Ideea de bază

Îmi place să joc cuvintele pe degete.
Să înot printre cuvinte cu dublu înţeles.
Să-mi exprim dezamăgirile, durerea, prin punctul ce îl pun pe i.
Iar prin virgula să clarific sensul şi totodată să elimin ambiguităţile.
Viciul de care sunt vinovat, este acela de a fi un veşnic visător.
Deşi uneori mi s-a spus ca sunt mai din "topor"
Să extrag frumosul din mocirla şi sublimul din grotesc.
Să simt, pur şi simplu ca iubesc timpul în care trăiesc.
Visez la o lume mai frumoasă, fără sărăcie şi corupţie.
O lume simplă, "musai" populată doar cu oameni modeşti şi buni.
Sufletul omului devenind astfel mai puternic şi frumos, prin simpla dăruire.
Opusul acestuia fiind omul meschin, a cărui răutate se vede pe chip, gesturi şi în a sa privire.
De nenumărate ori mă întreb, este un păcat să fiu un continuu visător?
Sau în timpul acesta neologic, sunt doar un simplu trecător?
Prezentul sau viaţa aceasta, mă va transforma într-un jucător abil?
Sau totul va rămâne veşnic gargară ieftină, un "kitsch"mascat subtil.
Voi fi oare un jucător în lumea asta crudă, ce va avea vreodată ceva util de zis?
Asa cum diamantul devine mai preţios de abia după ce a fost şlefuit.
Greul se depăşeşte doar prin perseverenta şi nimic în viaţa nu se obţine gratuit.
Nu trebuie sa renunţăm la lupta, atunci când drepturi fundamentale ne sunt lezate.
Ideea de baza fiind votul, prin care putem pedepsi politicienii pentru a lor mârşave fapte.

poezie de Romulus Rapcea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geografia fără cuvinte

Doar zăpezile veşnice care
sunt mai vechi decât istoria
nu pot fi încadrate în aceasta
deoarece
despre zăpezile veşnice
nu s-a putut spune niciodată nimic în plus
de ceea ce sunt astăzi...
Geografia prin ce nu poate fi schimbătoare
sau înşelătoare?
De la o zi la alta,
Pământul poate fi umed sau uscat;
apele pot ieşi din matcă sau seca;
plantele pot fi verzi sau uscate,
însă zăpezile veşnice au fost întotdeauna
şi sunt de asemenea reci
şi unicele prin alcătuirea care
n-a înşelat aşteptările...

Geografia fără zăpezile veşnice
se poate menţine viabilă doar
punând în plan cimitirele
când acestea
sunt etalate prin simple imagini
fără a fi prezentate în cuvinte
fiindcă atunci ar părea istorie...

poezie de Vasile Dan Marchiş
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scapă de mintea îngustată de convingeri limitative. Nu există bine sau rău decât filtrat prin percepţia individuală a fiecăruia. Frigul şi zăpada sunt foarte rele pentru omul ce trăieşte desculţ pe stradă dar sunt foarte bune pentru pământul şi seminţele puse acolo de agricultor. Dacă eu vreau ca oamenii să fie buni şi lumea în care eu trăiesc să fie formată doar din oameni buni, am să îi scot pe toţi ăia răi din viaţa mea şi chiar dacă rămân cu 2 oameni buni în viaţa mea, eu trăiesc într-o lume plină de oameni buni. A curs multă cerneală pe subiectul acesta iar azi fizica cuantică ne dovedeşte că omul modelează şi îşi creează realitatea în fiecare clipă. Gândeşte lucrurile pe care le vrei în viaţa ta, nu cele pe care nu le vrei.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt doar

Sunt doar un om, atât, un om,
Sunt trecător, sunt căutător,
Sunt într-o piesă un actor,
A unora şi-a tuturor.

Sunt ca şi alţii, bun sau rău,
Sunt suflet tainic, visător,
Sunt când în cer sau când în hău,
Sunt muritor şi sunt un dor.

