De ce este Fericirea atât de Mare, într-o Ţară atât de tristă la înfăţişare

La ce se gândeşte fiecare

e greu de spus.

Fiecare

este pe o altă lungime de undă.

Numai Marele Partid Conducator

Si Aliatii sai,

de neinvins,

emit aceleasi ganduri pentr toti,

sa ii urmeze neabatut

sa gandeasca absolut identic toti -

sa raspunda inflacarat la foecare apel,

sa ii faca pe toti la fel,

devotati eliberarii conducarilor lor din puscarii

( au ajuns chiar pe culmile intregii lui porcarii ),

a tuturor condamnatilor din tara, tot de acolo,

( membri de partid de ce sa nu fie si ei?)

rasturnarii justitie nedrepte,

( au ajuns sa o puna cu... in sus ),

edificarii unei noi ordini mondiale

( traim deja in Rai – Nirvana – Insula Fericitilor – Sambala – Tinutul Marelui Manitu...)

si tobele bat noi imagini, noi poze, noi – cei mai – de acelasi sange – cu cei de acelasi sange -

doar,

stiti,

doat,

o mica idee -

ia puneti-i pe d-lor numai 30 de ani, numai atat

si chiar dinante,

sa bata instructiuni pe calculator,

sa scrie poezii,

sa cante,

sa si recite,

sa-si tehnoredacteze, si corecteze si bibliotecile scrise,

sa dialogheze cu profesorii lor, sa faca si maieutica,

sa citeasca si – macar – 3000 de volume din altii – ba chiar sa si memoreze ceva, de ici, unde,

sa mearga si ei pe la teatru, la opereta, la concerte, in biblioteci, la cenacluri, la beneficiarii vastelor lor opere, sa le rezolve in timp real, ba chiar cu termen 1 zi doua inainte, tot ce cer aia, si vin peste tine, si nu te lasa o clipa, nici cand iesi la cacartul de pensie cu mintea zdrobita, sa tot vina sa iti astupe urechile, ochii, gusturile, suportatul – tot infinitul revarsat din politica lor

ia puneti-i si pe ei sa traiasca o viata din asta,

rugati-i, daca nu vor,

implorati-i,

nu e fericire mai mare,

nu e prea fericire mai mare,

decat sa ii vedeti cat prospera,

cat sunt de infloritori,

cat sunt de atasati sa conduca intregul popor, natiuni, chiar, si popoare,

legume, chiar,

de ajung,

cu mintile facute chisalita,

si vai de ciolanele lor,

sa le vedeti ochii de peste de spada,

cum va privesc ca pe niste eroi,

voi,

condusii de ei,

cei mai iubitori dintre pamanteni,

care fauresc zi de zi -

noapte de noapte -

intreaga voastra eternitate -

si va indeamna

votati -ne!

Noi vom avea tot ce am adunat deja! Si vom fi si mai prosperi!

În ceea ce priveste ceea ce suntem, va si platim, numai sa aplaudati si sa ovationati, si sa ne inconjuti cu onor, si cu toate sentimentele voastre de dragoste, la spectacolele noastre!

Oricum, dacă nu – ştim noi ce să vă mai băgăm!

poezie de Liviu-Florian Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar daca

Chiar daca n-o mai vezi zambind
Chiar daca n-o mai simti venind
Chiar daca nu-ntelegi cum s-a-
ntamplat
Chiar dacă nu-i mai poti vorbi
Chiar daca n-o poti intalni

Chiar daca toata lumea e-ntre voi
Chiar daca el nu-i vinovat
Chiar daca stii si n-ai uitat
Chiar daca lumea s-a-mpartit stupid
la doi

Chiar daca viata v-a speriat
Chiar daca stii, el n-a uitat
Si telefonul suna
Suna mereu...

