Un frate și o soră
Un frate și o soră
fugeau din calea morții.
Peste câmpii și ape
în căutarea sorții.
Lacrimi curgeau șiroaie
Din ochii lor plăpânzi.
Dar ei să țineau de mână
Ca doi îngeri blânzi.
Soarta a fost crudă
Cu acești doi porumbei.
Au rămas singuri pe lume,
singuri-singurei.
Dar ei cu fruntea sus
Au înfruntat tot ce le-a ieșit în cale.
Zile grele au avut
Fără un pic de apă și mâncare.
Dar timpul a trecut
Peste lume și peste ei.
Acum au un nume și sunt înconjurați
De copii și nepoței.
Dar nu vor uita niciodată
câtă vreme va mai trece,
Că un băiat și o fată au rămas singuri,
În lume aceasta rea și rece.
poezie de Vladimir Potlog (23 iunie 2019)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Se lasă amurgul peste sat
Se lasă amurgul peste sat,
Peste păduri, câmpii, izvoare.
Satul pare un colț de rai,
Unde veșnic soarele răsare.
Se lasă amurgul peste sat,
Peste casa părintească.
Bătrâna mamă stă cu Dumnezeu la sfat
Și cu ochii la fereastră.
Se lasă amurgul peste sat,
Peste salcâmi și tei în floare.
Apare un țăran pe o cărare,
Părând că duce soarele-n spinare.
Se lasă amurgul peste satul meu natal,
Peste câmpii și turme de mioare.
Apare luna după deal.
Frumoasă ca o fată mare.
poezie de Vladimir Potlog (21 iunie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Să-i iubim pe acei copii
Să nu uităm de acei copii
Cu sufletul frumos, dar firav
Ca puful de păpădii,
Să-i iubim pe acei copii!
Căci ei sunt singuri,
În lumea asta mare
Și au nevoie de-o mângâiere,
De-o dulce sărutare.
Ei au inimile îndurerate,
Căci nu au nici soră, nici frate,
Nici tată sau mamă,
Nici nu știu cum îi cheamă!
Să nu uităm de acei copii,
Că sunt și ei oameni,
Nu sunt stafii!
Să iubim acești îngeri vii.
poezie de Vladimir Potlog (24 noiembrie 2008)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Îngeri albi
Ninge cu îngerii albi,
Peste chipul tău, peste chipul meu,
Parcă au fost trimiși din cer de Dumnezeu.
Se topesc în palma mea, în palma ta,
Acești îngeri albi cu sufletul de catifea.
Ei tot pământul îl învelesc cu un covor alb nepământesc.
Se bucură mic și mare de această magie, de această splendoare,
Adusă pe pământ de acești îngeri gingași fără aripioare.
poezie de Vladimir Potlog (30 ianuarie 2016)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Într-un sat uitat de lume
Într-un sat uitat de lume,
Pe un peron de gară vine
Un bătrân cu barbă mare
Și i-mi pune o întrebare:
Nu știi, taică, dacă vine,
Trenu-acela pentru mine?
Că l-aștept de ani de zile,
Mă uit lung și nu mai vine.
Au rămas bătrânii în sat,
Singuri și neajutorați,
Căci cu foametea cea mare,
Copii îs peste hotare.
Vin în gară zi de zi,
Poate îl voi întâlni.
Că-s bătrân și nu mai pot,
Simt că mor și nu-l mai văd.
La bătrân eu lung mă uit,
Și deodată încep să plâng,
În sfârșit a venit ceasul
Ca să-ți vezi acum băiatul.
Tata începe acum să plângă,
Mă ia în brațe, mă sărută,
Acum fiindcă te-am văzut,
Pot să mor, sunt liniștit.
poezie de Dorel Marin (16 iulie 2018)
Adăugat de dodorel62
Comentează! | Votează! | Copiază!
Universul creat de zăpadă
Afară a început să ningă,
Pământul negru este îmbrăcat
De Regina Iarna
Ca un mândru împărat.
Ce frumos ea arată,
Parcă e un chip de fată.
Fulgii sunt niște îngeri din rai
Care vin să vadă chipul ei bălai.
Vântul bate fără încetare,
Spulberând totul în cale.
Gerul pe unde trece îngheață
Parcă tot e fără viață.
