Între Bucureşti şi Heraklion

Dumnezeu a pus îngerii
Să asfalteze cu aripi zborul.
Cum Lui nu-i plac peticele de pe A2,
N-a vrut să iasă din ţâţâni
Planul înclinat al stelelor
Şi nici soarele să lăcrimeze
Peste crucea sorţii.
Numai la noi lucrurile iau forma dosului politic
Prin toţi nepricepuţii puşi în funcţii de zei.
Apropo, în Creta zeii s-au adăpostit în muzee,
Urmele lor pe orice străduţă
Sunt amprentate în asfaltul
Conştiinţei de neam,
Cum pot să gândesc piatra mai roditoare
Decât cernozomul câmpiilor noastre
Purtat pe cocoaşa cămilelor
Adjudecate în petrodolari?
Mai ciupeşte câte un neavenit
Din mărul spovedaniei.
Dumnezeu n-a făcut DNA de formă,
L-a făcut zbor liniar între două conştiinţe
La care se mai pot prinde
Cătuşele părerii de rău.
Zborul între Bucureşti şi insula Creta,
Nu-i decât o constatare
Că sub ochii Domnului
Unii mai pot petici si cerul...

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albatrosul rănit

aş vrea să zbor dar nu mai pot,
mi s-a frânt aripa în două,
aş da pe ea avutul tot,
de mai mi-ar creşte alta nouă.

pribeag pe un catarg străin,
privesc azurul cum s-a-nchis
şi cum din zborul meu senin
n-a mai rămas decât un vis.

dau iar să zbor, dar e-n zadar,
mă doare aripa cea ruptă,
zăresc în depărtări un far,
cu o lumina ne-ntreruptă.

odată când puteam să zbor,
eram aici un paznic bun,
mă luau matrozii toţi la zor,
făcându-ma că sunt nebun.

acum se uită după mine
si toţi îmi căinează soarta,
gândesc cu toţi c-ar fi mai bine,
dac-ar veni mai iute moartea.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrucât nu mi-am imaginat şi nu pot să-mi imaginez vreodată cum voi muri, este mult mai simplu să mă gândesc că nu-mi imaginez cum va fi retragerea de pe scenă. Am să chiorăsc, n-am să pot să mai merg, o să-mi curgă scuipat din gură... asta dacă Dumnezeu nu mă iubeşte. Dacă Dumnezeu mă iubeşte, strigă ca un regizor: "Şi acum... Paaac! Ce bine a făcut momentul ăsta!"... Cortina cade. Şi cum am murit?! La datorie! E mult mai bine decât să se spună "ăsta n-a mai putut să plăteasca datoriile!".

Mircea Albulescu în revista "Q Magazine" (octombrie 2009)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creta

Sunt insule pe care doar artiştii le pot imagina,
Pe pânzele lor infinite, cu pensule înmuiate nebuneşte în albastru.
Insulele astea au mereu o muzică a lor,
Au mereu un gust, mereu parfum.
E o insula printre ele, în care locuitorii
Nu au încetat să traiască liber, niciodată.
E o insulă care naşte legende.
Primii oameni, după ce au muşcat din fructul interzis,
Au venit să-şi ascundă ruşinea în Creta.
Au întrebat, au plâns, au fost cuprinşi de nefericire,
De durerea de a nu şti cine sunt sau cine i-a creat.
Ca o mama bună, plină de roade şi de dragoste,
Creta le-a dăruit legende pentru a-şi acoperi cu ele ruşinea.
Astfel, primii oameni au devenit zei.

Dacă visezi, în Creta îţi sunt prielnice toate:
Soarele, orizontul şi apa sunt nesfârşite.
E insula vizionarilor şi a măslinilor cu rădăcini în stâncă.

Totul este într-o continua zbatere de a renaşte din ruine,
Istoriile îţi apar scrise pe meniurile din taverne,
Minotaurii- abţibilduri pe motociclete, brelocuri şi magneţi de frigider
Devin atât de prezenţi, încercând să te convingă că există,
Că tu doar trebuie să deschizi ochii şi să continui să le scrii povestea.
Chiar şi lucrurile care au murit, par să îşi păstreze intactă speranţa.

