Upgrade

Cum te poartă viaţa,

păpuşico,

nici nu ştii,

iată-mă acum aici,

pe teritoriu străin,

unde am fugit să mă reprogramez,

unde m-am aruncat

din caruselul hipnotizant, călduţ până la adicţie

unde m-au pus

ai mei, dragii, ca să mă protejeze,

de unde am privit totul

prin sticlă, docilă,

sub vraja unui cămin funcţional,

siguranţa

braţelor de cărbune ale tatei,

teritoriul acesta

care a devenit aşa vital,

unde m-am retras

să scap

de psihoza vegetală de mai târziu,

de chisturile de ură,

monotonia provincială,

eşecul tânărului absolvent,

viciile aferente,

cum te poartă viaţa,

păpuşico,

nici nu ştii,

iată-mă, am supravieţuit,

am răni fluorescente ca nişte medalii upgradate,

o schiţă de viitor simplă şi

un creier încântător

luminând

ca un copăcel dintr-un experiment olandez

cu adn-uri încrucişate.

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumoasei mele absente

După despărţire, visele m-au luat în stăpânire
şi am colindat... ştii tu pe unde;
şi am stat pe verandă
unde tu ai îngânat cântece dragi de altădată.
Apoi, m-am trezit şi nu era nimeni lângă mine,
doar luna lucind ca atunci,
luminând petalele moarte
care ca şi tine s-au trecut păşind încetişor în amintire.

poezie de Zhang Bi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teritoriul unde se află România e cel unde s-a născut muzica, e teritoriul lui Orfeu. Avem aici o muzică populară - vorbesc de cea adevărată - care vine din negura timpurilor şi dintr-un ADN specific.

Christian Badea în interviu (30 decembrie 2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crâmpeie de febră

Până unde înţelegem?
Până unde mărginim?
Până unde iertăm?
Până unde iubim?

Unde sunt lanţurile ce-odată primite
Podoabe ni s-au părut,
Unde sunt revoltele ce odată deşteptate
Peste noi au căzut?

Aparţinem acestei epuizabile întâmplări
Acestor cinice fobii,
Acestui labirint de spaime şi profeţii...
Acestei memorii, capitonate cu trădari,
Care cu fiecare gest ne răneşte,
Acestui pas rezemat într-un haos lucid
Pe care nici unul dintre noi nu-l porneşte...

"A fi sau a nu fi" rămâne
Convalescent răspuns zădărniciei,
Când totul ni se dă pe datorie
Iar viaţa nu-i de cât o cacialma - a veşniciei...

poezie de Virginia Radu Gavrilă (1985)
Adăugat de Virginia Radu Gavrilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai vreau

Nu mai vreau din viaţa asta nici măcar o clipă!
Nici un glas să-l mai aud, Eu mă duc, mă duc!
Şi nu ştiu unde, unde voi ajunge fără Tine!
Nu mai cer sfinţilor milă, nici versurilor rimă!

Dumnezeilor absenţi nu le mai cer un cent!
Nici o zi acum să-mi cumpăr nu mai vreau!
Dintr-un univers prea mare unde Eu am rătăcit!
Nici cuvântului glas.... când Eu încă nu mor!

Nu mai cer nopţilor somn, nici somnului vis!
Nu mai vreau să-mi mai atingi inima prin care-mi curgi!
Nici cerului infinit unde Eu tot m-am pierdut!
Nu-ţi mai cer acum nimic din tot ce Eu n-am avut!

Nu mai cer soarelui zi senină, nici iubiri milă!
Nu mai vreau vedere într-o lume de durere!
Nici auz când Tu n-ai glas şi nici cuvinte!
Nu mai vreau vorba ce minte, nici icoane sfinte!

Nu mai vreau cruci între drumuri!
Nici paşi rătăciţi în lume fără Tine,
Când te caut în nu ştiu ce unghere!
Nu mai vreau gânduri ce mă dărâmă!

Nu mai vreau aşteptarea care doare!
Nici ziua în care visul încă nu moare!
Nici noaptea fără stele, fără Lună, fără...
Fără Tine lipasa viselor mele stinghere!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Problema nu e nici intestinul gros, nici rinichiul, ci viaţa şi moartea. Da, viaţa a fost şi acum uite, se duce, se duce şi eu nu pot să o opresc. Da. De ce să mă amăgesc? Doar este evident pentru toată lumea în afară de mine că mor şi că totul nu e decât o chestiune de săptămâni, de zile, - poate chiar acum. Acu' era lumină, acu' e întuneric. Acu' eram aici, acu' dincolo! Unde?... Eu n-o să mai fiu; atunci ce-o să fie? N-o să mai fie nimic. Şi unde o să fiu când n-o să mai fiu? Oare mor? Nu, nu vreau!

