* * *

foloseam imperfectul în laborator
ca experiment al confesiunii
în derulare.

îl înşelam pe bărbat
cu alter ego-ul lui
în descoperiri lacome şi incomplete
ale dualităţii.
deformarea mea o tratam
cu desfrânare
la ore fixe sub formă de doze
din ce în ce mai sublime,
până când pacientul involuntar
îşi multiplica rezistenţa orgasmic
la catalizatori.

răul e o ştiinţă
sponsorizată din penumbră
de tare,
astfel că îi aşezam în retorta cenuşie
prezentul acela instabil
doar ca să-mi termin inteligent
mişcările de amantă
în halat de uraniu.

cobaiul murea clinic,
experimentele se dezdumnezeiau
pe metalul rece,
eurii nu mai erau de ajuns,
aşa că foloseam înlocuitori de senzaţii
pentru resuscitare.

azi-dimineaţă mi s-a epuizat imperfectul,
am ieşit obosită din laborator.
în anticameră, pe o bancă de plumb,
bărbatul mă aştepta
să îmi dau jos
mănuşile preacurviei ştiinţifice
şi să mergem acasă.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

cu litera lui
vorbesc înăuntru,
în limba cu care vorbesc gândurile.

se face mereu devreme
şi niciodată nu prindem sfârşitul,
acela când, jos şi roşu,
vin câinii să muşte din orizont,
acolo unde ziua îşi lasă oasele.
suntem tot mai aproape de cicatrice,
ducem rănile spre posibilă muşcare
şi caii să pască negru
din părul tuns scurt al nordului.

dacă îmi lipesc spinarea de vocea lui,
simt cum îi curg literele din gură,
strig,
întoarsă cu o inimă în formă de barcă:
- tu nu vezi că ne scufundăm?
- taci, dă-ţi apele jos...

fumăm din profil,
sub planeta asta e un ghem de cânepă
ca un satelit care se deşiră.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul albinelor

Albinele-s laborator
De miere - dulce elixir,
Cu gustul lui îmbietor
Ce îl culegem în potir.

Gândesc mereu şi mă tot mir
Că faptul nu-i întâmplător...
Albinele-s laborator
De miere - dulce elixir.

De intră cineva pe fir,
Devine roiul mai sonor,
În stare este de omor
Când hoţul vine musafir.

Albinele-s laborator.

rondel de Ioan Friciu (2016)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dr. Kelso: Doctore Cox, ai primit nota mea prin care aminteam cadrelor superioare că halatele de laborator trebuie purtate mereu?
Dr. Cox: Să ştii că am primit-o, Bob şi prima dată doar am aruncat-o, dar apoi am decis că ăsta nu este un gest destul de măreţ aşa că am făcut o copie a ta din paie, mi-am pus halatul de laborator pe ea, împreună cu nota ta, am invitat toţi copiii din cartier să vină să-i dea foc şi să o împungă cu beţe.

replici din filmul serial Stagiarii
Adăugat de Ramona Stanescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem ţintuit

doar pentru că nu acceptăm
mistica intervenţie a lingurii
în zgomotul nostru,
începem să ne descompunem
în particule intime şi inevitabile,
un fel de derbedei de microni
cu buzunarele sparte
din care cade memoria involuntar.

ştim care e psihoza mesei din bucătărie
fără viaţă personală,
de aceea, terapeutic,
uneori împrumutăm neuroni cu camătă
pentru isteriile anticipate
ale lătratului de meduză.

şi tot mai des facem dragoste
dezordonat de mişto,
cu relativitatea
pe post de cearşaf sau de neîmblânzire.

spune TU...
cum apologia ei de răvăşire
să nu fim vicii ale mai mult ca perfectului,
când ţinem în mâini
bisturie pentru disecţii reciproce
de puls...

