Câinele eu ca o roată

după ce a muşcat raza lunii
câinelui eu
i-a rămas între dinţi întuneric
şi ca o roată se rostogolea
de la castelul de apă
până la remiza de pompieri
ţopăind nevrotic

moartea i se prelingea pe trup
îi aluneca uşor înspre coapse
câinelui eu
apoi roata s-a lovit
de singurul pompier din oraş
şi a murit

după ce a fost muşcat de lună
câinelui eu
i se vedea lumină între dinţi
la şcoala generală din centru
s-a oprit curentul electric din senin
dinspre turnul de apă
o sirenă sfâşia cerul cumplit
doi preoţi traversau strada grăbiţi
era iarnă

îţi voi cânta iubito despre oraşul uitat
pe o creangă subţire de prun
şi cum au înflorit într-o duminică
ochii tăi pe străzi
şi cum se aude de atunci lătrând
sfâşietor câinele meu

poezie de Petre Ioan Creţu din Recviem pentru o roată bolnavă mintal
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dialog cu soldatul câinelui

.. pe Strada Independenţei,
soldatul câinelui – în pas de defilare,
cu kalashnikovul ruginit la spate...
– ce hram mai porţi, soldat,
de vreme ce România e complet dezarmată?

– am rămas singuri, poetule, eu şi câinele,
şi ni-i frică, ni-i frică!

– să mergem la un whischey, soldat,
i-am spus,
iar el a zâmbit, stingherit, şi mi-a răspuns:
– ai înnebunit, poetule,
ce-o să zică prefectul că ai băut un whischey,
cu soldatul câinelui?

... atunci, mi-a sărit muştarul şi i-am strigat,
cu mânie literară: mă doare-n cot, ca să ştii,
nu-mi pasă de prefectul tău comunist,
îl desfid, îl urăsc, sunt gata să-i dau peste bot!

– te rog să nu ridici tonul la mine,
îmi spune, aproape umil, soldatul câinelui,
ce rău ţi-am făcut eu, poetule?

– sunt singur soldat şi mi-i frică, mi-i frică,
împrumută-mi câinele,
vreau să fiu poetul câinelui tău...

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima ţigară a şarpelui de casă

Primise ultima ţigară şi nu ştia
dacă trebuie să o savureze sau doar încerca
să respire, ca un vulcan pricăjit.

Lăcusta i se aşezase pe solzi, din greşeală.
Ulmii înfipţi în baltă urcau, cu fereală.
Era un joc de culori. Negreşit.

Nu demult, şerpuind, iarba foşnea.
Nu demult vânase o broască în balta ca o balama
între câmpie şi deal.

Nu demult venise băiatul cu julituri la genunchi,
ca un vânător nemişcat, ca un mănunchi
de muşchi încordaţi în asemenea hal

încât părea un lemn neted, un lemn nemişcat.
Apoi, ca un strănut din senin, ca un viscol uscat,
linia a fost întreruptă.

Atunci a plutit peste câmpia abruptă,
a muşcat din bucata de cârpă murdară şi ruptă
(aşa a rămas fără dinţi),

apoi a muşcat, ştirb, robinetul ruginit.
I s-a umflat burta de apă. Apoi, răstignit,
a scuipat broasca. L-a durut (de parcă ar fi avut zimţi).

Apoi a muşcat din ultima ţigară, cu ciudă,
a respirat ştirb ca printr-un tub, parcă vrând să audă.
Dar limba despicată n-a mai pipăit pe aici.

Acum se aude pielea şarpelui dată cu sare şi uscată.
Acum şuieră, când bate vântul. Acum e pătată.
Acum cade printre lemne. Acum e drum de furnici.

poezie de Călin Hera din Îmi pun singur miere în ceai (2010)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câinele aprioric

Nu avea nimic
din experienţa câinelui
niciodată până atunci
nu i se mai întâmplase
să fie câine

bulgăre galben
de raţiune
îi părea mămăliga

lătra

că iarna
nu înseamnă numai iarnă

o coadă stufoasă
îi creştea
independent de voinţa lui

hau hau hau

poezie de Valeriu Butulescu din Creşterea nefiinţei (1994)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câinelui dresat care fura genţi pe plaje

Au realizat flagrantul,
Un maior şi zece-agenţi,
Reziliindu-i contractul,
Câinelui ce fura genţi.

