De-zis

E focul gri de la cenuşă,
Acolo zace cartea mea,
Şi-n aripa de cărăbuşă
Adorm şi eu cu tine grea.

Mă arde pântecul de ace,
În vocea ta mă răstignesc
Şi nu se naşte, nici nu tace,
Şi nu se ştie de-i lumesc.

E focul alb, de iepur alb,
Acolo zăcem amândoi
Şi în adânc de muşuroi
Suntem aproape-aproape goi.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un bărbat cu părul alb este ca o casă, pe acoperişul căreia se află zăpadă. Asta nu înseamnă nici pe departe că nu arde focul în sobă.

citat din Maurice Chevalier
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea linişte

mâine se-ntâmplă
o frunză de nuc

şi noi aşteptăm
rugina pe frunte

mâine e alb
şi astăzi e alb

şi noi doar murim
în drumul

spre noi

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărturisire la focul lui Zamolxe

Doamne ne ştii, suntem poporul de zei şi de zâne.
Cu focul aprins ne găsim astăzi de faţă cu Tine
Cu inimi deschise spre Tine avem multe a-Ţi spune.

Răul din noi Tu vei arde cu focul minune,
Ştim că zeul Zamolxe ne-aduce adevărul. Bătrâne
Doamne, promitem! Vom urma faptele bune.

Ne sunt minţile treze de-a Ta-nţelepciune.
Mântuitorului nostru Zamolxe multe-I vom spune,
până ce focul sacru va fi doar un tăciune.

poezie de Octavian Sărbătoare (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Virginitate

alb, simplu de alb
roşu tradafir desfăcut
şi cuta ivită în alb
mă sperie de roşu
tresar îngândurat
este impietate?
şi totuşi este alb
frumos de alb
şi simt în zbucium
tresărire de iubire
eu, ea, amândoi
albul ce ne înconjoră
ne leagă...
câ timp oare?
a fost ieri, a fost adevărat?
pe stradă trece un chip îngândurat
este ea? sunt eu?
am fost amândoi?
am rămas oare eu alb?

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo e un dor

Acolo e casa mea
La umbra buclelor
Pe rugăciunea genunchilor
Sfâşiaţi de dor
De hangerul depărtărilor.
Şi acolo vreu să mor
In focul ochilor
In sudoarea coapselor
In mireasma palmelor
In cântecul tălpilor
Acolo unde e al meu dor
Să te ador... până am să mor

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când un copil se odihneşte în pântecul mamei sale, el nu poate să-şi vadă mama şi nu poate plânge ca mama sa să vină la el. Amândoi sunt acolo, dar nu se pot vedea unul pe altul. Toţi suntem în pântecul Adevărului Infinit.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oboseala verii

De-acum, vara e obosită şi înfrântă,
În pomii desfrunziţi o pasăre nu cântă,
Vântul suflă, mereu mai sus cerându-şi locul,
Arde-n cămin focul scăpărând.
Acolo, cântăm pe rând
Noi doi. Inima mea şi focul.

Nu mai sunt crini. Nici trandafiri, nici muguri
Şi-acolo-i un paner cu struguri.
Flăcări dulci în galbene veşminte-şi fac jocul.
Unei părţi din sevă-n flamă îi dau vânt.
Ne înălţăm în acelaşi cânt
Noi doi. Inima mea şi focul.

Iubita vine să-împărtăşim o sărbătoare,
Se înalţă, privindu-ne prin arbori, la est, luna cu mirare,
În vreme ce-n tustrei dorinţele-şi desfac ghiocul;
Focul de-acum se stinge, îl privim cum scade;
Şi-o pace mare dezmierdările-şi sloboade.
Noi doi. Inima mea şi focul.

poezie clasică de Paul Heyse, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara mea

Ţara mea este acolo
unde mi-am rostit cuvântul.
Ţara mea este acolo
unde-am sărutat pământul.

Ţara mea este acolo
unde soarele răsare.
Ţara mea este acolo
unde curg limpezi izvoare.

