Tu, laur ...

Tu, laur, dătător de glorii,
Ce pomenit eşti în istorii,
Ce stai pe frunţile flămânde
Să ştie multe şi-s avide.
Şi pomenit-ai cu mândrie,
Pe cei răniţi la datorie
Şi frunţi deştepte de la pruncii,
Ce mintea şi-au robit-o muncii.
Cununa cu frunze firave,
Zace pe ţestele scârnave
Ale nebunilor din lume,
Ce gândul vor să îţi sugrume.
Dar trădător cum eşti din fire,
Nu ai nici gând de tresărire,
Când împleteşti cununi de glorii
Pe capul despoţilor ţării.
Şi te-ai unit în cârdăşie
Cu toţi tiranii, pe vecie,
Să stai pe capetele goale,
Binecuvântând munţi de jale.

poezie de Mihaela Banu din Ne învârtim în cercul vieţii (2012)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe unde eşti?!

Pe unde eşti când zori de zi se crapă,
Când gura mea pe buza ta se-adapă?!
Pe unde eşti când ceru-i plin de stele,
Când ţi-as zidi din ele-n cer castele?!

Pe unde eşti în nopţi cu lună plină,
Când mă îmbrăţişai ca o glicină?!
Pe unde eşti când rupt de oboseală,
Mi-aş pune capul lin în a ta poală?!

Pe unde eşti când mor de dor şi jale
Şi leac mi-ar fi să-ţi strâng coapsele tale?!
Pe unde eşti când gândul mi-e la tine
Şi-s bântuit de îndoieli haine?!

Pe unde eşti când sufletul mi-e frânt
Şi-alerg ca un nebun şi mă frământ?!
Pe unde eşti când vreau, la miez de noapte,
Sărutul tău cu gust de piersici coapte?!

Pe unde eşti, c-aş bea cu tine seva
Ce-n cupe ne-a turnat-o Kamadeva?!
Pe unde eşti când viaţa mea-i o luptă
Şi timp perfid din trupul meu se-nfruptă?!

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Bolta-şi răsfrânge straiul peste brazi (2019)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai stai un strigăt

eram acolo, în mine,
trebuia să mă trezeşti cumva
dimineaţa,
înainte de plecarea nebunilor prin lume,
trebuia să mă trezeşti aşa cum mă ştiai tu,
în închipuirea ta,
trebuia să mă cauţi lângă tine,
eram demult în mine,
în sinea ta,
în trupul de lângă tine,
în smintitul de alături,
din capul tău,
trebuia să mă opreşti doar din
plecarea din mine,
să întinzi mâna ca să mă
transformi în bezmeticul pe care îl vroiai,

mai stai un gând,
o poveste,
mai stai vreme de-un dor,
de o minune,
mai stai un strigăt,
mai stai o părere,
de-o părere de rău,
mai stai de-o cetate,

mai stai tu,
în tine,

nici nu ştii cât de repede
putem pleca din noi,
când felinarele din oameni se sting
în trupurile nopţii,
când nu are cine să ne oprească
a ne alunga
pe noi
din noi înşine
şi din
ceilalţi.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea

Cine eşti tu, moarte?
Sau, ce eşti?
Te-am personificat ca proştii, moarte!
Într-o bătrână hidoasă
ce taie firul vieţii
cu coasa
cu secera.
Când tu eşti slabă şi neputincioasă.
Moartea nu coseşte niciodată!
Nici măcar nu seceră!
Pentru asta îti trebuie forţă!

Orbi, am zărit hidoşenia în chipurile bătrâne.
în zâmbetul blând
şi uneori tâmp
al celor încercaţi de viaţă.
Când tu, moarte, stai în trupurile pline de vigoare
cu sufletele mutilate de ură
sau de nebunie.
Săracă moarte! Câtă nedreptate!

Moartea pur şi simplu nu există!
Ea este doar o banală stare
o transformare.
Ca îngheţul
Ca dezgheţul
Ca evaporarea sau sublimarea.
Moartea este un simplu întrerupător
de energie!
un buton atomic!
şi are cauze cât se poate de naturale.
O..., moarte! Cât de simplă şi de frumoasă eşti!

