Otrava începutului meu

Pe mama am izbit-o-n Dumnezeu
Şi-apoi am resădit-o-n germinaţii;
Vâsleşte limba între imprecaţii
Şi îmi vâsleşte sarea-n ochiul greu.

Domoală şi cuminte, m-am născut
Pe două căi absente în durere,
Din iută-acoperindă şi părere
Paradă am făcut de la-nceput.

Mă-mpinge umbra către o lumină
Târâtă dintr-o biblie de talc,
Napalmul de pe drumul ce încalc
M-aruncă până dincolo de vină.

Te iert! Te iert! Şi visul îl deşir
Printre copacii noi, şi verzi, şi grei;
M-aleg pe mine dintre dumnezei.
Pe mama nu mai pot să o respir.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pot să iert viaţa când îmi dă ceva nemeritat, dar mi-e greu să iert un om din apropierea mea, care mă trateaza la fel.

citat din Beatrice Vaisman (6 ianuarie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada apei

Vino aici, vâsleşte blând
Şi du-mă negreşit
Peste-acest râu grăbit curgând
Pe malu' împădurit.
Dar în zadar, aşa cum ştii,
Să te plătesc voiam
Vâsleşte, hai, nu te opri
Alături să te am.

Drag barcagiu, în ţara mea
S-ajung degrabă sper
Dar, spune-mi, când vom fi sosit
Pot mâna să ţi-o cer?
Fecioara se gândeşte
Decide greu, presimt
Vâsleşte, hai, vâsleşte
Alături să te simt.

Când nunta lor s-a încheiat
Vâslitul ia sfârşit
Căci ea din barcă şi-a creat
Cămin cu-al ei iubit.
Şi cântă împreună
Pe valurile mii:
Pe vânt şi pe furtună
Alături vreau să-mi fii.

poezie de Samuel Taylor Coleridge, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul lui Răpciune

Când Septembrie vâsleşte spre aval
Şi soarele ne mai mângâie pe frunte,
Buzele luminii, cu-al lor sărut fatal,
Sortesc frunzelor clipe mai cărunte.

Greierii susţin un ultim concert estival,
Chiar de-n cămară n-au niciun grăunte,
Când Septembrie vâsleşte spre aval
Şi soarele ne mai mângâie pe frunte.

Pe cerul sur, ca un imens cadran oval,
Păsări scăpătând de dincolo de munte,
În zboruri rotitoare, deasupra de prăval,
Îmi amintesc de toamnele (pe)trecute
Când Septembrie vâsleşte spre aval.

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram aici

când mă îndepărtez
de maluri
ochiul atinge largul pământului

atâtea rigori
şi nicio scară pe care să urce
mama natură

încă mă caută
pe taigaua din mine
cu rădăcini până la glezna
întunericului
care mă calcă în picioare
până mă bătătoreşte
aproape de tine

acum te caut şi eu
prin deşertul fierbinte
al infernului

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

mamă (vezi şi maternitate)

Mama este

Mama este raiul ce ades suspină,
Lacrima-i curată e prosop de vină,
Mama este cerul cu steluţe dalbe,
Înger de lumină gândurilor toate.

Mama este chipul zorilor albaştri,
Ce la cap veghează visul printre aştri,
Mama e culoarea cerului senin,
Miere-n supărare - veacuri de pelin.

Mama este viaţa fremătând în palme,
Dorul şi iubirea-n lumile de cazne,
Mama este setea ce tăcut se-adapă,
Liniştii de prunc - nesfârşită apă.

Mama este soare, chipul de lumină
Ce ne intră-n suflet şi nu are vină,
Mama este câmpul plin de verde iarbă,
Mama este neaua serilor de iarnă.

Mama este vatra focului ce arde,
Basmul ce se-aşterne la copil în palme,
Mama e pământul care coace roade,
Toamna ce bogată, poame în cascade.

Mama-i mac în floare ce îmbie câmpul,
Dulcea lui privire ce-o sărută vântul,
Mama e lumina sufletului veghe,
Mama e credinţa - graiul nepereche.

poezie de Gheorghe A. Stroia (2013)
Adăugat de Gheorghe A. Stroia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Mama
Nu are vârstă pentru a îmbătrâni.
E mama!
Aceeaşi, mereu tânără,
Dulce, limpede, tandră...
Frumoasă cum e ea,
E mama mea!

