Potop
Norii s-au spart
în miliarde de cioburi,
Cad pe Pământ,
nu pe alte globuri;
Fulgere albe,
în zigzaguri brăzdează
Drumul spre cer,
când și când luminează.
Cioburi de gheață,
pe Pămant cad rotunde,
Ploaia e rece
și-un fior mă pătrunde;
Știu că e ziuă,
dar afară e beznă
Și simt cum mă arde
reuma din gleznă.
E mijlocul verii,
dar tremur ca varga,
Prin valuri aleargă
pompierii cu targa.
Vântul izbește
cu crengile-n geamuri
Eol și-a scăpat
bidiviii din hamuri.
Strada-i un fluviu
șerpuind printre case,
Veneția parcă
la noi se mutase;
Frunze și flori,
navighează-n derivă,
Grâul din câmp,
a rămas de-o colivă.
Cu ce ți-am greșit,
Dumnezeule Mare,
Deși ne dai ploi,
n-avem de mâncare,
Și casele iarăși
ne cad în ruină,
Credința Ta, oare,
nu e tot creștină!?
Parcă-i începutul
sfârșitului lumii,
Măcar să n-apară
și germenul ciumii,
Durerea și teama-s
la culmea răbdării,
Și-i tot mai aproape
pragul disperării...
poezie de Ion Ene Meteleu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre ploaie
- poezii despre început
- poezii despre vânt
- poezii despre vară
- poezii despre sfârșitul lumii
- poezii despre sfârșit
- poezii despre pompieri
- poezii despre nori
- poezii despre mâncare
Citate similare
Când ploua pe afară
Când plouă rece pe afară
Să numeri lacrimile vagi,
Care din ceruri într-o doară
Plouă pe mine și pe dragi.
Și îmi e rece fără tine,
Și tremur când mai bate vânt,
Îmi este tot amărăciune,
Îmi ești durerea cât mai sunt.
Și plouă, plouă toată ziua,
Chiar dacă-i soare, dacă-i cald
Și simt în mine cum mă plouă,
Anunță ploi un mic herald.
E apă multă, multă apă,
Cade din cer peste pământ,
Cad lacrimile și se crapă
Din ochii mei și din cuvânt.
Când ploua rece pe afară
Să te gândești, să mă privești,
Din când în când, iară și iară,
Să te întrebi, mă mă iubești?
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre ochi, poezii despre iubire, poezii despre durere, poezii despre cuvinte, poezii despre apă, poezii despre Soare sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Atenție, cad flori!
Cad flori de tei
ca un păcat
prin geamul verii care plânge
de dorul tău
ce-nsingurat
de dorul meu nu ți se frânge
Cad flori de tei
și ape reci
prin ploaia verii se strecoară
că de-ai venit
doar ca să pleci
pe dorul meu ploua-va iară
Cad flori de tei
din când în când
pe urmele cu vârfu'-n stradă
și-mi este teamă
că-n curând
nu va avea ce să mai cadă.
poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre tei, poezii despre plâns, poezii despre frică, poezii despre flori sau poezii despre dor
Lumina ultimelor flori
Să fie vina toamnei ce știu că îi plăcea,
A razelor de Soare și-a strălucirii lor
În trecerea prin norii ce par a le veghea
Căderea spre pământul de ele cerșetor?
Ori, poate-atâtea frunze ce cad, și cad, și mor,
Să fie vinovate și gândul să-mi dezmierde
Cu amintiri din vremea când florile de dor
Priveau, cu duioșie, spre zări cuprinse-n verde.
Dar dacă-i vina zilei, dar dacă-i vinovat
Doar vântul ce înclină și umple de fiori
O lume-n care toamna iubirea a lăsat
Ca ultimă lumină a ultimelor flori?
Nu știu de vină cine-i, dar e ceva lumesc
Și-n visul meu apare, mai des decât oricând,
Spunându-mi că-i aproape, eu doar să-mi amintesc
De roza ce se-nalță prin florile de gând.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vinovăție, poezii despre lumină, poezii despre toamnă, poezii despre gânduri, poezii despre visare, poezii despre verde sau poezii despre trandafiri
Gânduri...
Cad picături de ploaie rece
Peste pervazul din fereastră
Și udă florile din glastră,
Iar ploaia nu mai trece...
Un fulger luminează-n noapte,
Un tunet se auden depărtare,
Prin ropotul de ploaie se-aud șoapte,
Și gănduri trecătoare...
Iar gândurile mele sunt confuze,
Deși e frig, eu ard de dor,
Vântul serii șuieră prin frunze,
Petalele se pierd în zbor.