Adesea însă,
Tu stai, moarte,
în voinţa animalică a oamenilor
de a ucide.
În lăcomie!
Şi incalci legile dumnezeieşti!
Stai în mintea rătăcită a sinucigaşilor
a nebunilor ce aleargă pe autostradă inconştienţi.
Tu eşti neagră ca asfaltul, moarte!
Ce complicată eşti moarte! Şi cât de urâtă eşti!.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierdută şi stricată...

Femeie, tu, din vremuri ancestrale
Îţi caţi de lucru pe la mahalale.
Cu sânul tău căznit şi stors de vlagă,
Cu-n trup, mâncat de bube, ca-ntr-o plagă,
Îţi practici meseria ta scârnavă,
Fiind o oră sau o noapte sclavă.
Te bălăceşti în zmârcuri de păcate,
Nici prin mătănii nerăscumpărate.
Boită în vopseluri de paiaţă,
Ce îţi acopăr obosita faţă,
Cu trupul ofilit de-atâta trudă,
De veacuri ai o meserie crudă.
Amestec eşti de boli şi dezmăţare;
Adusă pân-aici de disperare,
Sau poate-mpins-ai fost de sărăcie
Uitând, femeie, de a ta mândrie.
Izvor eşti tu de patimi şi plăcere.
Aspiri şovăitor spre decădere.
Ai sufletul golit şi mintea stearpă
Privită eşti de toţi, ca o otreapă.
Mixtură de duhoare şi parfumuri,
Tu sprijini câte-un felinar pe drumuri.
Cu hainele sumare, ţipătoare,
Aţii tu a bărbaţilor cărare.
Pentru ei eşti o biată jucărie,
Stricată şi pierdută pe vecie.
Putreziciune eşti şi desfrânare;
Pentru-a lor cărnuri eşti o desfătare.
Eşti doar prostituata deşănţată;
Bărbaţi, cu trupu-ţi chinuit se-mbată.
Ţi-ar trebui tămâie, smirnă, ambră,
Să-ţi spele existenţa ta macabră.
Şi peste tine trece-n goană timpul...
Pentr-un pumn de bănuţi îţi vinzi tot trupul,
Iar sufletul îl dai pe datorie,
Pierdută şi stricată pe vecie.

poezie de Mihaela Banu din Ne învârtim în cercul vieţii (2012)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stai drept, române!

Stai drept, române, fratele meu drag,
Rămas acasă, sau plecat pribeag!
Peste stejarii seculari şi brazi,
Ce se întind până-n Carpaţi şi azi,
Peste câmpiile cu galben spic,
Podgorii şi livezi după tipic,
Răsună cânt de jale românesc,
Că prea mulţi glia noastră jefuiesc.
Îţi saltă capul înjosit popor!
Mai-marii ţării-şi fac un viitor,
Doar pentru ei şi neamul lor de hoţi,
Că tu, să te descurci prin legi, nu poţi.
Şi cu cât eşti mai bun şi mai cinstit
Ai dreptul doar să mori sărac lipit.
Ştiu că de-a lungul vremii ai fost blând,
Tot suportând vreun jug, ori amânând
Să ceri dreptatea sfântă pentru-ai tăi,
Când ţara ţi-e condusă de clămpăi.
Ne pleacă-acei ce-aici au ostenit
Să credă-n vise de neîmplinit.
Noi am rămas tot mai blazaţi şi trişti,
Sfidaţi de clica de oportunişti,
Ce ne promit aici un colţ de Rai,
Doar ei asigurându-şi bunul trai.
Cu mâna-n vistierie pân' la cot,
Par mieluşei până le dai un vot.
Stai drept, române, fratele meu drag,
Ia-ţi vlaga din al ţării tale steag,
Săltându-ţi fruntea înspre munţii tăi,
Dă de pământ cu cruzii tăi călăi,
Ce au uitat ca eşti şi tu român,
Pe viitorul alor tăi stăpân!

poezie de Mihaela Banu din Din volumul Paşi peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cobai ...

