Fluturele şi margareta

Un fluture şi-o zveltă margaretă,
Trăiau din plin iubirea lor secretă.
El săruta staminele-i sfios
Şi o privea de sus şi până jos,
Cu coada ochiului, păi altfel cum,
Că răsărise-n margine de drum?!
În ruptul capului nu ar fi vrut,
De rău să o vorbească vreun limbut,
Până ce venea vremea să nuntească,
Destinul amândoi să şi-l unească.
Ea, inocentă floare, se-ntreba:
Pe mine mă iubeşte el, sau ba?!
Sunt spelbă, n-am culoare, nici parfum,-
De ce îi plac eu dintre flori duium?!
El tot zburând cuprins de frenezie,
Rosti: frumos e ce îmi place mie!...
La nunta lor puzderie de flori,
Mai mici, mai 'nalte, ori cu capu-n nori,
Sărbătorit-au cum se cuvenea,
Ele ştiind ce ea habar n-avea;
Lui, în destin, o zi îi era scris
Să îşi trăiasca al iubirii vis
Şi trecătoarea clipă să nu strice,
Se veseleau, dar şi tăceau complice.
Şi toate bune-au fost precum se spuse,
Până ce luna după deal apuse.
Ea singură-a rămas, neconsolată,
În fiecare zi înlăcrimată.
Ar vrea ca ziua-aceea s-o repete
Că de al lui sărut i-e tare sete,
Dar iute şi-a dat seama că nu-i rost,
Că fericirea are-un aspru cost.
Petalele-i de-atunci s-au ofilit
Şi peste noapte a îmbătrânit.

Doar o morală pot de-aici să trag:
Când viaţa ia ce inimii-i e drag
Şi unu-n veşnicii piere nălucă,
Perechea-i pe picioare se usucă.

fabulă de Mihaela Banu din In volumul Bolta-şi răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şoapta dulcelui tău glas

Tu pentru mine ai fost un câmp cu flori,
Îmi dădea parfumul tău mii de fiori,
La pieptu-mi te strângeam printre lalele,
Te pierdeai tu floare printre ele.

Azi prin acelaşi loc încă mai trec grăbit,
Nu mai e nici-o floare, toate s-au ofilit,
La fel s-a ofilit iubirea noastră,
Precum o floare uitată în fereastră.

Câmpul plin cu flori azi e teren arid,
O amintire stearpă, un vis al nost stupid,
O ploaie de speranţe, atât a mai rămas
Din tot ce am avut, şoapta dulcelui tău glas.

poezie de Răzvan Isac
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miriapod ...

Tot mergi cu paşii mici, târşiţi,
Grăbitule miriapod,
Dar din pantofii tăi tociţi
N-a mai rămas de-un calapod.
Mărşăluieşti cuprins de zor
Căci încălţările n-au cost,
Punând picior după picior
Sub frunze cauţi adăpost.
Pas după pas se face drum,
Sub tălpile cu număr par.
De ai picioare cu duium,
Măcar n-ai să mori sedentar...
Mi-e ciudă c-ai în excedent
Picioare, cât un regiment,
Pe când după nu ştiu ce legi,
Eu două am şi alea blegi...

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mine ora bate...

la mine ora bate unu,
la mine ceasul e târziu,
sunt viu în noapte, ca nebunul,
mai scriu un gând, mai scriu un rând
şi c-o plăcere înzecită,
te chem să vii, să mă adormi,
tu, ochişori de nevăstuică,
mi-ai dat un zâmbet şi n-am somn

nu l-am uitat, l-am luat cu mine
şi-l ţin în palme şi-l sărut,
până când dorul mi te-aduce,
iarăşi în locul cunoscut,
până când gura-ţi îndulcită,
o voi gusta din nou sub duzi,
până când bratele-ţi micuţe
iar mă vor strânge în curând

la mine ora bate două
şi noaptea înveleşte luna,
o pătură cu mici steluţe
i-acoperă fruntea întruna,
eu o privesc cum nu adoarme,
cum străluceşte printre nori
şi mă gândesc ca mâine poate,
între săruturi să-ţi dau flori

pe un perete doarme patul,
nu m-a chemat să fiu cu el,
adoarme în tăcere leacul
atâtor vise de poveşti,
mă uit la dânsul cum oftează
într-o dorinţă neştiută,
îmi face semn cu păturica
şi cu perniţa pufăriţă.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În vremurile cu nimb pe frunte

În fiecare noapte împlinesc o zi,
nu le mai socotesc numărul,
mi se pare o impietate să mă gândesc
la trecerea lor liberă prin mine
până la un punct sau două ori puncte, puncte.

