Uscăciune

[file de jurnal afectiv]

am ajuns probabil la capăt de lume!

de aceea poate literele
de aceea poate somnul... vis de fluture amorţit
cu puţin înainte de a intra în afectivitate

pulsul rarefiază scurgerea prin timp ca printr-o gaură neagră
omul îmbracă pustietatea locului cu pustietatea-de-sine
tabloul zilei: 2 şopârle extenuate şi corb
cu semnul mirării imprimat pe faţă

o fata morgana ne ia în posesie vieţile
mâinile se alipesc altora...
cu noi în afara noastră ridicăm pueril....
dintr-un imbold... dintr-o neacceptare
"magazin sătesc cu de toate":
eugenii-cico-caramele-ciocolată-cu-ursuleţi-biscuiţi-în-folie-galbenă
mirosul acela subteran aproape salvator dându-ne iluzia
că suntem într-o vecinătate

o hiroshimă îşi revendică exponatele:

anii-întuneric din interior până la suprafaţă
această eviscerare insidioasă a sufletului
aria decretată virană la care nu mai avem dreptul
pe motiv de neîncadrare în marja de eroare

cu noi în afara noastră ridicăm pueril
copaci imaginari ascunzând în rădăcini pictate
fieful pescăruşului peste cactuşi

un autobuz aşteaptă parcă să se umple cu noi!

electrocutaţi în zumzetul a milioane de lăcuste
cădem din copilărie în rugii cu-pietre-şi-sânge ai liniei ferate:
destinul ne curbează gleznele până la fărâmiţare

datori vânduţi deşertului înţelegem...
mult mai gravă decât moartea...
neiubirea... de care nimeni nu scapă

ne întoarcem

fiecare

pe alt drum

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ordine umană

[file de jurnal afectiv]

sărăcia noastră începe
în dreptul liniilor discontinue
acolo unde cu nonşalanţă cosmosul face tabula rasa
mizând pe efectul privirii de ansamblu
[durerea se conservă sine die în detalii microscopice!]

ai zice că e un fel de orizont

cerul se desface în franjuri!

aici încep şi nesfârşesc monologurile
poteca omului singur pe sine cărându-se
povara aceasta pentru care niciun sfânt
nicio inchiziţie n-au găsit încă rezolvare

siluete decolorate se supun mecanic ritualului colectiv
dimineţile îşi revendică porţia de articulaţii nervoase
uşile se dau parţial/ se intră/ se crede/ se pleacă...
iluzia trecerii se măsoară în visele erodate
somnul ia în posesie lucidităţile
bătrânii din noi au nevoie urgentă de mamă!
se ignoră eventuale deraieri de la normalitate

într-un gest de revoltă... într-o nebunie
pasărea îşi împrăştie aripile
şi iată-ne!
alunecaţi unul din celălalt
incapabili de moarte
imposibili în viaţă

serile se fac goale
nopţile îşi adâncesc aberaţiile
o memorie afectivă paroxistică lasă loc
suprafeţei plane ca unei amnezii supreme

imperfecţiunea este regula în ordine umană

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi poate de aceea...

Şi poate de aceea, că nu suntem metalici
şi nici încetiniţi, şi nici lemnoşi,-
de aceea poate, când cocoşii galici
se bat cu penele-nfoiate şi frumoşi,-
noi ridicăm din noi, un glob de gând spre vid
şi-l sprijinim în pălmi, deasupra, sus,
şi soarele se alungeşte spre el şi îşi deschid
încă ceva din ele
luminile de nespus.

şi se curbează câmpul supt, spre globul
acesta, doritor,
şi viitorul îşi întinse leneş lobul
înspre prezent, rupându-se din viitor

De-aceea poate apărăm mai palizi,
şi-n largi mişcări orizontale, de înot,
un glob de gând întindem, tot şi tot
mai sus, spre sorii candizi...

până se lipesc de el bucăţi de cer albastre
şi-aterizate păsări, cu umbrele zburând,
şi relieful viu al trupurilor noastre
devine relieful acestui glob de gând.

poezie celebră de Nichita Stănescu din Roşu vertical (1967)
Adăugat de Roxxy306
Comentează! | Votează! | Copiază!