Lev Tolstoi în Moartea lui Ivan Ilici (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo e altă lume

Acolo unde este ea
Vântul se parfumează
Acolo unde este ea
Soarele de nori se depilează
Acolo unde este ea
Păsările au aripi de petale
Acolo unde este ea
Fluturii sunt evantaie
Acolo unde este ea
Lună se rujează
Acolo unde este ea
Noaptea poartă dresuri de mătase neagră
Acolo unde este ea
Apa se îmbată în sărutare
Acolo unde este ea
Pământul pe urme îi răsare câte o floare
Acolo unde este ea
Cerul are căprui culoare
Acolo unde este ea
E plecată şi inima mea...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veşnic pierdut

Parcă veşnic pierdut prin ţinuturi străine,
Blestemat să tot sper la un veşnic peisaj:
Unde nori coloraţi îmi cântă despre tine,
Folosindu-ţi surâsul pe post de mixaj...

Unde soarele veşnic e alături de lună,
Unde stelele toate dansează-n jurul lor,
Unde natura toată nu te crede nebună
Pentru că te grăbeşti s-ajungi în viitor...

Unde bezna există doar în basmele lunii,
Unde sufletul lumii nu face pe nebunul,
Unde dragostea ta nu depinde de unii,
Unde dragostea ta depinde doar de Unul...

Unde eu sunt acelea ce îţi urmează paşii,
Când păşim împreună pe aceeaşi cărare!
Unde timpul, nebunu', nu îşi păstrează aşii
Pentru-al nostru final lipsit de apărare...

Unde lumea şi pacea se-nţeleg de minune,
Unde nimeni nu ştie să trăiască-n trecut,
Unde tu şi cu mine trăim totul pe bune,
Unde nici eu nu sunt veşnic pierdut...

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (26 mai 2018)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde eşti...?

sunt aici...
unde privirea ta îmi urmăreşte gestul
unde respiraţia ta îmi simte pulsul
unde umbra ta îmi urmăreşte paşii
şi acolo.....
acolo unde gândul tău îmi este umbră...
unde sufletul tău îmi este aer...
unde iubirea ta îmi este viaţă...
unde eşti tu iubita mea...

pretutindeni....

poezie de Silviu Petrache (6 februarie 2013)
Adăugat de Silviu Petrache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Locul meu

Mai demult
Mi-am căutat locul într-o casă, pe pământ,
Dar nu l-am găsit.
După,
L-am căutat în aer
Şi tot nu l-am găsit.
Când am văzut că nici în aer nu e
L-am căutat în apă
Şi, nici acolo nu era.
În vis, m-am uitat până şi în adâncul pământului,
Dar, deja, mă obişnuisem
Să nu fie acolo unde îl caut
Şi, aşteptarea mi s-a împlinit
Căci, nici în pământ nu era.
Şi, când, într-un târziu, obosit,
M-am oprit din căutat,
L-am găsit!
Era unde eram şi eu.

poezie de Adrian Moroşan din Doar trăiri. Versuri (2019)
Adăugat de Adrian Moroşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bagatelizare

O lume se îmbarcă în mondializare
-Căci toţi suntem o rasă-n vârf de scară-
Şi-am creat multe trepte, către bunăstare,
Din crude experienţe... Viaţa nu-i uşoară.

Şi asta este lumea-n general;
Ce-şi recunoaşte singură valori şi tare
Şi-aplică ce câştigă-n ideal...
Ce vrea cu obstinaţie s-atingă... Fără încetare.

Există însă o ciudăţenie, de trist exemplu,
Un loc unde percepte, reguli nu există;
Un sit străvechi, unde poporu-i impotentu',
Unde chiar şi credinţa, acum, e falsă... Anticristă.

E-o ţară unde tot se ştie, a lumii sinecură,
Unde nici mintea -în multe şcoli extinsă-
Nici practica, n-o poţi împărtăşi, din pasiune pură,
Fără să fi părtaş de-o gaşcă... Parte prinsă.

Se poartă furt, minciună, tot cu nonşalanţă,
Prezumţia-i că-s toţi, definitiv, nevinovaţi;
Căci ştiu să-şi măsluiască greutăţile-n balanţă
Şi să devină infractori d-elită... Potentaţi.

E ţara unde alţii-ţi spun ce să vorbeşti
Sau dacă spui ceva, n-ai cui, e indiferenţă
-Paradoxal, contribuabil fiind- dar nimeni eşti...
E ţara unde şi prezent şi viitor sunt... Decadenţă.

Aici se face tot dintr-o întâmplare...
Mai explicit, se-ntâmplă totul între ei;
S-adune avuţii, putere, într-o bagatelizare
De legi, democraţie... Este zoo-ul lor, ehei...

