întrupare

în maţele duhului tău Dumnezeu desenează fluturi-îngeri
carnea aeriformă a sufletului nu are năravul amorului
iubirea ta-i vopsită-n lumină

la fântâna cu apă de poezie
îţi e sete de mâine
acolo poate că nu or mai fi
necesităţi de speranţă
şi speranţa se va face trup,
trupul lui Dumnezeu

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Atlantis
Comentează! | Votează! | Copiază!

După fustele vremii

locuieşti într-o clipă de ieri
ploaia amintirii şi-a ridicat fustele şi plouă cu bucăţele de timp
mâine îşi va aduce aminte de azi

fântâna sânului tău rosteşte alb sub cuvinte
eu n-am a face,
înmormântez rugăciunea în cer
într-o vreme pitită sub eternitate

spălându-mi apele duhului de noroaie,
de aluviuni de cuget, spre a nu cerceta pe Dumnezeu
multul tău e un puţin,
între tine şi mine aerul e ţesut cu şoaptă
în zborul îngerului între noi
în mine oglindită eşti, eşti icoană

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Jedi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fântâna

Ştiu, Dumnezeu e dragoste
şi cine-L are
este cuprins în ea
ca-n pântecul de mamă

acolo nu e teamă
nici judecată, disperare,
nici lacrimi
fiindca dragostea nu doare

şi totuşi, câteodată
unii iubesc cu-o dragoste curată
deşi (încă) nu-L au pe Dumnezeu...

ştii ce cred eu?
nu poţi să scoţi cu sila din fântână apă
când ea e seacă
şi pe nimeni nu adapă

când ţi-e fântâna sufletului plină
poţi să iubeşti
să răspândeşti
lumină

şi se pare
c-ai fost iubit cândva
de cineva
c-o dragoste divină
de eşti în stare
să răspândeşti lumină

poezie de Aurelia Tarniceri
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâine ciung

tăiş de umbre
în carnea amintirii
chirurgicală noapte

bisturiul morţii
amputarea clipei
trup de mâine ciung

rest la plată timpul
dându-i veşniciei
lin se nasc morminte

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Senectute

în maţele gândurilor bătrânii fermentează eternitate,
senectute îmbrăcată în straiele umbrei lui ieri
sub cer de înţelepciune curge o apă a luminii

în frig în flăcări de toamnă
bătrânii prind a decoji viaţa de pe nemurire
nu-i nimic să nu
curând intrării în piept de mormânt
cu suflet rătăcitor în senin

bătrânii sunt un început al orizontului cu soare apus,
luna-şi înfige cuţitul de-argint în pieptul vârcolacului
deasupra de iaduri suicidale
în verdele naiv al stării de prunc
adăugat până la contopire
duhului liniştit, ca de dumnezeu,
al celor plecând

când senectutea îmi va spăla mâinile gândului
voi strange în braţe în grijă peniţa
să nu strivesc stihul fragil al înţelepciunii

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Odin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verdictul timpului

fântâna ochilor tăi a înspăimântat toate lacrimile
oamenilor ce se închină la zeiţa tristeţii
la cină mai înfuleci o bucată de moarte
adormind în braţele nopţii

dimineaţa o întrebuinţezi la speranţă

asupra apelor cărnii însă
pletele tale de gând se apleacă asemenea unor sălcii,
pe ramul cugetării de Dumnezeu
înmugureşte-ntunericul necredinţei
nu cerceta, îţi zic!
coboară din spinarea întrebării acolo

în coajă de minciună adevărul aşteaptă existenţe-n crepuscul
aşa că tacă-ţi mintea-n lumină,
sufletelor doar Dumnezeu le vine la interogatoriu

tăcerea e un obiect al gurii de obicei,
cu el îţi astupi vorba neînţeleaptă

veneam la tine să-mi înfierbânţi sângele rece, de şarpe,
mă serveai cu mere şi dulceaţă
de-mi urla hipervascularizarea-n brâu
iar în piept inima îmi făcea gălăgie

dar din toate câte or mai fi fost
în vremea aceea ciudată
când îmi ziceai că miros a Ştefan
amintirea mi-e temniţa pe viaţă
din verdictul timpului

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

rugăciune

Rugăciunea este lucrarea credinţei, arătarea celor nădăjduite, iubirea realizată, mişcarea îngerească, puterea celor fără trupuri, descoperirea inimii, nădejdea mântuirii, semnul sfinţirii, devenirea sfinţeniei, cunoaşterea lui Dumnezeu, unirea Duhului Sfânt, bucuria lui Iisus, veselia sufletului, mila lui Dumnezeu, semnul împăcării, pecetea lui Hristos, steaua de dimineaţă a inimilor, descoperirea lui Dumnezeu, izvorul tăcerii, pecetea lăcaşului îngeresc.

definiţie de Sfântul Grigorie Sinaitul
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

(Re)culese

din hău eres, din naşteri a cuprinde
fiindu-n moarte-n haosuri lucire
poem pe sânge-mi scrii, de învecire
şi duhului la preţ a da merinde.

