Ca fizic, Mihai e mai scurt ca mine, eu am talia 1,68, el era cu vreo 2-3 centimetri, poate şi patru, mai scurt, avea o musculatură herculeană, piciorul la scobitura tălpei era în plin (P l a t f u s s, cum zice neamţul), însă nu-l jena deloc la mers. Păr negru ca corbul, faţa, un brun alb. Pălăria lui favorită era semi-joben, mergea totdeauna privind în pământ, cu capul puţin aplecat în jos, şi mai totdeauna gânditor. Somnul îi era neregulat, aci citea de cu seară până răsărea soarele, aci dormea de cu seară până la amiază şi uneori şi până la 1 şi 2 p. m. Piciorul şi mâinile mici, ca ale mamei, dinţi regulaţi şi de culoare gălbuie, când râdea cu mare poftă, şi râs sincer. Pe când era la T i m p u l, joben întreg nu punea decât când venea Veronica de la Iaşi. (...)
Făcea abuz de tutun şi de cafele negre, de băut, bea ţapăn, însă numai vin, rachiuri nu, bea ţapăn de la vârsta de 14 ani. (...)
Ca căciulă, purta căciulă de astrahan, însă nu ţuguiată (nu dacică), ci dreaptă. (...)

Matei Eminescu în Scrisoare către Corneliu Botez (1) (20 aprilie 1909)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Însetat

Azi mi-am ros tot piciorul
până la mers
şi mână până la şters
şi ochiul până la ceafă
şi ceafa până la vers...
Şi limba până la mână
Şi urechea până la...
Până la ce mă?
Până la ce?
Până la fântână...
Până la fântână!
Însetatule!
Însetaţilor!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pur şi simplu

Până unde?
Până când?
Mă pătrunde,
Trup arzând
Şi plăpând.

Până ce,
Până colo,
Farmece,
Un tremolo,
Dintr-un solo.

Până peste,
Oare cum?
Aromeşte,
Zbor nebun,
Izul brun,
De tutun.

Oare cum?
Şi de când?
Gând de fum,
Trup arzând,
Cânt cântând.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu purta

Nu purta căciulă mare,
Că-ndeobşte nesătulă,
Nu ştii muştii ce-i năzare
Că se pune pe căciulă.

epigramă de Tudor Arghezi
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptându-mă să văd tipul medicului de ţară, apariţia vizitatorului nostru îmi cauză o vie surpriză. Domnişorul Mortimer era înalt, subţire, cu un nas lung, coroiat, ce ieşea mult dintre cei doi cenuşii, pătunzători, apropiaţi unul de altul şi strălucitori de după ochelarii săi de aur. Purta costumul tradiţional – însă puţin neglijat – adoptat de cei de profesiunea lui; redingota de culoare închisă şi pantalonul vărgat. Cu toate că era tânăr, spinarea îi era încovoiată. Mergea cu capul aplecat înainte, iar pe figură avea întipărită bunătatea. Intrând, el îşi zări bastonul în mâinile lui Holmes.

Arthur Conan Doyle în Câinele din Baskerville
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căciula şi paharul

Când văd un pahar cu vin,
Scot căciula şi mă-nchin;
Când văd numai un pahar,
Mă închin mai mult fugar,

Dar plec jos smerita frunte,
Când văd două şi mai multe
Şi pân-la pământ mă plec,
Când văd un butoi întreg!

Ş-apoi cum să nu te pleci
Drept gârliciul unui beci!
Te tot pleci şi te închini,
Până ieşi din beci pe mâini...

Când văd un pahar cu vin,
Scot căciula şi-l închin.
Nu-l închin c-aşa se cere,
Ci să nu-l iau n-am putere,
Căci mă-ndeamnă toţi aşa:
- Ori îl iei, ori nu-l lăsa!

Când văd un pahar cu vin,
Scot căciula şi mă-nchin,
Iar Moldova-i ţară mare:
Tot butoaie şi pahare!

Deci cât umblu până seară
Ţin căciula subsuoară.
Şi cât umblu îmi dau seama
Că Moldova-i toat-o cramă.
Ţine-i, Doamne, veşnic harul!
Jos căciula, sus paharul.

