Hotărnicie

Să îngrămădesc în sunete lumina decantată-n palme,
ca ofrandă vie dată lumii,
am cântărit în zi, în noapte cu tumultul lunii,
de folos cântării stelelor să fie.
În balans, m-am hrănit cu strugurii pleznind a vin din vie, am tăcut.
Din vuietele line, cu toată neorânduiala,
pod peste cutremurate neputinţe am făcut.
Atârnă de un fir de vânt, împinsul zilelor în liturghie?
Când din stânga, când din dreapta,
chemarea naosului, huuii, cum adie!
Cât poate sufletul, în pana aripii, dulcea apăsare a oblăduirii să ţină?
Cupa pătimirii, de tină şi icoane e plină.
Hotărnicesc de capul meu înţelesul aşezării sfinte?
Trimit indicii cei dragi din morminte...
La ce te-nchini entuziast, curat?
Auzi? Clopotul de adunare în adâncuri a strigat. (3 iulie 2019-Iulia Dragomir)

poezie de Iulia Dragomir (3 iulie 2019)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul de înalt

Îmi place teribil, lumină,
când ochii-ţi râd în latente dorinţe
vizitând aprig cele mai ascunse cotloane ale vortexului
în care se vindecă rănile cocorilor.
Îmi place când ghicesc în colţul buzelor rădăcina pasiunii
pentru ritmul mugurilor îndrăgostiţi de rodiri.
Se aprinde chibritul viiturii
când zâmbetul zilei sărută flămând, primăvăratic cireaşa căutării.
Mă preling din privirea adunată în zenitul viorelelor
în strugurii pleznind de zeama viselor.
Mă bucur de chipul anotimpului în care surâde viaţa.
Beau cu nesaţ strălucirea.
Se împreună hulpav buzele petalelor în picanteria vremii.
Din inima anotimpurilor, mă petrec cu voia cerului.
Ce privilegiu pentru dorul de înalt! (11. mai 2019-Iulia Dragomir)

poezie de Iulia Dragomir (11 mai 2019)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imnul mortilor

Morminte dragi, lumina vie,
sporite'ntr'una an de an,
noi v'auzim curgand sub glie,
ca un suvoi subpamantean!

Ati luminat cu jertfe sfinte
pamantul, pana'n temelii,
caci arde tara de morminte,
cum arde cerul de faclii.

Ascunse'n lut, ca o comoara,
morminte vechi, morminte noi,
de vi se pierde urma'n tara,
va regasim mereu in noi!

De vi s'au smuls si flori si cruce
si daca locul, nu vi-l stim,
tot gandul nostru'n el v'aduce,
ingenuncheri de heruvim.

Morti sfinti in temniti si prigoane.
Morti sfinti in lupte si furtuni,
noi am facut din voi icoane,
si va purtam pe frunti cununi.

Nu plangem lacrima de sange,
ci ne mandrim cu-atati eroi.
Nu! Neamul nostru nu va plange,
ci se cumineca prin voi.

poezie celebră de Radu Gyr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Mă împletesc in razele soarelui.. şi-mi îmbrac sufletul în Lumina Cerului...
Lumina alba a Taborului...
şi-apoi cu palme de căldură pline, voi desena iubirea peste oameni... voi contura orizontul lumii cu sufletul meu... si-mi voi aşeza inima la picioarele fiecărui om pe care-l voi întâlni pe drum, făcând-o leagăn pentru fiecare suspin... lumânărică vie si blanda pentru fiecare urma de întuneric ce-o voi întrezări pe vreun chip... şi brat de sprijin pentru paşi ce se poticnesc pe cărare...
Eu, o mânuţă insorita cu iubire vreau sa fiu,
lumină a iubirii coborâtă din înaltul Cerului...
la o margine de drum,
intre versurile unui cântec,
sa cuprind nemarginirea
şi sa-mi revars
din causul palmelor
izvoarele de apa vie din sufletul meu...
peste lume...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din mări de adâncuri

Din mări de adâncuri Te chem, Domnul meu
Când noaptea-şi apasă povara de vise
Pa mâinile mele-ntinse spre Tine şi eu
Aştept la răspântii cu pleoapele-nchise.
Din mări de adâncuri Te chem, Dumnezeu
Când stau cu făptura bătută de stele
Când stelele-mi cântă şi-mi cântă mereu
Şi nu mă mai lasă ascunsă în ele.

