Frunza veşniciei

Frunze parfumate cu miros de fum
Cad înfiorate la margine de drum,
Trec maşini, căruţe, vântul le ridică,
Le zburleşte forma şi forma le strică.

O fată se apleacă să ia o petală,
Devine de-odată prea sentimentală,
Culoare şi mirosuri chiar de-s trecătoare
Sunt de crizanteme, din grădina-i mare.

Ce păcat? Îşi spune, iarna vine-acuş,
Frunzele de urcă, sus, pe derdeluş,
Nici o săniuţă nu le duce-n spate,
Joaca lor de viaţă, e joaca de moarte!

Un bătrân se-ntreabă de-i frunză în vânt,
Răspunsul îi vine din guri de pământ,
Eşti frunză aleasă sub soare, pe câmpie,
Când timpu-şi rupe coasta intri-n veşnicie!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunză molcuţă,

FRUNZĂ MOLCUŢĂ,
TOAMNĂ DESCULŢĂ
Din frunze, vântul ţese covoare,
Le pune toamnei, moi, la picioare;
Sunt veştejite, asta le ţine
Să nu-i rănească tălpile fine;
Când se usucă, îşi ia botine,
Le poartă până ce iarna vine...
Toamna-i desculţă, şi, prin urmare,
Frunza-i molcuţă, ea, fată mare.
01.09.2021

poezie de Marius Robu
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul, sub nori de fum

Copacul singur stă în zare
Pe culmea unde luna urcă
Şi razele fierbinţi de soare
Presimt că viaţa se usucă.

Din oasele prinse cu sânge
Desprinse-s frunzele pe rând,
Coaja striată jalnic plânge
Când vârful cade la pământ.

Îşi face crucea din vârtejuri,
Din trăsnetele fără drum,
Zarea-l ascunde printre franjuri,
Adoarme dus, sub nori de fum!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Joaca. te, Soare, cu mine.. şi împleteşte. mi zorii
in pletele. mi înflorate de dor..
Joaca. te, lumina, cu mine..
şi învaţă. ma sa ma strecor după ziduri care ard..
Joaca. te, frunza, cu mine..
şi. n tremurul inimii mele te ascunde..
când mi. e teama
Joaca. te, norule, cu ochii mei..
si hai să plângem amândoi pe margine de tăcere..
Joaca. te, vântule, cuminte cu mine..
şi poarta. ma peste lume..
in braţe care mă aşteaptă..
Joaca. te, ploaie, cu franjurii rochiei mele..
si deşiră. ma pe cărare..
Aşteptându. l...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunză molcuţă, Toamnă desculţă

Din frunze, vântul ţese covoare,
Le pune toamnei, moi, la picioare;

Sunt veştejite, asta le ţine
Să nu-i rănească tălpile fine;

Când se usucă, îşi ia botine,
Le poartă până ce iarna vine...

Toamna-i desculţă, şi, prin urmare,
Frunza-i molcuţă, ea, fată mare.

poezie de Marius Robu (1 septembrie 2021)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O frunză căzută jos

O frunză căzută jos
nu mai urcă unde a fost.
O frunză căzută-n vale,
vântul o poartă pe cale.
O frunză căzută jos
nu mai este de folos.
Este galbenă ca ceara,
nu mai e verde ca vara.
La frunza căzută jos
drumul e anevoios.
I se pare mult prea mare
şi în zbor, şi pe cărare.
Odată căzută jos
din drum nu s-a mai întors.
Pe creangă n-a mai urcat
fiindcă pomul a îngheţat.
Căzută-n mijloc de drum
îngheaţă şi ea acum.
Iarna peste ea coboară,
sortită e ca să moară.
Peste ea zăpadă cerne,
eternitatea se aşterne.

poezie de Dumitru Delcă (11 decembrie 2022)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunza verde

Frunză verde, ştiu să cânt
Mamei mele pe pământ,
Mi-a dat viaţă şi mă creşte,
Mă-ngrijeşte, mă iubeşte.

