Nu suntem aici!

încercăm pronunţarea cuvintelor
reuşim partea infimă de început
restul este luat în posesie
de un fel de ape... de timp...

[arrière-fond... sugestie... sentiment impresionist]

ochii ni se adâncesc într-o prăpastie
gesturile devin frugale ca de anxioşi
parcă eram într-o familie... parcă într-un supermarket?!
avem minima grijă să fim politicoşi!

o sonerie sau un clinchet!
surpriza mimată a evenimentului antologic!
aerul acela de viaţă!
rochia apretată şi alura de galben
silueta de-abia descinzând
cu iuţeala fericirii pierzându-se
în irealitate!

şi foarte probabil

ne-am putea speria unii de alţii
ştim sigur că suntem fraţi!
reîncercăm pronunţarea cuvintelor!

*
oamenii aceştia – noi!
dintr-un prezent fantasmagoric
obosiţi de moarte în simularea neîntâmplatului
artiştii mediocri neînstare să se prefacă

pe scenă povestitorul rece
consemnând fără oscilaţii vocalice fără afecte
istoria în statistici exacte [pentru urechile cui?!]

nimic dramatic nimic care să impresioneze până la sânge
dusul la groapă ieşirea din utere trădarea din dragoste... mai-nimicul

... se crede pe scenă! habar nu are
cum despre el însuşi altul povesteşte...

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un fel sau altul trebuia să fie duminică!

începeam şi azi cu aceeaşi oboseală
aceeaşi teamă estompa contururile
trecerile noastre spre un capăt cu sens al zilei
plânsul era la fel de sugrumat nu ştiu
dacă ne ruşinam dacă ne încăpăţânam
să intrăm... să rămânem într-o imagine:
"eroii fără de riduri", "micii zei", "invincibilii"?

încet încet ne pierdeam
abilităţile de actori
o pală intempestivă şi rolul nostru...

am zis că e bine
la fel ca altădată
că totul era cel mai probabil
o deraiere uşoară o "variaţie"

se lăsa amiaza se bătea de noapte
n-ai fi ştiut să-mi răspunzi dacă te-aş fi întrebat
care era punctul acela de unde continuaseşi
n-aş fi ştiut să-ţi răspund dacă m-ai fi întrebat...

poate vrusesem cu orice preţ să fim originali... alţii
fără prea mult pe gânduri să stăm... o luasem de la zero...?!

de undeva se cernea o tristeţe vanilată
prelungi umbre tainice dezveleau timpul
şi feţele noastre palide s-au oprit din tăcere:

ni s-a făcut dor!

dintr-un instinct am apăsat butonul acela
pe care-l acopereau praful nimicul fricile

ne-am trezit
de noi amintindu-ne

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La capăt

timpul a luat sfârşit
în această aglomerare
de sensuri
fiinţa se comprimă
în van strigă la ceruri
s-o scoată din increat

nu ne amintim mai nimic
doar spaima aceasta imensă
desfiinţându-ne destinele
destinele şi chipul

omul priveşte floarea
cu ochii străinului absolut
e sigur că de acolo i se va trage
dezmembrarea cuvintelor
ireversibila moarte

se uită

după Dumnezeu

şi Dumnezeu

tace

înţelept

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă!

foarte probabil nu din egoism
resimţeam eu senzaţia aceea

într-un fel sau altul
era primăvară!

îmi plăcea nebuneşte noaptea să contemplu

când străini oamenii se băgau înfriguraţi sub aşternuturi
neştiind dacă aveau să repete şi mâine gestul acela

până la insomnie până la ridicarea subtilă din patul fantomatic
îmi plăcea
legănarea albă-catifelată a florilor de cireş ca nişte soldaţi
pe timp de pace când liniştea împrăştie miros de scutec
şi mângâie geamuri într-o desfiinţare aparte a separării

era povestea fostului copil... poate!

