Vei pleca

voi pleca
te voi lăsa
vor mai fi femei
limpezi şi unduioase
sau terne ca lutul fertil
luna martie nu ne mai găseşte
gleznele mele nu îţi vor mai fi pietre în colier
ochii mei nu vor mai împrumuta culoarea îmbrăţişării tale
sângele meu nu îţi va mai curge în suflet
strigătul tău va fi cer peste o altă lume
în care eu sunt muşcătura dureroasă
a unei fiare
neîmblânzite

poezie de Simion Cozmescu din Cântecul măturătoarei de fluturi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Theia

culoarea apusului a coborât în buzele tale
plictisită îmi eşti şi rotocoale din neastâmpărul tău
lovesc cerul
parcă ai respira cuvinte nemângâiate
zâmbetul tău apare şi
dispare
un satelit artificial în jurul unei planete nelocuite

îţi simt apoi tălpile călcând pe plaje sălbatice
împingi o barcă în sângele meu
priveşti în urmă
precum pescarii ce scriu
pe nisipul viu
bilete de adio

pleci în căutarea anotimpurilor
îţi ştiu plictisul
deznădejdea iederă îmbrăţişând copacii tristeţii

nu pot să fac nimic
te voi iubi
doar după ce vei pleca

poezie de Simion Cozmescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străin

simţi respiraţia cuiva străin
împungându-ţi coastele
amintirile altuia scrutându-te
amuşinându-te
nu e pregătit
cuvintele le auzi din gura unei femei
care pretinde că te-a născut
însângerată
năclăită cu transpiraţia şi urletele
altei femei

picăturile unui sânge străin
îţi zdrelesc venele
şi inima ta pleacă
o pasăre albă visând din aripi
peste un deşert fără amintiri

mai simţi un pas al tău cum trece
printr-un parc de ploaie de la începutul
unei zile fără versuri
şi deschizi
ochii altuia
străin

poezie de Simion Cozmescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori ochii mei

Uneori ochii mei sar!
Se întâmplă la mijlocul lui august
fiindcă atunci coasele sunt cosite de iarbă.
În locul lor
pun două ciuperci otrăvitoare.
Uneori ochii mei sar ca o apă
aruncată razant într-o piatră
curgătoare.
Uneori ochii mei păşesc desculţ în iarbă
şi nu se mai cunosc
şi nu mai privesc
şi au culoarea unei priviri arzătoare
scuturată de braţele
unor ruguri.
Uneori ochii mei
sunt doi grauri
din care rup cu coaja lor acră
stiluri de struguri.
Uneori ochii mei
sunt pantofii unei femei
fără picioare.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din octombrie până în martie

Noaptea se risipeşte în parfum de stele,
Miros dragostea presărată peste pleoapele tale.
Dacă în visul meu, un înger s-ar furişa
Bătăile inimii mele, inima ta ar număra.

Zorii ar aduce brumă peste pietre – şi raze trandafirii.
Ai stinge dorul, linişte în suflet ai sădi
Dacă m-ai ţine strâns în braţe
Şi dezvelindu-mi umărul, cu sărutări m-ai înveli.

poezie de Carmen Stoian din romanul Din octombrie până în martie, Capitolul 1 (2018)
Adăugat de Carmen Stoian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea mea de azi e aceeaşi ca în fiecare zi...

Când întredeschid ochii, mi-e teamă să nu văd din nou întuneric... ghicesc orele atât de uşor, ca şi cum aş fi pendula din perete... sau, poate, pentru că mă trezesc la aceeaşi oră în fiecare dimineaţă...
Mai întâi simt cum mă doare liniştea, apoi zorii fără lumină... le aud scâncetul prin uşa deschisă de la bucătărie...
Ies pe balcon şi număr stelele, dacă sunt şi câte apuc până ameţesc... mă goneşte pustiul străzii...
Ce puţin îmi trebuie să devin euforică! Mă gândesc la cafea, ţigară şi la extazul poeziei pe care urmează să o scriu...
Ei, da, altă viaţă!
Decorul se estompează brusc şi intru în starea mea de sublim, undeva, dincolo de lume, dincolo de durere, dincolo...
Nu e un loc anume, nu se defineşte, nu are hotare, e nemărginit în gândurile mele...
Primul vers îmi atinge ochii, apoi, restul curge ca o ploaie de vară... alerg prin mine, deşi nu mai sunt eu... doar o hologramă a imaginaţiei mele... e starea de graţie care dispare o dată cu ultimul vers...
Trezirea e dureroasă, ca şi cum m-aş lovi, în cădere, de colţul ascuţit al unei pietre...
Ziua trece leneşă, banală, cu durerile care îmi smulg câte o înjurătură... mîine, măine dimineaţă devreme plec iar în locul meu de taină, pentru câteva clipe care îmi dau putere să merg mai departe...
Mai dă-mi, Doamne, un MÂINE!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecătoarea unei amieze

