Parcă te ştiam ...

Parcă te ştiam de când e lumea,
Miroseai suav, a caprifoi.
Timpul rătăcirii ancestrale,
S-a pierdut în spaţiul dintre noi.

M-am oprit şi te-am strigat pe nume,-
Îmi venea în minte din străfund
Şi secundele rămân mirate,
Că ecourile îmi răspund.

Parcă te ştiam de-o veşnicie.
Unul către altu-am alergat,
Iar în orologiul din cetate,
Clipa-ntre cadrane-a îngheţat.

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nouă

Parcă a trecut o veşnicie
de când pentru prima oară ochii tăi verzi m-au privit.

Parcă a trecut o veşnicie
de când mi-am propus să nu mă gândesc doar la tine,
dar gândindu-mă la asta, toată ziua m-am gândit la tine.

Parcă a trecut o veşnicie
de când gândul ascuns că eşti ce-am aşteptat
te-a făcut să te gândeşti mai bine.

Parcă a trecut o veşnicie
de când aşteptarea de a ne apropia
s-a transformat într-un sărut.

Parcă a trecut o veşnicie
de când strânsul mâinii a mai înlăturat
din teama ce tot întreba.

Parcă a trecut o veşnicie
şi tot nu ştiu dacă-ţi scriu ţie,
sau îmi scriu mie.

poezie de Florin Mihalcea
Adăugat de Florin Mihalcea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urme de paşi

Urme de paşi înşirate-n zăpadă
De parcă nu ştiam cum e albul,
De parcă a fost ultima oară când ninge.

Urme de noi împrăştiate alături
De parcă te-am strâns prima oară
De parcă a fost ultima oară când strâng.

Urme de tine mângâiate pe mine
De parcă nu ştiam cum sunt ochii închişi
De parcă a fost ultima oară când văd.

poezie de Alexandru Cernit
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu ştiam

Tu îţi puneai o mână
pe fruntea mea,
iar eu nu ştiam
ce fel de frunză
a toamnei
mi-a împodobit
fruntea.

Tu mă priveai zâmbitoare
în somnul meu,
iar eu nu ştiam
ce fel de nor
îmi apără visul
de soare.

Tu îmi vorbeai
în şoapte atât de calde,
iar eu nu ştiam
cum de adie
un vânt plăcut
prin gândurile
mele.

Tu m-ai învelit
cu sufletul tău,
iar eu n-am ştiut
când m-am lăsat cuprins
cu totul
de tine.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Contemplare

Pe cerul nopţii innorat
Iubirea îmi aştern privindu-l
Şi parcă clipele trec greu
Ca norii albi pe boltă singuri
Privesc in inima-mi tăcută
Să caut un strop de vis pierdut
Şi mă inchipui iar cu tine
Ţinându-te la piept tăcut
Şi parcă timpul se opreşte
O ia din nou de la-nceput
Şi cerul parcă râde tandru
Iar norii toţi au dispărut

poezie de Sorin Mădălin Birceanu (14 octombrie 2012)
Adăugat de Sorin Mădălin Birceanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ştiam că numai prin iubire

Dacă ştiam că numai prin iubire
Pot să ajung în înlăuntrul meu,
Unde sfârşeşte marea nesfârşire
Şi-ncepe totul iar, din Dumnezeu...

Dacă ştiam că dragostea mă ţine
Departe de măriri şi de căderi,
De răul cuibărit atât de bine
În Binele în care crezi şi speri...

Dacă ştiam câtă putere are
Iubirea ta care îmi dă putere
Să birui lumi, să depăşesc hotare
Şi calea să găsesc spre înviere...

