Oraşul meu beton şi sticlă

zile crescute în colivii
cenuşii închisori de conştiinţă
devastează timpul
în cruciada binelui cu răul

dac-am putea să ne înlănţuim
precum rădăcinile copacilor
ţinând pământul

dar ei sunt perpetuu maltrataţi
cu maşinării inteligente
de plânsetul lor
nu s-a mai auzit
de la eminescu încoace

în faţa coliviilor nu mai sunt umbre
nici foşnetul frunzei
păsările stau închise de bunăvoie
fără tril ori ciripit
îşi scutură maladiv praful de pe aripi

copiii au inventat un joc
de-a asfaltul şi creta
desenează fiecăruia
o coroană
poate câteva fructe

imaginaţie infantilă
cârcotesc unii

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţe la Caracal

E trist când fiicele ori fiii,
Îşi pierd sărmanii lor părinţi,
Dar sunt de-a dreptul scoşi din minţi,
Părinţii care-şi pierd copiii...

Striviţi sub tainice mistere,
Se duc părinţii spre alt rost,
De parcă nici nu ar fi fost,
Şi-i lasă pe copii-n durere...

Dar timpul lecuie durerea,
Iar truda zilei trece-ncet,
Coşmarul morţii în regret,
Şi soarta îşi impune vrerea...

Dar vrerea-i uneori nedreaptă,
Şi îi răpeşte pe copii,
Lăsându-i pe părinţi pustii,
Căzuţi pe-a disperării treaptă...

Nici timp, nici trudă, nu au vlagă,
S-aline prea cumplitul chin,
Li-i viaţa cupă cu venin,
Şi fără rost e lumea-ntreagă...

E trist când fiicele ori fiii,
Îşi pierd sărmanii lor părinţi,
Dar sunt de-a dreptul scoşi din minţi
Părinţii care-şi pierd copiii!

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii

Unii trăiesc fără de rost,
Nu ştiu tainele lunii,
Stau singurei la adăpost,
Vă jur c-aşa sunt unii.

Unii nu ştiu a valora
Puterea rugăciunii,
Şi nu cunosc nici dragostea,
Vă jur c-aşa sunt unii.

Unii nu ştiu a învăţa,
Pierd timpul ca nebunii,
Să lase-n urma lor ceva,
Vă jur c-aşa sunt unii.

Unii nu cred în dragoste,
Şi cad pradă minciunii,
O văd precum o pacoste,
Vă jur c-aşa sunt unii.

Unii nu ştiu a fi umani
Sub semnu-nşelăciunii,
Ar omorî pentru doi bani,
Vă jur c-aşa sunt unii.

Unii se luptă pentru voi,
Şi dau viaţă minunii,
Prin poezie fac război,
Aşa se zbat azi unii.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără îndoială există talente individuale, dar ele trebuie să intre cu rădăcinile în pământul şi modul de-a fi al poporului lor, pentru a produce ceva permanent.

citat celebru din Mihai Eminescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oiţele năzdrăvane nu se lasă mâncate de lup

îşi poartă podoaba ca pe o cămaşă de zale
poate că lâna lor e de aur
nu sunt prea multe izvoare care să infirme zvonul
nici măcar cei de la click nu au găsit nimic
deşi unii poeţi susţin ceva mai mult de atât
(dar oricum sursele poetice nu au nicio crezare)
cică şi firul ariadnei s-a tors din spinarea lor
şi mai toate cojoacele fără ac
până şi dumnezeu a înţeles că e nevoie de mioriţe
(laie sau bucălaie şi chiar tărcate-de ce nu)
şi nu s-a mai opus minunilor
dar nici nu a mai intervenit în intrigile bacilor
.....................
de la prima întâmplare ciudată cu astfel de mioare
s-a luat măsura tunsului în răspăr
unii chiar au îndrăznit să pună de un campionat
mai naţional mai mondial după puterea fiecăruia
chiar au cerut să fie cuprinsă în probele olimpice
.....................
dar între timp păstorii au deveni baci mai apoi ciobani
din ce în ce mai specialişti în depistat minunile

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patruzeci de zile

Obiectele au ochi de jar, mai ales cărţile, cum spunea o prietenă.
Când privesc cum s-au demodat, prizoniere în imitaţii ieftine de piele,
în cartoane căptuşite cu burete, în haină de supracopertă,
mi se tulbură ochii de milă, ca pentru nişte copii.

