Darcy (zâmbind): De ce?
Elizabeth Bennet: Pentru că aşa îi spune tatăl meu mamei când este supărat.
Domnul Darcy: Atunci ce alinturi îmi sunt permise?
Elizabeth Bennet: Să mă gândesc... "Lizzie" în fiecare zi, "perla mea" duminica şi... "zeiţă divină"... dar numai la ocazii foarte speciale.
Domnul Darcy: Şi... eu cum ar trebui să-ţi spun când sunt supărat? Doamna Darcy?...
Elizabeth Bennet: Nu! Nu! Îmi poţi spune "doamna Darcy"... numai atunci când eşti foarte foarte fericit.
Domnul Darcy (îşi ascunde zâmbetul): Şi în seara asta eşti totuşi... doamna Darcy? (O sărută pe frunte.) Doamna Darcy... (O sărută pe obrazul drept.) Doamna Darcy... (Îi sărută nasul.) Doamna Darcy... (O sărută pe obrazul stâng.) Doamna Darcy... (În cele din urmă îi sărută gura.)

replici din filmul artistic Mândrie şi prejudecată, scenariu de Deborah Moggach, după Jane Austen
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamna Smith: Krishnamurti, Krishnamurti, Krishnamurti.
Domnul Smith: Papa sapă! Papa n-are supapă. Supapa are-un papă.
Doamna Martin: Bazar, Balzac, bazin!
Domnul Martin: Bizar, bazon, bizon!
Domnul Smith: A, e, i, o, u, a, e, i, o, u, a, e, i, o, u, i!
Domnul Martin: B, c, d, f, g, l, m, n, p, r, s, t, v, w, x, z!
Doamna Martin: Ceapă de apă, ceafă cu ceapă!
Doamna Smith (făcând ca trenul): Tuff, tuff, tuff, tuff, tuff, tuff, tuff, tuff, tuff, tuff, tuff.
Domnul Smith: Nu!
Doamna Martin: E!
Domnul Martin: Pe-a...!
Doamna Smith:... colo!
Domnul Smith: E!
Doamna Martin: Pe!
Domnul Martin: A!
Doamna Smith: Ici!

replici din piesa de teatru Cântăreaţa cheală, scenariu de Eugene Ionesco (11 mai 1950)
Adăugat de Adelina V
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul măturătoarei de fluturi

ea mătura fluturii de peste zi,
frumoşii, mătăsoşii, foşnitorii fluturi.
ea îi mătura morţi,
îi mătura roşii, albi, violeţi, albaştri,
galbeni, turcoaz şi portocalii -
acopereau aleile transparente de sticlă,
care vibrau în vântul de înserare.
eu, pe banca din oase ceruite,
îi urmăresc unduirea corpului sub rochia,
voalul de fantezie cu motive de fluturi vii.
la fiecare mişcare a frumoasei, mătăsoasei
măturătoare de fluturi,
simt cum mă topesc până ce din
mine nu rămâne decât un fluture negru,
care se-aşază pe umărul femeii ce murmură
un cântec uitat de toate amintirile mele.

închid ochii în timp ce înmiresmate flori de câmp
se îndreaptă spre mine,
un fluture negru
printre fluturi albi, violeţi, albaştri,
galbeni, turcoaz, portocalii,
morţi.

poezie de Simion Cozmescu din Cântecul măturătoarei de fluturi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acarul de reportaj

poetu ia o pauză de ţigară -
ca un marfar într-o gară, ţigara ia o pauză de poet -
fumul e ocazia rară
când viaţa şi moartea poetului
se transmit în direct

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa ploilor de vară

Ce voluptoase-s ploile de vară!...
Sunt veşnic calde şi catifelate
Ca bratele femeilor ce ne-nfioară
Cu-aceleaşi biblice senzaţii repetate
La infinit -
Ca ploile fără sfârşit -
Din clipa primului păcat
De Eva şi Adam sanctificat!...

Ce voluptoase-s ploile de vară
Când se-mpreună sexele spre seară!...
Ce voluptoase-s picăturile de ploaie
Când le lăsăm să intre în odaie,
Să ne topească buzele timide
In buzele lor calde şi umide!...

Ce voluptoase-s picăturile de ploaie
Când ne repetă-n fiecare seară
Romanţa ploilor de vară -
Pe care noi,
Doi câte doi -
N-o mai cântam nici pe ghitară,
De câte ori
Nerăbdători
Ne-nchidem tainic în odaie...

