Gustul vieţii

important e să ai aer. apoi muşti până la sânge
şi din sfârc picură lapte altoit, alb şi roşu
ca în şnurul primăvăratic

alungă Doamne gustul cărnii
şi lasă-mă în crugul vieţii cu amintirea sânului
către care cad, miluind pământul cu lacrima mătăniilor

departe, unde nu e durere şi jale
la loc cu verdeaţă. la loc umbrit. de viaţă dorit
acolo, cerul coboară şi sărută tâmplă pământului, descoperindu-se

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să fii acolo

Să fii acolo unde,
cerul sărută pământul,
acolo unde
poţi rosti cuvântul.
Să fii acolo unde,
seninul îmbrăţişează iarba,
acolo unde
departe de tine-i graba.
Să fii acolo unde,
miraculoase sunt faptele,
acolo unde
nu te ating păcatele.
Să fii acolo unde,
poţi să admiri imensitatea,
acolo unde
poţi învinge moartea.
Doar acolo
poţi îmbina
viaţa spirituală
cu cea materială.
Doar acolo poţi primi
lumina credinţei
sevă a fiinţei.
Doar acolo poţi avea
împliniri spectaculoase
şi schimbări miraculoase.
SĂ FII ACOLO!

poezie de Dumitru Delcă (iunie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

şi m-am trezit plângând

am obosit.
somnul meu duce în spate toate spaimele lumii
şi încă nu dă semne că s-ar opri
cu toate că trupul meu îşi cere odihna

singur, în mijlocul lui niciunde
acolo unde cerul coboară şi-ţi sărută fruntea
doar eu cu singurătatea mea nelămurită
şi cu temerile mele

mi-aţi pus mantie roşie pe umeri
ca să ştiţi cine e cel ce plânge
şi să fugiţi cât mai departe
să nu vă stingă ploaia lacrimilor

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crucea noastră

E importantă a mea cruce şi pururi eu mă rog,
chiar şi-n întuneric, sau când nu pot să mă-ntorc,
mi alină suferinţa să mai pot exista,
mă sfâşie durerea, dar gânduri rele nu am.
e grea a mea tristeţe şi dulce al meu chin,
mă rog în faţa ta cruce în loc întunecat, pustiu,
acolo unde nimeni nu mă poate vedea,
alung şi lacrima şi dorul, nimic nu las în urma mea.
Alungă suferinţa ce coboară peste mine
şi fug de întuneric că acolo nu e bine,
îmi fac o cruce şi alung durere şi lacrimi şi dor,
să-mi fie mie bine şi mă rog până mor.

poezie de Eugenia Calancea (14 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acqua dolce, acqua salata

să te opreşti la izvorul din pădure ce-şi scoate lacrima de sub frunze
înseamnă să guşti amărăciunea dulce a vieţii, aşa cum poate de fiecare dată uiţi
dar la sfârşit îţi aduci aminte gustul si... regretele

am păstrat în memorie gustul dulce al bucuriei
dar de fiecare dată, alături de bucuria mea creştea şi un mare necaz
de care nu voiam să ştiu ca apoi să-mi aduc aminte

dar lacrima, ea nicicând nu m-a părăsit
însoţindu-mi zilele senine ori întunecate.
o să treacă spuneai. aşa cum trece şi vremea rea...

dulce ca mierea e lacrima cerului...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şarpele casei

se spune că fiecare casă e binecuvântată şi e ocrotită de şarpele ei
aşa că mi-am încolăcit speranţele şi bucuriile de zidirea în care m-am ferecat
şi an de an, mă lepăd şi mă regăsesc în pielea mea cea nouă

viaţa, îmi oferă laptele zilei să mă înlănţuie, să mă apere
să alunge gândurile de mărire şi de schimbare
ce m-ar putea îndepărta de temelia vieţii

alungă Doamne ispitirea vieţii
şi lasă-mă să mă cuprind iar în alt mâine
o piele cade, alta creşte-n mine, zidindu-mă în viaţa care mă cuprinde

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărută copile

Când vine vara şi pâinea-n câmp dospeşte,
Cireşele se coc şi soare dogoreşte,
Tu copile, cerul senin îl priveşte
Şi celui de sus, din suflet mulţumeşte.

Când te scoli în fiecare dimineaţă
Sărută părinţii! Că ei ţi-au dat viaţă.

