Ce este Fericirea?

M-am întrebat ades ce este fericirea,
Cum e să dai din braţe şi să zbori,
Cum e să simţi în fiecare por Iubirea,
Şi sufletul să-l ai plin de comori.

Şi-am căutat mereu, neobosit, răspuns,
În zâmbete, în primăveri şi în priviri,
Adesea mi s-a spus că banii sunt de-ajuns
Şi bogăţiile îţi pot aduce împliniri.

Şi-am rătăcit prin bucurii fragile uneori,
Am risipit Iubirea şi am gustat din plin succesul,
Am colindat Pământul, iluzii în culori,
Dar toate-acestea nu mi-au dat spre Fericire-accesul.

Azi o minune îmi zâmbeşte neîncetat,
Copilul meu îmi defineşte strălucirea;
Şi nu există sentiment mai important
Şi simt cu toată fiinţa că asta-i FERICIREA!

poezie de Ovidiu Scridon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarce-mi, Doamne, anii mei

Întoarce-mi, Doamne, anii mei
Copil sa fiu din nou la mama,
Să urc fără frică într-un tei,
Habar să nu am ce este teama.

Să merg iar desculţă pe-afară
Prin iarba cosită şi udă,
Să privesc rândunica cum zboară
Să simt inima cum îmi tresaltă, nebună.

Atât de bine îmi era la mama
Şi-o simţeam cu toată fiinţa,
Am crescut şi-am aflat ce e teama
Şi-am aflat şi ce e suferinţa.

Mi-e sufletul gol şi pustiu
Şi multe am avut să spun lumii,
Am rătăcit de dor şi nu ştiu
De am greşit... cum spun unii.

Aş vrea să las lumii un semn că am fost
Printre semeni, un suflet sihastru
Cu inima plină de iubire şi frumos,
Şi c-am iubit şi-am simţit în albastru.

Am vrut să dau lumii, din sufletul meu
Iubirea să-mi fie tovarăş de drum.
Şi oamenii să fie buni, am vrut eu
Dar mai mult de atât să fac, nu am cum.

poezie de Elena Bulancea (2017)
Adăugat de AČ›unel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâlnirea cu iubirea

M-am întâlnit c-un înger care se rătăcise prin ceaţă,
Şi-am vrut să-l iau de mână şi să-l conduc în viaţă.
Mi-a spus că este îngerul păzitor
Al unui bărbat care moare de dor,
Pe care îl duce-n ispită
Femeia iubită.
M-a întrebat dacă există aşa ceva în realitate
Şi dacă să-l găsească vreodată se mai poate.
Acea fiinţă, i-am răspuns, există şi are
Două picioare,
Care,
Dacă ar fi libere, cum se cuvine,
Acum ar alerga spre mine.
Este stăpâna ochilor cărora, după cum îi este firea,
Le impune ca la doi robi să-mi ocolească privirea.
Mai este sluga libertăţii sale,
Pe care, de fapt, nu o are.
Mai ales, e o mamă frumoasă,
Ai cărei paşi ţin drumul drept spre casă;
Visând la ea, m-am rătăcit. nu ştiu de unde vin, unde mă duc...
Am destul timp la ea să te conduc!
În drum spre ea, ceaţa s-a risipit,
Îngerul însoţit s-a oprit,
M-a privit,
Mi-a şoptit:
Te-am găsit!
Nu l-am recunoscut
Şi-a dispărut...

poezie de Marius Robu din Aproape alb (20 ianuarie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am spus

Am spus mi-e dor când mi-a fost dor
Şi-am spus te rog când am dorit,
Am spus nu vreau şi-am vrut să mor,
Atunci când nu m-ai mai iubit.

Am spus că ştiu când n-am ştiut
Şi-atunci când n-am avut am dat,
Am plâns atunci când m-a durut
Şi-am spus nu pot, dar am răbdat.

Am spus că am când n-am avut
Şi nu ţi-am spus cât te doream,
M-am întristat când te-am pierdut
Şi-am spus sunt prost, fiindcă eram.