Sunt pentru tine... de contează,
Sunt cum e timpul, sunt o frază,
Sunt ploaia rece sau o oază,
Sunt rimele care-mi dansează.

Sunt doar un om şi el e pom
Şi ea-i o floare, nu-i oricare,
Şi el e râu, curge spre vale,
Şi-aceeaşi piesă, râde, doare.

Sunt noaptea umbră sau visare,
Simt dimineaţa nor sau soare,
Sunt cum e roua de pe floare
Cu dulce-i rece... dulce oare?

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întreb care din două – viaţa civilizată sau cea naturală – este mai susceptibilă să devină de nesuportat celor care o trăiesc? Aproape că nu vedem în jurul nostru decât oameni care se plâng de existenţa lor; şi mai mulţi sunt aceia care nu se plâng, deşi sufletul le e plin de aceasta; îmbinarea legilor divine şi omeneşti abia dacă este de ajuns pentru a împiedica dezordinea. Concluzia va fi că, rătăcind prin păduri, fără meşteşuguri, fără grai, fără locuinţă, fără război şi fără legături, fără a avea nevoie de semenii săi şi fără a avea vreo dorinţă de a le face rău, poate fără a recunoaşte vreodată pe vreunul dintre ei în mod individual, omul sălbatic, prea puţin supus pasiunilor şi fiindu-i de ajuns lui însuşi, nu avea decât sentimente şi cunoştinţe cu această stare.

Jean-Jacques Rousseau în Discurs asupra originii şi fundamentelor inegalităţii dintre oameni (1755)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde...?

Unde se sting iubirile?
Când se şterg cuvintele?
Unde se termină timpul?
În care anotimp le vine rândul?

Unde te voi regăsi, în care zi?
Din calendar, din Galaxii?
Ş-atunci ce voi mai fi?
Ce-mi vei... mai fi?

În care toamnă am să ştiu?
Că-s mort sau că sunt viu?
Că pământul ce m-acoperă,
Nu-i cerul luminat de stele!

Unde să te mai caut?
Prin ce cuvinte?
Ce unghere?
În ce lume fără Soare?

Cum de te-am pierdut?
Încă de la-nceput?
Când îmi erai doar răsărit,
Şi-o viaţă de-mplinit!

Cum să... te uit?
Sau poate nici nu ai vrut!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăceri

De-acum ai s-asculţi doar tăcerea
căci vorbele-au fost condamnate
să fie de vânturi purtate
să-şi tacă prin lume durerea.

Va fi o tăcere-ngheţată,
în care găsi-vei răspunsuri
la tot ce-ai crezut neajunsuri,
dar n-ai înţeles niciodată.

Va fi o tăcere-ntrebare
pe care nici eu nu am pus-o,
plecarea ta, doar a răspuns-o,
prin paşi ce ne-aduc alinare.

Ne-a fost prea târziu în prezentul
pe care se-aşterne tăcerea,
speranţa fiind încheierea
în sensul ce-l dă transcendentul.

Şi, poate, în vieţi de lumină,
sau alta ce-mi poate fi dată,
te voi căuta de îndată,
continuu şi fără hodină.

Dar, totuşi, tăcerea de-ar sparge-o
iubirea, credinţa în mine,
voi fi tot aici pentru tine;
ţi-am spus că te-aştept şi voi face-o.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se admite, în general, că involuntare sunt actele comise prin constrângere sau din ignoranţă. Actul comis prin constrângere este cel al cărui principiu se află în exterior, fiind de aşa natură încât cel ce execută sau cel ce suportă acţiunea nu contribuie cu nimic la aceasta, de exemplu când vântul sau un om cu autoritate duce cu sine pe cineva într-un anumit loc. Cei care acţionează din constrângere, şi deci împotriva voinţei lor, o fac suferind, pe când cei ce acţionează de dragul a ceea ce este plăcut şi frumos o fac cu plăcere. Se pare deci că actul executat prin constrângere este acela al cărui principiu ne este exterior şi la cel ce suportă constrângerea nu participă cu nimic.

citat clasic din Descartes
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt lupoaica fără pui

Eu sunt lupoica fără pui
prin lume bântui, merg hai-hui,
ului la lună şi mă cert
mă simt pierdută în deşert.

