Când părinţii ni se duc...

Când părinţii ni se duc,
Noi rămânem singuri-cuc,
Deşi-avem neamuri, copii,
Orfani, trişti ne vom simţi,
Căci viaţa fără părinte,
E cumplită, ţine minte!

Când telefonul nu sună,
Stropi în suflet ni se-adună,
Am vrea, cerul s-aibe ton,
Să-avem, poate, la Rai bon,
Dar târziu vom lua aminte...
Grea-i viaţa fără părinte!

Când nimeni în prag nu iese,
Niciun chip cu riduri dese,
Pricepem cu doliu-n sân,
Că timpul n-are stăpân,
Şi că viaţa, (ţine minte!),
E cruntă fără părinte.

Când sărbătorile vin,
Şi plecăm cu braţul plin,
Cu garoafe, lumânări,
Chinuiţi de întrebări,
La morminte, luăm aminte,
Ce-i viaţa fără părinte...

poezie de Andreea Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câte iartă un părinte?

Câte iartă un părinte?
Câte nu-ţi trece prin minte...

Nepăsarea, vorba slută,
Greşeala, voit făcută,
Tonul vocii ridicat,
Lacrima ce s-a uscat...

Ţipătul, ce parcă-l taie,
Şi-l loveşte-n măruntaie,
Când din mână îi mai scapă,
Pâinea sau cana cu apă...

Tristeţea şi abandonul,
Când aşteaptă telefonul,
Pruncilor, plecaţi departe,
Ce l-au uitat, din păcate...

Sihăstria şi durerea,
Când păşeşte-n încăperea,
Norei, ce spune cu zor,
"Nu-mi călca, bre, pe covor!"...

Câte iartă un părinte?
Câte nu-ţi trece prin minte...

Reproşuri fără temei,
Pentru... "traiul de 2 lei",
Fiindcă pita-i prea uscată,
Ca să poate fi mâncată...

Că masa e mai mult goală,
Şi doar loboda-i prin oală,
Că bocancii sunt prea roşi,
Că nu-s bani de-unii frumoşi...

Că alţii râd pe la colţuri,
Având neghină "în moţuri",
Pus la zid de oameni goi,
Pentru lipsuri şi nevoi....

Iartă răzvrătirea lor,
Răzvrătirea pruncilor,
Şi-i iubeşte, luaţi aminte,
Orice-ar face. Că-i părinte.

poezie de Andreea Văduva din Blogul "Rânduri rupte din viaţă"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubesc, Părinte

Auzi Părinte, am venit la tine, să-ţi spun ceva
Din oful meu, c-aşa mă doare.
Şi poate mă ajuţi c-o rugaciune dumneata,
Acum în prag de Sărbătoare.

Iubesc Părinte, un barbat. Pe-al meu?
Nu. E al nu ştiu cui.
Dar vede bunul Dumnezeu,
Că nu e vina nimănui.

Eu lupt cu mine şi aş vrea
Să nu-mi mai zboare gândul fără rost,
Dar poate faci Părinte dumneata,
Să fie totul cum a fost.

Nu pot eu face, draga mea.
Ce Dumnezeu a rânduit,
Rămâne scris in cartea sa.
Ce-i de iubit, e de iubit.

Aşa că du-te sănătoasă
Si-aruncă-ţi rufele în râu,
Te scaldă, ca să fii frumoasă
Şi nu-ţi mai ţine doru-n frâu.

Dă-i drumul, să se ducă-n zbor,
Iubeşte pân la ultima suflare.
Şi nu te plânge că ţi-e dor,
Curând, vei fi o... lumânare.

poezie de Magdalena Rus
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ai mereu un suflet mare

Când unii vor lua minciuna
Ca martor în grea strâmtorare
Părinte, spune adevărul,
Căci adevăru-i sfânt şi mare.
Când vezi pe om căzând în viaţă:
Căderi şi grea alunecare,
Nu fi nepăsător, salvează-l,
Să ai mereu un suflet mare.
Când te-or goni duşmani de moarte
Şi îţi vor face zilele-amare,
Părinte, iartă-i şi te-ndură,
Căci îndurarea-i lucru mare.
Să fii curat până la moarte
Cu suflet, trup şi-n cugetare
Aşa au fost biruitorii,
A birui e lucru mare.

poezie de Eugenia Calancea (20 mai 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puterea amintirii

Ne vom aduce-aminte de toate pân' la urmă,
O, draga mea... Şi dacă viaţa nu se curmă
Ci stăruieşte încă închisă în morminte,
Atuncea şi acolo ne vom aduce aminte!

