Dialog la rece

ce vară de toamnă e-afară
octombrie
octombrie peste tot
şi-un pic de noiembrie pe-alocuri
pe trotuare şi-n bălţi

şi vântul?

şi vântul e-nceput de colinde

şi plaja?

adună turiştii în snopuri

ciudat
mă trezeam în poveste
septembrie totuşi nu este...

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine noiembrie, iubito

Îmi bate noiembrie în geam,
Eu-i spun să mai întârzie un pic,
O iubire din octombrie mai am
Şi n-am s-o las pentru nimic.

Mai am de scris vreo trei cuvinte
Şi-un milion de alte ce-or mai fi,
Suspend şi vis şi mii de jurăminte,
Prin poezie vreau s-o pot iubi.

Noiembrie poate să nu mai vie,
În braţele ei simt cum mă topesc,
Femeie dragă, iubirea mea târzie,
Octombrie, eu vreau să-ţi dăruiesc.

poezie de Mihail Coandă (19 octombrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunze care cad (noiembrie 1915)

Azi, în trecere
Prin nemişcarea însorită a după-amiezii,
Priveam cum cad din copaci frunze cafenii...
Nu bătea vântul pentru a le răsuci şi înălţa spre cer,
Iar ele, vălurind tăcut,
Cădeau, fulgi de zăpadă,
Ştergând şi îndepărtând amiaza;

Şi mă plimbam agale,
Şi mă gândeam la acele frunze curajoase
Care zăceau acolo ofilite
Fără să fi fost atinse de viscolul anilor sau de vreo epidemie,
Împrăştiate în toată frumuseţea lor
Ca nişte fulgi de nea căzuţi pe pământul Flandrei.

* Cele cinci bătălii din Flandra în timpul primului război mondial:
- ( 19 octombrie – 22 noiembrie 1914) – prima bătălie de la Ypres;
- (21 aprilie – 25 mai 1915) – a doua bătălie de la Ypres;
- (11 iulie – 10 noiembrie 1917 – bătălia de la Passchendaele, a treia bătălie de la Ypres;
- (9 – 29 aprilie 1918) – bătălia de la Lys, a patra bătălie de la Ypres;
- (28 septembrie – 2 octombrie 1918) - a cincea bătălie de la Ypres.

poezie de Margaret Postgate Cole, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai Septembrie ca oricând

Plouă cu toamnă peste noi,
Pădurea are rugină pe veşminte,
Şi parcă suntem tot mai goi,
Septembrie... ne aducem aminte.

Cad şi frunzele, bate şi vântul,
Iar cerul cu norii săi cei grei,
Îmi spune încet cuvântul,
Nerostit de buzele ei.

Este mai Septembrie ca oricând,
În păduri, pe străzi dar şi pe foi,
Fac pasul mic peste frunze trecând,
Uscate de amintiri mai vechi şi noi.

Septembrie mi-a uscat şi rănile,
Unele din ele erau deja uitate,
Au căzut rând pe rând ca frunzele,
Şi acum vântul mă împinge de la spate.

Toamna face loc de început,
Îmi usucă tot răul din gând,
Şi mă lasă fără niciun scut,
Căci e mai Septembrie ca oricând!

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (2 septembrie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă octombrie...

o ploaie rece se cerne
peste îmbătrânite frunze
din zborul efemer
vântul le aşterne
covor multicolor
dumnezeiesc

eu rătăcesc pe cărări arămii
cu pasul usor
frunzele-abia să le-ating
să nu le strivesc

plouă octombrie în ore târzii
şi timpul simt cum mă cerne
anoste clipe
printre degete parcă
mi se preling...

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Octombrie

Octombrie e vremea când
copacii revelează
culori pe care le-au ascuns tot anul.

Oamenii au
şi ei
un octombrie al lor.

poezie de J.M. Storm, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna februarie este cea mai periculoasă pentru speculaţiile la bursă. Celelalte sunt: ianuarie, martie, mai, iulie, august, decembrie, octombrie, noiembrie, aprilie, iunie şi septembrie.

citat celebru din Mark Twain
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul toamnei pierdute

Vântul bând, îmi dă de veste,
Toamnă, toamnă din poveste,
Cu alaiul tău de frunze,
Te apropii de sfârşit.

Ştiu, iarnă, c-ai să vii curând,
Aud pomii, suspinând,
Vântul blând îmi dă de veste,
Toamnă, toamnă din poveste.

