Riţa

Ea secera
Şi Panduru sta pe snop,
Până secera ea, să-l lege şi pe-ălălalt.
Sta şi fuma.
Şi ea, frântă de seceră, secera, secera,
Să-i facă omului de lucru.
Riţa fusese săracă,
El fusese şi mai tânăr, şi bogat.
Ea, foarte harnică.
Şi când era obosită, da să stea jos
Şi nu putea să se mai îndoaie.
Îşi dădea drumul drept în jos. Poc!
Noaptea ţesa. Să-i facă lui nişte cămăşi
Cu şabace, frumoase. "Uite, îi mai fac omului
O cămaşă." Îl purta cu haine bune, mereu.
Şi el acuma sta pe snop
Şi fuma.

poezie celebră de Marin Sorescu din La (L)ilieci, Cartea a treia (1980)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simţuri comune

partea mea de ciocan...
partea ta de ciocan...
secera mea, secera ta, secera noastră...
să batem
la calm adversarii prolifici (?!) cum bate
vântul nomad cuiele aşteptării-n fereastră
cum gândul străbate
spaţiul în
gust de sânge frappe
tăiat cu un deget în ascuţire. a
simţurilor comune

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secera pierdută

Unde ai pus mamă secera
să plec pe câmp să tai îngerii copţi
nu vezi că plouă cu tâmple zvâcnite
şi se inundă hambarul cu hoţi?
Nu vezi poarta că tună
şi cărările curg
că moliile şi-au adunat oastea şi sună
din stâlpii casei ce fug.
Unde ai pus mamă secera?
Ştiu că nu ştii!
Şi crezi în continuare că cineva ţi-o fi luat-o...
poate chiar unul dintre copii...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul spicelor

Spicele-n lanuri - de dor se-nfioară, de moarte
când secera lunii pe boltă apare.
Că fetele cată, cu părul de aur,
la zeul din zare.

O vorba-şi trec spicele - feţe-n văpaie:
secera lunii e numai lumină -
cum ar putea să ne taie
pe la genunchi, să ne culce pe spate, în arderea vântului?

Aceasta-i tristeţea cea mare - a spicelor
că nu sunt tăiate de lună,
că numai de fierul pământului
li s-a menit să apună.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secera lunii

taie răul din spitale
stafiile stau cu feţele
în bătaia umbrei
lanuri de cuie bat
step într-un ochi verde
de pădure căzut în lacul
morii plin cu lebede
de hârtie creponată
câinii latră ghem de spini
fetele tipar de ghimpi
stau ţepe uscate
în tunul înalt din cetate
un acarian piaptănă un virus
cu secera lunii în carul plin
peştii sfârâie-n tipsie
bacteriile adunate la fumoar
au scos un fel de abecedar
totul a pornit de la tăietura
lunii seceră gâdilă la gât

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea ne coseşte zborul cu secera lunii.

aforism de Ionuţ Caragea din Căutătorul de amintiri (7 septembrie 2022)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adela nu părea foarte afectată de vestea primită; poate într-adevăr, nu-şi dădea seama foarte bine ce însemna o asemenea misiune. Poate chiar era doar o copilă naivă, sau poate nu... Nistor o privi derutat. Oare ce se petrecea în căpşorul ei bălai, delicat? Nu-şi dădea seama! Ce o determinase oare să-i facă o asemenea promisiune, pe care el nu i-o ceruse?! Era mică; el era primul ei prieten... Cu timpul, îl putea uita, iar 13 ani erau destul de mulţi... Cum să-i păstreze lui vie amintirea atâta amar de vreme? Ce era atât de deosebit la el, cu excepţia înălţimii? Să-l aştepte?! Era oare posibil? Pentru el, putea fi mai uşor, la bordul navei, să aştepte răbdător până se vor întoarce din nou acasă. Dar ea?! Ea cum să-l aştepte, când în jurul ei erau atâţia alţi băieţi tineri, chipeşi, poate mai atrăgători decât el...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vânt seamănă şi abur va secera.

proverbe româneşti
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coasa şi secera (fabulă)

Şfichiuind ovăzul dintr-un lan, o coasă,
Ce avansa frenetic, foarte beliocoasă,
Adresă o vorbă secerei vecine;
- Află încovoiat-o că e vai de tine...
Abia tai cât pumnul şi n-ai nici-un spor,
Omul se apleacă până la răzor! se învlină
Dar la mine, iată;
Merge foarte drept!
- Ei!... Secerea zise, eşti un "înţelept",
Recunosc, aşa e... e-o vorbă divină;
Şi ce-i drept, e drept...
La mine se înclină!

fabulă de Constantin Păun din Rime cu tâlc (2005)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţă

Îi şopteşte la ureche,
De cu seară, chiar şi-n zori
Că-i va sta mereu de veghe
Să-i facă moştenitori.

epigramă de Constantin Iordache din Buchet de ghiocei pentru femei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jurnal alb

In postul asta de dulce iubirea m-a luat pe sus
Si mi-a fost trasa de subt picioare la mare inaltime
Cand postul tocmai se terminase
Nu-i bine, dar de la o vreme
Simti ca nu mai poti sa cazi de sus
Ci doar de foarte de sus
Acolo unde curentii reci ai nemuririi te secera ca pe grane
Si cazi jos, jos
Plutind alb, pufos, instelat
Te asterni moale si scartaind
Sub papucul iubirii troienite
Intre sufragerie si dormitor
Intre versantii carpienilor metamorfici
Si Moartea cea mare

poezie de Corneliu Neculea
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au secerat cu ciocanul şi au bătut cu secera.