O cameră în afara timpului

O cameră atât de goală decupată parcă
din atmosfera unei planete nelocuite
ce şansă,
să fim noi primii ei locuitori
respirând un aer nerespirat de nimeni înaintea noastră,
suntem primii,
suntem Adam şi Eva, suntem Columb şi Amerigo Vespucci
prinzându-se veseli de mână
într-un dans inventat de noi pe o muzică astrală,
aici într-o cameră izolată în afara timpului
în care avem şansa să reinventăm lumea,
după propriile noastre legi neplagiind
pe nimeni din istoria pământului
dar acceptând cu generozitate să fim plagiaţi
de-un Shakespeare de mâine, de-un Dumnezeu
cu chipul din mii de pixeli,
noi retraşi în această cameră în afara timpului
ca pe o insulă plutitoare
în căutarea unei mări care să găzduiască o iubire atât de mare
pentru care încă nu există un termen de comparaţie,
ca pe o planetă de rezervă din care suntem primii şi unicii supravieţuitori...

poezie de Maria Postu din revista "Pro Saeculum" (2014)
Adăugat de grizantema
Comentează! | Votează! | Copiază!

Injectabil

nu avea timpul timp
de smiorcăielile noastre
şi cât de mute trebuie să fi fost ţipetele
cât de invizibile zdrenţele de mucoşi

o fâşie din noi se desprinsese
asemenea unei falii urmându-şi rătăcirea
era poate porţiunea aceea
mult prea importantă din inimă
darul primit cândva ca semn distinctiv

i-am urmărit de deasupra
ciocnirile martirajul îngenuncherea
de-abia stăpânindu-ne moartea
durerea peste putinţele lutului

amintirea de noi ne-a târât ne-a somat
fragmentul acela făcut una
cu nepăsarea pământului
glasul sângelui glasul nostru
al celor rămaşi încă vii

vecinătăţile musteau de istorii familiale
un miros anume... mirosul casei de odinioară
oferea probabil cosmosului pretextul ieftin
de divertisment răsucit

până când

cineva descuiase lacătul
cu mână uşoară de infirmieră
îndelung aşteptată... deodată găsită...

ne injectase otrava
fără ca noi să simţim

nimic altceva

decât

destin.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii dintre noi vrem să trăim într-o lume fără obligaţii, poate faţă şi de noi înşine. De aceea câteodată suntem dincolo de noi şi rareori ne privim. Evităm să ne confruntam cu el, acela, eul nostru! Suntem laşi, nu avem curaj.

Viorel Muha (ianuarie 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

All inclusive

[file de jurnal afectiv]

lucrurile se iau. se aşază fiecare la locul lui
când cu un sentiment galben-albăstrui... când al inutilităţii
cireşii se mângâie din vârful cuvintelor
ca unor copii mari li se dă iluzia continuităţii
se sare mai apoi într-o asumare tandră a necurajului
peste chestiunile minore
aglomeraţia minibarului
gările cu staţii răstălmăcite
un gest în afara feed-back-ului
boala incurabilă...
senzaţia departelui... în ultimă instanţă...
soarta!

se merge drept
la răstimpuri cu sufletul înclinat
spre acel "prima oară" al unei magnolii
se zăboveşte fără de vină
în preajma câtorva nuanţe:
necesar-cu-accidental/ fluture-cu-om/ arabesc împăiat
toate acele detalii ieşite ca dintr-o cutie a pandorei
din cântecul fărâmiţat al boemului

se ia realitatea
se pune faţă în faţă cu tine
fără vreun simţ al superiorităţii
se aşează deasupra ei
cu imaginaţia rectilinie
curbându-se în ritm cu moliciunea universului
contracarând-o

se fluieră
7-spre-5 silabe
către amuţirea materiei
în fapt poemul acela minuscul
purtând în cârcă ditamai cosmosul

se declamă:

nor-ma-li-ta-te!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Post-scriptum

timpul se întindea nesfârşit înaintea noastră
mai că aveam temeri că nu-l vom putea umple
drama noastră se desfăşura pe cu totul alte planuri
orgolii vanităţi... stupide preocupări adolescentine

