Aceasta este grădina: culorile vin și se duc
Aceasta este grădina: culorile vin și se duc,
azur fragil pâlpâind pe-aripile de la marginea nopții,
absolutul luminând în tăcere clăbuci aurii de mari proporții,
verde tăcut și persistent ca frunzele de nuc.
Aceasta este grădina: buze strânse pentru-a sufla în flaute
reci din întunecimi enorme și pentru-a cânta melodii blânde
(la harfele cerești cu strune tremurânde)
fețe invizibile, fantomatice și, mai ales, precaute.
Aceasta este grădina. Timpul, desigur, va reclama recolta sacră,
iar tăișul morții va trimite la odihnă multe flori
pe-alt tărâm unde alte cântece se vor cânta,-n lumina altori zori;
și, totuși, acum Ele sunt aici, ca într-o vrajă parcă,
ca și cum printre pomi căzuți într-un somn etern anume
niște fântâni cu degete de-argint fură-această lume.
poezie de E.E. Cummings, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre muzică
- poezii despre tăcere
- poezii despre recoltă
- poezii despre lumină
- poezii despre verde
- poezii despre timp
- poezii despre somn
- poezii despre publicitate
- poezii despre prudență
Citate similare
Grădina în lumina lunii
O pisică neagră printre trandafiri,
Brumărele, liliac sub secera lunii noi,
Mirosul dulce de heliotrop și toate miresmele nopții.
Grădina stă nemișcată,
Beată sub lumina lunii.
Întru totul supusă parfumurilor,
Rătăcind printre visele de opium din faldurile macilor.
Felinarile licuricilor se-aprind și dispar
Sus, deasupra prospețimii aurii a bobocilor,
Jos, printre florile de ciucușoară de la picioarele mele.
Licărul lunii pe frunze și pe garduri de merișor,
Lănciile lunii pătrunzând printre tufanii bulgărilor de zăpadă.
Numai micuțele fețe ale panseluțelor sunt alerte și curioase,
Numai pisica, torcând printre trandafiri,
Scutură o ramură și întrerupe simetria modelului,
În vreme ce apa se frânge și se prelinge de pe o frunză.
Atunci sosești tu,
Și ești tăcut ca grădina,
Și alb ca florile de bărbișoară,
Și frumos ca scânteile tăcute ale licuricilor.
Oh, iubire, vezi acei nuferi portocalii?
Ei au cunoscut-o pe mama,
Dar pe cine, care-i al meu, îl vor cunoaște ei
După ce voi fi dispărut?
poezie de Amy Lowell, 1874-1925, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre pisici, poezii despre frunze, poezii despre zăpadă, poezii despre visare, poezii despre trandafiri, poezii despre picioare sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Rondel la Toma-Dalin
În grădina Toma-Dalin
Ne-am reunit niște colegi,
Încă nu eram moșnegi,
Nu căzusem în declin.
Uni-s localnici, dar nu vin,
Nu poți să-i înțelegi!
În grădina Toma-Dalin
Ne-am reunit niște colegi,
Unde ne-am simțit ca regi
Ospătându-ne cu vin,
La taifasuri ore-ntregi.
Aștept și anii care vin
În grădina Toma-Dalin.
rondel de Ioan Friciu (5 septembrie 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre monarhie
În grădina mea există un mare spațiu rezervat sentimentelor. Grădina mea cu flori este în același timp grădina mea cu gânduri și vise. Gândurile cresc la fel de libere precum florile, iar visele la fel de frumoase.
citat din Abram L. Urban
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre visare
- citate despre gânduri
- citate despre flori
- citate despre timp
- citate despre spațiu și timp
- citate despre libertate
- citate despre frumusețe
- citate despre existență
- citate despre creștere
Trista grădină
Grădina mea e tristă, căci venit-au
Jivine să o calce în picioare
Fără să-ntrebe nimeni de dorit-a
A viețui, sau dacă vrea schimbare
Grădina mea-i uimită, i se pare
Că agresorii-i sunt prieteni buni,
Că primul... și apoi ce mai apare
Sunt drept stăpânii ei, de la străbuni
Grădina mea, mirată, moare-ncet
Cu o tristețe-n suflet infinită,
Gândindu-se că s-a păstrat concret
De-a ne hrăni și pentru-a fi iubită
Grădina mea mă strigă cu glas stins,
Simțindu-mi empatia implicită,
Să-mi fie mie patrie și vis
Ce se-mplinește-n inima-mi rănită
Grădina mea mă-mbrățișează tare,
Eu i-am rămas și ea mi-a rămas mie,
Uniți pe veci aici, în locu-n care
Pildă vom fi-n respectul pentru glie...
poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viață, poezii despre tristețe, poezii despre suflet, poezii despre schimbare, poezii despre respect, poezii despre prietenie sau poezii despre patrie
Bucuria copilăriei mele a fost grădina cu flori din mahalaua Cărămidarilor. Era plină cu lalele, garoafe și micșunele, lăcrămioare, trandafiri și rozmarin, de narcise, bujori și panseluțe. Am învățat și-o mulțime de cântece, de la tatăl meu și de la cei ce lucrau în grădina noastră, mari cântăreți. Îmi aminteam, auzindu-l, de o vorbă a tatii: cică leacul cel mai bun împotriva mâhnirii este cântecul.
citat din Maria Tănase
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre muzică, citate despre învățătură, citate despre tristețe, citate despre trandafiri, citate despre superlative, citate despre narcise, citate despre lalele sau citate despre garoafe
Rondelul beat de roze
De roze e beată grădina
Cu tot ce se află-mprejur
E beat și cerescul azur,
Și zâzâie, beată, albina.
Se clatină parcă lumina,
Un tunet e simplu murmur.
De roze e beată grădina
Cu tot ce se află-mprejur.
Dar iată
A mea nu e vina
Chiar eu, în gentil trubadur,
Visând, lângă-al apei susur,
Mă schimb, așteptându-mi regina
De roze e beată grădina.
rondel celebru de Alexandru Macedonski
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre alcoolism, poezii despre vinovăție, poezii despre roz, poezii despre apă sau poezii despre apicultură
Mentalitate
pe cărări de doruri sunt un biet trubadur
un visător romantic, incurabil candriu
timpul îmi face chipul cu fragil contur
totuși în viață sunt ceea ce vreau să fiu.
sunt floarea primăverii cu ochi de stele
cu mâinile petale ce sărută lumina
se scaldă în rouă gândurile mele
sângele meu cântă cum cântă grădina.
sunt versul verde din zile de Mai
lumina soarelui vibrează în voce
susurul cuvântului cu splendori de rai
mi-a urcat pe culmi iubirea precoce.
nimic nu-i mai frumos ca dragostea pe lume
însoțită de vers a dobândit renume.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre versuri, poezii despre poezie, poezii despre iubire, poezii despre zile sau poezii despre voce
Grădina speranțelor
Cu inima îți dau bun venit,
Cu zâmbetu-mi cald, te-am dovedit
Și gând în iubiere am plinit.
Eu o copilă tu heruvim...
Hai, vino cu cu mine să privim,
Violetele din neodim.
Privește, poiana-zânelor
Se-ntinde-n multicolor covor,
Ea e Grădina Speranțelor.
Aici păsările își au cuib,
Pentru noi a venit și un scrib,
Iubirea e acum un Sahib.
Imaginează-ți că suntem noi,
Grădina eu o fac cu fiori,
Gândindu-mă la tine în zori...
poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păsări, poezii despre inimă, poezii despre gânduri sau poezii despre copilărie
Rondelul tău
Ai plecat în colț de rai,
La grădina ta cu flori...
Cu ochii veșnic visători,
Te crezi acum în luna mai.
Te prind îndată dragi fiori,
Visând c-alăturea mă ai...
Ai plecat în colț de rai,
La grădina ta cu flori.
Îți simt tremurul din grai,
Ca roua picurată-n zori,
Esența vieții pentru flori,
Ce râd și vara ca în mai...
Ai plecat în colț de rai.
rondel de Ioan Friciu (18 iulie 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre râs, poezii despre rouă, poezii despre religie, poezii despre rai, poezii despre ochi sau poezii despre flori
Dacă vezi că peluza din fața casei altuia este mai verde, se poate întâmpla ca proprietarul să-i acorde o atenție și o îngrijire mai deosebită. În plus, nu uita că atunci când privești grădina altora, alții privesc grădina ta.
Colin Turner în Născut pentru succes
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre verde
Ghiocelul - clopoțel
Vremea s-a încălzit afară.
