Rai
raiul era peste tot
de sus până jos
oriunde m-aș fi uitat
erai doar
tu
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Veșnicie
erai de atâta vreme a mea
încât
parcă și pietrele
își pierdeau uneori
veșnicia
erai atât de demult
doar a mea
încât
certitudinea
nu mai avea consistență
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Timpul evocării
erai ca singurătatea
ucideai clipele
atât de încet
erai atât de rară
încât n-aș fi lăsat niciodată
zorii să mai apară
erai ca liniștea
auzeam doar norii
prin gând
erai atât de neasemuită
încât nu te-aș fi lăsat vreodată
să taci pe pământ
erai mai frumoasă ca o evocare
timpul te oprea
între țărm și mare
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Peste nisipuri
nu mai port povara ingrată
a iubirii
e un supliciu atroce
pe drumul cel greu
iau cu mine doar visul
și merg înainte
peste nisipuri
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubind un duh
erai nebună
spuneai că iubești un duh
sechestrat într-o idee
cu coperți
de culoarea penumbrei
casei
în care locuiesc
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Miei pe câmp
erai atât de tânără
cântai laolaltă cu mieii pe câmp
nu știam ce susură în juru-mi
apele, iarba
sau tu
izvorând din pământ
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În taină
m-aș întoarce acasă
târâș
pe sub talpa copacilor
pe sub prispă
să nu mă simtă iasomia
și salcâmii schimonosiți
de tristețe
m-aș întoarce acasă
tiptil
pe dedesubtul pietrelor
să nu mă latre câinii
să nu mă vadă infinitul bătrânilor
cu fața la rădăcini
cu gâtul sugrumat
de jale
m-aș întoarce acasă
în taină
să mă recunosc într-o apă
într-o fântână de ulm
în căpițele de fân
în căpestrele cailor
m-aș întoarce acasă în genunchi
tânjind după mine
toată copilăria
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iarba fierbinte
iarba e veche
înaltă
până la tăcere
până la cuvinte
ca sarea tăioasă
străpunge prispa casei
fierbinte
până la prăsele
până la norii
de-aducere aminte
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mătase suavă
azi m-am trezit ieri
erai de mătase suavă
dormeai în colțul perfect
al ideii de pat
genele-ți lăsau un vis dezvelit
o noapte prelungă
și o coapsă
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aripi albastre
dacă tot veni vorba
cam cât de tare crezi tu că mă iubești
mă iubești cam cât cerul acesta?
te iubesc la fel doar că puțin mai albastru
îți declaram lihnit de iubire
și dacă aș crede că nu e suficient
crezi că mă poți iubi mai adânc decât copacul acesta?
mă întrebai
din mijlocul codrului
te iubesc cât copacul și mai acut,
cu ghearele înfipte
până la rădăcina pământului
până la prăpastie
până la cenușă
și dacă tot nu ar fi destul
m-aș ruga
de vreun dumnezeu
de vreun curcubeu
să mă facă din nou
să mă facă din piatră
să mă facă din foc
cu aripi albastre
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iarba înaltă până la sărut
doar ochii tăi
mai sfidează trecerea amurgului
prin lunete aprinse
prin sărut de ocean
mă întristezi doar când te rogi
pe marginea patului
când vuiește noaptea
la geam
cu aripi subțiri
să nu plec
să nu pleci
cu toți copacii
spre o prăpastie
de ploaie adâncă
te cunosc mai acut decât
rochia pe care o porți
dezinvolt
ridicată deasupra apelor reci
peste coapse
atunci când calci desculță
pe frunze de aer
pe nisipul din mine
peste vara fierbinte
prin văzduh
prin iarba înaltă
până la sărut
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Imponderabil
existența ta era doar
un foșnet de primăvară
limpede
peste pietrele din sufletul oamenilor
niște pași de aer
curat
pe o apă înfiorată
de îngeri
ale cărei unde se pierdeau undeva
între mit și imponderabil
existența ta era doar
un scâncet de cer
pe o boltă senină
o trecere de mătase
un voal de zână
un zbor nevinovat peste
o fantasmă de april
o ramură de flori de măr
înfiripată
în trup de
pasăre
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Port o mască de piatră
port o mască de piatră
cu o expresie facială
cenușiu-bizară
prin lume mi-e mai ușor
așa
când se depune praful
peste zâmbete
peste ochi
pe ziduri și
uneori
peste cicatrici
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Regăsire
nu murim
niciodată
doar reintrăm în noi
pentru a ne regăsi
ca idee
înainte de a se naște
copilăria
în mintea lui dumnezeu
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Albatros în zbor
În zborul tău spre orizonturi neștiute,
Tu te înalți suprem peste oceanul planetar,
Peste furtuni și naufragii absolute,
Stăpânitor peste comori ascunse de corsari.