Afară ninge tot mai tare,
Se întinde covorul alb și moale
Peste câmpii, dealuri și ogoare.
Aceasta este iarna cea geroasă și mare.
poezie de Vladimir Potlog (10 noiembrie 2006)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Au fost scrise 3 comentarii până acum.A mai trecut o toamnă peste noi
A mai trecut o toamnă peste noi,
Bat clopotele-a dor și-a despărțire
Și am rămas mai singuri și mai goi,
De-atâția pași pierduți prin cimitire.
Prea multe aripi frânte timpuriu,
Prea multe inimi au uitat să bată
Și ne-a rămas în sufletul pustiu,
Un gol și-o lacrimă nemângâiată.
Prea multe întrebări ce n-au răspuns,
Prea multe visuri prematur ucise,
Mocnesc durut tăcerile-n ascuns
Iar vântul bate pe la porți închise...
A-ngenuncheat și frunza prin grădini,
Amurgul sângerează-a suferință,
Iar noi suntem mereu tot mai străini
Și tot mai distanțați și-n neputință.
A mai trecut o toamnă peste noi
Și-n gând șoptim aceeași rugăciune:
Întoarce Doamne vremea înapoi
Și-așterne curcubeul peste lume!
poezie de Violeta Andrei Stoicescu (noiembrie 2021)
Adăugat de Violeta Andrei Stoicescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Elogiul vieții - IV
Într-o lume relativă
Tot privind ultimul pas
Am avut de toate-n viață
Dar cu nimic n-am rămas!
Într-o lume perdandă
Tot trecutu-i greu de învins
Am avut de toate-n viață
Dar multe mi-au rămas în vis!
Într-o lume captivă
Tot sperând la mult mai mult
Am avut de toate-n viață
Dar toate cu timpul au trecut!
Într-o lume plină de vii
Tot iubind mii de virtuți
Am avut de toate-n viață
Dar tu, iubire să nu mă uiți!
Într-o lume absolută
Tot rugându-mă la Dumnezeu
Am avut de toate-n viață
Dar nu le-am avut când am vrut eu!
poezie de Constantin Anton din Simplitate și firesc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Au rămas singuri pe lume
Într-o casă din pădure,
acolo între castani,
Doi bătrâni, singuri pe lume,
trăiesc gârboviți de ani.
Singurătatea-i apasă,
viața lor e mai amară.
Nu mai pot ieși din casă,
nu mai știu ce e pe-afară.
Viața lor spre moarte suie.
Nu mai pot să vadă largul.
Copii n-au ca să-i mângâie,
Nimeni nu le trece pragul.
Când glasul lor se stinge,
cine îi va îngropa?
Cine oare îi va plânge?
Sau... fiarele-i vor devora.
poezie de Dumitru Delcă (septembrie 2007)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Timpul trece
Timpul trece ca o clipă
Pe a vântului aripă.
Ca o pasăre în zbor.
Timpul e veșnic călător.
Trece timpul fără nepăsare,
Peste mine, peste voi.
Trece ca un val de mare
Și nimeni nu poate întoarce timpul înapoi.
Trece timpul ca o clipă
Și nu trebuie risipit.
Căci el e ca o comoară
Și veșnic trebuie prețuit.
poezie de Vladimir Potlog (25 aprilie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Plânge toamna
Plânge toamna cu frunze ruginii,
Peste ochii tăi iubito și peste câmpii.
Plânge toamna peste meleagul nostru sfânt,
Peste iarba care se ascunde în pământ.
Plânge cum plânge o mamă după copiii săi.
Toamna plânge peste copacii goi de pe alei.
Iubito dacă vrei pot să rog toamna,
Să numai plângă peste ochii tăi.
poezie de Vladimir Potlog (2 noiembrie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce am mai sfânt pe lume
Ce am mai sfânt pe lume,
Mama care mi-a dat un nume,
Inima care în piept îmi bate,
Și sufletul care de dor îmi arde.
Ce am mai sfânt pe lume,
Pământul pe care las urme,
Cerul plin de stele
Și luna care călătorește prin ele.
Mai am doi frați care sunt în departare.
Doi bunici ce așteaptă
De la copii sau nepoți
Măcar câte o scrisoare.