Nu toate femeile scot cărţile la aer o dată pe an, la fel cum
tot ele nu curăţă tocul ferestrelor, ci doar geamul,
geamul păcătos care ne inundă cu razele maculate cu praful gărilor şi
aşteptărilor, cu praful celor muribunde, cu file palide şi litere
ce-şi pierd identitatea, atrase în hârtie precum frunzele toamnei în pământ.

Povestitorul scrie, scrie tot mai repede.
Scrie, scrie tot mai la fel, până când ele nu mai au titluri.
Abia ce mă prind cu dinţii de liana unei jungle, că imediat jungla
devine deşert, liana şarpe şi eu călcâiul Evei muşcat de şarpe.
Eu scriu despre apă, apoi despre fântână, apoi despre găleată,
el scrie invers: găleata se varsă în fântână, fântâna seacă şi apa se tulbură.

Nu toate femeile îşi scutură hainele de praf, şi atunci
praful razelor dimineţii în casa lor e doar praful anticarilor şi bibliotecilor,
peste genele lor frumoase şi închise, când stau de veghe şi de rugă
pentru copiii lor buni şi fără de noroc. Acest pământ, ţinut în lumină.
Povestitorul scrie mai departe, cărţi noi şi fără de noroc.

Numai noaptea, peste pietrele din curtea bisericii, peste lespezile scrise,
cad raze de lună ca în grădina Ghetsimani. Raze curate.

poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima mea e precum o busolă

numai că nu indică nordul
ştii cum sunt poeţii
un fel de fluturi
care caută floarea universului
cu speranţa de a o împlini
în căutarea lor ideatică
scutură polenul muritoarelor flori de câmp
sfârşesc apoi omizi
visând aripi
nu ştiu cum să răspund
poate că nici nu vrei un răspuns
poate că nu e nici o întrebare
sau poate două aripi se îmbrăţişează în zbor
în căutarea trupului

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe pământ avem de toate

Timpul vieţii ni-i scurt
Hai sa-l facem curat
Trăiesc unii din furt
Alţi doar din ce au dat
Sunt săraci şi bogaţi
Laşi scuipă pe bravi
Voi ce-n lună zburaţi
Până la cer va urcaţi
Pe spinări de noi... sclavi.

REFREN
Pe pământ avem de toate
Şi mai bune si mai rele,
bune - rele
Şi închisori si libertate
Şi am putea, şi nu se poate
Şi noroi şi stelei

Voi ce-n lună plecaţi
Cu ale noastre izbânzi
Nu uitaţi ca aveţi fraţi
Pe planetă flamanzi
Pâinea lor o mâncaţi
Printre stele zburând
Voi degeaba zburaţi
Când cei subdezvoltaţi
Se târăsc pe pământ

REFREN
Pe pământ avem de toate
Şi mai bune si mai rele,
bune - rele
Şi închisori si libertate
Şi-a putea, şi nu se poate
Şi noroi si stele.

Lumea-i plina de răni
Şi de doctori docenţi
Şi de măşti şi de vămi
Şi de mari inocenţi.
Fiindcă naşteţi copii
Apăraţii luptând
Doborâţi monştrii vii,
Ce în veac de vecii
......... pe pământ.

REFREN
Pe pământ avem de toate
Şi mai bune si mai rele,
bune - rele
Şi închisori si libertate
Şi am putea, şi nu se poate
Şi noroi şi stele

Între cei care trag
Şi acei ce sunt traşi,
Nu e loc de vreun steag,
E o groapa de paşi.
Între ei sunt sudaţi,
Un strâmb ideal
Cum sunt bine legaţi
Condamnaţi un elan

REFREN
Pe pământ avem de toate
Şi mai bune si mai rele,
bune - rele
Şi închisori si libertate
Şi am putea, şi nu se poate
Şi noroi şi stele

Fii ai munci aveţi
Năduşeala pe piept
Cum stă nurca
Pe-al madamelor piept.
Uni iau alţi fac
Uni dorm alţi sunt
Între înger si drac,
Trage omul sărac
Înhămat la pământ.