Ce voluptoase-s ploile de vară
Când ne-ntregesc cu stropii calzi de ploaie
Şi ne sărută, seară după seară,
Cu-aceleaşi buze pline de văpaie,
Eternizând acel "Da capo-al fine",
Pe care noi îl repetam fără ruşine
Pe-aceeasi sofa din odaie
Armonizindu-l cu-ale ploii şoapte
Până se schimba seara-n miez de noapte...
Ce voluptoase-s ploile de vară
Când ne saruta pina ne omoară...

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prezicere

V-om trece... şi eu şi tu...
V-om trece ca un vânt
Un vânt, de toamnă, rece
Ce viaţa o să ne-o sece
Spre moarte dându-ne avânt.

V-om sta in lumea noastră sumbră
Lângă nepoţi, lângă copii
Afară va fi ploaie de vară
Iar tu citindu-le din cărţi, spre seară
Despre fantome si stihii.

De nicăieri, câte-o problemă,
Ne va mai pune la încercare
Dar v-om fi trecuţi prin toate cele
Prin toate vremurile grele
Şi-n viaţa noastră va fi soare.

Impreuna iubito o să fim
Până natura îşi va pierde coloritul
Pierzându-se in nopţile de vară
Când stele vor incepe sa piară,
Atunci iubito, ne va fi sfârşitul.

poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din cap până-n picioare...

De nu vrei să mă-nveţi iubirea ce-i,
Vor flămânzii genunchii de-aşteptare
Şi vor ploua, albaştri, ochi ai mei,
Tot aşteptând, iubite, în parcare.

Stau singură pe banca dintre nuci,
O cioară se aşază lângă mine,
Mai sunt şi vreo trei-patru guguştiuci,
Ce se iubesc ardent, fără ruşine.

Doi fluturi se ating pasional,
Confuză îmi iau ochii de la scenă,
Şi mă cuprinde un frison carnal
Şi mi se-aprind urechile de jenă.

La câţiva metri un motan parşiv
Se-nvârte, mieunând lâng-o pisică
Îşi intră-n rol şi-aproape obsesiv
Se mlădie pe glezna-mi... şi ce frică,

M-apucă-aşa deodată, când privesc,
Cum, lângă mine, zburdă toţi hormonii,
Iar eu nu am pe cine să iubesc-
De ciudă-mi explodează neuronii.

Şi, de nu vii mai repede, să ştii,
Că m-oi preface-n aprigă vântoasă
Şi-atuncea, fără voie, ai să-mi vii
În patru labe, chiar la mine-acasă.

Să mă iubeşti pân' la epuizare,
Aşa cum ştii, din cap până-n picioare...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Somnul săracului

În vremea în care Domnul
Toarnă poduri fără cuie
La sărac până şi somnul
Ori e prea adânc, ori nu e.

Dacă-i prea adânc e semn,
C-a bătut prea multe cuie
Şi că-i ţeapăn ca un lemn
Şi la ceruri, iată-l... suie!

Dacă n-are somn e semn,
Că de frigul care-l frige
Va ieşi în stradă demn
Foamea din el ca s-o strige.

Nopţile în care Domnul
Toarnă poduri fără cuie
La săraci până şi somnul
Ori e prea adânc, ori nu e.

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oh, n-aţi ghicit, nu se-ntâlneau!

Duminica, pe înserat,
Veneau la chipeşul bărbat,
Doi ochi albaştri, doi căprui
Şi-n urma lor, doi ochi verzui.

Oh, n-aţi ghicit, nu se-ntâlneau!
Pe rând soseau şi-i povesteau,
Că le-a fost dragostea dintâi,
Că fără el n-au căpătâi...

Vreun tâlc acum aţi priceput?!
Din vară se-nturnase-n lut
Şi-n cimitirul dinspre plopi,
Îl plâng şi alţi doi ochi miopi.

Morminte de-ar putea vorbi,
Ar spune fără a cobi:
Pe-aleea dintre doi stejari,
Îl plâng amarnic doi ochi mari.

