Măgarul lui Buridan...

De prin vremuri ancestrale,
Un măgar, prins ca-ntr-o trapă,
Pus la distanţe egale
Între fânul lui şi apă,
Nu prea poate să priceapă
Şi-ntre apă şi mâncare,
Stă pleoştit ca o otreapă:
-Pe care să pun prinsoare?!
Să dau fuga către sacul
Plin cu fân pe săturate,
Sau să dau 'napoi ca racul,
Că-mi sunt buzele uscate?!
Dacă nu murea de foame,
Setea îl storcea de vlagă.
Tot privind spre vârf de coame,
Oscilase ziua-ntreagă.
Între traista cu grăunţe
Şi doniţa plină, rasă,
Şovăiala-n loc să-l cruţe,
Îl ţinea ca prins în plasă.
Pus în mare-ncurcătură
Parcă e lovit de-o ghioagă:
-Să aleg o-mbucătură,
Ori apa ce-o să mă dreagă?!
I se pupazase văzul
Nedecis cu ce să-nceapă:
Ori tainul cu ovăzul,
Ori doniţa lui cu apă...
Şi tot oscilând sărmanul
Când la apă, când la paie,
I-a pierit mai tot elanul,
Răsuflarea i se taie...
Mort de foame şi de sete
Bâjbâind cu mintea-n ceaţă,
Îngenunche pe-ndelete,
Sângele-i în vine-ngheaţă.
Între traista cu mâncare
Şi doniţa ce-l adapă,
Măgarul cu zile moare
Şovăind cu ce să-nceapă.
Un măgar ca toţi măgarii
Fudul, dar cam slab de minte,
Şovăind cu adversarii,
Ar putea să ia aminte.
O morală se desprinde
Din aşa-ntâmplare crudă:
Şovăiala de te prinde,
Cu prostia este rudă...

fabulă de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Show păsăresc

Ce pare-a fi, nu totdeauna este
un adevăr, dar poate fi poveste
pe care gurile răuvoitoare
o-ajută să devină foarte mare,

Iar eu v-arăt, c-o poezie mică,
ce s-a-ntâmplat c-o biată păsărică
atunci când a băut un strop de apă
nebănuind ce show va să înceapă:

Era un piţigoi c-o sete mare
şi obosit de-atâta alergare,
căci puii lui cereau mereu mâncare,
iar ziua îi era o căutare.

Chiar peste drum, anostă, cenuşie,
s-a nimerit o vrabie să fie
şi a văzut frumosul piţigoi
în apă oglindit. Crezând că-s doi,

A inventat, pe loc, povestea-i crudă,
şi a transmis-o unei mierle, rudă,
şi surdă, cred, măcar de o ureche,
dar tot a ciripit-o spre o streche.

Aceasta, bâzâind încolo-încoace...
e clar că, de atunci, nu mai e pace
la cuibul lui, cu piţiguşa lui,
ce a privit în gura orişicui.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Show păsăresc

Ce pare-a fi, nu totdeauna este
un adevăr, dar poate fi poveste
pe care gurile răuvoitoare
o-ajută să devină foarte mare,

Iar eu v-arăt, c-o poezie mică
ce s-a-ntâmplat c-o biată păsărică
atunci când a băut un strop de apă
nebănuind ce show va să înceapă:

Era un piţigoi c-o sete mare
şi obosit de-atâta alergare,
căci puii lui cereau mereu mâncare,
iar ziua îi era o căutare.

Chiar peste drum, anostă, cenuşie,
s-a nimerit o vrabie să fie
şi a văzut frumosul piţigoi
în apă oglindit. Crezând că-s doi,

A inventat, pe loc, povestea-i crudă,
şi a transmis-o unei mierle, rudă,
şi surdă, cred, măcar de o ureche,
dar tot a ciripit-o spre o streche.