poezie de Petru Cărare
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri

pe lângă amintiri
de la ultimul porc mi-a rămas
o bucată de carne

stă în congelator
e piciorul drept din spate

la explozia solară de vara trecută
a avut loc o pană de curent
două zile a ţinut

rând pe rând
găinile raţele şi prunele s-au dezmorţit
şi le-am aruncat
însă piciorul porcului
fiind mai mare
a rămas îngheţat

când se anunţă vreo explozie solară
îl pun în geanta frigorifică
şi îl iau cu mine în delegaţie

cel mai greu este când îl aduc acasă
nu ştiu de ce
de la un drum la altul
abia mai încape în sertar

atunci mai tai câte-o felie
nu mult
doar cât să nu uit
cum îl strigam pe nume
şi el alerga pe deal înspre mine
grohăind fericit

cum a fugărit-o pe mama prin curte
când m-a bătut
iar eu drept răsplată
i-am dăruit merele cele mai bune
pe-acelea pentru plăcinte

dar mai ales
cum l-am ţinut de piciorul din spate
când l-au tăiat
iar el nu s-a zbătut nicio clipă
până ce nu i-am dat drumul
văzându-ne unul pe altul
plângând

poezie de Valentin Busuioc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În depărtare strălucea Soarele, mult mai mic decât cum se vedea de pe Terra, dar încă avea putere, chiar şi până la acea distanţă. Acum însă, parcă pălea în faţa măreţiei lui Jupiter, care, fiind apropiat, părea imens; într-un fel, chiar era... Încă puţin să fi fost mai mare, sistemul solar ar fi avut parte de două stele, nu doar de una; aşa însă, Jupiter rămăsese în rândul celor nouă planete, regele planetelor...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revenind la fizic. Era foarte păros Mihai, pe pulpele şi cele de jos, şi cele de sus, credeai de-i omul lui Darwin.
Cânta bine din gură, ca şi mama şi Harieta. Îi plăcea singurătatea şi desmormântarea trecutului. Făcea mare haz, şi chiar imita în bătaie de joc pe dascălii care serveau la biserică. Lucru care supăra pe mama. Îi cam contesta tatei originea de român curat, mamei însă nu.

Matei Eminescu în Scrisoare către Corneliu Botez (2) (20 aprilie 1909)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Eu... Uff... Chiar am interpretat greşit, totul. Dar în acele momente nu mi se părea că aş greşi.
Lia: În seara aceea, când ne-ai văzut împreună, la acel restaurant, a fost pentru ultima oară când am luat cina împreună cu el, a fost ultimul weekend pe care l-am petrecut împreună.
Lucian: Asta înseamnă că după acea seară, nu l-ai mai întâlnit deloc?
Lia: Chiar deloc, nu... L-am mai întâlnit, însă doar în scopuri strict profesionale, de luni până vineri inclusiv, de la ora 14.00 până pe la 19.00-20.00, cu excepţia săptămânilor în care aveam şedinţe la bordul navei; la acele întâlniri zilnice la care ar fi trebuit să participi şi tu, însă tu ai absentat în această perioadă, în mod intenţionat.
Lucian: Ştiu. Şi îmi cer scuze, însă... Nu cred că mă simţeam în stare să iau parte la acele întâlniri.
Lia: De ce?
Lucian: De ce...?! De ce l-ai sărutat, atunci? Explică-mi, de ce?!
Lia: De ce te interesează?
Lucian: Pentru că... Mă interesează! Ce-a fost acela?! Un ultim sărut, de adio?
Lia: Nu, deloc...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tocirea

Soldatul mărşăluia, mărşăluia,
mărşăluia
până când
până la genunchi
piciorul
i se tocea, i se tocea
i se tocea
până când
trunchiul
până la coaste
i se tocea, i se tocea
i se tocea
pânâ când
până la sprâncene orbea
orbea, orbea
până când
părul lui iarbă neagră era,
iarbă neagră era, iarbă neagră era.
Un cal alb venea
şi o păştea
şi o păştea, şi o păştea.
I-ha-ha, i-ha
i-ha.

poezie celebră de Nichita Stănescu din Operele imperfecte (1979)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Condiţional-optativ

Despărţirile de mine au fost grele totdeauna,
Însă, dintre toate cele, numai una-i ca niciuna,
Dar nu pentru că aceasta cea mai grea e dintre toate,
Ci pentru că, pur şi simplu, nu se poate, nu se poate.

Despărţirile de mine au avut ceva-n comun:
S-au soldat cu suferinţă până la sfârşit de drum,
Însă celei ce mă paşte, scris i-a fost să aibă parte,
De va fi să se petreacă, doar de moarte, doar de moarte.

poezie de Marius Robu din Luceafărul de dimineaţă (17 aprilie 2015)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru Lucian şi Lia se aranjase totul şi-n acea seară; tânărul comandant îşi putea conduce colega acasă, fără a se vedea acompaniaţi de cei patru body-guarzi. Deocamdată însă, mai aveau puţin de aşteptat, până ce directorul va rezolva situaţia. Putea însă Lucian scăpa fără a fi observat? Spre ghinionul lui, nu! Rapid se trezi înconjurat de o grămadă de fete, pierzând-o pe Lia din vedere. De data aceasta, fetele păreau decise să nu-i dea pace aşa de uşor; doreau, sub orice formă, ca el să le însoţească spre discotecă, doar era vineri seara, petrecerea era mare; protestele lui rămâneau zadarnice! Lia se încruntă nemulţumită! De ce oare trebuia să asiste mereu la scene de genul acesta? Nu se învăţase deloc minte? De altfel, la ce altceva se putea aştepta de la el, Don Juanul Institutului?! Nu trecuse încă sfertul de oră pus la dispoziţie de director, altfel ar fi plecat singură, să ia un taxi până acasă, lipsindu-se bucuroasă de compania body-guarzilor şi a lui... Nu dorea însă nici să rămână în acel loc!