şi ziua!
ziua-n amiaza mare!
hainele mele colorate făcând pe plac vântului
mai ales foamei personale de irealitate
tărâmul acela în care nicio trecere nu e definitivă
şi asta nu încurcă nicidecum planurile vreunui dumnezeu

ştiam: purtam parfumat părul şi pulover cu mărgele
o eşarfă păstrată în creanga ascunsă a unui copac
stările mele ieşeau dintre clişee asemenea rădăcinilor ample
îndelungă-vreme captive în conţinutul atrofiat

undeva la un capăt praful tramvaielor secetoase
figurine mergând la voia întâmplării
lăsându-se murite
nici măcar până la proba contrarie

nu din egoism resimţeam eu senzaţia aceea
eram sigură!
o dragoste anume încă era capabilă
să ţină desfăşurat pământul
deasupra nimicului

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne gândim că nu ştim nimic despre cosmos şi despre planetele din sistemul solar sau că nu ştim mai nimic despre ce se ascunde în fundul oceanelor, dar să fim serioşi – majoritatea oamenilor nu ştiu ce să facă atunci când se simt geloşi, trişti, deprimaţi, fără motivaţie, nervoşi etc. Mă întreb cui ajuta faptul că oamenii nu ştiu aceste lucruri banale! Ar fi aşa de simplu să înveţi lucrurile acestea şi totuşi parcă nu se doreşte să fie scoase de sub magia acestui cuvânt – "psihologie".

citat din Marius Simion
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de zile

[file de jurnal afectiv]

vei mişca o perdea sau o vorbă
aproape te voi recunoaşte

o să revăd
genul proxim al "nostalgiei"
pragmatică voi transfigura estetic

până în momentul acela
în care se vor face struguri de august

şi atunci...

albăstrea risipită într-o majoritate
a macilor proclamând carpe diem
îmi voi aminti într-o doară cum
pronunţai Întâietate ca şi cum
ai fi vorbit despre tine

o femeie va lua distanţă
fără lacrimi cu îngăduinţă va privi
perspectiva rămasă într-un tablou
mai exact într-o imaginaţie

se vor aduna ape
multe specii pe cale de dispariţie
îmi voi ţine echilibrul
în cuvântul acela
colac de salvare
al fidelilor cuvântători
subjugându-şi gesturile
literelor aliniate heraldic

nori albi vor trece
în anxietate de păsări
chipul tău rarefiindu-se
îmi va induce
un ultim poem

în fapt

morţii cu morţii...

viii.... cu-ai lor...

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De unul singur

habar nu am
ce simţi tu
când rosteşti aceleaşi cuvinte
ca şi mine
când te găseşti
în faţa aceluiaşi copac
când te rostogoleşti şi dai să te prinzi
de o margine iluzorie
de un cântec

şi câte întâmplări ai ratat
din încăpăţânare din copilărie din neşansă
care a fost combinaţia de taste
fericita intuiţie echivalând
ControlSave-ului

dacă
te ia cu început
cu această ridicare a fiinţei din arest
luna de miere a omului lipindu-şi
cu superglue monologurile
cu acea infimă voinţă
de a fi

sau cu sfârşit te ia
şi simţi pe propria piele
miros de tămâie arsă
dimineaţa în care eşti somat
să te întorci la origini

cum fiecare
într-un fel sau altul se naşte şi este

mai ales

cum se moare

de unul singur.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intermezzo

în această singurătate numită lume
cu greu păsările mai înfloresc oamenii

la capătul cerului ca-ntr-un capăt de 117 bucureştean
creşte vegetaţie sălbatică: pulsul meu alb rătăcit
în tricoul tău galben

! oamenii

s-au oprit
de mult n-au mai străbătut
Habitatul Copacului
nici sensul celui din urmă glonţ
ţinta perfectă: sternul anodinului

pentru că trup
pentru că NuDumnezeu!