În zori, nevasta cu ochi plânşi,
Ridică trandafirii strânşi
Şi îi azvârle prin zăvoi,
Cu ochii trişti, străini şi goi.

poezie de Mihaela Banu din Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc (2020)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţa a venit marea

la fereastra mea era furtună
epavele se vedeau în colţul străzii
geamul avea miros de peşte prăjit
dat prin ou şi făină
soarele semăna cu un avocado
tu stăteai în mijlocul patului
frumoasă şi seducătoare
stăpână a simţurilor mele
marea fierbea cu spume
de jumătate de metru
în mijlocul străzii murea un stâlp
lovit de-o rază de soare
strecurată prin masa compactă de nori
dată prin blendere
un remix
după o simfonie de beethoven

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

H e a t

aştept să treacă vara cu rănile ei care
se usucă atât de greu

ceva ustură în aerul fierbinte

doi copii se iau de mână şi trec strada
e ceva magic în asta
cum îi înghite aburul asfaltului
şi dintr-odată dispar

corpul negru radiază în continuu căldura
e ceva ipotetic dar aşa îmi simt trupul tânjind
inima se opreşte o clipă din bătăi

cineva îmi face un semn cu mâna

//pe căldură oamenii se sinucid mai uşor//
mâna e la fel ca a mea plina de răni

blocurile se înalţă din ce în ce mai mult
ca nişte dune imense

// sunt atât de aproape de copii încât îi pot mângâia pe capetele lor mici blonde//
dar nu o fac

rămân pe strada încinsă, în mijlocul ei şi astept

// pe căldură scriu poeme cu copii morţi care au existat
cândva şi acum sunt doar nişte fantome//

fără să realizez că fantoma sunt eu.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şah la poezie

Între şah şi poezie
nu există duşmănie
doar o râcă amicală
fără box, fără poceală!

Iar poetul e-un şahist
când mai vesel, când mai trist
care duce muza-n pat
şi din vorbe-o face mat!

Unii spun şi alţii zic
că nici şahul nu-i nimic
e un drog de bună seamă
fără tată, fără mamă;

între şah şi poezie
nu e nicio duşmănie!

poezie de Anton Stanciu (2009)
Adăugat de Mihai Enachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamna din miezul nopţii

Doamna din miezul noptii
a bătut la poarta Terrei,
a deschis ferestre de continente
şi a pornit să cosească iarbă uscată
nu oboseşte Doamna din miezul nopţii
aleargă-n stânga, aleargă-n dreapta
agitându-şi coasa ca pe un pieptăn
ce descurcă iţele din nopţile triste
ferestrele Pământului larg deschise
nimeni nu se apropie de ele
să vadă ce este dincolo privind prin ferestre
se apropie doar un copil, curios să vadă
ce este dincolo de ferestrele Terrei
privirea-i Lumină îndată,
descoperind puterea din Soare
şi viaţa ce pare paradis în inimi
decorul cum numai basmele vorbesc
se întoarce copilul şi îşi invită părinţii
ei refuză categoric, de teamă de necunoscut
copilul în înger s-a transformat
şi o lacrimă din aur din ochi i-a curs
de bucuria a ceea ce vedea
şi trist că părinţii îl refuză
Doamna din miezul nopţii deschide ferestre
şi Soarele a deschis o fereastră
din care a venit Hristos
acum fereastra Soarelui se deschide
ca să apară un înger pentru poporul său
un fiu dumnezeiesc ce aşează prin poala destinului
din nou omenirea la locul ei!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa cum păianjenul îşi ţese pânza din propria gură, se joacă cu ea şi apoi o retrage din nou în sine, tot astfel Dumnezeu cel etern şi neschimbător, care este fără formă şi fără atribute, care este cunoaştere absolută şi fericire absolută, dă naştere Universului din Sine Însuşi, se joacă cu el o vreme şi apoi îl resoarbe în Sine.

citat din Ramesh S. Balsekar
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

În oraşul meu

în oraşul meu străzile sunt mov
la fiecare intersecţie
un baobab
din care atârnă semafoare
clădirile sunt îmbrăcate în iederă
pe cutiile poştale se cuibăresc ratoni
e ca şi cum natura ar fi pus stăpânire pe aşezările omeneşti
copiii se joacă desculţi
pe malul râului
schimbă pietricele scoici şi cochilii
adună apusuri în ghiozdane
unul mai colorat decât altul

în oraşul meu cărţile se citesc de plăcere
oamenii au timp să asculte
să iubească
fără frică
fără grabă
e ca şi cum natura ar fi pus stăpânire pe simţirile omeneşti
ar fi instaurat o altă lege
una mai cumpătată
mai calmă
mai luminoasă
mai aproape de Dumnezeu.

poezie de Cătălina Marincaş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Binecuvântaţi

Binecuvintează într-una
suflete pe Dumnezeu
Tot ce am binecuvânte
Numele Lui tot mereu.
Îmbrăcat e în măreţie
şi în slavă-I ne'ncetat
E nemărginit de mare
fie în veci glorificat.

