Respirăm
tăcerea șlefuiește prezentul
ca noi să ne auzim,
printre frunze singurătatea teiului
vindecă cu ochiul de lumină umbrele crengilor.
vocea ta mă cuprinde în cuvintele ce rămân fără margini,
o mână îți atinge mâneca hainei
și caut privirea din toamna veche
printre cioburi sfărmate din sensul interzis.
noaptea a rămas în tremuratul frunzelor,
secunda tăcută pictează în vene un haos singular în amurg.
rodește o formă perfectă din visul trezit
odată cu dimineața intrată pe geam,
un fel de astupare a golului etern.
în ecoul cu mii de imnuri,
respirăm împărtășit din târziul timpului final.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre tăcere
- poezii despre timp
- poezii despre frunze
- poezii despre voce
- poezii despre visare
- poezii despre vestimentație
- poezii despre toamnă
- poezii despre tei
- poezii despre singurătate
Citate similare
Fără vis
ceva din tine dizolvă o parte din mine
se naște un zâmbet neîntrebat
dimineața miroase a metafore agățate de tălpi
ipotezele desfrunzite recompun resturi de stele
se desenează pe perete un zbor spre fereastră
mă definesc într-o respirație înfometată
lumina din palme devine stingheră
locul pe care stau e străin
fac un armistițiu între mine și cuvinte
pentru a nu tulbura verticala pe care urc
povara verbului mă apasă
pierd din lumină ascultând pendula timpului
bucăți de albastru răsturnat
te estompează tăcerea golului înflorește
rămân fără vis pe o paralelă verde cu frunze ucise
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre lumină, poezii despre zbor, poezii despre zâmbet, poezii despre verde, poezii despre verb sau poezii despre stele
Cuvinte nerostite
percepțiile din unghiurile verzi
revin ca niște flash-uri
rupând o parte din mine.
o încăpățânare se construiește
printre bucăți de ruine
ce ard în fiecare por,
din ploaia de frunze căzută în vene.
ochii părăsiți nu împiedică durerea
și nici umbrele dansând pe pereți.
spațiul continuă să respire în tăcere
neconstruind nicio ușă.
cuvintele mele rămân cu mine,
nerostite,
în labirintul acesta cu pereții atârnați în cui
și ferestre interzise.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre cuvinte, poezii despre încăpățânare, poezii despre ploaie, poezii despre ochi, poezii despre interdicții sau poezii despre durere
Cobor din cer
o umbră se așază pe față
mă-ntorc în miezul adâncului
în târziul unde aleargă fantasmele
am fost prezentă în strălucirea unei priviri
a unei flori
a unui gest
fiorul izbucnit în lumină a înlocuit
cuvintele odihnite în mine
și a crescut verdele frunzelor
tu ai rămas nedescifrat în inundarea verde
ascuns în ridurile insomniei
în visul presărat cu eclipse
nu știu ce înseamnă două aripi verzi fără lacăt
privesc începutul sfârșitului orizontului
rămas înfipt în pământ
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre început, poezii despre sfârșit, poezii despre odihnă, poezii despre insomnie sau poezii despre flori
Din aer
din aer se adună vibrații rămase pe frunze
mâine mă voi surprinde între două lumi
cu palmele înghețate
metal pe vorbe
într-o zi peticită cu lumină oarbă
cuvintele deliberat uitate
vor aștepta să se răstoarne regulile
totul să devină aproape
cu teii căzuți peste umbrele lor
și tu cu o inimă mare ca o ploaie de lavă
obosiți de haos
locuind altfel în brațele tale
nu ne vom spune nimic
voi plonja în târziul inutil
într-o libertate
în propria mea fugă spre roșu
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viitor, poezii despre uitare, poezii despre roșu, poezii despre libertate, poezii despre inimă sau poezii despre gheață
Prezentul
Nuanțat pe scara timpului
Nimic mai oportun ca prezentul
Un infinit infim de mii de stele
Și alte multe mii de carate
Concentrat în propriul sistem
Singular în plan sensibil
Absolut în stăruință
Trainic în statornicie
Desăvârșit în existență
Nelipsit din cotidian
De față în orice moment
Ne despărțit de existență
Călător cu viteza timpului
În sincronism cu vremurile
Asul din mâneca lui Cronos
Să fie prezentul mare spirit
Cel de toate clipele
Singularitate imanentă
Inspirație de la Big Bang.
poezie de David Boia (9 iunie 2015)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viteză, poezii despre prezent, poezii despre perseverență, poezii despre perfecțiune, poezii despre infinit sau poezii despre existență
Ia-mă de mână
ia-mă de mână,
așa mă simt frumoasă,
cu apa din mine nesălcie și sarea mai puțin sărată.