REFREN
Pe pământ avem de toate
Şi mai bune si mai rele
bune - rele
Şi închisori si libertate
Şi am putea
Şi nu se poate
Şi ruina si cetate,
Genii mari si frunţi tembele,
Vânt ce sta şi vânt ce bate,
Şi martiri dar şi lichele,
Nedreptate şi dreptate
Si-a putea şi nu se poate
Şi noroi şi stele

cântec interpretat de Mircea Vintilă, muzica de Mircea Vintilă, versuri de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândul este cerul!

aripile gândului nu pot fi oprite
să zboare peste groapa morţii
nu săpa în cerul tău
nu încolăci şarpele în jurul mărului

rădăcinile nu le plimba pe pământul nimănui
iubirea nu este tarabă celui care înşală
în iarmaroc de vânzare nu mai sunt potcoave
caii timpului au dispărut de mult

mâna-i cea mai murdară
nu săruta templele ei nici cu vină
pune fără ea pâine curată pe masă
vinul nu-l fă în ziua sângerării

nu usca floarea înainte de-a înflori
moartea nu o îngropa cu ţărână
cenuşa n-o arunca în vânt
ea îţi va orbi privirea viitorului

nu te uita în urmă ci mergi înainte
dar nici nu lăsa urma să te aştepte
pune un ban în mâna sorţii
să nu te joci niciodată cu zarul minţii

nu te plimba pe banii ce nu-i ai
nu te sătura pe trunchiul puterii
cenuşa se întorce în pământ
nimănui nu-i cere iertare

nu întinde mâna dincolo de lungimea ei
nu striga mai tare decât poţi fi auzit
nu privi mai mult decât poate înţelege mintea
nu pune-n cuvinte ce nu poate fi mâine

atinge înălţimi dar măsoară măsurătoarea
nu pune al tău eu de două ori
înşelătoria nu are decât faţa neagră
pământul înghite totul

poezie de Viorel Muha (iulie 2011)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căţelusul şchiop

Eu am numai trei picioare,
Şi de-abia mă mişc: ţop, ţop,
Râd când mă-ntâlnesc copiii,
Şi mă cheamă "cuciu şchiop".

Fraţii mei ceilalţi se joacă
Cu copiii toţi, dar eu
Nu pot alerga ca dânşii,
Că sunt şchiop şi cad mereu!

Şi stau singur toată ziua
Şi plâng mult când mă gândesc
Că tot şchiop voi fi de-acuma
Şi tot trist am să trăiesc.

Şi când mă gândesc ce bine
M-aş juca şi eu acum,
Şi-aş lătra şi eu din poartă
La copiii de pe drum!...

Cât sunt de frumoşi copiii
Cei cuminţi, şi cât de mult
Mi-ar plăcea să stau cu dânşii,
Să mă joc şi să-i ascult!

Dar copiii răi la suflet
Sunt urâţi, precum e-acel
Care m-a şchiopat pe mine,
Şi nu-i pot iubi de fel...

M-a lovit din răutate
Cu o piatră în picior,
Şi-am zăcut, şi-am plâns atâta,
De credeam că am să mor...

Acum vine şi-mi dă zahăr
Şi ar vrea să-mi fie bun,
Şi-aş putea să-l muşc odată
De picior, să mă razbun,

Dar îl las aşa, să vadă
Răul, că un biet căţel
Are inima mai bună
Decât a avut-o el.

poezie pentru copii de Elena Farago
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Circuit închis

E "n-are"
pe stradă,
nici pentru mâncare
şi-ar vrea să fumeze
... şi n-are ţigare
şi face paradă
ţinând metereze,
să-l vadă oricine
că nu mai e bine...
Nu mai are ruşine.

Dar răul e altul,
căci stând
fără vlagă,
ajunge să creadă
că nemaimuncind,
umbrind doar asfaltul
... scuteşte din greu
şi ban nu-l mai costă
şi munca-i corvoadă...
şi ciclu-i mereu
o viaţă onestă
de bun... derbedeu.

E totuşi e-o hibă;
că nu mai rezistă,
s-a dus şi nevastă,
copiii nu-l vor...
din casă colibă
şi-a luat, c-a vândut-o
pe spirt
din canistră...
soţi-a bătut-o
şi altă năpastă;
s-a dus ajutor
şi nu-i loc de vis,
că pat nu mai are
şi casa-i un birt
şi boala-i în floare...
Circuitu-i închis!!!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din jurnalul unei zile (lagărul morţii...)

Fiecare pasăre îşi cunoaşte zborul
aripile de ceară sunt un "simulacru",
o contestare
a lagărului
şi-a sufletului pironit între ziduri
nu toţi copacii falnici au parte
de roade...
freamătul frunzelor este acelaşi
când
ispitele pun la cale
naşterea unei lumi damnate...

Numai femeia "aleasă" poate asculta
sâsâitul
provocator al şarpelui...
"Fiii tăi vor fi răzbunarea mea
pentru frumuseţea
vieţii oferite"...
De unde vine glasul acesta tulburător
asemenea unei zile ce-şi îmbracă
hainele cernite?