Ce mult te-a iubit
Cat te-a iubit de mult
Ce mult te-a iubit
Cat te-a iubit de mult

Chiar daca nu te vede
Chiar daca nu mai crede
Chiar daca nu mai stie unde esti
Chiar daca o mai vezi trecand
Chiar daca
La brat cu sotul ei mergand...
chiar daca din cand in cand priveste inapoi

Ce mult te-a iubit
Cat te-a iubit de mult
Ce mult te-a iubit
Cat te-a iubit de mult

cântec interpretat de Florin Chilian, muzica de Florin Chilian, versuri de Florin Chilian
Adăugat de Toma Adrian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin orice pot cadea in lumea asta, numai printr-o mare iubire nu. Iar atunci cand iubirii tale i s-ar raspunde cu dispret sau cu indiferenta, cand toti oamenii te-ar abandona si cand singuratatea ta ar fi suprema parasire, toate razele iubirii tale ce n-au putut patrunde in altii ca sa-i lumineze sau sa le faca intunericul mai misterios se vor rasfrange si se vor reintoarce in tine, pentru ca in clipa ultimei parasiri stralucirile lor sa te faca numai lumina si vapaile lor numai caldura. Si atunci intunericul nu va mai fi o atractie irezistibila si nu te vei mai ameti la viziunea prapastiilor si adancimilor. Dar ca sa ajungi la accesul luminii totale, la extazul absolutei splendori, pe culmile si limitele beatitudinii, dematerializat de raze si purificat de seninatati, trebuie sa fi scapat definitiv de dialectica luminii si a intunericului, sa fi ajuns la autonomia absoluta a intaiului termen. Dar cine poate avea o iubire atat de mare?

Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de Enache Andreia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duhovnici

S-a adunat atât de multă, multă jale
Că nu mai am nici apa din ţesuturi s-o fac picuri,
Să sting atâtea focuri din moderne catedrale,
Ce sfinţi, ce-şi zic aşa, cred necredinţe ar fi, nimicuri.

Parcă inchizitori ar fi, un Giordano Bruno iar, îl vor
Acum o masă, pe junime judecând atât de laic...
Cum ar decide ei cum să trăiască al meu popor,
De-ar fi numai doar smeriţenii, un pic trecute, arhaic.

Se umflă tot mai mult zişii lui Dumnezeu slujbaşi,
Dar n-au nimic din Creator, sunt mai păgâni, avari
Să fie numai ei, înconjuraţi de sărăcime, mulţii nevoiaşi
Stând într-o rugă în întuneric, cu ai lor Psalmi, drept cărturari.

E atât Hristos în aer, că noi îl respirăm, noi, ai săi fii,
Plini rugi îl venerăm tot noi, că-i suntem şi ofrande.
Noi suntem o eternitate, noi umplem un Pământ cu atâţi copii
Duhovniceşte, chiar de-i din amor, carnal şi el... Oh, Doamne!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Indiferenta...

Cum sa privesc in ochii tai, pradati de un fior ce trece?
Si cum s-ascult tacerea lor cand ma privesc atat de rece...
Cat sa pasesc in urma ta, cand tu mereu te-ndepartezi?
Si oare cum sa cred in noi, cand tu nu crezi...

Dar cum sa plang la pieptul tau cand sunt doar singura si trista
Si tu ai vrea sa sper, mereu ce nu exista
Cum sa pastrez in sinea mea atatea rani ce urme lasa
Cand tu te-afunzi in viata grea si nici nu-ti pasa...

Cat sa astept sa ma iubesti si sa tot iert greseli ce vin
Cand tu mereu te ratacesti lasandu-mi dulce chin
Si cum sa-nvat sa mai zambesc cand au ramas la tine toate
Tu ai plecat pe drumul tau... si le-ai facut uitate

Dar astazi toate sunt trecute si focul meu domol s-a stins
Cum am putut cu-atatea lacrimi sa-l tin aprins?
Si tu oftezi in sinea ta caci nu mai sunt sa te ador
Decat sa ma-njosesc din nou... mai bine mor...
De ce ma lasi in visul greu? m-ai intrebat candva in soapte
Caci nu mai esti in drumul meu cand eu merg mai departe!

poezie de Andreea Palasescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între Ani!

A mai trecut un an fără să vrem,
Am făcut şi facem tot ceea ce putem,
Ca să ne fie drumul vieţii cât mai uşor,
Pentru unii drumul lor parcă-i un zbor.

Copiii vor repede ca să crească,
Bătrânii şi-ar dori să întinerească,
Noi, ceilalţi, nu avem timp să ne gândim,
Dar ne-am dori, tineri mereu ca să fim.