Sărută pământul care te hrăneşte,
Sărută apa că setea-ţi potoleşte.
Sărută lumina care te-ncăzeşte,
Sărută şi vântul când te răcoreşte.
Sărută copacul care te umbreşte,
Sărută şi floarea care înfloreşte.
Sărută chiar ploaia când te limpezeşte.
Sărută copile! Sărută copilăreşte.

poezie de Dumitru Delcă (12 mai 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faţa blândă, brăzdată de riduri fine, păstrează un zâmbet aflat acolo, în colţul gurii, parcă dintotdeauna. Bătrânica stă pe o bancă de fier rece şi ruginit, bancă obosită ca şi ea, şi-şi înalţă din când în când privirile spre cerul toamnei încărcat de nori cenuşii. Vântul adie şi o frunză se strecoară printre ramuri, căzând alene pe pământul umed. Deodată, în ochii ei încă luminoşi şi poznaşi îşi face loc o lacrimă ce coboară încet peste obrazul pste care au trecut deja, oh, Doamne, optzeci de toamne. Lacrima e îmbrăţişată şi ea de pământul pe care a căzut frunza ruginie şi acolo devine oglindă... Şi ca în multe alte dăţi, memoria ei afectivă aduce în oglinda de lacrimă clipe şi chipuri ce nu pot fi uitate, readuce viaţa, viaţa aşa cum a fost ea...

Ana Vida în La limita normalului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La margine de lume, acolo unde pământul face loc cerului.

aforism de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am obosit

exact asta cred că îşi doresc şi ei. norii când ostenesc îşi lasă ploile pe unde îi apucă
şi mor. lacrimile duc ultima picătură cu ele. rămâne doar un abur uşor
iar cerul pare că nu ştie nimic. nici măcar nu se încruntă

seceta a ucis orice urmă de normalitate din suflet. priveşti igrasia soioasă
şi consideri că numai zăbrelele mai pot opri degradarea totală
dar şi rugina roade pe tăcute. şi-atunci clachezi.
realizezi că morbul distrugerii face parte integrantă din ciclul vieţii

Doamne, lasă-mi cerul să plâng şi pământul să mă soarbă, dar Doamne
lasă şi un bob de dreptate pe pământul asta pustiit, că poate
reuşesc să înverzesc ca să nu-mi pară rău c-am pătimit...

căutând locul în care de sufletul tău eşti mai aproape...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrima, soră cu sarea

Din culoarea sidefie
A nisipului cernut
Marea -n sindrofie
Murmură al ei trecut

Soarele urcă spumat
Valul sărută un mal
Cerul priveşte mirat
Inima agăţată-n coral

Luna oglindită-n val
Amintindu-mi de tine
Uşor pluteşte un voal
Din vara cea fierbinte

Aerul străbate zarea
Mă sărută pe obraz
Lacrima soră cu sarea
Picură nu -mi dă răgaz

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Masca

Realitatea visului tău
E o mască întoarsă pe dos,
Negru pe alb, negru pe alb
Iubire peste durere, iubire peste durere.
Îţi strig:
Hai, chiamă-mă înspre sinele tău.
Visul realităţii mele
E dosul întors al măştii,
E dosul dosului.
Alb pe negru, alb pe negru.
Durere peste iubire, durere peste iubire.
Îmi strigi:
Hai, chiamă-mă înspre sinele tău.
Înspre sinea sinelui
Acolo unde
Totul devine
Negru în alb când ne este luat;
Sau alb în negru când ne este dat;
Iubire în durere când ne este dat;
Sau durere în iubire când ne este luat.

Uitate-te la feţele măştii
Sunt intangibile.
Eu
Şi
Tu

Suntem la fel.

Eu mă regăsesc în sine
Prin tine
Tu te regăseşti în sine
Prin mine

În acel loc unde
Totul poate deveni
Câteodată
Negru fără alb şi alb fără negru
Sau iubire fără durere şi durere fără iubire

În agonie şi extaz.

poezie de Marieta Măglaş din Poeme
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele!