în definitiv,
în cutiile ermetice ale frigiderelor,
ceilalţi rămân doar vieţi de trotuar aglomerat,
noi -
ardem spre aur
în athanor.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecutul a rămas o formă bolnăvicioasă

din care izbucnesc pe neaşteptate
strigăte metalice
verigile se desfac una câte una
dureros de repede
aşa cum a vrut
nimicul îmi străbate fiinţa
acum ştiu
mi-am inventat trecutul
cum îmi inventez şi prezentul
un şir lung al iluziilor
roase de realităţi crude
sunt mai puţin prezentă în viaţa mea
în viaţa lui
trecutul din poziţia lui oblică
se prelinge pe degete ca o materie aţoasă
ce mă împiedică să vreau

verigile continuă muzica dureroasă
până la gândul prim din mall-ul acela frumos
unde hainele lui au atins câteva scaune
şi lumea a încremenit

e ultima dezlegare
aşa cum a vrut
de azi nimicul îmi va străbate fiinţa

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În toamna aceea

Era toamnă
Erau şi nişte castani
Şi o bancă.

Eu şedeam
Eram palid şi poate frumos
Şi mă gândeam.

Atunci s-a oprit un tramvai
S-a dat jos o femeie
Dar era îmbrăcată foarte bine
Era deci o cucoană.

Tramvaiul a plecat
Strada rămăsese goală
Atunci femeia s-a aplecat
Şi-a ridicat încet rochia
Până la genunchi
Şi pe urmă mai sus
Foarte sus.

Avea nişte pulpe rotunde, frumoase
Şi ciorapi eleganţi de mătasă
A stat mult până şi i-a potrivit;
Eu o priveam pierdut de pe bancă
Şi ceva plângea, agoniza, murea în mine
Încât femeia s-a ridicat
Şi m-a văzut.

Era o femeie albă, frumoasă
Dar obrazul i s-a făcut deodată roşu
Şi eu simţeam cum mă înroşesc;
Femeia a plecat repede
Avea o rochie albastră care flutura în urmă
Eu am rămas mai departe pe bancă,
Sub castani.

Şi a mai venit un tramvai
Din el a coborât altă lume
Femei şi fete frumoase.

Şi eu şedeam mai departe pe bancă
Şi mă gândeam
La mine
La sinucidere,
Era toamnă
Şi mai erau şi nişte castani.

poezie de Poemul invectivă (1933)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Universitate şi laborator. Laborator şi Universitate. Între ele mi-am desfăşurat întreaga activitate. Vi se pare monoton? Eu însă nu am simţit această monotonie! Profesiunea m-a captivat în aşa măsură, încât, dacă ar fi să reîncep viaţa, aş opta tot pentru o asemenea viaţă.

citat din Eugen Anghelescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am prins dragoste pentru munca de laborator şi pentru cercetări ştiinţifice.

Iuliu Moldovan în Amintiri şi reflexiuni (1996)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte chiar ca astronomia să fi ajuns la apogeul ei, din timpurile cele mai vechi, când planetele erau deosebite de stele numai prin mişcările lor, dar nu erau cunoscute ca globuri asemenea cu pământul, când stelele nu erau pentru omenire sorii de astăzi, s-a căutat să se explice cum s-a format universul, cum este el construit, chiar şi cari va fi sfârşitul lui. Teoriile în chestiune nu se întemeiau pe nici un fapt ştiinţific. Târziu, prin secolul XVII, au început să se formuleze teorii mai serioase, mai târziu ceva, Wright în Anglia, Kant în Germania şi Laplace în Franţa au dat la lumină teorii mai aproape de adevăr.

Victor Anestin în revista "Orion" (1907)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Exact aşa se petrece: tocmai ce ţi-am spulberat o condiţionare şi ţuşti ai fugit în alta. "Dar nu este un sentiment pe care îl pot păstra constant." Păi dacă Dumnezeu, Sinele e un sentiment pe care ego-ul să-l poată păstra e tare superficial, tare banal. Nici nu vedeţi că de câte ori vreţi să-l simţiţi pe Dumnezeu, să-l trăiţi, experimentaţi, etc. VĂ AŞEZAŢI EGO-UL PE O TREAPTĂ SUPERIOARĂ LUI, nu-i aşa? Nu-l poţi trăi pe Dumnezeu că nu e un banal sentiment, te poţi doar dizolva în El şi atunci doar Dumnezeu va mai rămâne din tine. Doar Dumnezeu este Real, el e fără formă. Tu nu ai fost născută vreodată, doar Dumnezeu se visează în tine un corp!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem produsul viziunilor noastre