Copiii cresc repede fără să ştie,
Bătrânii se gândesc, dincolo cum o să fie,
Noi mergem înainte purtaţi sau nu de val,
Dar unii dintre noi, nu mai ajung la mal.

Iată-ne ajunşi în ziua dintre ani,
Ziua în care uităm că avem duşmani,
Majoritatea vom petrece şi fără mulţi bani,
Mulţi, dar nu toţi vor apuca noaptea dintre ani.

Cu toate acestea, eu vă îndemn la iubire,
La cât mai multă înţelegere, pace şi fericire,
Să încercăm să fim mai buni în fiecare an,
Şi fiecare dintre noi să ajute, chiar şi pe duşman.

Viaţa este calea spre eternitate,
Şi fiecare an este un pas,
Câţi oare dintre noi, în realitate,
Ştim cât timp sau paşi, ne-a mai rămas?

poezie de Ovidiu Kerekes (31 decembrie 2013)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orfani

A fi om e mai greu decat plumbul pe lume,
Noi nici nume n-avem. Dar cati oameni au nume?

Ne-ati uitat in camin si ni-i greu si rusine,
Mai cumplita, oricum, e uitarea de sine.

Suntem rai intre noi, tot ce-i rau ne-raieste,
Cei mai rai sunt acei ce urasc omeneste.

Noi - parinti nu avem, cum destinul ne arata,
Pe pamant, cei mai multi n-au nici mama, nici tata.

Poate ca, intre noi, peste traiul de caine,
Sunt cei supradotati pentru lumea de maine.

Si mai mare ca noi e, oricum, alta rana,
Un popor de orfani, intr-o lume orfana.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ferice de cei cu inima...

Ferice de cei ce nu au simtit,
colt de inima, sfasiata.
Sfasiata de dintii reci ai fiarei,
ce a venit sa-ti fure, o parte
din inima.
Ferice de cei ce nu au trait,
durerea atat mare, in trup.
In trup sa-ti apese un fierastrau
rece, impartind iubirea in doua.
O bucata din tine sa urce spre
cer, si tu sa privesti neputincios
la ea.
Sa o conduci pe ultimul drum,
cu lacrima si floare, si sa vorbesti
cu celalta ramasa, inecata in potop
de suspine.
In suspine far' de raspuns si intrebare,
doar cu lumina si puterea, lui Dumnezeu.
Ferice de cei ce nu au trecut prin
marea de gheata, sparta doar cu
sufletul ingenunchiat, si lacrimi cat roua
pe frunze.
Ferice de cei ce nu au vazut perdele negre
in ochii lor, cand soarele varsa cupe cu aur.
Ferice de cei ce nu au facut din marginea
patului, un leagan in fiecare dimineata si
seara, sa-si legene sufletul, frant.
Ferice de cei ce nu au primit un crivat
in fata, in mijloc de vara, cand bucata
din tine, era inghetata in bratele tale,
si tu plangeai pe ea.
Ferice de cei ce nu stiu cum este sa ai,
ochii vesteji, si tulburi, de parca o sabie
a trecut cu toata toamna, prin ei.
Ferice de cei ce nu au lasat mainile
in poala, grele cat pietrele de rau,
ce se frecau una de alta, din zori
si pana in seara, de atata dor.
Ferice de cei ce nu au avut palme reci
si fierbinti, cum sunt potcoavele de cal,
cu care sa se loveasca in cap, din prea
multa pierdere si intuneric, stapan in ei.
Ferice de cei ce nu stiu drumul spre
locul de veci, unde urmeaza sa-si ingroape
o parte din inima.
Ferice de talpile ce nu ating potecile,
pline cu floare, si-un pamant in care,
stau sufletele tuturor adormitilor,
sarutati si imbratisati, doar de radacinile
pomilor, tineri si batrani.
Ferice de picioarele celor care,
nu stiu cum este sa nu poti merge,
chiar daca ai un sange in vene,
chiar daca ai toate degetele,
tu cersesti, carje si mila lui Dumnezeu.
Cersesti putere sa poti indura frigul
din oase, umerii plini de zapada pribegiei,
ce te apasa.
Ferice de cei ce nu au simtit,
promoroaca si turturi de gheata,
in inima lor, zi de zi, noapte de
noapte, din prea multa singuratate.
Ferice de cei ce nu au vorbit singuri
pe strada, din prea multa durere si dor.
Ferice de cei ce nu si-au dorit sa moara
niciodata, din prea multa durere,
ori in locul celor condusi pe ultimul
drum, zambind ori cu un ochi deschis.
Ferice de cei ce traiesc si acum,
far'de o inima intreaga, doar cu
lumina iubirii, si Dumnezeu.
Ferice de cei ce iubesc!
Aceasta este forta ce ajuta inima,
sa supravietuiasca, in viata asta,
plina de durere, si mister.
Iubeste, si poti trece peste orice!
Iubirea, este Dumnezeu!
Fotografia postată de Noapte Argintie.