Te-aş fi luat din prima zi de mână,
Ca să îmi fii iubirilor stăpână!

sonet de Nicolae Silade din Iubirea nu bate la uşă (2009)
Adăugat de Nicolae Silade
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşi în noapte

aprind în astă seară
lumânări de ceară
să ard, să ard în ultima privire
a doi nebuni
ce au crezut odată în iubire
anotimpurile mor
timpul prezent, timpul trecut
azi noaptea e zi
dacă tu...
pe drumul drept către cer
ce tristă-i viaţa către moarte
mai scriu un vers în astă noapte
că timpul astăzi ne cheamă înapoi
mă aşez pe ţărm pe crucile de lemn
tăceri în jur, tăceri în mine
unde eşti tu, eu nu mai sunt
decât o adiere tristă în vânt
ninge femeie în noaptea dintre ani
era atât de frig în noi
mă întorceam din nou acasă
dar ce mai esta casa fără noi
păşeam printre ani şi era frig
m-am ghemuit la sânul tău şi m-ai primit
mă alintai cu un cuvânt
treceai apoi pe aleile iubirii
eu am rămas să ascund tăcerea
ningea în noapte iar afară
plecai la cer şi lacrima plângea
vorbeam de despărţiri uitând că ieri nu a fost ieri
ştiam că ai să pleci
eram nebun şi nu înţelegeam
poate ăsta e destinul meu
să plâng după cei dragi mereu
ştiam că te-am pierdut
din clipa aceea de demult
când înfiorat am strâns în braţe
doar o dată, o fată preacurată
offf, cum priveam atunci
în sala ultimului bal
cum tu pluteai în valsul ireal
de ce mă doare azi plecarea dintre noi
de ce noi azi nu mai suntem doi
de ce, de ce...
ştii, eram atunci doar doi copii
nu te-am crezut când ai plecat
iubirea noastră unde este, unde suntem noi
mă ninge iar durerea
povestea noastră s-a sfârşit
dar ce este femeie azi sfârşitul
decât lumina noului început

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de mai

A fost o noapte-n luna mai
când stelele, mirate,
au strălucit când tu dansai
şi-au vrut să te arate
aceluia ce te privea
în toată frumuseţea ta,
de-o rară puritate.

Eu te priveam înmărmurit
iar muzica tăcuse
şi, ca prin vis, te-am auzit,
sau poate îmi păruse:
"-Dansezi? - Eu,... sigur, dar aş vrea...
- Stai liniştit, îţi voi cânta!"
... iubirea apăruse.

N-a fost un dans, a fost un zbor
prin lumi necunoscute,
în care te strângeam uşor
în mâinile făcute
un arc în timpul preţios
pierdut din vremea lui Cronos
în spaţii absolute.

Am fost în al iubirii pont,
în spaţiul dintre fapte,
privind acelaşi orizont
acolo,-n marea noapte.
Apoi, de mână şi uşori,
strălucitori ca nişte sori,
ne-am mângâiat cu şoapte.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aprind o candelă în noapte
Şi-n licăr parcă te zăresc,
Cum îmi repeţi aceleaşi şoapte,
Ce amintiri îmi răscolesc.

catren de Mihaela Banu (19 mai 2021)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar tu...

Eu te-am iubit dintotdeauna,
Când nici nu bănuiam că eşti,
Cum soarele-am iubit şi luna,
Şi zâna bună din poveşti...

Când te-am văzut întâia dată,
Ştiam de mult că te iubesc,
Şi că îmi eşti predestinată,
Din tot noianul omenesc...

Acum îmi eşti la fel de dragă,
Şi nu ştiu cum să îmi explic,
Că înţelege-o lume-ntreagă,
Doar tu nu înţelegi nimic...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de copilărie

De multe ori mă duce gândul
La anii din copilărie
Pe foaie îmi aştern cuvântul
Şi mă cuprinde-o nostalgie.

Îmi amintesc pe timpul verii,
Ce fericiţi ne mai jucam
Se bucurau parcă, şi merii
De viaţa simplă ce-o duceam.

Nu ştiam ce este aia modă
Ne îmbrăcam în ritm alert
Se curăţau apoi cu sodă
Nu prea-i dădeam atâta Wert.