Inertă de-ar sta mâna pe veci, şi gura mută,
Ca două negre peşteri ce-arar îşi împrumută
Ecoul fără voie şi cântă în furtună,
A noastre două inimi cânta-vor împreună.

De nu va vrea ce-i nobil în noi şi ce-i lumină
Să-şi amintească, totuşi, aceea ce-a fost tină
Va tremura, căci pururi argila modelată,
Păstrează urma mânei de care-a fost sculptată.

Oricum, până la capăt aminte ne-om aduce,
Şi oricât de departe destinele ne-or duce,
Mereu şi pretutindeni, oricând şi orişiunde,
Când mi-oi suna eu lanţul, al tău îmi va răspunde!

poezie clasică de Dimitrie Anghel
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

părinte

Nu e părinte cine naşte, ci e părinte cine creşte un copil.

definiţie clasică de Sfântul Ioan Gură de Aur
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?!

De ce să-i lăsăm pe părinţi să ne moară?!
Cu ce drept să ucidem?! Căci odată cu ei
Vom muri jumătate, vom muri-ntâia oară
Vom simţi paşii lor ca pe-o dulce povară -
Paşi pierduţi în neant, lacrimi grele sub geană.
Vânt de vieţi răvăşite, paşii singuri şi grei.
Ei vor fi doar o umbră, noi o stea căzătoare,
Noi vom fi doar iluzii, tot iluzii şi ei.

Cu ce drept să lăsăm noi părinţii să plângă?!
Ei au plâns viaţa toată şi-n genunchi au luptat,
La copii, tot ce au, înc-o zi să le-ajungă,
Dintr-un prunc să se facă puiul mamei bărbat.
Cu ce drept judecata?! Ce-a greşit un părinte?
Ce-a greşit mama, tata? Vă aduceţi aminte?!
Cu ce drept, pentr-o palmă, doar durere să laşi
Şi să pleci la cafea şi ţigări în oraş?!

Cu ce drept să-i lăsăm condamnaţi la tristeţe?
Au făcut sacrificii şi de ei au uitat...
Cu ce drept le semnaţi condamnarea la moarte?
Ei de mult dintre voi, ca un vis au plecat.
Că sunt trişti sau sunt singuri, nici chiar lor nu le pasă,
Nu le pasă că n-au ce să pună la masă...
Luminează, căci au drumul vieţii-nainte
Şi durere şi plâns, dar şi griji de părinte.

Nu le pasă de ei, pe ce drumuri apucă,
Nici nu ştiu ce poveri au sau pot să mai ducă,
Doar de voi le mai pasă, cât rămâneţi copii,
Cât aveţi un părinte, până-n ultima zi.
Cât e Soare pe cer şi în ei Dumnezeu,
Vor lupta pentru voi şi vor plânge mereu,
Vor trudi în genunchi, vor muri repetat,
Vor muri zi de zi, că aşa le e dat.

Cu ce drept să-i lăsăm condamnaţi la uitare?!
Da, ne sunt o povară, paranoici sau răi,
Ei au râs când pe voi a uitat să vă doară
Şi-au vegheat zi şi noapte printre sute de ploi.
Cu speranţe şi rugă s-au lăsat în uitare,
Dar pe voi nici acum de părinţi nu vă doare.
Un blestem repetabil cu părinţi şi copii,
Lacrimi, suflete goale, până-n ultima zi...

P. S.
Deci cu ce drept vă condamnaţi părinţii,
Când chiar şi ei, pe ei s-au condamnat?!
Rugaţi mai bine îngerii şi sfinţii
Să le lumine drumul întinat!
Întindeţi-le mâna cu iubire
Şi daţi putere! Paşii obosiţi,
Să îşi găsească forţă-n paşii voştri.
Doar asta îi va face fericiţi.
Părinţii-s doar o lacrimă de-a voastră
În care ca-n oglindă se privesc,
Ei vor rămâne veşnic pronie cerească...
Şi dincolo de moarte vă iubesc.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când te uiţi ce-i viaţa

Când te uiţi ce-i viaţa, pe-a toamnei crude bolţi,
Observi că-i un Mordor cu uriaşe porţi!

Când te uiţi ce-i viaţa, privind cum timpul trece,
Sa ştii că viitorul e-al dracului de rece!

