Iaşul lui Eminescu

Prin Iaşul cu multă floare de tei
Parcă se aud şi acum paşii tăi
Iar banca, veche, pe care ai stat
E tristă, de-atâta aşteptat...

Tu, trubadur cu lira-ţi sfântă
Mai vin-o dată şi colindă
Toate cărările de prin Copou
Căci, Teiul tău are un ram nou!

Vino, mai dă o raită prin Ţicău
Te-aşteaptă şi acum amicul tău
Creangă Ion, să vă-ntâlniţi
Că aveţi multe să vă povestiţi!

Şi Plopii fără Soţ au mai crescut
Ne spun de câte ori, tu ai trecut
Când aşteptai nebun, de dor, pe ea
Şi ai fi vrut, măcar un semn să-ţi dea...

Dar, nu-i nimic, ţie îţi duc dorul
Codrul, ţara, neamul şi izvorul
Pe tine te iubeşte Universul
Aşa, cum tu ai scris şi ai iubit versul.

Iar când soarta, prea devreme, te-a învins
Şi timpul, prea repede, s-a scurs
Luceafăr viu, de-acolo ne priveşti
Prin Codrii de Aramă, tu trăieşti!

poezie de Lucia Guriţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Eminescu

Scârţâie sub tălpi zăpada, gerul ţese flori pe geamuri
Iarna îşi arată colţii, vântul şuieră prin ramuri
După deal răsare luna, sus pe bolta înstelată
În Luceafărul de noapte chip de geniu mi s-arată

Ochii ageri, fruntea lată să cuprindă Universul
El, poetul nepereche, străluceşte-n cer cu versul
Prin Copou îmi poartă gândul vara când e teiu-n floare
Şi mă ninge cu steluţe iarna-n zi de sărbătoare

Când trec,, codrii de aramă'' freamătă de dor pădurea
,, Buciumul sună cu jale'', taie prin copaci securea...
,,... plopii fără soţ'' şi teiul, lacul şi floarea albastră
Mi-amintesc de Eminescu şi de pana lui măiastră

,, Tot ce mişcă-n ţara asta... râul, ramul''... şi... Universul
El, poetul nepereche le-a cântat duios cu versul
El luceşte printre stele şi ne luminează calea
Astăzi îi aduc omagiu ţara, codrul, munţii, marea.

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Eminescu

Scârţâie sub tălpi zăpada, gerul ţese flori pe geamuri
Iarna îşi arată colţii, vântul şuieră prin ramuri
După deal răsare luna, sus pe bolta înstelată
În Luceafărul de noapte chip de geniu mi se-arată

Ochii ageri, fruntea lată să cuprindă Universul
El, poetul nepereche, străluceşte-n cer cu versul
Prin Copou îmi poartă gândul vara când e teiu-n floare
Şi mă ninge cu steluţe iarna-n zi de sărbătoare

Când trec,, codrii de aramă'' freamătă de dor pădurea
,, Buciumul sună cu jale'', taie prin copaci securea...
...,, plopii fără soţ'' şi teiul, lacul şi floarea albastră
Mi-amintesc de Eminescu şi de pana lui măiastră

,, Tot ce mişcă-n ţara asta, râul, ramul''... şi-Universul
El, poetul nepereche, le-a cântat duios cu versul
El luceşte printre stele şi ne luminează calea
Astăzi îi aduc omagiu ţara, codrul, munţii, marea...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce te-ai dus, Luceafăr (sonet)

DE CE TE-AI DUS, LUCEAFĂR
(sonet Luceafărului Eminescu)

De ce te-ai dus, Luceafăr, pe Drumul Robilor?
Că de dorul tău freamătă Codrii Vlăsiei
Şi ciocârlia cântă oda nostalgiei;
Iar barca te-aşteaptă pe lacul nuferilor!

Pe raza ta e ninsoarea florilor de tei,
În astre să duci balsamul primăverilor
Şi-n amurg să răsari din pleoapele norilor,
Peste codrii scuturând veşminte de scântei.

Cu mare fast ţi-am pregătit aniversare,
Toţi prietenii de versul tău îndrăgostiţi,
Că eşti Eroul Culturii Naţionale.

Prin veac de neuitare te aşteptăm smeriţi,
Din apusurile cu vremuri epocale,
Iar plopii te aşteaptă prin toamne, desfrunziţi.