prinşi de câte un rest căutăm
suntem aşa de influenţabili
nimic original cu alură cosmică

ne aranjăm gândul similar cu cea mai recentă imagine
dintr-un album/ din plină irealitate

zidul avea dungi intrate în carne
drumul hoardelor neobosite de termite invadându-ne deciziile
această uriaşă neputinţă de a ne desprinde de destin

aşteptăm
sufleori la scenă deschisă
nu suntem siguri
nu deţinem propriile cuvinte
nici măcar apocalipsa individuală

în această continuă lipsă de viaţă şi de moarte
timpul nostru este momentul acesta de respiro
între 2 puseuri acute de Alzheimer
suficient de puţin cât o femeie să-şi conştientizeze
posibilitatea de fericire/ gândul tragic
devenit aproape firesc al neatingerii ei

iată Pasărea!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul nu se poate cunoaşte pe sine doar privindu-se, pentru că îi lipsesc uneltele. Trebuie să fie o persoană foarte evoluată spiritual şi psihologic pentru a se putea evalua singură. Este mult mai uşor să ne cunoaştem privindu-i pe alţii. Ce fac, cum sunt, cum se comportă. Prin proiecţie, punem pe alţi oamenii ceea ce se află în interiorul nostru şi astfel, reuşim să vedem părţi din noi la fel cum am privi într-o oglindă. De aceea se spune că oamenii din jurul nostru sunt oglinzi pentru noi. Proiectând pe ei ceea ce avem în noi, învăţăm cine suntem şi ce calităţi şi defecte posedăm.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petiţie

întâlnirea cu tine
îmi reconectase absenţele
la semnificaţie
mă trezeam ieşind
din marea majoritate
riscam oprobrii anihilare

dar noi!

rataserăm şi de data aceasta!

în ziua neasumată din lipsă de cauză
am căutat ieşirea de urgenţă
am optat separat fiecare pe cont propriu

[de aceea poate dimineţile mele erau despre magnolii albe
nu ştiau copacii tăi cum să se îmbrace]

ne-am camuflat
în zâmbete false
în atâta nepăsare
ne-am luat inimile
le-am strangulat într-o ţoală
în rumoarea lumilor de afară

diabolici am trecut filă cu filă precum un cuţit prin rană
luate din ascunzişuri tandre se dezveleau pădurile
asemenea sufletelor ce-şi apropriaseră o vreme gândul înfierii

şi

n-aveam noi chef de vreo dramă
am privit din exteriorul sentimentului
istoriile ample se scriseseră altcândva
pentru fitecine

aşa că

duminicile mele nu puteau fi
decât despre supraaglomerare
reprezentaţii interviuri scenă deschisă
nimeni nu mă mai prindea pe de-a-ntregul
un artist îşi propusese reconstituirea
a ieşit la un moment dat
jumătate-de-viaţă

femeia aceasta atât de sigură pe sine
gata oricând să se repete!

alura ta rămasă în vârful vreunei lănci
de-acolo exercitându-şi suveranitatea
ploaia cu gloanţe personală

într-un final i-am dat brânci
păsării muribunde
sardonic i-am urmărit disoluţia

[mi-am şters buzele înnegrite
cu dosul unei palme]

ajunşi pe marginea fiinţei
am făcut cerere
pentru un nou septembrie
am promis maxima concentrare
lepădarea de sine
intrarea în celălalt
ne-am luat chiar şi o marjă de eroare
să fim siguri că timpul o să ne-ngăduie

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără relevanţă

ce cred nu mai are relevanţă
contează numai că ne-am întâlnit
când iubirea trebuia strigată
cu frunzele căzute peste buze
când eu trebuia să te trăiesc
până la prăpastie
şi tu trebuia să mă prefaci
în luna unui pârâu

ce am spus nu mai are semnificaţie
contează doar sărutul săvârşit
visând
doar iarba călcată din dragoste
şi cercul acela de foc
care ne strângea unul în altul
de parcă eu eram în tine
sufocat
şi tu te sfâşiai
într-o pasăre ţipătoare
cu petale galbene
de vânt

