* * *

nu mă potrivesc
pe acest umeraş care urlă
în şedinţele şifonierului,
prefer
să mă arunc neglijent
pe scaunul
din mijlocul camerei murdare
de paşi proaspeţi.

nu mi-au plăcut
niciodată
lăzile ţipătoare,
inul
se şifonează sonor
la indicaţiile placajului.

prefer
lemnul alb de discreţie
să-mi tacă mie
din toate cele patru picioare ale lui,
ca o declaraţie de unicitate.

aşa că vin
şi îmi depun simplu pânza de femeie
peste esenţa de ulm
până la nebunia imaculată a firului.

a intra
prin mânecile mele
îmbrăţişate
ca două vorbe îndrăgostite,
înseamnă
a-l avea deplin pe a fi.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prefer

Prefer să te iubesc în tăcere,
pentru că în tăcerea mea nu întâmpin respingere.

Prefer să te iubesc în singurătate,
pentru că în singurătatea mea nu aparţii nimănui, ci doar mie.

Prefer să te ador de la distanţă,
pentru că distanţa ne ţine pe amândoi departe de durere.

Prefer să te ţin prizonieră în gândurile mele,
pentru că în gândurile mele doar eu am libertatea de a decide.

Prefer să te sărut în bătaia vântului,
pentru că vântul este mai delicat decât buzele mele.

Prefer să te îmbrăţisez în visele mele,
pentru ca visele mele sunt fără sfârşit.

poezie celebră de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prefer

Prefer să mă rog
Nu sunt la minte olog,
Prefer să spun tot
Cu riscul de-a părea idiot,
Prefer să fiu drept
Nu spun că aş fi înţelept,
Prefer să visez şi să sper
În loc să fiu trist, pesimist, a-l celui obtuz partener,
Prefer să iubesc
Decât să urăsc,
Prefer să ofer
Înainte să cer,
Prefer să-nţeleg
Evidenţa n-o neg,
Prefer să mai sper
Cu ochii aţintiţi către cer,
Că şi un imberb
Doreşte s-ajungă la rangul de cerb,
Prefer să apară un ser
Ce apăra mintea de ger,
Prefer să prefer
Mereu ca pe-un ler,
S-aud cât mai mulţi
Să spună: EU SPER!

poezie de Octavian Lupascu (11 martie 2012)
Adăugat de Octavian Lupascu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţa cu aromă de scorţişoară

de mâine dimineaţă
n-o să mai scriu ca până acum

cred că e vremea să întorc umbra
dintre firele ierbii şi să las
iubirea din cuvânt să
rătăcească într-un sân de femeie

fireşte

o să dorm mult mai mult
lângă femeia geloasă pe
blugii mei mulaţi

o să şterg praful
pe toate nimicurile şi o să
închid lumina între coaste
locul unde ieri îmi ţineam neputinţa
toate frustrările o să le arunc
la coşul cu rufe murdare

o să pun şi puţină muzică
poate un blues
aşa mai răresc din gânduri
în spatele şifonierului
tatuat cu păianjeni

gata cu drumurile lungi
cu aşteptatul lângă semafor
şi cu biletele de tramvai perforate
la a doua staţie

o să golesc noaptea din mine
ca să pot învăţa să râd

şi dacă o să mai am timp
o să dărâm toate gândurile
o să-mi vopsesc gardul în alb
lăsându-mi capul pe spate
ca să mă văd trecând prin
albastrul fisurat al cerului...

Dumnezeu mă va privi îngăduitor

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

copacul cu cămaşă portocalie
îmi spunea
că oamenii-ferăstrău
pot ţine un copac de mână
în mijlocul singurătăţii.

frunzele lui
mi-au atins patru etaje mai târziu
zidurile pe dinăuntru,
el
s-a desfăcut
din blândeţea lui simplă
şi foşnitoare,
sângeram de tristeţe
şi
mi-a depărtat oţelul de trup.

ne-am ţinut degetele
de vorbă,
de dragoste,
simţeam
cum îmi urcă prin vene
păcatul
până la feminin vegetal.

apoi
nu au mai fost
decât lacrimi care zburau
între noi,
între joi repetate
imposibil.

atunci
şi-a deschis
cămaşa portocalie
la piept
şi mi-a zis:
-sânge-mă!

