Nimic în lumea asta

Nimic în lumea asta nu doboară
Speranţa ce se zbate-ncrezătoare,
Cum cântă-n gândul fragedei fecioare,
Al îngerilor cor ce-o desfătară.

Iar frigul nopţii cerul îl despică,
Lăsând să urce tainic ruga vie,
Din voci împreunate-n bagdadie,
Ce-n tihnă peste ziduri se ridică.

La Carul Mare timpul se înjugă
Trăgând pe bolta veche nouă urmă
Şi închinări nedesluşite-ndrugă,

Sădind visări în neclintita turmă,
Ce nu ia-n seamă ancestrala fugă
De moartea care mersul ei il curmă.

sonet de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strâng liniştea ...

Strâng liniştea din zorii dimineţii,
Iar din amiaza zilei iau tumultul
Şi-mi înfirip din ele mersul vieţii,
Adăugând la ceas târziu ocultul.
În gânduri caut întregit răspunsul,
La întrebări ce timpul mi le pune
Şi caut să-nţeleg tot nepătrunsul,
Cu mâini împreunate-n rugăciune.
Adulmec vraja care se prelinge
Din dorul meu, înseninat de vise.
Sub teii-n floare-alerg, privind cum ninge,
Pe sufletul speranţelor promise.

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O pasăre în zboru-i văzduhul îl despică,
Când cerul larg deschide ferestrele în zori
Şi raze jucăuşe în patru zări ridică,
Să prindă strâns, în panglici, perdelele de nori.

catren de Mihaela Banu (5 mai 2021)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roma

Un plânset m-a ajuns pe câmpia cea mare
"O, Romă! Tu nu mai eşti Roma cea veche"
Aşa cânta păstorul de porci, trecând călare.

Sub fumuri albăstrui, în faţa mea - obscure
Sub Apenini - lungi şiruri de palate,
Imensa catedrală, cea fără de pereche.

Iar dincolo e ţărmul - pe valuri înspumate
Mulţime de corăbii - a lebedelor turmă,
Căzută-n letargie sub ziduri măcinate.

Şi m-a cuprins un plâns, văzând în urmă
Al dimineţii vânt, cum leagănă şi-nşiră
Corăbii - lanţ de suflete, ce-n zări se curmă.

Şi mă-mpietrise teama, când pieriră
Ai valurilor îngeri - şi am rămas doar eu
Cu Roma ce se surpă - eu, singur, cu-a mea liră.

Şi soarele-n deşert, prea crudul zeu
M-a întrebat: Oare văzut-ai Roma?...
Nicicând nu m-a cuprins un plâns mai greu.

poezie de Juliusz Slowacki din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum calci in scrum

Ascultă glasul iernii, cum mi-a-ngheţat în vers,
Priveşte golul nopţii, când ziua nu s-a şters,
Şi simte-mi neputinţa, dar nu te-opri din drum,
Ci calcă-mi peste suflet, aşa cum calci în scrum!
Iar dacă se mai zbate şi mâna ţi-o întinde,
Ucide-n el speranţa, căci numai ea îl minte,
Şi du-te înainte, şi nu privi în urmă,
Căci va găsi un altul ce viaţa tot i-o curmă!

poezie de Carmen Petraru
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţa mea

Speranţa mea, născută-n deal sub Cruce
Când am băut din Râu de Apă Vie,
S-a avântat pe-o Cale ce străluce,
Pe-ai Jertfei lumeni, înspre veşnicie.

Speranţa mea s-a dezbrăcat de humă,
S-a înălţat ca aburul pe-ogoare,
Mai sus, mai sus, lăsând norii în urmă,
Ca o scânteie se scaldă în Soare.

Speranţa mea nu se îneacă-n tină,
Şi-a sfărâmat sinapse, lanţuri grele,
Ajunsă-n Ţara-n care nu-i străină,
Clipeşte necurmat, Stea între stele.

Speranţa mea, pe-o mare ca de sticlă,
La Tronul sfânt îmi cată mărturia,
Mă-ndeamnă iar şi iar să mai rabd încă,
Să lupt căci în curând vine Mesia.