Am spus că pot când n-am putut
Şi că-i uşor când mi-a fost greu,
M-am supărat, dar mi-a trecut
Şi-am fost întotdeauna eu.

Am spus mereu ce-aveam de spus
Şi-am scris să ştii că te iubesc
Şi-atuncea când voi fi apus
Şi n-o să pot să mai vorbesc.

Doar un cuvânt am să mai spun
La modul cel mai serios,
Mi-e drag de tine cea de-acum
Şi tot ce-am spus e de prisos.

poezie de Ovidiu Vasile din Damen-Tango
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar iubirea

Eu am crezut, de când mă ştiu, şi am simţit şi-am vrut şi am iubit
Ca, pestetot, pe unde am umblat, să am ceva de spus, de luat, de dat!
Eu am pretins, de când mă ştiu, că, a zidi iubirea, mi-e datorie castă,
Fără putinţă de refuz, prejudecăţi, tăgadă, pretext de inutilitate!
Ca şi cum Fericirea ar fi iubirea însăşi, Omul etern, credinţa, viaţa!
Dar dac-ar fi ca, toate-acestea să nu mai dea speranţei niciun credit,
Şi, mâine, între oameni, inoportună să devină, iubirea pe Pământ...
Şi, dacă singur-aş citi, cândva, îndemnuri la iubire, bunătate, omenie
Şi, nimeni să nu mai vrea să-adune în fiinţă Fericirea, fir cu fir,
Ca şi cum astăzi, Omenirea n-ar mai avea oameni adevăraţi pe Tera,
Eu, totuşi, aş rămâne-aici să dau, să întregesc, să cred, să împlinesc!
Aş sta aici etern, să semăn, să plivesc, să recoltez grăunţe proprii!
Dar, când efemeritatea, inutil, bizar m-ar sechestra eternităţii,
Ţărâna-mi, ireversibil, coagulant, credibil s-ar preface în iubire!
Ca şi cum, doar iubirea ar fi utilul, legitimul sentiment al omenirii!

poezie de Iulia Mirancea
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbeşte

Zâmbeşte azi, zâmbeşte mâine
Fă ca pe faţă zâmbetul mereu să fie

Zâmbeşte mie, zâmbeşte celora din jur
Şi noi îţi vom zâmbi ţie la fel

Zâmbeşte tu, la fiecare om
Chiar dacă este doar un trecător

Zâmbeşte chiar daca tu eşti trist
Adu-ţi aminte de ceva frumos

Zâmbeşte şi fă lumea din jur mai bună
Că mulţi de zâmbetul tău au nevoie

Zâmbeşte sincer, fii cu sufletul deschis
Lasă ca inima să-ţi dea la tot răspuns

Zâmbeşte şi atunci când eşti jîgnit
Toţi uneori greşim fară să ne gândim

Zâmbeşte de eşti tu cel care a greşit
Cere-ţi iertare fii mereu deschis

Zâmbeşte tuturor ce sfat îţi dau
Că nimeni la rău nu te va îndruma

Zâmbeşte la părinţi, zâmbeşte la nepoţi
Să fii mereu aproape când au ceva de spus

Zâmbeşte la copil ce ajutor îţi cere
Învaţă-l cum în lume să facă numai bine

Zâmbeşte că trăieşti şi fii tu fericit
Că-n fiecare zi, zâmbete poţi dărui

Zâmbeşte chiar dacă nu ştii a zâmbi
Căci dacă ai un zâmbet, tristeţea te va ocoli.

poezie de Serghei Ţurcan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea

Iubirea ca un zbor lung
Plutind pe cerul senin,
În spaţii ce nu-i ajung
În sufletul parcă prea plin.

Iubirea aduce adieri
Peste gingaşele narcise,
Ieşite din primăveri
Cu petalele deschise.

Iubirea, zâmbete noi,
A sufletului încins,
Mătasea buzelor moi
Sensibile de nedescris.

Iubirea, o rază lină,
Cu puteri nemăsurate,
Care pune în lumină
Aureola inimilor curate.