Suntem cobaii unei istorii ce-n zbor trece.
Se fac experienţe pe noi, cu sânge rece.
Chiar dacă de milenii, eşti urgisit de vremuri
Şi pentru-a ţării glie va trebui să tremuri,
Va triumfa momentul să învăţăm vreodată,
Din propria greşeală, adesea repetată?!
Mi-aş pune chezăşie şi capul meu în ţeapă,
Că vom răzbate-n timpuri, cum trece gâsca-n apă.
Chiar un pariu aş pune pe viaţă şi-o ţigară,
Că 'geaba toţi strămoşii în lupte-au fost să piară.
În vremile tihnite sau de profundă criză,
Ce peste noi trecut-au, repriză cu repriză,
În meciul nostru crâncen cu lumea, în istorii,
Nicicând în astă lume nu vom împărţii glorii.
Nimic nu învăţat-am, o pildă nu se prinde.
Istoria şi lumea şi viaţa ne surprinde.
Chiar pregătiţi de moarte dacă am fi cu toţii,
N-am învăţat o iotă din viaţă, ca netoţii.
Prizonieri în lume cât s-o roti pământul,
Sub ţări ce au putere şi ne-asurzesc cuvântul,
Plecat vom ţine capul, ca săbii să nu-l taie,
Umil, şira spinării mai mult se încovoaie.
În lumea răvăşită de răscolirea-i crudă,
Rămâne doar credinţa să izbândim prin trudă.
Prin muncă şi sudoare vom înfrunta calvarul,
La fel cum peste veacuri răzbit-a şi stejarul
Şi codrul ce e frate, aşa precum se spune,
De la-nceputul lumii cu-ntreaga naţiune.
Dar de aceleaşi vremuri s-or repeta într-una,
Cum soarele răsare pe cer întotdeauna,
Mi-aş pune chezăşie şi capul meu în ţeapă,
Că vom răzbate-n timpuri, cum trece gâsca-n apă.
Istoria se repetă o dată şi-nc-o dată,
Iar fruntea mea rămâne mereu îngândurată...

poezie de Mihaela Banu din Ne învârtim în cercul vieţii (2012)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fragment

Când în palatul lor-cel din văzduh-
Străbunii au să cheme al meu duh,
N-aş vrea ca el, călare pe-o vântoasă,
Ori coborând din munţi cu-o ceaţă dreasă,
Să vadă-aici vreo piatră de mormânt,
Semn al ţărânii-ntoarse în pământ,
Ori vreo pisanie gravată-anume.
Ca epitaf, vreau propriul meu nume;
De n-o putea să-mi încunune lutul,
Eu altei glorii n-o să-mi încunune lutul,
Eu altei glorii n-o să-i cer tributul!
Doar numele vreau monument să-mi fie:
Etern prin el, sau mort pentru vecie!

poezie celebră de Byron, traducere de Petru Solomon
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Renunţă un pic la gândul din capul tău, rămâi deconectat ca simplă fiinţare, prezenţă sau "Eu-Sunt" şi vei realiza fulgerător că ai dat jos din spinare cea mai sufocantă povara. Doar gândul din capul tău te-a făcut sclavul acestei lumi şi fricilor muribunde ale efemerului corp ce pâlpâie în tine. Tu nu eşti mintea, tu eşti Infinit, eşti fără formă, eşti Nenăscut!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Surâs...

Scânteiere eşti surâs;
Mugurele unui gând,
Pui de hohot şi de râs,
Încolţind duios şi blând.
Stai prins în colţul gurii
Sfios şi şovăielnic,-
Eşti copilul naturii,
Dar timpul ţi-i vremelnic.
Eşti pui de râs şi hohot
Ce din suflet renaşte,
Să te ating, dar nu pot,
Decât din joi în Paşte.
Candidă, diafană,
Caldă ţi-e strălucirea,
Rază nepământeană
Vestind neprihănirea.
Tresari în colţul gurii...
Eşti vis sau nălucire?!
Îţi ţin de urât nurii,
Te mângâie zefire.
Eşti oglinda unui gând
Inocent, nevinovat,
Ce-n imagini s-a răsfrânt
Infinit multiplicat.
Eşti scânteia iubirii,
Ce creşte vâlvătaie,
Sau tresărirea firii
Arzând ca focu-n paie.
Adesea eşti şăgalnic
Încărcat de mistere.
Mai mereu nestatornic
Pe buzele stinghere.
Surâs virgin se-aşterne
Licăre şi adie
Pe buzele eterne
Speranţa ţi-o învie.

poezie de Mihaela Banu din Ne învârtim în cercul vieţii (2012)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haterilor mei

E uşor să stâmbi din nas
Când eşti hater şi... atât
E uşor să fii ciufut,
Că doar asta ţi-a rămas.