Frunză verde, cântul meu
Vine de la Dumnezeu,
Zâmbet cald, iubire mare,
Mama pentru mine are.

şi iar verde, crudă frunză,
Ieri am prins o buburuză,
I-am cântat şi-a zburat lent
Mărţişor pe-al mamei piept!

poezie pentru copii de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nevinovată, Toamna

Îşi mişcă toamna şoldul ei de fată
Şi-şi scutură cu gest de alintată,
şuviţele-n obraz alunecate...
Îşi scutură şi pletele pe spate
Cum trece-aşaa, săltat şi avântată
Nu-i încă vina ei, nu-i a ei toată
Că lumea-n urmă scrie de suspine,
Poeţi se-ntreabă toţi, de unde vine!?
Şi... încă mult se-ntreabă, cum aşa
De lasă doar căderi în urma sa,
Iar din plămânii ei de dulce fată
Când te respiră ea, e vinovata!
... Nici frunzele nu mor, nici ea nu-i rea
Ooo, dulce fată, dulce fata mea...
De te-ar vedea cu ochi trecuţi prin gând,
De-ar înţelege ei şi rost şi vânt,
De-ar înnopta mai des în ploi de stele
De-ar sta mai mult în inimă şi-n cele
Ce prea statornice-s în firea ta,
Alt sens în Toamnă, sigur, ar vedea:
În pasul ei elastic este viaţă
Şi-n frunzele desprinse şi în ceaţă...
Culorile le-aşterne-n alt tablou,
Nimic din ce pictează nu e nou,
Şi totusi...! vechiul lumii -cel ce moare-
Aduce Viaţă.... viaţă viitoare
Din care tu şi eu, poeţi de vreme,
S-aşternem lumii ăsteia, poeme;
Spui... vals de frunze plânse peste tot?!?
Ah, te-aş opri, nu spune iar, nu pot...
Că-n frunza-i scuturată ce o poartă,
Dumnezeieşte-i de... nevinovată!

poezie de Shanti Nilaya
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zefiruri parfumate

Trec orele rând pe rând,
în urma lor rămân
gânduri trecătoare
din tot ce-a fost
în nemărginitele uitări
un glas, o umbră
sub o frunză, sub o floare
într-un răsărit de soare
privesc cu emoţii
alba dimineaţă
îmbrăţişând o lume-ntoarsă
din poveşti
clipa ascunsă se răsfrânge
pretutindeni...
în zefiruri parfumate
ne aduce din toamnă-n primăveri.

poezie de Maria Ciobotariu (15 mai 2017)
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din cravaşe iese fum

Creşte bârfa ca urzica
Lângă margine de drum,
Într-o rană a iubirii
Sunt cravaşe, iese fum.

Stă cu braţele în cruce
O duduie bârfitoare,
Pe la ea trecut-au mulţi
Pentr-o clipă-nălţătoare.

Şi nu-i pasă. Ea-i femeia
Tocătoare de iubire,
Are tact, ştie să pună
Şiretlicu-n tăinuire.

Bârfa creşte, ea o creşte,
Chiar la margine de drum
Şi când jură că-i cinstită
Din cravaşe iese fum!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunzele tale

Ca tine, pom cu-atât belşug de frunză,
Aştept un fir de vânt să mă pătrunză.
Frunzele tale sunt simţirea mea
Fremătătoare, ca şi ea.
Un simţământ, o frunză legănată,
Mişcându-se tot pomul dintr-o dată.

Tu câtă frunză ai şi câte crăci
Eu tot atâtea am, însă ascunse,
Când mă frământă îndoiala sunt
Înfiorat, din vârfuri până la pământ,
De unde alte ramuri se-mpereche
Şi caută o lume să iasă-ntr-însa, veche.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunza albastră

Într-un alai de frunze verzi
Ai să zăreşti si nici nu crezi
O frunză mică albăstruie
Zburând spre cer albit de nori
Şi jos o mare de nuanţe
Toate albastre...