Ţara mea este acolo
unde ciocârlia cântă.
Ţara mea este acolo
unde libertatea-i sfântă.

Acolo este satul meu.
Acolo-îmi sunt părinţii,
În locul dat de Dumnezeu,
de Maica Domnului şi sfinţii.

Acolo ne este moşia.
Acolo trăiesc români.
Acolo este România.
Acolo suntem noi stăpâni.

poezie de Dumitru Delcă (8 iulie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi...

şi scârţie focul în vatră
şi arde şi arde în piept
şi-n inima asta de piatră
un dulce şi tainic aştept

şi ploaia se trece-n ninsoare
şi aeru-n ace de pin
şi-n sufletul ăsta mai moare
o tristă petală de crin

şi noaptea se lasă -n tăcere
şi iar întunericul frânge
şi iar îmi mângâie himere
fluizii solidului sânge...

poezie de Iurie Osoianu (28 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem

Eu ştiu că trebuie să fii mereu acolo,
sub luna ucigaşă ameţind secundele,
fără de da şi fără de nu,
în toate clipele când sfera, rombul şi cubul
au devenit o linie pe care am mers,
cu o depunere pe talpă a despovărării de seva amară,
trăind aceeaşi stare de lumină, de umbră, de gol,
de alb fără alb, de negru fără negru,
de cuvânt fără gură,
în lanţul primitiv venit din adânc.

Acolo, unde se deschid adâncuri şi iese lumina
în lanţul înfipt în aerul tare,
într-o nestăpânită desime de gând.

Metalicul şuier de frunze sfărmând orizontu-n inele
trosneşte şi arde pe albul hârtiei
scriind poemul ce nu se va pierde.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apa, focul, piatra

De multă vreme, apa urmează cursul ei.
De multă vreme, focul se-aprinde din scântei.
E de ajuns amnarul, odată să-l loveşti,
Că se aprinde jarul şi totul pârjoleşti.
Când e lovită, piatra scapără scântei.
Când e prea multă, apa părăseşte vadul ei.
Apa stinge focul, macină şi piatra,
Focul arde totul, cenuşă e vatra.
Fără ele, însă, nu poţi să trăieşti.
Cu piatra neîncinsă, poţi să construieşti.
Dacă şi apa şi focul, poţi să le-îmblânzeşti,
Ţi-ai găsit în lume locul. Meriţi să trăieşti.

poezie de Dumitru Delcă (aprilie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea ninge

prea ninge
psihiatrul a spus:
dacă vezi insecte sau fulgi sau ciudate
forme geometrice
să
te prezinţi de urgenţă la dez
alcoolizare (?!)
pe
strada văcărescu
colţ
cu colţ alb alb alb
cu colţ gri gri gri
pe
ne
răsuflate
cu
colţ fo
arte ne
gru
gru
gru

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin

strivit negrul apelor se caţără-n adânc
fierbe cazanul planetei la presiuni uriaşe
şi totuşi
cât eşti de puternică, tu viaţă
căci exişti
acolo, unde nici nu ne putem gândi

gropi şi stânci, foc, sulf şi infern
eşti în gropi marine
sau lângă roşul jarului dintre vulcani
te caţeri sus pe munte şi-n înaltul cerului
printre zăpezi, în mari gheţari

mângâi cu mari aripi, cerul cu vulturi
cocoaşa ta se vede-n uriaşe valuri de ocean
te-ascunzi în păduri virgine, cânţi în mari copaci
chiar şi-n pustiu alergi, ca o şopârlă
eşti acolo unde pământul arde, soarele orbeşte
în oaza din deşert, unde-n timp renaşti

viaţă!
tu eşti ca o furnică
exişti şi eşti atât de fericită
căci peste tot tu cânţi
în pasărea de pe cer
în pântecul unei mame
în vocea unui copil
în ochii îndrăgostiţilor
în ochii unei bunici
sperând în libertate şi adevăr
în fiecare dintre noi, şi-n al omenirii
destin!

poezie de Viorel Muha (ianuarie 2015)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un copil nu va uita niciodată că focul arde, că acul înţeapă, că briciul taie, numai când se va arde cu focul, se va înţepa cu acul, sau se va tăia cu briciul şi în nici un caz când i se vor explica toate acestea.

