Crize

ochiul acesta
unde soluţia finală pare stabilită
se cuibăreşte în cărămidă şi lemn

un petic de lut
traversat de siluete deşirate
începuturi şi sălbăticii
roşeşte stingherit
ţâşnind

ochiul acesta
unde mă rog cursurilor de apă
nu sunt
spre a fi o femeie
nu sunt
spre a fi o vioară plină de încântare
sau vreo pustietate grozavă

poate nu e vina mea

ştii cum sunt oglindirile
răsucindu-se pe călcâie
gonind

ani întregi
germeni ai descompunerii
prin mulţimea de condoleanţe
suplicând iubirea

eu o să chem un taxi

e ridicol
e teribil
e nebunie
să trăieşti încă
şi să strigi
prinde-o

deschide-mă
strecoară-te înăuntru
găseşte lampa şi-o goană
peste câmp

un animal cu nume caută mijlocul nopţii
o adevărată tâmpenie
în alb şi negru
ce şi cum

poezie de Mariana Cornea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde sunt cei care nu mai sunt?

Unde sunt cei care nu mai sunt?
Întrebat-am vântul, zburătorul
Bidiviu pe care-aleargă norul
Către-albastre margini de pământ:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Zis-a vântul: Aripile lor
Mă doboară nevăzute-n zbor.
Întrebat-am luminata ciocarlie,
Candela ce legăna-n tărie
Untdelemnul cântecului sfânt:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Zis-a ciocârlia: S-au ascuns
În lumina celui nepătruns.
Întrebat-am bufniţa cu ochiul sferic,
Oarba care vede-n întuneric
Tainele necuprinse de cuvânt:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Zis-a bufniţa: Când va cădea
Marele-ntuneric, vei vedea.

poezie celebră de Nichifor Crainic
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

în Dincolo e nimic.
nimeni nu dispare din viziuni,
sunt înlocuitori cu feţe lipsă,
morţii nu au ce căuta în moarte.
nu e ruşine, vină,
sunt voci care circulă cu lanţuri la picioare,
e un aer sclav care
atârnă peste Zona de Cenuşă.

în moarte nu sunt morţi,
sunt flăcări care merg în patru picioare.

chemată de stirpe,
ura e frumoasă, îi dau dinţii,
înaintează cu lupi falşi de lumină scăzută prin treceri spre Pământul de la Capăt.
taţii nu au putut fi salvaţi, Răul se ascunde în miei.
e o dezonoare
câştigată cu răzbunări seismice.

coordonatele cad în transă,
îşi lasă pielea năpârlită
unde trebuie
în Ultimul Câmp al Strălucirii.
aşa, Urmăritorii străbat durerea după ele
în localizarea mamelor.
ochiul nu trage cu arma, trage cu mintea.
nu mai sunt morţi,
mamele
trebuie să le poarte viziunea în pântec.

Înaltul Negru nu vine neinvitat,
e demult sus.

Credeai că ştii ce e Moartea?
Nu e nimic acolo.
Am fost.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde sunt cei care nu mai sunt?

Întrebat-am vântul, zburătorul
Bidiviu pe care-aleargă norul
Către-albastre margini de pământ:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?

Zis-a vântul: Aripile lor
Mă doboară nevăzute-n zbor.

Întrebat-am luminata ciocârlie,
Candela ce leagănă-n tărie
Untdelemnul cântecului sfânt:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?

Zis-a ciocârlia: S-au ascuns
În lumina celui nepătruns.

Întrebat-am bufniţa cu ochiul sferic,
Oarba care vede-n întuneric
Taine necuprinse de cuvânt:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?

Zis-a bufniţa: Când va cădea
Marele-ntuneric, vei vedea.

poezie celebră de Nichifor Crainic
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autobiografică

Sunt vis trimis de soartă prin roua dintre stele
şi-un corp născut din lutul cioplit de Dumnezeu,
o flacără în bezna ce mângâie zăpada,
speranţă-n armonia captivă-ntr-un muzeu.

Sunt picătura nopţii ce-adoarme printre frunze,
în ploaia care spală o dală în cădere,
sunt scenă pentr-o piesă, fără un text şi nume,
pietriş adus de apa ce printre cetini piere.

Sunt calea ce aşteaptă spre asfinţit răspunsul,
când mi se pregăteşte casa-n pustietate,
adun în vers destinul şi-am să îl las pomană,
ecoului să vândă clipe-n eternitate.

poezie de Mariana Moga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te aştept să vii (răspuns la poezia Lilianei Trif)

Canioane strânse, -nlăcrimate pagini
Înspre depărtarea-n care ai apus,
Lasă gânduri stranii, spre tine să zboare....
Eu străin sunt încă şi cu gândul dus.