Creta îşi caută printre turişti filosofii, astronomii, aristotelii,
Un Socrate mai tânăr, un Pitagora mai modern.
Creta odihneşte mormântul lui Kazantzakis la umbra unui măslin,
Îl ocroteşte încă pe micuţul Zeus în peştera lui deschisă vizitatorilor,
Sfinţii socializează cu turiştii, oferindu-le pâine aromată,
Bătrânii din Creta stau în intersecţii, cu mustăţile lor greceşti,
Între arbuşti coloraţi cu flori rozalii,
Aprinzându-şi ţigările şi bând uzo tradiţional,
Pălăriile lor par vechi şi curate, bastoanele şi vestele sunt ca o uniformă.

poezie de Ancuţa Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În realitate, rugăciunile noastre care par cele mai proaste, pot fi, în ochii lui Dumnezeu, cele mai bune. Mă refer la acelea care sunt cel mai puţin susţinute de sentimente evlavioase. Pentru că ele s-ar putea să vină de la un nivel mai adânc decât sentimentele. Dumnezeu pare să comunice cu noi extrem de profund atunci când ne prinde, cum s-ar spune, cu garda jos.

citat celebru din C.S. Lewis
Adăugat de Elena Gheorghe
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nuntă n-a mai făcut, căci cu cine era s-o facă? Fata împăratului, cum a ajuns la casa mirelui, i-au plăcut palaturile şi socrii. Iar când a dat cu ochii de mire, pe loc a încremenit, dar mai pe urmă, strângând ea din umeri, a zis în inima sa: "Dacă aşa au vrut cu mine părinţii şi Dumnezeu, apoi aşa să rămâie". Şi s-a apucat de gospodărie. Purcelul toată ziua muşluia prin casă, după obiceiul său, iară noaptea, la culcare, lepăda pielea cea de porc şi rămânea un fecior de împărat foarte frumos! Şi n-a trecut mult, şi nevasta lui s-a deprins cu dânsul, de nu-i mai era acum aşa de urât ca dintâi. La vro săptămână, două, tânăra împărăteasă, cuprinsă de dor, s-a dus să-şi mai vadă părinţii; iară pe bărbat l-a lăsat acasă, căci nu-i da mâna să iasă cu dânsul. Părinţii, cum au văzut-o, s-au bucurat cu bucurie mare, şi, întrebând-o despre gospodărie şi bărbat, ea a spus tot ce ştia.

Ion Creangă în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casanova din Craiova

bătrânul Casanova
din Craiova
după ce bea câte o ţuică
se aolea mereu
muicăăăă
fraţilooor
ce mult am iubit femeia
şi aş mai iubi-o şi acum
dacă aş avea cum
dar Dumnezeu
n-a făcut chiar totul
pe placul meu
cu bunătatea lui
fără măsură
mi-a dat două urechi
şi o singură gură
şi mai mult am ascultat
decât am vorbit
şi n-a fost rău
mi-a dat doi ochi
şi un singur nas
şi totuşi mai mult am
am respirat
decât privit
dar nici aşa n-a fost rău
deopotrivă mi-a dat
câte două
mâini
lucrătoare
şi picioare
umblătoare
şi deopotrivă la fel de mult
le-am utilizat
şi n-a fost rău
şi mai mi-a dat ceva
dar aici nu m-a nimerit
invers ar fi fost mai potrivit
mi-a dat la două
numai una
şi aia făcând pe nebuna
eu fiind la cheremul ei
şi făcându-mă de râs
la femei
lăsându-mă adesea
la mijloc de drum
iar acum
când încă-s viu
negreşit
duc povara acestui gând
de ce-a trebuit
să ne naştem odată
şi să murim pe rând

poezie de Alexandru Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu pot...

Nu pot mângâia Pegasul tristeţii,
Între piept şi crupă e ca o clepsidră.

Şaua lui lucioasă-i ca un fierăstrău
Pe care îngerii decapitează-o hidră.