Lăsaţi iubirea să curgă
În inimă de orice vârstă!
Căci tristeţea o alungă
Atunci când iubirea există.

poezie de Mihai Leonte (august 1964)
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce e iubirea?

Frica de a vorbi,
Frica de a te destăinui,
Frica de a simţi,
Frica de privi,
Frica de a zâmbi,
Frica de a dărui,
Frica de a iubi,
Frica, te ţine captiv
În lumea ta, ca pe un primitiv.
Dar când alungi frica de trăire,
În suflet ţi se instalează iubire.
Sufletul îţi devine luminos şi plin
Şi vrei să-i dăruieşti
Celuilat din prea-plin.
Iubirea nu e chin,
Iubirea nu e venin,
Iubirea nu e supărare,
Iubirea nu e aşteptare
Iubirea nu e ruşinare,
Iubirea vinovaţi nu are.
Iubirea nu e fugă,
Iubirea poate fi o luptă
Pentru tot ce-i mai frumos
Şi pe amândoi vă aşteaptă.
Iubirea nu ştie decât de
Dorinţă plină poezie,
Dor cu muzică stelară,
Bucuria de a-i aduce
Celuilat bucurie,
Fericirea de a
Împărţi aceeaşi fericire
În doi, până la contopire.
Iubirea e uitare de sine.
Nu te mai gândeşti întâi la tine,
Ci la cel ce inima ţi-a dat,
Iubirea e pierdere în celălalt.

poezie de Gabriela Aronovici din Dor cuantic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vinovăţie

În zâmbetul din ochii tăi
Îşi face de cap neîncetat primăvara
Muzici răsună peste mări şi văi
Chitara sună cel mai frumos, seara.

Parfumul tău e-n tot şi toate
Pe pielea ta fină, prin părul tău moale
Simt cum lângă tine orice se poate
Şi toate gândurile mele-ţi dau târcoale.

Mă pierd cu pasiune în aşteptări divine
Simt bucurii naive cum mă încolţesc
De fericirea ce ţi se cuvine
Vreau cu iubire să mă-nvinovăţesc.

poezie de Ovidiu Scridon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătoresc ades cu visele

Călătoresc ades cu visele
Înspre amurgul de-altădat',
Unde-am gustat din buzele
Ce pătimaşă mi le-ai dat.

Se îngâna ziua cu noaptea,
Stele începeau s-apară,
Iar gura-ţi dulce îmi şoptea
Iubirea de odinioară.

Aş vrea să-ntorc acele vremi
Să ne învăluie amorul,
Aş vrea din vis tu să mă chemi
Să mi se topesca dorul.

Sunt călător pribeag prin vise
Unde caut neîncetat,
Destinele ce ne-au fost scrise
Iar soarta nu ni le-a mai dat.

Eu am speranţă, tu o ai;
- Visele împreună ne-or aduce,
A tale buze ca-n vis să mi le dai,
Să ne contopim cu amorul dulce.

poezie de Răzvan Isac (15 martie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea are cearcăne roz

Dimineţile mele sunt desculţe
şi aleargă cu părul desfăcut
în întâmpinarea soarelui;
Poartă rouă pe gene
şi zâmbete în zborul fluturilor.
Eu îi port în suflet
şi le simt tremurul
în buricele degetelor.
Ştiai că fericirea are cearcăne roz?
Şi paşii discreţi?
Se strecoară prin timpul meu,
- dimineaţă de duminică -
învăluită în mister
şi flori de liliac.
Nici nu o aud când vine!,
dar mai ales n-o aud când pleacă...
Îi privesc picioarele goale
şi-i simt nostalgia
urcându-mi în sânge...
Are palme de aer
şi atingeri de gând sugubăţ...
când îmi prinde sufletul,
tot timpul, dar tot timpul,
simt cum îmi cresc aripi
şi atunci ştiu că pot atinge raiul.
Uneori mă trezeşte cu mirosul cafelei...
o găsesc în bucătărie
cu umerii goi şi sânii plini
şi mi se face foame.
Foame de viaţă!
Da, fericirea are cearcăne roz!
Şi poartă numele tău.