Mama
Nu are timp pentru a se jelui.
Cu timpul ce trece,
E mai precaută!
Ea nu varsă lacrimi
Într-o basma,
Ci le aşterne cuminte...
Şi nici, măcar,
Nu poate a se supăra,
Ea ţese,
Geana zilei aprinde!

Privirea-i – oglindă,
Chipul meu
Îl cuprinde:
Mă mângâie,
Mă îndeamnă,
Mă dojeneşte,
Îmi aminteşte!...

Mama mea e un zeu!
Păşi-voi,
Căuta-o-voi mereu
Printre toţi noi!...

Aţi cunoscut-o
Pe mama?!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numele ei în limba maternă, mama

ascultând cum îi bate inima
azi am sărutat-o
pe obraz
locuia într-un timp în care
am locuit şi eu pentru o vreme
înainte de a mă reîntoarce
la mine însumi
am strigat-o
în limba maternă
mama mama mama...
m-a privit apoi a ales tăcerea

mi-am pus inima în palme
şi i-am dăruit-o ca
pe un mugure de lumină

La mulţi ani, mama!

poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului (2018)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Libertate

libertatea frunzelor de iarnă
mi-a învins tăcerea dintr-o dată
iată!
cum se lasă fulgii peste noi

Tata pleacă iarăşi la război
Mama îl ajută să îmbrace
neputinţa sângelui din ace

nu aşa se face!
şi m-aşez în prag
tremură pădurile de fag

să nu plângem, Tată, este frig
rănile trecutului te cheamă
eu te strig

să-mi răspunzi la prima înserare

draga mea, eu plec

şi Mama?

moare

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e greu să îţi spun că te iert în timp ce te privesc în ochi şi îţi ţin mâinile în mâinile mele. Sărută-mă, ca să nu-ţi mai văd ochii. Te iert pentru toate câte trebuie să te iert.

citat celebru din Emily Bronte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O întâmplare soră cu mama

când ai însemnat
pe giurgiuveaua la care
se închină toţi trecătorii

m-am apropiat cu buzele
de ciutură

două narcise agonizau pe apa sfinţită

mi-am făcut bagajele
am trecut podul
am dat bir cu fugiţii
şi vrabia din mână

erai ochioasă
ca mătuşa mea
care te blagosloveşte în bibliile satanice
pe care nu le mai înţeleg
de la o vreme

acum ce rost are
să pui cărămida sub capul nopţii?

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o noapte

mă-nţeapă lumina cu bolduri amare
o lună ursuză, de peste hotare,
mă-ngână de sus

şi ceasul dislexic
m-arată pe mine
mimetic mă-ngână
tâmpit şi neghiob
îmi dă peste mână
mă dau în scrânciob

ne dăm împreună cu ochii-n pământ
în umbra de lună
în dâra de vânt

mă-nţeapă lumina cu ace de os
din pietre, sulfina târăşte pe jos
drumul de abur
drumul murdar
din ochiul de fagur şi pasul amar

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ȋntr-o noapte

mă-nţeapă lumina cu bolduri amare
o lună ursuză, de peste hotare,
mă-ngână de sus

şi ceasul dislexic
m-arată pe mine
mimetic mă-ngână
tâmpit şi neghiob
îmi dă peste mână
mă dau în scrânciob

ne dăm împreună cu ochii-n pământ
în umbra de lună
în dâra de vânt

mă-nţeapă lumina cu ace de os
din pietre, sulfina târăşte pe jos
drumul de abur
drumul murdar
din ochiul de fagur şi pasul amar

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama mea, matrioşca mea

Să nu afle ce e gerul
- vieţile prinse-n pănuşi -,
Mama-şi leagă de piept cerul,
Să nu cadă pe păpuşi!

Cum să aibă mama vină?
Cum să-i căutăm pricini?
Matrioşca de griji plină
Ce ne-a protejat de spini!

Cum să aibă mama vină
Că ne-am cuibărit în ea?
Pădure ce-ar vrea să ţină
Şi cuibul, şi pasărea...

Cum să aibă mama vină
C-a făcut din noapte zi
Şi pe braţe de lumină
A ales a ne păzi!?