aforism de David Boia (7 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au sărit pe noi cu secera şi ciocanul...

aforism de Dorel Schor
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Manifestul lui Mocanu

Manifestul lui Mocanu
E mai mult decât ce este.
El e secera. Ciocanul
E prin alte manifeste...

epigramă de Iurie Osoianu (29 iulie 2011)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine ară cu musca va secera cu greierele.

citat din David Boia (22 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei ce seamănă cu lacrimi, vor secera cu cântări de bucurie.

în Biblia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ne secera, Doamne! Lasă-ne măcar să ne ofilim.

aforism de Valeriu Butulescu din Maculator existenţial (2017)
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei ce seamănă cu lacrimi, cu bucurie vor secera.

David în Psaltirea
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ce ajunse pe moşia unui împărat mare, calul învăţă pe băiat ce să facă. El ascultă şi se duse de se băgă argat la grădinarul împăratului. Până a nu se învoi cu grădinarul, el îşi puse o băşică de vacă în cap, în care îşi ascunse părul cel de aur. Grădinarul îl învăţă cum să facă brazde, să semene flori, să le răsădească şi să le îngrijească. Şi îl luase la ochi, căci era spirt, ştii, colea, cum trebuie omului, mână dreaptă, nu altceva. Totuşi slugile din curtea împărătească îl numiră cheleş. Şi, cheleş în sus, cheleş în jos, până ce îi rămase numele Cheleş. Grădinarul împărătesc îmbătrânise la curtea împăratului. El era om destoinic, cu frica lui Dumnezeu şi cinstit. Slujba lui de căpetenie era să ducă în toată dimineaţa câte un mănunchi de flori la cele trei fete care le avea împăratul. Îmbolnăvindu-se grădinarul într-una din zile, chemă pe argatul său şi îi spuse să aleagă din florile cele mai frumoase atâtea câte să-i ajungă a face trei legături de flori şi să le ducă fetelor împăratului.

Petre Ispirescu în Făt-Frumos cel rătăcit
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi cum s-a văzut flăcăul cu casă şi avere bunicică, nu mai sta locului, cum nu stă apa pe pietre, şi mai nu-l prindea somnul de harnic ce era. Dintr-o parte venea cu carul, în alta se ducea, şi toate treburile şi le punea la cale singurel. Nu-i vorbă că, de greu, greu îi era; pentru că, în lipsa lui, n-avea cine să-i îngrijească de casă şi de vitişoare cum trebuie. Numai, dă! ce să facă bietul om? Cum era să se întindă mai mult, că de-abia acum se prinsese şi el cu mâinile de vatră; şi câte a tras până s-a văzut la casa lui, numai unul Dumnezeu ştie. De-aceea alerga singur zi şi noapte în toate părţile, cum putea, şi muncea în dreapta şi în stânga, că doar-doar a încăleca pe nevoie, ş-apoi atunci, văzând şi făcând. Toate ca toate, dar urâtul îi venea de hac. În zile de lucru, calea-valea; se lua cu treaba şi uita de urât. Dar în nopţile cele mari, câ nd era câte o givorniţă cumplită şi se mai întâmpla să fie şi sărbători la mijloc, nu mai ştia ce să facă şi încotro să apuce.

Ion Creangă în Povestea lui Stan Păţitul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Binecuvântaţi... ca soţ şi soţie

Privind-o, simţi o căldură binefăcătoare,
Iar inima-i pompa dragoste şi candoare,
Era îndrăgostit...
Din cap până-n picioare.

Nu se putea înşela, nu!
Ea era aleasa lui,
Fiecare celulă îl împingea s-o cunoască,
S-o întrebe, să-i vorbească.

Faţa lui vorbea de la sine
Iar ea... ea îi citise gândul,
Îi simţise flacăra ochilor scânteind,
Îi simţise inima ce clocotea... a iubire.

Să fie el alesul?
Îşi întrebă inima
Dar ea, inima, fusese mai iute
Nu mai sta la locul ei... ca 'nainte.

Dorea să-i audă glasul,
Voia să-i simtă îmbrăţişarea fierbinte,
Dorea să-şi cunoască jumătatea
Nu mai putea să aştepte... cuminte.

Întâi, li s-au îmbrăţişat privirile,
Apoi, două inimi s-au făcut una
Iar gândurile au luat-o la fugă
Şi s-au contopit într-un cuget.

Iar azi, amândoi, răspund: Da!
În faţa Tatălui Sfânt,
Căci El, Dumnezeu,
Le cunoaşte inima cel mai bine.

El îi uneşte pe vecie,
Le dă hrană, armonie-n cămin,
El i-a ales să fie 'mpreună,
El este cel ce uneşte destine.

Amândoi au dorinţe,
Împreună îşi fac planuri, speranţe, chiar vise,
Dar azi, primesc un dar preţios:
Sunt binecuvântaţi... ca soţ şi soţie.

poezie de Gigi Stanciu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!