epigramă de Paul Constantin (1 septembrie 2008)
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul cu trei felinare şi o roată bolnavă mintal

vreau să-ţi povestesc iubito
despre oraşul cu trei felinare
şi o bancă uitată în parc
unde în fiecare zi primeam o gogoaşă
şi de atâta fericire plesneam

despre oraşul unde
specialiştii în administrat
supozitoare în urechi
se înmulţeau alarmant
iar trupurile noastre se zvârcoleau
pe o frunză neîncetat
până când dimineaţa a explodat
în bucăţi mari de lumină
şi de chin

despre oraşul în care şeful
secţiei de reparat timpul
era mereu cu degetul arătător
îndreptat spre o cisternă cu apă
sau către umbra mea firavă
de om cocârjat
dar de cele mai multe ori arăta
către femeia călare
pe o motoretă carpaţi
din pântecul căreia ţâşneau la viraj
ceasuri cu pendulă şi un cuc turmentat
până într-o zi când şeful de post
a interzis berea şi negrul de fum

îţi voi povesti
mai ales despre ambulanţa care plimba
în jurul spitalului judeţean
o roată cu ciucuri bolnavă mintal

poezie de Petre Ioan Creţu din Recviem pentru o roată bolnavă mintal
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul cu trei felinare şi o roată bolnavă mintal

vreau să-ţi povestesc iubito
despre oraşul cu trei felinare
şi o bancă uitată în parc
unde în fiecare zi primeam o gogoaşă
şi de atâta fericire plesneam

despre oraşul unde
specialiştii în administrat
supozitoare în urechi
se înmulţeau alarmant
iar trupurile noastre se zvârcoleau
pe o frunză neîncetat
până când dimineaţa a explodat în sfârşit
rupând din noi bucăţi mari de lumină
şi de chin

despre oraşul în care şeful
secţiei de reparat timpul
era mereu cu degetul arătător
îndreptat spre o cisternă cu apă
sau către umbra mea firavă
de om cocârjat
dar de cele mai multe ori arăta
către femeia călare
pe o motoretă carpaţi
din pântecul căreia ţâşneau la viraj
ceasuri cu pendulă şi un cuc la costum
până într-o zi când şeful de post
a interzis berea şi negrul de fum

îţi voi povesti
mai ales despre ambulanţa care plimba
în jurul spitalului judeţean
o roată cu ciucuri bolnavă mintal
şi nu se mai făcea
niciodată tu şi nici dimineaţă în inima mea

poezie de Petre Ioan Creţu din Recviem pentru o roată bolnavă mintal
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă te iubesc, poţi obţine orice de la mine: timpul meu, dragostea mea, fundul meu, banii mei, familia mea, câinele meu, banii câinelui meu, timpul câinelui meu, totul. Dacă te iubesc, voi îndura eu durerea ta, îţi voi plăti eu datoriile (în toate felurile posibile), te voi proteja de temerile tale, voi proiecta asupra ta tot felul de calităţi pe care de fapt nu le ai şi voi cumpăra cadouri de Crăciun întregii tale familii. Am să-ţi dau soarele şi ploaia şi, dacă ele nu sunt disponibile imediat, am să stau la rând pt ele. Am să-ţi dau toate astea şi chiar mai mult, până când am să ajung atât de extenuată şi de golită, încât singurul mod de a-mi recăpăta energia va fi să mă îndrăgostesc de altcineva.

Elizabeth Gilbert în Mănâncă, roagă-te, iubeşte (2006)
Adăugat de Cezara
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străinul

într-o noapte
un străin ne-a bătut la poartă
eram copil
era toamnă abia împlinisem patru ani
ai mei i-au dat să mănânce ceva
pâine cu brânză şi ceapă
apoi l-au culcat cu mine în pat
în camera mea
o cameră mică cu tavanul jos
fără lampă
doar o candelă aprinsă mereu
privită de afară ţi se părea că
fereastra era în flăcări
umbre alungite bântuiau dudul
din faţa casei lângă fântână
câinele a început să urle
sfâşietor la lună
şi toată noaptea nu am putut să dorm
i-am privit somnul
cum zgâlţâia patul şi casa
şi întunericul nopţii
mă înfricoşa
când s-a făcut dimineaţă
străinul i-a luat lui tata căruţa
şi caii şi pe mine sub braţ
de atunci nu mai ştiu nimic
despre ai mei
nici despre mine
ochii mi-au ars în plâns
până am orbit
anii s-au scurs precum clipele
până m-am stins
abia atunci a venit un înger
m-a luat de mână şi m-a dus
înapoi acasă la părinţii mei
era linişte şi fain
ca şi cum aş fi ajuns în rai

mult mai târziu am aflat
că mi-a fost dat străinul
şi că rostul lui a fost
să scrie pe sufletul meu nimicuri
cu litere reci cum a scris şi Nichita