Acesta, bâzâind încolo-încoace...
e clar că, de atunci, nu mai e pace
la cuibul lui, cu piţiguşa lui,
ce a privit în gura orişicui.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când nu mai ai nimic de pierdut, eşti cu adevărat un om liber. Evadezi zilnic prin vise dar te rătăceşti mai mereu în pânza de păianjen, ţesută deopotrivă de 'ceilalţi' şi dublată de teama de a greşi - curajul de a îndrăzni poate decide destine. Se întamplă cateodată să-ţi arunci ochii spre cer în încercarea de a găsi echilibru, şovăind în drumul ce-l urmezi, de multe ori parcă pipăindu-ţi crezul prin incantaţii ale sufletului... privind în urmă remarci urma paşilor împrimaţi timpului, fără însă să poţi decide dacă aceştia au fost făcuţi cu folos - alegerile le simt de multe ori ca pe un ‘aranjament' între dorinţă şi putinţă, între vis şi realitate. Îmi plac oamenii care-şi trăiesc viaţa cu tot sufletul, care-şi asumă urmările acţiunilor lor, care nu renunţă la idealuri, care construiesc, iubesc oamenii şi au grijă de cei dragi...

Sorin Şomandra
Adăugat de Sorin Şomandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apei...

Apă, apă cristalină,
Apă lină
Cu lumină,
Ia şi-ncinge-mi dragostea
Şi alungă-mi pacostea...
Apă, apă de izvor
Du mândruţei al meu dor
Şi aşterne-i un covor
Ţesătură de amor...
Apă, apă de fântână,
Ce-ţi stă basmul prins de mână,
Ia şi spală-mi lacrima
Răcoreşte-mi patima...
Apă-adâncă şi întinsă
În ascunsuri te laşi prinsă
Du-mă-n spumă
Şi mă-ndrumă
Către săruturi de humă,
Către-atingeri drăgăstoase
Cu prinoase
Arătoase...
Apă, apă stătătoare
Fă ca vremea să nu zboare
Lasă-ne-o înfloritoare
Lasă-ne-o nemuritoare...
Apă dulce şi sărată
Lasă-ne-o nouă pe toată,
Dragostea nevinovată...
Apă, apă, scumpă apă
‘Naltul ceriului te-adapă
Ce cu tine stânca crapă
Si se-mbuiba orice groapa;

Eu sunt tu, iar tu eşti eu
Şi aşa vom fi mereu...
Apă bună
Şi străbună,
Dăinuieşti mai sus de lună...

poezie de Vasile Zamolxeanu (4 mai 2017)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Monk (când valiza plină cu mâncare şi apă a lui Monk este furată): Ce voi mânca şi bea?
Sharona: Adrian, au mâncare şi apă în Mexic.
Monk: Răspunde la întrebare! Ce voi mânca şi bea!?

replici din filmul serial Monk, scenariu de Andy Breckman
Adăugat de Spătaru Cosmin, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt val pe apă

Sunt val pe apă când iubirea,
Se duce-ncet uitând privirea,
Sunt doar un val ce se agită,
Când vrea iubirea dăruită.

Sunt val pe apă, ca de foc,
Izbesc puternic malu-n loc,
Mă tânguiesc şi mă topesc,
Simt că-s uscat, de nu iubesc.

Sunt val pe apă, nisipos,
Mă simt de vlagă iarăşi stors,
Sunt val ce roca o străpunge,
Şi la iubire nu ajunge.

Sunt val pe apă şi-s aprins,
De o văpaie stau cuprins,
Mă tot cufund şi iarăşi ies,
Astăzi de mare mă feresc...

poezie de Cătălina Melinte
Adăugat de Cătălina Melinte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar apă

Sunt mulţi şi le e frică
de alţii care-i sapă
şi-i vor, la o adică,
la apă.

Dar banul bate frica:
îl fac en-gros, şi-l papă,
că-i peşte prin băltica
de apă.

Nici pe la mititica
nu prea ajung, căci scapă,
bolnavi cum sunt: cu frica
de apă.