Din mări de adâncuri Te chem, Dumnezeu,
Cu fruntea lovită de-un fulger spre seară
Şi ard în lumină când sufletul meu
Se-ndreaptă spre Tine, lumină să ceară.

Din mări de adâncuri Îţi strig, Domnul meu,
Ia-mi toată durerea şi pune-i un nume,
În braţele Tale să fie mereu
Uitată de toată durerea din lume...

poezie de Adriana Cristea (2 iunie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Subterană

Povestea mea nu este la vedere,
cu ochii mari, mustoşi de rost,
o prinzi din cântul mâinii, în tăcere,
din tot ce este mugur, din ce-a fost.
Povestea mea cea vie e în poezie,
ea o cuprinde între aripi mătăsos,
de vrei să vezi, aprinde scara vie
ce urcă inima-n hambarul de frumos.
C-am fost sau nu eroii luptători
în lumea-n care adevărul ne dictează
mersul pe jos sau zborul peste mări,
e cert că naşterea cuvântului viază,
că dragostea e sensul pentru căutări.

poezie de Iulia Dragomir (21 octombrie 2023)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Remember

Ce mult mi-ar fi să-mi fie dat
Să ne iubim ca-n prima seară
Când mi-ai făcut din flori regat
Şi rai divin din dulcea vară.

Buchet de stele-ai adunat
Şi le-ai legat cu fir de aur,
Cunună-n păr mi-ai aranjat,
Cercei, din frunze lungi de laur.

Din stropi de rouă mi-ai brodat
Dantelării ales de fine,
Din fân cosit făcut-ai pat
Să dorm cu gândul doar la tine.

Din colţul lunii ai cioplit
Argint să-mi făureşti cunună,
În flori de câmp ai învelit
Altarul vieţii dimpreună.

Din struguri copţi ai împletit
Şirag de mândre nestemate,
La gâtul meu le-ai rânduit
Cu mâinile-ţi prea talentate.

Nimic din toate câte-au fost
Şi câte, Doamne, or să fie,
Iubind pe lume ai un rost
Ţinând aprinsă torţa vie.

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împăcare

N-o să mai vorbesc despre ea.
Trăieşte imponderală, undeva între libertate şi căminul frunzelor,
fără întrebări şi fără regrete.
Nu o să îi mai pomenesc numele,
s-a retras în vârful picioarelor din ecoul văzduhului,
s-a întins în nevăzute, neauzite peşteri să îşi odihnească tumultul.
E la fel, nici mai frumoasă, nici mai urâtă, nici mai bună, nici mai rea,
se oglindeşte în ochii timpului.
Mă curta din secetă şi iarnă, din setea şi nesomnul pământului.
Mă urmărea când alergam pe aşchia înnoptării,
se dăruia vântului când deveneam vară, para focului.
Din tulburarea apelor, m-am împăcat cu sufletul nărăvaş al naturii.

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Refugiul

REFUGIU

Refugiul meu nu e aici, printre litere... Aici eu trăiesc,
Refugiul imi este, sămânţa mea de copil, în tine!
Ce-aş fi?.. Că nu aş mai şti, de atâta dor, de foşnesc
Brazi... Prinşi în sol omenesc, cu aripi de leagăn se-mbină-
Eu, muma ta, când vin din mine, când vin din mine.

Nici o umbră de ceaţă nu e pe lume alături de noi,
În spate, simt sufletul stă statuat, refugiul lui e absent,
O noapte şi aceea e clară pentru el, e gata de război-
Eu nu am refugiu, puiul meu, mai cald, decât cel împăcat -
Eu, muma ta, când vin din noi, când vin din noi.