Ca oricare prichindel
aștept și eu să răsară,
ghiocelul-clopoțel.
De sub stratul de zăpadă
frunzele încep să apară.
Între ele, o floare albă,
gingașă pălărioară.
Floarea, ca un clopoțel,
trimite veste în țară
că nu mai e iarnă de fel.
De-acuma e primăvară.
Copacii vor înfrunzi,
florile vor înflori,
Cucul va cânta în luncă,
copiii vor alerga,
cu fluturii se vor juca.
Oameni vor ieși la muncă,
Și, pentru-a nu știu câta oară,
va fi iarăși primăvară.
poezie de Dumitru Delcă (20 februarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre primăvară, poezii despre muncă, poezii despre jocuri, poezii despre iarnă sau poezii despre ghiocei
arc
octombrie câmpiei
dăruie strălucire din argintul brumei
în mijloc un copac, un singur copac
singur
raze înjumătățite diluându-i umbra
lasă o pată aurie și nu-nțeleg
de unde vin tonuri de violet acolo și
aproape nud copacul, acum
câte păsări îl mai știu, câte
se vor întoarce să-i aducă
sau să-și ia felii de libertate?!
octombrie meu este altfel
mai neceremonios de data aceasta
ca un păstor
păstorul oilor mele pastel, mi le mână
spre constelații nenumite
neputincios într-un fel
aștept pe aprilie când câmpia aceasta
oh, câmpia aceasta
îmi va ști
violet-auriul umbrei anume
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre copaci, poezii despre oi, poezii despre nuditate, poezii despre libertate, poezii despre constelații, poezii despre brumă sau poezii despre argint
Reflexii
în casa aceasta cu multe oglinzi
se târau pașii noștri
și-un soare plăpând
ținând isonul unei cântări absurde.
în casa aceasta diminețile nu mai au gust de pâine,
nu mai promit nimic, nicio poveste...
până și moartea se rătăcise
într-un azil neîncăpător,
când eram atât de singuri.
în casa aceasta oglinzile sunt fluide,
nu le poți refuza lumina,
se reinventează lacrimă de copil,
nici cerul nu se sfârșește
cu îngeri căzuți!
poezie de Eugen Pohontu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre pâine, poezii despre promisiuni, poezii despre moarte, poezii despre dimineață, poezii despre absurd sau poezii despre Soare
Într-o grădină veche
Miros de iarbă în maroul verde
Se clatină ușor pe iazul plin de viață,
Pășunile-s înfășurate-n ceață
Și fluturele pe câmpii se pierde.
Terasa părăsită stă la soare,
Peștii de aur strălucesc în apă,
Norii plutesc pe-a dealurilor pleoapă,
Străinii pleacă-ncet în depărtare.
Lucesc frunzele căci tinerele fete
Trecură-n zori și ele pe aici
Iar râsul lor rămas-a-n frunze mici,
Un faun dansează auriu pe îndelete.
Comentarii
Textul este clar și cuprinde ceea ce anunță titlul. Este descrisă o grădină veche, cu iarbă, iazuri, aur, câmpii, fluturi, o terasă, deal, străini, dansul unui faun - nu grădina părintească din Pfeifergasse unde locuise, ci o grădină publică. Această grădină este cunoscută din opera lui Trakl, este grădina "Mirabell" în apropiere de Salzburg, care revine și în "Muzică în Mirabell" și apare și acolo ca "grădină veche". Și aici ne întâmpină din nou mirosul de iarbă, care joacă un rol deosebit la Trakl, asociat cu "grădina" (așa cum citim și aici) sau "feminin" (în "transformare", și acest parfum face ca poemul, dintr-n simplu pastel să devină o pictură impresionistă. Cu toate acestea, chiar și o primă privire asupra imaginii "crinilor de apă" ai lui Monet, arată diferența stilistică, în primul rând mediul descris.
Pentru Trakl, această grădină are o semnificație deosebită ca un loc al întâlnirilor avute acolo. Există și o "acțiune", chiar dacă acest lucru este indicat în primul rând de locația "într-o grădină veche". "Străinii pleacă-ncet în depărtare" câștigă în această acțiune o greutate deosebită. "Trecură-n zori și ele" ("tinerele fete") aici, acum "Străinii pleacă-ncet în depărtare". Două indicii s-ar putea referi la o dramă, dar sunt, de asemenea, de înțeles ca o simplă afirmație a faptelor și diferența dispare aici. Chiar și prima strofă descrie această tensiune deosebită între facticitatea presupus inofensivă și indiciul unei drame.