Mai prind, din câte-o clică,
un prost cu banii-n mapă,
dar prea puţini mai pică
la apă.

Degeaba, ca la iapă,
bat şaua să priceapă,
căci versul meu nu-i ţeapă.
E apă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paharul

îi dau apă unui pahar...
de sete
gratis
îl plimb între degete
apoi îi sărut marginea
cu buzele deschise
Când ajunge gol
mă gândesc la tine
îl împachetez chem poşta
şi îi dau adresa ta -
buzele mele ţi le trimit amprentate
să le săruţi
înainte ca paharul
să fie din nou gol

poezie de Vasile Tent
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt trei dimensiuni componente ale conştiinţei umane, care ne deosebesc de animale. Ne naştem şi asfinţim odată cu ele, nu numai bătrânii se gândesc la trecut, nu numai tinerii la viitor şi nimeni nu poate trăi ca un cal jugănit, numai în prezent, viaţa noastra ar fi ca şi a lui, mâncare, ham, apă, somn, apoi iar mâncare, ham, apă şi din când în când bici, dacă l-ar vizita, trăgând căruţa şi auzind nechezatul unei iepe - cine ştie ce reverie de pe vremea când era armăsar.

citat celebru din Marin Preda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Apă, apă peste tot,
Nu vezi verdeaţă, stei;
Apă, apă peste tot,
Dar nici un strop să bei.

poezie de Samuel Taylor Coleridge din The Rime of the Ancient Mariner, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puiul

Iată-mă ieşit din ou!
Cred că sunt un "cucurigu"
Şi sunt, sigur, un cadou
Pentru mama şi tăticu'!

Sunt galben cam peste tot,
Îmbrăcat în puf de aur
Şi tot dau mereu din cioc,
Fiindcă ştiu, sunt un tezaur!

Chiar i-am auzit spunând:
"Îl vezi cât de galben e?
Parcă-i un bănuţ mergând...
Să-l ascundem, repede!"

Şi m-au pus în cutiuţă...
Stau în casă la căldură
Şi, zilnic, dintr-o sticluţă,
Îmi dau boabe cu măsură!

Am şi apă, să tot beau,
Când mi-e sete după masă,
Şi îmi este, fiindcă Miau
Se plimbă mereu prin casă!

Zice mama că-i cuminte
Şi se jură că mă place,
Dar nu cred în jurăminte,
Fiindcă Miau e treaz, nu toarce!

Noaptea, singur, mai suspin,
Dar m-alină spunând: Păi,
Nu-ţi fie teamă, că vin,
În curând şi fraţii tăi!

poezie pentru copii de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pana de cocoş

În curtea unui gospodar,
Unui măgar şui, aşadar,
Cam urâţel şi cenuşiu
Capricios şi-un pic saşiu,
I se puse-odată pata,
Se-ntinse cât îi e poiata,
Întru totul
Făcând pe mortul.
Urlă stăpânul său plenar
Să vină un veterinar,
Care-l frecă c-oţet şi paie
Să i se-nmoaie
Şi sânge şi încheietura
Ca să-i pornească osatura,
Să-nfulece ovăz ori fân,
Să fie, cum a fost, hapsân
Şi la băut şi la mâncat.
(Mai ponderat la-ncălecat!).
Leacuri să-i dea şi de-o comoară,
Doar să nu moară!

Veterinaru-i avizat.
Pe om, el l-a avertizat
Că îi va da penicilină,
Că, poate, boala i-o alină
Chiar dacă doare,
Că fără asta, sigur, moare.
Spre-a nu fi chiar mâncat de muşte
Rămâne-atâta: să-l împuşte!

Verdictu-l auzi cocoşu'.
De spaimă, se făcu mai roşu
Şi cucurigă plenar,
Ce zice-acest veterinar:
- "Cucuriguuu! Cucuriguuu!
Mor de fricăăă, nu de friguuu,
Că am aflat acum din cuşcă
Că pe măgar mâine-l împuşcă!"