Unde şi leii-şi fac... Şi tot ei sunt şi lei!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până unde nu mai pot

motto: "Doamne, spune-mi până unde să merg?"... iar Dumnezeu i-a răspuns cu glas senin: "Mergi până unde poţi!"
"E prea puţin, Doamne! Cere-mi mai mult!", s-a îndârjit omul. Dumnezeu i-a răspuns cu glas la fel de senin: "Mergi până unde nu mai poţi"...
(Nikos Kazantzakis)

Şi-am mers. Şi am ajuns. În faţa mea.
Nimic, nimic, nimic nu se mişca
Întregul Univers era un punct
Pe lama unui fir de păr cărunt
În jurul meu nici spaţiu şi nici timp
Nici lume şi nici zei şi nici Olimp
Nimic, nimic, nimc şi numai eu
Şi neputinţa mea.
Şi Dumnezeu...

poezie de Iurie Osoianu (25 mai 2013)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legiuni

Te întreb, Înşelătorule, unde sînt legiunile mele
şi unde cele o mie de suliţi, de turle?
De pe culme spuneai că se vede alba copilărie,
şi acum nu aud nici tobe, nici surle.

Ascultă atent! Auzi un fluierat?
E un rest din trenul care a luat totul acum o mie de ani.
Şi-un uruit prelung nu-ţi sapă urechea?
E viaţa unui băiat care se plimba pe sub castani.

Din legiunile tale n-a rămas decît un crivăţ
care bate neîncetat,
şi lancea de lemn care aparţine soldatului
ce n-a existat.

poezie celebră de Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Experimentare

V-aţi gândit vreodată,
Că viaţa noastră toată,
Pusă în mişcare,
Serveşte-nşurubare
Pentru o experimentare?!

Prin cap,
Prin mâini,
Prin piciorare
Iară
Şi iară,
Şi iară –
Experiment,
Pentru
Experimentare!

De cum deschidem ochii,
Din faşă,
Experimentul
Nu ne mai lasă!
De cum porneşti de la părinţii
De acasă...
Nimănui
De tine
Nu-i pasă!..

La creşe,
În şcoli,
În spitale,
Pe drum,
Magazin,
Săli universitare...
Experiment!
Experimentare!..

Prin tuburi de sticlă fatale,
Pe bănci,
În birouri
Parlamentare,
Prin implant bătrânilor
ce ţin loc de picioare...
Se face experiment,
Experimentare!

Experiment prin mâncare,
Prin ape
Otrăvitoare,
Prin aer,
Cu bombe nucleare!..
Respirăm,
Mâncăm,
Îmbrăcăm...
Acelaş
Experiment!

Pruncii ne-ntreabă:
Ce faceţi?!
În colţuri bătrânii,
Săracii,
Îşi roagă
A lor moarte
În pace:
Ce facem?!

Un strigăt din piept
În mirare
Ne strigă,
Răbufneşte:
Câtă?..
Câtă experimentare?!
Cum de se poate,
Viaţa noastră
Toată
Să fie experimentată?!

Dar cine s-audă oare
Aceste suspine
În disperare?!
Suntem exploratori,
Experimentatori
În extaz!
În rest
Nu ne mai pasă!..
Să fie oare
Vreo răzbunare
În straie frumoase?!

Pământul ne cutremură,
În deşteptare,
Sărmanul!
Dar cine
Pe gânduri
Puse-va oare?!
Totul se mişcă în jur
De
EXPERIMENT!
Unde?
Unde suntem noi, cei vii?!
Unde oare?!

Mergem
Cu toţi
În aceeaşi:
EX-
PE -
RI -
MEN-
TARE!...

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ai venit de nicăieri şi dacă e undeva, unde trebuie să ajungi, atunci trebuie să ajungi Aici. Dar Acum unde eşti? Pentru că atâta timp cât călătorim cu gândul care e dependent de corp, nu putem vedea că nu putem veni de undeva şi ajunge undeva, deoarece suntem veşnic pretutindeni. Dacă Sinele e veşnic, se pune problema să fi venit de undeva, există pentru el spaţiu-timp ca să poată călători undeva? Şi unde ar vrea să se ducă Întregul, când el este Totul? O imagine ar vrea să călătorească la Sine, dar Sinele nu are nici o imagine. Pentru că gândul nu se poate topi în această clipă, inventează astfel de nostalgii de rahat: "Ah, dacă aş ştii primul meu strămoş în sfârşit aş afla cine sunt eu. Odată ce ai căzut în această cacealma psihologică eşti terminat. Oare înainte ca să ştii de unde ai venit şi unde trebuie să ajungi, nu ar trebui să afli mai întâi cine eşti tu? Dacă nu eşti călătorul, dacă nici măcar nu ai fost născut vreodată?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea care mă învăluie profund... nu aveam unde să îndrept o asemenea senzaţie, unde să o încui ca să scap de ea. Nu avea nici formă, nici greutate, nici nu mă puteam înfăşura în ea. Era asemenea vântului ce trecea pe lângă mine.