N-am păcălit în vreun fel destinul
deşi aş fi vrut,
când totul mi s-a părut un joc de zaruri
din care puteam ieşi câştigător.

În vremurile cu nimb pe frunte
m-am îndrăgostit de o femeie,
am uitat trecutul şi am iubit-o,
mi s-au întâmplat ridicări şi căderi
dar n-am rămas niciodată-n genunchi
un singur Dumezeu m-a ocrotit
şi acela era al meu.

Fiecare împlinire m-a găsit acasă
am îmbătrânit tot aşteptând ziua sublimă
nu ştiam să o scriu cu majuscule
într-un poem fără cuvintele tale
pe o hârtie lăsată după icoana mamei.

Aşa că, îmi adun puterile rămase
şi le voi zidi în sufletul tău,
să le scrii într-o carte cu poeme
ca să înflorească în gândurile urmaşilor.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis neştiut

O clipă doar şi-au întâlnit
privirile fugare,
dar s-au văzut şi au zâmbit
în gânduri, cu mirare
şi fiecare-n drumul lui
a mers şi nu s-a mai gândit
la ochii-albaştri sau căprui
ce i-a privit.

Dar visele au apărut
şi, gândurile toate,
s-au îndreptat, tot mai acut,
spre-aceiaşi ochi şi, poate,
spre tot ce-n ei se oglindea,
spre zâmbetul ce le-a plăcut,
spre tot ce ar putea avea
şi n-au cerut.

Un timp, se pare, amândoi
s-au întâlnit în visuri
ca amintiri trecute-apoi
în unele înscrisuri
pe care timpul le-a-nvechit,
părând, cu vremea, că cei doi
în vechi poveşti s-au mai găsit,
cu ei eroi.

În dorul lor ce i-a durut
că nu-şi erau aproape,
erau dorinţe şi-ar fi vrut
o zi, doar, să dezgroape
din cele, toate, câte-au fost,
căci clipa-ceea de-nceput
a căpătat acum un rost
recunoscut.

Au suferit şi le-a fost dor,
au vrut să se revadă,
cereau, din ceruri, ajutor
şi nu puteau să creadă
că nu se vor vedea nicicând,
dar, într-o zi, un vechi décor
în vis le-a apărut cerând
prezenţa lor.

Urmarea e de necrezut
căci mersul lor a fost un zbor
spre locul unde s-au văzut,
şi-a fost scânteia unui dor
ce se-ntindea spre nesfârşit
şi numai întâlnirea lor
să crească-ntruna l-a oprit
c-un lung sărut.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grup

Trăiau de foarte mult timp împreună
Şi cam începuseră să se repete.

El era ea,
Şi ea era el.

Ea era ea,
Şi el era tot ea.

Ea era, nu era,
Şi el era ele,
Sau cam aşa ceva.

Dimineaţa mai ales,
Până se alegeau bine,
Care cine mai este,
De unde şi până unde,
De ce aşa şi nu altminterea,
Trecea o groază de timp.
Trecea timpul ca pe apă.

Voiau uneori chiar să se sărute
Dar îşi dădeau seama la un moment dat
Că amândoi sunt ea.
Mai uşor de repetat.

Atunci începeau de spaimă să caşte.
Un căscat aşa de lână moale,
Care se putea şi croşeta
În felul următor:
Una căsca foarte atent,
Şi cealaltă ţinea ghemul.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi îi spuse o sumedenie de minuni ce făcuse leacul ce zicea că ar fi bun pentru ea. Când se întoarse de la vânătoare fiul ei, ea îi spuse că auzise de la sluga lor, cum că de va mânca mere din mărul roşu se va face sănătoasă. El fu bucuros că auzise un leac care să facă pe mă-sa sănătoasă, şi se hotărî a se duce tocmai acolo să-i aducă leacul. Îşi luă ziua bună şi plecă. Dar încotro s-apuce? căci nici nu mai auzise până atunci de aşa ceva. Apucă şi el într-un noroc spre răsărit şi, mergând prin desişurile pădurii, zări un palat mai frumos decât acela în care şedeau ei. Se duse drept acolo. Aci locuia o zână măiastră. Cum o văzu, îi căzu cu drag. Dară măiastra, ieşindu-i înainte, îl priimi după cum i se cuvenea, îl băgă în palat şi îl omeni ca pe un oaspe. Din una, din alta, se înţeleseră la cuvinte. Vezi că, măre, aceasta era scrisa lui. El nu mai văzuse până atunci alt chip de muiere, decât p-al mă-sii. Ş-apoi era atât de frumoasă şi de gingaşe, ca o floare!

