Portret de primăvară

[Acuarelă]

Pe o foaie
neîncurcată de vreo pată
care s-o îndoaie,
aplec un curcubeu
asemeni cu sinele meu,
îmbrăţişez cu crin regal
distins şi alb fără egal,
ca fruntea mamei
sau ca obrazul ei oval,
peste cercurile mele
dau jos stele-viorele,
vin apoi
cu două petale de mac moi
(evident de mătase,
aidoma glasului mângâind
în cuvinte frumoase),
de mulţumire,
trec şi un gând subţirel
cât un ghiocel,
iar la final,
ideal!
cu primăvară adusă de-afară colorez
fondul tabloului la care lucrez.

Ridic foaia,
mă duc un pas înapoi,
poate doi,
(pentru o vedere largă, dragă)
şi simt în sufletul creţ
un fior isteţ:
nu ştiu cum, nu îmi dau seama,
buchetul pictat e mama.

poezie de Maria Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Mama mea - ştiu bine-bine,
nimeni nu este ca ea,
face multe pentru mine,
toate, dacă s-ar putea.

C-un surâs, cu-o mângâiere,
orice durere topeşte,
iar de-a fost, mâhnirea piere
şi nimic n-o aminteşte.

Fruntea, pleoapele-i plecate
spre obrazul său frumos,
petrec blând, lăsând uitate
faptele-mi fără folos.

Cu beţigaşul de zână
desenează-un curcubeu
şi îl pune să rămână
în visarea ce-o vreau eu.

Soare, Lună, cer cu stele
adună vorbele ei,
în poveşti cu prinţi, castele,
cu Sânziene şi zmei.

Câte sunt, am să opresc
gânduri venite în goană,
mai întâi să mulţumesc
mamei dragi, chip de icoană.

poezie pentru copii de Maria Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ghiocei de primăvară

Vise vechi, cu fin parfum,
Peste gânduri îmi coboară,
Într-un început de drum-
Ghiocei de primăvară!

Peste câmpuri cu zăpezi
Un parfum mă înfioară,
Ca şi muzici de aezi-
Ghiocei de primăvară!

Urcă gândul înapoi
Pe a vieţii mele scară
Şi mă văd copil vioi –
Ghiocel de primăvară!

Îi culegeam de pe deal
Şi-aveam inima uşoară,
Viaţa fără nici un val-
Ghiocel de primăvară!

Chiar de anii au trecut
Şi s-au dus pe-a vieţii scară,
Încă mai culeg în gând-
Ghiocei de primăvară!

Ieri, plimbându-mă-n grădină,
Am zărit doi ghiocei,
Două raze de lumină-
Parcă sunt copiii mei!

poezie de Vasile Neagu-Scânteianu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am construit bărbatul ideal, i-am făcut portretul şi îl sărut în fiecare seară. Ca să îmi dau apoi seama că mi-am pictat sufletul, şi pe el îl sărut de fapt. Totul numai ca să ştiu să apreciez sărutul iubirii adevărate, care nu trebuie decât să adâncească misterul. De ce să ştie toţi, când e suficient să ştie doar doi?

Ana-Maria Gondoş (aprilie 2014)
Adăugat de Ana-Maria Gondoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * * (Fără cuvinte mă simt fără cuvinte)

Fără cuvinte mă simt fără cuvinte
Copil să fii şi ele-ţi vin
Copil am fost
Copil aş fi
Dar n-am cuvinte
Deci nu sunt

Cu cât crin vorba
Ma mangaia şi ma-mbata cu fragranţa-i
Candva puteam să simt
Nările-mi mi le lăsam inundate în petale
Între iarbă şi frunze

Intre pietre şi stele mâna mea tremură
Nu pot să dau pietrelor glas
Nici stelelor cântec
Surzenia mea strigă dar nimeni n-o aude

poezie de Mihaela Cătană (noiembrie 2005)
Adăugat de Mihaela Cătană
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pod de vis

... Un pod de vis, perfect oval
Un cerc al naibii de portal
Oglindă lînă pe canal
Cu arbori trişti în loc de val...

... e podul peste infernal
e punctul peste cardinal
e setea mea de ideal
ca apa linului canal...

Un pod de vis, perfect oval
şi unidirecţional
spre clipa dulcelui final
... inevitabil de banal

poezie de Iurie Osoianu (1 iunie 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autoportret

merg cu paşi mici pe drumul meu

ridic ochii din pământ
cât să ştiu că nu am rătăcit calea
uneori privesc cerul
apoi îmbrăţişez primul copac pe care îl întâlnesc

cel mai mult mi-aş dori
dar aceasta este deja o altă poveste
care desigur
nu interesează pe nimeni

poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coperţile negre

Foaie neagră de coperţi
Să mă baţi şi să mă ierţi
Că te-am scris cu viaţa mea
Şi-am pus lacrimii cişmea.