Îmi dăruieşti fericirea ninsorilor târzii,
O mână ce-mi întinzi, o rugăciune,
E visul alb şi cald de împlinit,
Iubirea-i ce ţi-o port la infinit,
Vântul blând îmi dă de veste.

rondel de Dan Coblis din Nuanţe de alb
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu lunecai prin octombrie

tu lunecai prin octombrie
părul un pic răvăşit spre muzica de pian
clipea
ştii tu
tu
simţeam cum mă aşteptai mă răvăşeai
între braţele şi coapsele tale îngropate jumătate de frunzele lui octombrie
o navă şi un ceas poticnit ne ţineau lămpaş
dragă tu dragă
mugur trezit clipa picurată în iris
de o clepsidră mugindă aburită
flăcări în răsfăţ de ocean de toamnă
cu pierderi de final şi în tăcere
tu lunecai prin octombrie
frunzele curgeau în aval
nimeni nu te întrerupea
erai toamna perfectă
cu un pic de soare în anunţ
şi o linişte primordială
eternă

tu lunecai prin octombrie

poezie de Simion Cozmescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Octombrie s-a-ndrăgostit de mai...

Pe bulevardul toamnelor vetuste
Valsează în nocturnă paşi străini,
Copacii dezbrăcaţi de frac şi fuste
'Şi-ascund tăcerile în rădăcini.

Pe sub covorul galbenelor straie,
Un gând îşi face cuib de hibernat
Şi chiar de-l mai trezeşte câte-o ploaie,
Se-ntoarce-n vis, că-i vreme de iernat.

Se bate luna-n piept c-o stea furată
Din constelaţia iubirilor târzii,
Că ea rămâne-n vară suspendată,
Să zăbovească strugurii în vii.

Şi vântul se opreşte de uimire,
Pândind de după-un ram înmugurit:
-Au dat cumva, clepsidrele de ştire,
Că toamna,-n drumul ei, s-a rătăcit?

Nu-i nicio ciudăţenie, doar prin poiene,
Octombrie s-a-ndrăgostit de mai
Şi pe aripa verii indiene
Şi-n mine-aleargă herghelii de cai...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă-n octombrie

Ceea ce vezi, nu e ce crezi...
... E, totuşi, toamnă prin livezi,
Se-adună vis de ger furat,
Festin caduc, netulburat,
Mi-e dor de tine... Şi-i ciudat,
N-ai ochii verzi.

Pocalul tău cu must de cer,
L-am deşertat în cerebel...
Plutind sub mantie de vis,
Adie iz de paradis,
Păcate vechi, de jar nestins,
De plumb şi fier.

Ce e cu tine? Ce păcat...
Ascuns în umbră, ferecat,
Sufletul tău de poame dulci,
Alungă clipe dragi şi lungi...
În toamnă cor de nibelungi
Peste asfalt.

Se-asează bruma peste vii
Iar Eminescu nu-i... Să ştii
Vechi catedrale au apus,
Covor de frunze nepătruns,
Mit alegoric şi confuz...
Ani mii şi mii.

Ştii, iar e seară... Şi din nou
Peste-al trecutului ecou
Coboară umbre largi de lut...
Cad frunze peste-al vieţii scut
Te mai aştept, târziu, tăcut,
În visul meu...

Octombrie... Plopi dezveliţi...
Tresar castanele fierbinţi,
Sub mâini de precupeţe, reci,
Cu ochi banali, la sâni cu teci...
Coboară noaptea pe poteci
De munţi răniţi.

poezie de Mugurel Puşcaş
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te iubesc în Octombrie

N-a mai rămas nici o speranţă,
La radio e anunţat cu insistenţă,
Acum e ultimul val de căldură
Şi-afară se schimbă ultima bordură.

Apare ca un fel de ameninţare,
Şi mă gândesc ca urmare
Să închid canalul cu dezinformare,
În ultima zi de toamnă cu soare.

Am să te iubesc în Octombrie
În fânul proaspăt cosit,
Şi în pofida ştirilor care sperie,
Ne vom purta ca doi îndrăgostiţi...
Afară e tot o vară târzie,
Şi un ultim şantier, fără concluzie...

poezie de Alin Zamfir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

octombrie

Octombrie este o simfonie a permanenţei şi schimbării.

definiţie de Bonaro W.Overstreet (octombrie 2012)
Adăugat de Betty Marcovici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Octombrie

Octombrie a ajuns
aproape de final, tăcut, uşor
şi pe vârful piciorului.
Aducând multă culoare în peisaje,
miros de crizanteme, ploaie
şi lumină senină în asfinţit.
Octombrie este mirosul de ceaţă,
de recoltă bogată în legume, fructe,
şi de frunze colorate în mii de culori.
Asta îmi încălzeşte inima....
Simplitatea e farmecul vieţii.

poezie de Eugenia Calancea (23 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

octombrie

Octombrie este frunza căzută la pământ, dar şi un orizont mai larg văzut cu o sporită claritate.

definiţie de Hal Borland
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie într-un vers

Toamna
Vântul suflă şi-un strai de frunze acoperă totul.

Octombrie
Furtuna rupe şi-ultima frunză de vie.