Petre Ispirescu în Voinicul cel fără de tată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi pare rău

Îmi pare rău că Dumnezeu pe toţi,
Ne ia drept nişte spărgători şi hoţi
Şi nişte haimanale,
Crezînd că tot umblăm după parale
Şi după giuvaierele Mariei - Sale.

Le leagă noduri, le chiteşte într-ascuns,
Că să ne minţă, cu lumină el le-a uns
Şi le arată doar pe dinafară,
Că înlăuntrul lor e noapte chioară,
În care ţine totul să îngroape.
Îl supără să le vedem mai de aproape.

Că nici n-ajunge mînă la zăvoare
Şi se zgîrceşte şi te doare.
Pe toate celea scrisă-i fără carte,
Pedapsa lui - " Primejdie de moarte ",
Pe om, pe bobul mic şi pe gîndac,
Pîn' la sămînţa cît un vîrf de ac.
Nu mai vorbesc de cele mari detot;
Pînă la ele să ajung nu pot.

De cum atingi ceva, ori moare aia,
Ori tu, că peste tot văpaia
Lui umblă ca un fulger orb, şi trece,
Şi arde, şi ucide, nevăzută, molcomă şi rece.

Nu zic şi eu sunt tot o haimana,
Dar drag îmi eşti, Sfinţia -Ta,
Şi pot să mă -ncumet să jur
Că umblu, nu să fur,

Dar ispitit, să văd, şi cuvios,
Cum drămuieşti tu bezna de frumos,
De-ai pus-o pretutindeni cîte-un pic,
Nu zic că-i rău, nici bine vreau să zic,
Nici nu mă bag în meşteşugul tău.

Dar, vezi, că de părerea ta îmi pare rău.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adam şi Eva

Adam şi Eva duc trai pe vătrai,
În vremea-n care stau cuminţi în Rai,
Până când ea netoată, el neghiob,
Tot legănându-se într-un scrânciob,
Crezând că Domnul trage aghioase
Şi n-o să vadă ce se întâmplase,
Ea-ntinse mâna şi luă o poamă
Ce era interzisă, bag de seamă,
Şi-i dete lui Adam o-mbucătură,
Că-l năucise, meliţând din gură.
Nici bine gustul el nu îl aflase,
Că Domnul lângă ei se-nfiinţase
Şi vru să afle de la ei povestea;
De unde vin pornirile acestea.
Eva spuse că şarpele-o-nşelase,
Cu dulci făgăduinţi o încântase.
Luase poama şi momind perechea,
De pe atunci îi apucase strechea.
Cine era de vină nu se spuse;
Ea se cam fofila, el nu ştiuse.
Pe şarpe amândoi au tăbărât,
Că-n treaba asta coada şi-a vârât.
Şi înflorind de zor acea minciună,
Îşi cântau unul altuia în strună,
Până lui Dumnezeu i s-a urât,
Lăsându-l pe Adam cu măru-n gât.
- Voi mi-aţi călcat porunca mult prea iute,
Spunând acum şi vrute şi nevrute.
Nu fapta, cât minciuna gogonată,
Nu pot s-o fac uitată, sau iertată.
Multe pretexte, vorbe în doi peri,
Uitând că nu m-am născut nici eu ieri.
Nu v-a fost bine-n Rai, stând amândoi,
Scutiţi de griji, necazuri şi nevoi.
S-au lamentat: - Nu ăsta-i adevărul,
Ci şarpele ne-a ispitit cu mărul!
Cum Domnul n-a vroit în Rai gâlceavă,
I-a azvârlit pe amândoi în pleavă.

