Frivolitatea gladiolei

Un crin imperial, stând în grădină,
S-a-ndrăgostit de-o zveltă gladiolă
Ce-i arunca ocheade lungi, frivolă,
De i se-ntipărise pe retină.

Dar ea privea cu drag şi stânjenelul,
Cu care-avea asemănări destule
Şi-acelaşi ADN-nscris în celule;
Deunăzi primise chiar inelul...

Şi astăzi stânjenelul, mâine crinul,
Tot cochetând, frumoasa gladiolă,
Sălta în cinstea lor câte-o corolă,
Bând când cu unul, când cu altul vinul.

Un tradafir cu spinii la vedere
Ce-i urmărea purtarea de departe,
Sigur fiind că el dreptatea-mparte,
Şoptea secretu-i cu-orice adiere.

Şi-aflând şi stânjenelul, dar şi crinul,
Duplicitatea, biata gladiolă,
Nehotărâtă îşi privea declinul,
Sfârşindu-şi viaţa fără-aureolă.

C-aşa-i cutuma împământenită,
Imperial de e, ori de duzină,
Bărbatul niciodată nu-i de vină
Şi-şi saltă pălăria colbuită.

Morala e o simplă constatare:
Dacă flirtezi cu doi bărbaţi deodată,
Întreaga lume-ncepe să dezbată,
Iar tu din gura lumii n-ai scăpare.

fabulă de Mihaela Banu din In volumul Bolta-şi răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gladiola

Un şirag de nestemate prins în fir de gladiolă
Rugă cerului aduce într-un ceremonial,
Pier şiroaiele de ploaie înghiţite de rigolă,
Zâmbesc florile grădinii în regal pictorial.

Stropii ploii, strălucind, se preling pe-a ei corolă,
Curcubeul se arată în decorul boreal,
Un şirag de nestemate prins în fir de gladiolă
Rugă cerului aduce într-un ceremonial

Se simte-ndelung curtată de un crin imperial,
Serioasă-n tot ce face nu s-a arătat frivolă,
Ar dori să-şi împlinească visul matrimonial,
Să plutească-n dansul nunţii în acorduri de mandolă
Un şirag de nestemate prins în fir de gladiolă.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Convieţuiri în "conculimbaj"

Îmi place crinul alb-bătut,
Imperial. Cum naiba să nu-ţi placă?
Dar trandafirii şi mai mult
... coabitează şi se-apleacă!

epigramă de Octavian Lupascu (29 mai 2013)
Adăugat de Octavian Lupascu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu n-ai nimic

Tu n-ai nimic în lume,
nimic din tot ce-i rău,
nici bogăţii, nici nume,
nici desfătări, nici glume,
dar ceru-ntreg e-al tău.
Tu n-ai nimic în viaţă,
nimic pe-acest pământ,
nici vinul ce răsfaţă,
nici haina cea măreaţă,
dar tot ce ai e sfânt!

Tu n-ai nimic ce leagă,
ca cei ce totul vor.
A lor e clipa dragă,
a lor e lumea-ntreagă,
dar cerul nu-i al lor.

Tu n-ai nimic sub soare
şi toţi te râd mereu.
A lor e-a vieţii floare
şi cupa-mbietoare.
Al lor e tot ce moare.
Al tău e Dumnezeu.

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 39

Cum să-ţi ridic acum în slăvi valoarea
Când tu eşti partea bună ce-i în mine?
Şi cum să-mi preamăresc singur purtarea?
Nu mă slăvesc când te cinstesc pe tine?
Şi-atunci mai bine să trăim departe,
Iar dragostea în noi să fie una
Ca în acest prezent ce ne desparte
Să-ţi dau ce meriţi tu dintotdeauna.
Absenţă! Ce tortură, ce mâhnire,
Dacă n-ai fi atât de înverşunată
Să-mi dai tot timpul gânduri de iubire
Ca să mă-nşele dulce vremea toată,

M-ai învăţa cum unul doi devine
Când laud omul care nu-i cu mine.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste de noapte

Un hrib bătrân şi-o mânătarcă,
din neamul regelui ciupearcă,
la rădăcina unui fag
se tot priveau "din drag cu drag"

Sub pălăria lor cochetă
nici o privire indiscretă
nu pătrundea şi biata Lună
îi jinduia, umblând nebună
prin poieniţe şi răzoare
fiind bolnavă de lingoare

Că Luna, după cum se ştie,
umblă pe ceruri cam zbanghie
iubiţilor zâmbind în geană,
şi e din firea ei... spioană

Rugă atunci o margaretă,
ce-şi avea postul de subretă
să-i spună ce-i sub acel fag:
ce fac o dragă şi un drag?

