În sala de reanimare
noaptea devine elastică -
o bizară formă de relief
a rănilor tale extinse
dincolo de pereții de sticlă -
un lung șir de plopi
cum lumânările arzând
agonice tăceri
se sparg în țăndări
e timpul!
poezie de Mihaela Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Toamna mea
Se înserează mai devreme
Și noaptea s-a lungit cu-n ceas,
Acum am timp să scriu poeme
Mai lungi c-o strofă și un pas.
Am timp mai mult să stau cu luna,
Mai lung îmi este timpul treaz,
Ziua adorm întotdeauna
Să îi fac soarelui necaz.
Mi-am inversat sărmana viață,
Lunatecă am devenit,
Aștept doar noaptea înstelată
Să-mi lămurească ce-am trăit.
Ce liniște îmi dă doar noaptea
Și ce-amintiri caut în ea,
Nu vreau să vină dimineața
Pe care-o sorb cu o cafea.
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fii apă, prietene
Fii apă, prietene.
Golește-ți mintea.
Fii fără formă, fără contur, ca apa.
Dacă pui apă într-un pahar, devine paharul.
Dacă pui apă într-o sticlă, devine sticla.
Dacă o pui într-un ceainic, devine ceainicul.
Acum apa poate curge sau se poate izbi.
Fii apă, prietene.
poezie clasică de Bruce Lee
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când mănâncă fără să-i fie foame, cureaua devine elastică.
aforism de Grigore Rotaru
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Da, dacă reduci frumusețea ta doar la cea a rolurilor tale, a gândurilor tale tu o întinezi și o limitezi la suferință. Când vezi că frumusețea ta e fără formă și doar își exprimă iubirea printr-o formă, tu ești liberă de toate rolurile tale și implicit de suferință. Dumnezeu este Totul din Întreg, în EL apare și un lindine dar și întregul macrocosmos. Și cea mai înaltă dintre toate dimensiunile lui Dumnezeu este Libertatea! Noaptea în somnul profund "eu"-l pe care crezi acum că îl ești dispare și Dumnezeu apare în tine ca tine, ca simplă Absență, dincolo de dualitatea gândită de "absență și prezență"! După cum în veghe primul care apare este Dumnezeu, iubirea sau simpla Prezență.
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Depresiune: cea mai tristă formă de relief.
calambur aforistic de David Boia (22 octombrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noaptea-mi bate la fereastră ...
Noaptea-mi bate la fereastră
Amintind iubirea noastră,
Când simt, pentru-a câta oară,
Că tristețea mă-nfioară.
Cu singurătatea soră,
Număr oră după oră,
De mă apasă pereții
Până-n ceasul dimineții.
Noaptea, timpul se dilată,-
Ceasurile prind să bată
Sferturi, jumătăți și ore,
Zorii zilei să-i implore.
Noaptea lungă și pustie,
Îmi va ține companie
Stând cu mine la taclale,
Umplând ceasurile goale.
Printre florile din glastră
Noaptea-mi bate la fereastră
Alungând pe orișiunde,
Ore, minute, secunde...
poezie de Mihaela Banu din Ne învârtim în cercul vieții (2012)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cîtă artă într-o sticlă pe care-o faci țăndări dintr-o mișcare neatentă...
Ileana Vulpescu în Arta conversației
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Să știi că timpul e o formă a iubirii, iar înfățișarea se află în afara lui, fiindcă timpul este o colivie dincolo de care se găsesc muntele Ghaf și pasărea Anka.
citat din Rumi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cerc albastru
Copacii aleargă pe suprafața icoanei-
o cascadă de îngeri
înroșește ochiul bufniței
și noaptea se-mprăștie
peste lada de zestre a ierbii...
Fă-mi loc în brațele tale,
nu vreau să privesc timpul
cum se sufocă
între foile veline,
mai bine sparg zidul
peste care arde
ochiul lui Dumnezeu.
poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
POVESTE BIZARĂ
în povestea mea bizară
începută-n primăvară
lanul grâului e copt
și cireșul dezinvolt.
trandafir a inflorit
și noaptea a ațipit,
doar, vreo ceasuri câteva
cât să pot adulmeca
un miros de fân cosit
pe care m-am odihnit.
adu-mi vară ceva nou,
pune-n casa mea cadou
suflet viu, șoaptă de om,
ca să pot noaptea să dorm.
lasă-mi florile-n fereastră
și nu pune sită deasă
din a norilor cădere...
lasă-mi ziua ce mă cere,
zvăpăiată, zgomotoasă,
vara mea, vară frumoasă!
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sinele și Ego-ul
Toate care sunt limitate de formă, aparență, sunet sau culoare sunt numite obiecte.