poezie de Mihaela Banu din Din volumul Paşi peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul clandestin

crezând că soarele ascuns
dincolo buza dealului
se va juca cu mine
astăzi
am alergat înspre deal
aş fi vrut să mă înveţe
un joc nou dar
în timp ce urcam
am văzut un înger
alunecând din cer
era alb şi trist
părea că e tare bolnav
şi nu avea aripi aşa cum
îmi spunea mama seara
înainte de culcare...

de drag îl port cu mine
şi-i vorbesc deşi între
identitatea lui şi a mea
e mult spaţiu
aş fi vrut să-l îngrijesc
până să-i văd aripile
crescute din umăr

deşi părea interesat şi
fericit la culme de parcă
ne-am fi cunoscut şi ne-am fi
jucat de-o viaţă printre lucruri uitate
mă privea întrebător

trecea prin mine hipnotic...

în tentativa de a merge împreună
a intervenit mama cu
un sărut cald

mă bucur că era doar un vis...

mi s-a umplut gura
de cuvinte şi lacrimi
dar am tăcut...

aş fi vrut să o întreb pe mama
dacă în mine s-au întâmplat
toate acestea şi dacă
îngerul acela va muri...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deja mi-e dor de fluturi ...

Din văzduh plouă cu fluturi.
Le-aş pune pe-aripi săruturi,
Dar îşi văd de drumul lor,
Înspre Raiul florilor.

De când cântă pitpalacii,
Ard de dor, în flăcări, macii,
Ce-i aşteaptă-n lanuri coapte,
De cu zori până în noapte.

Pe albastrul de cicoare
Poposesc pe timp cu soare,
Iar de-i cerul plin de nori,
Se iubesc cu mii de flori.

Pe răzorul cu lavandă
Aduc dragostei ofrandă,
După ce o noapte albă
S-au iubit cu flori de nalbă.

Iar când vântul bate-n pale
Leagăn au în flori de cale,
Până-i cheamă, în nou zbor,
Alte vorbe dulci de-amor.

Doar cu-o biată zi, avere,
Sunt fiinţe efemere...
Mâine, se vor scurge-n luturi.
Ah, deja mi-e dor de fluturi!...

poezie de Mihaela Banu din Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc (2020)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Deci, Nis... Spune-mi mai bine ce mi-ai adus?
Nistor: Păi, nu prea mult, Piticot, că n-am avut ce... Doar o carte şi o felicitare, pe care m-am străduit să scriu cât mai frumos. Sper să descifrezi ce-am înşirat pe acolo.
Maria: O să mă străduiesc să înţeleg ce-ai scris, vreau să ştiu. Şi... O carte?! Foarte interesant.
Nistor: Nu e una dintre cele din biblioteca navei noastre; ştiu că pe acelea le-ai citit deja pe toate. Aşa că ţi-am adus una de-a mea, de la mine, de prin lucrurile mele şi se axează pe teme geografice, deci, nu ştiu cât de mult o să-ţi placă, dar n-am găsit altceva.
Maria: Nu-ţi face griji, e perfectă! Geografie... O să-mi placă.
Nistor: Bine. Fie, uite, recunosc, mai aveam ceva pentru tine, dar... Cum era vorba despre o ciocolată mare, n-am putut să-i rezist pe drum, până aici şi... Uite, îmi pare rău, asta-i tot ce mi-a rămas din ea; doar ambalajul.
Maria: Hmm?! Nu face nimic, Nis. Te înţeleg. Şi apreciez faptul că mi-ai spus totuşi, n-ai ascuns acest lucru. Dar ce idee năstruşnică şi pe tine, Nis; să încerci să-mi aduci o ciocolată!? Nu-ţi închipuiai că n-o să poţi rezista pe drum, fără s-o consumi pe toată până aici?!
Nistor: Regret, dar măcar am încercat. Apropo, nu aveţi nimic dulce de ronţăit pe aici? Mie mi s-au cam sfârşit rezervele.
Maria: Ah, da... Serveşte-te, te rog! Şi scuză-mă că nu te-am servit până acum.
Nistor: Nu-i nici o problemă, micuţo, dar... Te aştepţi cumva să iau doar o singură bomboană, sau îmi dai mie toată cutia?
Maria: Ah... După ce ia şi Luci măcar o bomboană, poţi păstra tu restul.
Nistor: Ei, hai, glumeam doar.
Maria: Dar eu vorbeam serios. Foarte serios!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te văd în toate doar pe tine...