Să fii hater, cere multe
Să ai "calităţi" duium:
Invidie, mintea scrum,
Răutate şi insulte.

Stai, analizezi, nu-ţi place
Şi cusur găseşti la toate
Nimic nu-i de calitate,
Toate-s fade şi sărace.

Mintea ta nu a produs
Niciodată ceva bun,
Numai bârfă şi venin
Tot îţi pute, tot e-n plus...

Concluzia: du-te vere,
Până la psihiatrie,
Aşteptat eşti şi se ştie
Că ai simptome severe!

poezie de Petrică Conceatu din Facebook, 7 septembrie 2019 (7 septembrie 2019)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă de neamul românesc

Plânge neamul românesc,
Plânge România mea,
Dar copacii-nmuguresc,
Chiar de viaţa noastră-i grea.
Ploi la fruntea ţării cad
Şi furtuni ne răscolesc,
Brazii cei mai falnici ard,
Dar mai mândrii alţii cresc.

Plânge România mea!
În istorii s-a pierdut...
Doar uniţi îşi reclădesc,
Libertatea pe pământ,
Cei ce-n ţară au rămas,
Cei ce cred în ţara lor...
Pân-n cel din urmă ceas,
Poartă-n suflet tricolor.

Plânge România mea,
Plânge neamul românesc!
Prunci de-acasă vor pleca,
Neamul nu-şi mai ocrotesc.
Pâinea nu mai are gust,
Doar străluce ca un vis,
Fericirea a apus,
Candelabrele s-au stins!

Dar copacii-nmuguresc –
Ploi de flori şi flori de vis,
Românie, te iubesc!
Culmi de glorii ai atins...
Îngenunchi la crucea ta,
Ţară scumpă, ţărişoară,
Soarta cât ar fi de grea,
Niciodat' nu te doboară.

Chiar de viaţa noastră-i grea
Tu înduri. Şi din sudoare,
Alte stele-or lumina,
Fala ta să o măsoare.
Peste munţi cununi de jad,
Peste câmpuri maci în floare,
Stele aurii ce ard,
Vis, iubire, alinare...

Ploi la fruntea ţării cad,
Ploi de stele, ploi de şoapte...
Dorm pe cerul de smarald,
Păsări cu aripi de noapte.
Se învârt în cercuri largi
Corbi înfometaţi de-avere...
Sună cornul printre fagi,
Doine româneşti de jele.

Şi furtuni ne răscolesc...
Trec prin tricolor istorii,
Brazi pe fruntea ţării cresc,
Lan de grâne ascund zorii...
Roşu-n lan un mac se-arată,
Râuri repezi, limpezi, reci,
Spală-ntinăciunea toată...
Tu române, plângi şi pleci...

Brazii cei mai falnici ard –
O făclie-n fapt de seară,
Flori de stele-n plete cad,
La bătrânii de la ţară.
Din cenuşă-au răsărit,
Rând pe rând, atâtea neamuri,
Stăpânire şi-au dorit,
Dar s-au risipit în valuri.

Dar mai mândrii alţii cresc...
Cei ce-n urmă se ridică,
Cei ce pace îşi doresc,
Nu au linişte, nici frică...
Ţara şi-o vor apăra –
Cărămidă strămoşească,
Pruncii îşi vor învăţa
România s-o iubească.

Dar mai mândrii alţii cresc...
Brazii cei mai falnici ard
Şi furtuni ne răscolesc,
Ploi la fruntea ţării cad...
Chiar de viaţa noastră-i grea,
Toţi copacii-nmuguresc...
Plânge România mea!
Plânge neamul românesc!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

I: Cine cu cine vorbeşte în capul tău? Apare un gând. Tu îl vezi, aşadar NU eşti gândul. Dacă tu nu eşti gândul, cine discută în capul tău? A. M: Iubita ta, Maya! I: Discută, separă, contrazice, se supără, râde... un întreg spectacol! A. M: Dacă gândul vine şi pleacă, tu rămâi, nu-i aşa? Deci nu eşti gândul. Gândul discută cu el însuşi, nu cu tine. Niciodată zgomotul nu a vorbit cu tăcerea. Doar s-a stins în ea. Are sens? I: DA!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ai o vilă şi stai singur în ea, nu înseamnă că eşti bogat. Bogat eşti când stai într-o căsuţă înconjurat de dragoste, iubire şi sănătate

citat din Dorel Marin (14 septembrie 2018)
Adăugat de dodorel62
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai stai?