Şi margareta a privit
(vă spun că sunt şi eu uimit)
cei doi sub pălării dormeau
tihniţi şi sforăiau..

Somnul lor
era sub fag
unde ninge
cu mult drag.

poezie de Leonid Iacob (2009)
Adăugat de Leonid Iacob
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-i viaţa

Ce-i viaţa, tot încerc să îmi dezleg...
O coadă la impozit şi dreptate
Acelor cu statul de slab şi bleg,
Iar unora gustări de antricoate.

Pe-ACEI ce-s foarte mulţi - îi înţeleg,
Nu ştiu, din porc, fasolea cum o scoate;
Prea mult e pentru ei un porc întreg,
E-al lor şoriciul şi ce-atârnă-n spate.

Mai tot ce dobândesc e cu-mprumut
Şi "mâine" e mai mult decât departe
Când "mâine"-i este azi celui avut!
ACEI au doar sumanul ros în coate...

"Ce-i viaţa" - de o viaţă mă frământ
(mi-s rumeni gărgăunii în tigaie),
Căci"mâine"-le cel sigur e-n mormânt
Şi cont avem cu toţi făr-o leţcaie.

Noi, totuşi, ne trăim, fie ce-o fi,
În zori ne deşteptăm fără sfială
Să trecem pe răboj încă o zi.
Cu zâmbete-nmuiate în cerneală.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când te uiţi ce-i viaţa

Când te uiţi ce-i viaţa, pe-a toamnei crude bolţi,
Observi că-i un Mordor cu uriaşe porţi!

Când te uiţi ce-i viaţa, privind cum timpul trece,
Sa ştii că viitorul e-al dracului de rece!

Când te uiţi ce-i viaţa, în prag de Anul Nou,
Vezi cum se-nvârte roata, ca la un cazinou!

Când te uiţi ce-i viaţa la un televizor,
O parte-i comedie, iar restul film horror!

Când te uiţi ce-i viaţa-n al soarelui apus,
Tânjeşti după cei dragi, care demult s-au dus!

Când te uiţi ce-i viaţa, nu fi pesimist,
E câte-un happy-end ce se termină trist!

Când te uiţi ce-i viaţa, privind marea-nspumată,
E valul care nu se va-ntoarce niciodată!

poezie de Alex Dospian, după Mihail Lermontov (decembrie 2013)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar cei ce se bucură de un ataşament reciproc îşi doresc binele unul altuia din punctul de vedere ce le determină ataşamentul. Astfel, cei al căror ataşament reciproc îşi are sursa în utilitate nu se iubesc unul pe altul pentru ei înşişi, ci în virtutea avantajului ce-i poate reveni fiecăruia din partea celuilalt. La fel stau lucrurile şi în prieteniile bazate pe plăcere: nu pentru calităţile lor intrinsece sunt îndrăgiţi oamenii de spirit, ci pentru plăcerea pe care o procură celor ce-i îndrăgesc.

citat celebru din Aristotel
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Negru pe alb

Umblau nebuni şi rari ursuzii
topiţi în gheţuri de demult
umblau şi le cântau tot duzii
de crinul care i-a durut

Se cunoşteau din alte vremuri
cu veacurile ce-i minţeau
şi nu vedeau că între geruri
ardeau şi pietrele crăpau

Iubiri de sticlă şi de romuri
se-mpreunau în buze arse
şi răsturnau în ei doar somnuri
din cele duse şi rămase

Aveau un cer cu două stele
şi-o noapte însorită-n brâu
la mâini cunună de zăbrele
în lac doar pietrele de râu

Stăteau pe stâncă iar şi plopul
le mai şoptea un cântec vechi
şi le-nchidea în sticlă dopul
când frunzele-i cădeau perechi

Astăzi doar unul mai adie
în cioburi de ocară smulse
din linii curge-o melodie
iar sângele încet se scurse

poezie de Diana Adriana Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-i viaţa

Ce-i viaţa, tot încerc să îmi dezleg...
O coadă la impozit şi dreptate
Acelor cu statul de slab şi bleg,
Iar u-no-ra gustări de antricoate.