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

femeie cu iarba domnului în sânge,
vine talpa nebunului să rupă apa naşterii
din două în două milenii.
ţie îti zic,
nu încerca să numeri degetele arătătoare
ale profeţiei,
are un singur călcâi
şi peste credinţă
îi cresc blesteme în loc de unghii.

botează-ţi talpa vorbitoare cu morţii
în pocalul cu vin,
dă-le-o păcătoşilor s-o soarbă.
deschide era lui acum,
mileniul proorocit stă să crape în timp.

cel aşteptat e în burta enormului,
se va naşte pe gură,
urletul de dragoste si de milă
nu vine decât din durere,
aşa că pune-i spini pe frunte
din ziua întâi.

botează-i, femeie, că nu ştiu ce fac.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Posibilităţi

Prefer filmele.
Prefer pisicile.
Prefer stejarii de-a lungul Wartei.
Prefer pe Dickens lui Dostoievski.
Prefer să-mi placă oamenii
şi nu omenirea.
Prefer să am la îndemână un ac cu aţă, caz că...
Prefer culoarea verde.
Prefer să nu cred
că există întotdeauna motive pentru a blama orice.
Prefer excepţiile.
Prefer să plec devreme.
Prefer să vorbesc cu doctorii despre altceva.
Prefer vechile ilustraţii în linii fine, alb negru.
Prefer absurditatea de a scrie poezii
absurdităţii de a nu scrie poezii.
Prefer, când este vorba de dragoste, sărbătorile neaniversare
care pot fi celebrate în fiecare zi.
Prefer moraliştii
care nu-mi promit nimic.
Prefer bunătatea inteligentă celei abundente.
Prefer pământul în haine civile.
Prefer ţările cucerite celor cuceritoare.
Prefer să am câteva îndoieli.
Prefer infernul haosului vis-à-vis de cel al ordinii.
Prefer poveştile fraţilor Grimm primei pagini a cotidienelor.
Prefer frunzele fără flori florilor fără frunze.
Prefer câinii care nu au coada tăiată.
Prefer ochii deschişi la culoare, de vreme ce ai mei sunt negri.
Prefer sertarele birourilor.
Prefer multe lucruri pe care nu le-am menţionat aici
altor multe lucruri pe care de asemenea le-am lăsat nenumite.
Prefer zerourile lăsate de capul lor
celor aliniate în spatele unei cifre.
Prefer vremea insectelor vremii stelelor.
Prefer să bat în lemn.
Prefer să nu întreb cât de mult timp şi când.
Prefer să nu uit că există posibilitatea
ca existenţa să aibă propriul ei motiv pentru a fiinţa.

poezie clasică de Wislawa Szymborska, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşi pot aşeza universul în două cuvinte

mie îmi place să folosesc toată cleveteala lumii
de la bing bang până la te iubesc iubire
ca mai apoi prin fiecare vocală
să mă adresez absolutului
ca şi când stelele ar privi spre mine
printr-un hublou de sticlă afumată

chiar de iubesc să înspumez cuvintele
apoi să le dichisesc cu dragoste
ca pe nişte fluturi jucăuşi
dintr-un curcubeu într-altul
prefer să reduc tăcerea la tăcere
prin axiome crude
de care să leg nemărginirea
ca pe un bidiviu nărăvaş

deşi pot reduce viaţa
la ceva stupid şi aproape inutil
din doar două cuvinte
prefer să tac
apoi să mor
fără să stric poezia
cu un adevăr

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

frigul
de culoare amară
îşi trece mâna
peste aerul dilatat în ecou,
ca un trup îndelung de gând.

aşa începe?
muzica se învârte prin cameră...
ar trebui
să cos pereţii de tavanul ăsta emoţional
care se tot ridică pe vârfuri.

mă uit înapoi
după păianjenul pe care l-am hrănit
cu biscuiţi şi ochi de vrabie.
are acum
patruzeci şi patru de picioare
cu care se agaţă de imagini.
de obicei
stătea pe numele meu să mănânce.

(aici a apărut, a iubit şi a uitat o femeie)

mă aud
cum strig ferestrei să îşi închidă plaga.

curge un ger vâscos în mansardă.
cum să încălzesc înlăuntrul lui
înclinat ca o linie tristă?

poate să îmi înfig un somn vişiniu
între coaste...