de la vârsta de 15 ani colec ţionez
viziuni am ca hilde gard von bingen
demonul meu personal negru/ ponegru/
şarpe de dudău/ şteblă de spin rău mi
-a intrat sub piele până în plămâni
îl aud cum muşcă din cuvinte şi scui
pă oasele pe jos lumina arzândă nu îl
mai vânează apa sfinţită nu îl mai im
presionează nu îl mai sperie nici caii
apocalipsei care îmi nechează pe piept
fix la 7 dimineaţa când să-mi beau ca
feaua demonul îşi aprinde un pall mall
şi sorbind din ceaşca mea scrie versuri
despre iubirea lui pentru un sucub negru/
ponegru/ şarpe de dudău/ şteplă de spin
rău şi uite aşa în camera mea de cămin
ţigările se fumează singure cărţile se
scriu singure şi mereu apar pe pereţi
întrebări pe care eu nu mi le pun de ce
au oamenii aripile pe dinăuntru de ce
iubirea care este o formă de paranoia e
cântată de toţi treptat ne-am obişnuit
unul cu altul el nu mai poate adormi fă
ră să-i citesc din doctor faustus eu fă
ră să îmi arate cum se bea stalinskaya
până ce pământul se învârte în sensul
opus am ajuns de nedespărţit iar de când
şi-a lăsat mustaţă şi plete lumea ne con
fundă şi strigă pe străzi uite-l pe cărtă
rescu şi umbra lui care merge în mâini

poezie de Constantin Rupa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Mergem pe jos până-n oraş, sau folosim un avion?
Sonya: Ar fi mai bine să mergem cu avionul.
Lucian: De ce? Nu ţi-ar plăcea să te plimbi cu mine?
Sonya: Nu interpreta greşit alegerea mea. Nu din cauză că nu m-ar atrage ideea unei plimbări până-n oraş, alături de tine, ci doar din cauză că astfel, cu avionul, voi scăpa mai repede de costumul ăsta incomod; e o adevărată povară. O pacoste!
Lucian: Înţeleg. Asta-i cu totul altceva... Atunci, hai să găsim un avion.
Sonya: Nu trebuie să găsim unul. Cu ce crezi că am venit până aici? Doar nu pe jos.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea întrebare nu este dacă vom continua să facem descoperiri ştiinţifice, ci dacă aceste descoperiri vor fi utilizate pentru a eradica bolile cele mai mortale şi vor crea oportunităţi pentru cei săraci. Dacă tinerii oameni de ştiinţă vor înfrunta aceste provocări, ei îşi vor da seama că reducerea inegalităţii este cea mai înaltă realizare umană.

citat din Bill Gates
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

nu mă potrivesc
pe acest umeraş care urlă
în şedinţele şifonierului,
prefer
să mă arunc neglijent
pe scaunul
din mijlocul camerei murdare
de paşi proaspeţi.

nu mi-au plăcut
niciodată
lăzile ţipătoare,
inul
se şifonează sonor
la indicaţiile placajului.

prefer
lemnul alb de discreţie
să-mi tacă mie
din toate cele patru picioare ale lui,
ca o declaraţie de unicitate.

aşa că vin
şi îmi depun simplu pânza de femeie
peste esenţa de ulm
până la nebunia imaculată a firului.

a intra
prin mânecile mele
îmbrăţişate
ca două vorbe îndrăgostite,
înseamnă
a-l avea deplin pe a fi.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În timpul colapsului gravitaţional, când se formează o gaură neagră, mişcările sunt mult mai rapide, astfel că energia este transportată cu o rată foarte mare. Prin urmare, nu va dura mult până când ea va ajunge într-o stare staţionară. Cum ar arăta aceată stare finală? Se poate presupune că ea ar depinde de toate caracteristicile complexe ale stelei din care s-a format – nu numai de masa sa şi de viteza de rotaţie, dar ş de diferite densităţi ale diferitelor părţi ale stelei şi de mişcările complicate ale gazelor din stea. Şi dacă găurile negre ar fi tot atât de variate ca şi obiectele din care s-au format în urma colapsului, poate fi foarte greu să se facă preziceri despre găurile negre, în general.