Nu-mi încredinţez singurătatea
Vântului cu aripi lungi de ciucuri,

În însângerarea mea s-adăposteşte
Visul tău să mai adune muguri!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adam şi Eva

(atâta zarvă în cer pentru o frunză uscată)

în singurătatea mea stă ascunsă
singurătatea ta care la rândul ei
ascunde o altă singurătate
şi tot aşa până ajungem la Dumnezeu
şi bucata lui de lut înmuiat cu apă
dar şi la credinţa lui că nu-i bine
să fiu singur şi flămând
de spaţii
drept pentru care
într-un moment de rătăcire
te-a creat pe tine
dintr-o coastă de-a mea
de atunci parcă şi mai tare doare
singurătatea

şi ne-a făcut mai uşori decât aerul
fără aripi fără un rost
culegători de lumină în rai
tot ţopăind din cracă în cracă
până într-o zi când degetele noastre
s-au atins
sufletele noastre s-au atins
Doamne, a început în cer o furtună
cum nu a mai fost
şi nici nu cred că va să mai fie
tu picurai din sâni viaţă amară
ne creşteau sub tălpi
stalagmite de sare

deja ne uram cu îndârjire
de moarte
când între eternitate
şi o îmbrăţişare nebună
ai ales să fim muritori...
mulţi nu ştiu că Dumnezeu
nu ne-a izgonit doar pe noi
ci şi mărul şi şarpele
şi restul lumii
cei care au privit pe fereastră la noi

poezie de Petru Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie între două trenuri

Între zi şi noapte nu-i decât un ceas,
Între două trenuri nu-i decât un pas,
Sparte felinare, oameni în tăcere
Mai împart o gară-n două emisfere,

Nu mai sunt acelaşi, nu mai eşti nici tu,
Ne striveşte trenul între da şi nu,
Ne desparte-o lume, nu ne mai încape,
Prin lunete oarbe te mai văd aproape,

Nu mai eşti aceeaşi, nu mai sunt nici eu,
Plouă peste-o gară, plouă tot mai greu,
Mai zăresc o umbră, o închipuire,
Care urcă-n trenul către neiubire,

Pe peronul gării plouă indecis,
Între două trenuri, moare câte-un vis,
Aş mai vrea doar vremea să ne mai amâne
Să-mpărţim doar ploaia care mai rămâne.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi-a făcut la mine scară

Un paianjen trage sfori
După el, sub subsuori
Şi-mpletind din ele plasă,
Din saliva lui cleioasă,
Când se urcă, când coboară
Şi-a făcut la mine scară.
Între tavan şi perdele,
A săltat câteva schele.
Şi deşi avea bucate,-
Două muşte fezandate,
S-a gândit că-i chilipir
Să îmi fie musafir.
Aşa că ce-i pot eu face,
De la mine-n casă-i place?!
Cum lui nici prin cap nu-i trece
De la mine ca să plece,
Iar eu nu pot să decid
Musafiru-mi să-l ucid,
Mai pun un tacâm la masă,
Să se simtă ca acasă!...

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La margine de hău

Ne-au rămas satele pustii şi reci
Şi-n urma lor se stinge un popor...
Ne-au rămas sufletele fără viitor,
Iar capetele de pe umeri, seci.

Ne-au rămas numai amintiri,
Pe când credeam c-o să rămână
Tot neamul nostru prins de mână,
Într-o lume a fainelor trăiri.

Ne-a rămas numai să plecăm,
Către străini să ne luăm zborul...
Nu mai avem la ce da cu piciorul,
N-a mai rămas decât să ne cărăm...

Ne-a rămas numai ce-au vrut ei...
Aceste trupuri fără de conştiinţă!
Mai greu să scapi de neputinţă,
Când legile i-au transformat în zei...

Ne-au vrut exact cum am ajuns,
Cum nu s-ar fi putut mai rău...
Ne-au vrut la margine de hău,
Şi-au reuşit: le-a mers ca uns.

Ce "bravo" sunt aceşti mişei
Şi ce de plâns suntem noi, restul,
Dacă-am ajuns să picăm testul
De-a fi mai presus decât ei.

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (27 august 2019)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trandafirul, în locul tău, vorbeşte

Mai frumoasă decât orice floare,
Mai strălucitoare decât stelele,
Mai gingaşă decât fluturii-n zbor,
Mai dulce decât toate frăguţele.

Mai angelică decât orice femeie,
Mai blândă decât îngerii firii,
Mai limpede-n suflet decât e izvorul
Ce curge către pragul amintirii.

