Light

aveam soare în păr şi nori în sandale
cu fruntea lipită de cer
dansam discret cu gândul la tine
gândul ţinea ritmul
eu făceam valuri cu Luna

aveam soare în păr şi nori în sandale
m-am scuturat
şi s-au împrăştiat

care-ncotro

poezie de Iulia Ardelean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost şi eu

1. Am fost şi eu copil, ce-i drept.
Aveam şi eu, prieteni strânşi la piept.
Aveam şi eu, vise mari de împlinit.
Aveam şi eu, un timp de neoprit.

2. Aveam şi eu, o fată pentru care să compun.
Aveam şi eu, persoane pe care să le sun.
Aveam şi eu, experienţe de iubire.
Aveam şi eu, ceva legat de tine.

3. Aveam şi eu... dar nu aveam.
Aveam şi eu... dar nu ştiam.
Aveam şi eu... dar nu perfect.
Aveam şi eu... un "eu" defect.

poezie de Cosmin-Emanuel Petraşc (5 aprilie 2019)
Adăugat de Cosmin-Emanuel Petraşc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fulg de nea

Visam că sunt un fulg de nea
Căzând în infinit de sori
Lumea de azi nici nu era
Erau doar nori.

Măritul soare mult prea mandru
Păzea tot cerul îngheţat
Chiar dacă nu avea putere
Era împărat.

Pe tot cuprinsul era pace
Nici nu se pomenea să mori
Vroiai doar singur liniştit
Prin nori să zbori.

Pluteam uşor pe lângă altji
Sau mai dansam un vals cu vântul
Dar viaţa mea ca fulg de nea
Trecea ca gândul.

poezie de Alin Ojoh (7 decembrie 2021)
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis

Visam că ne-om fi cunoscut
Pe un colţ de lună
Şi purtam înmiresmată cunună...
Tu aveai costum de mângâiere
Şi fredonai ceva în tăcere.
Visam că ne-om fi cunoscut
Pe o rază de soare
Aveam roşii sandale...
Tu aveai pălărie de paie
Şi mă chemai fără-ncetare...

poezie de Silvia Filip (9 martie 2020)
Adăugat de Silvia Filip
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nori

Nori violeţi,
cu părul vâlvoi.
Nori speriaţi,
de graba din noi.

Nor - lună, amanţi
în nopţile lungi.
Nori războinici,
ca oceanul în stânci.

Nori împrăştiaţi de vânt,
ca oamenii de frici.
Nori priviţi întins pe pământ,
printre iarbă şi furnici.

Nori visători,
ca emoţiile tinereţii.
Nori rozalii,
ca începutul vieţii.

Nori îngânduraţi,
ca ochii iubiţi.
Nori incomozi,
ca intrebările mele.

Nori miraţi,
ca nisipul, de valul întors.
Nori inundati de ploaie,
mirosind a verde crud.

Pe voi toţi,
vă iubesc.

poezie de Cătălina Bontoi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amăgită

M-am lăsat amăgită, de-a ta privire care-mi scapă,
Mai tristă şi mai obosită, rămân cu luna, neîmpăcată,
Mereu a fost cu noi şi între noi, tot timpul,
Ne-a despărţit cu ploi, furându-ne tot chipul.

Mi te-a furat în zori, lăsându-mă în soare,
Mai ameţită, mai goală şi fără de răcoare
Şi-acum în mine ard cărbunii de iubire,
Încet, încet se sting, rămâne doar tăciune

Îmi urc privirea-n cer şi caut un nor cu apă,
Să-i sorb încet, încet, răcoarea lăcrimată,
Şi să mă sting de tot, furându-mă pământul,
Căci simt că nu mai pot... să-ţi caut cu gândul, gândul.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-mi găsesc perechea

Am prins Luna pe răcoare
Să o-ntreb unde a umblat
La picioare strop de soare
Luna-n pene toată s-a umflat