nu era de ajuns că veveriţele inundaseră Cişmigiul
nici statuile uriaşilor care înviaseră... nici barca
sărutul cădea sacadat în pământul returnat
pe motive de nefuncţionalitate
odată cu iubirea

mâinile noastre se încurcau în detalii
poate pentru că
pe mine mă strângeau foarte rău pantofii
iar tu inhalaseşi prea mult fum de ţigară
cel mai probabil
delimitarea inexactă a esenţialului

galbenul crăiţelor ne acostase gleznele
porţiunea aceea susceptibilă de a fi remodelată
ne-am trezit vorbind în somn
preferasem dintotdeauna zambilele albe

eram veşnici
şi atât de răi!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine o zi în vieţile majorităţii dintre noi când pierdem şi uităm aproape tot. Pierdem încrederea în noi, în cuvântul iubire, în oamenii din jurul nostru. Ne simţim rupţi, deconectaţi şi singuri. Uităm că odată am ştiut să fim foarte fericiţi, entuziaşti, plini de viaţă şi energie fără să avem neapărat nevoie de ceva sau de cineva. Suntem ca într-un deşert, înghesuiţi şi totuşi atât de departe unii de ceilalţi. În această "noapte neagră a sufletului", suntem gata să acuzăm cu furie şi să găsim vinovaţi pentru starea noastră actuală şi ştim că nimic bun nu ne aşteaptă. Şi fiecare om care ajunge în acest punct al vieţii sale este binecuvântat pentru că a ajuns la fundul prăpastiei şi ştie că de acum încolo, orice s-ar întâmpla, nu poate urma decât urcarea.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avem nevoie de timp

Avem nevoie de timp pentru a creşte şi a descoperi că suntem tot mai mici,
avem nevoie de iubire pentru a înţelege că a dărui este mai înainte de a primi - o lege nescrisă,
avem nevoie de lumină pentru a şti unde să fugim din calea coşmarului întunericului din noi,
avem nevoie unii de alţii pentru a realiza cât de neciopliţi suntem cu toţii,
da, cu toţii
avem nevoie de Dumnezeu Creatorul cerurilor şi al pământului pentru a ne lăsa ciopliţi în chip de sfinţi de mâinile nevăzute ale Marelui Sculptor.

Deşi puţini înţelegem
şi mai puţini acceptăm mustrarea cioplitorului
dar cei care rămânem până la capăt
vom vedea
în micimea noastră
că am fost mereu iubiţi,
înconjuraţi numai de lumină.

Avem nevoie de timp pentru a transcende clipa
într-o eternitate.

poezie de Andrei Adrian Călimărea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liber-arbitru

[file de jurnal afectiv]

ziua de azi nu poate fi
decât despre pescăruşi
despre felul în care
într-o grabă... într-o copilărie
mi-am luat libertatea
de a mă ocupa
nu de priorităţi
am rupt pânza aceea densă
întreţinând iluzia continuităţii... a iubirii
n-am ignorat timpul... controversele....
nici concurenţele dintre oameni... trădările
toate maldărele acelea concrete
purtând greutatea neantului
vraful de somaţii

mi-am spus:

spaima poate să mai aştepte
eventuale germinaţii estetice
într-un spaţiu virgin
în care s-au conservat
nepervertite culorile... în fapt
amintirea fiecăruia de celălalt

am deprins intuitiv înţelesurile
trudind să le umplu cu fericire
în oglindă mi-am dat cuvântul de onoare:
nu sunt asemenea celor mulţi!
nu mă tem de însingurare!
am învăţat să port albastru-cu-bleu
frumoasă inutilitate într-o lume fantastă!

subtilă... adică Femeie
am răscolit aparenţele acestea
fotonii demiurgici populând
profundul cromatic

orice lucru se cuvine
a fi scos din anonimat
rostind nuanţele adecvate
altfel degeaba pasăre!
altfel degeaba om!

ziua de azi nu poate fi decât despre pescăruşi
această trezire la realitate când înţeleg
că orice moarte se declanşează
cu anihilarea centrilor durerii
în deplină cunoştinţă de cauză optez

să mă doară

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Opacitate

singurele veşti care mai ajung aici
o dată pe săptămână
odată cu maşina de pâine
şi cu strigătul păsării aruncând o privire
cât să facă o secundă lumină

fracţiunea aceea în care
uliţa reapare din gol
cu merii ei cu cireşii... cu brusturii
înfăşurând în frunzele lor rănile
ce uitaseră să mai doară

nici nu apucăm să ne recunoaştem!