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Recviem pentru o roată

cineva m-a întrebat
frate, cum e să respiri
de unul singur
să urli cu lupii ca lupii la lună
să te înalţi om şi roată
cu îngerii de mână?

cineva ţi-a aruncat umbra
fix sub roata maşinii de lux
şi nu era Dumnezeu
era doar o fărâmă de soartă
rătăcită pe şoseaua de piatră
şoseaua din noi şoseaua uitată

în care oraşul meu
avea nervii întinşi la maxim
străzile mărşăluiau nevrotice
de-a lungul şi de-a latul
trupului tău căptuşit cu întuneric
uite cum umpli
aerul încăperii cu mister cu vină
soarele îşi trăge lumină din ochii tăi
acoperişurile
se amestecă şi ele isterice
cu soldaţii nopţii bezmetici
şi noi visăm mereu în visul nostru
că visăm

cineva ţi-a smuls umbra
de sub roata maşinii
mult prea devreme
şi nu era Dumnezeu
era doar o frântură de soartă
în care eu te aşteptam de o veşnicie la poartă
iar gândul îmi fugea mereu
spre o altă fereastră

doar taumaturgul mai privea umil dintr-o glastră

poezie de Petre Ioan Creţu din Recviem pentru o roată bolnavă mintal
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alergând după tine

Alerg ca un nebun după tine,
Sau după umbra ta.
Fug după raza de lumină ce vine,
Să fiu mai aproape de inima ta.

Mă aflu într-o cursă nebună,
între umbra ta şi raza de lumină.
Gânduri şi vise sublime
Mai cred că pot ajunge la tine...

O umbră alergând
Spre o rază de lumină...

poezie de Alin Zamfir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărul

Privesc o poză: "Mărul pe zăpadă",
şi parcă văd şi urmele de dinţi,
atât de bine că îmi ies din minţi,
căci nu ştiu cui putea, muşcat, să-i cadă.

Să fie măr, să fie-o făcătură
în Photoshop sau într-un editor
din cele care, pe-un calculator,
te fac şi miss, dar şi caricatură?

Să fie din povestea cu piticii
şi-o albă care a muşcat din el?
Păi, în poveste nu era defel
zăpadă - doar copaci şi ăia micii! -

Să fie cel muşcat, cu care Raiul
a fost definitiv pierdut? Şi cât
din el să fi muşcat, de-a stat în gât
doar lui Adam? Cu Eva, care-i baiul?

Ajunge! Gata! Ce-i, filozofie?
Cum o întorc, ajung tot la femei,
că-n toate-s ele – na, că o spusei! -
... şi nu-i decât un măr, fir-ar să fie!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câinele de apartament îşi flutură cu aroganţă în faţa câinelui vagabond... lesa.

aforism de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A poruncit câinelui şi câinele pisicii şi pisica şoarecelui, iar şoarecele de coadă şi-a atârnat porunca.

proverbe româneşti
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eden Brent (după ce David se oferă să-i aducă o farfurie de lapte câinelui): Ah, nu e nevoie să faci asta, pentru că o alăptez! (După o pauză jenantă.) Glumeam!!

replică din filmul artistic Împuşcături pe Broadway, scenariu de Woody Allen (16 septembrie 1994)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum zbura pe stradă un rinocer

înainte de roată a fost câine
a trăit s-a gudurat a lătrat
şi a muşcat ca un maidanez
a mers cu coada în vânt
fudul cum nu a mai fost nimeni
până într-o zi
când a vrut să muşte
o roată de la o super maşină

pe deasupra străzii zbura
nu ştiu de unde un rinocer
avea o eşarfă albă şi pantofi sport
iar vântul se lovea monoton
de bătrânele porţi

s-a trezit dis-de-dimineaţă
tristă şi mahmură
roată la o roabă plină
de zgură
puţin cam descentrată
murdară de moloz
şi nu ştiu de ce
avea o poftă nebună
să-l muşte de popou
pe dobermanul vecinei aglaia
îmbrăcată uşchit
cu panglici mov
şi o beretă verde
adusă de pe vaporul
cu mustăţi şi lunetă

ce păcat, nu erai acasă
te dădeai în parc pe o trotinetă
frumoasă şi suplă ca o bicicletă
magazinele deja nu mai vor să-mi vândă timp
şi am nevoie urgent şi Doamne cât îmi e de frig

poezie de Petre Ioan Creţu din Recviem pentru o roată bolnavă mintal
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

cuşca câinelui
îndreptată spre soare -
sfârşit de iarnă

haiku de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O floare, un câine

Mă culcasem odată lângă o stea;
o floare, un câine era lumea mea.
Iar dacă mai încape vreun cuvânt,
câinele şi floarea erau umbre -n vânt.