Mândră ea din nori pe-nserat
Am călătorit în nemurire
Un luceafăr astru m a curtat
El mi-a declarat a lui iubire

Stelele din cer s-au bucurat
Mare zarvă pe Calea Lactee
Carul mare roţile şi-a scuturat
Stele mari şi mici comete

Rochiile de nuntă au îmbrăcat
Eu mă pregătesc din noapte
Voal şi rochia am îmbrăcat
Inerte sunt stelele îndrăgostite

Când covorul rosu voi călca
Să-mi găsesc acum perechea
Fericită până la soare voi valsa
Domnul să vegheze asupra mea

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

I.O.R

m-am tot gândit dacă să te caut
instinctul mă ţinea însă strâns de mână
îmi spunea să ne mai plimbăm un pic înainte
mă ademenea cu acadele şi vată de zahăr
am prins un moment când nu era atent
şi am fugit
m-am oprit după doi paşi
mi-am dat seama că nu am unde fugi
m-am uitat în urmă şi
erai acolo
lângă instinctul meu
îl ţineai strâns de mână

poezie de Iulia Ardelean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

în visul meu

cu sandale roşii
ea umbla prin iarbă
şi minijupa ei era să-mi provoa
ce (!?) - un stop cardio
respirator -
îmi umblau tramvaie în cap
ea urca din mers
eram atât de disperat
încât îmi vine
să port tocuri
într-un vis
cu sandale roşii şi băr
baţi pe tocuri
(!?)

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nou sub soare

Bruneta asta, crud aromitoare,
Mi-a spus discret:"Eu n-am nimic sub soare..."
Şi m-am convins că mi-o spunea cu rost:
Ce-avea mai scump, era la... adăpost.

epigramă de Charles-Francois Panard, traducere de Aurel Iordache
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valuri în cer

Plutesc pe o mare de nori
Ce se n-văluresc în sufletul meu
Transformându-mă într-o fântână
Vie, ce se lasă cucerită
De sentimente stranii, necunoscute.

Munţii plutesc printre nori
Formând lanţuri de veghe,
Pătrunşi de paloşul Luminii
Ce se răzvrăteşte în inima lor
Făcându-i fântâni plutitoare-n nori.

O pală de vânt adie
Şi mişcă munţii din inima mea,
Ce transportă atâta iubire
Pe care oamenii nu o pot crede.

Mări, Soare, munţi, vânturi
Toate se aleargă-n paradis
Spunând cu multă căldură
Că viaţa-i doar o licărire pe Pământ.

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti frumoasă

Fluieră vântul subţire
Dă ocolul la căsuţă
Tu mi-l-ai trimis iubire
E oprit acum pe clanţă

El mă cheamă afară
Să văd cerul luminat
Nori grei au şi plecat
Nu văd raza soarelui

Căci privirea m-a lăsat
Simt mirosul cerului
Ochi mei s-au scuturat
Sau e cânt al cucului

Doar cu gândul eu privesc
Iar auzi-mi este subţirel
Greu este îmbătrînesc
Cucul e ca mine singurel

Câte lacrimi am vărsat
Pentru dor pentru iubire
Ochii mei au şi secat
Nu mă tem nici de orbire

Pot vedea cu ochii minţii
Iubire tu eşti frumoasă
Gândul poate trece munţii
Simt iubire şi sunt viguroasă

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul, sub nori de fum

Copacul singur stă în zare
Pe culmea unde luna urcă
Şi razele fierbinţi de soare
Presimt că viaţa se usucă.

Din oasele prinse cu sânge
Desprinse-s frunzele pe rând,
Coaja striată jalnic plânge
Când vârful cade la pământ.

Îşi face crucea din vârtejuri,
Din trăsnetele fără drum,
Zarea-l ascunde printre franjuri,
Adoarme dus, sub nori de fum!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nori...

Desenăm
cu gândul
norii în
formă de curcubeu...

Pe stânca
idealului etern
scrijelim cu
unghia
mirifica trăire
a zorilor...