Pe-aceia - foarte mulţi - îi înţeleg,
Nu ştiu, din porc, fasolea cum o scoate ;
Prea mult e pentru ei un porc întreg,
E-al lor şoriciul şi ce-atârnă-n spate.

Mai tot ce dobândesc e cu-mprumut
Şi "mâine" e mai mult decât departe
Când "mâne"-i este azi celui avut!
A-ce-ia au sumanul ros în coate...

"Ce-i viaţa" - de o viaţă mă frământ
( mi-s rumeni gărgăunii în tigaie ),
Căci"mâine"-le cel sigur e-n mormânt
Şi cont avem cu toţi făr-o leţcaie.

Noi, totuşi, ne trăim, fie ce-o fi,
În zori ne deşteptăm fără sfială
Să trecem pe răboj încă o zi.
Cu zâmbete-nmuiate în cerneală.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu
Adăugat de Ioan Morosanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cândva aveam o casă la marginea lumii

şi toate cărămizile stoarse înainte de vreme ştergeau rosturile împietrite în timpuri lungi
cuvintele creşteau drept ca între urmele făcute de acul de cusut al bunicii
într-un crepucscul izgonind fluturii din lumină
prelungindu-le tinereţea peste infinuri
astăzi, inima ei ar fost mai vie, mai dulce ca vinul vărsat pe pământ rece

astăzi,
o toamnă învelită-n pansamente ca un fluture de grădină
proaspăt ieşit din cocon şi-a luat zborul
mai sus de stele –
gropi de lumină în depărtări
la miezul nopţii când fericirea este aprinsă în ultima respiraţie
şi praful căzut între ferestre

ochii mei se opreau ca două lanterne
mereu în dreptul icoanei cu ochi de sticlă
în spatele căreia am măzgălit o cruce palidă
dar care sângerează uneori când mă gândesc la rugăciunea şoptită a bunicii

pe patul de moarte, i-au murit cuvintele
dar ochii ei îmi vorbeau ca dintr-o lume a flăcărilor felinar
chipul ei de zăpadă –
ostenit
îmi şoptea apăsându-mi trupul pe drumul neîntoarcerii

şi dacă sărutul meu ar fi vindecat-o de moarte
mi-aş fi părăsit sufletul în cerul încăperii sihastre
cu îngeri de ceară topindu-şi degetele pe buzele ei fierbinţi
unde viaţa s-a refugiat ca pentru ultima oară
şi mă privea fix
din colţul casei părăsite de la marginea lumii.

poezie de Antonia-Luiza Zavalic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare ce-ar putea să fie?!

Să vă spun câteva fapte,
Despre visul de azi-noapte.
Stam pe-un fund de pălărie
Gata de-o călătorie.
Pe deasupra, o umbrelă,
Ca un petec dintr-o velă,
Din puf fin de păpădie,
De zici că-i scamatorie.
Ce ciudată arătare
Stau şi mă uit cu mirare.
În ce soi de daravelă
Sunt, sau e o bagatelă?!
Îmi zic singur: - Ei drăcie,
Oare ce-ar putea să fie?!
E-un vehicul, e-o minune,
E real, e ficţiune?!
Când deodată se smuceşte,
Saltă, se rostogoleşte...
E ditamai hărăbaia,
De-ajung să mă-ntreb ce-i aia?!
Nu-i vapor, nici limuzină
Nu-i nici tren, dar nici drezină
Avion nu-i, nici rachetă
Nici tramvai, nici bicicletă
Nici elicopter, nici barcă
Nici căruţă, dar nici arcă
De o vezi pe ceru-albastru
Nu-i cometă, dar nici astru.
Nu-nţeleg, la o adică,
Oare cum de se ridică?!
Volan n-are, nici padelă,
Nici bielă-manivelă.
Nici motor, nici tu pedale,
Nici doi cai muşcând zăbale.
Nici pagaie, nici benzină
Kerosen nu-i, nici turbină.
Nu are şenaluri, şine,
N-are rute, serpentine.
Nu-s ioc zbaturi, ori şenile,
Nu-i nici urmă de rotile.
Nu tu abur, nici elice,
Nu curent, nu tu tălpige.
Aripi n-are, însă zboară?!
Pare că e tras pe sfoară...
Am confort unu-n nacelă;
Parcă-s în telenovelă...
Dacă îi pun şi-un claxon,
Vă iau pe toţi... în balon...