Maria Filipoiu

sonet de Maria Filipoiu din Luceafărul Eminescu
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind în România Mare

A pornit dorul prin lume
Să-i colinde pe români
Şi meleagurile străbune
Azi, orfane prin străini.

Dor îi dorului de tine,
Dor de România Mare,
De români fără destine
Şi de vechile hotare.

Din Moldova în Banat
Cântece de dor răsună
S-a mai scurs amar un veac
Peste Ţara cea română.

Maramureşul suspină
Şi Dobrogea-i lăcrimată
Pătimesc fără de vină
Pentru o Ţară sfărâmată.

Plâns se-aude din Timoc
Voivodina vrea acasă
Le arde-n inimă un foc
Un dor de România noastră.

Colindă dorul prin Hotin
Colindă-n Herţa, Cernăuţi
În graiul nostru cel latin
Îşi plânge fraţii părăsiţi.

Bucovina e prea tristă
Şi-n Muntenia e jale
Cât Ţara nu mai există
Nu e timp de sărbătoare.

Şi Oltenia, şi-Ardealul
Au un suflet sfâşiat
Mureşul, Oltul şi Jiul
De dor toate au secat.

Noi ne rugăm la Dumnezeu
Să-nceteze azi surghiunul
Să -nceteze a noastră dramă
Căci tare greu ne e Crăciunul
Fără de tine, Ţară-Mamă!

cântec interpretat de Fuego, versuri de Adrian Artene (1 decembrie 2018)
Adăugat de Alesia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea...

Prea-ntuneric, prea lumină,
Prea curată, prea sordidă,
Prea domoală, prea rapidă,
Prea codalbă, prea... hermină!

Prea înaltă şi prea scundă,
Prea tăcută, prea vocală,
Mult prea fină, prea imundă,
Prea proverb şi prea... zicală.

Prea dulce şi prea amară,
Prea calmă şi prea nervoasă,
Prea de râs şi prea şucară,
Prea tristă şi prea... haioasă!

Prea stinsă şi prea aprinsă,
Prea confuză, prea lucidă,
Prea sumbră şi prea distinsă,
Prea plouată, prea... aridă!

Prea şuie şi prea frumoasă,
Prea pe dungă, prea pe lat,
Prea departe, prea acasă,
Prea Arghezi, prea... Pillat!

Mândro, doru-mi să te poarte,
Prea curând sau prea târziu,
Când prea prea, când foarte foarte,
Când prin Rai, când prin... Pustiu!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, nemuritor Luceafăr (omagiu)

O, NEMURITOR LUCEAFĂR!
-omagiu spiritului eminescian-

O, nemuritor Luceafăr
ancorat în Cer albastru!
Te aşteaptă flori de nufăr,
să le dai sclipiri de astru!

Zbor de Pasăre Măiastră
e drumul tău prin infinit!
Floare-albastră... Floare-albastră...
cu dor te-aşteaptă-n asfinţit!

Codrul, după tine plânge,
plâng în ropote, izvoare,
căiubirea lor se frânge
pe-ale vremii sanctuare!

Teiul, la pământ se-nclină,
încărcat de flori şi doruri,
că nimeni nu-i mai alină
tristeţea pusă-n ecouri!

Plânge "pădurea de argint",
vânt pribeag prin ea doineşte
şi-i lasă dorul de alint,
când toamna o desfrunzeşte!

"Plopii fără soţ" suspină
în foşnet lin şi visător,
aşteptând un crai să vină
cu o poveste de amor.

Numai Tu, străin şi rece
priveşti din Bolta cerească
sa vezi, viaţa cum le trece
în menire pământească!

În valuri vin generaţii,
sărută crucea la mormânt
şi-n vers te cântă confraţii
din flori îpletindu-ţi veşmânt.

Maria Filipoiu
15 iunie 2014

poezie de Maria Filipoiu din Luceafărului Eminescu (15 iunie 2014)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În momentele când iubirea te doare, fiindcă ea cere prea mult, eliberează-te prin alte metode, prin alte căi. Aleargă fără ţel pe străzi sau prin păduri şi risipeşte-ţi prin fugă obsesia imposibil de realizat. Cheltuieşte-ţi, în fiecare pas, un sărut din miile pe care ai fi vrut să le dai şi, în progresul oboselii, uită de toate femeile pe care iubirea ta ar fi vrut să le îmbrăţişeze. Săruturile să se desprindă din tine ca petalele dintr-o floare de toamnă. Şi risipirea acesta să nu semene unei înfrângeri şi niciunei renunţări, ci miile de sărutări să însenineze viaţa cu atâtea zâmbete, cu câte tristeţi ea a întunecat-o.