Mai am și un nume,
El Moldova se numește.
Când aud acest nume,
Sufletul în mine crește.
Deci totuși ce are omul
Mai sfânt pe lume:
Mama, patria și al său nume.
poezie de Vladimir Potlog (12 mai 2014)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spațiu echinocțial
SPAȚIU ECHINOCȚIAL
Din iarna risipită, în cuget au rămas
doar amintiri din întâmplări banale,
ajunse peste vreme în acele de ceas,
întinse pe cadrane echinocțiale.
Ducând în suflet punctele vernale,
prin arealul anilor ce trec în zbor,
cu forțe noi și doruri ancestrale,
prin lume sunt doar simplu trecător.
Și totuși am lăsat câte ceva să fie
de bun folos acelora ce-n urma mea
vor încerca peste decenii să mai scrie,
o pagină de glorie istoriei să-i dea.
Iar de mă-ntorc cu gândul în trecut,
tăcerile-mi, mai lungi ca niciodată,
din tot ce-a fost, din câte am avut
în cuget calea dreaptă mi-o arată.
Și-n spațiul echinocțial ce încă vine
cu altă vârstă, pusă într-un alt decor,
adaug anilor doar zile cât mai pline
simțind că pot prin viață să mai zbor.
poezie de Corneliu Neagu din Ecouri Existențiale
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spațiu echinocțial
A mai trecut un an, în urmă au rămas
doar amintiri din întâmplări banale,
ajunse peste vreme-n acele de ceas
desprinse din cadrane echinocțiale.
Pentru o clipă-n punctele vernale,
din arealul anilor ce trec în zbor,
cu gânduri noi și doruri ancestrale,
prin lume sunt doar simplu trecător.
Și totuși am lăsat câte ceva să fie
de bun folos acelora ce-n urma mea
vor încerca peste decenii să mai scrie,
o pagină de glorie istoriei să-i dea.
Iar de mă-ntorc cu gândul în trecut,
Tăcerile-mi, mai lungi ca niciodată,
din tot ce-a fost, din câte am avut
în cuget calea dreaptă mi-o arată.
Și-n spațiul echinocțial ce încă vine
cu altă vârstă pusă într-un alt decor,
adaug anilor doar zile cât mai pline
simțind că pot prin viață să mai zbor.
poezie de Corneliu Neagu din revista Confluențe Literare, ediția din 17.03.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Singuri
Ce singuri suntem
Într-o lume ce pare
Că-ntre Rai și blestem,
Nu mai are răbdare.
Cu ochii sluțiți
Urmărind doar înaltul,
Noi trecem grăbiți;
Niște umbre de altul!
Nimic nu ne-atinge
Și-ntoarcem privirea
Când o floare se stinge
Noi visând nemurirea
Prea multe orgolii
Pentr-o viață de om!
Uităm că-n fotolii
Sărit-am din pom...
Și nu-i astă lume
A ta, ori a mea
Călcând pe un nume
Ucidem o stea!
Ce singuri suntem
Într-o lume ce pare
Că-ntre Rai și blestem,
Omenia dispare.
poezie de Stefan Băiatu din ziarul" Viața Liberă" Galați (23 septembrie 2006)
Adăugat de Stefan Băiatu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Îngeri cerești
Afară ninge așa frumos
Și totul parcă e ca-n rai,
Tu înspre mine vii
Cu chipul tău gingaș și bălai.
Fulgii cad peste ochii tăi,
Peste gura ta cea dulce,
Hai vino lângă mine,
Și de lângă mine nu te duce.
Tu lângă mine vii
Și cu dulce vorbe îmi șoptești:
Să ne iubim, iubite,
Sub acești îngeri cerești.
poezie de Vladimir Potlog (15 noiembrie 2009)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Scrisoare de la tata
Când ziua de mâine va veni fără mine,
aș vrea să nu plângi.
Știu cât mă iubești,
că te gândești la mine,
mie îmi va fi dor de lume.
Când umbra mea nu va mai fi pe pământ,
vă rog să întelegeți,
că nu m-am risipit în vânt.
Îngerul a venit, m-a luat de mână,
apoi mi-a spus că sunt sfârșit
și trebuie să-l urmez,
să las aici tot ce iubesc.