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

probabil
în carnea violoncelului
se ascund spaţii fragile de teamă,
dar ce muzicâ îşi arcuieşte coapsa,
se întinde felin
printre firesc şi adânc.

nocturnă în alb,
trupul lui o primeşte,
a lene cu lapte miroase pielea ei.
prin cămările sunetului,
această femeie,
undă de lună,
ninge
pentru acest bărbat
linişte.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ruga

Iar am căzut sub lemnul crucii mele
Mândria cărnii mele simt cum geme
Strivită, amestecată în pământ
Încearcă de ţărână să se spele
Lemnul în drum prăfos abandonând.

Să fugă ar vrea, departe în patru zări
Să nu privească înapoi nicicând
Să caute tot timpul noi cărări
Să se arunce în mii de desfătări
Chefuri, huzur, întruna petrecând.

Dar toate aici facute sunt să piară
Aşa e legea aspră pe pământ
Şi carnea e menită să dispară
Însă din lemnul crucii poţi croi o scară
Spre infinit, scăpând de legământ.

Iar am căzut sub lemnul crucii mele
Ma opintesc să pot privi spre stele
Sudoare simt din carnea mea cazând
Ma rog numai atât, să am putere
Să-mi duc până la capăt crucea pe pământ.

poezie de Daniel Uritu (2010)
Adăugat de Daniel Uritu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu pot să fac parte din realitatea noastră

te văd
cum îţi mişti braţele
prin aerul rece
şi nu înţeleg cum de poţi umbla liniştit
prin acest dezastru al cuvintelor mele
sunt atât de sigură
că la mijlocul drumului
viul chemării
nu are ecou
iar poemul
în care te ţin cu forţa
e doar o cămaşă ţesută
din pânza timpului
ce ne-a fost dat
să-l trăim împreună
poate nu se cuvine
să vorbesc aici
despre toate întâmplările cotidiene
că
până la urmă
viaţa ta
nu este un obiect elastic
de care să îmi leg
eşecurile

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

încerc să fac spaţiu,
astfel îmi închipui eu că timpul va avea loc să se învârtă ca un câine nervos după coadă, să îşi muşte sfârşitul cu începutul, să se reia pe sine înapoi în sine.
în fine, s-a înţeles că am nevoie de un fel de roată orizontală pe care să se repete epopeic şi perpetuu secunda aceea pe care o numesc coincidenţă izolată.
trag de spaţiu către cele patru colţuri ale lui cu toate cuvintele mele, cu toată sudoarea fericirii de a-mi reuşi un pătrat perfect în care să aibă loc Cercul.

truda aceasta
se termină brusc
pentru că am vorbit oamenilor
despre oameni
şi mi i-au luat,
am vorbit oamenilor despre câini, viziuni,
arme, noduri, cuminţenie şi ferestre
şi mi le-au luat.
le-am spus despre culorile
care explodează înlăuntrul meu
din fluturi atomici
şi mi le-au şters.

am vorbit despre regnul neobişnuit al iubirii,
despre cum se sărută munţi migratori
în plin sentiment de câmpie,
despre ce înseamnă o întâmplare întârziată
în ultima vară posibilă a universului.
nu mai am noţiuni,
m-au obligat să nu le mai ştiu.

fără cuvinte, mă am.
despre tine,
dumnezeule de idee,
nu am vorbit,
pentru că
nu am avut niciun cuvânt ubicuu
care să te descrie.
te am.

ţine-mi de spaţiu,
să se poată învârti acest nu ştiu ce
cu noi,
rămânem nespuşii
din această dimensiune izolată.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psalm eretic

"nu voi duce lipsă de nimic
chiar dacă ar fi să umblu
prin valea umbrei morţii
nu mă tem"

sunt esenţă nimicului
(odată numit însemnă că există)
aşa cum negarea atrage energiile anume
nu am nevoie de îmbărbătare
decât atunci când nu voi mai semăna
a bărbat
pot şi puterea aprinde
(indiferent cine mi-a dat-o)
să iubesc pur însă nu şi simplu
(prefer complicat fiindcă nu înţeleg iubirea)
aşa cum ochii nu se pot privi pe ei înşişi
iar temerea mea cea mai pregnantă
este lipsa temerii

nu voi duce lipsă de nimic
voi avea ăsta
din belşug
la capătul celălalt
(unde văd oasele mele vreascuri
în focul iubirii altora)

unicul, Enormul, ştie toate astea
de asta te-a trimis mie
femeie

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

GENII DE HÂRTIE

Încearcă unii-n versul alb s-arate
Că naşte-n mintea lor, din Cer, carate
Cu-mbârligate-nşiruiri de vorbe
Ce-aduc pe file-un fel de chioare ciorbe;

Convinşi că chiar din Cer le vine versul
Ei cred că pot albi şi universul
Şi aripa de îngeri cu-ncifrarea
Ce îi stârneşte Cerului mirarea.