Emil Cioran în Cartea amăgirilor
Adăugat de cosmina
Comentează! | Votează! | Copiază!

În genunchi rugăm eternul

Ai pus floare lângă floare şi cuvânt lângă cuvânt
Mângâind cu pana-ţi caldă tot ce mişcă pe pământ,
Versului i-ai dat lumină şi sfinţire de icoană
Vindecând dintr-o privire şi cea mai adâncă rană.

Scrisă-n stele ţi-a fost soarta şi nedreaptă de amară,
Dar ţi-a fost de-ajuns să scrii despre codrii, despre ţară,
Din duşmani făcut-ai nuferi pe un lac de-ntinse plângeri,
Paşii-ţi demni ţi-au fost prieteni urmăriţi din cer, de îngeri.

Ai chemat în strofe zeii să-ţi ursească veşnicia
Şi-au venit în număr mare să-ţi măsoare volnicia,
Au decis să fii Luceafăr peste nopţile-nstelate,
Să ne-ncânţi din lira-ţi blândă peste-ntinsuri, peste ape.

Înţeleptele-ţi poeme stau pe rafturi neclintite,
Timpul nu le-a şters divinul, le-a vrut doar a fi citite,
Nu le-a stins nici măreţia, nici candoarea fără seamăn,
Sunt la fel de-nălţătoare neavând pe lume geamăn.

Ai iubit cum nu iubeşte orice muritor femeia,
Ţi-ai pus aripi de Icar şi-ai aprins din zbor scânteia,
În cerneală-ai ars condeiul, iar din vorbe lustruite
Închinat-a-i Ei, Iubirii, diamnate şlefuite.

Trist, priveşti şi-nnumeri anii... oare câţi să se fi scurs?
Lasă-ne pe noi, Emine, sunt ai noştri... s-au tot dus,
Ai stors tot ce-a curs prin tine şi mai mult decât trăirea,
În genunchi rugăm eternul să-ţi declare nemurirea!

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de SIBIANA
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino acasă, băiatul meu

Te aştept, băiatul meu. Vino acasă...
Anii au trecut, îmbătrânesc, puterile mă lasă.
Chemă-i şi pe ceilalţi care-s duşi departe,
Pensia mi-e mică, n-am bani, nici măcar pentr-o "carte".

Să vină şi nepoţii. Câţi sunt? Că... nici nu-i ştiu.
De când voi aţi plecat, pe icea e pustiu.
Avem recolte bune, a ploiet bine, şi câmpul este verde,
Nu-i cine să le strângă, pe câmp prea mult se pierde.

Curtea este mare, în sat este frumos,
Drumu îi dat cu "zmoală" şi nu-i mai noroios.
Copiii pot să "fugă" pe câmp şi la părău,
Să prindă câte-un peşte, că nu le-o părea rău.

În sat sunt televizii, de cele cu panou,
Sunt multe "discoteciuri" şi totul este nou,
Aveţi unde vă duce. Eu vreau să vă mai văd
Măcar o zi cu mine. Apăi... să mă prăpăd.

- O, mamă, dulce mamă, din negura de vremi,
Cu vocea-ţi tremurândă la tine tu ne chemi,
Mereu te simt aproape, îţi mistui bunătatea,
Şi noi la fel ca tine, simţim singurătatea,

Căci seva care curge, în "pomii" ce-au crescut,
E binecuvântată de când tu ne-ai născut,
Acum, pomii sunt mari, au rădăcini adânci,
Iar seva ta, măicuţă, dă roade şi pe stânci,

Ei cresc prin văi şi dealuri sau malul unor ape,
Cu harul tău, măicuţă, mereu ne-ai fost aproape.
Noi... îţi simţim durerea, şi-a noastră este mare,
Dar nu putem acum, vrem mică amânare.