Peste cerul putred, printre curcubee,
Risipiţi, sunt sângeri şi parfum de vis
Caută spre stele alte începuturi –
Ţeluri fără noimă şi de neatins...

Travestit în înger de sticlose lacrimi,
Peste pragul vieţii treci cu îndrăzneală,
Nu îţi stau în cale nici tăcerea nopţii,
Nici iubirea, pură, ca o catedrală.

Incisivi, haotic, erodează taina
Şi-ndrăzneala-aceea de-a ne fi iubit...
Fantezii bizare, calcă bănuiala
Că iubirea noastră, azi, ar fi murit.

Noi suntem destinul aripilor frânte,
Păsări fără aripi, ancorate-n cer...
Ne-am brodat lumina vieţii cu tăcere
Şi-am rămas acum, c-o inimă de fier.

Peste cerul putred, printre curcubee,
Unde căutarea urcă-n veşnicii,
În genunchi de sticlă, stau şi-mi cer iertare
Şi te-aştept, iubito... Te aştept să vii!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

corbitor

în locul unde se reculeg apele
cerul nu ajunge
umbrele se multiplică la fiecare pas
desculţ, în mantia de argint a lunii îmbrăcat
aud muzică înăuntru şi lunec în dans
dansul mă are şi nu eu pe acesta
sunt ram subţire sau nici măcar atât – traiectorie
părere că zbor descărnat – nu…
aşa cum mă ştiţi sunt doar umbrele
proiectate, în ele dansul îşi are măiestria
întâlnirea într-o secundă
a tuturor emoţiilor, simbioze, culori
forme, sunete… lumina-i de fapt
singura atitudine…!
Ba nu, şi ochiul, altfel de unde aş şti
sau văd cu buricele degetelor
cu tălpile, buzele, cu genunchii
cu genunchii rădăcini

ghem de foc stern rotind eliptic
continuu
trupul meu de vânt…

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Condiţional

Gândesc.
Ar fi bine să-mi fii
De unde nu mi-e.
Să-mi aduni de unde scad
Şi să-mi aprinzi din zbor
Ce sting...
Gândesc.
Aduc.
Ar fi simplu să-ţi dau
De unde n-am.
Să-ţi cânt de unde n-aud
Şi să-ţi strâng din suflet
Ce nu poţi...
Aduc.

Simt.
Ar fi frumos să vii
De unde nu mergi.
Să poţi de unde nu vrei
Şi să iubeşti din mine
Ce nu am.
Simt.

Chem.
Ar fi tu să strigi,
De unde nu vin,
Ar fi eu să strâng de unde nu eşti
Şi să iau din tine
Ce nu sunt.
Chem.

poezie de Gabriela Chişcari (21 mai 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Masca

Realitatea visului tău
E o mască întoarsă pe dos,
Negru pe alb, negru pe alb
Iubire peste durere, iubire peste durere.
Îţi strig:
Hai, chiamă-mă înspre sinele tău.
Visul realităţii mele
E dosul întors al măştii,
E dosul dosului.
Alb pe negru, alb pe negru.
Durere peste iubire, durere peste iubire.
Îmi strigi:
Hai, chiamă-mă înspre sinele tău.
Înspre sinea sinelui
Acolo unde
Totul devine
Negru în alb când ne este luat;
Sau alb în negru când ne este dat;
Iubire în durere când ne este dat;
Sau durere în iubire când ne este luat.

Uitate-te la feţele măştii
Sunt intangibile.
Eu
Şi
Tu

Suntem la fel.

Eu mă regăsesc în sine
Prin tine
Tu te regăseşti în sine
Prin mine

În acel loc unde
Totul poate deveni
Câteodată
Negru fără alb şi alb fără negru
Sau iubire fără durere şi durere fără iubire

În agonie şi extaz.

poezie de Marieta Măglaş din Poeme
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Însemnare

Este adevărat,
Eu nu sunt cel aşteptat.
Eu nu iau munţii în spate
Să mă duc cu ei în singurătate.
Nu am timp ani să număr,
Nu pun secera lunii pe umăr.
Eu nu iau soarele în mâini,
Nu arunc cerul la câini.
Eu trec prin viaţă
Ca printr-o zi cu ceaţă.
Tinereţea mea e o stradă
Pe care se topesc oameni de zăpadă.
Eu nu aplec sferele
Să caut în părul nopţii stelele.
Nu sunt făuritorul de pâini,
Nu aduc zorile în mâini.
Eu nu sunt profetul care să moară pe cruce,
Nu am ce să spun, nu am unde mă duce.
Dar sufletul acesta cu şerpii curcubeului în plete,
Sufletul acesta chinuit de sete,
Sufletul acesta care aşteaptă drept,
Cât o pitulice în piept,
Sufletul acesta aduce sare şi pâine,
Pentru toţi uriaşii de mâine.

poezie celebră de Virgil Carianopol din Scrisori către plante (1936)
Adăugat de Elena Druţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire cu cerbicie

Femeie-n ochiul tău acerb,
Citesc ca-n lună şi în stele
Un verb de dragoste superb
Ofrandă adus inimii mele.