ca o lepră pustietatea
încercuieşte curţile noastre
de la un capăt la celălalt praful se aşază
pudră mistificatoare a identităţii

ne îngrămădim... oboseala se suprapune
peste multele straturi de renunţări succesive
peste veşmintele crescânde din noi
făcându-ne opaci la sânge
la memoria iubirii

în această lume
de la sfârşitul cerului
unde doar gustul săptămânal al pâinii
mai aminteşte de Dumnezeu

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Majoritatea oamenilor nu descoperă ceea ce este mai important în viaţă până ce nu îmbătrânesc prea mult ca să mai poată schimba ceva. Îşi petrec mulţi dintre cei mai buni ani de viaţă urmărind lucruri care, în fond, valorează prea puţin. Deşi societatea ne îndeamnă să ne umplem vieţile cu obiecte materiale, în adâncul sufletului, partea cea mai bună din noi ştie că bucuriile cele mai simple sunt cele care ne îmbogăţesc şi ne susţin. Oricât de grea sau de uşoară ar fi situaţia noastră din prezent, cu toţii avem la îndemână o mulţime de bucurii simple care nu aşteaptă decât să observăm că există şi să le apreciem. Şi pe măsură ce facem acest lucru, suntem tot mai fericiţi. Suntem tot mai recunoscători. Şi fiecare zi devine un dar uimitor.

Robin Sharma în Scrisorile secrete ale călugărului care şi-a vândut Ferrari-ul, din scrisoarea “Bucuriile cele mai simple ale vieții sunt și cele mai mari”
Adăugat de Iustina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iulie

[file de jurnal afectiv]

nu-mi amintesc iubirea
intuiesc numai siluetele contorsionate
ale culegătorilor de spice cu inima zornăindu-le
silenţios în ritm cu fuga discretă a şopârlelor verzi
oprindu-se mai apoi cât să treacă o pasăre

timpul are o genune pe faţă
cuibul dropiei rătăcindu-şi privirea
într-o lume imortalizată...
eu îţi arăt oameni
lucrătorii aceştia cu ziua
pălmaşii... robii
nu vezi nici măcar
« batic galben »

franjurile îşi derulează întâmplarea
peste coline... peste podeţe...
peste indiferenţele astea ample sfidătoare

în absenţă o mare
îşi deschide înţelesurile

şosele încinse curbează visul
ziduri forestiere... călători sau intruşi
rumeguşul... ţepii drumului... coroanele
toropite de singurătate

spicele îmi ating respiraţia
o copilărie uitată se apropie
obrazul meu lipit de geam roz-translucid
roz-translucid... aproximativ rece
dându-mi cumva senzaţia de viaţă
în această alunecare continuă

vara îşi împinge hotarele
la prima... poate un tramvai
poate... o iluzie

peisajele trec goale

spui că mă iubeai... că încă...

intuiesc numai
siluetele contorsionate
ale culegătorilor de spice.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Monolog 2

casa îşi pierduse ferestrele
în orbitele goale plânsul intra ca-ntr-o matcă
mă făceam mică / ieşeam din mine până la ultima matrioşkă
până la ultimul sânge şi ultima adrenalină
până la cea din urmă carceră

deveneam
invizibilă / mult prea uşoară ca să port greutatea unui nume
condiţia de femeie... / doar pe aceea de cuvânt

mă amestecam
în golul peretelui
în agonia aerului devorat
în destinul minuscul de amibă

singura supravieţuitoare a unui trecut rămas într-o fotografie

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţa este totdeauna bună când rezultă dintr-o cunoaştere adevărată, la fel nu poate fi decât rea când este întemeiată pe o eroare. Şi am impresia că eroarea pe care o săvârşim cel mai curent în ce priveşte dorinţa constă în aceea că nu deosebim îndeajuns lucrurile care depind în întregime de noi de cele care nu depind deloc de noi. Cât priveşte lucrurile care nu depind deloc de noi, oricât de bune ar fi ele, nu trebuie să le dorim niciodată cu pasiune;nu numai din pricină că ele pot să nu se întâmple şi să ne mâhnească astfel cu atât mai mult cu cât le-am dorit mai puternic, ci mai ales pentru că, preocupând gândirea noastră, ne împiedică să acordăm simpatia noastră altor lucruri, a căror dobândire depinde de noi.