într-o alcătuire dintr-o ploaie de frunze,
cu amurgul ce cade din mine înapoi și înainte
sub luna ce ucide și mă împarte-n așchii.
printre vocale rămâne așteptarea,
vibrează deasupra-mi nuanțe-n destrămare,
cuvintele respiră materia-n durere.
desfid hotarul care duce-n haos,
nepăstrând distanța sacră de măsură,
pe-un drum neînsemnat pe nicio hartă
să alergăm, ținându-ne de mână.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre hărți, poezii despre graniță sau poezii despre frumusețe
E tot mai toamnă
E tot mai toamnă
în cuvintele păstrate printre vișini,
locul de plecare s-a destrămat
pentru o cămașă uitată în cuier.
Liniștea mea fugărită s-a scurs într-o clepsidră,
uitări sonore desprind o lumină nouă,
printre crengile copacului învelit în frunze,
noaptea e-nchisă într-o eclipsă.
Itinerarul pasager atinge sentimente încremenite
dintr-o libertate închipuită,
dincolo de hotarul silabelor,
unde timpul este reciclabil.
Toamna e o trecere spre înserare
unde rugina se-mparte pe frunze,
iar rujul rămâne mereu în calendar.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vișine, poezii despre seară, poezii despre ruj sau poezii despre noapte
Primăvara
primăvara crește în urma mea,
sfâșierea ei lasă urme pe tâmple.
în fiecare zi decorul răscolit
mi te fură câte puțin.
mirosul dimineții,
strigătul frunzelor ucise de pași,
tăcerea golului ostil,
amprenta ta din lacrima uscată,
toate-s lumea mea, de timp limitată.
lumina mă pierde și mă uită,
cuvintele nevătămate rămân cu mine
ca o umbră lungă în care te aduc
în clepsidra golită de timp.
un cearcăn din stele arse
îmi construiește cerul ca un cort durut.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre primăvară, poezii despre limite sau poezii despre dimineață
Poem nerefuzat
din preistoria pașilor
obsedați de a merge printre stele,
rămâne amurgul concentrat pe frunze,
o comemorare a absenței din secundele verzi,
șiruri de gând albastru prezent
în cuvintele ce vin spre altoire,
înainte de acoperirea golului pustiu.
închisoarea prismei clonează miraje fără identitate
reînviind o stare de fluturi,
din bucăți de iubiri dezintegrate,
din distanțe înjunghiate de lumina
ce-și sparg alcătuirea,
curgând palpabil pe buze.
prelungește un aer primăvăratec
ce o luase anapoda pe altă cărare,
așezând literele aprinse în cuvântul stins,
creând poemul nerefuzat de lună.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie, poezii despre secunde, poezii despre iubire, poezii despre gânduri sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Arome viclene
luna bate cu degetu-n geam
niște frunze urcă pe umeri
ispitele gem în pahare arzând
liniștea pleacă-n mătase de fluturi
cer cu uși închise
arome viclene
sfinți din icoane în haos
printre vitralii lumina virgină
nu vrea să devină adaos
prăpăd în inimi și beznă-n priviri
cuvintele atârnă deasupra de gând
pe cupola plină de fum și cafea
orașul invadează-n lumini.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre virginitate, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie, poezii despre oraș sau poezii despre icoane
Ai rămas
ai rămas în căutarea aceea absurdă
din o mie și una de nopți,
chemată acolo de imposibilul efemer
construit de frunzele cu mesaj codificat.
inocența mă privea agățată de tălpi,
celulele verzi se învârteau degeaba.
dezvelitul geam dădea peste noapte
și-n alte orizonturi plecau cuvintele
când fata morgana sărea din metafore
zburdând în lumină.
în cealaltă jumătate a lumii
se prelinge un singur sens
cu o întoarcere refuzată de timp
spre urma pierdută
mascată de umbra fierbinte a frunzelor.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre măști, poezii despre metafore sau poezii despre inocență
Nu ești
o lumină mușcă din albastru,
dansează desculță,
fără nume și glas,
reface pe curba orizontului visele despicate.
un paradis verde se naște printre stele buimace
odată cu primăvara demascată
ce-și strecoară extazul
și dincolo de obloane și perdele.
verdele trăit și-a lăsat sarea
devenind piatră albă lucind printre gânduri.
frunzele neliniștite restituie sonor
respirația cuvintelor verzi.
nu ești printre cuvinte.
la capătul liniștii sparte
mă dor cuvintele, pătate de uitare.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viață, poezii despre rai sau poezii despre naștere
Involuție
mă refac după orele măcinate de rugină
în materialismul crepuscular,
expansiunea cunoașterii inventate în lăcașuri de cult,
mă adun din pânzele albe
și mă opresc în târziul dimineții ce-mi bate-n geam.
mi-e foame de lumina întunericului,
mi-e dor de umbra ascunsă-n gând,
de zborul hotărât să-ntoarcă toamna din drum.
o și ce proiecție interstelară cu clipe rotunde
împrăștiate de pe umărul tău într-o undă de bucurie
expulzată de pașii grăbiți îmi luminează calea opacă.
un fel de involuție nevindecată de suspinul copacilor
și frunzelor scăldate-n verde.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, poezii despre ore, poezii despre involuție sau poezii despre inventatori
Pluteam
pluteam peste goluri,
o explozie celulară ploua înăuntru,
un șuier de arbori biciuia lumina,
secundele veneau de după lună.
prezentul a făcut
din libertate o formă cu margini
rătăcind verdele-n albastru,
un repetat clișeu se-nșiră pe timp.
evadez în oaza surdă
cu trupul agățat de-un cântec de greier
printre curbe obosite,
înțelegând cum tăcerea din vid nu-i tăcere.