Mai stai o lună ori o viaţă, mai stai un secol sau un an,
mai stai cinci ieri, opt azi, un mâine, nouă clătite şi-un motan.
Mai stai în noi, cu noi, cuminte, cu mine stai, în gând, în pori,
mai răspândeşte-mă spre tine, mai fii lumina dintre nori.
Mai stai un prânz, un luni, o cină, un miercuri stai, un mic dejun,
un pod, o bere, o plimbare, trei maratoane, un Crăciun,
o linguriţă de smântână, o margaretă, un kefir,
o amăgire, un spectacol, un bronz, o ploaie, un sictir.
Mai stai un timp, mai stai o vreme, mai stai un ceas, mai stai un ev,
neîncercând să te substitui, am reuşit să te prelev.
Mai stai şi nu mai sta pe gânduri, mai stai un pic mai mult decât
până în clipa-n care fuga ţi-ar arăta că-ţi stau în gât.
Mai stai ca roua pe zambilă, mai stai ca piatra în pârâu,
mai stai ca frunza sub omidă, mai stai ca mortul în sicriu.
Mai stai o mare şi un munte, mai stai un nor, un stânjenel,
mai stai ca ridul meu din frunte, ca intunericu-n tunel.
Mai stai de-un curs de limba greacă, ca o brăţară de argint,
mai stai un port, un far, o barcă, mai stai ca orbu-n labirint.
Mai stai că vrei sau fără voie, mai stai un drog, mai stai un fum
sau dacă pleci, du-te, dar lasă, mereu, firimituri pe drum.

poezie de Eduard Lupascu (24 iunie 2019)
Adăugat de Eduard Lupascu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Istorie de neam statornic

Drumeţule.. sau cine eşti, oricine...
Să afli, dacă vrei, că din adânc venim,
Noi suntem una cu pământul, ţara
E ce-a zidit al nostru statornic mare neam,

Istoria... e pilda cea mai vie,
Şi munţii de-ar vorbi, dar nu doar ei,
Ci orice brad, ori râu, un şes, o ie,
Poartă-n secret strămoşi, părinţi de-ai mei.

Răscruce de istorii, de drumuri, după glorii
Ne-a procurat duşmanii pe puncte cardinale,
Dar nu... să ştie lumea, drapelul glorios,
N-a coborât de acolo, bătălia s-a dat jos...

Supreme jertfe, de frunţi de fii şi soţi,
Au lunecat sub brazde, s-au stins lumini în gene...
Un Horia, drapelul întruchipat de moţi,
A încins tărie în ape, în stânci, păduri, poene...
....................
... Şi iată curcubeul, Arhanghel ce sărută,
Cojocul sfânt al ţării şi armia călare,
Porni în zbor ca şoimul, el ŞTEFAN şi cu ţara.
Şi braţul lui şi pieptul şi-l pune la hotare.
................
N-a fost pământul undeva mai sus...
Şi nici păstrat sub cheie în casele de bani,
L-a apărat mulţimea, români care s-au dus,
Deşi cum vine vorba, au fost mai mulţi ţărani.
...............

poezie de Constantin Păun (1979)
Adăugat de Constantin Păunc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când eşti român!

Te-ai născut dac romanizat,
Dar te întrebi ce naţie eşti!
Eu nu pot să-ţi fac pe plac,
Şi să te asigur că român eşti!

Înţelege că dacă eşti cetăţean,
Nu eşti român din neam în neam!
Nici imnul ţării de tu-l cânţi,
Chiar din inimă, tu nu mă încânţi!

Trebuie să simţi că te-ai născut,
Să iubeşti tot ce-ai cunoscut!
Să te bucuri de ce-ai dobândit,
Când eşti român, eşti şi vestit!