Venim sigur la vară, când vremea va fi bună,
Chiar de-i mare distanţa, al tău dor ne adună.
Chemarea ta e sfântă, e sigur că venim,
Cu multă bucurie, sperăm să ne-ntâlnim.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E linişte

e prea multă linişte,
prea multe limanuri
şi găuri de vierme.
e alb gândul ce trece prin ochi
răscolind noaptea ce cade-n silabe.
oraşu-i prea alb de-atâta lumină,
prea dezvelite-s casele de umbre,
ferestrele trec uşor dintr-o parte în alta
şi dragostea trece mereu prin pereţi.
în centrul geometric o umbră subtilă devine cuvânt
într-o memorie tăiată ce adună liniştea oarbă
ce mă linge pe mâini.
timpul treaz moare într-o vedere
speriind mâna care scrie
despre toate plutirile din liniştea camerei
şi ora se închide mai devreme.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel

Ne-am cam trecut, căci timpul a zburat,
Cu cântec trist sau dulce, râs, oftat...
Şi tinereţea noastră a dispărut,
Şi tot ce-a fost, acum s-a terminat.
Oricât am vrea s-avem ce am avut,
Acum ne-am cam trecut.

Ca ceaţa ce prin ramuri stă fâşii,
Ca valurile mării mii şi mii,
Ca tot ce piere, bun la început,
Prea repede sfârşitul va veni.
Dar orice am trăit şi am făcut,
Acum ne-am cam trecut.

poezie de Kevin N. Roberts, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De prin vorbe, Eminescu, este a sufletului hrană...

Sfiicioşi cătăm prin rugă, ca-n atâtea dăţi, iertare.
Deolaltă punem gândul şi tăcerea în chemare.
Vechiu' grai tăcut ne-adapă prin cuvânt fără prihană.
De prin vorbe, Eminescu, este a sufletului hrană.

Multe gânduri aşezate în veşmintele vorbirii,
Ce-au trecut prin pana-i sfântă, stau sortite nemuririi.
Azi, poeţi cuprinşi de vorbă şi de dulcele-i blestem,
Rime nu mai încondeie, de veşmântul lor se tem.

Versul lor, e doar o umbră, ostenit, fără foşnire,
Lepădat de limba sfântă, de cuvânt şi de simţire.
Stihuiri suferitoare... prea tăcute, prea vulgare,
Chiar şi stâncelor din piatră le sunt rău mirositoare.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fabulă tristă

Pădurea este plină de păsări mari şi mici,
Cu pene colorate şi glas ciripitor,
Autohtone cârduri pe câmpuri, prin urzici
Şi multe alte păsări din neamul călător,
Cu gust de aventură, s-au răsfăţat la soare,
Prin ţări mai călduroase şi pline de bucate
Din alte zări de lume, cu mult mai primitoare
Şi-au hoinărit prin ramuri cu fructe încărcate.
În zor, de dimineaţă, în mijloc de ogor,
Făcu o adunare tot neamul păsăresc,
Doreau ca să aleagă un for conducător
Şi, toate deodată, prea tare ciripesc.
Le înjurau cumplit cele ce-au stat în ţară
Şi propuneau o lege prin care, în final,
Să stea un timp de-o parte cele ce-au fost pe-afară,
Să nu poată conduce în mod oficial.
Concluzia e clară în codrul de la noi:
În for conducător acum să se aleagă
Acei autohtoni ciripitori de soi,
Care-au trăit în ţară viaţa lor întregă.

Morala:
Azi toţi ciripitorii
Pun mâna pe putere,
Ei sunt devoratorii
Butoiului cu miere.

fabulă de Mariana Dobrin din Jurnal cu aromă de pamflet
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stejarul

Stejar bătrân, uitat de timp
Ce îţi pleci crengile către pământ
Stând de veghe secular
Că îţi trece timpul, nu ai habar

Priveşti în jurul tău cu semeţie
Doar adierea vantului te mai mângâie
Stai cu fruntea sus fără să-ţi pese
Căci timpul peste tine trece

Trecul tău, peste tine anii,
Tu tot mai falnic te înalţi
Cu umbra-ţi neagră şi coroana deasă
Ai fost la multe păsărele casă

M-am aşezat îngrijorată lângă tine
Să te întreb de-ţi este bine
Cu ale tele ramuri reci
Prin câte ierni amare treci

De-ţi este greu aicea în pădure
Când auzi tăiatul de secure
Atâţea ani ai rezistat
De nimenea nu te-a tăiat

Atunci stejarul îmi răspunde
Cu un aer cald şi cu blândeţe
Dar tu prin câte necazuri ai trecut?
Şi te îndrepţi spre batrâneţe...