Ce exaltaţi eram cu toţii
Când ne strângeam în faţa porţii!
Cu dragoste mă-înconjura
Bunicul, tata, buna mea.

Şi parcă traiul dealtădată
Şi dorul de-a mai fi copil
Te face să suspini; dar iată
Ca eşti adult şi la rând tată.

poezie de Ramona Kovacs
Adăugat de Ramona Kovacs
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţie nu îţi e dor?

Îmi e dor de o ploaie curată,
De-o ninsoare cum era odată...
De lumea pe care-o ştiam,
Îmi e dor să fim iarăşi un neam.

Îmi e dor de acel curcubeu –
Ce-l priveam împreună, mereu –
Aşteptând printre picurii ploii...
Îmi e dor de trăirea din noi.

Îmi e dor de săgeţi din priviri,
Ce aveau ca ţintă simţiri,
Concepute să dăinuie veşnic.
Îmi e dor să nu fiu un nemernic.

Îmi e dor de bătrâni şi copii,
Eram mulţi pe atunci, eram vii...
Nu ca azi, doar străduţe pustii.
Îmi e dor să mă pot regăsi...

Îmi e dor de voi toţi. Mă simţiţi?
Sau vă faceţi că nu auziţi
Tot ce sufletul ar vrea să ştiţi?!
Îmi e dor să fim iar întregiţi...

Îmi e dor ca să nu-mi fie dor,
Să mai pot înc-o dată să zbor –
Doar o clipă, pe urmă să mor...
Îmi e dor. Ţie, nu îţi e dor?

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (15 ianuarie 2020)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Resemnare

La margine de mine, la margine de dor,
pe margine de vise din margine de nor,
îmi mărginesc voinţa, îmi mărginesc puterea,
îmi mărginesc răbdarea ce mi-a mărginit vremea.

Din miez de amăgire din mijlocul furtunii,
din miez de viaţă fadă din crezul stins al lumii,
îmi rămân părticele, îmi rămân picături,
îmi rămân zile scurte şi câteva frânturi
de soartă împărţite-ciuntite amintiri-
ce-mi sapă, zi şi noapte, obosite priviri.
Nimic nu îmi mai place, nimic nu-mi mai doresc,
doar liniştea-mbrăca-voi, cât mai am să trăiesc.

Mă-ntorc plângând la mine, mă caut, în sfârşit,
m-am tot strigat o viaţă, dar nu m-am auzit...
Într-un târziu mă aflu, dar nu mai sunt tumult
şi-acum, când pot s-aud, nu mai am ce s-ascult...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În urma ta Doamne, ajută-ne, să fim cei dintâi...

mi-e dor uneori nu de timpul de ieri
ce de timpul de demult
când nu ştiam că sunt om
mă credeam pe atunci ieşită din poveste
şi mă bucuram că am scăpat
din lumea zmeilor-paraleilor
şi-a zgripţuroaicelor
şi-a tuturor acelor făpturi
pe care, minte de copil,
nu ştiam că fac parte din viaţă.
mi-e dor nu de timpul de ieri
ce de timpul acela
când oamenii ieşeau şi intrau în poveste
când câmpurile gemeau de floare
când încă mai împrăştiau nestingherite
nestemate de triluri, păsări.
mi-e dor de oamenii aceia mărunţi
cu suflete mari cât soarele
mi-e dor de simplitate
de adevăr
de puritate
mi-e dor de curăţenia aceea
mirosind a var, cenuşă, rozmarin şi busuioc.
mi-e dor de casele acelea
în care se adunau copacii seara
să asculte la gura sobei poveşti
în miros de tutun şi aromă de scortişoară.
mi-e dor, nu pot să spun cât mi-e de dor
de oamenii de sub cruci
de lumea lor sfârşită ca o poveste.
mi-e sufletul o lacrimă
pe care nu vreau să o plâng de treamă
că odată cu ea mi-ar lua toate amintirile.
copilăria mea încă mai doarme somn liniştit
în numele de pe cruci
şi mă trezesc îmbrăţisând iarba, pământul
mai râd uneori ascultand trilurile păsărilor
când îmi pare că voci cunoscute mă strigă pe nume
şi atunci le răspund toată numai zâmbet.
Doamne, in ziua Aceea îţi las sufletul meu
carte deschisă să ne strigi pe nume.
în urma ta, din prea marea mea dragoste,
ajută-ne să fim cei dintâi.