poezie de Adelina Cojocaru (27 septembrie 2016)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia

Femeia este ceva minunat
În viaţa fiecăruia bărbat
Ea face bărbatului viaţa frumoasă
Chiar şi cu o vorbă duioasă

Şi-n fiecare zi ea este cu el
La bine, chiar şi când e rău,
Ea ştie mereu cum trebuie să facă
Să-i fie bărbatului viaţa dragă.

Femeia-n viaţa fiecărui bărbat
Este ca o rază de lumină
Arde mereu şi niciodată nu se stinge,
Dă numai caldură şi nu frige.

Ea îl iubeşte zi de zi necontenit,
Îl face pe bărbat ca să se simtă iubit
Şi chiar de nu simte iubire, ea
Face ca bărbatului mereu să-i fie bine.

Femeia e ca un vis real,
Un vis ce zi de zi noi îl trăim,
O vezi, dar este greu s-o înţelegi,
O simţi, dar este greu să o atingi.

Şi inima e greu ca să i-o frângi
Pentru că niciodată nu se dă bătută
Pentru că femeia în fiece zi luptă
Chiar şi atunci când nimeni nu vrea s-o asculte.

Ea nu lasă un lucru neterminat,
Gândeşte diferit faţă de bărbat
Şi duce la sfârşit orice început
Chiar dacă are doar de suferit.

Femeie rea pe pămant nu există,
Există doar femeii rău preţuite
Pentru că insuşi cuvântul femeie
E cel mai bun lucru din lume.

Femeia este ca un talisman
Şi peste tot bărbatul doreşte s-o ia
Pentru că ea are grijă de el
Şi îl păzeşte de tot ce este rău.

Curaj femeia îi dă unui bărbat
Chiar dacă nu-i bărbat adevărat,
Şi face din el un învingător
Chiar şi atunci când e pe locul doi.

Nu poţi cunoaşte o femeie cu adevărat
Chiar dacă crezi că multe ai aflat,
Să afli tot despre o femeie
E ca şi cum ar treubui să zbori la stele.

Nici timp nu am avea destul
Ca să cunoaştem un ideal necunoscut,
Ca să cunoşti măcar puţin pe o femeie
Mai bine las-o să te cunoască ea pe tine.

Fară femeie viaţa unui bărbat
E fară sens, el pare neînsemnat,
Aşa că trebuie mereu să le iubim
Să le stimăm şi să le preţuim.

Şi chiar de uneori ele ne par rele
De fapt ele sunt cele mai bune,
Aşa e stilul lor de a ne spune
Că ceva noi am făcut greşit

Sau poate puţin noi le-am iubit
Şi vor să le iubim puţin mai mult,
Să le-aratăm în fiecare zi
Cât de importante pentru noi ele sunt.

Şi ele sunt ceea ce ne-am dorit
Şi nu ne dorim altceva nimic,
Doar timp ca să le putem iubi
Şi să le arătăm tot ce simţim.

Femeia iubeşte-o zi de zi,
În braţe mereu trebuie s-o ţii,
Că daca ea va obosi
Viaţa frumoasă noi nu vom mai simţi.