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi râd în soare

E prima zi din vară
Şi iarăşi am ieşit afară,
De după norii grei ai iernii
Se-arată soarele rotund al verii.

De multă vreme te aştept
Să-ţi spun, la tine mă gândesc
De vreme multă, însă iată:
Azi soarele pe cer se-arată.

Ştii, norii sunt, dar curg la vale
Nu stau ca să intunece-a ta cale,
Şi iată, stau de mult şi mă gândesc
La soare-ntruna-mi vine să zâmbesc.

Mi-ai spus c-am aşteptat prea mult,
Mi-ai spus chiar că şi tu ai vrut,
Acuma te opresc din drum
Căci foarte multe am să-ţi spun.

Încerc să-ncep prin a-mi găsi cuvinte,
Şi chiar incerc să îmi aduc aminte
Şi amintindu-mi mă opresc
La soare iar încep ca să zâmbesc.

Dar poate însăşi aşteptarea
Mă face ca să-mi amintesc
Ce poate face azi visarea…
Şi dintr-o dată iar încep ca să zâmbesc.

Rupând tăcerea, vreau să-ţi spun
Că n-aş fi aşteptat nicicum
De-aş fi ştiut că încercarea mea
Nu-ţi va schimba mentalitatea.

Un nor apare pe-a ta faţă
Întunecând seninul clar
Al ochilor intraţi în ceaţă
Iscând un sentiment bizar.

Dar cum ţi-am spus, un nor vine şi pleacă
Aşa, din nou apare-un soare pe-a ta faţă,
Căci am ştiut să îţi vorbesc acum
Când suntem la sfârşit de drum.

Şi multă vreme a trecut
Şi ştiu pre bine, te-am pierdut;
O lacrimă în ochi mi-apare
Acuma chiar că râd în soare…

poezie de Cristian Olaru
Adăugat de Eliana Doru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prieten drag!

Cerul nu încăpea de-atâta fericire
Când dimineaţa, mă îmbrăcai cu rouă de iubire
Şi toată valea era plină de floare de salcâm
Iar tu, nu mă lăsai să plec, voiai să mai rămân!

Ştiu că furai săgeţi de soare dintr-un apus
Şi că stăteam îmbrăţişaţi în ploi care s-au dus
Erai un vis frumos, erai o tânguire
Iar eu, o carte cu versuri de iubire.

Demult, voiam cu flori de tei să mă cuprinzi
Dar erai mult prea departe să-mi răspunzi
Credeai că rătăcind prin lume, mă poţi uita
Furându-mi curcubeul din primăvara mea.

Acum, mă rogi să mai rămân cu tine-o vară
O oră, un anotimp sau chiar o seară
Dar să-nţelegi că eşti un prieten drag şi bun
Nimic mai mult, e prea târziu să mai rămân!

poezie de Lucia Guriţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crochiuri la sărbători pascale

Isus a înviat acum din morţi
dar reânvie, splendid şi natura,
cireşi şi vişini albi la porţi
de iarbă verde-i plină bătătura.

Chiar gânduri verzi înmuguresc,
paşii mă duc către păduri virgine,
adun puteri să-ţi spun că te iubesc
şi că. iar, sunt îndrăgostit de tine.

Trăim alături un nou vis
după evadări din pandemie,
prin ani, un nou volum am scris
fără să fac, la bani, economie.

Cu sânii dezveliţi, azi, primăvara
revine cu multe abundente ploi,
cresc flori de vis prin toată ţara
şi-au revenit şi berzele la noi.

Muza mi-e în strai de sărbătoare
şi mi-o cinstesc cu vin şi cozonac,
miei albi pe lunci şi pe răzoare
şi-un cuc pe-o creangă de copac.

Trăim miracole la Sărbători Pascale,
pe la biserici toţi ne-am adunat,
cântă păsările-n lung de vale
şi veşnicia, iar, revine-n sat.