în ţărmul trist îţi şti-voi fericire
şi flacără ce-n piscuri se aprinde
dar stih de carne, flămânzind, mă vinde
şi ospătez o pită-n plumb ca mire.

mireasă,-n buze ai o sărutare
ori a vorbi te-ndeamnă Dumnezeu
mesean la tine-n vise sunt şi-s eu
şi ai eternitate-n buzunare.

culeg pe trupul tău de patimi grâne,
din oameni nunta noastră-n lut rămâne...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Polonic
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zburătoarea

mâncam reciproc pâinea trupurilor noastre
lacrima venise la pachet, era promoţie la tristeţe
în lanţul de magazine din cuşca Pământului,
acolo se vinde robie
lanţul social însă ne întemniţează animalitatea
sub coajă mai erau vreo doi îngeri, demoni pe-atâta

nu-ţi pot vorbi despre iubire, ţi-aş nega misterul
fustelor tale amărui
şi veştejirea frunzei întru Domnul

dragostea mi-e o luptă cu bulgări de-omăt de hârtie
în dimineaţa morţii
să las vie bezna ce-mi străpunge-n cuvânt,
amorul tău a urca în lumină

fără tine, femeie de niciodată,
carnea mi-e o cale ciudată,
exişti doar în sensul zborului,
respirând carnalitatea ta aeriformă
zău, Zburătoareo,
îmi strici odihna sângelui

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Hefaistos
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurguri roşii

Amurguri roşii,
Geana melancoliei îmi apleacă,
Chemând seninul nopţii în ajutor
Şi peste poarta bolţii înstelată,
Privesc iubirea mea,
Înger călător-rătăcitor.

Fântâna dragostei
În depărtări ascunsă,
Păzită de zmei cu săbii de argint,
Mă cheamă să o curăţ
De pânze de păianjeni,
Şi apa miraculoasă
La lumină să-i aduc.

Căci au trecut mulţi ani,
De când căldarea aurie,
Apă din fântâna dragostei
Nu a mai scos,
Şi mie atât de sete
Şi foame de iubire,
Fără nici o speranţă
De mai bine în viitor.

Şi de-am să mor de sete,
Cu gândul la apa fermecată,
Ascunsă în zări îndepărtate,
Râvnită în amurguri roşii pastelate,
Sau visată,
Să ai tu cititorule noroc de fericire,
Niciodată alterată.

poezie de Valeria Mahok (18 aprilie 2005)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu face minuni

Doar Dumnezeu face oricând
din întuneric lumină.
Din linişte stârneşte vânt,
din pustiu face grădină.
Schimbă ura-n bunătate,
din boală-ţi dă sănătate.
Din tristeţe, bucurie,
din urât, o feerie.
Acolo unde nu-i apă,
Dumnezeu scutură nor.
Întreg pământul adapă
făcând dintr-un nor, izvor.
În pustiul fără margini,
din nisipul ars de soare,
Dumnezeu pune imagini
cu grădini înfloritoare.
Dumnezeu atotputernic,
pentru oameni, a creat,
Lumină din întuneric
şi viaţă lumii a dat.
Pentru tot ce a creat,
pentru că azi existăm,
Celui ce ne-a luminat,
Imn de Slavă-i înălţăm.

poezie de Dumitru Delcă (septembrie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de speranţă

Trup lângă trup şi lumină-n lumină,
Desfătare uitucă pe lespezi fierbinţi -
Tu, pierzania mea dintr-o zi ce-o să vină,
Mai îngăduie-mi gândul că poate nu minţi.

Purtătoare de fruct, preacurată fecioară
Fericirii de-aş şti că te vinzi pe arginţi
Nici atunci răul tău n-ar putea să mă doară
Cum mă doare doar spaima că poate nu minţi.

Să apună de tot carnea mea prea bătrână
Lângă mugurii tăi nefiresc de cuminţi
Şi din oarba-mi trufie nimic nu rămână
Dacă-n schimb am speranţa că poate nu minţi.

Tu, stăpână şi stea nevisată vreodată,
Tu, îndemn repetat al ieşirii din minţi,
Bietul meu adevăr e-un păcat fără pată
Şi mă-nchin la minciună că poate nu minţi.

poezie clasică de George Ţărnea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apropiindu-te de Dumnezeu trebuie să-ţi arăţi fiinţa unitară, rod al Creaţiei Sale, că sufletul ţi-e suflare dumnezeiască, iar trupul ţi-e zidire pământească, că numai prin rugăciune îţi recapeţi adevărata libertate de a sta în dreapta Adevărului.
Uneori, în ceasurile grele ale omului ţâşnesc râuri de lumină în căutarea adevărului pierdut – iubirea. Tot în rugăciuni se sfărâmă şi zidurile de gheaţă din inima omului de piatră, că piatră e atunci când şi-a pierdut iubirea.
Când îngerii-s tăcuţi la capătul disperării, rămâne doar speranţa ca o hrană dulce şi întăritoare, fără de care nu poţi trăi, aşa cum nimic nu e fără Dumnezeu: nici credinţa, nici firea limpede a omului că-n spicul grâului e pâinea noastră cea de toate zilele - trup din trupul Domului.