Şi atât cât voi fi, veştile sunt între noi, ca un greu hotar,
Cu aceste suliţe, toţi anii, care mai rămân, se rămolesc,
Eu, însă, la candela aprinsă aş ţese zi şi noapte la iţar,
Numai tu să vii la mine, gânduri peste tine să-ţi tămăduiesc...
Eu, muma ta, cât te iubesc, cât te iubesc...

Aici eu trăiesc, dar pentru voi pot iubi, de dor să contenesc,
Ochiul, care plânge să-l închid, să-l las să mi-l vezi, cum e-
Aşa umezit, vei şti, cum am avut curajul să te-ndulcesc
Cu un cânt de- al meu, de mamă, când frunza pare uneori pustie,
Eu, muma ta, când voi să fiu vie, când voi să fiu vie...

poezie de Lilia Manole din volumul "Cuvinte nestinse" (2014)
Adăugat de liliamanole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Firescul

Doar aşa am simţit că s-au deschis canalele de navigat pe fluviul credinţei în verde,
prin îmbrăţişarea frunzelor însetate de lumină.
Era singura cale de cufundare a sufletului în aerul înmiresmat de înfloriri.
Veneau dăruirile eului în graba cuprinderii de intimitatea foşnetelor.
De o mână, mă trăgeau în adâncuri nesaţiul respiraţiilor,
de alta, mă zvârlea la pragul dintre anotimpuri variaţia gradelor
M-am înfăşurat în scoarţa brăzdată de vremuri,
să ricoşeze în pustiu iuţimea aprinderii.
Cu cât creştea temperatura, cu atât mai puternic se înfigeau în crăpături suliţe albe,
clătintând din temelii lumina şi întunericul.
Între ramuri, dincolo de coajă, trunchiul păstrează în renaşteri rodul vieţii.
Lăuntrul primeşte în tăcere firescul. (Iulia Dragomir)

poezie de Iulia Dragomir (25 aprilie 2019)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu

Fibrele foarte mici ale sufletului s-au rupt într-o după-amiază,
când nu am mai vorbit.
Dar el a lucrat în ascuns, zile şi nopţi,
până când a unit capătul din dreapta cu cel din stânga lui,
cum unesc copiii beţele de chibrit.

Apoi a venit altul şi a dat cu piciorul
(vrând poate să ţi se vâre în suflet întâi cu picioarele)
şi microfibrele din dreapta s-au tras înspre cele din stânga
(dacă sufletul are într-adevăr o dreaptă şi o stângă a sa)
şi a devenit mai tare ca pânza de păianjen
pe care, în sfârşit, se puteau legăna elefanţii.

Apoi altul şi altul şi tot aşa...
până când sufletul a căpătat muşchi tari ca piatra.
Au venit inginerii şi au zis, ciocănind în el:
"Ia uite ce inimă de piatră, din ea putem face un pod
un pod de piatră care nu se va mai dărâma în veci,
şi aşa s-au născut ai noştri copii.

Dar jos de tot, mai jos decât josul
(înlăuntrul fiecărei fibre adică, asta dacă sufletul are un jos şi un sus al lui)
eram eu care urmăream un fluture zilnic până la râu
ca să învăţ să te ating
fără să te întrerup
când îţi priveşti fiul sărind dintr-un picior în altul
aruncând înainte pietricica din capul unghiului
pe care ţi-am făcut-o cadou prima dată, când te răstigneam
şi amândoi ne priveam în tăcere.