Înfioraţi de marea lor chemare,
Vin criticii la masa cu mâncare
Şi cu poeţii-aceştia-ntr-o beţie
Ei genii îi declară pe vecie;

Aşa se nasc de-o vreme "literaţii",
Neînţeleşi măcar nici de confraţii
Ce le ridică-n Ceruri "poezia"
În care ne-mplinită e hârtia!

Şi cum hârtia n-are cum să spună
Că urlă câinii de-al lor stih la Lună,
Prefer anonimatu-n poezie
Decât să fiu un geniu de hârtie!

poezie de Pavel Lică din Rătăcitor prin cer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Si sa fie iarna

arunc plictisit
bucăţi din scrisorile noastre
în coşul de gunoi
din mijlocul camerei
încet începe să plouă
cu zăpadă
şi dintr-odată
simt că aş vrea să dorm
o mie de ani
cu capul în braţele tale
şi să fie
iarnă

poezie de Virgil Titarenco
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

te îmbrăţişez, Românie, a inima oară...
mi se face drag de tine
duios, dar puternic,
în fiecare timp.

îmi eşti părinţi,
îmi eşti bunici,
copilăria mea e în tine
şi mi se împlu ochii de basme,
acum, la etajul patru din viaţă.

îmi eşti copil, Românie.
în mijlocul sufletului îmi stai tu,
aşa cum îmi stă fiul meu în dreapta inimii,
aşa cum îmi stă fiica mea în stânga inimii.
îmi eşti copil, Românie
şi am nădejdi pentru tine.

îmi eşti frunză, apă, Ană, Gheorghe,
îmi eşti ulcior, munte, Olt, fereastră,
îmi eşti gând, oraş, poem,
îmi eşti numele meu, eu.

te sărut pe inimă, Românie,
a inima oară.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scaun cu spătar

Ieri erau patru picioare,
Stăteam fără frică în scaunul cu spătar,
Azi au rămas doar două picioare
Slăbite de toţi cei care au abuzat,
Greoi fără salvare.
Cum să mă descurc acum pe două picioare?
Când spătarul e aruncat
În mare?
Dar mai am două picioare,
Obişnuite cu cei greoi.
Le voi căuta un spătar cu inima mai mare,
Şi cine-o vrea,
O să aibă un scaun cu patru picioare.

poezie de Mili Dumitru din Poezie în rampă (2018)
Adăugat de Mili Dumitru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată nu mi-au plăcut şedinţele de lucru, dar întotdeauna m-au distrat cei care ridicau probleme şi... le lăsau în aer.

Beatrice Vaisman
Adăugat de Beatrice Vaisman
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tulburarea caiselor

lasă-mă azi
să te vând dintr-odată,
să te cumpăr tot eu frenetic,
pe tot sângele meu,
să mi te prind între frunzele gurii,
să te iubesc
puţin câte puţin, pe limbă,
din ce în ce mai topit,
ca o ciocolată în gânduri.

să ajungi înăuntrul părerilor mele
de dragoste
pe o corabie de mirodenii,
să mă străbaţi cu scorţişoară şi anason
prin toate oceanele
şi,
adânc,
mie,
să îmi dispari
în lumile dulci.

dă-mi-te mult,
vinde-mi-te
pe averile sângelui,
pe tulburarea caiselor mele
atât de albastre
dintr-un azi lung
ca
a iubi.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prefer însă filmele care îmi dau adevăruri de care fusesem frustrat. Şi filmul de ficţiune care-mi dă asemenea elemente îmi poate deveni preferat! Dar asta se întâmplă mai rar. Filmul e artă de delectare prin vedere, şi eu îl prefer pe cel care-mi dă aspecte noi de viaţă, care mă face să cunosc ceva din lumea asta în care am trăit câteva decenii şi nu am văzut aproape nimic.

Demostene Botez în revista Cinema, nr. 10 (octombrie 1971)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!