Convorbiri literare
[jam-session cu Silvia Goteanschii]
S.
Am zis joi seara și s-a făcut joi seara,
Joi seara mă simt ca într-un banc despre stat și cultură,
pe fundal, undeva în istorie,
exact în momentul acesta
efemeritățile noastre servesc un ceai.
D.
ai zis (privind orhideea din pieptul meu)
tu ești Jack, spintecătorul de inimi
aștept cu sufletul la gură să pun mâna pe tine
să știu cine ești
ai zis,
privind Soarele cum apune în hublou,
ești tăcut
ca un criminal în serie
eu sunt cea care nu te va ierta niciodată
pentru că ceaiul acesta este prea cald
pentru că doi și cu doi fac patru
S.
Am zis, de fapt, că noi nu știm nimic
despre mizerie, dar despre asta lasă-l să spună
pe Dumnezeu.
D.
Ai început, de fapt, să fii Dumnezeu
și eu să îți pregătesc ieslea.
poezie de Dorin Cozan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre ceai
- poezii despre început
- poezii despre tăcere
- poezii despre suflet
- poezii despre seară
- poezii despre religie
- poezii despre orhidee
- poezii despre mâini
- poezii despre literatură
Citate similare
Tristețea mea de joi seara
tristețea mea de joi seara
mi-a intrat adânc
în măduva oaselor
de prea mult timp -
o simt în fiecare dimineață
când mă trezesc
și apoi în fiecare seară
când mă chinui să adorm
tristețea mea de joi seara
nu este nici măcar
a mea
este tristețea omului
postmodern
de pretutindeni
pe care o aud
o simt
și o miros
în orice atom de materie
și particulă de praf
oriunde fug prin lume
încercând să tot scap de ea
atât de plictisit
din cauza rutinei
a alergăturii
și al inutilului instalat implacabil
în cele mai mărunte
lucruri pe care le fac
și chinuit să țin pasul
cu ritmul tot mai rapid
al acestui secol minune
în care unii zic
că sunt norocos să exist
sunt nevoit să mă întorc
zi de zi
la nenorocita mea de tristețe
de joi seara
care nici măcar nu este a mea
poezie de Adrian Crețu
Adăugat de cretumadrian
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre tristețe
- poezii despre timp
- poezii despre viteză
- poezii despre superlative
- poezii despre somn
- poezii despre ritm
- poezii despre particule
- poezii despre noroc
Și azi și mâine joi
Și azi și mâine joi era
noi ne grăbeam să fim cărunți
tristul de joi se însera
spre zi de joi de nor
pe frunți
fumam ceva, vedeam ceva, mâncam ceva
un prânz ca într-o zi de joi
ne-mbolnăvea, săptămânal
prea multa miercure din noi
privind turbați pe geamul vieții
din termopan maro de soartă
la oasele albite ale
sfintei duminici mult prea
moartă
poezie de Spiridon Voinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre viitor, poezii despre viață, poezii despre săptămâni, poezii despre sfinți, poezii despre păr cărunt, poezii despre prezent sau poezii despre moarte
Cine este Albulescu ăsta? Este evreu, nu? Nu, domne, ta-su este Vasile Albulescu, dirijor la fanfara militară, mă-sa este catolică. Păi lucrurile stau așa: pe mine tata a zis să mă boteze ca pe tac-su. Și a spus Albulescu Iorgu și așa s-au făcut toate actele. În cristelniță când m-a băgat am avut fericit un naș, a fost generalul Constantin Vasile și în cristelniță m-a băgat: "se botează robul lui Dumnezeu Vasile!" Maică-mea a tăcut din gură și nu a zis nimic, dar când am început să ne înțelegem, mi-a zis Mircea. Cine a fost Mircea, firește că nu știu, dar ea a vrut ca în casă să poată să strige Mircea cu o autorizație. Asta a fost povestea cu numele meu.
citat clasic din Mircea Albulescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate despre tată, citate despre început, citate despre tăcere, citate despre religie, citate despre gură, citate despre fericire, citate despre catolicism, citate despre botez sau citate despre armată
Lucian: În orice caz, dânsul mi-a zis că ești perfectă, ba chiar divină.
Diana: A spus domnul director așa ceva despre mine?!