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru totdeauna?!

venise primavara şi eu
aveam să o ratez aproape sigur şi de data aceasta
aşa cum ratezi cam toate chestiile esenţiale
care te-ar putea duce spre infinit

minusculă încercasem minima revanşă

aprofundarea cerului
într-o oglindă retrovizoare clipa exactă
în care un gest accidental sfârşeşte
prin a deveni iubirea cu premeditare

surâsul meu rămăsese suspendat
într-un buchet orange de stânjenei
toată dragostea mea către
printr-un ciob străvezit

norii erau albi şi greoi
capete de vată îmbibată cărora în zadar
se zbătea câte-un înger să le vestească
fantomatice glasurile... cântecul acela
pierzându-se înainte de a se fi născut

şi poate că totuşi.... cândva
Primavara mea aveai să fii tu...
chiar şi numai prin acea fracţiune de secundă
când ai intrat pe uşă... m-ai identificat... m-ai pironit în văzul tuturor
şi ne-am despărţit... pentru totdeauna?!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine o zi în vieţile majorităţii dintre noi când pierdem şi uităm aproape tot. Pierdem încrederea în noi, în cuvântul iubire, în oamenii din jurul nostru. Ne simţim rupţi, deconectaţi şi singuri. Uităm că odată am ştiut să fim foarte fericiţi, entuziaşti, plini de viaţă şi energie fără să avem neapărat nevoie de ceva sau de cineva. Suntem ca într-un deşert, înghesuiţi şi totuşi atât de departe unii de ceilalţi. În această "noapte neagră a sufletului", suntem gata să acuzăm cu furie şi să găsim vinovaţi pentru starea noastră actuală şi ştim că nimic bun nu ne aşteaptă. Şi fiecare om care ajunge în acest punct al vieţii sale este binecuvântat pentru că a ajuns la fundul prăpastiei şi ştie că de acum încolo, orice s-ar întâmpla, nu poate urma decât urcarea.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Demoni

am rămas într-un loc fără nume,
într-un loc fără lume,
pe un drum sterp, steril,
care nu duce nicăieri,
nici măcar înainte sau înapoi,
nici măcar la dracu-n praznic,
pe un drum fără început şi fără sfârşit,
unde până şi Dumnezeu a uitat cum se mai fac
oamenii din lut,
vorbind singur
pe faţa Pământului,
vorbind cu El însuşi
despre noua
arhitectură a Raiului,

am rămas singur
cu întunericul din mine
pândind nişte umbre fără fond,
trăgând o cortină grea de cenuşă
de fier
peste ochii obosiţi ai societăţii
şi peste
noua dezordine mondială,
să mă cert
de moarte
doar cu demonii mei
fără viziune,
care îmi denaturează
perspectivele asupra lumii
şi năzuinţele,
din când
în când.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uscăciune

[file de jurnal afectiv]

am ajuns probabil la capăt de lume!

de aceea poate literele
de aceea poate somnul... vis de fluture amorţit
cu puţin înainte de a intra în afectivitate

pulsul rarefiază scurgerea prin timp ca printr-o gaură neagră
omul îmbracă pustietatea locului cu pustietatea-de-sine
tabloul zilei: 2 şopârle extenuate şi corb
cu semnul mirării imprimat pe faţă

o fata morgana ne ia în posesie vieţile
mâinile se alipesc altora...
cu noi în afara noastră ridicăm pueril....
dintr-un imbold... dintr-o neacceptare
"magazin sătesc cu de toate":
eugenii-cico-caramele-ciocolată-cu-ursuleţi-biscuiţi-în-folie-galbenă
mirosul acela subteran aproape salvator dându-ne iluzia
că suntem într-o vecinătate

o hiroshimă îşi revendică exponatele:

anii-întuneric din interior până la suprafaţă
această eviscerare insidioasă a sufletului
aria decretată virană la care nu mai avem dreptul
pe motiv de neîncadrare în marja de eroare

cu noi în afara noastră ridicăm pueril
copaci imaginari ascunzând în rădăcini pictate
fieful pescăruşului peste cactuşi

un autobuz aşteaptă parcă să se umple cu noi!