Şi chiar dacă sunt un imberb
Eu simţitor îs peste poate,
Femeie-n ochiul tău acerb
Vreau să citesc până la moarte.

Mă rog la Domnul ca să-mi deie
Puterea de-a citi acelaşi verb,
Să-l recitesc în ochiul tău femeie,
Ca-n ochiul ciutei... tânăr cerb!

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O iubesc aşa

ştiu sigur câte zile are
o mângâi şi ea râde
de parcă îi mângâi inima
acolo unde suflă vântul
oasele sunt prea dure tăioase
adoarme cu tâmpla pe un colţ de stâncă
şi-n somn trăieşte un vis
unde casele sunt albe
şi atât de mari
prin valea de la capătul satului
trec munţi întregi de apă
oamenii coboară spre vărsare
pare că în orice clipă
norii se scufundă în şuvoiul de lumini
verdele tot se adună în unul
soarele în razele verzi fierbe câmpia
ea întinde o mână spre inimă
dincolo de vis oceanul...

poezie de Cristina Rusu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un ochi...

Un ochi...
Ce exprimă diverse-nţelesuri
Vă explic eu acum în câteva versuri...

Un ochi poa' să-nsemne organ de vedere,
Observă, transmite şi inima-i cere;
Să fie un spaţiu ca nişte ferestre
Pe unde drumeţu-ţi pândeşte la zestre;
Un cadru de apă, stătută cu broaşte,
Unde trupuri fierbinţi vin să se-mproaşte;
Un ochi e-o verigă, un laţ sub bărbie,
În fire-mpletite, e borta din ie;
Un sclipăt la capăt când eşti dat uitării,
Un cerc între fiare când dai foc mâncării,
Mâncare din coajă de galinacee,
O sticlă ce vede prin Calea Lactee;...

De-ţi curge prin venă curajul angro
Poate fi mâncăria din ochiul maro...

Ochiul luat poate fi sau bătut, necrezut,
Poţi în ochi să te creşti sau să fi un pierdut,
Din ochi se măsoară, se soarbe, se fură,
Prin ochi se cunoaşte, iubire şi ură;
Sunt şi multe tulpini cu-al ochiului nume,
De pietre, gângănii prin colţuri de lume,
Ochiul poate fi ban, chiar unul de-al dracu,
Se fac mulţi fraţi cu el, oricare-ar fi lacu',
Poţi face cu ochiul, să-l închizi, să visezi,
Poţi în lume să-l scoţi sau alţi ochi să urmezi;
Cu-n ochi deasemeni v-am scris să ţin hangul,
Şi martor mi-e ochiul ce şade-n triangul!...

Blagoslovenia desface-un deochi,
Mai este al treilea, al minţii...
... un ochi...

poezie de Vasile Zamolxeanu (20 iulie 2017)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi faptul că ştii şi faptul că nu ştii răsare şi apune în tine... dar tu doar eşti, iar faptul tău de A FI se va îngriji de toate.. Faptul tău de A Fi sau Eu Sunt... este numele celui fără de nume.. Este adevăratul tău nume.
Dacă vrei cu adevărat să realizezi natură ta adevărată.. uită tot ceea ce ştii cu privire la cine eşti tu, şi rămâi cu ceea ce este evident, cu faptul că "TU EŞTI". Acesta este singurul lucru pe care îl "ştii" cu siguranţă.
Eu Sunt-este sigur. Eu Sunt asta sau asta, este doar cunoaştere dobândită din afară ta.
Eu Sunt -această este clara vedere

Satyananda în Beatitudinea Adevarului Ultim
Adăugat de Alexandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traiectorii

în mine mai port câteva urme şi
deseori mă cert cu Dumnezeu
pentru toate răutăţile lumii
nu pentru că ar fi vinovat
duelul acesta se duce
de peste două mii de ani
supremaţia vorbelor schimbă traiectorii
ochiul bolnav al nopţii clipeşte des
pentru nevoia de a fi ceea ce sunt
mă pedepsesc marile întrebări
la care
nici Dumnezeu nu a răspuns

trupul meu reîntors în ceea ce am fost
caută răspunsuri...

poezie de Teodor Dume (2015)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc...

Privesc spre zarea îndepărtată,
Şi aud cum liniştea se aşterne.
Mă uit la omul care a fost odată,
Şi văd prin versuri cum discerne.