Când te uiţi ce-i viaţa, în prag de Anul Nou,
Vezi cum se-nvârte roata, ca la un cazinou!

Când te uiţi ce-i viaţa la un televizor,
O parte-i comedie, iar restul film horror!

Când te uiţi ce-i viaţa-n al soarelui apus,
Tânjeşti după cei dragi, care demult s-au dus!

Când te uiţi ce-i viaţa, nu fi pesimist,
E câte-un happy-end ce se termină trist!

Când te uiţi ce-i viaţa, privind marea-nspumată,
E valul care nu se va-ntoarce niciodată!

poezie de Alex Dospian, după Mihail Lermontov (decembrie 2013)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă pentru iertarea păcatelor

Ştiu că-s vinovat, Părinte...
Ştiu că vina mea e mare -
Vină fără de iertare;
Că-mi bat joc de cele sfinte
Şi nesocotesc Scriptura
Când păcătuiesc de-a rândul
Şi cu fapta,
Şi cu gândul,
Şi cu ochii,
Şi cu gura...

Ştiu că-s vinovat, Părinte...
Dar cu mult mai vinovat
Este-acela care minte!...

Eu nu mint -
Eu sunt ca Tine!...
Nu ştiu dacă-i rău sau bine,
Dar nu cer să fiu iertat,
Fiindcă Tu trăieşti în mine -
Şi cum Tu faci numai bine,
Ce fac eu la fel cu Tine
Nu-i păcat...

poezie celebră de Ion Minulescu din Gândirea, VII, nr. 12 (decembrie 1927)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simţământ de părinte

Dorinţă cuceritoare,
Rămâne să fii părinte,
Ai pornit pe drumul care
Generos mergi înainte.

Porţi răspunderea de tată,
Ai chemare către faptă,
Un model de-nţelepciune
Copiilor tăi vei rămâne!

Răsfăţaţi nu-i vrei să fie,
Ai prins drag a fi părinte,
Nu cedezi la bucurie,
Grija merge înainte,
Un simţământ de părinte!

acrostih de Constantin Iordache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără tine (în memoria soţiei )

Ştiu că viaţa-i trecătoare,
că trenul vieţii s-a oprit.
Că totul e în transformare,
plecăm de unde-am venit.
Fără întoarcere e drumul.
De-acolo nimeni nu vine.
De la lumânări doar fumul
este prieten cu tine.
Flori aduse la mormânt
cu parfumul lor plăcut,
De viaţa de pe pământ
doar aminte îţi aduc.
Fără tine Virgi,
inima-mi îngheaţă.
Fără tine Virgi,
viaţa nu mai este viaţă.
Nu mai este lună,
nu mai este soare.
Nu mai este gură
ca să plângă tare.
Nu mai este ziuă,
nu mai este noapte,
E doar întuneric
şi există moarte.
De azi,
pe scara vieţii noastre
nu mai urcăm împreună.
S-au uscat florile-n glastre,
nu ne mai ţinem de mână.
Fără tine,
viaţa ţine
cât un fir de aţă.
Tu erai liantul
care ne unea.
Erai briliantul
care strălucea.
Acea strălucire
veşnic a apus.
Despre a sa pieire
nimic nu e de spus.

poezie de Dumitru Delcă (26 septembrie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când oamenii vorbesc fără a lua aminte la starea celorlalţi se iau la ceartă şi pot chiar să îşi piardă viaţa din cauza asta. Totul ţine de a vedea sau nu mersul lucrurilor şi starea celorlalţi.

citat din Yagyu Munenori
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciocolata

Viaţa fără ciocolată
Nu e viaţă-adevărată.
Dacă-i bună, ţine minte,
Scoală morţii din morminte.

poezie de George Budoi din Mâncarea în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire, Ciocolata (22 decembrie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apocalipsă morală

Când pământul nu mai poate
Să care uzine în spate;
Când cerul se răzvrăteşte
Fumului ce îl orbeşte;
Când valurile se-nalţă
Peste ţărmuri fără nuanţă;
Preşedinte, de m-auzi
În ce buncăr te ascunzi?
Părinte, de mai ai glas
Cui îi ceri acum răgaz?
Om de ştiinţă preavestit
Ce calcule ai pregătit?
A fost vis? Dar de ce oare?
Căci în lume, undeva
Un copil ridic-o floare
Călcată de dumneata.