poezie de Dorin Cozan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viu

Când a ţâşnit spre fericire, larg, tărâmul de lumină şi de var?
Când mă purta pe braţe ochiul lunii,
dansam neostoită de vânt.
Îmi înfăşurase palma, în trupul câmpului, verdele bogat în parfumuri,
să nu se scurgă sângele din altoi.
Aceeaşi sunt.
Cum se păstrează viaţa stelelor în noi!
În zâmbetul aprins, s-a ţintuit nemărginirea.
Oh! cum s-a vărsat deodată-n piept, fără de veste, clocotitor, privirea!
O clipă a fost de-ajuns să se lipească de fascinaţia firii ca roua ce culege în sclipiri culori.
Cu un sărut pe glezna zilei, s-a zidit în cer surâsul galeş din flori.
Între tăcere şi contemplări de fiece mişcare, şoaptele se făceau ochi răpitor de mare.
Noaptea glăsuia dulce cum toarce furca în fuior,
amiaza avea gust de cocos şi plutire dincolo de nori.
Cât de lungă e rotirea,
cât de tainic fură înălţările neîndoielnice-n nepătrunsul din zbor
şi totuşi cât de trainic e ecoul lor!
Ţie, de care ţâşniri ale viului din tine ţi-e dor?

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul timpului

S-a făcut noaptea zi.
Ca o bomboană, s-a dat de-a rostogolul pe Calea laptelui.
Se zăresc prin telescopul trecerii nurii zorilor.
Pe oricare parte a privirii, şi prin perdeaua de paratrăsnete,
străluceşte luminătorul vieţii.
Inima gândului nu este complet vizibilă,
e ascunsă în cântecul zborului.
Se simte vibraţia sărbătorind în exclamaţii viitura.
S-a făcut noaptea zi.
Insomniacă, aleargă pe drumul viselor cu ochii deschişi,
cupe de strâns galaxiile în adâncuri.
Ca o săgeată, prin ramurile pline de dorul soarelui, fulgeră aşteptarea.
Din vară, din iarnă, prin ger, prin noroi,
prin ape repezi, cu antenele întinse,
din pivniţa virtuţilor,
se cutremură ca un pătrat scuturat de cercul repetiţiilor, candoarea rânduielii.
Aleargă bizonii printre gorunii revigorărilor.
Ascultam cuvântul, auzeam distanţele când mai mari, când mai mici,
când supremă întâlnire în melodia luminii.
Ascult canonul, aud sufletul timpului.
Ca un canibal, se hrăneşte vremea cu ore cremoase de trezire.
Nimeni nu vede fotografia resortului.
E un omagiu adus rostuirii.
S-a făcut noaptea zi.
Surâde curios Atlanticul în revărsare melodioasă
peste ţărmul titrat de biserica stelelor.
Îşi trage răsuflarea.
Mă acompaniază apa angro, în pregătirea continuă de însoţire.
Se sprijină pe fotoliul valurilor, rupte în balans,
găsindu-şi deopotrivă odihna şi nesomnul.

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zborul

Pe stânga, mă bucur că prind în palme clipa ocrotită de tăcere.
Alunec lin pe fusul orar, teleportată în sămânţa regăsirii.
Călătoresc pe aleea lăuntrică, în lumina difuză a mişcării.
Se coace la soarele gândului covrigul împletit al aşteptării.
Cu sare şi mac, prinde gust râvna mâinilor.
Până şi găurile au sens, prin ele se trece din întuneric
în soarele râsului ca prin brăţara argintată a zenitului.
Se prinde roşu timpul la braţ, împletitură de suflet.
Muşc pofticioasă din pasiunea creşterii.
Pe dreapta, mă bucur de liniştea argintată a stâlpilor.
Mă îmbrac în şalul zilelor.
Mi se înfăşoară de înserare, de părul ciufulit al pendulei zorilor.
Se trage semnalul la vama luminii?
Se îngustează sau se lărgeşte portalul? Trădată de căldura privirii,
caut coliba în care se coace fericirea.
Alunec lin pe fusul orar şi mă trezesc în centrul lumii, în ascultare.
Zbârr! Zbârr!
Se echilibrează zborul.

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De poţi fi!

Poţi fi cerul plin de stele şi n-ar fi o minune!
Poţi fi lacul veşnic dulce, plin de pasiune!
Şi minuni să faci pe lume, ce rost ar avea?
Când s-au şters a tale urme, adânci din viaţa mea!