Lucian: Nu. De fapt, eu am spus așa ceva, dar dânsul m-a aprobat.
Diana: Ah, lingușitorule.... Era însă vorba despre ce mi-a spus mie distinsul tău prieten.
Lucian: Te ascult.
Diana: Asta ar fi o mare noutate.
Lucian: Ce ți-a zis dom' director, mamă?
Diana: Că i-ai fi povestit ce s-a întâmplat în seara aceea, când ne-ai anunțat despre misiune, pe mine și pe tatăl tău.
Lucian: Da, evident, i-am povestit.
Diana: Și i-ai spus că încă te mai simți vinovat, deși ne-am împăcat.
Lucian: Ah, mamă... Normal că mă simt vinovat. Nu pot uita că am fost un mare dobitoc și nici nu știu cum mi-aș putea îndrepta greșeala aceea; nu prea am cum. Am fost atât de neghiob, mai ales față de tine... Iar acum vom pleca și... Ceea ce-am spus rămâne...
Diana: Dragul meu, nu te mai frământa degeaba. Ți-am spus că n-am fost supărată deloc pe tine atunci, n-am luat seama la câteva cuvinte rostite într-un moment tensionant, deci, n-are rost să te simți vinovat, să-ți faci zilele amare din cauza acelui incident. Uită ce-a fost atunci!
Lucian: Dacă ar fi atât de simplu...
Diana: Este!
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre șefi, citate despre zile, citate despre vinovăție, citate despre timp, citate despre supărare, citate despre seară, citate despre prietenie, citate despre perfecțiune sau citate despre mamă
Iuliana
Asemeni tie imi este foarte frica,
Pretind ca nu imi este, dar sincer inca mi-e,
Si-am zis sa fac un pas, caci sansa cat de mica
Daca mi se ofera, pasesc spre dragoste.
Stiam cumva raspunsul cand ti-am furat o clipa,
Despre ce simt si cuget am zis sa iti vorbesc,
Despre iubirea care incet se infiripa,
Despre aceste vise ce ma imbolnavesc.
Ai zis ca tind spre nu, nici nu-ti visam iubirea,
Cum sa pretind un da stiind ca nu am sansa,
Nu te vad langa mine si simt ca fericirea
Nu mi-e la indemana, si totul e o transa.
poezie de Vlad Bălan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire, citate de Vlad Bălan despre iubire, poezii despre vorbire, citate de Vlad Bălan despre vorbire, poezii despre visare, citate de Vlad Bălan despre visare, poezii despre sinceritate, citate de Vlad Bălan despre sinceritate, poezii despre frică, citate de Vlad Bălan despre frică, poezii despre fericire, citate de Vlad Bălan despre fericire sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Joi, de (prea)albastru
se consumă
prea multă vară în busola
de căutat posibilitatea.
ce facem
cu vulturii de cald
care ne smulg toată povestea organică
din partea cea mai simplă a zilei
(plină de timpul acela
care nu trebuie rostit,
ci surprins
de nicio pagină înapoi
a luminii)?
tu
ai o parte cea mai albastră a ta
care păstrează
într-un portmoneu al văzului
(pentru un cândva te iubesc)
nordul meu neatent,
tenișii mei dezlegați la nori
și
mâna mea cu maniere albastre.
pe străzi abcd
stă
un dintotdeauna invalid de sărut
care simte cum dor buzele
ce nu și le află.
pentru tine,
cea mai singură singurătate a mea,
mă aleg
din cutia cu panglici, premoniții și perle
să-ți fiu,
când îmi vei fi,
frumoasă.
ai numărat
câte păduri de joi se străbat
între noi?
nu știm
unde e locul acela simplu al verii
în care vom merge
la un film despre o fericire (pre)simțită,
dar e un timp rar
și,
până la el,
e albastru
la prima vedere.
poezie de Corina Dașoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre albastru, poezii despre vulturi, poezii despre sărut, poezii despre singurătate, poezii despre păduri, poezii despre posibilitate, poezii despre perle sau poezii despre nori
Și-am zis
Și-am zis verde sălcioară
Și-am zis tu de mine tu
Și-am zis lacrima coboară
Și-ai zis "Poate îți păru'!"