Speranţa mea mă leagă de un Nume,
Cu firul depănat de pe orbită,
Sunt iernile mai reci, dar mai puţine
Şi voi ajunge-n Ţara mult dorită.

Speranţa-mi este o sabie de foc,
Despică norii, pâcla lumii deasă,
Scânteie pe Calea pe care mă-ntorc,
S-ajung la Ţinta Iubirii, Acasă.

Mă va cuprinde Mirele în braţe,
Nimic nu poate să fie mai frumos,
Acolo se vor Împlini Speranţe,
În Dragostea eternă, în Isus Cristos.

Amin!

poezie de Ana Haz din Aleea sufletului meu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea arogantă

Ce arogant e cerul de atăta blândeţe
cu stele copile atârnate de bătrâneţe
cu luna opacă
cu noaptea tăioasă scoasă din teacă
cu tine la marginea ochiului meu.
E o deplasare a fiinţei
din şopronul copilăriei în care
nasc blânde pe fân în ulcioare
zâmbind din şolduri bocitoare.
Ce arogant e cerul unei fecioare
când îi trece pământul printre picioare
cu carul mic în carul mare
la târg pe cer
în gura mare...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duminică în lacrimi;
În tihnă plânge cerul.
Din trupul lui cad picuri,
Ce spintecă eterul...

catren de Mihaela Banu (1 februarie 2021)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E şantier în bloc

Trei renovări, ce ţin de peste-o lună,
Ascult la noi pe scară, ca la lojă.
Cum gândul nu-mi aud, mă dau cu ojă;
Pe cine ar putea să indispună?!

O bormaşină-mi sfredeleşte-n creieri.
Un flex mai taie ce-o mai fi rămas.
Parcă e un concert la contrabas,
Ori zici că am în ţeastă-un cuib de greieri

Noaptea visez cum pică ziduri sparte,
După un zgomot lung, asurzitor.
E şantier in bloc, e ca la carte.

Vă-ntreb cu-o biată urmă de umor:
Să-mi caut cu chirie-n altă parte,
Sau voi fi-nvinuită de omor?!

poezie de Mihaela Banu din Din volumul Paşi peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cad efemere

cad efemere din singurătăţi de riduri
tristeţea se trage mută în exprimare.
printre degete pe vârfuri trec viduri
lăsând urme de năluciri subţiri fugare.

viaţa e o probă de goală absenţă...
provoacă accelerări de gânduri uriaşe
prin spărturi de spaţii utilă evidenţă,
cu răsuflări risipă spre ecouri laşe.

în grija pământului de sub talpă eşti
apoi lut peste alt lut fără umeri lungit.
doar în vesta iubirii retras te amăgeşti
prin adn-ul spirală, cu gândul încâlcit.

alteori ţi se pare clipa mai înaltă
şi cu ochiul unealtă sfere scobeşti
lăsând o umbră de îndoială presată,
pe spectre opuse între care goneşti.

mersul la sfârşit de lume ne învaţă
cum pas să altoim din negrăita humă;
cu cer dus în spate într-o veche raniţă,
noi căutători-n golurile ce se curmă.

cu privirea-n urmă la piciorele unei livezi
dispăruţi în alb, aninaţi de esenţe,
în noul context ivit doar speranţă te vezi,
cu inelul urechii ce scârţâie de carenţe.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oi de Lună

Îţi păşteai, ciobane, oile pe Lună
Şi nimic din noaptea albă ce-mi era
Nu băgai în seamă, nu puteai vedea,
Nu simţeai cum lupii-n ochi mi se adună.

Şi s-au strâns în haită alergând pe norii
Ce treceau prin faţa turmei tale reci,
Au sărit pe Lună-n zbor de lilieci,
Culegând mioare-n pajişti iluzorii.

Ai rămas, bădie, sprijinit în bâtă,
Fără nicio oaie sau de griji vreo urmă,
Luna-i stână goală, rece şi urâtă.

Ochii mei adună haita coborâtă
Din văzduhul nopţii care-abia se curmă
Şi se-nchid în visul c-un cioban şi-o turmă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul consolării

Potrivnicul destin te ia la trântă,
Dar poţi să laşi o urmă-n infinit,
Precum o lasă melcul negreşit,
Pe lujerul ce-n soare se avântă.