Printre ele, doar omul este mai mult decât un obiect.
Deși, asemeni obiectelor, are formă și aparență,
el nu este limitat la formă.
El este mai mult de-atât.
El poate trece dincolo de formă.
Când el e dincolo de formă și de aparență, dincolo de "aceasta" și de "aceea,"
unde-i comparația cu alt obiect?
Unde este conflictul?
Ce poate sta în calea lui?
El se va odihni în locul lui etern care este ne-locul.
El se va fi ascuns în propriul lui mister de nepătruns.
Esența lui curge către propriile-i rădăcini în Unul.
Vitalitatea, puterea lui se ascund în secretul Tao.
poezie de Chuang Tzu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
"Sângerez, dar nu transpir." E o formă a curajului de a spune: voi ține în continuare piept războiului, în pofida rănilor provocate.
Dacian Nemeș
Adăugat de Dacian Nemeș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Femeia de sticlă
Acum știu femeie de sticlă
Te-am învins.
Mă atrăgea vinul coapselor tale,
Focul de sânge al cărnii,
Tainele frumuseții
ascunse sub piele,
Vibrația blând rotundă
a aerului din formele tale,
Mierea din păr.
Acum știu femeie de sticlă
E de ajuns
să pui toate acestea la loc,
E suficientă jertfa
acestor daruri către Dumnezeu
care te-a creat din foc,
vin și lapte
Aer și miere
Și-atunci rămîi goală,
goală de tot
În smalțul sticlos al formelor tale,
Femeie de sticlă
în care dansează acum
Jumătatea geamănă
a sufletului meu.
Abia azi
mă-ndrăgostesc cu adevărat!
Abia acum știu femeie de sticlă
Cine ești, cine sunt, cine am fost
La început de Lume
În sfera Paradisului...
poezie de Rodica Elena Lupu din Ferestre colorate
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Alb. Buzele sângerii sparg monotonia imaculată, eu mă apropii de ele și le sorb toată setea de dragoste. De sub paltonul lung până la glezne, inima ta bate furibundă, iar buzele înroșesc noaptea albă în timp ce devenim, tăcând, un singur om de zăpadă.
Cristian Lisandru în Alb (2011)
Adăugat de Cristian Lisandru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Privește înapoi
(în memoria poetului Alexandru Fulga)
De umbre s-au golit pereții,
Din grinzi ți-au dispărut bătrânii cari!
Își leagănă frunzele doi arțari,
Chemând în foșnet toți poeții,
Să-ți cânte versu-n vălul ceții,
În muzica celor mai buni scripcari!
De umbre s-au golit pereții,
Din grinzi ți-au dispărut bătrânii cari!
Siberii își topesc nămeții,
Baikalu-ți face stradă spre ghețari,
Să faci pereche celor solitari,
Ard lumânările tristeții...
De umbre s-au golit pereții!
rondel de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nefericirea are o formă bizară, niciodată nu ajunge la rotunjirea strigătului.
Any Drăgoianu
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Diversificare
Timpul ca să îl străpung
Noaptea dorm în pat pe lung.
Ziua moțăi, tot în pat,
Însă mai în scurt... pe lat.
epigramă de Mircea Rădulescu din Zece ani de epigramă (1979)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
De ce n-ar deveni corupția o formă a onoarei, când demisia devine o formă a demagogiei?
aforism de Victor Martin din Țara lui Travian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Constatare bizară
Privind la masa de Crăciun
Și-apoi la mine-n portmoneu,
Nu văd nici urmă de grăsun,
În schimb, mă consolez c-un... leu
epigramă de Mihaela Banu din Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tăceri
Tăceri de crememene și nori, tăceri de curcubeie
sunt munții frumuseți care desfac zăpezile,
negăsirile purpurii, și-n chiot de iarbă
mângâie mătasea spumegândă a izvoarelor.
Măsor distanța oarbă. Parcă întinderea piscului
tresare într-un gând de lacrimă o
lumină sunt, ca un scai de umbră; poteca
se adună sub picioarele mele din hău
mișcător de prăpăstii, jivina îmi aține răsuflarea
după fiecare viu de stâncă și se încordează, -
iar pădurile, desprinse ca din începuturi,
ard în abisul încântător din mine...
Doar mâna mea mai rămâne în aer, se sprijină apoi
de cerul de sticlă.
Tăceri de cremene și nori, tăceri de curcubeie
sunt munții frumuseți care deschid
tâmpla mea în ceasul de veghe, și-mi opresc
o nouă prăvălire.
poezie de Dumitru Pietraru din Eu însumi
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!