- Ce ai păţit, frunză albastră?
Esti suparată? Eşti bolnavă?
Intreabă frunzele surate

_Nu am nimic dar m-a pictat
O fată tânără săracă
O pictoriţă talentată
N-avea niciun banuţ in geantă
Iar lângă şevalet pe masă
Avea numai culoare albastră.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt vântul

Eu sunt vântul, tu eşti frunza
Ce-a picat în calea mea,
Şi acum te port pe braţe,
De-ai fi frunză, de-ai fi stea.

Ochii tăi vărsară lacrimi
Când tu te-ai desprins de ram,
Că citeam în ei tristeţea,
Apoi şi eu mă întristam.

Sub aripa-mi ocrotitoare
Am să te pastrez mereu,
Că-n loc de frunză, eu văd floare
Şi-i pe placul sufletului meu.

Dar, curând vei înflori
Şi voi simţi mireasma ta,
Atunci... Eu te-aşez la rever
Ca să rămâi pe veci a mea.

Vreau să văd pe chipul tău
Un răsărit de soare
Şi-un zâmbet cald, fermecător,
Nu frunză strivită sub picioare.

Nici focul n-are să te-atingă,
Nici ploaia de blesteme,
Că voi face din foc stele
Şi din ploaie crizanteme.

Eu sunt vântul, tu eşti floarea
Şi-am pornit sa te găsesc...
După mireasma ta ameţitoare
Ce mă-ndeamnă să te iubesc.

de Gheorghe Deniştean
(Denygigi)12.11.2017

poezie de Gheorghe Deniştean (12 noiembrie 2017)
Adăugat de Denygigi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adierile de toamnă

Peste mica mea livadă
îmbrăcată ca o doamnă,
Brumele încep să cadă,
semn că vine mândra toamnă.

A căzut din pom o poamă,
lângă ea o frunză moare.
Adierile de toamnă
dau grădinilor culoare.

Alte frunze ce-s surori,
nescuturate de vânt,
Cad şi ele peste flori
aşternute la pământ.

Mărunt se scutură un nor
peste frunzele căzute.
Coboară iarna-încetişor
de pe crestele de munte.

poezie de Dumitru Delcă (septembrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunză în vânt

Ce verde-ai fost, frunză în vânt...
Rugina te-a cuprins a toamnă.
Azi dai cu fruntea de pământ,
Viaţa, nimic nu-ţi mai înseamnă.

Pluteşti spre ultimul popas
Al celei izbăviri depline,
Spunând la toate "bun rămas"
În drum spre viaţa care vine.

Nici nu mai fluieri ca odat'
Când mi te alintai la soare,
În tril de păsări, minunat
Şi-a ploii sfântă sărutare.

O brumă crudă te-a răpus
Când te-mbătai de fericire
Privindu-ne pe toţi de sus,
Căci ramu-ţi dăruia iubire.

Şezând acuma în genunchi
Între surate deja moarte,
Nu mai cunoşti bătrânul trunchi.
Din seva lui ţi-a făcut parte.

Ce verde-ai fost la vremea ta...
Dar când visai a fi mireasă,
Blestemul toamnei secera
Mlădiu-ţi trup din umbra deasă.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (11 ianuarie 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe o frunză cât o ţară

Pe o frunză cât o ţară
Creşte mare o omidă,
Ronţăind dulce hotar
Vrea cu aripi s-o cuprindă.

Fluture duios devine,
Zboară ţanţoş pe sub nori,
Peste zări, în altă ţară
Uitând fraţi, uitând surori.

Şi cum frunza-i cât o ţară
Şi ţara e cât o frunză,
Dorul devine amar:
Un descânt de buburuză.