poezie de Mihaela Banu din Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc (2020)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şurubul şi piuliţa

Un şurub şi-o piuliţă,
Stând de vorbă pe-o poliţă,
Conversaţia se mută
Pe-o idee absolută.
Ea îi spuse că-n iubire,
Nu-i de-ajuns o potrivire;
Se cere fidelitate
Pentru a ta jumătate.
Dar văzând cum el, ca naiba,
Nu vorbea, doar privea şaiba,-
Tipa aia slăbănoagă
Care nu-i femeie-ntreagă,-
Că-i trimite şi bezele
Şi-un buchet de floricele;
Stând pe gânduri, piuliţa,
Mustăcind ca diavoliţa,
Căuta să-l pedepsească,
Măcar să se răcorească.
A-ncercat cu un bomfaier,
Dar părându-i că e fraier,
Intră-n vorbă cu patentul,
Să îi strice lui ghiventul;
Iar patentul, chemând cheia,
Puse-n practică ideea.

O morală se desprinde:
Coarda prea mult n-o întinde!
Când femeia-i mânioasă,
Poate să dea foc la casă...

fabulă de Mihaela Banu din In volumul Bolta-şi răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre însămânţări

Un cal şi-o iapă - tânără pereche -
Întorşi, epuizaţi, de la arat,
Stăteau de vorbă, lângă şura veche:
"Să-ţi spun, iubite, ce s-a întâmplat!

Stăpâna, în grădina de acasă,
A vrut să pună-un strat de pătrunjei
Şi-a presărat, frumos, sămânţă-aleasă,
Primită-n dar, de la vecinul ei.

Dar, după zece zile, în grădină,
În loc de pătrunjel, crescu mărar.
Desigur că sămânţa e de vină,
Ce semeni, iese la iveală, clar!"

Şi calul uluit privea ceacâr,
În timp ce asculta povestea spusă
De iapa ce-i născuse un... catâr.
Morala care-i? Poate fi dedusă!...

fabulă de Petronela Slavu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mândria carabinei

Un revolver aflat la datorie,
Neliniştit, căta spre panoplie.
Pusese ochii pe o carabină
Subţire-n talie şi longilină.
Fiind de felul lui un tip bondoc,
O iubea-n taină, fără echivoc...
Nu-l speriase ţeava ghintuită,
Ci mai degrabă-l duse în ispită.
Şi cât ai scăpăra un biet chibrit,
Rămase-n admiraţie, trăznit.
În acest timp, frumoasa carabină,
Având purtări de divă cabotină,
Mândria în picioare i-a călcat,
Că după prima damă s-a luat.
Fiind curtat de mai matura flintă,
Care de multă vreme-l privea ţintă,
El, căutându-şi sufletul pereche,
Fugi spre ea ca apucat de streche.
Ea ştie ce-a făcut, ce i-a şoptit,
Că într-o clipă mintea i-a sucit.
Nu i-a păsat că el era bondoc;
Ea pentru el s-ar arunca şi-n foc.
Se simţea între cei doi o chimie,
Ce ţinea flacăra iubirii vie...
Viaţa le-a dăruit şi-un bebeluş,
Un dar de preţ, ca ultimul cartuş.
Le-au petrecut pe toate împreună
Şi zile de senin şi cu furtună.
Pe-un raft uitată, mândra carabină,
Rămas-a exponat într-o vitrină.