Poţi fi marea toată, plină, plină de comori!
Poţi fi înger alb sau negru şi să mergi pe nori!
Să ai toate, să ai totul, când pe mine nu mă ai!
Dăruieşte-ţi viaţa toată, când mie nimic nu-mi dai!

Poţi fi cel mai bun din lume, să te laude lumea toată!
Poţi fi orice fiinţă vie, care încearcă şi o să poată!
Să atingă-n suflet marea, ce-şi revarsă lacrimi, valuri!
Dar când marea mi-a secat şi au rămas doar goale maluri!

Poţi fi ochiul ce priveşte şi priveşte neîncetat!
Poţi fi lacrima din mine, ce pe iarbă a picat!
Dar să ştii că orice ai fi, nu mai eşti cum tu ai fost!
Când de la mine ai plecat, şi deloc nu te-ai întors!

poezie de Ilie Dragomir
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aur

Cu-armurile-i grele de toamnă târzie
balta ne cheamă din nou.
Lotca scânceşte, ca vie,
şi-n sălcii atârnă acelaşi nesigur ecou.

Şerpii beau, leneşi, din ultima căldură,
apa-i lumină topită şi grea.
Tu, fiică a soarelui, pură,
luminezi această împărăţie a ta şi a mea.

Vâslele vibrează în mâinile mele -
e-o harfă pe care doar eu ştiu să cânt,
Ascultă, ascultă, iubito, la ele
ce zi de-mplinire înalţă în vânt.

Toamna toarnă cu pumnii aur în baltă,
părul tău e-o flacără tremurând.
Când în apă te-arunci, decât zarea mai naltă,
pari un strigăt al vieţii ţâşnit din străfund.

Şi apa te-alintă în braţele-i moi,
fericită că iar te cuprinde,
părul tău mă cheamă, se-aprinde,
te-afunzi, dar şi-acolo vom fi amândoi.

Şi vâsla-a tăcut, şi noi am tăcut,
în lumea ciudată din ape.
Înotăm alături, ca într-un sărut,
aproape de cântec, aproape...

poezie de Mihu Dragomir din Dor (1969)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Natura în tablou

În seara asta minunată, luna-mi zâmbeşte ireal
Desprinsă parcă din poveste, are un luciu de cristal
E o magie, e mister, e tot ce vrea să fie
E-o dragoste aşa profundă, că nu se poate scrie.

În dimineaţa asta vie, soarele se joacă-n răsărit
Desprins din basm adevărat, tu juri că este urmărit
De nori, de ploaie, de furtună, de-o rază aurie
De o iubire prea adâncă, plină de bucurie.

În visul meu de viaţă plin, din dulcea mea povară
La un tablou rupt chiar din rai gândul alene-mi zboară
Când zori cu noapte se-mpletesc, spre orizontul pur
Secunda din eternitate aş vrea naturii să i-o fur.

Şi să rămân cu ea în veci, în amintirea-mi vie
Splendoarea ei să pot s-o scriu numai în poezie
S-o pot păstra ca pe-o comoară, în taină şi în gând
Dacă mă-ntreabă cineva, eu să răspund: nu vând.

poezie de Aurora Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orânduire

Orânduire
Ai petrecut la genunchiul pământului să vezi de-i templul gol sau plin,
cât untdelemn a ars în candela vegherii cu senin, cât s-a prelins în pelin?
Ai zăbovit pe ştiuletele îngălbenit de ploi,
despăturind orele în foi subţiri, în nevoi?
L-ai curăţat de răni, de asperităţi ca pe alesele vase,
l-ai hrănit cu anafură, cu tăciuni?
S-a statornicit dorul în oase?
Din colţul neîmbrăţişat de vizite împărăteşti,
din împingeri peste largul zării,
privirile arse se prăvăleau peste tractoare, caleşti.
Arau depărtarea pe câmpuri înnămolite, domneşti.
Salutul vieţii porţiona cuprinsul: de-o parte înfloritul, de alta ninsul.
Se deschideau obloane, se-nchideau tăpşanuri în treieratul inimii la foc încins.
Pământul străbătut de asinul înconjurat de heruvimi a separat orânduirea de neorânduire...
Ce e-n fire? Cum se-mpărtăşeşte timpul cu iubire? (26 ianuarie 2018)-Iulia Dragomir

poezie de Iulia Dragomir (26 ianuarie 2018)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imn morţilor