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revendicare

Ţi-am privit frumuseţea,
Până când fiecare clipă a Timpului meu
A cerut derogare de limită
Şi s-a transformat în eternitate!
Până când, fiecare milimetru al inimii mele
A primit excedent de Spaţiu şi a atins infinitul...

Ţi-am privit afluxul de iubire,
Până când, fiecare fibră a fiinţei mele
A consimţit refluxul visării
Şi a cuantificat realitatea fericirii!......
Până când, fiecare neutron al trupului meu
Însetat de dragoste, te-a vrut numai pe tine!

Ţi-am privit frumuseţea iubirii,
Până când tu mi-ai revendicat dăruirea
Şi te-ai împlinit, pentru totdeauna, în mine!

poezie de Iulia Mirancea (18 iulie 2014)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bibanul-de-mare gigant (Epinephelus lanceolatus), care poate avea până la 2,7 m lungime şi poate cântări până la 400 de kg, cambula uriaşă (Hippoglossus hippoglossus), care poate avea până la 4,7 m şi până la 320 de kg, crapul uriaş siamez (Catlocarpio siamensis), care poate avea până la 3 m şi până la 300 de kg, morunul (Huso huso), care poate avea până la 9 m şi până la 2000 de kg, peştii-lună (Mola mola şi Mola alexandrini), care pot avea până la 3,3 m şi până la 2300 de kg (sunt cei mai grei peşti osoşi din lume), regele heringilor (peştele-vâslă sau peştele-şarpe; nu este un hering, ci se hrăneşte cu heringi) (Regalecus glesne), care poate avea până la 11 m (după unii până la 17 m; e cel mai lung peşte osos din lume) şi până la 270 de kg, somnul uriaş de Mekong (Pangasianodon gigas), care poate avea până la 3 m şi până la 300 de kg, sturionul kaluga (Huso dauricus), care poate avea până la 5,6 m şi până la 1000 de kg, şi tonul roşu de Atlantic (Thunnus thynnus), care poate avea până la 4,6 m şi până la 680 de kg (după Institutul Smithsonian poate ajunge la 910 kg), nu se pescuiesc nici cu cârstaşul sau crâsnicul, nici cu undiţa.

George Budoi în Peştii, pescarii şi pescuitul în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (21 noiembrie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, până când?...

De-atâta vreme-auzi şi tu chemarea
Spre ceruri, spre lumină şi spre rai,
Şi tot n-asculţi, nici plânsul, nici cântarea
Şi nu-ţi îndrepţi nici gândul, nici cărarea:
O, până când, o, până când mai stai?
Văzut-ai şi tu lucrurile care
Pe alţii mulţi i-a-ntors din calea rea,
Dar tu mereu rămâi în nepăsare,
În cea mai rea, în cea mai tristă stare.
O, până când, o, până când aşa?

O, tu cunoşti că moartea nu-i departe,
Că mergi spre focul iadului dintâi,
Şi totuşi tu rămâi pe căi deşarte,
Rămâi în foc, în chin, în plâns şi-n moarte!
O, până când, o, până când rămâi?

Tu ştii şi de la tine ce aşteaptă
De-atâta vreme şi astăzi Dumnezeu!
Cunoşti chemarea sfântă şi-nţeleaptă,
Cunoşti şi calea rea şi calea dreaptă:
O, până când, o, până când în rău?

A mai trecut un an din scurta-ţi viaţă
Şi-acesta-i poate ultimul ce-l ai.
O, smulge-te din neagra nopţii ceaţă,
O, rupe-ţi vălul negru de pe faţă:
O, până când, o, până când mai stai?

Curând solia morţii-o să te cheme
Răsplata cea de veci ca să ţi-o iei.
E vremea hotărârilor supreme,
E azi a mântuirii tale vreme!
O, până când, o, până când nu vrei?...