Cad picături de ploaie rece,
Peste pervazul din fereastră,
Cad picături peste amintirea noastră,
Iar ploaia nu mai trece...
poezie de Florentina Danu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre seară, poezii despre noapte sau poezii despre frunze
Tăcere
am strâns gheața de pe chipul iernii
și-am aruncat-o
înapoi
spre un Decembrie
timp proscris
simt durerea nopții cum mă strânge
în clește, încă o zi
încă un ieri
o fereastră din mine a rămas lumină
întoarsă spre cer
astăzi norii picură așchii, prea subțiri
ca trupul să-mi mai poată simți
amintirea îngropată în zidul tăcerii
privesc cum cad secundele și pictează timpul
înspre trecut, cu mine
nu mai sunt nici măcar iarna să-ngheț
la capătul unui drum închis
pe câmp aleargă vântul, strigând a pustiu
poezie de Viorel Muha (februarie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre timp, poezii despre tăcere, poezii despre trecut, poezii despre iarnă, poezii despre secunde, poezii despre prezent sau poezii despre pictură
Unde cad anii când se duc?
Unde cad anii când se duc, în noi, în cer sau în pământ?
Am început sămi frământ visele sub scara ce urcă spre cer.
Poate vor fi șifonate.
Poate vor ieși din chenar, dar cu siguranță îmi vor umple gândurile.
Mari și năstrușnice.
Fără să le poată muta cineva de sus în jos, de la est la vest.
Nu știu unde se duc când toate rămân departe, așa cum sunt, până ziua întâlnește moartea.
Cine stie?
Simt ceva! Parcă este adierea unei mâini peste genele care sau contopit pentru o secundă în amfiteatrul gândurilor.
Teribilă treabă cu anii. Cu gândurile. Cu visele...
Și totuși, unde cad anii când se duc, în noi, în cer sau în pământ?
poezie de David Ionel Romulus
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre siguranță, poezii despre mâini sau poezii despre moarte
Cad perseide
Cad perseidele din cer,
Pe un Pământ în agonie,
De unde vin e un mister,
Spre ce zări zboară nu se știe...
Cad perseide peste tot,
Peste iubire, peste ură,
Peste bunic, peste nepot,
Peste îngheț, peste căldură...
Și-or mai cădea steluțe mii,
Căci Universu-i generos,
Din ale cerului tării,
De sus se prăvălesc în jos,
Dar ca și visele deșarte,
Chiar de trudesc pe drumul lung,
De fericire nu au parte,
Mereu la țintă nu ajung...
Cad perseidele din cer,
Pe un Pământ în agonie,
De unde vin e un mister,
Spre ce zări zboară, nu se știe...
poezie de Eugen Ilișiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gheață, poezii despre generozitate sau poezii despre fericire
Plânsul este ploaia care mângâie pustiul tristeții...
RĂTĂCIND...
Sunt trist și la fel de cenușiu,
Ca un nor pe cerul pustiu,
Și vântul îmi suflă din fața,
Ce greu se-naintează în viață!
Ce drumuri cu gropi și hârtoape!
Sfârșitul e tot mai aproape.
Când vroiam să-mi iau lumea în cap,
Când în piele nu puteam să-mi încap,
Ca să-mi facă în ciudă acum,
Mi se-arată și netedul drum.
Dar mi-e teamă că-i mult prea târziu,
Doar cărarea cea strâmbă o știu...
Și-s la fel ca un nor cenușiu,
Rătăcind pe cerul pustiu.
de Ion Ene Meteleu
poezie de Ion Ene Meteleu
Adăugat de Ion Ene Meteleu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tristețe, poezii despre viață sau poezii despre Ion
Mă-ntorc în copilărie
Mă-ntorc în copilărie mai des decât aș vrea,
Pe drumuri prăfuite mă prind iar de o stea...
Alerg fără de țintă pe străzi necunoscute,
Prin alte primăveri și alte ierni pierdute.
Mă-ntâmpină salcâmii cu ale lor cutume,
Cu flori ce-mi cad pe umeri, zburdalnic și nebune,
Nu sunt aceleași flori, dar parcă m-ar cunoaște
Și simt cum sub salcâm o altă zi se naște...
Pe drumul care duce spre firul mic de apă,
Simt pașii cum îmi zboară cu amintiri în talpă,
Iar când ating cu mâna apusul blând de soare,
Îmi pare că sunt veșnic în muta înserare...