citat celebru din Descartes
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-a-mpiedicatelea

file de jurnal afectiv

ne facem mici
cu răsuflarea proprie atingem pământul
îi dăm o parte din noi/ 10 la purtare
mai toate lecţiile dobândite
în existenţe miniaturale

ne doare
nu ştim să ducem
copacul la bun sfârşit
ramurile noastre/ mâinile lui
atâtea secole în stadiu de proiect

prea departe
dimineaţa aceasta în care ne trezim
ingenui încercăm să fim
în prelungirea a ceva
a mai rămas de ieri
puţin-vis-de-copil
puţină iarbă
atâta durere catifelată
care ne ţine

prea departe îmi eşti
prea departe îmi sunt
străina care pentru 2 bănuţi
pe sine cu sine s-ar trăda:
adu-mă în mine!

alţi paşi
sub acoperire de zăpadă
sau de puşcă
ploile desprinzând epiderme
până la stratul ultim
din care îţi ţipi TU

asfixiate poemele cad vii
în goana trenului neştiutor
de-ale omului
bunăoară clipa mea / ta sidefată
în timpul tău / meu cenuşiu

realitatea se face înaltă
lipsim fereastra de jumătate din fluturi
un oraş altfel ia în posesiune
sălbaticiţii ochi pierduţi în icoane
în păduri de mangrove ne descurcăm

legaţi la lumină
desculţaţi de noi
ne punem stavilă
poate că moartea
o să se-mpiedice
şi o să ne fie

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reîntoarcerea la marea singurătate

oricât de mult
ne înşelăm singurătatea
cu oameni sau cu amintiri
despre oameni
tot la ea ne întoarcem
nici măcar visele
unde suntem mereu cu cineva
nu ţin o eternitate
chiar şi viaţa este un vis
din care suntem ispitiţi
să ne trezim
atunci când întunericul
ne întinde fructul otrăvitor
al cunoaşterii

poate că părerea noastră de rău
când părăsim această lume
este şi părerea de rău
a Dumnezeului din noi
care se întoarce la marea
S I N G U R Ă T A T E

la asta te-ai gândit
vreodată?

tocmai de aceea
căutăm pe cineva
cu care să fim fericiţi
acum aici
aşa cum şi eu
îmi caut celălalt eu
în pragul
apocalipsei
mele personale

între mine
şi celălalt eu
e o prăpastie
peste care încerc să trec
mergând pe frânghia subţire
a unui vers
o frânghie care tremură
la fiecare bătaie de inimă
o frânghie care se îndoaie
sub greutatea îngerilor
care mi se aşază pe umeri
pentru a-mi testa
echilibrul

n-am avut alte aripi
în afara paginilor
pe care cititorii
au încetat
să le răsfoiască
atunci când iubeam
şi nutream să primesc
iubirea înapoi

dar poate
că e mai bine aşa
să fiu lucid
precum o lamă de cuţit
care spintecă
iluziile

să-l am martor
doar pe Dumnezeul din mine
care îşi bea cafeaua tare
în zorile nemuririi

ce va fi
va fi

poezie de Ionuţ Caragea din Mesaj către ultimul om de pe Pământ (2017)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi dorim să ne înţelegem în toate problemele. Nu intenţionăm să ridicăm şi alte probleme, nu acum... însă ele vor apare. De aceea, din punct de vedere politic(...) eu sunt ferm convins că aceasta va atrage o serie de probleme care vor costa de 10 ori mai mult decât acest aur... Dar care, de fapt este al României.