Şi de aceea trebuie să ştim
Cum să le-alinăm, cum să le preţuim,
Ca nicioadată să nu ne plictisim
Lângă femeia pe care o iubim.

poezie de Serghei Ţurcan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simple figurine de lut

Sunteti simple figurine de lut!
Pe o scena in care eu nu am vrut, nu am putut... nu m-am nascut
Eu m-am nascut... m-am nascut in foc!
Pentru ca am o scanteie ce in suflet imi tine loc
De pustiu, de etern, de umbra rece
Ce a cuprins lumina mea care am aruncat-o peste voi si a reusit sa o inece.
Acum stau si doar privesc indiferent
Cine o sa castige, care este mai bun, chiar daca toti aveti acelasi argument
Ce va face fericiti, impliniti, va face sa iubiti
Chiar daca in fiecare zi inlocuititi
Zeul ce il venerati cu o alta stea
Cerul vostru este plin de El... este plin de Ea.
Privesc in fiecare zi aceeasi piesa de teatru slaba
In care am primit si eu rolul meu ca pe-o silaba
Dintr-o carte care ma face tot mai resemnat... tot mai confuz.
De aceea am ales sa stau deoparte, iar invitatia la dans sa o refuz.
Sunt un regizor slab, iar voi nu ma auziti!
Dar totusi nu-mi vorbesc doar mie, caci stiu ca tu ma asculti
Suflet pierdut ce joci atat de bine al tau rol
De inger in acest iad, de speranta vie in acest gol
Caut in scenariu si nu te gasesc, te chem langa mine
Sa imi ucizi a mea singuratate, iar daca nu putem schimba a lor tulpine
Vom putea scrie un nou scenariu cu un alt continut
Doar pentru noi... departe de aceste simple figurine de lut.

poezie de Manuel Gabriel Danca (15 iunie 2011)
Adăugat de Manuel Gabriel Danca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu beu

Eu beu
Putin...Putin cate putin
Pan` cand capu meu
Pe umeri nu mai pot sa`l tzin
Si am sa beau
Atata pan` cand o sa aflu cine poate sa`mi spuie
Cat sa beau sa`mi fie numai bine.

Cand dau incet sa ma indrept
Genunchii cad pe langa piept
Eu n`am stiut ca daca esti bat
Te faci deodata acrobat
Sa shada toti cum eu am shes
Sa vada toti ce eu invat
Sa`si unga toti cum eu mi`am uns
Cu grija gatu`ndeajuns.
Ma tin de tot ce sta in bar
Dar cel mai tare de pahar
Eu inca nimeresc sa torn
Cu toate ca aproape dorm
Da daca nu dorm inseamna ca is treaz
Si afara inca e azi.
Eu pot sa ma tin si intr`un chicior
Cu mana daca`s pe ulcior.

Da eu mai beu
Beau putin, putin cate putin
Pan` cand capu meu
Pe umeri nu mai pot sa`l tin
Si am sa beu
Atata pan` cand o sa aflu cine poate sa`mi spuie
Cat sa beu sa`mi fie numai bine.

Ce interesant se uita toti la mine
Cum eu ma invat
Cu mana dreapta sa ma indrept
Spre buzunaru de la piept.
E drept ca daca beau mai des
Mai des ma trage sa fumez
Fumez si iara dupa ce fumez
Incep sa beau mai des.
Eu nu stiu unde mai incape
Atata vodka si lichior
Si nu stiu toti de ce se uita
De parca as bea de banii lor.
Da eu ma fac, nu fac ninica
Si nici nu stiu ca ei ma stiu
Si eu cand am sa fiu ca dansii
Eu tot ca dansii am sa fiu.

Da amu mai beau
Beau putin, putin cate putin
Pan` cand capu meu
Pe umeri nu mai pot sa`l tin
Si am sa beu
Atata pan` cand o sa aflu cine poate sa`mi spuie
Cat sa beu sa`mi fie numai bine.

Eu nu stiu bine pentru altii
Ce inseamna...da eu stiu
Cand beau ce vreau, manac ce vreau
Ma culc cu cine vreau, si`s viu
Si daca`mi spune cineva cum ar putea sa fie mai bine
Ma las de toate, ma duc acolo, ma intorc inapoi, ma iau si pe mine
Da eu mai stau acolo unde imi chica ca sa shad
Unde ma uit si nu vad nik, da pe mine toti ma vad
Cum beau putin d`ales si mai ales di cela de care am vrut
Si daca am uitat sa ma uit ce beu incep de la inceput...
Da eu maï beuuuu....

poezie de Pavel Stratan
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunica

Bunica draga unde esti?
Mi-e dor sa vad a ta privire,
Lasi toate cele pamantesti,
Ramanem doar c-o amintire.