Trec ades pe lângă un cimitir părăsit
câinii de pripas stau la soare cu boturile
lipite de lespezile grele
"să vorbească pământul într-o limbă
ce nu ne-a fost dezvăluită?"
florile sălbatice crescute la căpătâi
mai păstrează în culori
amintirea
stinsă
a unei iubiri...

Şi câte nebunii, izvoare nesecate,
cai sălbatici
şi păsări în colivii
poţi vedea
într-un "lagăr al morţii"...
Aripile de ceară
sunt un "simulacru"
ca şi viaţa –

Gândurile...
o avalanşă de străfulgerări năucitoare
singurele
care mai au curajul
de a îmbrăţişa
libertatea unei zile de vară,
unei zile de vară...

poezie de Valentina Becart din Din jurnalul unei zile (17 aprilie 2011)
Adăugat de Valentina Becart
Comentează! | Votează! | Copiază!

Forma pământului

Mai sunt câteva cuvinte neîntoarse.
Prin geamul zilei bate umbra zilei de ieri.
Inimile se caţără în capul oamenilor
pe venele copacilor
pe crengile cuvintelor
până sus. sus în vârful fiinţei.
În curtea interioară
poeţii trec poeziile lor la ora de vară.
Zăpada se retrage la hibernat
în congelatorul de ceară.
Pământul nu e nici rotund nici plat.
Pământul are formă de vioară!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre Eternul Nisargadatta Maharaj. Unii din vizitatorii care veneau la Sri Nisragadatta Maharaj în Satsang auzeau uneori cam aceiaşi "placă". EL urmărea să explice cum a apărut "Eu sunt". Unul din vizitatorii care mai auzise de câteva ori asta îi spune: "Am mai auzit asta de câteva ori!" Maharaj a replicat instantaneu: "Şi ce; te-ai vindecat?" Până ce nu te vindeci de cea mai universală dintre bolile acestei lumi numită "Iluzia!" nu auzi decât povestea din mintea ta, în nici un caz tu nu auzi un discurs în conştiinţă de unde vorbesc EU. Imaginează-ţi că eşti scafandru şi eşti cufundat în albastru atât de viu al oceanului şi de niciunde se aude simfonia oceanului. Eşti topit, eşti furat de frumuseţe pentru veşnicie! Oricum eşti furat de frumuseţe pentru veşnicie. Doar că încă nu ştii asta! Tot pe Maharaj cei care îi spuneau că au mai auzit asta el spunea: "Într-un spital oamenii sunt trataţi cu acelaşi medicament şi ei se fac bine. Deci ce e în neregulă cu asta de tu rămâi bolnav?"

citat din Nisargadatta Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când întâlnesc păsările

de câte ori le întâlnesc aflu că sunt alta
ochii devin încet încet rotunzi
limba alunecă spre triluri ce mă urmează
mai aplecată ieri coloana
îşi îndreaptă vertebrele şi le orânduieşte
într-un trunchi drept de copac
cu ramuri-braţe pe care
se aşază una lângă alta nenumărate frunze-păsări
şi o tandreţe mai mare decât mângâierea unui fulg pe obraz

când copacul se va arăta în întregul său
poate nu mă vor da uitării şi mă vor ierta că am îndrăznit
să mă visez mai mult decât sunt
vor vorbi despre cineva în limba lor păsărească ca despre
o ramură înverzită sau despre
un copac
ce nu poate fi frânt de o furtună mai mică decât cea din inimă

de aici încolo despre ce s-ar mai putea vorbi
doar despre un zbor ce încă nu miroase a ceară
nu mă întristez
sunt posesoarea aripilor crescute lângă subraţele scorburilor
încât merită să le ascult foşnetul cât văd soarele ce apare de la răsărit luminându-le suişul
până vor dispărea din vedere în spatele vreunui nor
acolo şi-au avut pregătit de la naştere cuibul
pentru întoarcere în vara
ce-mi pare prea grăbită acum peste umbrele lor
şi totuşi
îmi mai îndrept o dată spatele
şi aripile închipuite pentru o campanie de zbor
să văd ce se întâmplă

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

obloane inchise

Ce dacă scaunele stau neaşezate
şi vântul bate cu putere obloanele obosite
de atâtea zile.
Unii îşi caută disperaţi capetele,
iar alţii pierdutele idile.

Niciodată -mi-am spus- nu voi schimba păsările
Indiferent cât de aproape sau departe e gardul,
Azi sau mâine.
Îmi voi creşte liniştit grâul,
Părul meu verde cu boabe din pâine.