E potop de foc şi apă,
De s-ar vedea singurea
Stăm ca nişte foi de ceapă -
Mama, matrioşca mea!

poezie de Rodica Rădiţa Răpeanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia din casa-n care nu se intră

ochiul tău blând
când îmi stai la sân
şi îţi îngân
poveştile de-adio ale vânătorilor

care caută cerbii
în umbrele ierbii

umbra ta către o casă părăsită
ochiul tău blând
şi palma-nvechită peste care treceau
liniile strâmbe ale gloanţelor
fine ca praful de puşcă

simţi cum te muşcă?
simţi?
obrazul pe ceasuri cu zimţi
s-ar odihni, iubito, dar tu

cu ochiul blând
şi urma ştearsă

rămâi întoarsă către NU

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce-am venit pe lume?

Eu n-am venit pe lume să mă aşez la masă
Şi să aştept poeme la mic dejun şi cină;
Când m-am născut în vară, era marea frumoasă
Şi m-a stropit în glumă cu un pahar de vină.

Şi n-a ştiut că vina o voi purta în sânge,
(M-am rătăcit prin viaţă, mai singură ca luna;)
Şi fiecare toamnă, atâtea ploi îmi plânge,
Că le păstrez în mine, să-mi plângă-ntotdeauna.

Eu am venit pe lume, ca un copil cuminte
Şi n-am cerut bomboane, păpuşi sau prăjitură;
Doar aşteptam iubire şi nu ştiam că minte
Cuvântul ce-n altare pe dumnezei se jură.

Şi m-am mutat în mine, cu tot cu poezie
Şi am fugit de lume, în lumea mea albastră,
Să-mi port cu mine crucea, destinul să îmi fie
În lacrima icoanei din strana ei sihastră.

Nu ştie nimeni încă, nu ştiu nici eu ce taină
Păstrează-n ea răspunsul, la întrebări de-o viaţă:
De ce mi-a fost durerea şi adăpost şi haină,
În fiecare noapte şi-n orice dimineaţă?

Îmi va răspunde versul din ultima secundă,
Când voi pleca în lumea de dincolo de mine,
Un vers bolnav de noapte cu rima muribundă,
Călcând pe-un vis de ceară, pe alte căi străine...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Când eu am venit pe lume,
nu aveam încă un nume.
Cineva ma luat în braţe.
Mai târziu eu am aflat
că aceea era mama.
Când e lângă mine,
totul e uşor.
Ştiu, pot să visez.
Pot chiar şi să zbor.
Îmi imaginez
că plutesc pe-un nor.
Într-o seară, mama m-a luat de mână.
M-a dus la fereastră, s-a uitat la mine
şi mi-a spus zâmbind:
-Vezi Steaua Albastră?... Este Steaua noastră.
Chiar dacă în viaţă sunt momente grele,
tu, copilul meu, vei găsi uşor
drumul către stele.

poezie pentru copii de Iulia Giuşcă din URSUL DE PLUŞ. Editura Emma. Cluj Napoca. 2015
Adăugat de Iulia Popov(nume autor...numele din certificatul d
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul nostru

îmi amintesc cum făceam noduri batistei
să nu uităm că suntem
şi că am zburat pe deasupra lumii cândva
ţinându-ne de mână

lângă sobă bunica torcea fire de aur
sau împletea aripi de înger
la fereastră
maică-mea ţesea ştergare de borangic
pe care le împăturea frumos
în lăzile de zestre
pentru cele două surori
care aşteptau să crească
şi să se mărite

în casă mirosea a busuioc
a boabe de porumb fiert
a cartofi copţi pe plită
şi a mere ţinute în fân
aduse de la bunici
de la munte

tu îmi brodai pe umeri crini
era o iarnă cumplită
şi nu ştiu cum se întâmplă
dar numai ninsori se înfăptuiesc
la mine în suflet

pe cer nu mai sunt stele
se mai aude câte un înger căzând
lui Dumnezeu îi atârnă de pleoape
lacrimi grele de plumb
e atâta singurătate în aer
şi atâta durere în trup
pe mine mama nu m-a născut pe pământ
a scormonit în crug cu disperarea
omului hăituit
cu laptele şi sângele din ţâţe şiroind
ce mamă am avut!

tata şi-a făcut mai întâi o cruce mare
şi-a dat apoi cu cuşma de pământ
în loc de picioare
am fost născut cu rădăcini adânci
pe care repede le-am prins de pietre
să nu mă poarte vântul pe sub duzi

– cum ni se scurge umbra printre degete
până în suflet
se face întuneric
mai poţi însângera din dragoste iubito?