Parfumuri mă-nconjoară venind din alte timpuri,
Îmi mângâie mirosul, se pierd în anotimpuri,
Iar când tarziu, în noapte, mă-mpiedic printre crengi,
Simt cum mă leagă timpul și-aștept să mă dezlegi...
poezie de Marilena Ion Cristea din O barcă de salvare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre primăvară sau poezii despre naștere
Atatea...
Atâtea ape pier și nu se-ntorc
Să vadă pieptul muntelui cum storc,
Mocnind în zbucium - aprigă chemare -
Ca-n primul tremur - prima sărutare -
Atâtea frunze cad, codrul rărindu-l
Să-l bată ploaia, vântul hăulindu-l,
Că mă descind când îl revăd tomnatic,
Atât de trist și-atât de singuratic;
Atâtea ceasuri bat stârnind minutul
Ca-n mine să-ntrevăd necunoscutul,
Incât mă leagă parcă un blestem
Să ies în noapte, veșnic să te chem.
Atâtea ape pier pe căi de ape...
Atâtea frunze cad tot mai aproape...
Atâtea ceasuri bat la căpătâi...
Doar tu rămâi ca-n clipa de întâi.
poezie de Adrian Erbiceanu
Adăugat de Sabyanna
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre sărut, poezii despre singurătate sau poezii despre păduri
Numai durerea încheagă gândurile și le dă puterea de a pătrunde. Fulgii de zăpadă cad leneși la pământ, sloiul de gheață izbește.
aforism celebru de Titu Maiorescu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe aforisme despre zăpadă, aforisme despre lene, aforisme despre gânduri, aforisme despre gheață sau aforisme despre durere
Cântecul nopții
E-un tremur printre razele de lună
și nicio stea pe cer. E-așa pustiu
încât, în noapte, par că se adună
oștirile trimise din neviu.
Se-agită-n murmur tainic printre ramuri
o adiere stranie de vânt,
iar peste lac, în valuri fără hamuri,
aleargă bidiviii de spăimânt.
E-o noapte neagră, noaptea cea mai noapte,
și se cufundă în tăceri prea mult.
Mi-e dor de stele, foșnete sau șoapte
pe care-n întuneric să le-ascult.
A-nfăptuit el, dorul, o minune?
Nu știu ce-a fost când au plecat, tiptil,
și umbrele, și norii, dar pot spune:
privighetoarea a-nceput un tril.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, poezii despre superlative sau poezii despre privighetori
Cad...
Cad stele... Buze de ametist
Sângerează petale de vis.
Cu tălpile goale,
Calc pe mormântul de umbre.
Mă doare tăcerea...
Și întunericul, când pe rând,
Se surupă,
În lumea impură și râncedă.
Mortea lor devine o luptă.
Ca niște eroi înveșmântați
Cu zale de aur și de cuvânt,
Se întorc spre pământ.
Cad frunzele - poeme chihlimbării
Și călimara e goală.
Doar gândurile foșnesc
La fereastra pe care
Ploile le-au lăsat întâia cărare.
Cad stele... și frunze... și ploi...
În inimă s-a strâns mâlul durerilor...
Este toamnă!
Poate ultima toamnă din noi.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie sau poezii despre inimă
Fulgii
Cad fulgii șovăielnici în stoluri fără numar,
Din nevăzute urne ei cad pe albul umăr
Al dealurilor prinse de-o crustă argintie
Oștiri de nori aleargă...-Ce surdă simpatie,
Nori turburi, nori metalici, spre voi întins mă poartă?
Ați prefăcut în domuri de-argint natura moartă
Și-ati pus în peisagiu un nou fior de viață,
Voi, blocuri mohorâte, convoi de-obscură ceață!...
Tot plumbul meu din suflet, o, forme călătoare,
Cu voi să se topească în gânduri de ninsoare,
Căci, iată, vine vremea când albe, împietrite,
Pe gând descăleca-vor zăpezi neprihănite...
Cad fulgii sovăielnici, asa cum în poveste
Cad stropi de piatră scumpă, ușor și leneș, peste
Un strălucit războinic, cuprins de vrajă-adâncă.
-Asemenea câmpiei, sub cerul vânăt încă,
Ținuturi ale minții, lăsași să vă-împresoare,
Lăsați să cadă-într-una din neaua altui soare,
Ce, veșnic, brațul ritmic al timpului aruncă...
poezie celebră de Ion Barbu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre alb, poezii despre zăpadă, poezii despre suflet, poezii despre ritm sau poezii despre plumb
Toamna la Cosmești
Ploi de argint cad peste sat,
Vântul nebun ciufulește copacii,
Frigul și ceața încet s-au lăsat,
În holda de aur s-au topit macii.