Cu visul libertăţii răstignit,
În vârful care inima-ţi încântă,
Să fugi din turma proastă şi înfrântă
De biciul şuierând necontenit.

Priveşte cu speranţă spre zenit,
Iar soarta, în final, dacă îţi curmă
Urcuşul către vârful însorit,

Împacă-te cu gândul de pe urmă
Că-n viaţă cel puţin ai dovedit
Voinţa evadării dintr-o turmă!

sonet de Pavel Lică din Râsete în cer şi pe pământ
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate, iubite, cer prea mult ...

Poate, iubite, cer prea mult,
Dusă de-al inimii tumult...
Un colţ tihnit la tine-n gând
În sufletu-ţi un loc cântând
Lumina ochilor să-ţi fiu
Zvâcnetul trupului tău viu
Pe bolta vieţii tale-o stea
Balsamul tău şi dragostea
Magic arcuş în plin decor,
S-aud al îngerilor cor.
Muzica sferelor din cer
Nepreţuitul giuvaer
Din mângaieri un trainic strai,
Cu care lin mă îmbrăcai.
Zâmbet senin în orice zi
Şi bucuria de-a trăi.

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apus

Pe cerul cu peşti de argint,
Văd cum se ascunde
În marea înfometată
Rana sângerândă a soarelui.
Zarea este o mare în flăcări,
Tulbure şi dezinteresată
De trena de neguri.
Tainele nopţii o ascund sub doliul
Pătat de stelele-lacrimi.
Şi când cerul tot devine mormânt
Iar zarea se coboară ca o pleoapă
Peste truda pământului,
Adormim în lumea speranţei
Alergând spre o nouă zi -
Mântuire.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul se scurge ...

Ştiu că timpul se scurge mereu ca nisipu-n clepsidră,
Înghiţind fără milă şi lacom secunde şi ceasuri.
Cântă-n cor pretudindeni, viori, ale lor parastasuri.
Otrăvite săgeţi le omoară cu sânge de hidră.
Răscolind temător printre clipe pierdute-n uitare,
Izgonind amintiri ce în lacrimi fierbinţi m-au scăldat,
Înalţând sfânt altar clipei dulci ce s-a scurs în păcat,
Alerg către moartea mârşavă ce m-aşteptă-n cărare.
Încerc să opresc o fărâmă de timp pentru mine,
Uitată s-o fac într-un colţ de sertar, ori de gânduri,
Dar timpul mi-o ia înapoi, îngrădind-o-ntre scânduri,
Lăsându-mi secundele goale, dar visele pline.

poezie de Mihaela Banu din Ne învârtim în cercul vieţii (2012)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E lumea într-un haos ...

E lumea într-un haos, nimic nu-i de-nţeles.
Mă-ntreb cu-ngrijorare, vreo ordine a fost?!
Cât timp plăti-vom oare nemăsuratul cost,
Al legilor injuste, scoase din interes?!

E lumea într-un haos. Sămânţa lui s-a pus
În brazdele trecute şi-n zbuciumul de ieri,
Ieşind din cruzii germeni ai noi primăveri,
Lăstarii gata veştezi ai lumii la apus.

E lumea într-un haos... Ne zbatem fără rost?!
La moartea omenirii ne vom uita absenţi,
Lăsând nepedepsite vechi clici de prepotenţi,
Riscând în mod nevrednic al firii adăpost?!

poezie de Mihaela Banu din Din volumul Paşi peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu

El e cerul şi pământul,
Mândru fiu al ţării mele,-
Iscusit sădind cuvântul,
Neclintit de vremuri grele.
E luceafărul speranţei,
Sufletul acestei naţii,
Cuget, talgerul balanţei,
Urcat între constelaţii.

acrostih de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

OMULE, NU TE LĂSA CONDUS CA VITA-N TURMĂ
Omule, nu te lăsa condus ca vita-n turmă
De văcarii care îţi pocnesc din bice-n urmă,
Demnitate şi curaj prin vene să îţi curgă
Ş-ai să vezi cu ochii tăi cum relele se curmă.

rubaiat de Ioan Friciu (2021)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de el ...