Mereu acolo pentru noi
Ai fost, esti azi, vei fi si maine,
Cand voi fi singur, vom fi doi,
Si-om imparti apa si paine.

Ai crescut sase copilasi,
Apoi nepoti, chiar stranepoti,
Din paza ta n-ai vrut sa-i lasi,
Si i-ai hranit cumva pe toti.

Ne-ai invatat sa ne rugam,
Apoi ne-ai invatat de munca,
Orice da Domnul s-adunam,
Sa-i ascultam orice porunca.

Pe rand ne luai la magazin,
Desi nu erai nici bogata,
Din ce aveai, cat de putin,
La toti ne luai o inghetata.

Ne luai cu tine peste tot,
Ne-ai invatat ca-n viata-i bine,
S-ai un copil, si un nepot,
La batranete sa te-aline.

Din lada plina cu hainute,
Ne-ai imbracat cu bucurie,
Ai educat doua manute
Sa poata scrie-o poezie.

Ne amintim cu drag de tine,
Bunica noastra, te iubim!
Ne-ai invatat numai de bine,
Si pentru asta te cinstim.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad B
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

e cerul plumburiu şi cerne lacrimi
din ochii celor duşi devreme dintre noi
ne plâng povara mult prea grea de patimi
ne plâng că am ramas în suflet goi.

e haos si multa necredinta
sunt farisei mai multi cu chip de zei
azi Dumnezeu ne cere pocainta
azi Dumnezeu ne-arata cum sunt ei.

si ne-nchinam asa-ntr-o doara
numai atunci când ranile ne dor
suntem supusii celor ce omoara
suntem straini de cei ce ne-au crescut si mor.

uram altaru-nchinaciunii
nu stim ca ingerii ne sunt mereu
parintii ni-i uitam la fel ca si strabunii
credinta lor ne este scut la greu.

obrazul lor sarat si vested de durere
ne smulge-o lacrima din când in cand
uitam de tot ce-i sfant, ca Dumnezeu ne cere
sa fim mai buni, sa fim noi ingeri pe pamant.

Vecernia-i pustie, in nopti se-asterne teama
coralele de Sus se-aud neincetat
cei, ce ne sunt inca, moartea lor isi cheama
si multi ii vom striga pe cei ce ne-au plecat.

un petec de lumina poate ne-ar ajunge
sa arda pâlpâind departe pentru noi,
o ruga in tacere din rana ce ne curge
de-ar mai ingenunchia vreo unul, doi...

poezie de Loredana Nicoleta Viţelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt ca pamantul umed

E ca pamantul umed, asa-i inima mea,
Dupa seceta, acum cand ploua rasufla usurat,
Pornit spre o noua geneza, un scop murit, pe care il avea,
Acum e altul, cu puteri renascute, mai greu de tulburat.

Tu nu ma stii, cel putin nu o mai faci, nu iti mai permit,
Sunt hotarat spre noi lumi, caci oricum nu iti pasa,
Nu-ti reprosez – un prea mare efort pentru nimic;
Nu vreau sa stiu, nu vreau s-aud... Mai bine lasa...

Am fost de nerecunoscut... Ma mir de cum am fost...
M-am schimbat foarte mult, chiar daca nu admit,
Ma reneg, imi spun sa plec, am fost un prost,
Caci ti-am dat voie-n lumea mea, unde eram singur, dar ferit...

Mi-as dori sa am sentimente reci, sau cel putin sa n-am,
Dar nu pot sa nu... Caci te-am iubit si te iubesc prea mult,
Dar gata, nu mai vreau... Ma opun... Nu mai sunt cum eram...
Ma reverticalizez... Imi golesc paharul putin cam mult umplut...

Sunt foarte curios de cum iti merge timpul prezent...
Ne evitam, ce-i drept, dar tot eu dintre noi sunt vinovatul,
Doar ca de fiecare data... Doar ca acum n-o sa mai fiu la fel de atent,
Cum eram odata cand ma mustra constiinta pentru ce imi facea altul...

Nu ai avut nici cel mai mic motiv pentru purtarea ta...
Esti indragostita, o recunosc, dar nu ma iubesti si stii si tu...
Privesc din umbra tot ce putea sa fie... Totul e aievea...
Am realizat ca poti fii si pasiva... Nu-i nimic... Acuma pot sa spun si NU...