La hotarul sufletului
zămislim comoara
ce-o ascundem
printre aripi de îngeri,
prin nori...

poezie de Viviana Milivoievici (7 februarie 2016)
Adăugat de Viv
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hora stihiilor

Grădini cu stupi şi zumzet de albine
cu pomii aplecaţi pân' la pământ
îmi amintesc de zilele divine
când amândoi aveam în creştet lotuşi
şi îngeri păzitori aveam în gând

Eram noi singuri în Grădina lumii
şi tu erai păgân şi filosof,
citind tainele vieţii direct în boaba spumii
Şi tu era păgân şi geometru
citind tainele Lunii pe Pământ;
distanţele le măsurai cu gândul
căci încă nu se inventase metrul

O, minunate clipe mai trăiam!
Erai şi geometru şi poet
şi totul era fascinant în lume
fără cuvinte, fără alfabet
Veneam spre tine fără să mă simţi
plutind pe nori albaştri, singuratici
şi ochii în iubire înecaţi
i-aveam fierbinţi şi fascinanţi ca la fanatici;
când m-aplecam, se revărsa spre tine
freamătul mării din furtuni ascunse
şi vântul adia prin părul meu
lăsând deschise căi nemaipătrunse.
Privirea ta strângea albastrul zării
şi blând îl revărsa deasupra mea;
pierzându-ne-n visarea înserării
pe frunte ne trezeam cu câte-o stea
Şi totuşi, cunoscându-ne atunci
când ne armonizam perfect cu Luna
şi gânduri şi cuvinte au devenit năluci
şi doar din spini purtăm pe cap cununa

Ai fi putut să-ţi mai amâni venirea:
călăuzit doar te-ai lăsat de-o stea;
pe Calea Laptelui purtându-ţi firea
ai nimerit chiar în grădina mea

Deodată ochii-mi sunt ceţoşi şi grei
şi nici o stea nu mai sclipeşte-n ei;
în dansul cu trupul lipit de pământ
în lut va să piară tot ce-i avânt

Eu eram o nimfă din adâncul pădurii
soarele-mi privea prin huceaguri doar nurii
şi sărutări îmi veneau de la vânturi şi stele;
îmi înveleam trupul cu frunze de frag
să fiu dulce şi proaspătă pentru satirii
ce mă chemau dinspre lac. O, cât
farmec aveam fără voaluri şi fără sandale!

Mă-ndrăgosteam de rotunjimile
cerului privindu-mi trupul; pielea mea
fragedă, pufoasă şi moale îl înnebunise
pe Indra şi-mi aruncase de sus, să-mi
prind de picioare, strălucitoare opale
Dansam nebuneşte în aer fierbinte
pe mâini mă-nveleam cu nori alburii
iar pe picioare cu stele;
în creştetul meu se iubeau
doi luceferi cu Luna
şi nu ştiam ce-s aduceri aminte
şi nici nu ştiam că sunt Una
În mine se roteau toate astrele
şi sorii se-nmulţeau în limpezimea ochilor mei
Dansau după mine culorile-n aer
nici ziua, nici noaptea n-aveau vreun caier;
brăţări – curcubeie din flori aveam prinse
pe mâinile albe de Gea doar unse
O muzică-n mine, rămasă aprinsă
era-nvingătoare, era şi învinsă;
idei se-ascundeau prin ierburi mărunte
doar zei şi zeiţe ştiau să le-asculte
Cu Gea vorbeam prin gesturi mai clare
ca orice cuvânt din lumea cea mare;
o turmă de reni păscut-am prin sânge
când te-apropiai cu gândul de-a-nvinge
Şi sanie tu m-ai vrut cu urgie
să luneci prin mine ca o stihie;
cenuşă şi foc aveam în potir
şi nu Duhul Sfânt cu Sfântul Lui Mir;
eram vrăjitoare şi fără să ştiu
făceam să se mişte tot ce nu e viu.
II
Sub pomi pitici cu frunzele în vânt
şi poamele care ating pământul
am aţipit ades, purtând în gând
legenda lumii: Nârâyana dormitând
ţinând în gură Arborele Cosmic –
sau Brahma, încă-n forma lui de foetus
născut pe apă-n floarea unui lotus
Tresar când aţipesc şi mi se pare
că Visnu se coboară în adânc
şi scoate din abis pământul care
pluteşte pe-un ocean de apă dulce
şi din sărata mare monştri – aduce:
pe Mummu şi pe Tiamat
cu care, când cerurile încă nu erau numite
el apele şi-a amestecat