Nicolae Ceauşescu în Vizita în URSS din 3-11 sept. 1965, Discuţii cu L. Brejnev pe marginea returnării Tezaurului românes
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curcubeu

Într-o zi,
În care vom înceta cu întrebările, cu mirările,
Răspunsurile în aşteptare vor înceta să existe,
Ei bine,
În ziua aceea nu cred că soarele va fi acela care va mai răsări
Asupra noastră.
Nu, nici ploaie, nici nori nu vor fi,
Dar nici linişte,
Şi poate… nici iarbă nu va mai fi pe câmp.
Copacii?!...
De fapt, nu va mai fi interior şi exterior
În acelaşi timp.
Stai să ne lămurim:
Viaţa probabil va părăsi orice formă,
Esenţele neavând nevoie de simţuri,
Noi ne vom pierde
Limitele
Şi uite aşa, din aproape în aproape,
Ne vom opri abia atunci când
Fiecare se va suprapune perfect fiecăruia!
Nu e vorba de identitate,
Întregul fiind egal cu fiecare parte…
Muzica nu va mai avea nevoi de note,
De succesiune,
Ci totul va fi dintr-odată,
Capabil să umple deplin!
Aşa cred ca va fi simpla zi în care
Totul va fi dragostea
Pe care am cunoscut-o mereu altfel.
…şi da, era să uit:
Tactilul va rămâne în continuare roz,
Undeva între o sticlă de lapte şi humă!
Într-o zi,
În care vom înceta cu întrebările, cu mirările,
Răspunsurile în aşteptare vor înceta să existe,
Ei bine,
În ziua aceea nu cred că soarele va fi acela care va mai răsări
Asupra noastră.
Nu, nici ploaie, nici nori nu vor fi,
Dar nici linişte,
Şi poate… nici iarbă nu va mai fi pe câmp.
Copacii?!...
De fapt, nu va mai fi interior şi exterior
În acelaşi timp.
Stai să ne lămurim:
Viaţa probabil va părăsi orice formă,
Esenţele neavând nevoie de simţuri,
Noi ne vom pierde
Limitele
Şi uite aşa, din aproape în aproape,
Ne vom opri abia atunci când
Fiecare se va suprapune perfect fiecăruia!
Nu e vorba de identitate,
Întregul fiind egal cu fiecare parte…
Muzica nu va mai avea nevoi de note,
De succesiune,
Ci totul va fi dintr-odată,
Capabil să umple deplin!
Aşa cred ca va fi simpla zi în care
Totul va fi dragostea
Pe care am cunoscut-o mereu altfel.
…şi da, era să uit:
Tactilul va rămâne în continuare roz,
Undeva între o sticlă de lapte şi humă!

poezie de Silviu Dachin
Adăugat de Alda Dorhan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâmplări dinăuntru

Sunt lucruri pe care nu le spunem până la capăt, din lipsă de timp, din lipsă de curaj, din lipsă de noi înşine
Sunt lucruri care mor în noi de dimineaţa până seara şi habar nu avem ce sunt şi ce pierdem

Când dormi toate continentele de pe pieptul tău se apropie încet, încet, unul de altul
Ca în urma unui cutremur care are loc la mare adâncime şi care nu se resimte la suprafaţă
În corpul tău mor dinozauri, dispar specii, apar altele, toate fricile, toate iubirile se apropie
Unele de altele, îşi ramifică rădăcinile până cuprinde tot, se îmbină într-o formă de relief nouă
Privesc cum dormi dus departe şi totuşi atât de aproape încât îţi pot modifica cu degetele
Forma inima, forma gândurilor friabile prin mâna mea cleioasă ia fiinţă un vas de lut
În care îmi pot pune în siguranţă tăcerea şi mai ales iubirea, dau drumul iazurilor
Şi peştii îţi sar până aproape de tavan, liberi de ţărm, cumva fericirea izbucneşte
Dintr-o bucată de pâine pe care un câine o târăşte prin praf, e o nebunie de nedescris
Şi tu dormi, la toate răscrucile e pus semnul pericol de moarte, să-ţi ţină simţurile ascuţite
Niciodată nu eşti singur şopteşte semnul de fiecare dată când treci, de fiecare dată când trec
Toate săgeţile le pun în teacă, îmi fac loc în tine ca un copil fugit de acasă, liber de ţărm
Adorm şi eu în peştera asta rece unde se aude doar sângele picând din eprubetă

poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!