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nesfârşit

Infinitul învingător
îmi zâmbeşte plin de milă.

Labirintul miracolelor
inundat de cărări
netrecute
se deschide tot mai larg
cu fiecare
curiozitate stinsă,
cunoaşterii mele.

poezie de Ovidiu Scridon din Portretul unui gând
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragă viaţa

Îţi scriu acum din suflet
Că mi esti o sora mare
Pot striga scote un sunet
Esti iubirea mea cea mare

Mi-ai dăruit a ta candoare
Îmi pregăteşti încet ieşirea
Esti aici cu mine ai răbdare
În viaţă am întâlnit iubirea

Mi-ai dat curaj de a înota
Prin zilele trecute înourate
Si fericirea de a te cânta
In zilele prezente înseninate

Mi-ai dat lacrimi si fericirea
Visul când sufletul odihneşte
Inima să-mi strige iubirea
Gândul curat viaţă te iubeşte

Tu esti mosorul cel cu aţă
Tu mi înfăsori aţă din dor
Eu sunt păpuşă din faianţă
Viaţă să-mi spui de mori

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hai, vino tu la mine, vin' odată!

Şi vreau să fie totul aşa simplu,
Dar cântă tristeţea-n capul meu...
Timpul să-l dilat, să-l umplu
Numai cu bucurie, azi... mereu.

Şi vreau să ştiu ce o să mai fie...
Cu noi... cu dragostea ce-o am,
Şi fericirea să mă scoată din cutie,
Unde m-am închis, căci sufeream.

Şi vreau deznodământ plin de iubire!
Să vină un miracol şi uimită...
Să văd cum intră-n nemurire,
Dragostea noastră risipită...

Şi vreau să mă iubeşti cum îmi doresc!
Tu ştii cum vreau să mă iubeşti pe mine...
Total şi fără limite... mă împlinesc,
Să te deschizi... şi-atunci îmi va fi bine.

Şi tu să simţi iubirea mea...
Să mă iubeşti la rândul tău la fel,
Şi chiar de soarta ne-a fost rea,
Acum să fiu rebelă, tu rebel!

Şi fără limite, restricţii şi-ntreruperi...
Să ne eliberăm prin gând, iubind,
Şi niciodată să nu mă mai superi...
Să ne iubim cu artă, tot iubind...

Da... te iubesc pe tine şi te vreau!
Alegerea-mi este foarte clară...
Vreau să mă ofer, să iubesc, să dau,
Şi tu să preţuieşti fiinţa-mi rară.

Şi totul are-un rost de-a fi...
Nu cred în întâmplare niciodată!
Vreau timpul a nu-l mai risipi,
Hai vino tu la mine, vin' odată!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragă viaţă

Îţi scriu acum din suflet
Că mi eşti o soră mare
Pot striga scoate un sunet
Eşti iubirea mea cea mare

Mi ai dăruit a ta candoare
Îmi pregăteşti încet ieşirea
Eşti aici cu mine ai răbdare
În viaţă am întâlnit iubirea

Mi ai dat curajul de a înota
Prin zilele trecutului înourat
Şi fericirea de a te cânta
În zilele prezentului înseninat

Mi ai dat lacrima şi fericirea
Visul când sufletul odihneşte
Inima să mi strige iubirea
Gândul curat ce viaţa iubeşte

Tu esti mosorul cel cu aţă
Tu mi înfăşori aţă din dor
Eu sunt păpuşă din faianţă
Viaţă să mi spui de mor

Să m-anunţi când mă voi sparge
În mii de astri mici şi coloraţi
Mă voi amesteca prin alge
Şi prin ecoul din Carpaţi

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am învăţat să îţi iubesc iubirea

Am învăţat să îţi iubesc iubirea,
Deşi eu doar fărâme-ntind spre tine.
La pieptu-ţi cald simt linişte, mi-e bine,
Prin ochii tăi îmi văd înmugurirea.