Și cu sfinte și cu rele
Și cu capul meu pe cap
Printre geamuri și perdele
Am zis... iar ai înviat!
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre verde sau poezii despre sfințenie
Mickey (îl găsește pe Rocky în Biserică, rugându-se pentru Adrian, care este în comă): Salutare, Rock. E ora trei dimineața. M-am dus la tine acasă și mi-au zis că ești aici. Este ora trei dimineața, puștiule. Adrian e o fată bună. Și știi că îmi pare rău pentru voi doi. Nu pot face nimic în legătură cu asta. Doar că... vreau să îți zic ceva... și e pentru ultima oară... Dar Rock, ai o altă șansă. Este a doua. Nu știu... cel mai mare titlu posibil... și o să schimbi pumni cu cel mai periculos luptător din lume. Și asta în cazul în care creierul tău nu prea te ajută... Toate astea se întâmplă rapid, iar tu nu ești pregătit. Nu ești nici pe departe în formă. Așa că, pentru numele lui Dumnezeu, de ce nu te ridici să îl bați serios pe tipul ăsta? Cum ai făcut-o data trecută. A fost minunat. Nu te lăsa așa. Ca și cum nu ai fi conștient... ca o stârpitură sau ceva de genul ăsta. Că o să-ți spargă fața. Exact. Tipul ăsta nu vrea doar să câștige. Vrea să te bage în pământ, să te umilească, să demonstreze lumii întregi că prima oară nu ai fost altceva decât... o curiozitate. A zis că ai fost un vagabond care a avut noroc. Acum, nu vreau să mă înfurii într-un loc sfânt ca ăsta, dar cred că ești mult mai mult decât atât, puștiule. Mult mai mult! Dar, așteaptă un minut, dacă vrei să dai totul naibii, să-l dai naibii, am s-o fac și eu cu tine. Dacă vrei să stai aici, voi sta și eu cu tine. Voi sta cu tine. Voi sta și mă voi ruga. Ce am de pierdut?
replică din filmul artistic Rocky II, scenariu de Sylvester Stallone
Adăugat de Nicoleta Mitrofan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre viteză, citate despre vagabondaj, citate despre sfinți, citate despre sfințenie, citate despre schimbare, citate despre posibilitate sau citate despre pericole
Intră dragostea mea
ai zis
,, pieptul meu s-a deschis atât de larg
încât
nici măcar nu știu cine sunt
iartă-mi
dezordinea asta absolută
dar
întrebările mele
stau înșirate
de la marginea patului
și până la geam
intră dragostea mea
fii frumoasă
pune-ți mâna în păr să-nțeleg
cum în palmele tale cuminți
lutul meu
ar renaște
ca o muzică veche
iar eu
m-aș simți
dintr-o dată întreg
intră dragostea mea
intră
fii o șoaptă
sau cum vrei să fii
pieptul meu s-a deschis atât de larg
încât
simt
că tot ce-am trăit până acum
nici măcar n-am trăit
intră dragostea mea
intră
nu mai am nici lacrimi să plâng
fii femeie
sau cum vrei să fii
să mă simt
cu tine întreg
intră dragostea mea
intră
de-acum totul va fi tot
iar Dumnezeul din pieptul meu
ne va ajunge la amândoi
pentru drumul acesta
sublim
intră dragostea mea
intră
amândoi vom sta în genunchi''
poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păr, poezii despre plâns, poezii despre muzică, poezii despre lut, poezii despre frumusețe sau poezii despre femei
Timpul este călugărul înțelept al Universului.
Divinitatea l-a creat din ape nevăzute,
clipele curg la fel de nevăzute.
Dumnezeu a zis: să fie viață!
Și viață s-a făcut în ceruri și pe pământ.
Visurile au fost împărțite clipelor.
Dumnezeu a zis: să fie timp pentru toate,
de la prima și până la ultima scânteie a stelelor.
Dumnezeu a zis: să fie Lumină!
Și s-a făcut Lumină:
inima speranței, sâmburele visului.
Cum îngerii nu îmbătrânesc,
le-a fost dată copilăria și zborul.
Ei le împărțiră luceferilor nou-născuți
pentru a deveni stele
de nădejde ale nopților pământene,
așteptând cu aripile la gură facerea omului...