electrocutaţi în zumzetul a milioane de lăcuste
cădem din copilărie în rugii cu-pietre-şi-sânge ai liniei ferate:
destinul ne curbează gleznele până la fărâmiţare

datori vânduţi deşertului înţelegem...
mult mai gravă decât moartea...
neiubirea... de care nimeni nu scapă

ne întoarcem

fiecare

pe alt drum

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arrière-fond

seara debutează fără nume
acest spectacol frugal lipsit de pretenţii
mulţumindu-se cu droaie de figuranţi
veniţi de undeva de la capătul lumii
într-o nepăsare... într-o neputinţă
inevitabil atraşi de gaura neagră
a unei scene îndepărtându-se

*
aplauzele stârnesc
albastru-cu-vid
stupoare!
prin tine umblă
vietăţi cu priviri închise
contaminându-te

enunţurile urmează aceeaşi traiectorie circulară
nicio revelaţie nu se schimbă în duminici!

**
gândul de-a nu mai fi
trezeşte absurdul
revolta omului mic împotriva zeului
puţin ridicolă puţin anapoda
această intempestivă ieşire din sânge

***
supliciul cel mai mare
să te prefaci că exişti afectiv
când nici măcar Dumnezeu n-ar putea identifica
vreo diferenţă între tine şi lucrurile sale
îţi rămâne ce-i drept pârtia aceasta ambiguă
pe care formal îţi dai drumul
în virtutea funcţiilor mecanice

şi râzi şi eşti fericit şi pierdut şi murdar... şi râzi... şi eşti...

****
robotic lumea se va aranja
la poalele muntelui ca un public
vor trosni floricele din plastic amnezic
simulatoare perfecte vor da o iluzie
se vor abţine îngeri
să cadă

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încotro?

Încotro?
Din nimic, numai iubirea fu în stare să creeze,
O scânteie de lumină bezna să o penetreze,
Dintr-un simţământ curat, care-i pură energie,
Lumea toată s-a creat şi se mişcă şi e vie.
De iubirea-i la origini, de ni-i tată, de ni-i mamă,
Este şi în noi scânteia dragostei, de bună seamă.
Şi dacă suntem iubire şi scânteie de lumină,
Suntem copia fidelă din fiinţa cea divină.
Şi atunci mă-ntreb, retoric, dacă astea ne animă,
Unde ne-am pierdut pe cale, cum ne-am încărcat de vină,
Cum şi ce ne-a transformat, de parcă azi suntem monştri,
Oare ce ne-a-ntunecat de ne comportăm ca proştii?
Lăcomia şi orgoliul ne-a-ndobitocit, şi zău,
Parca ni s-a stins lumina, parcă am trai-ntr-un hău,
Într-o groapă cu mizerii, plină de putreziciuni,
Cu miasme-ngrozitoare, cu cazane şi tăciuni,
Unde ardem nevăzuţi, la o flacără ascunsă,
Intr-o veşnicie neagră, de lumină neajunsa.
Chiar nu mai avem nimic, chiar de tot ne-am lepădat
De iubire şi lumină, daca astea ne-au creat?
Chiar putem acum a spune cum ca omul e perdantul,
Că din lipsă de iubire vom cunoaşte, iar, neantul?
15.11.2020

poezie de Florentina Mitrică (15 noiembrie 2020)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bilanţ

copacul cu care n-am vorbit o vară întreagă
şi omul pe care nu l-am copilărit
preţ de mai multe veşnicii

continuumul acesta în care am intrat
şi am rămas neînstare să mă delimitez

cu mâna dreaptă în iarba stângă
şi ochii pierduţi într-o pasăre
înotând subteran gândurile prăbuşite
ale eroului devenit saltimbanc
în era năpădită de vocaţia nimicului

[timpul intra în subtilităţi când eu
optam pentru privirea de ansamblu
din răsputeri încercând să mă furişez]

în sfârşit poemul pe care l-am scris
într-o doară la o masă a nopţii
cum într-o doară cineva pentru mine a decis
galbenul la rochia de vineri
fluturii de la nasturi... pe scurt:
2 pastile mentolate într-o apă-cu-vis...