Ca și un zeu veghezi corăbierii lumii,
Precum Poseidon din templul de pe Olymp,
Sfidezi abisul negru-al mării și-al furtunii,
Taifun apocaliptic, venit de peste timp...
Ca visele omenirii, tu poți să zbori oriunde.
Tu poți să faci ca ziua de azi să pară ieri,
Doar zborul omenirii pornește spre niciunde
Și-ajunge-n orizonturi ce duc spre nicăieri.
De la un pol la altul aprinzi lumina lumii,
Al mării nesfârșite, semeț cuceritor,
O cruce se înalță din mijlocul furtunii,
Un înger al speranței, un albatros în zbor...
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Albatros în zbor
În zborul tău spre orizonturi neștiute,
Tu te înalți suprem peste oceanul planetar,
Stăpân peste furtuni și naufragii absolute,
Peste comori nemaivăzute, ascunse de corsari.
Ca și un zeu veghezi corăbierii lumii,
Precum Poseidon din templul de pe Olymp,
Sfidezi abisul negru al mării și-al furtunii,
Taifun apocaliptic, venit de peste timp...
Ca visele omenirii, tu poți să zbori oriunde,
Tu poți să faci ca ziua de azi să pară ieri,
Doar zborul omenirii pornește spre niciunde,
Și ajunge-n orizonturi, ce duc spre nicăieri.
De la un pol la altul aprinzi lumina lumii,
Al mării nesfârșite, semeț cuceritor,
O cruce se înalță din mijlocul furtunii,
Un înger al speranței, un albatros în zbor...
poezie de Marian Florentin Ursu (8 iulie 2018)
Adăugat de Marian
Comentează! | Votează! | Copiază!
Împliniri
nu ai nevoie de multe împliniri
în viață
doar câteva vise
și un nor
alb
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vedenie
ca să nu-mi uit regretele
am căutat umbra absenței tale
prin toate peregrinările
ca să nu-mi uit amintirile
am răscolit toate
sertarele
închipuirii mele
ca să nu te uit pe tine
am așezat toate
paharele unul peste altul
până mi-ai apărut
într-o vedenie
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Demoni
am rămas într-un loc fără nume,
într-un loc fără lume,
pe un drum sterp, steril,
care nu duce nicăieri,
nici măcar înainte sau înapoi,
nici măcar la dracu-n praznic,
pe un drum fără început și fără sfârșit,
unde până și Dumnezeu a uitat cum se mai fac
oamenii din lut,
vorbind singur
pe fața Pământului,
vorbind cu El însuși
despre noua
arhitectură a Raiului,
am rămas singur
cu întunericul din mine
pândind niște umbre fără fond,
trăgând o cortină grea de cenușă
de fier
peste ochii obosiți ai societății
și peste
noua dezordine mondială,
să mă cert
de moarte
doar cu demonii mei
fără viziune,
care îmi denaturează
perspectivele asupra lumii
și năzuințele,
din când
în când.
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Umbră întredeschisă
lasă-mi respirarea
unui zbor
la plecare
ia pelerina de adio
ploaia ești chiar tu
lasă o umbră
întredeschisă spre
sfârșitul timpului
nu mai privi peste umăr
urmele tale sunt doar
niște cicatrici acoperite
de nisip
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În nici un fel
aer de te-ai fi născut,
m-aș fi ridicat spre tine odată
cu vântul,
cu cerul,
din colbul pământului,
ți-aș fi pus pânzele corăbiilor năframă
iar norii s-ar fi prefăcut
în balauri albi
să nu mi te ia nimeni
atunci când nu mai pot să
te respir,
de te-ai fi născut apă,
te-aș fi înotat până la izvoare,
ți-aș fi pieptănat valurile cu degetele
pe nisipuri,
ți-aș fi adus păstrăvi de aur
la rădăcina stâncilor prăbușite în neant
de giganți,
m-aș fi împietrit într-un ostrov,
într-un dor,
să te regăsesc în adâncimea nopților,
și a tăcerii malurilor,
ți-aș fi băut toată ploaia risipită
pe obrazul oamenilor,
în apusurile sângerii,
în setea deșertului
până la tine,
foc dacă te-ai fi născut,
te-aș fi păstrat în miezul rotund
al pământului,
în lava vulcanilor
stinși,
să te mai pot aprinde
din amintiri de cenușă,
de te-ai fi născut țărână,
m-aș fi îngropat de viu,
să nu mai pot muri
de tine,
în nici un fel.
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!