poezie de Valeria Tamaş (mai 2008)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am rămas fără cuvânt

Nu mai ştiam nimic de tine
doar ce mai citeam din când în când printr-un ziar
mă-ndepărtasem de lume, de oricine
şi nu mai vorbeam
tăceam eu şi-o lume întreagă în al meu gând
până într-o zi când din greşeală
te-am strigat înlăuntrul meu cel mut
şi-atunci, parcă durerea
din vocea ta m-a durut

Oare cine eşti tu
eu cine mai sunt
pe care drum ne-am întâlnit
apoi ne-am rătăcit ca un ecou pierdut?

Când vrem să vorbim cuvintele se revoltă şi tac
şi tac, tac încăpăţânate şi se opresc pe buze
rănite pe rugul fierbinte din sărut

Înlănţuiţi în braţe mute
printre albastre plânse ploi
se-amestecă săruturi vechi pe tâmple
şi curgem amândoi cu zăpezile din noi..

De nu te strigam în mine, iubite
am fi rămas un biet şi uitat cuvânt

poezie de Marieta Căprăruşi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubind în tăcere

Îmi amintesc că-n acea seară,
Faceam planuri pentru viitor
Şi te-am văzut întâia oară
Când mi-ai zâmbit nepăsător.

Gândind că zâmbetul-mi place mie,
Iubindu-te şi păstrând tăcere,
Când eu citeam o veşnicie
Şi-n visul meu multă plăcere.

Am stat în noaptea mea târzie,
Gândind la acea noapte întunecată
Să scriu din nou o poezie,
Tristă, cu-o lacrimă-necată.

Şi nu ştiam cum să-mi strâng
O poezie nouă să compun,
Cuvinte multe aveam în gând
Şi nu ştiam cum să le pun.

poezie de Eugenia Calancea (26 septembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să ascult!

E miez de noapte;
De-afară se-aud şoapte,
Dar cine oare să bată
La uşa mea încuiată?!
Şi-n jilave geamuri,
De ce îmi bat ramuri?!
Scoală-te-mi zic şi descuie!
Scoate uşa din balamale şi cuie!
Şi deschide geamul mai mult,
Că vreau să ascult!
Sunt prea bolnav de-o vreme.
Cine oare să mă cheme,
În crucea nopţii, din senin?!
Sunt gândurile mele care se duc şi vin,
Vorbind pe săturate,
Cu orologiul din cetate.
Şi de mai bate cineva... Ei, lasă,
Nu sunt pentru nimeni acasă!

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste de iarnă

L-aşteptam să vină...
Timpul greu trecea,
Era iarnă-afară,
Lin şi cald ningea.

Ce pustie casa!
Parcă n-ar fi fost,
De un car de vreme,
Pe aici vreun rost.

Îmi fumam ţigarea,
Lemnul mai trosnea,
Lumânarea-aprinsă
Mă mai încălzea.

Părăseam o casă ‒
Cuib de nenoroc,
Rămânea pendula ‒
Îngheţat soroc.

Viscolu-ncepuse,
Se făcuse frig,
Parcă venea popa,
Îmi venea să strig.

Şi o moleşeală
Cruntă mă-nvingea,
Se urca în mine
Parcă din podea.

Viscolea bezmetic,
La un ceas de foc,
Mă ţineau toţi morţii
Neamului pe loc.

Noapte, noapte neagră,
Spune-mi, ce să fac?
Unde să mai caut
Prin pustie leac?