din noi a mai rămas o carte de versuri
stropi de lumină şi mult întuneric
copilul nostru

poezie de Petru Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind pentru mama

m-am pus pe genunchi
în faţa lui Dumnezeu şi
l-am rugat
să mi-o trimită pe mama
de Crăciun

din ochiul cerului
picurau lacrimi

în singura lacrimă
oprită pe obraz
am văzut-o pe mama
i-am cerut voie să o colind
dar...
nu mi-a răspuns

era colinda învăţată în copilărie

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştergarul în care mi-am uitat copilăria

locul din care nu fug niciodată -
copilăria

m-am născut în ziua în care albul din cireşi plesnea de culoare
cerul lăcrima pe la margini
mama se pregătea să învelească sarmale în foi de varză acră
(ultima fiertură dinainte de paşte)
câteva gânduri mocneau printre cuvinte...

calul vecinului era dus la plug între hatul lui Mitru din deal
oricum nu avea cine să-l înhame la căruţă
tata plecase la muncă
îl năcăjea plecarea la patru fix dimineaţa pe jos cinci kilometri
uita de mama şi de burta ei ţuguiată ca o pâine
scoasă din cuptorul de după casă făcut de străbunicul
înainte de război...

aşa m-a născut mama neajutorată
fără doctor într-un ştergar alb
din cânepa primită de la bunica

m-am simţit bine până am rămas singur...
mama s-a dus să adune câteva ierburi
să le aşeze în mănunchi
sub grindă să poarte de
belşug şi de noroc...
nu mai are cum să ajungă la cină
de va veni târziu
pe întuneric
îmi va pune mâna în poală
şi-mi va îngriji somnul
până dimineaţă
când liniştea spartă
de întâiul cântat al cocoşului
îi va reconstitui chipul
o lumină va ţâşni din răsăritul târziu
separându-i trupul de umbră

şi va pleca cu Dumnezeu

tata s-a dus şi el...
într-o dimineaţă pe la patru
cu merindea sub braţ
şi o fotografie învelită într-un ziar
şi nu s-a mai întors...

o fi vrând
să se întâlnească cu mama
la capătul de drum
unde se opresc sufletele...

aş fi vrut să ştie şi mama
că am mai crescut
şi că-i seamăn mult
că o duc bine
şi că mi-am cumpărat un cal
ar fi bine să vadă cum îl mângâi şi mă joc
lângă lăstarul ieşit din scorbura nucului
sub care bunicul trăgea cu sete
dintr-o pipă cumpărată de la târgul din Dobreşti
şi cum o aştept
seara
la capătul uliţei
şi privesc spre sat
până când văd cerul aplecându-se
să sărute pământul de noapte bună...

sunt singur acum

ştergarul alb
în care
mi-am uitat copilăria -
singurul suvenir de la mama
îl port la piept
uneori mă prefac
că o văd
ţinându-mi capul pe genunchi...
cu firul tors din lacrimi
coase cerul de marginile pământului
ca să nu-mi fie frig...

ca un fluture agăţat de noapte
o să colorez cu privirea cele
două imagini între care mă caut...
tată – mamă

noapte bună!

poezie de Teodor Dume din carte:exil în durerile altora
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gene de smoală

În crângul meu aspru de-atâtea sălcii
Se-aşază o lună pe marginea bărcii,
Iar lacul priveşte la mine cum tac
Şi plute de iarbă din mine desfac.

Când păsări de noapte îmi cântă difuz,
Cu ochii lor galbeni spre cerul ursuz,
Absorb luciul apei în ochiul deschis –
Un ochi care-mi ţine un soare închis.

Mă rabdă pădurea, mă rabdă şi cerbii,
Iar vântul mă-ntreabă de ce firul ierbii
Aşteaptă, o vreme, luna de seară;
Să uite, să plece, să nu mă mai ceară!

Pe cerul sălbatic copacii se zbat,
Din crengi şi din păsări îmi creşte un pat,
Pe care m-aşez cuminte, în tihnă,
Cu ochii mei galbeni pentru odihnă.

Apoi totul doarme. Oile rânduri
Se-adună în turmă – moină de gânduri –,
Cocorii se rup în stol de mărgele,
Iar stolul de noapte mă poartă cu ele.

Aici m-am născut, la prima rafală,
Din vântul câinesc, în râul de smoală,
Aici sunteţi voi şi cu voi am crescut,
Aici mă sfârşesc spre un nou început.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!