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Preşedintele ţării nu spuse nimic; zări însă în privirea lui Traian Simionescu simpatia pe care acesta o avea pentru comandantul misiunii, simpatie pe care directorul nu şi-o putea ascunde... Era oare mai mult decât doar atât?! Cu siguranţă, da! Nu era doar simpatie, ci dragoste părintească, însă directorul nu putea împărtăşi acest sentiment, această taină pe care o purta adânc în suflet... Privi din nou scurt, însă cu jind, spre blondul Enka Iulian; "rivalul" său?! Oficial, însă, tatăl tânărului comandant...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valsul tatălui meu

Mirosul de whisky din suflarea ta şi de tutun
Ar fi putut ameţi, pur şi simplu,-orice copil;
Dar eu mă atârnam de tine ca un nebun:
Un astfel de vals nu era deloc facil.

Ne zbenguiam până când oale şi tigăi
Cădeau de pe rafturile din bucătărie;
Faţa mamei, în ale-ngrijorării vâlvătăi,
Era atunci crispată şi, parcă, vineţie.

Mâna care-mi prindea încheietura ca un vultur
Avea un deget rupt amintind de-o dramă;
La fiecare pas al tău împleticit, nesigur,
Urechea mea dreaptă răzuia o cataramă.

poezie de Theodore Roethke, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avea mama...

Avea mama o muşcată, roşie, un foc de pară
Şi-nflorea nepăsătoare, mai în fiecare vară,
O fereastră cât-un pumn, strecura stropi de lumină
Şi zâmbea muşcata asta, mamei, când punea de cină,
Doi lăstari, s-au rupt de vânt, mamei lacrimă i-a curs
Şi-i vorbea ca unei fiinţe, până târziu în apus
Nu ştiu cât pricepea floarea, însă mama-i povestea,
Câte-a pătimit în viaţă, câte griji mai duce ea
Fiecare buruiană, mama o chema pe nume,
Pentru ea, grădina casei, era tot ce ştia-n lume
Avea mama o muşcată şi mai are azi un pui,
Dar nu are sănătate, nici răbdare să-i dea lui
Că de-o vreme ochii ei, văd puţin, întrezăresc,
Doamne, dă-i putere mamei şi din ani îi dăruiesc
Să mai crească la fereastră, o muşcată sângerie,
Eu s-ascult poveşti cu zmei, tocmai ca-n copilărie
Când veneau pe cai călare, pân'la geam, de curioşi,
Au fost ani ce nu se uită, pentru mine, cei frumoşi
Când necazurile toate, numai mama le ştia
Le ducea, era-n putere şi ca florile înflorea
Făcea nopţile de veghe, să păzească somnul nostru,
Niciodată n-a pătruns în odăi, picior de monstru
Mama povestea s-adoarmă, ultimul din frăţiori,
Şi-mpletea mănuşi, ciorapi, pe-ntuneric până-n zori
Avea mama o muşcată şi mai are azi lăstari,
Noi, suntem bunici şi fii, au crescut, îndată mari
La ferestre mai zâmbesc, amintirile de-atunci,
Eu privesc la mine-n suflet şi cu gândul toţi sunt prunci
Cocoţaţi pe gard şi trepte, anii, veseli se hizlesc
Şi prin vise, dragii mei, câteodată, întineresc!

poezie de Elena Căruntu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se ştie de ce β din Lira variază. Cauza variabilităţii lui Algol din Perseu e alta. Ca şi β din Lira, Algol e format din doi sori. Cel mai mic e numai vreo trei sferturi cât cel mare şi de vreo cinci ori mai luminos decât Soarele nostru; el se învârteşte în jurul celui mare în aproape 3 zile. Când ajunge, pentru noi, în dreptul soarelui cel mare şi strălucitor, începe încetul cu încetul să-l acopere, să-l eclipseze şi eclipsa aceasta ţine vreo nouă ore. După ce trece dincolo, soarele cel mare şi strălucitor îşi recapătă din nou strălucirea de mai înainte. Însă şi cel mic e luminos, dar faţă de strălucirea celui mare, cel mic pare obscur. Aşa e cu petele soarelui, care ne par negre ca cerneala, cari în realitate sunt cu mult mai luminoase decât cea mai puternică lumină electrică de pe Pământ.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când mama nu mai putea de obosită şi se lăsa câte oleacă ziua, să se odihnească, noi, băieţii, tocmai atunci ridicam casa în slăvi. Când venea tata noaptea de la pădure din Dumesnicu, îngheţat de frig şi plin de promoroacă, noi îl spăriam sărindu-i în spate pe întunerec. Şi el, cât era de ostenit, ne prindea câte pe unul, ca la "baba-oarba", ne ridica în grindă, zicând: "'tâta mare!" şi ne săruta mereu pe fiecare. Iar după ce se aprindea opaiţul, şi tata se punea să mănânce, noi scoteam mâţele de prin ocniţe şi cotruţă şi le flocăiam şi le şmotream dinaintea lui, de le mergea colbul; şi nu puteau scăpa bietele mâţe din mâinile noastre până ce nu ne zgâriau şi ne stupeau ca pe noi.

Ion Creangă în Amintiri din copilărie
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!