Simt cum tot ce este-n jurul meu incepe sa imi tot repete
Cum ca ce-am pierdut, si cat sunt de dezamagitor...
Cum pe imaginea mea in fata tuturor incep s-apara pete...
S-or invata cu ideea... Sa te vedem pe tine... Cand n-o sa mai fiu iubitor...

Cat de tragic suna... Parca as vrea sa suferi... Dar nu-i asa si-o stii...
Nici nu incerc ca sa ma joc cu tine... Asa ne e prezentul, asa si eu cum sunt,
Ma regasesc cu vina, si-mi vine chiar sa plang... Doar ca C'EST LA VIE!
A plouat afara... Asa si eu... Sunt ca pamantul umed... Sunt doar pamant...

poezie de Bogdan-Gabriel Alexe (30 august 2006)
Adăugat de Emilia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Murim

ne mor şi cuvintele,
pe vremurile aceste,
noi şi ele eram în poveste,
murim cu toţii, cei prinşi în culpă
şi cei fără de culpă,
murim şi noi şi mor şi alţii
chiar dacă viaţa lor este mai lungă
şi mor mai târziu decât împăraţii.
le troieneşte şi vremea şi uitarea
pe mine negre presimţiri,
închipuiri, chemarea lor
le prind cu mintea,
ochiul, amăgirea, calea
în moarte este tot fără de capătul infinirii,
ea pe toate le încheie
dar nu le depăşeşte,
zi cu zi, şi vremea, şi uitarea
trec tot mai departe, iubito,
şi vremea le vremuieşte
pe toate şi pe noi,
s-au învălmăşit lucrurile
în limba noastră, iubito,
şi în gândul nostru devin şi se petrec
e cenuşa lor şi resemnarea.
şi-alaiurile lor mortuare
le-auzim cum mai trec.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Acum... nu-ţi cer,
Nu-ţi voi mai cere,
Revedere, reîntânlire!
Te voi iubi în linişte,
Şi în tăcere!
Tăcerea unei iubiri nemuritoare,
În infinita clipei arzătoare!
Şi chiar de-i ger în iarna trecătoare,
Tu eşti focul ce tot arde-n viaţa...
Viaţa asta, viaţa noastră!
Unde îmi eşti începutul,
Din nesfârsitul încă nesfârşit!
Dorinţa ce mă macină,
Între timpuri ori netimpuri!
Că atâtea rădăcini în mine ai înfipt,
Şi atâtea lacrimi din ochi s-au scurs,
Încât acum sunt tot doar uns,
Cu seva din sufletul tău!
Îmi cresc aripi pân 'la cer,
M-apropi chiar de Dumnezeu!
Şi nu-i nici un mister,
Sunt Eu... tot Eu,
Şi Tu... tot Tu,
Şi Noi... tot Noi,
Chiar şi fără de Noi!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Daca" traducere libera a poemului " If" by Rudyard Kipling

De poti sa nu-ti pierzi capul

Cand toti in jur si-l pierd

Si pentru asta pe tine vina dau.

De poti sa crezi in tine

Cand se-ndoiesc chiar toti

Si a lor indoiala sa le-o asculti,... de poti.

De poti in asteptare

Sa nu fii obosit

Sa nu raspunzi minciunii

Atunci cand esti mintit.

De poti cand esti urat

Sa nu raspunzi cu ura.

Sa nu te crezi prea "sfant",

– Prea multa-nvatatura -.

De poti visa, dar visul sa nu te stapaneasca

De poti gandi, dar gandul sa nu te copleseasca.

De poti trai triumful si pierderea la fel.

Sau... sa-ti auzi cuvantul rostit in adevar

Rastalmacit de altii doar spre folosul lor.

Tot ce-ai facut in viata, de poti vedea pierdut

Si-apoi de dimineata s-o iei de la-nceput.

De poti pune gramada castigurile tale

Si-apoi mizand pe-o carte, chiar tot sa pierzi, asa...

Sa-ncepi iar de la capat urmand aceeasi cale

Fara sa sufli-o vorba de neizbanda ta.

De-ti poti forta chiar muschii si nervii,... inima

Sa te slujeasca-n taina mult dupa ce-s slabite

Doar prin vointa-ti tare ce striga "Inainte"!