Sunt floarea fără de pistil
sau lumânarea făr'fitil
sunt Eva ce-a muşcat din măr
sunt suflet mereu călător.

Îmi caut raza cercului
şi-mi plâng laptele-cucului
căci în păcat eu am căzut,
nesăbuinţa mi-a fost scut.

Din tinereţe pân-acum
păcatul l-am purtat autum,
prin suferinţă-am învăţat
şi-o altă viaţă-am postfaţat.

Să curăţ al meu grav păcat
voi reveni purificat
fii voi naşte şi voi creşte
în isaia-dănţuieşte.

Am înţeles abia acum,
orcice păcat e scris postum,
aici venim ca să-nvăţăm,
desăvârşirea nu furăm.

O treaptă nu-i uşor de-atins,
nimic nu e de neînvins
când din greşeli ai învăţat
că nimeni nu-i nevinovat.

Păcatul poţi înlocui
cu fapte bune ce vor fi
în viaţa ce va fi cândva
aicea sau altundeva.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să vă spun din capul locului că nu înţeleg prin intelectual doar, pur şi simplu, pe cel care a făcut nişte studii şi are o patalama, o diplomă. Acela e doar un titrat, un licenţiat. În optica mea, numele de intelectual îl merită cel care trăieşte prin şi întru idee. Cel care pune ideea mai presus decât interesele sale, gândul mai presus de instinctele sale, raţiunea mai presus de nevoile sale. Acela e intelectual: cel căruia lecturile nu-i sunt doar floare la butonieră sau material de conversaţie spilcuită – ci ele, lecturile, i-au intrat în sânge şi s-au transformat în celule albe şi roşii care-i alimentează viaţa şi acţiunea. În acest tip de intelectual cred, acestuia mă alătur, aşa vreau să fiu eu însumi! Un astfel de intelectual nu va cădea nici în mrejele pudrate ale snobismului, nici în ispita grandomană a elitismului ţâfnos şi va fi, pe cât e omeneşte posibil, aşa cum voia Coşbuc, va fi suflet în sufletul neamului său!

George Pruteanu în revista Limba Română, Intelectualul şi politica (2008)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu semnez niciodată condicile de absenţă

plec pur şi simplu precum un soldat necunoscut
nu-mi las nici umbra să facă contra-apelul
doar îmi sărut iarba aceasta verde care se înclină
la trecerea mea prin viaţă
de parcă mi-ar şti pasul
de parcă mi-ar ierta coasa
de parcă mi-ar fi ascultat visele din vis
şi atunci când îmbrăţişam cerul
dar şi atunci când mă înveleam cu pământul
şi când te ţineam în braţe
dar şi când îl căutam pe dumnezeu
alergând după fluturi alergând după licurici
între două suflări de păpădie şi o floarea soarelui
chiar dacă ar putea părea o copilărie în lumea asta
parcă într-o veşnică aşteptare a unei şi mai veşnice luminiţe de la un şi mai veşnic capăt de tunel
nimic nu mă poate convinge că dumnezeu are nevoie de intermediari ca să-mi lumineze inima
nici de taxe şi construcţii megalictice ca să-mi ierte păcatele
aşa că nu voi da ortul niciunui popă
nu voi semna nicio condică de plecare din lume
doar aşa ca să-mi pot vedea de moarte simplu
şi să nu rămân dator pământului cu o groapă
îmi doresc doar un rug
aşa cum mi-a fost şi viaţa
aşa cum poate îmi va fi şi veşnicia