Haruki Murakami în Pădurea norvegiană
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creatorul

Peste tot mă văd doar pe mine
Nu există om care să nu-mi semene
Şi nici măcar un animal
Care să nu geamă cu glasul meu
Pe unde calc pământul se despică
Iar morţii poartă chipul meu
Cerul şi pământul, după mine au fost făcute
Soarele, luna şi întreg universul
Mă urmăreşte cu mii de feţe ale mele...
Nu ştiu de unde şi până unde
Această stranie şi nebunească asemănare
Că doar sunt un simplu Dumnezeu

poezie de Iustinian Gr. Zegreanu
Adăugat de Iustinian Gr. Zegreanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de tristă-mi părea viaţa...

Îmi pare că nu sunt temple şi nici ziduri, pe unde trec eu...
şi nici bariere... un drum de păsări...
atât de tristă-mi părea viaţa...
că e o câmpie făcută din dragoste şi din cămăşile tale, cărora mă închin eu,
e şi ăsta un fel de a demistifica viaţa...
aşez zânele pe portative,
şi le numesc chopin...
apoi
cuvintele nu le mai spun.
nu le mai pun.
nu mă mai gândesc la nici măcar unul.
le ţin, în taină, în buzunarele poate prea sparte.
e numai în vrăjitorie şi în ghiocurile mărilor viaţa aceasta,
din ea nu se mai iscă viitor.
şi
alerg
prin viaţă, suflecându-mi hainele, poalele, să mi le fure păsările, veacurile, vrăjitoarele din anonimat,
poştăriţele împing încă scrisori către Dumnezeu, unde eşti, Doamne, unde ne sunt rugăciunile,
spun ele, împingând la scrisori.
e totul uscat,
pentru că, de ani, nu a mai plouat pe aici...
să răsară odată, să răsai, să apari de pe drumul tău vecin, nebătut,
ţipetele Africii să se audă până la toţi zeii ploii, şi mai departe, încă,
îmi pare, uneori, că dumnezeu e vecin cu câteva stele, restul sunt păsări;

Pesemne divinitatea înseamnă nu îngeri, ci păsări,
şi multe aripi de umplut pământurile cu viaţă,
jos,
unde miroase a pământ,

şi a apă gâlgâitoare;

Pesemne e prea târziu pentru globuri,
dar nu prea devreme pentru Crăciun,

aşa sunt copiii, aşa e Dumnezeu, se naşte dacă lumea Îl cheamă

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu uita de unde ai plecat şi nu îi uita pe cei care te-au ajutat când îţi era cel mai greu. Nu ştii unde te duce viaţa. Cu scara urci, dar şi cobori! t.

aforism de Alina-Georgiana Drosu (19 decembrie 2018)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Kate (după ce Sawyer tocmai a împuşcat un urs polar care se pregătea să atace): De unde a apărut?
Sawyer: Poate din Satul Urşilor. De unde naiba să ştiu?
Kate: Nu ursul, pistolul.
Sawyer: L-am luat de la unul dintre cadavre.
Sayid: Unul dintre cadavre.
Shannon: Oamenii nu poartă arme în avioane.
Sawyer: Poartă dacă sunt şerifi americani, păpuşă. Era un şerif în avion.
Kate: De unde ştii?
Sawyer: Am văzut un tip cu port armă la gleznă şi am luat pistolul. Niciodată nu ştii când e nevoie de aşa ceva. Ia ghici? Tocmai am împuşcat un urs!
Kate: Şi de ce crezi că e şerif?
Sawyer: Pentru că avea o insignă. Am luat-o şi pe aia. Mi s-a părut interesantă.

replici din filmul serial Lost - Naufragiaţii
Adăugat de Andreea Velicu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secretele toamnei

Un aer cald pluteşte peste zare,
Deschid fereastra şi simt ca o chemare,
Ecou de anotimp ce pleacă în uitare,
Ecou de anotimp desprins parcă din soare.

Nu am nici teamă, nu am nici vină
Şi mi se pare toamna, o doamnă în crinolină,
Se crede minunată, frumoasă chiar aş zice,
Cu braţe de lumină şi cu furtuni complice.

Admir această doamnă cu mers domol de zână,
Cu coloritul vesel, stăpân peste natură,
Se poartă cu petale de crizanteme in păr,
Şi cred ca doamna aceasta, ascunde un mister.

De unde atâta patos, de unde vii culori?
De unde roade copte şi sunet de viori?
De unde veselia copiilor şcolari?
De unde vii tu toamnă, de îmi umpli sufletul de har?

De unde bate vântul, rostogolind furie,
Tribut de frunze veştezi, ca într-o agonie
Rămâne în urmă totul, natura minunată,
Ascult cum bate vântul, cum vâjâie prin noapte.

poezie de Loredana Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!