Verdele este maro, "iarbă în maroul verde", "pășunile" sunt "înfășurate-n ceață", (voaluri albe) "fluturele pe câmpii se pierde". Un paznic al parcului ar putea apărea în acest peisaj, dar și un demon ("faun").
poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre parcuri, poezii despre fluturi, poezii despre dans sau poezii despre tinerețe
Din decembrie și până în martie, pentru mulți dintre noi există trei grădini: grădina de afară, grădina din ghivece dinăuntru și grădina ochiului minții.
citat din Katherine S. White
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre ochi
La toamnă, îmi voi aduna toate durerile și le voi îngropa în grădina mea. Când aprilie va înflori din nou, iar pământul și primăvara își vor celebra cununia, grădina mea va fi plină de flori minunate și rare.
citat clasic din Khalil Gibran
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Khalil Gibran despre flori, citate despre toamnă, citate despre primăvară, citate despre nuntă, citate despre durere, citate de Khalil Gibran despre durere, citate despre celebritate, citate despre Pământ sau citate de Khalil Gibran despre Pământ
Mare-ți e grădina, Doamne
Grădina Ta - care-i destul de mare
(În care întâlnești și răi și buni),
Noi te-am ruga, ca printre pomii-n floare,
Să faci aici și-o casă de nebuni!
epigramă de Virgil Petcu (mai 2011)
Adăugat de Virgil Petcu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe epigrame despre nebunie, epigrame despre flori sau citate de Virgil Petcu despre flori
Cărăbușul arămiu
De sub frunza mătăsoasă
Cărăbușul arămiu,
Își aruncă haina groasă
Și-o pornește-așa zglobiu.
Printre flori de păpădie
Mititel și prea grăbit,
Caută acum chirie
Într-un loc mai potrivit.
Că-n grădina cu flori multe
O găină a scurmat
Și trebuie să se mute
Căci căsuța i-a stricat.
Vino, în bucătărie,
Chiar aici în casa mea,
Îți voi da acum chirie
Într-un colț pe dușumea!
poezie pentru copii de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vestimentație, poezii despre găini sau poezii despre chirie
Și jucară și jucară, până despre ziuă. Când, deodată, încetând muzica de a mai cânta, ieși ca din pământ o masă încărcată cu de toate bunătățile, și ce este pe lume, și ce nu este. Se puseră cu toții la masă și mâncară și se chefuiră cât le poftiră inima. Argatul de la grădinărie ședea în colțul lui unde se așezase și privea, lăsându-i gura apă. La masă le slujea niște arapi, îmbrăcați în niște haine foarte scump împodobite. După ce se sculară de la masă, prinseră a se întoarce acasă. Se întoarseră iarăși pe unde au fost venit. Băiatul se ținea după dânsele, ca dracul după călugăr. Când fură a trece prin grădina cu frunzele de argint, ce-i dete argatului prin gând, că numai rupse o rămurică dintr-un copaci. Un freamăt puternic se făcu atunci în toată pădurea, ca de o furtună ce vine întărâtată asupra copacilor; și totuși nici o frunză măcar nu se mișca din loc, ba nici măcar nu se clătină ca de o adiere de vânt barim.
Petre Ispirescu în Cele douăsprezece fete de împărat și palatul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre frunze, citate despre copaci, citate despre vânt, citate despre vestimentație, citate despre religie, citate despre păduri sau citate despre inimă
În grădina vieții
în grădina vieții eu mă simt o roză
împletită în cunună cum nu s-a prevăzut
nu sunt spinoasă nu sunt o mimoză
în leagănul angelic mereu am șezut.
soarta mea se-ndreaptă spre apoteoză
poeți și filozofi în lume am văzut
în grădina vieții eu mă simt o roză
fericită că în bezne nu am căzut.
mulțumescu-ți Doamne m-ai scăpat de nevroză
am tâmplele albite în mod neprevăzut
cuget în noaptea luminată de veioză
la îngerii albaștri care au decăzut.
în grădina vieții eu mă simt o roză
împletită în cunună cum nu s-a prevăzut
rondel de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre noapte, poezii despre filozofie sau poezii despre fericire