Suflete binecuvântă-L,
binefaceri ai primit
Nu uita însă nici una
din câte ţi-a dăruit.

El fărădelegi îţi iartă
Îţi vindecă boala ta
Suflete binecuvîntă-L,
şi aceasta nu uita.

El din groapă-ţi izbăveşte
viaţa, nu-L da în uitare
Te înconjoară-n bunătate
şi în mare îndurare.

Când ajungi la bătrâneţe
face să întinereşti.
Alergi tu în bătrâneţe,
dar nicicum nu oboseşti.

Zbori ca vulturul bătrâne,
umbli fără obosire.
Şi se cade ca într-una
Domnului să dăm cinstire.

Domnul face El dreptate
celor care-s asupriţi.
Pâine dă la cine n-are
la acei ce-s flămânziţi.

E bogat în bunătate
şi este îndurător.
Milostiv e Domnul nostru
e îndelung răbdător.

Nu ceartă fără încetare
doar o clipă-I e mânie.
Îndurarea-I toată viaţa
aşa Domnul ţi-o dă ţie.

După greşul nost' nu face,
nu face după păcat.
Nu ne pedepseşte Domnul
aşa cum noi am lucrat.

Bunătatea-I pân' la ceruri,
cum e cerul de pământ.
Aşa bunătate are,
pentru cei ce a Lui sunt.

Cât apusu-i de departe
de celălalt capăt răsărit.
Tot aşa El depărtează
de la noi ce am greşit.

"Eu îţi şterg fărădelege",
spune Domnul, nu uita.
"Şi nicicând şi niciodată
nu duc aminte de ea".

Cum un tată se îndură
pentru toţi a lui copii.
Aşa se îndură Domnul
pentru noi din veşnicii.

El cunoaşte slăbiciunea
lipsurile ce avem.
Cum suntem făcuţi, El ştie
din ţărână că suntem.

Viaţa noastră pământească
ca şi iarba-i pe pământ.
Înfloreşte ca şi floarea
se usucă când e vânt.

Cum se risipeşte norul
aşa omul, viaţa sa.
Nu îl mai cunoaşte locul
în care el locuia.

Bunătatea-I este mare
pentru cei fără cusur.
Spune El: "În a mea spiţă
pentru copii mă îndur.

Pentru cei ce legământul
ne'ncetat ei îl păzesc.
Şi aminte de porunci
ei le au şi le păzesc".

Împărat pe tot pământul
este Domnul, osanale.
Scaunu-I este în ceruri
în cerească sfântă cale.

Binecuvântaţi pe Domnul
îngeri în putere tari.
Voi ce ascultaţi Cuvântu-I
şi porunca vă e fruntari.

Binecuvântaţi pe Domnul
toata oştirea cerului.
Robi care îi faceţi voia
Aduceţi mărire Lui.

Binecuvântaţi pe Domnul
lucruri toate cîte sînt.
Suflete binecuvântă-L
Cu tot ce e pe pământ.

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Banca

O dâră verde iese din albă neaua-n crustă
Pe aleea de castani ce-o ştiu pe dinafară
De când îmi petreceam vacanţele de vară...
E banca îngropată în gându-mi fără vârstă.

M-aştern în loc de omăt cu visul din retină
Cu ochi deschişi; văd iarna, osos stingher de câine
În pas săltat trecând fără de ieri, de mâine...
Şi angelic chip din clasa liceului, o virgină.

Oh cât am aşteptat-o să vină să se-aşeze,
Să îmi pierd mâna-n păr cu ochi plimbând pe buze
Ce nu-ndrăzneam să cer, speriat să nu refuze
De-o atingeam în mutele-mi, dorinţele prea treze.

Am stat şi să răzbun trecuta neîmplinire
Într-un sărut prelung cu alta-n seva cărnii
În scârţâit de dinţi pân' la-nroşitul ţărnii
De buze sparte-n spasmul de-a inimii oprire.

Cât sufeream când banca o regăseam cu alţii
Ce-i profanau şi lemn şi semne scrijelite;
Cum n-ar fi fost pe lume atâte alte iubite
Şi singuru' aş fi fost ce-nalţa rugi cu psalţii.

Aş vrea să stea mereu ascunsă, neatinsă,
S-o port în mintea-mi vie cum ştiu şi-am cunoscut-o;
Numai a mea să fie, mireasa ce-am cerut-o...
Să-i stau pe braţe verzi, de lacrimi toată ninsă.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!