Privesc des spre zorii dimineţii,
Şi aştept cu multă nerăbdare...
Poeziile sale sunt râurile vieţii,
De unde mă adăp cu încântare.

Privesc spre locul care o să vină,
Şi observ că, el este deja prezent.
În jurul său este numai lumină,
Luceafărul străluceşte-n testament.

Privesc spre marea învolburată,
Prin care Eminescu ni se arată...
Constat că spiritul lui încă trăieşte.
Azi, la 170 de ani, el ne zâmbeşte!

poezie de Ovidiu Kerekes (15 ianuarie 2020)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Declaraţie de dragoste

eu te imaginez întruna
ca o vioară, ca un cânt,
căci tu îmi eşti pe veci stăpâna,
cu tine simt şi eu că sunt.

ridic palate de albastru,
plutesc adeseori pe nori,
privesc la tine ca la astru,
când râzi, mereu îmi dai fiori.

s-aşterne peste văzul meu
un văl frumos de nebunie
m- ascund adesea-n sânul tău
ca spiriduşu-n colivie.

mi-aş pune, zău, capul pe el
să-i ascult durerea-n sânge,
să văd zvâcnetul rebel
şi să văd dorul cum plânge.

eu sunt ochiul tău ce vede
zeu alergător prin timp,
vise dulci în risipire
ce mă poartă prin olimp.

bolnav de vini imaginare,
adeseori te văd plutind,
ca o sirenă-n marea mare
şi printre valuri vălurind.

să nu mă mângâi niciodată,
să nu-mi pui mâna ta pe frunte
căci mâna ta ce mă atinge
îmi face pletele cărunte.

este în mine atâta vis
ce îl strivesc mereu sub pleoape,
şi în albastrul meu iris,
aş vrea să te culeg din ape.

te stingi din ce în ce, te ştergi,
de peste ochiul meu, făptură,
a fost iubire, nebunie?
sau între noi a fost doar ură?

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (1 iulie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regele nebun...

Hai mai mută încă o dată în mine
Să fiu, eu, regele nebun,
Cu chipul înclinat spre tine
Precum, Manole, la zidul lui imun.

Un nebun de lângă piesa albă
Ca într–un joc de şah pe trupul tău,
Din podul palmei tale fără nici o grabă
Să–mi adap năravul ce–mi scapă din frâu.

Eu sunt nebunul de pe diagonală
Cu iubirea presărată în rău,
Pornit în cruciada demnă de finală
Pe câmpia ninsă cu verdele tău.

Printre atâtea turnuri mişcătoare,
Noi să fim un joc de primă ligă,
O partidă plină de candoare,
Unde regina dă şah şi regele câştigă.

Tu eşti regina mea şi eu nebunul rege,
Doi actori de gală cu mantie şi scut,
Pioni pe tabla vieţii unde calul merge
La păscut pătrate spre necunoscut.

poezie de David Ionel Romulus (29 decembrie 2013)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vinovată că sunt

Vinovată că sunt
o inspiraţie din amurgul toamnei,
o tulburare de contururi verzi,
o recuperare din suspinele rotite în sânge.

Vinovată c-am intrat în ochiul tău verde
sub cerul tău suspendat peste lume,
vinovată că sunt după geamul unde cad fluturi,
de trecerea galbenă a toamnei
cuvintele triste uitate prin parcuri,
obsedanţii pereţi singuratici,
ziua trecută prin începutul nefast
cu sărutul venit nechemat.

Vinovată că sunt neplecată de atunci,
din aşteptarea reinventată altfel,
unde cuvintele nereparate au trecut dincolo de mine,
eu oprind timpul în extaz pentru noi,
vinovată sunt, pentru amândoi.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierdută în oglinzi

Femeie sunt, pierdută în oglinzi,
Surâsul n-ai să-mi schimbi, şi n-ai să-l vinzi.
Ţi-i lene să mă strigi, deşi mă duc
Din mugur în floare să ajung.
Nici nu mă mir – cu ora totul trece:
Şi ochiul fost fierbinte – indiferent şi rece-i.
Poate clipa domină veşnicia,
Risipindu-mi glasul, să nu-mi strici bucuria...

Femeie sunt, pierdută în oglinzi...

poezie de Renata Verejanu din Poetul dintre milenii
Adăugat de Victor Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt... eşti...

Speranţă sunt... spre tot ce-i bine
Sunt strop şi cad uşor pe tine;
O clipă sunt şi,
mă opresc să-ţi mângâi visul
cu mine...

Îmi eşti ocean şi mă răsfeţi
Cu ochii tăi să râd mă-nveţi
Şi-o fericire să pot păstra cu mine încă
zece vieţi!

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!