De poti vorbind prin lume virtutea a-ti trai,

Si chiar umbland cu Regii sa nu-ti pierzi bunul simt

Nici prieteni, nici dusmanii de nu te pot rani,

Pe toti sa-i vezi deasupra dar pe niciunii "sfinti".

De poti umplea minutul ce zboara azi rebel

Cu saizeci de secunde traite-n vesnicii,

Al tau este Pamantul cu tot ce e pe el

Si mai presus de toate, OM, fiule, vei fi.

poezie de Rudyard Kipling / Marius Alexandru (22 ianuarie 2013), traducere de Marius Alexandru
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă este aşa după cum ne asigură oamenii de ştiinţă, noi toţi avem în noi câteva molecule de-a lui Einstein, iar dacă particulele atomice ale corpului nostru fizic ajung în cele mai îndepărtate limite ale universului, atunci noi toţi suntem practic componentele tuturor lucrurilor. Nu mai avem unde să mergem dacă noi suntem deja peste tot, şi acest lucru este într-adevăr, tot ce vom avea sau vom avea nevoie vreodată. Dacă ne iubim pe noi înşine măcar un pic, ar trebui să respectăm toate lucrurile în egală măsură, şi să nu ne pretindem superiori asupra ceea ce sunt, de fapt, alte părţi. Este mâna superioară ochiului? Episcopul faţă de gâscă? Fiul faţă de mamă?

citat din Bill Mollison
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cat oare?

Am oare prea multi ani sa mai fiu visator?
Nu mai sper in iubiri ce tin la infinit,
Am cautat o fata si nu imi e usor,
S-accept ca niciodata nimic n-am izbavit.

As vrea sa simt ca viata este mai mult de-atat,
Toti cei din jurul meu sunt prinsi in realitate,
Eu doar o folosesc, mai mult mi-ar sta in gat,
Si noaptea-n al meu vis, mi le-mplinesc pe toate.

Ori am citit prea multe, ori poate prea putine,
Dar tot ce e in jur, gunoi intins pe sange,
Nu pot sa ma simt parte acestei lumi straine,
Adesea cer mai mult pana si de la mine.

Vreau femeia din vis, nu vreau o impostoare,
Curata, iubitoare, un partener pe viata,
Nu mai vreau trecatori ce se sterg pe picioare,
Ori este ea ori ba... Atat! nu mai fac fata.

Mereu am fost mintit, mereu si inselat,
Acum cica regreta, asa o fi dar lasa,
Nu caut impacare, nu vreau ce am lasat,
Un suflet nou si bland as vrea sa am in casa.

Sa stiu ca ochii ei ma cauta pe mine,
Nu vreau sa fiu optiune, mai bine ma lipsesc,
A trecut ceva vreme, sunt singur dar sunt bine,
Insa cat voi mai fi, de n-am sa mai iubesc?

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atavisme

Noi din Homer cu toti ne tragem,
Antropoida noastra literara,
Care-a vazut razboiul Troiei
Din cel mai drept copac al vremii.
Dumnezeiasca laba-avea batranul!
Sa n-asurzim, noi ne-astupam urechea,
Caci naste-un vuiet nemaipomenit,
Cu ea cand bate-n scutul lui Achile.
Si-avea un chef de opere napraznic.
Eu il si vad barbos ca Polifem,
Mancand chiar si din viitor berbecii,
Cu scriitorii-ascunsi in lana lor.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de CristiB.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un scop al lui Dumnezeu este acela ca noi să putem avea scopuri. Haideţi, să încercăm, împreună, să rezolvăm acest puzzle minunat, numit "viaţă", pentru că nu avem cum să nu reuşim, dacă acţionăm prin Iubire pentru Tot Ceea Ce Este. Până la urmă, chiar dacă mergem din eşec în eşec, vom simţi şi gustul satisfacţiei, poate chiar mai puternic, iar atunci vom înţelege că sensul existenţei noastre este să ne bucurăm de Ceea Ce Suntem Noi Cu Adevărat. Venim din Iubire, trăim în Iubire, ne întoarcem în Iubire. Suntem Iubire.

Cătălin Manea în Totul din Întreg, Iubirea de sine, Energizantul spiritual
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!