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ceea ce depinde de timp, sau ia timp este Maya, iluzia. Dacă vine şi pleacă chiar un milion de ani de ar rămâne este iluzoriu. Iluzia este doar o vrajă care ţi se pare reală, dar nu e. Exact cum vezi un număr de iluzionism la circ, tot aşa fără realitate este această lume. Când priveşti un film şi te identifici cu acţiunea, personajele de pe ecran par reale, dar în fapt sunt doar imaginare. Exact cum spune IIsus când afirmă: "Umbră şi vis este lumea acesta, deşertăciune a tuturor deşertăciunilor!" Iar Buddha spune: "Absolut totul este iluzie!" Ceea ce nu are permanenţă, ceea ce se schimbă, se transformă, ceea ce ia timp aşa cum sunt toate practicile sau aşa-zisele căi spirituale, religii, absolut toate acestea sunt iluzorii, după cum întreaga manifestare este iluzie. Singurul care este Real fiind atemporal este Sinele, Este Dumnezeu, este Supremul. Fiind veşnic necreat nenăscut, mai înainte de toţi veci El este adevărata noastră fiinţă. Noi suntem Dumnezeu cel veşnic fără formă dar ne credem o formă muritoare şi de aici rezultă întreaga suferinţă umană. Nu vedem că tot ceea ce este născut este iluzie, este vis şi că noi în fapt nu am fost născuţi vreodată, ci doar mintea visează asta. Tot ceea ce este efemer chiar şi milioane de ani de ar rămâne este iluzie, după cum ceea ce este etern este fără formă şi este unicul Real!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul vieţii

Iubirea imensă şi fără măsură ce se revarsă în mine,
Atunci când iubesc, îmi iluminează fiecare părticică a fiinţei mele
şi îmi inundă pentru totdeauna universul lăuntric
cu o mulţime de mesaje tainice ce provin de la Dumnezeu.
Tocmai de aceea, în această viaţă
nu mai sunt niciodată sigur, ci îmbrăţişat de Dumnezeu Tatăl.

Energia cea tainică a iubirii, ce provine de la Dumnezeu Tatăl,
Se revarsă în valuri prin mine atunci când iubesc şi
astfel devine cu putinţă să îmbrăţişez şi să ofer iubire
fiecărei fiinţe umane ce există pe acest Pământ
şi totodată merită să-mi primească iubirea.
Tocmai de aceea, în această viaţă
nu mă mai simt niciodată însingurat sau singuratic.

Dat fiind faptul că am savurat şi savurez fără încetare
Nectarul cel divin al vieţii,
Tocmai de aceea, în această viaţă
nu mă mai simt niciodată însingurat sau singuratic.

Dat fiind faptul că m-am adăpat şi mă adap fără încetare
de la fântâna cea magică a vieţii,
Tocmai de aceea, în această viaţă
Nu mă mai simt niciodată un veşnic însetat.

Dat fiind faptul că energia mirifică a timpului
mi-a şoptit într-un mod tainic la ureche
cântecul manifestării atemporale,
care mă face să basculez în eternitate,
Tocmai de aceea, în această viaţă
nu mai simt niciodată starea de oboseală sau de vlăguire.

Dat fiind faptul că viaţa trăită intens şi plenar
mi-a dezvăluit în mod gradat misterul fascinant al morţii,
Tocmai de aceea, în această viaţă
nu mai sunt deloc înfricoşat.