în mine e un loc pregătit pentru
sunetele picăturilor de ploaie,
silabele ce suflă în jarul mocnit,
pentru literele ce mă chinuiesc
când te aștept să intri în poem.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sunet sau poezii despre oaze
Printre sunete
rătăcesc printre sunete cu diferite frecvențe,
caut frecvența ultimului pas rămas în aer,
ecou pierdut și vag.
undeva într-un tablou răsturnat
un zâmbet trece prin mine
și chipul meu din toamnă
e reîntors din vreme.
dincolo voi coborî o alta,
înaintea cuvântului rostit de pe acum
cu fragmente din soare, din geamul în care te-am văzut
și cu ultima fărâmă din mine.
rămâne doar să mai găsesc frecvența
și mă vei ocupa în întregime.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre aer sau poezii despre Soare
Ochiul
sunt într-un ochi
din care n-am plecat niciodată
sunt o aplicație conectată la o alertă sinestezică
șuierul cuvintelor trece prin mine
speriind atomii fluxului roșu
și coborând o umbră peste cer
o melancolie roz delectează visele sparte
o tristețe neagră întunecă terenurile virgine
locuite de stele
îngerii albaștri devin albi aproape incolori
ascunși printre flori
habar n-ai cum întârzie cuvintele
pe locul jupuit de lumină
brațele rămân fără viață
arsuri brume și ziduri violete
schimbă clipele fără culoare
ochiul pironitor
mă soarbe și mă doare.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre tristețe sau poezii despre schimbare
Printre cuvinte
încă te mai iubesc,
printre cuvintele nespuse vreodată
cu umbrele lor de întuneric,
dincolo de zid și fereastră
în nenăscuta înserare vulnerabilă
la mirosul de tei și de algă.
încă te mai iubesc, dincolo de pernă,
de distanța dintre lună și soare,
printre neînțelesuri de genunchi și de iarbă.
ies din mine pentru spațiul de rest
în care ești cu clipele tale-n inele,
uitarea lunecând peste frunze,
cu vise agățate de stele,
încă te mai iubesc, când cad culori peste frunte.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Visez
visez, fără să am nevoie de verde,
fără să mă adaug unui cer străin.
rămân în deșertul lumii muritoare
cu mâinile libere de mângâieri
și-un strigăt suspendat printre culori închise.
cuvintele stau.
luminile toate aleargă spre negru.
ultima taină de verde îngheață.
în propriul vis nemișcarea destinului e dusă la capăt.
rostogoliri rezistente de supraviețuire
împart luna-n amurg
și miresme de nuferi dimineața.
locurile nu mai au aripi
pe umeri sunt pene căzute,
frunze umede, spirale sărăcite de visuri
și-un târziu răcoros pătrunde între ziduri.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre supraviețuire, poezii despre nuferi, poezii despre negru sau poezii despre mâini
Dimineață albă
strivește-mă c-o ultimă strigare
luată din vârfurile plopului înalt
pe-o spirală de lumină
cu bucuria abandonului
ieșit din clipele rotunde
adunând secundele împrăștiate în palmele deschise.
vino în suspans
dezbrăcat de anotimpuri,
recompunând electronii întârziați
de pe marginea unui sincron necerut de nimeni.
vom face un fel de semn de împăcare
cu lumea, cumpărând dimineața
rătăcită printre frunzele căzute
și făcând-o a noastră,
dimineața visului alb.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre alb, poezii despre înălțime, poezii despre suspans sau poezii despre nuditate
Târziul
târziul a venit în derivă
cu frunzele căzute
răscolit de-o primăvara
învățată să repete același scenariu de reînviere
nestins
nepăzit a semănat un urcuș ca o împăcare cu sine
spre finalul apăsat de frig
nu-l așteptam în firul de lumină tulburat
să facă risipă de verde ca un miraj coborât din stele
oprind din clipe
făcându-le aripi spre cer
până nu mai sunt
odată cu el și frunza smulsă
și cuvântul ițiit printre lucruri reale topindu-le aura
refuzând dansul literelor
în ritmul inimii grăbite plecată spre roșu
neobișnuitul firesc se tocește punct cu punct
și iarăși mă nasc coerent
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre învățătură sau poezii despre ritm