Stephen Hawking în Scurtă istorie a timpului – de la Big Bang la găurile negre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

incinerezi
această formă de gură
în patul narcotic
conjugat la prezentul fluid.
îi rupi nuanţa polară a lenjeriei
şi o arunci pe podeaua oraşului pătrat
în cea mai mare
dezordine de dragoste.

din damnarea dezmembrată
în neuroni mecanici,
se închid în vena mansardei
două disecţii de puls.

e simplu
ca un ultim etaj al ideii.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

ia-mă în iad,
îţi dau glasul meu
cu gust de măr
să muşti din el
ca din raiul
în care nu pot să mai intru
pentru un păcat din trecut.

ştii...
în fiecare parte a frigului tău
sunt tandreţe şi piele,
frântura de inimă
ţi-o repar cu buzele arse.

ia-mă în iad
până se face sângele
drum înainte-mi.

între
mă iei
şi nu,
... mă vrei.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mintea umană e cea mai mare prostie şi cea mai mişelească cruzime pe care omul a putut să o inventeze, şi această Suferinţă din păcate va continua până când omul îşi va redescoperi Inima! Doar astfel ne vom trezi cu toţii din visul naşterii şi morţii! Tu nu ai fost născut vreodată, doar visezi că o formă s-a născut şi moare în Tine!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât este imensa depărtare de cele ce sunt, văd de jos în deasupra

burta începuse să-mi crească demult înainte, ştiam cumva că trebuie să port înăuntru însufleţirea aceea, să îi dau din sângele meu, din trupul meu trup.
cu timpul am înţeles că totul era pe dos, că eu sunt cea care va fi născută, că în devenire sunt carnea fructului care înconjură sămânţa. şi creşte.

am iubit îndelung imperiul din pântece, cuvintele îmi plecau şi mi se întorceau prin vene să-mi descrie mărirea unui invadator căruia îi voi fi vasală şi vestală deopotrivă.

s-a petrecut însă ceva, ca o întrerupere, pierdeam mult sânge şi nevinovăţii, am dispărut înainte de a naşte undeva între moarte şi amnezie. nu am fost acolo.
mi s-a spus că a fost o fericire, că aerul s-a umplut de frumuseţe, că veniseră nişte făpturi culegătoare de dragoste, cu lumini în loc de mâini.

când am ajuns din nou în ochi, totul se încheiase cu aţă chirurgicală.
nu puteam întreba, ardeam, o febră albă se scurgea prin oase. simţeam locul gol, enorm, făcea parte din mine, durea, am continuat să îl cresc.

rămăsese în mine placenta.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zburător trimis

Am înotat astăzi pe-un cer,
Era albastru cu aisberguri...
Nu era nimeni, eu stingher;
Era şi alb, erau şi neguri.

Urcam în rece de azot,
Dădeam din mâini, sau lin planam,
Simţeam miros de creozot
Când pasăre, în metal, treceam.

Şi era frig, de-un aer rece,
Văzduh sub braţe îl simţeam,
Cu păr în vânt zburam, pluteam;
Sunt vis, un vis, ce nu mai trece.

Şi mă înălţam în sus, ce-i jos,
Abis de negru se zărea...
Dar unde vreau, e sus, în jos
Şi-acolo e "Planeta mea".

Şi înot şi tot mă-afund mereu
Şi-i oxigen, respir mai bine...
E mai mult aer, sunt mai greu
Şi-încă plutesc, azur mă ţine.

Privesc din umăr, capu-ntors,
Văd verde, cafeniu şi plumb
Şi parcă-s obosit, sunt stors...
Îmi caut loc să stau... pe fund.

Şi văd cutii mobile, fixe,
Zăresc şi amoebe... mii
Se-ntrepătrund ca să existe
Ieşind, intrând printre cutii.

Planez încet şi simt străfund
Văd totul la orizontală
Am terminat, revin în gând...
Găsesc sfârşit... în plictiseală!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (21 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!