Deodat', afară ‒
Tropot surd de cai...
El intră pe uşă
Simplu, fără grai...

Ai venit, birjare?
Bea un pic de vin,
Ultima mea sticlă
Ţie ţi-o închin!

Şi bău bătrânul,
Înroşit de ger...
Coborâse parcă
Cu un car din cer.

Nu vorbea nimica,
Doar privea pierdut,
Vizitiul negru,
Vizitiul mut...

De-unde vii, bătrâne?
Pe cine-ai mai dus
Prin întins de lume
Sau poate pe sus?

Unde vrei să mergem?
Eu în voia ta
Vreau să-mi las durerea
Prin pustiu de nea.

Am ieşit în viscol...
Caii tropăiau...
Învelit în blănuri,
Ochii îmi ardeau.

Pocnet de biciuşcă
Noaptea a crăpat.
Cum priveam eu, casa
S-a şi dărâmat.

Şi ningea pe rugul
Unei foste vieţi...
Se-nchidea trecutul
Sub albe peceţi.

Ne-am pierdut cu-amurgul
Dinspre zori de zi
Eu, birjarul, birja
Şi doi bidivii...

poezie de Dragoş Niculescu din Săniile adâncului (1999)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Restanţă de... loc

Mă scald cu trup şi minte într-un torid octombrie-n final,
Reîntors pe cheiul studenţesc de-o Dâmboviţă, apă
Ce spală încă oraş de tranzitu-mi de-o viaţă, spartă-n bal
De şcoală, într-o escală de amintiri şuvoi, ce gându-mi scapă.

Sunt parcă pictorul ce-şi cerne văz în trecătoare chipuri,
Ce parcă îmi transpun din corpu-mi timp trecut
Şi atâtea nostalgii m-afundă din real în filme, scurte clipuri...
Sunt cum e actorul care-şi joacă rol în filmul din retină, mut.

Nu mai tânjesc priviri, ocheade, lumea-i ca o scenă
Ce-şi scrie actele perpetuu, îmi calcă trup trecând,
Doar eu mă înfrupt frugal, din mintea-mi ce gunoi mi-aruncă de-a sa benă,
Cu crez că perimarea îmi va fi o lungă, peste orice gând.

Mă întreb afilozofic cast, de asta-i lumea crudă,
Felii de euri care zac în straturi cum poteci de oase?...
Şi-o zi voi şti ce-i totul, când n-oi fi, doar liniştea cea nudă,
De ce-oi fi fost, de e vreun rost în loteria numerelor scoase?...

M-am luat din nou cu melancolic, cu "amănuntele" lumeşti,
Scăpând esenţa iar, restanţier de-o toamnă, în Bucureşti...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tic-tac-ul infinitului

Orologiul bătrân
ticăie neîncetat
împrăştiind secundele
în neant.
Timpul hoinar
zburdă dintotdeauna
spre nicăieri
prin veşnicie.
Dar după o vreme
chiar şi
orologiul
cel bătrân
a tăcut...

poezie de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soare

Soare, te rog întinde mâna
Şi încălzeşte-mi faţa
Sunt rece ca şi bruma
Sau roua dimineaţa.

Am buzele amare
De simt pelinul dulce
Alerg prin câmpul mare
Cu flori de mac şi spice.

Ieri nu ştiam durerea
Ce-o port acum în mine
Dar frica şi tăcerea
M-au despărţit de tine.

Mi-e frig şi frigu-mi aminteşte
Cum mă-ncălzeai cu-n zâmbet
Eu te-am iubit orbeşte
Dar tu mai fript pe suflet.

Îmi tot aduci aminte
Cum îmi coceai caise
Însă te-am şters din minte
Şi te-am gonit din vise.

Te rog, de cheamă ploaia
Cu frigul m-am călit
Am inima ca foaia
Aprinsa de-un chibrit...

poezie de Oxana Barbu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!