Nu ştiu dacă ţi-a mai sărutat cineva
îndărătul genunchiului,
trecătoare pe tocuri înalte prin privirea mea.
Fusta verii cu maci roşii îţi răcoreşte mersul -
părul liber cârlionţat peste umerii goi,
mirosul îmbietor de tinereţe,
de femeie tânără, cu genunchi sprinţari
şi coapse care se ating nonşalant şi sfidător.
Notă muzicală pe portativul unei melodii de dorinţă,
nescrisă şi totuşi, auzită de mai multe singurătăţi decât există cu adevărat.
Lunecare a vâslei în întunecarea roditoare a patimii.
Nu ştiu dacă te pot opri o clipă,
cât ar durea, cât ar dura
lipirea buzelor mele pe pielea fină,
netulburată
din spatele genunchiului tău prin care curg
neostoite,
obsesiile tale.
Tu, trecătoarea unei amieze
deja apuse.

poezie de Simion Cozmescu din Cântecul măturătoarei de fluturi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-oi pleca

Desculţă am încercat să trec o punte
Spre altă lume, plină de speranţă;
Ca-n rătăcirile de o clipă... unde,
Mă-mpingea dorul ce-l căutam de-o viaţă!

Să te seduc în vis... mai pot eu oare?
Când inima-ţi bogată mângâind
Mă strigă... şi tot ce am şi tot ce doare,
Îţi dărui ţie când te-aştept plângând?

De n-aş visa acum că mă cuprinzi,
De n-aş trăi cu tine necuprinsul...
Aş suferi! m-aş depărta cu paşii şovăinzi
Şi aş împrumuta iubirilor doar visul...

Dac-aş pleca, ţi-aş modela pe mână
Inima mea, cu chipul de vioară
Să-ţi cânte iubirea mea pe strună...
Să simţi că ochii mei mai lăcrimară.

Şi de-oi pleca... să adormi iară!
Pe frunte cutele să-mi stingi...
Cu gura ta, sărută bolta planetară
Şi vei putea în braţe să mă strângi.

Dac-aş pleca... în ultimu-mi popas,
Mi-aş limpezi cu dorul tău, cărărea...
Mi-aş pune parfum de iasomie-n glas
Şi te-aş striga, cât ar cuprinde zarea.

Mă strânge-n braţe şi inima-mi adună,
Din cioburi risipite, pe mine să mă faci
Pentru c-am fost un suflet în furtună,
Tu mă salvează şi-n vis să mă prefaci!

Când doi luceferi pe boltă se vor stinge,
Să ştii că am plecat în nemurire...
Dar pân-atunci, în inima tu strânge
Iubirea mea, ca să-ţi rămână amintire.

poezie de Dida Diana Cioponea
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

bat clopotele unei
insule care se scufundă

sunt o iluzie acvatică
în adriatica îmbrăţişării tale

catren de Carmen Secere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uită-te însă în oglindă din când în când: acolo vei vedea trăsăturile mele, în venele tale curge sângele meu. Chiar şi atunci când sângele nu-mi va mai curge prin vene, să nu uiţi că Charlie a fost tatăl tău. Nu am fost un înger, dar am încercat să fiu om. Încearcă şi tu!

Charlie Chaplin în Scrisoare către fiica sa, Geraldine (decembrie 1965)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furtuna

Vântul îşi manifestă prin valuri fantezia
şi nebunia
ca o răzbunare
pentru cei ce n-au eliberat ca punct de reper
cenuşa eroilor în mare.
Valurile înălţându-se mai presus de zenit:
Onorul mării în faţa litoralului însorit,
angrenează o hoardă de aluviuni
nu ca într-un marş obişnuit
ci într-un concurs haotic de încălecări:
Care pe câţi poate încăleca odată
sau care de câţi pot fi încălecaţi în acelaşi timp
Iată:
Fiare vechi, fiare noi încălecând,
astfel demodându-le;
Pietre de râu, pietre preţioase încălecând,
astfel devalorizându-le;
Pământ sterp, pământ fertil acoperind,
Astfel agricultura provocând-o
Învăluind în acest fel sanctuarele
şi altarele
nu să le binecuvinteze
ci să le retrogradeze
dând peste cap canoanele, complementele
şi rugăciunile,
amestecând ritualurile cu fanteziile,
datinile cu viciile
serenadele cu bocetele...