Aripile şi-au cântat frângerea
Zborul şi-a împletecit paşii printre nuanţele de umbră.
Clipitele s-au îmbrăţişat cu teamă;
Zdrobirea mă strânge din toate părţile:
E tributul adus de strugure devenind zeamă.

Mă sting!
mi-au zdrobit genunchii de ceară,
şi-am îngenuncheat în faţa luminii.

Unii şi-au regăsit idilele,
Alţii şi-au aşezat scaunele.
De atâtea zile
vântul bate cu putere,
Dar obloanele capetelor sunt închise….

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Detaşare absolută

Stau şi privesc
Cum lumea se frământă
Cum toţi sunt trişti şi fără chef trudesc
Cum astăzi şi speranţa pare frântă...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum unii mor de foame
Cum alţii tot mai mult se îmbogăţesc
Cum pe Pământ sunt mii şi mii de drame...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum încă sunt războaie
Cum inimile încet se împietresc
Cum nici iubirea nu le mai înmoaie...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum ne-avântăm spre stele
Cum sume mari de bani se cheltuiesc
Cum unii au ajuns doar os şi piele...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum mulţi se nasc şi mor
Cum alţii fără niciun rost trăiesc
Cum viaţa trece iute ca un nor...
Stau şi privesc.

poezie de Octavian Cocoş (1 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Descopăr

într-o vitrină un zâmbet
de femeie tânără
mă învârt mult pe acolo
sper să văd autoarea
s-o cunosc. aş putea
să devenim prieteni şi
imaginaţia mea lucrează
de zor. îmi place zâmbetul
buzele sunt de un roşu răpitor

fac o oprire în faţa vitrinei
sunt fascinat de zâmbet
stau acolo câteva zile
poate o lună întreagă

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între Bucureşti şi Heraklion

Dumnezeu a pus îngerii
Să asfalteze cu aripi zborul.
Cum Lui nu-i plac peticele de pe A2,
N-a vrut să iasă din ţâţâni
Planul înclinat al stelelor
Şi nici soarele să lăcrimeze
Peste crucea sorţii.
Numai la noi lucrurile iau forma dosului politic
Prin toţi nepricepuţii puşi în funcţii de zei.
Apropo, în Creta zeii s-au adăpostit în muzee,
Urmele lor pe orice străduţă
Sunt amprentate în asfaltul
Conştiinţei de neam,
Cum pot să gândesc piatra mai roditoare
Decât cernozomul câmpiilor noastre
Purtat pe cocoaşa cămilelor
Adjudecate în petrodolari?
Mai ciupeşte câte un neavenit
Din mărul spovedaniei.
Dumnezeu n-a făcut DNA de formă,
L-a făcut zbor liniar între două conştiinţe
La care se mai pot prinde
Cătuşele părerii de rău.
Zborul între Bucureşti şi insula Creta,
Nu-i decât o constatare
Că sub ochii Domnului
Unii mai pot petici si cerul...

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primul ministru se grăbi să se întoarcă la biroul său, aranjându-şi cravata. Abia se aşezase şi îşi luase o mină care se dorea a fi relaxată şi lipsită de griji, când, dincolo de grilajul din faţa şemineului de marmură gol, se aprinse un foc din care ţâşniră flăcări de un verde ca smaraldul. Primul ministru văzu, fără să lase să transpară nici un semn de nelinişte sau de teamă, un bărbat trupeş apărând între flăcări şi învârtindu-se ca un titirez. Câteva clipe mai târziu, acesta păşi pe covoaşul frumos şi probabil valoros, din faţa şemineului şi îşi scutură urmele de cenuşă de pe mânecile pelerinei cu dunguliţe, ţinând în mână un melon verde praz.

J.K. Rowling în Harry Potter şi Prinţul Semipur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că aş putea să înşir câteva sute de mirosuri ale ierbii, în funcţie de ceasurile zilei, de ploaie, de soare, de anotimp, de pământ, de umbră, de înălţime, de gradul de umezeală ori de uscăciune. Aş putea deosebi acum, bănuiesc, cu ochii închişi murele oloage de murele crescute în tufe, foşnetul unui fag de foşnetul unui brad. În schimb, multe din cele trăite s-au estompat, lăsând în urmă goluri, ca într-o pădure arsă pe jumătate. Această descoperire mă obligă să admit că memoria mea seamănă acum cu o oglindă spartă, care-mi restituie frânturi de viaţă.

Octavian Paler în Autoportret într-o oglindă spartă
Adăugat de Sav Simina
Comentează! | Votează! | Copiază!