Din orologiul care a uitat să pornească timpul
s-a ales iubirea. De atunci dragostea nu are vârstă.
Cum este deasupra pământului, de la răsărit
la apus, i s-a încredințat
drumul soarelui și drumul stelelor;
s-a făcut noapte și zi în numele timpului.
Camelia Oprița în Orologiul care a uitat să pornească timpul... (31 decembrie 2018)
Adăugat de Camelia Oprița
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre visare, citate despre stele, citate despre noapte, citate despre iubire, citate despre înțelepciune, citate despre îngeri sau citate despre zbor
Ninotchka: Tu ești ceva ce noi nu avem în Rusia.
Leon: Mulțumesc.
Ninotchka: De aceea cred în viitorul țării mele.
Leon: Da. Am început și eu să cred asta de când te-am cunoscut. Încă nu-mi dau seama despre ce e vorba, de fapt, sunt confuz, speriat. Fascinat. Ninotchka, mă placi măcar un pic?
Ninotchka: În mare, așa, nu arăți chiar rău.
Leon: Mulțumesc.
Ninotchka: Pupilele tale sunt suficient de albe. Corneea e într-o stare excelentă.
Leon: Corneea ta e de-a dreptul remarcabilă. Ninotchka, dacă tot ești așa expertă, spune-mi, e posibil să mă îndrăgostesc de tine?
Ninotchka: De ce trebuie mereu să aduci vorba de false valori? Dragostea e o denumire romantică pentru cel mai simplu proces biologic, sau mai bine zis chimic. Se vorbește și se scrie foarte mult aiurea despre asta.
Leon: Ah, înțeleg. Și cum ai spune altfel?
Ninotchka: Sunt conștientă de existența unui impuls natural valabil pentru toată lumea.
Leon: Și ce aș putea eu să fac pentru a încuraja un astfel de impuls dinspre tine?
Ninotchka: Nu trebuie să faci absolut nimic. Din punct de vedere chimic suntem deja compatibili.
Leon: Ești incredibilă! Ninotchka. Ninotchka.
Ninotchka: Vezi că te repeți.
Leon: Da, aș vrea s-o spun de mii de ori. Te rog să mă ierți dacă sunt un pic demodat. În esență, rămân totuși un biet burghez.
Ninotchka: Nu e niciodată prea târziu să te schimbi. Și eu am aparținut odată micii burghezii.
replici din filmul artistic Ninotchka, după Melchior Lengyel (6 octombrie 1939)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre țări, citate despre încurajare, citate despre vorbire, citate despre viitor, citate despre valoare sau citate despre sperieturi
Reliefare
Întunericul acesta ca un scalp
și tu nervos, simulînd tăcerea
dintr-o nervoasă sală de lectură,
e doar plăcerea mea de-a sta
aici,
la cald, după ce-am tras tot
soarele pe gură, să urmăresc
cum dragostea te ia de guler
și te-aruncă prin unghere de
grimase,
apoi îți dă țigări și vin,
și timp pentru cocoașe și uitări.
A fost un accident să te cioplesc
din propria mea carne extradură,
din propriul meu creier expirat,
ca să devii o lume ambientă.
Ești negru la culoare ca pămîntul.
Ești mediu de statură ca soldații.
Ai inima de miere și de asta
ești dat demult la alții
și-mi ajungi doar pentru un urlat.
E întuneric, așa-mi declar averea.
Tu și lumina asta violentă.
poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, poezii despre lumină, poezii despre violență, poezii despre plăcere, poezii despre negru, poezii despre miere sau poezii despre lectură
Am întâlnit pe drum un om
Am întâlnit pe drum un om
Care m-a privit cu niște ochi calzi.
Mi-a spus, "Arată-mi și mie bunurile tale."
Și asta am făcut,
Arătându-i unul dintre ele.
A zis, "Acesta este un păcat."
Apoi i-am arătat altul;
A zis, "Acesta este un păcat."
Atunci i-am arătat altul;
A zis, "Acesta este un păcat."
Și tot așa până la capăt...
Întotdeauna spunea, "Acesta este un păcat."
Exasperat, am strigat,
"Dar nu mai am niciunul!"