Dragostea pe care o porţi pentru,
Pământul pe care mare ai crescut!
Fericirea ce te înconjoară-n centru,
Abia atunci, tu eşti român înnăscut!

poezie de Ovidiu Kerekes (3 ianuarie 2015)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Că te-am luat e a mea vină! (După Atât de fragedă de Mihai Eminescu)

Atât de-abilă şi calină
Şi tot pe-atât de jucăuşă,
Stai cu un ochi înspre slănină
Şi cu al doilea către uşă.

Abia atingi covorul moale
Când zgomote-nfundate-asculţi
Şi veşnic mi te-ncurci în poale,
Iar dacă nu te-alung, exulţi.

Închizi pe jumătate ochii,
Visând cum dai prin şoareci iama
Şi tolănită printre rochii,
Parcă te vezi cum le faci seama.

Poate noroc să ai la noapte,
Când din ungher, după ghiveci,
Să treci îndată şi la fapte,-
Vreo patru şoareci să diseci.

Tu faci noian de boroboaţe,
Iar eu sfârşesc spre-a te ierta.
Când mi te cuibăreşti în braţe,
Nu pot nicicum a te certa.

Iţi văd a ochilor sclipire,
Te simt perfid cum mustăceşti.
Nu mustăci! A ta privire
Mi-arată ce parşivă eşti.

Deodată trece-un gând năpraznic
Prin capul tău, şi-aş da arginţi,
Să ştiu de te şi vezi la praznic
Îndeplinindu-ţi dulci dorinţi.

Că te-am luat e a mea vină
Şi te-aş lua din nou, e cert,
Dar sufletu-mi în piept suspină,
Că-mi strig necazul în deşert.

Tu stai, de juri că eşti icoană
A feciorelnicei Marii,
Fiinţă fără de prihană,
Pe mine nu mă duci, să ştii!

poezie de Mihaela Banu din Din volumul Paşi peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părinţii noştri din trecut

Să ne temem mult de-aceia care ştiu tot adevărul
Căci au spade-arzând în suflet şi au scuturi de ne-nvins.
Nu se tem de negre umbre şi nu li se zbârleşte părul
Dacă groaza bătăliei pe mulţi alţii i-a cuprins..

Ei sunt fiii biruinţei într-o lume fumurie,
Răsărind toţi din amarul lacrimilor din străbuni,
Zmei încoronaţi de glorii, bravi apărători de glie,
Ce vor să repună Ţării toate smulsele-i cununi.

Ca blazon aveau Onoarea şi ca forţă doar Credinţa,
N-au ştiut ce-nseamnă frica, Moartea nu sta-n calea lor!
Aripi mari le-a pus şi Cinstea; ţelul unic - Biruinţa!
Ăştia-au fost eroii Ţării! Să-i creăm şi-n viitor!

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răsăreau florile şi acum pe urmele paşilor ei şi se clătinau plecându-se spre ea, dar nu mai erau triste, ci-i cântau voioase: "Bună eşti, harnică eşti, frumoasă şi la fire dulce eşti şi puţin ai să mai stai cu noi, că vine într-o răsuflare ursitul tău."

Ioan Slavici în Limir-Împărat
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Ţara mea de glorii, ţara mea de dor?
Braţele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ţi mare, mare viitor
Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,
Dacă fiii-ţi mârdri aste le nutresc;
Căci rămâne stânca, deşi moare valul,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.
Vis de răzbunare negru ca mormântul
Spada ta de sânge duşman fumegând,
Şi deasupra idrei fluture cu vântul
Visul tău de glorii falnic triumfând,
Spună lumii large steaguri tricoloare,
Spună ce-i poporul mare, românesc,
Când s-aprinde sacru candida-i vâlvoare,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Îngerul iubirii, îngerul de pace,
Pe altarul Vestei tainic surâzând,
Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face,
Când cu lampa-i zboară lumea luminând,
El pe sânu-ţi vergin încă să coboare,
Guste fericirea raiului ceresc,
Tu îl strânge-n braţe, tu îi fă altare
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie
Tânără mireasă, mamă cu amor!
Fiii tăi trăiască numai ân frăţie
Ca a nopţii stele, ca a zilei zori,
Viaţa în vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tărie, suflet românesc,
Vis de vitejie, fală şi mândrie,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc!

poezie celebră de Mihai Eminescu (1867)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!