Toamna târzie
Prima brumă atinge trandafirul rămas.

poezie de Monica Trif
Adăugat de Monica Trif
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voiam să rămân în septembrie

Voiam să rămân în septembrie
pe plaja pustie şi palidă,
voiam să mă-ncarc de cenuşa
cocorilor mei nestatornici
şi vântul greoi să-mi adoarmă
în plete cu apă năvoade;

voiam să-mi aprind într-o noapte
ţigara mai albă ca luna,
şi-n jurul meu – nimeni, doar marea
cu forţa-i ascunsa şi gravă;

voiam să rămân în septembrie,
prezentă la trecerea timpului,
cu-o mână în arbori, cu alta-n
nisipul cărunt – şi să lunec
odată cu vara în toamnă...

Dar mie îmi sunt sorocite,
pesemne, plecări mai dramatice.
Mi-e dat să mă smulg din privelişti
cu sufletul nepregătit,
cum dat mi-e să plec din iubire
când încă mai am de iubit...

poezie de Nina Cassian
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi iată octombrie vine

Şi iată... octombrie vine,
Se-aprind felinare pe cer,
Nimic nu-l mai poate reţine
Pe veşnicul iubit... efemer.

Şi-ţi curge octombrie-n poală,
Cu frunze de-aramă şi nuci,
Pătrunde uşor ca o boală,
Tu unde, tu unde te duci?

Şi-aleargă octombrie, parcă,
La braţ cu iubirea de ieri,
Când clipa începe să toarcă
Atâtea nebune... plăceri.

Te-aşteaptă octombrie, seara,
Când plâng trandafirii de dor
Şi-ncet... se aude vioara,
Atinsă de un tainic... amor.

Şi iată... octombrie vine,
Parfum de speranţă şi must,
Se agaţă şi trage de mine
Nectarul... în taină să-i gust.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Octombrie Frumoasă

Octombrie frumoasă ce-ncet te dezbraci,
Şi-ţi laşi frigul peste tot prin casă,
Mă înveleşti în frunze, poate mă împaci,
De dorul de astă toamnă ce mă apasă.

La prima vedere pari cam dezordonată,
Îţi arunci peste tot ruginiul tău regal,
Frumoasă mai eşti când pari supărată
Şi aduci nori negri uitaţi-n larg la mal.

Mă seduci cu al tău parfum uscat
Şi încerci să mă prosteşti cu câte-o rază,
Mă crezi copil, dar n-am uitat,
Cum m-ai răcit dezbrăcat în primă fază.

Totuşi îmi porţi de grijă, mă îmbraci gros,
Să nu ies subţire ca-n Iulie în lume,
Să mă vadă toţi doar piele şi os
Şi să lase-n urmă urme, printr-un nume.

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii
Adăugat de Iustin Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare noi chiar existăm?

[realitate paralelă]

ieşim din noapte la lumină, primele palme, primul ţipăt
şi apoi totul se scurge monoton către final
septembrie prima zi de şcoală
octombrie cu ploile lui, noiembrie friguros
decembrie e luna luminoasă când cerurile se deschid
şi ne umplu braţele cu dulciuri şi cadouri şi colinde şi festin
apoi anul se dă peste cap şi reluăm ciclul ce trece prin iarnă, primăvară şi vară
ne agăţăm de amotimpuri pentru că zilele nu mai sunt suficiente
câte o carte, multe tăceri, amintiri exfoliate, suflet tot mai gol
canale de ştiri, filme, surogaturi,
o existenţa mecanică
repetitivă
cenuşie
momente când filmul se rupe
viaţa sare la bătaie dar moartea îşi apără dreptul câştigat
o ultimă privire căzută în adânc, o ultimă răsuflare, un ultim sunet
the end.
privind din afară constaţi că scenariul e prost croit
regizorul dă vina pe amnezie şi plictis
şi viaţa pare scoasă din context
dar totuşi, sfârşitul este o constantă universală
şi te repliezi, devii energie pură
şi te îndepărtezi de locul şi timpul agonizant
libertate, cuvântul magic
ce te îmbracă şi te poartă departe
de tot, de toate, de tină

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Declin opalin

Mă-ntrebi deseori cine sunt,
Te-ntreb deseori cine eşti...
Mai spune-mi, te rog, un cuvânt,
Atunci când privirea fereşti.

Prin tine, o urmă-i lăsată
De paşii de prunc, alergând
Pe-o plajă pustie, curată,
Nisipul din noi adunând.

Şi luna mi-e soră de sânge,
Şi vântul mi-e frate de ploi,
Iar ochiul meu râde sau plânge,
Găsind drumul drept înspre noi.

Şi pactul cu noaptea l-aş face,
Să ştiu că-mi vei fi numai zi,
Dar noaptea pe tine te place
Şi rodul din noi va plesni.

Doar pentru că vara e vară,
Când este în mine şi-n noi
Şi noaptea mi-e soră de seară,
Şi vântul mi-e frate de ploi.

Par toate că ne separă,
Dar toate ne-aduc înapoi.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!