Atunci m-a privit
Cu ochii lui calzi,
"Vai de suflețelul tău!" a spus.
poezie de Stephen Crane, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Joey (lăsându-i un mesaj pe telefon lui Dawson): Hei Dawson, eu sunt. Am vrut să te sun. Sunt la o petrecere cu Jack, Jen și colega mea de cameră nebunatică. Ghici ce? Mă distrez pe cinste, dar oricât de bine ar fi, lipsește ceva: tu. Nu ești aici și știu că am spus că sunt în regulă cu faptul că nu ai venit weekendul acesta, dat știi ce? Nu este în regulă pentru că îmi lipsești. Și în seara asta era un băiat care se dădea la mine sau cel puțin așa cred. Și era foarte drăguț, iar eu l-am alungat și nu știu sigur de ce am făcut asta. Dar sunt destul de sigură că am făcut-o din cauza ta. Mi-am petrecut ultimele două luni sperând că o să apari la ușa mea într-o bună zi, dar nu este așa. Tu ești undeva în lumea asta și îți urmezi visele și eu vreau să faci asta. Dawson, cred că este timpul să te las să-i contunui viața. Și îmi este foarte greu să fac asta pentru că știu că există o parte din mine care te va iubi mereu. Dar toată situația asta, visatul cu ochii deschiși, fuga nu ne fac bine. Așa că asta fac acum, încerc să ne eliberez, lucru pe care ar fi trebuit să-l fac acum trei luni. Spun rămas bun, Dawson. Să mă suni. Pa.
replici din filmul serial Cei mai frumoși ani
Adăugat de Moț Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre viață, citate despre telefon, citate despre ochi sau citate despre existență
Ești ceea ce faci, nu ești numai "ceea ce mănânci". Ești ceea ce gândești, ceea ce simți. Ești ceea ce gândești despre tine tu, nu ești numai ceea ce gândesc alții despre tine. Pentru că le poți manipula percepțiile. Nu ești nici măcar ceea ce ascund că gândesc alții despre tine. Pentru că ei pot ascunde admirație sau invidie. Ești gândurile tale ascunse despre lucruri, despre oameni, despre tine. Ești în cele mai ascunse rugăciuni, pe care îți e teamă să le mărturisești. Poate, îți e teamă de judecata altora sau îți e rușine de tine însuți. Altfel, nu ai mai avea niciun gând nerostit. Ești ceea ce lași în urma ta.
Doina Postolachi în Maeștri din cotidian (2015)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre gânduri, citate despre superlative, citate despre rușine, citate despre mâncare, citate despre invidie, citate despre frică sau citate despre admirație
Progresia Sfintei Treimi
Când nu mai am inspirație să scriu,
Ce-ar mai fi de zis?
Mă gândesc la ce nu s-a mai gândit nimeni.
De pildă, când a zis Dumnezeu să fie lumină,
Lumina s-a făcut singură.
Ce, te gândeai c-a scăpărat El?!
I-a lăsat omului să descopere scânteia
În sine.
De fapt, cred că la început
Lumina era dintr-o bucată,
Clară ca bună ziua,
Fără foc întrânsa. Numai pentru ochi;
Reglată bine, tot, treabă, rost...
Curată.
Până a intrat în cârdășie cu focul
Și-a-nceput să ardă, știu fetele cum e...
Mă mai gândesc la faptul că, la început,
Și omul a fost făcut dintr-o bucată,
Căci l-a făcut Dumnezeu bărbat și femeie,
Nu doar una sau doar altul, ce mai una, alta!?
L-a-mpărțit pe om în două, să nu fie singur
La Părinte.
Când a văzut ce prostie a făcut, a zis:
Bă, ăștia sunt ca oile: după una sar toate în baltă!
A deschis poarta staulului și ne-a dat drumul
Pe drumuri, la înmulțire.
Parcă-L văd ținându-se greu după noi,
Ca un păstor bătrân
După miliarde...