Deruta i-a îngenunchiat
S-au dus, chiar toţi la Urechiat:
- "Nu fi măgar!"
- "Hai, nu fi prost!"
- "Rămâi cum eşti, măgaru' nost!"
- "Să n-ajungi fundul sacului!"
- "Rămâi tot râsul satului,
Dar scoală-te şi ieşi din cuşcă,
Altfel, chiar mâine, te împuşcă!"
Conchise foarte inflamat
Cocoşul, cel mai informat...

Să ştiţi că, până dimineaţă,
Rumegând povaţa-isteaţă,
Măgaru-a prins chef de viaţă.

De bucurie, gospodarul,
Văzându-şi iar zdravăn măgarul,
Rugă, cu sârg, veterinarul:
- "Dădurăm cep vinului roşu.
Nevast-a şi tăiat cocoşu'!
Să ne simţim toţi bine. Iată,
Măgaru-i teafăr în poiată!"

Morala:
Nu-ţi supralicita, tu, harul
Chiar obsesivo-compulsiv.
Rămâi, mai bine, un naiv
Precum... măgarul!

fabulă de Sever Purcia
Adăugat de Sever Purcia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa trudise mama

Pe câmpia roditoare. din întinsul Bărăgan
Unde râd copii în soare şi se coace grâu-n lan,
Măicuţa din greu munceşte, să adune în hambar
Pâinea care se dospeşte, învelită în ştergar.
Cu mâna dusă la frunte, priveşte mama spre sat,
Ştergând faţa cu marama, uşor scapă un oftat.
Ea aşteaptă să-i aducă, apă rece de băut,
Că din zori până-n amiază, multă vreme a trecut.
Cu mâncare proaspătă, foamea să şi-o potolească,
Până soare scapătă, un pogon să mai cosească.
Vin copiii, urcă dealul şi la mama au ajuns,
Mama priponeşte calul şi de masă, iute-a pus.
Când termină de mâncat, cu apă se răcoreşte,
Dă traista la un băiat şi la muncă iar porneşte.
Copiii se-întorc acasă, sărind şi ţipând pe drum,
Mama asudă la coasă şi-n privire are fum.
Tot aşa, din zori în seară, câteva zile la rând,
Mama adună în vară, grâul de pe-întregul câmp.
Curge sudoarea pe frunte, în sfârşit, a reuşit
Să aducă iar în curte, rodul care l-a cosit.
Este mulţumită mama, truda n-a fost în zadar.
Poate ca să vină iarna, grâul este în hambar.
De-acuma vor sta la masă, mulţumind lui Dumnezeu,
Că în iarna viscoloasă, vor avea pâine mereu.
...........................................
Tot aşa trudise mama, dacă mi-aduc bine-aminte,
De vara şi până toamna, când trecu la cele sfinte.

poezie de Dumitru Delcă (16 februarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi când ajunge la cuptor, frumoase plăcinte erau într-însul! Dar când s-apropie să ia dintr-însele şi să-şi prindă pofta, focul o arde şi nu poate lua. La fântână, aşijderea: păhăruţele de argint, nu-i vorbă, erau, şi fântâna plină cu apă până-n gură; dar când a vrut fata să puie mâna pe pahar şi să ia apă, paharele pe loc s-au cufundat, apa din fântână într-o clipă a secat, şi fata de sete s-a uscat!... Când prin dreptul părului, nu-i vorbă, că parcă era bătut cu lopata de pere multe ce avea, dar credeţi c-a avut fata parte să guste vro una? Nu, căci părul s-a făcut de-o mie de ori mai înalt de cum era, de-i ajunsese crengile în nouri! Şi-atunci... scobeşte-te, fata babei, în dinţi! Mergând mai înainte, cu căţeluşa încă s-a întâlnit; salbă de galbeni avea şi acum la gât; dar când a vrut fata să i-o ia, căţeluşa a muşcat-o de i-a rupt degetele şi n-a lăsat-o să puie mâna pe dânsa. Îşi muşca fata acum degeţelele mămucuţei şi ale tătucuţei de ciudă şi de ruşine, dar n-avea ce face. În sfârşit, cu mare ce a ajuns şi ea acasă, la mă-sa, dar şi aici nu le-a ticnit bogăţia. Căci, deschizând lada, o mulţime de balauri au ieşit dintr-însa şi pe loc au mâncat pe babă, cu fată cu tot, de parcă n-au mai fost pe lumea asta, şi apoi s-au făcut balaurii nevăzuţi cu ladă cu tot.