poezie din Aforisme şi cugetări despre viaţă
Adăugat de Morticia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mintea trebuie dezamăgită, deconspirată într-un mod sistematic. Odată ce mintea este dezamăgită ea va fi înghiţită de propria-i ei depresie şi astfel va sucomba în acest moment ca simplu fapt de "A-Fi" fără a şti/cunoaşte. Odată recunoscută această conştiinţă, noi vedem implicit şi fără ajutorul gândirii că de fapt, chiar această simplă prezenţă sau "Eu-Sunt" este Sinele cel veşnic. Odată recunoscut asta, singurul lucru care ne mai rămâne de făcut este să rămânem ca această simplitate şi să nu ne mai reîntoarcem la identificarea cu gândul efemer ce apare în ea. Privit din acest punct non-dual de abia acum realizăm cât de mult miez au avut toate momentele noastre de dezamăgire, depresie, anxietate etc. care, în fapt toate erau doar încercări de fracturare a minţii şi de a ieşi din ea. Cineva îşi poate pune un target foarte înalt, dar vieţii nu-i pasă de gândurile noastre, şi când fiinţa respectivă va eşua, rezultatul inevitabil va fi depresia. Dar de ce face viaţa asta? Vrea oare să ne rănească? Fireşte că nu, ea vede că mintea noastră devine de un ego matusalemic şi atunci ne ajută prin eşec, să ne reîntoarcem din rătăcirea eternă a minţii în frumuseţea şi simplitatea inimii. Doar aşa recunoaştem că de fapt, suntem Viaţa/Sinele şi nu gândul care o invadează.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu exsită printre contopiri nici una care să fi produs un sens nou din condensarea elementelor sale; acestea sunt puse în evidenţă de cea mai simplă analiză. Modificările şi înlocuirile trimit, asemenea cuvântului de spirit, la o formulă curentă şi familiară, însă ele nu exprimă prin ele însele nimic altceva, de regulă nimic valabil sau interesant. Prin urmare, pentru aceste "cuvinte de spirit" este valabilă dar prima concepere: ele sunt nonsensuri. Astfel de producţii, care s-au îndepărtat de una din caracteristicele esenţiale ale cuvântului de spirit, pot fi numite spirite nereuşite, sau pur şi simplu li se poate refuza calitatea de cuvânt de spirit.

Sigmund Freud în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patru uşi ( extras din ‘Numele vântului' )

Poate că cea mai mare însuşire a minţii noastre
este abilitatea de a face faţă durerii.
Gândirea clasică ne arată care sunt cele patru uşi ale minţii
prin care fiecare trecem în funcţie de propriile necesităţi.

Prima este uşa somnului.
Somnul ne oferă un refugiu
unde putem să ne ascundem de lume şi de toate durerile ei.
Somnul marchează trecerea timpului,
distanţându-ne de lucrurile care ne-au rănit.
Când o persoană este rănită, de multe ori îşi pierde conştienţa.
Similar, cineva care primeşte veşti traumatizante
devine adesea letargic sau leşină.
Acesta este felul în care mintea se protejează de suferinţă,
trecând pragul primei uşi.

A doua este uşa uitării.
Unele răni sunt prea adânci pentru a putea fi vindecate
sau prea adânci pentru a fi vindecate repede.
Mai mult, unele amintiri sunt pur şi simplu chinuitoare
şi pentru ele nu există leacuri.
Dictonul "timpul vindecă toate rănile" nu exprimă adevărul.
Timpul vindecă cele mai multe răni,
celelalte se ascund după această uşă.

A treia este uşa nebuniei.
Sunt momente când mintea primeşte-o lovitură atât de cumplită
încât se afundă în nebunie.
Deşi aşa ceva nu pare un beneficiu, de fapt este.
Sunt momente când realitatea nu-i decât o perpetuă suferinţă,
iar pentru a se elibera, mintea trebuie să evite realitatea.

Ultima este uşa morţii.
Opţiunea finală.
Nimic nu ne mai poate vătăma după ce am murit.
Cel puţin aşa ni s-a tot spus.

poezie de Patrick Rothfuss, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin ochii mei

Prin ochii mei
viitorul devine trecut.
Ce dovadă că eu sunt prezentul mai trebuie?
Lumina care îmi inundă ochii,
se pierde în adâncul sufletului meu:
nimic mai cald, nimic mai rece,
nici ploaia de vară ce repede trece
nu capătă altă formă,
alta decât cea pe care eu vreau sa i-o dau!

Închid ochii,
nimic mai există!
Printre scântei, în sinapse, se naşte un gând:
că totul meu este, crescând asimptotic,
limitat de al meu crezământ -
doar ceea ce se poate cuprinde
la umbra acestui suflet sărac.
Ostenită, se aşază ideea
că totul imită ceea ce eu am visat,
nimic mai concret, nimic mai abstract!