Rămânând curate doar
Sentimentele cercetătorilor
Faţă de clopote şi toacă...

poezie de Vasile Dan Marchis
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prefaţă la un roman de dragoste

Tu mi-ai fost scrisă mie
Nu deprimării, nu tristeţii mele
Ci adevăratului eu, puternic - şi fără niciun pic de milă.

Privesc trupul tău fraged de fată tânără
Şi o furtună de gânduri infernale se dezlănţuie în mine
Sângele şi oasele mele îmi dictează tot ce trebuie să fac
N-am să mă dau în lături de la nicio ticăloşie
Fiinţa ta plăpândă a fost scrisă puternicului din mine
Şi tu eşti prada pe care de mult am aşteptat-o să-mi cadă
în ghiare.

Joc singur noaptea - şi cânt
Şi, ca pe un complice de crime îmi privesc sexul, sălbatic în erecţie;
El va trece prin pulpele tale suave şi va lăsa urme de nedescris.

Şi sunt de pe acum fericit
Atâtea nopţi de chin, de febră şi delir
Atâtea bube care mi-au copt în suflet
Se vor sparge - şi vor curge în tine odată cu prima ejaculare.

poezie de Geo Bogza din Poemul invectivă (1933)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet fără chei

De atâtea ori când mă plimb pe alei,
zăresc câte-un suflet fără chei
ce-n umbra trupului se oglindesc
strigătele sufletului pământesc.

Ochii, sunt şi ei nişte ruine
osândiţi de grija "cea de mâine"
pasu-i grav, apăsător,
ca de plumb el călător.

Strigătul străbate zarea,
zvârcolind în chinuri marea;
liniştea a apus de mult
peste alei, peste pământ.

Suflet drag, pierdut de chei,
caută-ţi a ta făclie
nu mai rătăci într-o lume
făr' de soare, făr' de nume.

poezie de Adriana Monica Burtea (13 februarie 2016)
Adăugat de Adriana Monica Burtea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii tăi de lup flămând

Luna sparge negrul nopţii, ochii tăi de lup flămând
Mă privesc din dosul porţii, ca şi-atuncea, ca şi când
Voalul rochiei se rupe sub tăişul de argint
Al îmbrăţişării tale, când şi visele mă mint.

Mai alerg printre secunde, mai mă pierd în amintiri,
Ochiul vremii îmi ascunde frământarea din simţiri,
Şi mă-ntreb dacă sunt vie, dacă tu-mi mai eşti poem,
Dacă zbor în colivie, sau mă-nec într-un blestem.

Dacă plouă printre stele, sigur ai să înţelegi
Că sunt lacrimile mele risipite fără legi,
Şi dacă te doare braţul este pentru că-ţi sunt ram
Încolţit în carne vie, şi nu pot să mă destram.

poezie de Marilena Velicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Martie

Martie, martie, luna războaielor
De culori explozive, se schimbă hărţile,
O ţară se mută în nord, alta în sud,
Zăpezile şi ranchiunile sub soarele lui martie
s-au risipit, chipie poartă infirmierele,
unele se culcă în patul muribunzilor,
să moară fericiţi, nimfele scot înecaţii-sinucigaşi,
beţivii sunt alăptaţi de neveste cu miere/lapte,
martie, drăgăstosul martie, e o plăcere să mori
în martie, un act de eroism.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Pictăm, cu pensule de suflet, scrisori pe cer...
Scrisori eterne pe care nici timpul şi nici distanţa nu le vor şterge...
Tu scrii poezii cu tăceri şi şoapte în visele mele, alin al nopţilor reci fiindu-mi...
Visând, mă ascund de lume şi le citesc de mii de ori...
Îmi scrii poezii pe pânză de suflet...
cu cele mai calde şi vii culori,
cu flacăra inimii tale...
Mâna-mi de ţărână zvâcnindă se odihneşte în palmele tale...
fiindu-mi raiul în care îngenunchează demonii din carnea mea...
Îmbrăţişez visul ăsta care mă trimite până pe marginea prăpastiei...
însă mă ridic şi zbor în tremurul unui vers, scriindu-te lin...
Semăn cu flacăra unei lumânări care arde uneori timid, alteori în văpaie...
luminând o coală de pergament...
pe care curge numele tău...
În mine arde parcă focul înmănuncheat a două suflete,
care păşesc pe pământ însetate de raiul iubirii...
Toate hainele sufletului meu sunt scuturate de ţărână şi luminate de inima ta...
Tu ai miros de cer...
fiindu-mi ca un sanctuar în care-mi îngenunchez lutul şi-mi înalţ sufletul...
O ploaie de stele care-mi ascunde lacrima...
o muzică cerească...
şi păcatul meu divin, binecuvântat...
Păcatul de-a te atinge cu cântul meu... cu iubirea mea...
şi de-a alerga prin lume, cântându-te...
singurul cântec care-mi dă aripi
şi mă ajută să zbor,
între ţărână şi Cer...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Efemeride

Mă copleşeşte bucuria
ce zumzăie în muguri
ca o promisiune a vieţii
şi simt primăvara
crescând în mine
ca firele de iarbă
din pamăntul reavăn
pe care s-a odihnit zăpada.