A fost un "zbor de triolete" sau amăgirea unui vis,
Când sărătându-mă cu sete, tu fericirea mi-ai promis?
Sau poate că era o joacă, iubirea ta cu flori de Rai,
Din care am ieşit săracă cu-n suflet plin de mucegai.

Şi mă întreb acum retoric, de-a meritat să te ador,
Când gândurile-mi spun ironic: -Erai precum un cerşetor,
Care cerşea seară de seară, o vorbă doar sau un surâs,
De la un prinţ croit din ceară care ţi-a luat iubirea-n râs.

Mi-e inima mult prea bolnavă şi nu mai am cum s-o repar.
Când ţi-am donat-o pe o tavă de care tu, nu ai habar.
Te văd în toate doar pe tine, şi-n gură am, un gust amar.
Şi iar mi-e dor şi mi-e ruşine, că te iubesc dar în zadar.

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căsnicia domnului Cui ...

Domnul Cui dorind să se însoare
Aş putea să fac cu voi prinsoare,
Că mireasa hărăzită lui,
O să fie-o domnişoară Cui.
Din aceeaşi clasă socială,
Mă gândeam că nu-ncape-ndoială.
Dar aşa cum ne e scrisă soarta,
Îşi găsi neaşteptat consoarta.
Pe un raft uitat, din magazie,
S-a trezit din dulcea-i reverie,
Când zări un drăcuşor de ţintă,
Descendentă din aceeaşi gintă.
El simţi cum gura-i se usucă...
Cu-o aşa zvârlugă de fătucă,
Hotărât, n-a vrut să mai testeze
Şi caiele, şaibe, pioneze.
Îi plăceau duduile minione
Şi cu chip angelic de madone.
Însă ţinta ce-i ieşise-n cale
Îi trezise poftele carnale.
Dintr-un foc a fost făcut pilaf
Şi privea la dânsa, rămas paf.
Cântărind iubirea cum să-i spuie,
I-a luat un coş cu flori de cuie.
Şi precum în târg se tot aude,
Au plecat o lună în Bermude.
De pe-atunci, tot natul şuşoteşte,
Cum în toiul nopţii, naşul Cleşte,
Sare cam săptămânal pârleazul;
Însă nu e ăsta-ntreg necazul...
Spun vecinii, că din primul an,
Calcă strâmb şi cu popa Ciocan.
Dragii mei, să vă dau vestea bună:
Căsnicia asta merge strună...
Doamna Cui, fosta duduie Ţintă,
Ştie orice zvon să îl dezmintă.
Domnul Cui, cum este tot bărbatul,
Nici habar n-avea că-l râde satul.
O morală-aş vrea să vă propun:
La iubire nimeni nu-i imun...

fabulă de Mihaela Banu din Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc (2020)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când prinseră de veste părinţii că băiatul nu e, caută-l în sus, caută-l în jos, nu e; ba mai în dreapta, ba mai în stânga, de loc! Mai cercetară pe ici, mai cercetară pe dincoaci, aşi! nici pomeneală nu era de el! Tocmai târziu hei! aflară de la nişte drumeţi că au văzut un băieţandru călare pe deşelate pe un căluşel, care se ducea ca vântul. Ei ziceau că n-apucară să se uite după dânsul, ca de când se apucase să le spuie, şi pieri din ochii lor ca o nălucă, ca şi când n-ar mai fi fost. Îl plânseră părinţii până când se istoviră şi dânşii, şi ochii din lacrămi nu şi-i mai uscară; dară în deşert, că fiul lor nu se mai întoarse. Pasămite ei, daca s-au lăsat zburdălniciei lor şi s-au văzut la câmp, nu s-au mai gândit în urmă, ci au întins la drum zbenguindu-se şi încurcându-se, până ce, când băgară de seamă, ajunsese pe nişte tărâmuri necunoscute.

Petre Ispirescu în Făt-Frumos cel rătăcit
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai pot să plutesc

afurista asta de gravitaţie e de vină
pentru toate scenariile apocaliptice
chiar şi pentru eficienţa ghilotinei
până şi moartea s-a gârbovit de atâta atracţie
doar îngerii evoluează precum păpădiile
noroc că ploile nu-i ating
altfel tot câmpul ar fi plin de aripi albe
..............................................................
acum sunt într-un ochi de uragan
e atâta linişte încât îmi pot auzi lacrimile
cum se nasc
................................................................
iar eu alerg după un fluture alb
pe care nici nu vreau să-l prind
nici să-i desfac misterul
doar să mă pierd o clipă
de lumea aceasta din plastic

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gâscanul bodyguard

Într-o margine de sat şi lume,
Pe un drum ce trece prin zăvoi,
Un copil isteţ, trimis anume,
Se-ntorcea cu lapte de la oi.