Ion Creangă în Fata babei şi fata moşneagului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ghinion

Astăzi mi-a ieşit în cale,
Cu găleţi de apă goale,
Draga fată de vecin
Ce mă-ntâmpina cu plin.
Şi cum parcă-s blestemat,
M-am mai şi împiedicat.
Când să o salut gentil,
Am căzut ca un copil.
Toate îmi merg azi pe dos...
Mă ridic de jos sfios
Şi mă-ntreb cum aş putea
Să repar purtarea mea.
Dau s-o ajut la fântână,
Dar scap cumpăna din mână
Şi cad de văd doar sticleţi,
Cât ea umple la găleţi.
Pân' de jos să mă ridic,
Mă uit lung şi mă oftic...
Vai de traiul meu amar!
Nu mi-am pus nici sacii-n car...
Dac-o ajutam să care
Apa proaspătă-n căldare,
Poate-mi da o sărutare...
Neghiob, am făcut-o lată!
Rămân cu buza umflată...
Atât ghinion să-ncapă
În două găleţi de apă?!

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată un om şi omul ăsta avea un măgar, care de ani şi ani tot cărase la moară saci cu grăunţe. Dar de la un timp bietului dobitoc i se împuţinaseră puterile şi nu mai era bun de nicio treabă. De aceea, stăpânul lui se gândi într-una din zile că n-ar mai avea niciun rost să strice pe el bunătate de nutreţ. Măgarul pricepu însă că nu-l aşteaptă vremuri prea bune şi, fără să mai adaste, îşi luă tălpăşiţa spre oraşul Bremen. Nu ştiu de unde-i venise-n gând că acolo s-ar putea face muzicant al oraşului.

începutul de la Muzicanţii din Bremen de Fraţii Grimm
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ajungând pe marginea eleşteului, se aşeză şi el acolo jos, şi, privind cu nedomirire, ia aşa numai ca să zică şi el că face ceva, bălăcea cu nuiaua prin apă, şi făcea haz cum sare stropii de apă, când o lovea. Apoi începu a cugeta. El vedea că fiecare strop de apă, când pică înapoi la matcă, se face câte un armean (cerc) împregiurul lui, şi de ce merge se măreşte, până ce intră iarăşi în sânul matcei de unde a ieşit, fără mai pe urmă să se cunoască nici locul unde a picat stropul, nici întinderea armeanului din giurul lui, ci totul rămânea ca mai-nainte, adică faţa apei lucie ca o oglindă. El era dus cu gândurile. Se uita şi nu mai vedea, tot da cu nuiaua în apă, şi nu ştia ce făcea. Nu mai simţea dacă este, ori nu mai este. Când, iată că o broască ţestoasă ieşise pe luciul apei, şi se uita galeş la dânsul. Unde lovea el cu nuiaua, şi unde se deschidea talazurile care înconjura vârful nuielei, acolo, ţâşt! şi dânsa, şi ochii de la dânsul nu şi-i mai lua. Se uita la dânsul parcă să-l soarbă cu privirea. Dară el nu vedea, nu auzea. Atâta era de dus cu minţile. În cele din urmă, cum, cum, băgă de seamă că o broască ţestoasă se ţine după vârful nuielei lui. Se uită şi el la dânsa, şi parcă îi zicea inima ceva, dară nu pricepu nimic.