şi lumina pogorându-se peste toată această durere
întâi braţele
apoi picioarele
şi la urmă ochii
fi-voi albă
ca o coală nescrisă
ca un zbor lin printre vulturi

"Cred, Doamne!"
iar tăria mea nu e în braţe
nici în picioare
sau în ochi
e în inimă
acolo unde Ţi-ai făcut loc de popas
şi din vreme în vreme
când durerea mă strânge
vii să îmi alungi demonii

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Locul copilăriei este acolo unde cerul sărută pământul.

citat din Aurel Rapa (3 mai 2011)
Adăugat de Stefan Manoliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A trăi înseamnă a ucide un pic

viaţa nu e nimic altceva decât o continuă competiţie
ucizi sau eşti ucis. devorat sau devorator. cam ca în palatul viselor
pentru că da, chiar şi visele devin victime

ridicăm piedestaluri, urcăm eroi acolo apoi îi sfărâmăm.
visele trebuie să dispară pentru a face loc altor vise
de care o să uităm sau pe care o să le ucidem

firul de iarbă moare. copacul moare trăgând toată pădurea după el
mările mor suspinând. nisipul poartă urmele valurilor
până şi cuvintele mor luând toate cărţile înapoi

nu ştiu stele când mor, eu nu am văzut
dar răsuflarea lor îmbracă cerul noapte de noapte
şi îmi arată drumul ca să nu rătăcesc prin viaţă

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vremea şi vremurile

trebuie să înfloreşti mi s-a spus, dar eu visam să devin nor
şi pentru că rădăcinile mă ţineau prizonier
mi-am aruncat braţele în aer şi florile înmiresmau cerul

mi-au arestat fructele şi toată truda mea a fost în van
nimeni nu se va putea bucura de gustul feciorelnic
cu care mă îmbrăcam în moarte

duce-mă-voi şi m-oi duce, când mi-o fi miezul mai dulce
buzele să le sărut, focul răului să-l uit
m-oi tot duce cătinel către colţul meu din cer...

să vă plâng ca să v-ajung...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râsul pământului

se auzea tot mai des
acum era un abur
de toamnă cu miros
de struguri copţi zi
de zi ceas de ceas
pământul se bucura de covorul
de frunze care-şi plâng
dorul de veşnicie ros
de şobolanii fugiţi peste câmp
unde iezii miroseau a lapte
au păscut trifoiul cu patru foi
şi o tulpină scurtă
departe de jale în cârduri de sacâs

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

câteodată tremurul frunzei
îl simt adânc
în buze

acolo
unde nourii şi ţărâna
îşi duc în geană lumina un foşnet de frunze moarte
se coboară din tălpi în sus către genunchi

***

câteodată tremurul frunzei
îl port cu mine
în sânge
până-n jos la glezne

acolo
unde iarba şi roua se unesc
sub tălpile goale
într-o părtaşă solitudine prin anotimpuri-rugi

***

câteodată tremurul frunzei
îl simt rostogolit până la umerii mei
până la buzele tale

acolo
unde nimeni nu calcă lacrăma firului de iarbă
un cântec gângurit lăsat-am ca pe un rug înflorit să se-audă
în tremurul frunzei

poezie de Maria Oprea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acea îngemănare

Departe, în zare,
cerul sărută pământul.
O rază de soare,
acolo îmi poartă gândul.
Acea îngemănare
de credinţă şi iubire,
I-adevărată înălţare,
prin dumnezeire.
Îmbrăţişând pământul,
cerul ne arată
Că Dumnezeu Sfântul,
grija noastră poartă.

poezie de Dumitru Delcă (10 ianuarie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am trecut şi eu pe acolo.... Când eşti pierdut în durere ca într-o adevărată pădure, nu-ţi poţi imagina că ai putea vreodată să găseşti drumul care te duce afară, către un loc mai bun. Dar, dacă cineva te poate asigura că şi el a trecut prin acel loc şi a reuşit să iasă de acolo, lucrul acesta poate aduce câteodată un strop de speranţă.

Elizabeth Gilbert în Mănâncă, roagă-te, iubeşte (2006)
Adăugat de Cezara
Comentează! | Votează! | Copiază!

Requiem...

Nesfârşite şiruri de Suflete albe ca neaua
Urcă pe acea invizibilă scară
Pe care chiar la Poartă
Sfântul Petru le aşteaptă,
La loc de verdeaţă le aşează,
Aripi de îngeri pe când Cerul luminează,
Sufletele le îmbrăţişează, Raiul intreg le arată,
Apoi cu Iubirea Domnului le îmbracă
Ca si ele să strălucească
Şi, de acolo deznădejdea noastră
departe s-o gonească!!!

Dumnezeu, pe toţi cei căzuţi
in războiul cu Coroana cea neagră a morţii
Cu mila Sa să îi primească şi în Lumina Veşniciei
pe veci să-i odihnească....

poezie de Anamaria Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!