Gheorghe Ionescu în Didacticiada (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind Reginele de Alb

Colind şi rog Reginele de Alb
Ce îşi sorbesc cafeaua din cristaluri,
Să-mprăştie parfum suav de nalb
Furat poetului din recitaluri!

Colind copacii în veşminte noi,
Femeilor le pun în poale dorul
Şi firul roşu-al iţei din razboi
Şi-alean în cânt de adormit odorul!

Colind sub clopotul de-aramă vechi,
Să bată-n noaptea de Ajun, să ningă,
Să-mi fac cercei din fulgi, albi, la urechi
Şi focul buzelor ce-mi ard, să stingă!

Colind cu vorbe din bătrâni, un deal,
Acolo unde sângele-şi vărsară
Şi-n taina vrăjilor din boareal,
Cer bobului de grâu ca să rasară.

Colind apoi la poarta-nchisă ieri...
De-ar veni tata ca să o deschidă
Ar înflori grădinile cu meri
Şi un buchet i-aş cere-n păr să-mi prindă!

Colind, colind Reginele de Alb,
Colind sub scările de fum, coşarii,
Colind şi-aprind lumini sub pomul dalb
Şi mă colind... şi îmi aştept lăstarii!

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere

taie adânc
au, ce doare
sala este mare
albă
preaplină de alb
chirurgul operează
iubirea
atenţie pe masă se află
inima mea...
ce pulsează
lumina orbeşte
lobul stâng
acolo unde eşti tu
incizia este adâncă
încă nu te găseşte
te ascunzi
fugi
rătăceşti
bisturiul taie
taie
taie
sau eu nu vreau
sa fii găsită
inima mie hărpănită
se zbate
se agită
deodată...
se opreşte
tresare şi tace

poezie de Viorel Muha (2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ars populi

javrele tac mâlc
în timp ce le scot ochii
putreziciunii

măselele moi
trosnesc în livezi de pin
copţi în soare alb

le ţin în lesă
până limba de brusture
mă iartă

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

întrebări fără răspuns

Un crin galben, altul alb, or fi fraţi sau intâmplare
Răsăriţi intr-o grădină inundată cu mult soare?

Un om alb si altul negru despărţiţi printr-o culoare
Semn divin pune amprenta.... de ce oare?

Suflet bun si suflet rău, nici nu sti in care zace
Gând malefic se imbracă si-n petale si in ace?

După noapte vine zi.... după ploaie vine soare,
După viaţă ce-o mai fi.... si rămân cu o-ntrebare?

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Interogatoriu obligatoriu

Mă-ntorc într-un coşmar fixat în patru ace,
Lumina pe zăbrele apucă să se joace,

Pereţi de mucegai se-apleacă peste mine,
Iar luna prin chepeng se tulbură şi tace.

Se-aude clipocit dintr-un canal defect,
Afară se aude îndemnul pentru pace,

Din val în val se sparge întinderea de ape
Şi-n pântecul celest, câte un nor ce zace,

Porneşte-o cruciadă, dar numai în tăcere,
Căci ploaia s-a ascuns în ochii mei, tenace;

Aştept şi azi sentinţa pentru decapitare,
Călăul îmi pândeşte tot sângele, rapace,

Îmi pun mâna la frunte să simt dacă rămâne
O urmă de nădejde, ce-n aur se preface.

Oftatul meu prelung răzbeşte în ecou
Spre ultima nocturnă a corbului vorace,

Aud şi-ngân întruna, refren după refren,
Sperând că tot ce-i sumbru în mine se desface.

Pretenţia la viaţă, desigur – iluzoriu –,
Mă ţine-n braţe calde şi-apasă pe torace;

Se-aude-o cheie-ntoarsă, metalizând cu mine –
Zâmbesc şi păcătoasa din mine iar mă place.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu e foc pe lume mai puternic decât focul care... arde focul dragostei.

citat celebru din Zaharia Stancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!