Morminte dragi, lumină vie,
sporite-ntr-una an de an,
noi v-auzim curgând sub glie,
ca un şuvoi subpământean!

Aţi luminat cu jertfe sfinte
pământul, până-n temelii,
căci arde ţara de morminte,
cum arde cerul de făclii.

Ascunse-n lut, ca o comoară,
morminte vechi, morminte noi,
de vi se pierde urma-n ţară,
vă regăsim mereu în noi!

De vi s-au smuls şi flori şi cruce
şi dacă locul, nu vi-l ştim,
tot gândul nostru-n el v-aduce,
îngenuncheri de heruvim.

Morţi sfinţi în temniţi şi prigoane.
Morţi sfinţi în lupte şi furtuni,
noi am făcut din voi icoane,
şi vă purtăm pe frunţi cununi.

Nu plângem lacrima de sânge,
ci ne mândrim cu-atâţi eroi.
Nu! Neamul nostru nu va plânge,
ci se cuminecă prin voi.

poezie celebră de Radu Gyr
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

La dans cu viaţa

La dans cu viaţa
Am dansat pentru tine.
Când te-am zărit printre molatice izvoare,
am ţâşnit văratică pe ritmul arderii.
În cântec, bobocul devine floare.
Auzeam muzica.
O lăsam să mă pătrundă,
să mă desfacă în petale şi în caişi curtaţi de albine.
Ochi, fântânile murmurau pline.
Fără ea, ringul ar fi fost gol.
Am deschis uşa valurilor cu cheia fa, sol.
Am dansat să mă apropii de sunete.
Le lăsam să curgă prin diafane plutiri,
mă chemau neaşteptat în rotiri.
Le pipăiam urmele cu degetele,
hamac pentru vise.
Din vârful lor izvorau lumini.
Din ochi, lujeri de crini.
Secundele, în pieptul lunii, cu dragostea, au fost scrise.
Cu tălpile slobode, petreceam în periplu notele curate.
Ai dansat cu ielele şi ele m-au furat cutremurate.
M-au prins de mână şi m-au dus pe malul lacului
în care se oglindeşte luna.
Am dansat pentru tine.
Eşti soarele şi cununa.
Ţin ritmul cu viaţa ce-mi eşti, viaţă!
În ritmuri divine, în unde marine,
ţine-mă bine!
Armonios, ţin pasul cu tine!(25.06.2021-Iulia Dragomir)

poezie de Iulia Dragomir (25 iunie 2021), traducere de Iulia Dragomir
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbrarul de lângă pod

(şiroaie de lacrimi,
râuri interminabile de parcă aşa...)
mi se părea: că ele urcă din călcâi, că străbat corpul ca pe o planetă vie,
că stau întinsă pe muşchii unui abdomen apos;
încheieturile pocneau ca bobocii de trandafir în plină dragoste,
era cald, iar o parte din iarba verde mi se înfăşura pe gât,
căutam un răspuns din care să-mi curăţ cu o lamă sufletul,
să pot sădi, mai târziu, la piciorul podului,
o salcie.
sufletul, când se formează, are pereţi groşi
din el nimeni nu te aude,
poţi să ţipi, să baţi cu pumnii în zid,
nimeni nu te va auzi!
sufletul e o parte din iarba verde ce ţi se înfăşoară pe gât.
acum, dumneata, să-mi spui, de pe partea cealaltă a malului,
cum vrei să mori?

poezie de Silvia Bitere din Gri kamikaze
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!