Mi-ai preschimbat o lacrimă-n rubine
Ce şi-au aflat în slove mântuirea...
Am învăţat să îţi iubesc iubirea,
Deşi eu doar fărâme-ntind spre tine.

M-ai apărat, loial, chiar şi de mine,
Când, uneori, a triumfat mâhnirea;
Ai luminat, din rău, bobul de bine
Ce poate să-ncolţească fericirea...

Am învăţat să îţi iubesc iubirea!

rondel de Mirela Minuţa Alexa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acesta sunt eu

Am strâns nişte ani fără prea multe patimi,
Am visat, am sperat şi-am iubit,
Deseori fericit, dar am vărsat şi lacrimi,
Multă dragoste am risipit.

Am intrat mereu pe uşa din faţă,
N-am furat şi n-am linguşit,
Suferinţă, durere, le-am făcut mereu faţă,
Nici când pierzi, jocul nu e sfârşit.

N-am fost cel mai frumos ori cel mai deştept,
Dar sunt loial şi-mpresionat de modestie,
Privesc oamenii-n ochi, răbdător şi drept
Şi mă feresc cât pot de prostie.

Bogăţiile mele le port cu mine,
În oglinzi mă privesc cu respect,
Bunul simţ cred că-mi stă cel mai bine,
Sinceritatea mi-o asum ca pe-un defect.

Acesta sunt eu, cu bune şi rele,
Muzica e-n sufletul meu,
Mai cred în iubire, mai visez la stele,
Şi-n tot ce trăiesc sunt eu.

poezie de Ovidiu Scridon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi lua iubirea

De ce plâng, Doamne? Că am sufletul plin
De dragoste, de dor şi de credinţă?
Cum aş putea eu, Doamne, să spun că e un chin
Să simt tot ce mi-ai dat? Îţi port recunoştinţă!

Mi-ai dat iubire şi speranţă în destin,
Mi-ai dat credinţa pentru-o-ntreagă viaţă.
Cum aş putea să plâng că am sufletul plin?
Cad în genunchi plecându-mi a mea faţă.

Şi-Ţi mulţumesc, Doamne şi Te implor acum,
Să nu îmi iei nimic din tot ce Tu mi-ai dat
Şi chiar dac-am să plâng în lungul vieţii drum,
Să nu-mi consideri plânsul ca pe un greu păcat.

Şi-Ţi mulţumesc pentru că, Tu, îmi eşti
Tot sprijinul, tot reazemul din viaţă;
De rele, Doamne, Te rog să mă fereşti
Şi dă-mi iubire, şi dă-mi, Te rog, speranţă.

Iubire pentru oameni, speranţă-n veşnicie,
Dă-mi liniştea de care am nevoie,
Fereşte-mă, Doamne, de ispită şi prostie
Şi lasă-mă să cred, Te rog, Doamne, dă-mi voie.

Să sper şi să cred în dragostea şi-n mila Ta,
Să simt că nu e vis speranţa pe pământ
Şi ia-mi, Te rog, viaţa şi fă ce vrei cu ea,
Dar nu-mi lua iubirea, e tot ce am mai sfânt.

rugăciune de Valeria Pintea
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi

În colţul ochiului mă-nţeapă
O lacrimă pe care-ncerc s-o strâng,
Dar nu m-ascultă şi îmi scapă,
Şi-am început încet... să plâng...

Amară, dulce ori sărată,
O altă amintire s-a mai strâns
În lacrima fierbinte şi nevinovată,
Dar a alunecat... şi iar am plâns...

Am strâns în ea povestea mea nespusă,
Trăirile mi-au dat în clocot
Pentru iubirea mea apusă
Şi-am început să plâng... în hohot...

Nu meriţi lacrimile mele
Şi nici măcar prin gând să-mi treci,
Am să visez şi-am să călătoresc prin stele,
Tu să rămâi acolo unde-ai vrut să pleci...