Timpul ronţăie la toate
Ca omida din poveste,
De tânjeşti în zbor să fii
Frunza cade, nu mai este!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fir necunoscut

Ieşind din verde fir ai apărut
Fată transparentă din zefir
Iarbă verde fir necunoscut
Ochii frunze verzi de trandafir

Apari zâmbitoare din frunză
Mergi pe iarba verde necosită
Pălăria ta e verde şi confuză
Păsările-ţi cântă ţie eşti iubită

Fir de iarbă trestie mlădie
De mijloc te as prinde odată
Îţi sărut urechea cu o melodie
Iubirea mea-ţi o dărui ţie toată

Eu nu ştiu, eşti adevărată fată
Sau eşti verdele din vânt turbat
Iluzie ce în vis şi gând se arată
Mă păcăleşte dar sunt bărbat

Am să te pândesc pe înserat
Îmbrăcat în verdele broscoi
Stau pitit la margine şi însetat
Oare cine-i mai isteţ din noi

De eşti fata ce am visat mereu
Am să-ţi cad chiar la picioare
Sufletul îţi dăruiesc chiar eu
Te sărut şi-ţi cer acum iertare

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Metabolism interzis

De forma unor sâni ţi-e sete
a unor sâni de fată mare
să o dezbraci pe îndelete
ameţind brusc de mirare

Ce sâni de fată mare
sunt parcă nişte porumbei
privirea care-i vede doare
de lacrimi ochii sunt mai grei

Sunt parcă nişte porumbei
când o dezbraci pe îndelete
fiebinţi cad florile din tei
de forma unor sâni ţi-e sete

A unor sâni de fată mare
dar taina lor e-n muguri oare

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme (1 mai 2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un oftat de libertate

În ploaie regăsesc ceva, un fum ascuns, nedescifrat,
Un alt pământ de undeva şi-un văl de nimeni admirat,
În ploaie, gustul verii rupe ultimul frunzet pătimaş,
Şi bolta pare, că se umple, cu toamna rece din oraş.

Pe străzi, copacii se aprind în mers de horă monotonă,
Stindarde-n frunze brumării au calea lor neuniformă,
Se duc în întuneric jalnic, când în amurg e solul vechi,
De toamnă şi de vorbe calde, venite încă la priveghi.

Priveghiul frunzelor se naşte în Templul toamnei ruginii,
Şi ochii negri, şi albaştri, îşi plâng de dor, de-ai lor copii,
Aceste frunze dezolate, cu soarta lor tremurătoare,
La mijlocul morţii uscate, în verzi lumini roiesc sub soare.

Ca neam din neamul cel ales, frunzele de om se ţin,
Neavând un zbor, de recules, nu plâng, ci tremură puţin,
Ca firele de viaţă scurtă, în lunga lor desfăşurare,
Înmuguresc noua cohortă, luând a pomilor culoare.

În ploaie regăsesc o frunză, căzută e în apa vie,
Învăluindu-mă pe mine, în viaţa ei de sihăstrie,
Rămân în apa curgătoare, în cercul frunzelor mirate
De-atâta cer, ce se prelinge, într-un oftat de libertate.

poezie de Lilia Manole (3 august 2016)
Adăugat de liliamanole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunza albastră

Intr-un alai de frunze verzi
Ai să zăreşti si nici nu crezi
O frunză mica albăstruie
Zburănd spre cer albit de nori
Si jos o mare de nuante
Toate albastre...
-Ce ai paţit frunză albastră?
Esti suparată? Esti bolnavă?
Intrebă frunzele surate
_nu am nimic dar m-a pictat
O fată tânără, săracă
O pictoriţă talentată
N-avea niciun bănuţ in geantă
Iar langă şevalet pe masă
Avea numai culoare albastră.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caneluri

Copacul ăsta se uită la mine de câteva ore.
Îmi tâmplăreşte gândul de acum,
Se uită la mine, la tine, la toate.
Degeaba mai sorb înfiorări din gândul cu tine
În seara asta nu freamăt,
Nu mai am foame, nu mai am sete
Mi-e teamă să adorm, să nu alunec.....
Îmi dezleg ochii din eşarfa ultimei înserări
Canelurile copacilor păstrează umbra
Sărutările, şoaptele, emoţiile
Iar scoarţa lumina, candoarea şi ura,
Tot cad frunze din teiul înalt
Sus, pe o crengă, ferită de aştri,
O frunză a prins forma unri inimii
A inimii mele sau a altcuiva.
Se apleacă uşor, tot mai mult spre pământ

poezie de Lidia Pasat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!