Mi-e dor de el cum pietrei din albia secată,
Îi este dor de râul ce-o-nvolbura odată.
Mi-e dor de el cum florii din ram de primăvară,
Îi este dor de soare ce-n braţe--i se strecoară.
Mi-e dor de el cum gliei de apă văduvită,
Îi este dor de cerul cu ploaia-i liniştită.
Mi-e dor de el cum morii sricate de un veac,
Îi este dor de bobul dintr-un nevrednic sac.
Mi-e dor de el cum cojii din învelişul crud,
Îi este dor de miezul crescând în pântec nud.
Mi-e dor de el cum nopţii cu stele care cad,
Îi este dor de astrul ce rătăcea nomad.
Mi-e dor de el cum flamei din jar, arând mocnit,
Îi este dor de lemnul ajuns demult chibrit.
Mi-e dor de el cum mării şi zeii de se-opun,
Îi este dor de-oceanul, bătut şi de taifun.

poezie de Mihaela Banu (9 iunie 2021)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic, nici chiar speranţa

Nimic, nici chiar speranţa în suflet nu mai cântă
Când mut e viitorul şi aripa ţi-e frântă...
Departe laşi în urmă al visurilor rai...
Şi lacrima, chiar dânsa, când pică pe hârtie,
E rece ca îngheţul din inima pustie
De florile din mai!
Nimic, nici chiar speranţa în ochi nu licăreşte
Când ziua după ziuă bolnavă se târăşte...
Şi poate ca să fie de aur cerul plin,
Şi poate s-aibă stele albastra adâncime,
Verdeaţă nouă, câmpul, pădurea, -ntunecime
Şi râul alb, — suspin!
Nimic, nici chiar speranţa în groapă după tine
Atunci nu mai voieşte să vie, — şi nu vine!...
Şi poate ca să fie orice după mormânt:
Dreptate omenească făcută unui nume,
O viaţă viitoare, şi-n tainica ei lume
Noi aripi, — nou avânt!

poezie celebră de Alexandru Macedonski
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne mor prietenii

Aud iar voci pe scena ce devora destine,
Prietenii ne pleacă, prietenii ne mor,
Văd rătăcind trei stele prin zare cenuşie,
Cu inimile triste, vorbind de moartea lor,

Şi simt cum vertical vibrează-n cor poeţii,
Sub cerul vlăguit de-atâta imprudenţă,
Păşind printre fantome, pe coridoare sumbre,
Zâmbesc nepăsători spre noua existenţă.

Îngenunchind cuvinte sub tălpile de sănii,
I-au râs în faţă morţii, poetic, mai mereu,
În ritm de tarantela, acum fără vreo teamă,
Se plimbă-n nemurire, doar ei cu Dumnezeu.

Au strâns, aici, în inimi, puţine anotimpuri
Şi-un dor mă amăgeşte la modul singular,
Recidivând cuvinte îşi vor urma destinul,
De-atâta disperare căzând rectangular.

Miroase-a brad afară şi plouă liniştit,
Se-ndreaptă înspre casa cu vise de-mprumut
Iar ilegal pe stradă au apărut doi îngeri,
Valsând în ritmul lor, la modul absolut.

În ce bibliotecă de mâine să îi caut?
Ce prostă-i simetria trăirii sus şi jos.
Mă tot gândesc c-odată vom fi iar împreună,
Să dăruim cuvinte din noul adăpost.

Nu plângeţi dragi prieteni, mai scrieţi câte-un vers!
În vama dintre lumi e rânduială veche.
Vorbiţi însă încet, ea, moartea, vă aude...
Joacă încă zaruri cu suflete pereche.
----------------------------------------------
Te vezi stăpână moarte peste ai lumii sorţi?
Cei plecaţi de-acasă nu sunt şi n-or fi morţi.
Luaţi din lumea asta, cu toţii vor trăi,
Dar după tine, moarte, ce-o fi când vei muri?

poezie de Mariana Moga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!