poezie de Silviu Obreja (aprilie 2016)
Adăugat de untimidsijumatate
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fariseul Teofan, mitropolitul Moldovei, care a pretins că moaştele Sf. Parascheva protejează şi vindecă oamenii de COVID-19, a dat dezlegare să se facă nunţi în post, spunând că dezlegarea e doar pentru slujba de cununie, nu şi pentru petrecerea de la nuntă

Spune-ne şi-om ţine minte,
Ai văzut cumva, părinte,
La bogaţi sau la calici
Vreo nuntă cu urzici,

Nuntă fără lăutari,
Fără hore, dans, şpriţari,
Şi ca-n loc să bei un vin,
Să bei apă la festin?

pamflet de George Budoi din Religia în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (27 iunie 2022)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Putem ierta chiar şi un criminal, dar vom ţine minte, toată viaţa, pe cineva care ne-a trântit telefonul în nas.

aforism clasic de Corneliu Vadim Tudor
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să luăm aminte, căci niciun cerşetor nu va trece poarta în zdrenţe de cuvinte, murdar şi fără de minte!

Viorel Muha (iulie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spovedanie (feminină)

Eu... am tot greşit părinte,
Asta-i viaţa... un păcat!
Şi-apoi... ţin eu bine minte,
Nici mata... nu m-ai iertat.

epigramă de Ioan Neluş din Când pleca odată, la război, un om... (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fi părinte

Datorie de onoare
Rămâne să fii părinte,
Ai pornit pe drumul care
Generos, mergi înainte.

Porţi răspunderea de tată
Ai chemare către faptă
Un model de-nţelepciune
La copii, tu vei rămâne!

Răsfăţaţi nu-i vrei să fie
Ai prins drag a fi părinte!
Nu renunţi la bucurie,
Grija merge înainte,
Una-i dragostea de tată!

acrostih de Constantin Iordache din Buchet de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regret...

Azi am vorbit cu Dumnezeu,
Cum am putut, în felul meu,
L-am întrebat de viaţa mea,
De ce acum, de ce aşa!

De ce mi-a dat acest destin
Cu lacrimi grele de pelin
De ce mi-a dat o cruce grea
Cu numele strivit pe ea.

Şi nu mi-a spus când am venit
Că o să am de suferit,
Că viaţa mea e-o poezie
Precum a Pandorei cutie.

Un vers ce nu se mai termină
În drumul său către lumină,
Un vers hoinar într-o poveste
Care mereu călătoreşte.

El mi-a răspuns în felul Său,
L-am auzit în gândul meu,
Şi Mi-a şoptit de viaţa mea,
Punând pe cer încă o stea.

Am înţeles atunci că-n viaţă,
Nu-s toate bune de povaţă,
Dar trebuie să le-încercăm,
Si-apoi din ele să-nvăţăm.

Ne alergăm printre cuvinte,
Şi nu vrem să luăm aminte,
Că viaţa trebuie trăită,
Şi nici o clipă irosită.

Căci vom ajunge printre stele,
Fără să poţi privi spre ele,
Şi-adânc apoi vom regreta.
Căci n-am trăit când trebuia.

Deci ţine-ti minte dragii mei,
Căci anii cât or fi de grei,
În univers se vor topi
Şi alţii nu vor mai veni.

Azi am vorbit cu Dumnezeu
Şi Mi-a vorbit de viaţa mea
Mi-a arătat în felul Său
Că sus acolo am o stea.

poezie de Alexandru Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Foaie verde foi de nuc

Foaie verde foi de nuc
Timpule, unde mă duc?
Că multe m-au părăsit,
De când am îmbătrânit
Şi m-am lăsat de iubit,
Obrajii mi sau lăsat,
Mă privesc doar cu oftat.

Că dragostea-i floare sfântă,
Când o ai nu-i preţuită,
Iar când ea te părăseşte
Vezi cum viaţa se ofileşte
Şi urâtul te-nveleşte,
Dragostea nepreţuită
Este o viaţă pierdută.

Dă Doamne, la om mult bine,
Suferinţe mai puţine,
Dă-i minte şi sănătate,
Dragoste şi bunătate,
Averea cei bună în toate,
Că viaţa este prea scurtă
Fă, să nu-i fie urâtă.

Foaie verde foi de nuc,
Toate vin şi-aşa se duc,
Dar omul ce are minte
Preţuieşte dinainte
Şi nu lasă la întâmplare
Dragostea cei lucru mare,
Căci viaţa fără ea
Îi urâtă ca moartea.

poezie de Valeria Mahok (11 februarie 2016)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!