Aud tristeţile pulsând în urechi
şi-mi simt sângele gros
ca un râu de munte
ce duce cu el toate sudalmele iernii.
Într-un colţ al sufletului
încă doare lipsa ta
dar e ceva atât de firesc
aşa cum sunt ploile
în luna lui martie...

Şi atunci ştiu
că trăieşti în carnea mea
că niciodată nu te-am pierdut
că ai trecut doar într-o altă stare...
şi că în curând
te vei răsfăţa pe buzele mele
în înflorirea unui surâs.

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-s tălpile zdrelite şi gleznele plăpânde

Mi-s tălpile zdrelite de-atâta căutare,
Mergând pe presupusa cărare ce-ai urmat.
Visez cum calc pe iarba de dor izbăvitoare,
Când suflet lângă suflet, iubirii sens au dat.

Călcâiul drept mi-e rană şi schilodiţi mi-s paşii
De ascuţite pietre ce mi se-mpotrivesc
Şi-mi caută gâlceavă, pe drum, toţi cârcotaşii,
Când cântecele mele cu sârg te proslăvesc.

Mi-s gleznele plăpânde şi cât să mai îndure
Ca fără de crâcnire să sângereze-n lut,
Pe aşchii din cărare, pe spinii din pădure,
Asemeni şfichiuirii teribilului cnut?!

Mi-s tălpile zdrelite şi gleznele plăpânde.
Călcâiul drept mi-e rană şi sufletul suspin.
Picioarele mi-s grele şi-adesea tremurânde,
Dar merg cu tine-n gânduri spre oaza de senin.

poezie de Mihaela Banu din Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc (2020)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încălzire

şoaptele unei zile
singure flori într-o fereastră
înţepenită

zăpada moartă
un câine alb
tras din drum

poezie de Simion Cozmescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima

O, inima! Mărturisiri afunde ard in ea.
Uimit eu mintea mi-o ascut
şi-n înţelesuri mari,
zvâcnirea i-o destram.

O, inima:
nebună, când se zbate-n joc sălbatic,
atunci,
atunci îmi spune că din lutul ei
a fost făcut pe vremuri vasul
în care Prometeu a coborât din cer
aprinsul jar ce l-a furat din vatra zeilor,
în timp ce zorile se ridicau peste Olimp
şi-şi ascundeau în poală stelele
ca un zgârcit comoara sa de aur.

O, inima: când para ea şi-o năbuşeşte
c-un giulgiu de linişte,
atunci îmi cântă
că lutul ei a fost odată un potir de lotus,
în care a căzut o lacrimă curată ca lumina
din ochii celui dintâi sfânt şi mare visător
care-a simţit îmbrătişarea veşniciei
şi straniul fior
al înţelesului ce stăpâneşte deopotrivă
apusul, răsăritul, cerul, marea.

O, inima: amurguri când se lasă grele peste ea
aud cum tainic îmi şopteşete
că ea e lutu-n care-odinioară pe Golgota
s-a scurs şiroaie sângele din trupul lui Isus,
când ghimpii îl muşcau cu nişte ochi de farisei.

O, inima: când pieptul ea mi-l sparge cu
bătăi de plumb,
atunci îmi strigă îndrăzneaţă
că peste veacuri lungi şi goale şi pustii,
când Dumnezeu se va-ndemna
să fac-o altă lume
şi-o omenire
din neamuri mari de zei,
Stăpânul bun va plămădi atunci din lutul ei
Pe noul Adam.

poezie de Lucian Blaga din Poemele luminii (1919)
Adăugat de stassia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maya Lee

sunt cel mai neiubit dintre pământeni,
când trec pe stradă casele mă privesc chiorâş
de peste garduri,
copacii îşi scuipă în sân,
luna se trage speriată
după un nor,
până şi bufniţa închide ochii
cuprinsă brusc de migrenă;
o paiaţă sunt,
o gonflabilă umflată cu visuri,
o monedă în mâna destinului
care nu se poate hotărî singur
în ce mod să mă piardă.

o gorgonă de gânduri
mă apără cu sângele său,
purtându-mă, victorioasă,
pe scutul propriei mele
feminităţi.

poezie de Luminiţa Ignea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!