Când am făcut pasul eram o lumină rece,
lacrima-mi căzuse peste lume.
Am zis în sine că totul trece,
La fel se uită ochiul nevăzut, un nume.
M-am gândit la voi, copiii mei cum ați crescut,
la tot ce v-am împărtășit;
cred că o să-mi crească aripi în necunoscut
și o să mă văd în umbra voastră,
de-atât cât v-am iubit.
M-aș întoarce pentr-o clipă
să-mi iau rămas bun,
lacrima să mi-o ridic din lume,
fie cât o bătaie de aripă.
scrisoare de la tatăl meu \ 9 \ Mai \ 2019
poezie de Camelia Oprița (9 mai 2019)
Adăugat de Camelia Oprița
Comentează! | Votează! | Copiază!
Scrisoare de la tata
Când ziua de mâine va veni fără mine,
aș vrea să nu plângi.
Știu cât mă iubești,
că te gândești la mine,
mie îmi va fi dor de lume.
Când umbra mea nu va mai fi pe pământ,
vă rog să întelegeți,
că nu m-am risipit în vânt.
Îngerul a venit, m-a luat de mână,
apoi mi-a spus că sunt sfârșit
și trebuie să-l urmez,
să las aici tot ce iubesc.
Când am făcut pasul eram o lumină rece,
lacrima-mi căzuse peste lume.
Am zis în sine că totul trece,
La fel se uită ochiul nevăzut, un nume.
M-am gândit la voi, copiii mei cum ați crescut,
la tot ce v-am împărtășit;
cred că o să-mi crească aripi în necunoscut
și o să mă văd în umbra voastră,
de-atât cât v-am iubit.
M-aș întoarce pentr-o clipă
să-mi iau rămas bun,
lacrima să mi-o ridic din lume,
fie cât o bătaie de aripă.
vezi mai multe poezii de: Camelia Oprița
poezie de Camelia Oprița din BOEMA - Revistă de Literatură și Artă Nr. 147 (mai 2021)
Adăugat de Ileana Vasiliu -Odobescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Coșmar
cruzimea din lume îmi lasă gust amar
îngeri nevinovați sunt sortiți pieirii
teroarea crește lasă în urmă coșmar
sunt încălcate toate legile firii.
timpul se răscoală în luna lui brumar
da peste cap resursele iubirii
cruzimea din lume îmi lasă gust amar
îngeri nevinovați sunt sortiți pieirii.
navigatorii se îneacă fără salvamar
e plină de obstacole calea izbăvirii
vreau o nouă rută pavată de drumar
cu dale pătrate din miezul gândirii.
cruzimea din lume îmi lasă gust amar
îngeri nevinovați sunt sortiți pieirii.
hipersonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ninge în miez de primavară
Ninge peste floarea cea de cais,
Ninge peste floarea cea de măr.
Totul e ca într-un paradis,
Un paradis frumos, dar efemer.
Ninge peste iarba înverzită,
Ninge peste ochii tăi frumoși.
Peste o stradă părăsită,
Unde totuși se joacă doi copii voioși.
Ninge în miez de primăvară
Fulgii cad monoton și moi.
Peste un tren care a sosit în gară,
Ninge peste mine, peste noi.
Dar iată, fulgii se topesc
Și se prefac în stropi de ploaie.
Soarele răsare ca un zeu măreț
Și arde din nou ca o văpaie.
poezie de Vladimir Potlog (24 aprilie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ultimul joc
demult, odată, poate într-o altă dată
eu căutam credința pură
azi țipă agonic ochii în orbite
văd urme între lacrimi și mă plâng
pe frunte am coroană
din cioburi, sticle, spini și cale
aici trăiesc cu morții vii
și drumul n-are cale
eu am găsit în moarte esența vieții
și scriu la toți cu lacrimile morții
ei au fugit cu toții, toți netoții
în noaptea asta fără margini
m-am lepădat de lume, de păcate
nebun, mai rătăceam prin ceruri
tot căutând lumina vieții
am ars gândirea la o lampă
am demolat principii norme
de etică, morală, toate goale
și am jucat la masa sorții
destinul vieții și al morții
a mai trecut gândirea, clipa
eu am rămas la porțile cetății
să joc un joc nebun cu morții
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!