Morala ce-am desprins din întâmplare,
E că şi soarta ţi-e-ngăduitoare,
De nu ţii cont de omu-i 'nalt ori scund,
Ci-amorul lui de-i trainic şi profund.

fabulă de Mihaela Banu din In volumul Bolta-şi răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada crinilor care şi-au scris frumos

Trăia într-un oraş din miazăzi
Un crin înzăpezit în datorii

Care primea, scrise pe pluş cu lapte,
Scrisori de la alt crin, din miazănoapte;

Oh, pentru cruda lor corespondenţă
Aveau cea mai naivă diligenţă!

Ei îşi tăiau cu zimţii de la timbre
Miresmele-ntre dânşii să le schimbe,

Poştaşi înflăcăraţi puneau ştampile,
Cântând din corn, pe sacii cu pistile,

Plicuri adânci pudra, sculat din zori
Însuşi directorul caleştilor!!

Dar crinul ce trăia în miazăzi,
Fiind înzăpezit în datorii,

Îi răspundea din ce în ce mai rar
Celuilalt crin ce bea pe-ascuns mărar.

Apoi tăcu de tot. O rouă grea
Strivi parfumul amândurora.

Şi astfel cei doi crini nu şi-au mai scris,
Poştaşii au murit, poşta s-a-nchis,

Doar uneori mai trece monoton
Prin bulion un vechi poştalion...

poezie de Emil Brumaru
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu mine nicicând n-ai să suferi!
Iubirea-ţi zvâcneşte în tâmple.
Ce-i scris tot o să ni se-ntâmple;
E viaţa firav pod de nuferi...

catren de Mihaela Banu (8 decembrie 2020)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluturele şi margareta

Un fluture şi-o zveltă margaretă,
Trăiau din plin iubirea lor secretă.
El săruta staminele-i sfios
Şi o privea de sus şi până jos,
Cu coada ochiului, păi altfel cum,
Că răsărise-n margine de drum?!
În ruptul capului nu ar fi vrut,
De rău să o vorbească vreun limbut,
Până ce venea vremea să nuntească,
Destinul amândoi să şi-l unească.
Ea, inocentă floare, se-ntreba:
Pe mine mă iubeşte el, sau ba?!
Sunt spelbă, n-am culoare, nici parfum,-
De ce îi plac eu dintre flori duium?!
El tot zburând cuprins de frenezie,
Rosti: frumos e ce îmi place mie!...
La nunta lor puzderie de flori,
Mai mici, mai 'nalte, ori cu capu-n nori,
Sărbătorit-au cum se cuvenea,
Ele ştiind ce ea habar n-avea;
Lui, în destin, o zi îi era scris
Să îşi trăiasca al iubirii vis
Şi trecătoarea clipă să nu strice,
Se veseleau, dar şi tăceau complice.
Şi toate bune-au fost precum se spuse,
Până ce luna după deal apuse.
Ea singură-a rămas, neconsolată,
În fiecare zi înlăcrimată.
Ar vrea ca ziua-aceea s-o repete
Că de al lui sărut i-e tare sete,
Dar iute şi-a dat seama că nu-i rost,
Că fericirea are-un aspru cost.
Petalele-i de-atunci s-au ofilit
Şi peste noapte a îmbătrânit.

Doar o morală pot de-aici să trag:
Când viaţa ia ce inimii-i e drag
Şi unu-n veşnicii piere nălucă,
Perechea-i pe picioare se usucă.

fabulă de Mihaela Banu din In volumul Bolta-şi răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Respect şi indignare

Din penumbră privesc viaţa
Ce-i săracă şi pustie,
De la "şmecheri" iau povaţa
C-aşa-i în democraţie...
Dar tot ei pe noi ne-njură
Când îi tragi... de "coafură"...

hexagramă de Constantin Enescu (21 ianuarie 2012)
Adăugat de Constantin Enescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E mai bine să fie doi decât unul singur, căci pentru osteneala lor au plată mai bună; şi dacă unul cade, fârtatele său îl ridică; dar vai celui ce este singur când cade, că el nu are pe un altul care să-l ridice. Şi dacă vor dormi doi, le va fi şi cald; dar unul, el singur, cum se va încălzi? Iar de se va ridica unul împotriva lui, cei doi îi vor ţine piept; că funia întreită nu se rupe curând.

Solomon în Ecclesiastul, 4:9-12, traducere de Bartolomeu Anania
Adăugat de TraianD
Comentează! | Votează! | Copiază!