La vatra-mi veche dacă mai revin
pot da de multe pauze-n destin...

poezie de Eugen Coţa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar poeţii

Acum când vreau să te uimesc
Prin vorbe nerostite de niciunul,
Mă sperie poeţii ce au fost,
Că te legau în tei sau te dorea vreunul.
Tu erai văzută ca o floare,
Cea mai frumoasă floare,
Doar Universul te iubea
Iar un Luceafăr trist, te adora.
Erai măceş,
Cădeai pe stele
Ba chiar mureai la unu' în braţe
Un alt poet te învia.
Eu cum să lupt cu toată cartea
Că eşti frumoasă şi aştepţi
Să-ţi spun măcar o strofă
Originală, s-o accepţi.
M-am dus la ţărm să-ntreb şi marea
Ce vânt te-aduce şi de unde
Am stat o zi să îmi răspundă
Dar luna m-a gonit acasă.
Am stat şi-acasă vreo trei zile
Să aflu cum pot să te iubesc,
Dar m-am blocat,
şi-acum, şi-atunci.
Tot mai aştept poeţii vii,
Să mă ajute să găsesc
Măcar un vers, ca să revii.

poezie de Mili Dumitru din Poezie în rampă (3 martie 2018)
Adăugat de milidumitru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea mea s-a stins

pentru Bianca

Lacrimi nu mai am, când te privesc zăcând neînsufleţită....
În agonii şi suferinţe te-am privit zvâcnind...
O singură dorinţă aveam a-mi fi împlinită...
Ca tu, să te mai bucuri... prin viaţă tot trăind....

Nu poate nici cuvânt, şi nici lacrimi amare,
Să stingă cea durere ce-o simt în piept arzând...
Mi-ai fost copilul dulce, ce m-alinta c-o floare,
Iar eu... fără de tine, mă văd uşor căzând...

Şi te-am iubit, cum nu se scrie-n cărţi...!
Şi mi-ai fost în suflet... tu mult m-ai alinat...!
Poate să mai treacă încă zece vieţi...
Eu nu am să te uit, copil mult adorat!

Bianca, te iubesc! Tu eşti acum plecată...
M-ai părăsit şi tu... cu mult, mult prea devreme...!
Şi trebuie s-accept soarta... deşi, neresemnată...
Primisem despre tine, atât de multe semne!

Nu pot eu fără tine! Copil celest ce-ai fost...
Sufletul mi-e spart în cioburi răsfirate...
Voi înţelege poate, că totul are-un rost...
Deşi, prin agonii plutesc acum în toate!

Mă doare şi mă probuşesc de a ta plecare...
Ai fost prea tânără, când tu m-ai părăsit...!
Acum am o nevoie aprig de-o schimbare,
Am inimă zdrobită şi suflet pustiit!

Oh, te iubesc atât! Iubesc spre veşnicie...!
Şi ne vom revedea... atunci când ceasul vine.
Tot ce-a fost dat să am, mi-a fost luat să-mi fie...
Dar ne vom întâlni... pe plaiuri verzi, divine.

Tu, suflete curat... să ştii cât te-am iubit!
N-aş fi crezut vreo clipă... să mori în locul meu...!
M-aş fi sacrificat... şi iar m-aş fi zidit...
Şi ţi-aş fi luat durerea şi tot ce ţi-a fost greu.

Şi la final am înţeles: noi nu putem alege!
Destinul este scris cu mult timp de am fi...
Acela ce iubeşte... doar bucurii culege,
Nimic din ce-ţi propui... nimic nu vei primi!

Pentru aleşii Domnului...
Dedicaţie specială pentru fiica mea, plecată prematur către cele sfinte...
R. I. P. BIANCA - 3 februarie 2000 - 22 mai 2017

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste sufletu-mi cărunt

Sunt aici
şi mai tresar,
când se-nchid, pe umbre, stele,
mă mai leg
de câte pot...
printre gândurile mele.
Tot mai duc
şi tot mai car,
viaţa-n firul ei subţire,
şi ca sprijin,
drept toiag,
folosesc o amintire.

Au trecut
prea multe veri
peste iernile din toamne,
m-a durut
pustiul lor
şi mă rog la tine, Doamne,
vreau copiii
să-i mai văd,
cât îmi este incă bine.
Pune-un gând
în gândul lor
să mai treacă pe la mine.

Timpul mult
prea nemilos,
când îi ia şi când îi lasă,
n-am o vorbă
cui să-i spun,
bolul singur de pe masă
îmi vorbeşte
fără grai,
fără grai se-aude-n toate,
tot încerc,
încerc să uit,
mamă sunt şi nu se poate.

Mai aud
curgând prin ploi
câte-o lacrimă tăcută,
dorul ei
de dorul lor,
când obrazul îmi sărută.
Mai aud
cum nu mai sunt.
poarta, veşnic, încuiată,
peste
sufletu-mi cărunt
s-a uscat tăcerea toată.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!