Din mâlul apei care mă-nconjoară
adesea aud broaştele cântând
dar eu visez: pe maluri azvârliţi, copii bastarzi;
îi văd cum mă-mpresoară
cum vin spre mine alergând
Şi-atuncea ştiu că nu e Pomul Vieţii
pomul sub care eu am aţipit
şi nu e Râul fără vârstă apa
în care-atâtea suflete ar fi murit

O, dacă apă ne-ncepută-ar curge
înconjurând grădina mea
prin vine sevele pământului m-ar unge
ca tine, Gaia, aş rămâne grea
Ca tine m-aş îmbrăţişa cu ploaia
şi trupul gol mi l-ar ascunde-un nor;
ar fi prea strâmte curtea şi odaia
şi-aş vrea ca tine, renăscând să mor
Şi m-aş trezi la începutul lumii:
cu Aurora chiar deasupra mea;
în dreapta, Ardvi Surâ Anâhita
bărbatul care dă laptele lumii
regenerând sămânţa omenirii
prin ploaia care cade dintr-o stea.

III
Nu te speria, nu pot să te alung -
blestemul Cerului ne stă în cale -
prin mâzgă şi prin ceţuri tot te-ajung
de când am început să port sandale
Fără să ştiu, în somnul din odaie -
poate când prin vis sărutam curcubeul
şi mă-nveleam cu el în loc de straie -
am devenit clepsidră şi-am început să curg
De-atunci pe mine însămi nu pot să mă ajung
De când nu mai ştiu să ridic ochii spre cer
mă uit la tine şi oasele mele
ce dulce trosnesc în îmbrăţişarea
trupului tău vânjos! ( în care aş vrea să pier
şi nu pier)
Şi trupul nostru devine un curcubeu de pământ;
ni se împrăştie sufletu-n iarbă
răsuflarea ni se pierde printre firele
plăpânde şi verzi
ca să-ncălzească rănile-ascunse ale Pământului
Nu încerca să priveşti, nimic n-ai vezi!

Mai bine să strivim cuvinte-n valuri -
în coaja lor se-ascund mereu doar maluri;
mai bine să citim în boaba spumii -
plutind doar vom afla tainele lumii

Plutind doar vom vedea crescând
în sus
copacul cu coroana spre Pământ
Şi rădăcina-n pieptul lui Iisus.

poezie de Olga Alexandra Diaconu din Hora stihiilor (2003)
Adăugat de Olga Alexandra Diaconu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să zbor din nou spre soare

Mă uit pe cer şi văd viaţa ca pe-o alinare,
Aş vrea să zbor din nou spre soare,
Dar nu vreau să las suflete dragi pe pamant,
Că dorul vine ca o adiere de vânt.
Tu eşti o fiinţă dulce, blândă, frumoasă,
Pentru tine nu plec nici macar de la masă.
Uneori inima mea se zbate tare în piept,
Şi simt că sufletul meu ajunge în deşert,
Atunci văd la tine noi sentimente
Şi ca niciodată îmi faci complimente,
Dar gândul meu e din nou la tine soare,
Vreau să fac un zbor când iar mă doare.

poezie de Eugenia Calancea (19 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Tufănele

Când deschizi o carte,
ai să vezi departe
flori de turtă dulce
în vechea cetate...

Moş-Pitic se află-n treabă
când fetiţa îl întreabă
cum să-şi facă papuci moi
din trifoi cu patru foi.