Lângă el, păzindu-i, parcă, paşii,
Un gâscan cu aere de şef
Îl privea c-un ochi, precum pizmaşii
Pe acei ce fac doar ce au chef.

Ar fi vrut să vină vreo pisică
Sau, măcar, un câine de cel mic,
Să arate că, la o adică,
Lui, nu-i este frică de nimic.

Dar - pe gândul lui - veni o muscă
Însetată, ce trecu la fapte
Când, la o zdruncinătură bruscă,
Se trezi, cum ştim, "ca musca-n lapte".

Nici habar n-avea gânsacul nostru
Cum s-o scoată, nu ştia defel.
"Te descurci! E fleac de... neamul vostru!"
Pescuit de muşte? Nu-i de el.

Cred că s-a-nţeles, deja, morala:
E cu nasul, fiertul şi cu oala.

fabulă de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împlinire

Aş vrea să dorm în patul tău
să nu ne vadă luna,
aş vrea să fiu al tău flăcău
până mai totdeuna.

Aş vrea să stau la pieptul tău
să mă sufoc în perne,
aş vrea de-atâta bine zău
să mă săruţi pe gene.

Aş vrea mireasă să îmi fii
să mă cuprinzi în braţe,
aş vrea aşa în orice zi
să nu mai ştiu de-i noapte.

Mă lasă să te simt acum
cât eşti de călduroasă,
să-ţi simt minunea de parfum
de flori de chiparoasă..

Mă simt plutind pe albii nori
de-acolo îţi iau stele,
şi mă cuprind mai mulţi fiori
până cobor cu ele.

Şi sunt al tău dacă mă vrei
să îmi păstrezi inelul
şi ţi-am mai luat nişte cercei
şi flori din rămurele.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primavara inutilă

Sufocată de viaţa cu program
Şi de-acelaşi "va urma" cotidian
Al savanţilor cu barbă, cu şoşoni şi ochelari -
Pedagogi şi profesori octogenari
De algebră, geografie şi pian -
Primăvara
A izbit cu pumnu-n geam
Şi-a fugit din pension
De la "Notre-Dame de Sion".

I-am citit isprava-n calendar
Şi-am pornit îndată după ea
S-o-ntâlnesc în Cişmigiu
Sau la Şosea,
Cum făceam alt'dată-n fiecare an,
Când eram şi eu ca ea - un licean
Cu frecvenţa cursurilor pe… trotuar…

Dar de data asta, nu ştiu cum,
N-am dat nici măcar de urma ei pe drum...
Poate n-am mai cunoscut-o eu…
Poate drumul ei şi drumul meu
S-au schimbat de mult,
Şi-acum
Nu mai fac acelaşi drum…

Sau pe drumul de la Ateneu
Până la Şosea
Şi hipodrom
Primăvara n-a-ntâlnit în capitală nici un om
Să-i ureze ca pe vremuri "bun sosit".

Şi probabil că de ciudă în oglindă s-a privit,
Şi-a dat seama c-a visat,
C-a spart geamul doar în vis
Şi că visul evadării n-a fost vis adevărat!...

Primăvară, primăvară,
Inutila mea fecioară,
Nu cumva te-ai sinucis?...

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Habar n-ai

Eu nu mai pot să-ndur, iubite,
Mă prăbuşesc pe dinăuntru,
Atâtea clipe otrăvite...
În inima-ţi, nu pot să intru!

Ne tot chemăm şi ne-alungăm,
De nu mai înţeleg nimica;
N-ai obosit să ne jucăm
De-a şoarecele şi pisica?

De ce vrei să mă chinuiesc
Şi de ce nu trăim frumos?
Dacă eu încă te iubesc
Din cerul 9 până jos!

Îţi place să mă ştii plângând?
Iubirea, pe tristeţe dai
Şi mă tot întreb: până când?
Ori, să iubeşti, habar nu ai?

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!