şi când am început să te iubesc... când te-am alungat
de faţă erau copacul cu care atâta neiubire păstrasem o vară
şi omul îndelungat aşa de îmbătrânit că tot privindu-se
a hotărât o clipă să moară în afara lui Dumnezeu

încă îmi caut dreapta în stânga dintr-o iarbă
şi felul în care pot pronunţa di/mi/nea/ţă în mod diferit
ca şi cum astfel mi-aş oferi argumentul
pentru viaţă

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vedea

numai sânge şi urină pe jos
în tot barul şi pe hol era la fel
s-au luat amprentele
căuta ceva inedit cu ochii lui
un indiciu care să-i aducă pe tavă
făptaşul sau făptaşii
se gândi să facă meditaţie yoga
simţea cum îi fuge camera de sub el
picioarele îi tremurau
comandă unui agent: cheeseburger
cu ceapă prăjită şi fără sos
şi fără varză tocată mărunt

oamenii ăia n-au murit de doruri multe
sau de sete în faţa paharelor
pline cu whisky şi tequila şi vodcă
moartea se adăpase din belşug
probabil că mulţi erau sub influenţa
amfetaminelor şi au avut
sistemele nervoase centrale stimulate
au primit şocul trecerii fără frică
a fost ceva cât se poate de firesc
parcă au mers la supermarket

moartea i-a unit într-o frăţie
au trecut în lumea umbrelor
cu vină sau fără vină
şi el trebuie să vadă cine a tras
de ce a tras nu conta

vedea barul nichelat şi cioburile
de sticlă înmuiate în băutura amestecată
mirosea a băutură şi sânge
voma îi presa plexul solar
ar fi tras nişte ketamină

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

***(un fir de sânge care se strecoară în tihna cuvintelor)

un fir de sînge care se strecoară în tihna cuvintelor
un fir se sînge insinuant şi pervers acela eşti tu care
curgi dimpreună cu propriile-ţi cuvinte
din zori înspre capătul zilei
te strecori ca un zmeu jucăuş minunat colorat numai bun pentru
o adunătură de gură-cască (ia-le ochii şi
călăuzeşte-i uşurel spre buza prăpastiei)
într-o zi însă firul acela de sînge ar putea face
pentru cineva anume o demonstraţie de
fluviu artezian

poezie de Horaţiu Ioan Laşcu din Înălţarea (1994)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea este aici

n-a umblat nimeni la ea
cum?! nici frigul de aseară?
nici indiferenţa de azi-dimineaţă?!
amnezia aruncată fără de scrupule
de miile de voci venite dintr-un afară
de pardesiele largi ale trecătorilor
nonşalant trăind / exultând / separând
fără nicio vină/ fără minima incriminare

[un ceas care ticăie – spectator discret al neînţelegerilor tale
o lună rece adusă din urletul lupilor rătăciţi de ei înşişi... ieşiţi din istorie
tu – martor neputincios al conştiinciozităţii de mecanism neprevăzut cu anima...]

fereastra asta oarbă se naşte întruna din mâinile noastre retezate
împrumutând filosofia satârului una pe alta amputându-se
eu... bunăoară tu... în miez de iarnă desăvârşită

şi ne-am spune pe nume...

în ceaţă
pasăre-înjumătăţită creşte
din mimicile invadate de molime
din zăpada ce nu conteneşte să cadă
peste datele noastre identitare
peste destine

dragostea este aici

noi

unde?!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!