Mai dorită decât Luceafăru-n zare,
Decât lebăda în oglinda de ape,
Mai, cum să vă spun, el, tinerelul
Nu ştia cum să fie lângă ea, aproape.

Se-nchină în gând, la propria-i speranţă,
Voia ca s-o atingă şi să fie atins
Măcar pentru o clipă, cât ar prinde aripi
Dorinţa lui fierbinte ascunsă-i într-un vis.

Înfăşură în palmă, cu lacrimi fierbinţi,
Gândul lui cel sincer fără de cuvinte,
Îndrăzni s-o tulbure cu gingăşii, cu gestul,
Că e rănit, că rana-i adâncă şi fierbinte.

Ea l-a crezut şi la trimis la medic.
El i-a răspuns: până la medic mor,
Se infectează inima şi sufletul în mine,
Mă voi usca în propriul meu fior.

Angelică, duioasă, miloasă cum era,
A desfăcut bandajul să-l înlocuiască,
Ochii pătrunzători au fost puşi în dilemă:
În loc de rană-i o floare îngerească,

Un bobocel ascuns sub acea faşă,
Fata zâmbeşte, ascultă şi şopteşte:
N-ai avut cuvinte să spui că mă iubeşti,
Trandafirul, în locul tău, vorbeşte!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anna: E mai linişte acum peste tot. Trebuie doar să ascultăm. Dacă ascultăm, putem auzi planul lui Dumnezeu.
Neville: Planul lui Dumnezeu...
Anna: Da.
Neville: Hai să-ţi spun eu ce e cu planul lui Dumnezeu. Erau 6 miliarde de oameni pe planetă când infecţia a izbucnit. Virusul KV avea o rată a mortalităţii de 90%, ceea ce înseamnă 5,4 miliarde de victime. Victime ce au făcut stop cardiac şi au murit. Mai puţin de 1% din populaţia globului era imună. Adică, 12 milioane de oameni sănătoşi, ca mine, ca tine, ca Ethan. Restul de 588 de milioane s-au transformat în zombii, care au omorât şi s-au hrănit cu restul oamenilor. Toţi oamenii! Toţi cei pe care noi i-am cunoscut sunt morţi. Morţi! Nu există niciun Dumnezeu!

replici din filmul artistic Legendă vie
Adăugat de Matache Alexandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu e mai ciudat decât un infinit închis într-un zero

oricât de mare l-aş desena cu creta
pe o tablă fără stele
pentru sentimentul acela de căutare
pe care-l simt şi eu
din când în când sau aiurea
între două grătare şi un acatist
când îmi fac cruce în cerul gurii
cu aceeaşi limbă cu care dau dracului
toată însăileala asta de galaxii şi găuri negre
printre supernove şi mai ştiu eu ce alte manifestări de infatuare
apoi mă caut de dumnezeu prin fiecare celulă
prin toate închisorile astea goale
în care se fluieră a pagubă
sau doar se sâsâie

oricum infinitul nu are nevoie nici de şansă
nici de îndoiala mea netoată
să tot fie infinit
chiar şi să se întoarcă în sine
cum o facem şi noi din când în când
prin moarte