Iar Ei,
Doar Trei.
poezie de Marius Robu din Aproape alb (13 februarie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre foc, poezii despre prostie, poezii despre oi, poezii despre fete sau poezii despre femei și bărbați
Plictisindu-se de Natural, omul s-a decis să își găsească de lucru. Așa a împărțit lumea în superior și inferior, inventând păcatul și virtutea. Mai mult, a inventat și atribuit responsabilități: virtuțile îi aparțin lui Dumnezeu, iar păcatele Diavolului. Pentru ca munca să fie completă, a pus pe hârtie totul, lăsând moștenire pentru generații povești despre cum să fugi de Diavol și cum să îi faci pe plac Domnului. Când a aflat ce a făcut omul, Dumnezeu, care era singur, a decis că trebuie să facă ceva în această privință. A ajuns la concluzia că acesta merită să fie pedepsit, dar nu pentru păcate. Pentru acestea, a zis, omul se pedepsește singur destul. Așadar, a hotărât să îl pedepsească doar pentru scornelile pe care le-a inventat despre El. PS: E doar o poveste.
citat din Paul Avram
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre draci, citate despre responsabilitate, citate despre moștenire, citate despre inventatori, citate despre hârtie sau citate despre Dumnezeu
Chemarea
M-am dus în fața Lui și am zis..
"Doamne... Tu ești?"
Iar El mi-a zis
"Du-te înapoi!"
Și m-am dus!
Apoi a venit El și mi-a zis
"Doamne.. Tu ești?"
și eu i-am zis
"Nu Doamne... Nu!"
Și El mi-a zis
"Păi vezi!
Dacă spuneai du-te înapoi
Mă duceam...
Mă duceam!"
Și nu m-am mai dus!
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
I: Eu știu că un maestru, o ființă iluminată nu ar trebui să vrea nimic de la tine. A. M: Vezi tu, dragul meu, un Maestru de fapt va vrea Absolut Totul de la tine pentru a-ți oferi doar Nimic, și firește El nu va vrea Nimic oferindu-ți Totul. Aș spune că felul în care curge comportamentul unei ființe complet realizate este la fel ca și al lui Dumnezeu, căci în esență ei sunt una. Oare știe cineva cu adevărat ce bucurie sau ce dramă îi va oferi astăzi Dumnezeu? Așadar, un Guru este atât de paradoxal de imprevizibil pe cât este de clar și previzibil, exact cum e exactitatea unui ceas. E foarte interesant că oamenii vin aici pentru a vorbi despre cum ar trebui să fie un maestru și nu despre cum sunt ei și mai ales Ce sunt ei, înțelegi? Oare cum ar fi dacă azi ai muri și ai ajunge în fața lui Dumnezeu, ce i-ai spune? Probabil mai întâi te-ai așeza frumos picior peste picior, și apoi ai spune ceva de genul: - Și Acum să vorbim despre Tine Doamne, să vedem dacă corespunzi exigențelor mele. Apoi vreau să știu dacă ești demn de încrederea și credința mea, pentru că atunci când mușchii ego-ului meu au vrut câte ceva tu te-ai cam fofilat, și după aia, așa vreo 3 secunde să povestim și despre mine, dar repede, te rog, că mă grăbesc, că... am o mulțime de treabă.
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre prezent, citate despre încredere, citate despre secunde, citate despre picioare, citate despre paradox sau citate despre moarte
Dacă tăcea, filosoafă rămânea! (Lui Neață Gabriela, chimistă, conferențiară universitară)
Într-o zi, la facultate,
Oameni mulți festivitate
(Ziua-n care subsemnatul
Susțínut-a doctoratul),
Discutau de una, alta,
Despre Yalta, despre Malta...
Într-un colț, mai într-o parte,
Discutând eu despre arte
Cu madam Panaitescu
Și cu doamna Bogdănescu,
Despre Marilyn Monro',
Despre Pablo Picasso,
Gabi Neață, deodată,
Spuse, iar făcând-o lată:
Are și vecina Nasta,
Câine tot din rasa asta!...
(Astfel s-a băgat în vorbă
Precum musca într-o ciorbă.)
........................................
Am zis eu, privind spre doamne:
Cum nu vii tu, Țepeș Doamne?...
pamflet de George Budoi din Pamflete și satire (2011)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre universitate, poezii despre vecini, poezii despre mâncare, poezii despre muște, poezii despre câini, poezii despre chimie, poezii despre artă sau poezii despre Vlad Țepeș