- Ia perechea de sandale
cu felii subţiri de soare!
Apoi urcă-te în vise
unde sunt grădini deschise:
flori în stânga, flori în dreapta,
portocale cât găleata,
biscuiţii cât lopata
traşi în cremă de fistic
de un cofetar-pisic.
Floarea umblă printre flori
şi le scutură de nori.

Floarea este mama.
A venit şi tata
cu trei biscuiţi
şi gogoşi fierbinţi.

Mai intrară-n casă
trei pisici sub masă.
Le-am dat biscuiţi, eu băui doar ceai.
- Măi, copilă dragă, mare suflet ai.
Mama ce să zică –
dă-i şi la pisică.

Dădui biscuiţii, i-am dat pe ascunse,
însă fiind prea mici chiar nu le-ajunse.
Întrebai deodată: ce e de mâncare?
- Mai sunt la bucătărie trei felii de soare.

- Mamă!... Phiii, ce chest'e!
Asta e poveste!
Luna unde este?

- E plecată la oraş
cu trei stele-n guleraş.
Au căzut La Tufănele
patru stele prichindele.

poezie de Ştefan Radu Muşat din Planeta poveştilor, Antologie de literatură pentru copii
Adăugat de Alina Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Tufănele

Când deschizi o carte,
ai să vezi departe
flori de turtă dulce
în vechea cetate...

Moş-Pitic se află-n treabă
când fetiţa îl întreabă
cum să-şi facă papuci moi
din trifoi cu patru foi.

- Ia perechea de sandale
cu felii subţiri de soare!
Apoi urcă-te în vise
unde sunt grădini deschise:
flori în stânga, flori în dreapta,
portocale cât găleata,
biscuiţii cât lopata
traşi în cremă de fistic
de un cofetar pisic.
Floarea umblă printre flori
şi le scutură de nori.

Floarea este mama.
A venit şi tata
cu trei biscuiţi
şi gogoşi fierbinţi.

Mai intrară-n casă
trei pisici sub masă.
Le-am dat biscuiţi, eu băui doar ceai.
- Măi, copilă dragă, mare suflet ai.
Mama ce să zică –
dă-i şi la pisică.

Dădui biscuiţii, i-am dat pe ascunse,
însă fiind prea mici chiar nu le-ajunse.
Întrebai deodată: ce e de mâncare?
- Mai sunt la bucătărie trei felii de soare.

- Mamă!... Phiii, ce chest'e!
Asta e poveste!
Luna unde este?

- E plecată la oraş
cu trei stele-n guleraş.
Au căzut La Tufănele
patru stele prichindele.

poezie de Ştefan Radu Muşat din Planeta poveştilor, Ed. Universitară, Bucureşti - 2021, Antologie de literatură pentru copii (31 martie 2020)
Adăugat de Camelia Sava - Mărgean
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?

nori vin...
nori trec...
si dupa ploaie
luceste-n razele
de soare...
o lacrima...
ramasa pe obraz!
ma-ntreb de ce?
pasim in doi
pe-acelasi drum
pustiu si trist!
inghit in sec...
durerea mea...
imi bate
inima cu ea!
pacat de timpul
cel pierdut...
si ma intreb...
de ce?

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic sub soare

Bruneta asta, crud-aromitoare,
Mi-a spus discret. Eu n-am nimic sub soare...
Şi m-am convins că mi-o spunea cu rost:
Ce-avea mai... scump, era la... adăpost.

epigramă de Charles Francois Panard din Din epigramiştii lumii (2000), traducere de Aurel Iordache
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

VĂD NORI LA ORIZONT ASEMUIŢI C-O NICOVALĂ
Văd nori la orizont asemuiţi c-o nicovală
Şi însoţiţi de vânturi verticale în rafală,
Ce-mi duce gândul iarăşi la istorice diluvii,
Speranţa e să fie doar o simplă răpăială.

rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!