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În nucul stufos din marginea ogrăzii, găinile, cocoţate de cu seară pe crengi, dorm duse, cu capul sub aripi, împrăştiate, care mai sus, care mai jos, cum le-a fost mai pe plac şi le-a venit mai la socoteală. La o parte, aşa, să le poată vedea pe toate, sculat cu noaptea-n cap, stă cocoşul — paşa, cum îi zic toţi ai casei, — rotofei, îmbrăcat în pene, cu creasta lăsată, ştrengăreşte, pe-o ureche. Cu gâtul întins, cu ochii încă ceţoşi de somn, priveşte. E poet. Sufletul lui, deşi războinic, e mai avântat spre frumos decât al curcanilor, care se umflă într-atât, de par nişte burdufuri, când sunt seci ca nişte gogoşi; decât al tuturor gânsacilor, care se plimbă pe apă şi fac pe visătorii, dar în cap n-au minte nici măcar cât un grăunte; ori decât al răţoilor, care, cu cât sunt mai fuduli, cu atât umblă mai legănaţi; şi chiar decât al păunilor mândri în port, dar cu glasul, între păsări, ca al măgarului între dobitoace. El e poet! E cel dintâi care se minunează de frumuseţile firii, şi, fără părere de rău, îşi rupe totdeauna din somn numai să vadă cum răsare soarele. De aceea dânsul acum priveşte, pe când toţi ai casei dorm.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Cocoşul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când concepem substanţa, concepem numai un lucru care există în aşa fel, că nu are nevoie decât de el însuşi pentru a exista. Aici pot exista nelămuriri în ceea ce priveşte explicarea cuvintelor: a nu avea nevoie decât de el însuşi: căci, la drept vorbind, nu există decât Dumnezeu care să fie astfel şi nici un lucru creat nu poate exista nici o singură clipă fără a fi susţinut şi menţinut prin puterea lui. Dar pentru că între lucrurile create unele sunt de aşa natură că nu pot exista fără altele, noi le distingem pe acestea de cele care n-au nevoie decât de ajutorul obişnuit al lui Dumnezeu, şi le numim substanţe, iar pe celălalte le numim calităţi sau atribute ale acestor substanţe.

Aristotel în Despre suflet
Adăugat de Adina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două puteri sunt în lume mai mari decât toate: Dumnezeu în cer şi mama pe pământ. Un om este aşa cum vrea Dumnezeu şi cum îl creşte mama care l-a făcut.

citat din Gheorge G.Longinescu
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi cireşii înfloriţi sunt perfecţi

ca şi cerul sub care mor samuraii
pentru a nu mai exista niciodată dezonoare
deşi între două războaie pierdute
câştigătoare este doar pacea
poate şi fluturii de pe un câmp cu margarete
sau liniştea imensă de sub pătura pământului
înainte de a-mi lăsa din nou iarba să crescă
din inimă din ochi din toate lacrimile

fericirea că în sfârşit nu mă mai doare nimic
precum şi sentimentul că între doi paşi de furnică
este loc de atâta nemărginire cât să-i spun dumnezeu
nu pot decât să facă timpul imponderabil
iar toate clipele atunci se vor naşte rotunde
din lacrimi de înger sau de mamă
şi cele care vin şi cele care pleacă

trebuie doar un suflet care să le consume liniar
înainte de a redeveni nemărginite

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

In memoriam, Ionel Arădoaie

Cum pot să merg prin viaţă fără tine?
Mi-e stihul doar un strigăt de durere...
Cuvintele ne-au împletit destine,
Acum te cer oceane de tăcere...

Prin galaxii nu mai voiesc să zbor,
Spre munţi nu îndraznesc să mai privesc
Doar tu îmi făceai zborul prea uşor...
Azi pleci înspre Tărâmul Îngeresc.

Odată îmi spuneai că mă iubeşti,
Prin mii de versuri mi-ai şoptit iubirea,
Cum pot să cred că n-o să-mi mai vorbeşti,
Că nu-ţi voi mai vedea nicicând privirea?

Noian de lacrimi scaldă ochii mei,
Iar plânsul nu mai pot să-l stăpânesc,
M-aş război cu-ai Poeziei Zei,
Să nu te ia, când încă te iubesc.

Să-ţi fie drumul lin înspre Lumină,
Etern să ne vegheze al tău vers
Tu, nume scris în glia carpatină,
Al meu Luceafăr cald prin Univers!

Dumnezeu să te odihnească în pace!

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din urmă visuri

din paşi răsar anotimpuri
şi-n urmă se scurge cerneala timpului
prin visuri de cuvinte
urmele tăcutelor drumuri
spun vorbe în mine despre tine
în amurguri

nu mai cad decât urme de toamnă
în paşi frunzele caută
trecutul
nu pot să fiu un sens fără lumină
încerc să mă agăţ de o greangă de timp
să-mi bandajez rănile sufletului
prin cărări care nu mă mai duc nicăeri
nu mă mai pot amăgi în apusuri răsărituri
nu mai pot fi aripă de pasăre
fără zbor
nu mai pot dormi
decât
în visul unui gând
rătăcit

poezie de Viorel Muha (ianuarie 2014)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!