Din hornuri se înalță caere albe,
Spre bolta rece cu norii de plumb,
În vie ciorchinii se pârguie-n salbe,
Cristale de brumă cad pe porumb.
Pământul arat, ca un reavăn covor,
Renaște sub brazda argintie de plug,
Fructele coapte într-un amplu decor,
Stau în paner, mirosind a belșug.
Trece trenul pe pod, parcă tunând,
Peste Siretul șerpuit și învolburat,
Lângă Zăvoiul, înfipți pe un prund,
Înfrigurați, tremură plopii pe înserat.
poezie de Paul Aelenei din Toamna Cuvântului (2018)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre arat, poezii despre trenuri, poezii despre sat sau poezii despre poduri
Sonetul frunzelor de-apoi
Atâtea frunze mor și cad,
Când mai abrupt, când mai ușor,
Pe un covor înșelător,
Un Styx al lor, un fel de vad.
Sunt smulse dintr-un ultim vis
Cu mângâierea din apus,
A brizei care le-a sedus
Iar azi le poartă spre abis.
Și cad, și cad, deja s-au strâns
Atât de multe, curg puhoi
Pe fluviul vechi de frunze noi,
Și curg din arbori ca un plâns,
Lăsându-i triști, lăsându-i goi,
Spre lumea frunzelor de-apoi.
sonet de Daniel Vișan-Dimitriu (24 noiembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre seducție, poezii despre prăpăstii sau poezii despre fluvii
Toamnă târzie
luna nopților cea argintie,
stă între moarte și-ntre veșnicie,
autumnale torțe ard pe culmi,
se scutur frunzele din vechi salcâmi.
în melancolic cântec de vioară
cad albe brumele îndecuseară
și se răsfață stelele pe cer
în drumul lor de noapte, efemer.
bruma rece pe foșnitul de foi,
ajunge-n suflete până la noi
și o descoperim cu strigăt mut
și c-un înfrigurat necunoscut.
din răsărit vine miros de iarnă
amestecat cu abur de povarnă,
zorii au vuietul dulce de- aramă,
pruncii se scoală-n dorul de mamă.
un ram mai bate-n geamuri parcă,
ar vrea ca vara să se mai întoarcă
să taie drum cu raze temerare
printre costișe și printre izvoare.
trecut-a viața noastră de prisos
ca frunza lui octombrie pe jos,
tot ascultând cum vine peste noi
această iarnă cu zăpezi și ploi...
poezie de Ion Ionescu-Bucovu (30 octombrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre brumă sau poezii despre vioară
E toamnă pe Pământ
Cocorii au plecat demult
Cad frunze pe alei
Și vântul toamnei îl ascult
Prin crengile de tei
Văd frunzele cum cad din ram
Și tremură în vânt
Se-aprind gutuile în geam
E toamnă pe Pământ
Și florile s-au veștejit
Și berzele s-au dus
Și zilele s-au risipit
Și crinii au apus
Și nopțile parcă prea lungi
Mai văd un răsărit
Și plopi cu umbrele prelungi
Gonesc un asfințit...
Și vara ce ne-a părăsit
Cu-a florilor veșmânt
Ori nu a fost ori n-a venit
E toamnă pe Pământ.
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre crengi sau poezii despre zile
Sonetul frunzelor de-apoi
Atâtea frunze mor și cad,
Când mai abrupt, când mai ușor,
Pe un covor înșelător,
Un Styx al lor, un fel de vad.
Sunt smulse dintr-un ultim vis
Cu mângâierea din apus,
A brizei care le-a sedus
Iar azi le poartă spre abis.
Și cad, și cad, deja s-au strâns
Atât de multe, curg puhoi
Pe fluviul vechi de frunze noi,
Și curg din arbori ca un plâns,
Lăsându-i triști, lăsându-i goi,
În lumea frunzelor de-apoi.
sonet de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lacrimi peste suferințe
Cad lacrimile pe asfalt
Și se transformă-n inimioare,
Dulci picături vin din înalt,
Acolo sus, ceva ne doare
Cad lacrimile peste noi
Și cerul plânge îngerește,
Prea am rămas în suflet goi,
Deși Iubirea ne dorește
Cad lacrimi, Doamne, cad de sus
Și se transformă-n fericire,
Căci sufletul nu a apus
Și își dorește iar iubire
Cad lacrimi mari, dar nu din nori,
Peste păcate și dorințe,
Când le atingi începi să zbori,
Lăsând în urmă suferințe
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dorințe, poezii despre înălțime, poezii despre îngeri sau poezii despre suferință