Petre Ispirescu în Broasca ţestoasă cea fermecată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Boul şi musca

Pe uliţa din satul plin de dobitoace,
Mergea fericit boul pe drum pentru a paşte
Şi cum mergea el ţanţoş pe calea cu gutui
Aude bâzâind o muscă-n urma lui:
"Opreşte-te din drum, să-ţi spun o vorbă nouă."
Dar boul, înainte şi se făcu că plouă.
"Da' stai numai puţin! Sau poate-ţi este frică
de ce-a spus despre tine, vecina ta furnică..."
Şi la auzul veştii puţin tulburătoare
Se opreşte din drum boul uitănd de-a lui mâncare.
"Ia spune coană muscă, gura tot nu-ţi tace?
iar vrei să stârneşti ceartă între dobitoace?"
"Asta nu-i minciună. Nu-ţi zic din auzite,
mi-a spus a ta vecină că eşti încet la minte
şi coanele văcuţe le-aud când se adapă
cum spun că boul nostru ne lasă fără apă."
"Deci carevasăzică lumea aşa mă vede,
dar lasă că nici eu din gură nu le-oi pierde
şi va veni azi vremea când mă voi intoarce
şi-am să pornesc scandalul între dobitoace!"

Şi a greşit el boul că n-a avut habar
Că cine urmează musca merge la bălegar.

fabulă de Alexandru-Codruţ Ivaşcu (8 februarie 2019)
Adăugat de Alexandru-Codruţ Ivaşcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un măgar cu capsa pusă

Un măgar cum nu există, frumuseţe de măgar,
Se-nvoise că va duce o căruţă de mortar.
Ca urmare şi stăpânul, la-nceput nedumerit,
Să-i mai pună în spinare nişte fiare a venit...
Tot astfel şi vizitiul, nu ştiu cum a cugetat,
Să-i mai pună nişte marfă a venit, înfuriat...
Într-o vreme se urnise cu acest cumplit samar,
Dar se rupse sub povară frumuseţea de măgar...
Mai târziu veni stăpânul care, scăpărând amnarul,
Puse să se slobozească şi să jinduie măgarul,
Drept aceea un prieten, ce venea de la părinţi,
A strigat -schimbaţi măgarul, c-ăsta a ieşit
din minţi...
Cine se gândea că prostul o să ţină pe spinare
Toată nerozia celor care nu-i prea dau mâncare?
Să vedem ce judecată va avea un magistrat,
Care, să se dumirească, în păcate a intrat;
- Bine, măi, stăpâne-frate, văd, mortarul e cu rost,
Dar măgarul dumitale, cum de fu aşa de prost?
- Vezi povestea cu măgarul? Chiar şi lumea e condusă,
De scânteia şi amnarul unui ins cu capsa pusă...

poezie de Gheorghe Ion Păun din Mozaic umoristic (2004)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă pui o mână de sare într-un pahar cu apă, nu mai poţi bea din acea apă. Dacă, însă, presari sarea într-un râu, oamenii vor continua să ia apă din el pentru a bea, a face mâncare şi a spăla. Râul este imens şi are capacitatea să primească, să îmbrăţişeze şi să transforme. Când inimile noastre sunt mici, înţelegerea noastră şi compasiunea noastră sunt limitate şi ajungem să suferim. Nu putem accepta sau tolera pe alţii ori defectele lor şi le cerem să se schimbe. Atunci, însă, când inimile noastre se extind, aceleaşi lucruri nu ne mai deranjează în niciun fel. În acest caz, avem o mulţime de înţelegere şi compasiune şi putem să-i îmbrăţişăm pe ceilalţi, îi acceptăm pe alţii aşa cum sunt şi apoi ei au cu adevărat şansa să se transforme.

citat din Thich Nhat Hanh
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!