Ai prăduit comoara sufletului meu,
Ai irosit emoţiile ce s-au strâns,
Te roagă să te ierte Dumnezeu
Că doar m-ai folosit... şi-am plâns...

poezie de Florentina Mitrică (27 decembrie 2015)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Iubesc paşii tăi scăldându-se prin gândurile mele albe...
Iubesc zâmbetul tău ce-mi trezeşte zorii...
Iubesc norii când îşi varsă lacrima peste mine, purtându-te,
stingând arşiţa clipelor mele...
Iubesc iubirea ta care curge lin prin mine...
fiindcă iubirea asta îmi dă şansa la o ultima răsuflare, înainte de asfinţit...
Iubesc ochii tăi copilaroşi care aleargă jucăuş către mine,
chemându-mă şi alungându-mă
Iubesc mireasma florilor ce-mi dăruieşte parcă gustul tău...
Iubesc să te simt prin vene...
Curgându-mi...
Pot să fac din iubirea asta, Cer senin, chiar şi printre nori întunecoşi...
Iubesc umbra ta, abur mângâietor şi cald... prin viaţa-mi rece...
Urma şoaptelor tale din sufletul meu...
Picurii de rouă ce-mi răcoresc simţirea...
Iubesc!
Simt că-mi aşezi în cale, odată cu fiecare răsărit, viaţă...
Spune-mi, dragul meu... tu simţi gândul meu sub paşii tăi?
Calcă încet, te rog, să nu-l striveşti...!
Iubesc, iar tu te prinzi de iubirea mea şi...
Îţi dai voie să zbori...
Zbor fiindu-mi...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am căutat iubirea...

Am căutat iubirea ca pe-o cetate sfântă
ca pe un cer de cântec în lumea de dureri.
Am dat năvală-n lume spre tot ce ochiu-ncântă.
Şi-am întâlnit durerea. Dar cerul nicăieri.
Am căutat iubirea ca patrie voioasă
ca pe-un pământ edenic de pace troienit,
să spun odată clipei: "Rămâi, eşti prea frumoasă!"
Şi-am străbătut pământul, dar pace n-am găsit.

Am căutat iubirea ca pe un cer al firii.
Şi-am vrut să-i ies în cale cu ramuri de finic,
să sorb din cupa lumii nectarul fericirii.
Şi-am spart în ţăndări cupa, căci n-am găsit nimic.

Am căutat zadarnic. Dar într-o primăvară,
am întâlnit în cale deodată un drumeţ.
Pe umerii Lui trudnici purta o grea povară,
o sarcină de zdrenţe şi cioburi fără preţ.

Trecea pe-o cărăruie întâmpinând batjocuri,
lăsând să-i rupă câinii din haină câte-un fald.
Urca pe colţi de stâncă. Şi-n urma Lui, pe-alocuri,
vedeai pe piatra rece sclipiri de sânge cald.

Şi totuşi în privire avea un cer de taină
cum n-am văzut în lume în ochii nimănui.
Şi-am vrut să-i smulg povara. Dar am căzut cu spaimă,
căci mult prea grea era povara Lui.

M-am ridicat degrabă şi L-am ajuns din urmă
să aflu ce comoară în sarcină a strâns.
Dar am simţit că viaţa ca de-un prăpăd se curmă,
când am privit prin zdrenţe cutremurat de plâns.

Căci se vedea-n comoară un clocot ca de cloacă,
un clocotit de drojdii, un spumeg de scursuri.
Tot ce-i murdar şi putred în lumea asta-ntreagă
vuia strivind grumazul sărmanei Lui făpturi.

-Dar unde duci străine povara Ta ciudată,
povară de osândă sub care-atât Te-apleci?
am întrebat drumeţul. Şi El mi-a spus în şoaptă:
-Spre apele uitării, ca s-o arunc pe veci...

-Dar tu, vorbi străinul, urcând încet privirea,
dar tu pe cine cauţi înnourat şi crunt?
-Eu... am şoptit în silă, eu... căutam iubirea...
-Iubirea?... fu răspunsul străinului. Eu sunt...

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!