Camelia Opriţa în Ispita, generator de întuneric în spiritul omului şi îndepărtare de Dumnezeu
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întruparea Fiului este începutul mântuirii noastre. "Mare este taina creştinătăţii: Dumnezeu S-a arătat în trup!" Fiul lui Dumnezeu, fiu Fecioarei se face, ca vieţuind printre noi, să ne arate cum în trup omenesc se poate trăi o viaţă dumnezeiască.

Policarp Moruşca în Cuvânt de Crăciun (1945)
Adăugat de Şerban Mircea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vinovată

de alb sub stih ca-n morb hârtia zace
peniţa ta cu veşnicii de-alină
şi fără-a fi-n fântâna cu ruină
cioplitul chip e-n vorbă care tace.

eşti vinovată-acolo de lumină,
de plânsetul neauzit de pace
când sacră lăcrimare se desface
din ochi a râde-n dragoste deplină.

ivind în a privirilor lucarne
morminte-n vis etern zicându-mi rost
poeme-mi strigi, a linişti ploi să-mi toarne.

ci parcă de amurg venea din ost
şi-n trupul tău, cel fără zvon de carne
nunteam un azi spre mâine din ce-a fost...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Uranus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin bătăliile inimii, Dumnezeu îţi bate la uşa sufletului tău. Universul există in tine şi in tot.

aforism de Cînepă Ştefan din Dumnezeu este lumina conştiinţei noastre, II
Adăugat de cinepa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâine...

mâine poate-o fi mai bine,
mâine, mâine, unt pe pâine,
mâine cu un pic de soare,
mâine poate nu mai doare

mâine poate o speranţă,
mâine o zi şi-o nouă viaţă,
mine poate răul trece,
mâine văd ce se petrece

mâine mult mai bun ca azi,
mâine foşnetul din brazi
mă va ridica de aripi,
mult mai sus de joase valuri

mâine, mâine, până mâine,
e prea mult şi nu-mi e bine,
până mâine înc-o noapte,
o voi trece, n-am ce face

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu nu poate dărui fericirii celor care se iubesc decât o durată fără capăt. După o viaţă de dragoste, o eternitate, da, e o întregire. Dar nici lui Dumnezeu nu-i e cu putinţă să facă ceva mai mare decât fericirea desăvârşită pe care o dă sufletului iubirea. Dumnezeu e împlinirea în cer. Dragostea e împlinirea oamenilor.

citat celebru din romanul Mizerabilii de Victor Hugo
Adăugat de Bea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Purtătoarea de coastă

toate liniştile tale mi s-au vărsat în maţe,
femeie, acolo au prins a-mi creşte fluturi roşcovani
ca nişte zbateri de flăcări,
dedesubt cenuşa iubirii renaşte omida
şi iar îmicresc fluturi
până interiorul mi se face locuitor într-un altul

pacea de tine nu va exista,
doar vezi că îţi rostogolesc zilnic rotundul clipelor
pe muntele cuvintelor abstinente de la luciditatea zadarului
beţiv al cernelii, în ebrietate de tine

şi totuşi eşti o inexistenţă,
carnea ta e o ceaţă în plaiuri montane de idealuri
când fac dragoste cu tine îmbrăţişez văzduhul orizontal al odăii
din omida închipuirii fluturii omida de deasupra
maţele mi se sfărâmă în aşteptarea venirii tale, carnată

poţi fi oricare purtătoare-mi de coastă

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Loky
Comentează! | Votează! | Copiază!

Refuz şi acceptare

Tu ţi-ai refuzat chiar şi cele mai simple necesităţi;
De aceea
Crezi că eşti puternic.
S-ar putea să ai dreptate.
Cine ştie?

El nu refuză nimic din ce-i iese în cale.
Îţi spun:
Are dreptate.
Dumnezeu este mai mult decât mulţumit de el.

Eu refuz ceea ce Dumnezeu vrea ca eu să refuz.
Eu accept ceea ce Dumnezeu vrea ca eu să accept.
De ce?
Pentru că lumina-acceptare a mea
Şi puterea-refuz a mea
Contribuie la transcenderea de sine
Constantă a lui Dumnezeu
În mine.

poezie clasică de Sri Chinmoy
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Absurd de toamnă

Fântâna-n sete graiul tău mi-aduce
Din taina gurii, învelită-n apă
Şi tot aştept venirea ta să-nceapă
În perne stând, fiindu-mi lenea cruce.
Să-mi urci în văz sosirea ta mioapă
Ce la absurd de toamnă se reduce
Păşind mirări de stih şi flori caduce
Nimicuri, Dumnezeu să le priceapă.
Grădini în mine plumb deschid corolă
Şi a metale curg în temple voci
Iar cugetul cu visul se ancolă.
Pe-altarul de cerneală mă invoci,
Plutesc suit în liniştii gondolă,
Avem în inimi psalmii reciproci...

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Pikky
Comentează! | Votează! | Copiază!