Floarea se varsă de la sine,
rupându-se în două
cu fruntea sa lovită de fulgerul de rouă.
Pământ se face şi aşchie de sânge;
atât a fost iubită,
dar n-are cine-o plânge.

Câinele zace cu ochii pironiţi în poartă,
să-şi vadă stăpânul...
de-ar mai veni o dată.

Se clatină dar frunza, se clatină un fir,
azi-noapte se visase stejar în cimitir.
Nu poate să vorbească,
scânceşte într-un plâns subţire,
ar vrea să se pornească
la drum, spre cimitire.

Îi umblă tot amarul prin inimă şi vine,
stăpânul este dus: se uită... poate vine.
Îi umblă ochii trişti la floare şi la poartă,
acolo îl vedea venind de fiecare dată.

Dar ştie că pâinii îi este dat să fie pâine,
câinelui îi e sortit să moară câine.
Că aerul mai blând e aici, acasă. Şi n-a uitat,
că poarta e deschisă, stăpânu' e plecat.

poezie de Camelia Opriţa din Poeţii noştri (11 mai 2019)
Adăugat de IoanAIoan
Comentează! | Votează! | Copiază!

O floare, un câine

Mă culcasem odată lângă o stea;
o floare, un câine era lumea mea.
Iar dacă mai încape vreun cuvânt,
câinele şi floarea erau umbre -n vânt.

Floarea se varsă de la sine,
rupându-se în două
cu fruntea sa lovită de fulgerul de rouă.
Pământ se face şi aşchie de sânge;
atât a fost iubită,
dar n-are cine-o plânge.

Câinele zace cu ochii pironiţi în poartă,
să-şi vadă stăpânul...
de-ar mai veni o dată.

Se clatină dar frunza, se clatină un fir,
azi-noapte se visase stejar în cimitir.
Nu poate să vorbească,
scânceşte într-un plâns subţire,
ar vrea să se pornească
la drum, spre cimitire.

Îi umblă tot amarul prin inimă şi vine,
stăpânul este dus: se uită... poate vine.
Îi umblă ochii trişti la floare şi la poartă,
acolo îl vedea venind de fiecare dată.

Dar ştie că pâinii îi este dat să fie pâine,
câinelui îi e sortit să moară câine.
Că aerul mai blând e aici, acasă. Şi n-a uitat,
că poarta e deschisă, stăpânu' e plecat.

poezie de Camelia Oprita din Poeţii noştri (11 mai 2019)
Adăugat de IoanA.Ioan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce contează nu este neapărat mărimea unui câine într-o bătaie, ci importanţa bătăii în ochii câinelui.

citat din Dwight Eisenhower
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Charles Webster

Pădurea de pini de pe deal
Şi clădirea fermei de la kilometri depărtare
Se vedeau clar, ca prin binoclu,
Sub cerul albastru ca un păun!
După amiază o pătură de nori
A acoperit pământul. Iar tu păşeai pe drum
Şi peste păşunea de trifoi, unde singurul sunet
Era tremolul lichid al unui greiere.
Apoi soarele a asfinţit între titirezii uriaşi
Ai două furtuni din depărtare. Un vânt în creştere
A alungat norii şi a aprins flăcările
Stelelor lipsite de apărare,
Clătinând arama lunii
Între culmea dealului
Şi frunzişurile scânteietoare ale livezii de meri.
Mergeai gânditoare de-a lungul ţărmului
Unde din gâtlejurile valurilor ieşeau ciripituri
Ca cele ale unor păsări singuratice
Care cântă sub apă şi strigă
Înspre urmele lăsate de vânt prin cedri,
Până când într-un târziu te-ai oprit, numai lacrimi,
Şi, privind spre cer, ai văzut pe Jupiter
Balansându-se pe piramida celui mai înalt pin.
Apoi, coborând privirea, ai văzut pe pridvorul pustiu
Scaunul meu gol legănat de vânt –
Fii curajoasă, Iubito!

poezie clasică de Edgar Lee Masters din epitaf din ANTOLOGIA DE LA SPOON RIVER – editura CORESI, ediţie 2020, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!