Chiar şi lumina
simt cu mă roagă să o trăiesc:
să-mi fie milă, să am de grijă
din ce în ce mai rar să clipesc,
căci pleoapele mele îi sunt călăul
şi o strivesc!
Mai curată, mai vie, mai caldă,
sărmana, cum să existe altfel în noapte,
altfel decât eu o pot imagina?

poezie de Florin Armangic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima mea constatare e că trăiesc mai mult prin gândurile mele ce ajung în minţile altora, decât prin omul care sunt. Cu alte cuvinte, percepţia despre mine e mai reală, decât eu, fiinţa. Doar eu mă simt, ştiu cum sunt, ceea ce vede altul e doar cât poate el înţelege din ceea ce proiectez eu asupra lui.

A.I. Raluca Băceanu în eseul "Constatări la 18 ani" (2012)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oricine îşi petrece viaţa fără suferinţe excesive fizice sau psihice a avut soarta cea mai fericită pe care o putea găsi, el şi nu acela care a avut parte de bucuriile şi plăcerile cele mai mari. Oricine vrea să măsoare fericirea unei vieţi după acestea din urmă are un criteriu cu totul fals, pentru că bucuriile sunt negative;că ele ne pot face fericiţi e o iluzie pe care o hrăneşte şi înteţeşte invidia, pentru că ele nu sunt resimţite pozitiv, spre deosebire de suferinţe;acestea sunt criteriul fericirii în viaţă, prin absenţa lor. Din ceea ce am spus se înţelege că trebuie să evităm să obţinem plăceri graţie suferinţelor, fie acestea doar virtuale, pentru că plătim astfel negativului şi himericului în loc de pozitiv şi real. Invers e un câştig să sacrificăm plăcerile pentru a obţine astfel eliberarea de suferinţe, şi asta din acelaşi motiv.

Arthur Schopenhauer în Arta de a fi fericit
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt egoist

ai perfectă dreptate
dar ce pot face
lumea mea începe cu mine
şi se termină asemenea
nu e o pretenţie absurdă
e doar lumea mea
până când voi mai ţine minte ceva
până când uitarea mă va uita
până când moartea mă va despărţi de ea
un jurământ frecvent
la fel de folosit precum eternitatea
în a defini o boală gravă
nu ca o tromboflebită de sinus cavernos
dar la fel de letală
în niciun caz contagioasă
deşi se ia prin sărut
de la o inimă la alta
sau prin atingere de suflete
nu e religie deşi este esenţa dumnezeirii
dar şi a păcatului
un paradox prin care lumea înaintează
în sfârşit o axiomă clară
pe care nimeni nu o poate demonstra
deşi toată lumea începe şi se sfârşeşte odată cu ea

într-un anume fel asemănător firii mele
egocentrice

recunosc că trăiesc totul prin mine
nimic din ce nu mă pătrunde
nu există
nici cerul nici marea nici himalaya
nici măcar podişul gobi
sau gândacii de colorado
(un fel de gangsteri ai cartofului)

toate minunile
toate deşertăciunile
trăiesc atât cât eu le pot trăi
e ca şi cum aş reuşi să înghesui infinitul într-o clipă
deşi nu mai am nevoie de ea

iar lumea aceasta
a mea
începe cu mine
dar fără tine îmi pare goală

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

am visat că cineva
mi-a fărămiţat trupul
l-a împrăştiat peste tot
ca pe nişte litere de sânge

mi-au rămas doar ochii
care priveau de sus
la păsările ce ciuguleau
ultimele rămăşiţe

şi parcă se auzea
o inimă bătând tare
ca un plâns de copil
îmbrăţişând viaţa
pentru prima oară

ploua frumos
fără ca timpul
să mai treacă prin ceas
nu mai era nicio grabă
nimic din ce să te întoarcă
doar un aer
ce aştepta să înflorească

"cât de frumoasă e
lumina pe care o beau"
îmi şopti sufletul
şerpuind prin iarbă

(convinsă fiind că Dumnezeu
bate într-un cui
toate visele)

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!