Că mi-ai stat pe răni mereu
Foaia sufletului meu,
Foaie neagră de-nvelit
Luciu rece de cuţit.

Noaptea mea de la final
Şaua-i singură pe cal,
Iar pe lume ce târziu
Nişte degete mai scriu.

Fără mâna care-au fost
Versuri triste, fără rost,
Foaia negrului umil
Exerciţiul meu de stil.

De scris numere pe porţi,
Şi de moarte printre morţi,
Viaţa mea de negru gol
Fără nici un protocol.

Foaie tragică de tuş,
Semn al artei celor duşi,
Tu să mă-nsoţeşti mereu,
Foaia sufletului meu.

Te mai văd sclipind şi-acum,
Vai, coperta mea de scrum,
De pe un mai vechi volum
Care-a înviat postum.

Foaie neagră de coperţi,
Să mă baţi şi să mă ierţi
Că te zgârii cu-o nuia,
Iscălind în noaptea ta.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea-soarelui

Mă-nvârt, ca floarea-soarelui, pe câmp,
După făptura ta strălucitoare,
Iar când apui în zarea călătoare
Obrazul mi-l aplec către pământ.

Stau noaptea-ntreagă aplecat aşa
Şi numai când răsari tu dimineaţa,
Descătuşând din neguri fruntea grea
Eu îmi ridic setos spre tine faţa.

Sorb razele pe care le trimiţi
Pe câmpul plin de-o harnică speranţă,
Şi simt, treptat, cum nervii mei trudiţi
Se umplu de-o frenetică substanţă.

Aceasta îmi străbate trupu-ntreg,
Şi-mi urcă prin arterele rebele,
Până când, împlinit, rodesc şi leg
Cu toate florile fiinţei mele.

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii oameni se tem de cele mai neînsemnate lucruri, le prevăd, le simt; şi acelaşi om care poate petrece zile şi nopţi turbat şi disperat că a pierdut o funcţie sau pentru vreo ofensă imaginară adusă onoarei sale este tot acela care va pierde totul prin moarte, fără să se neliniştească şi fără, să se tulbure.

Blaise Pascal în Cugetări
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intrebarile mele

Întrebările în mine s-au revărsat peste margine
iedere căţărătoare
împânzindu-mă
încolăcind mirare cu mirare
călcând apăsat peste nelămuritele mele tristeţi
le simt cum se strâng, cum clocotesc
horă nebunească de iele rotind peste gânduri
am să mă aşez pe o piatră mare albă
la margine de drum fără sens şi fără capăt
şi-am să le las să curgă prin mine
fără să le mai număr
fără să le întreb nimic la rândul meu
să se risipească numai în mine
ca o ploaie de vară
legând gând de gând
şi simţ de simţ
curcubeu împletind în chip de răspuns
peste clocotitoarele regrete.

poezie de Nicoleta Tase
Adăugat de Anemarie Ionita
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curcubeu

Aş vrea să ne plimbăm pe curcubeu,
Ca pe un pod ce zările le leagă
Tu colorată-n roşu, în verde eu,
Două lumini plecate-n lumea largă.
Sub soarele oranj să te sărut
Când părul galben magic îţi luceşte
Cerul albastru să-l privesc tăcut
Să simt că timpul nu se mai grăbeşte.
Din pietre indigo să-ţi fac şirag
Să ţi-l aşez la gât, să te desfete,
Să mă aplec şi să-ţi culeg cu drag
Un bucheţel frumos de violete.
De-aceea către cer privesc mereu
De cum răsare soarele din mare
Aş vrea să ne plimbăm pe curcubeu
Să ne scaldăm în valuri de culoare.

poezie de Octavian Cocoş (6 februarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi îngerii mor

Să învăţăm a da timpului timp,
Să primim a sări un anotimp,
Să vrem a scava în gând şi în ploi,
Să privim surâzători înapoi.

S-admitem că viaţa-i un tăvălug,
Brazda de plug să ne-aducă belşug,
Amarul să ne fie azimă,
Iubirea să ne fie lumină.

Să-nţelegem că-i alt tip de război,
Fără arme, doar plânset de oboi,
Să acceptăm că şi Îngerii mor,
Riscând totul să ne dea ajutor.

Smeriţi în rădăcini să coborâm,
Să stăm aici, nu pe un alt tărâm,
Liniştea să o prindem de mână,
Speranţa să ne fie cunună.

Şi atunci când calvarul va trece,
Să nu ne-mbătăm cu apă rece,
Să nu uităm nimic din ce-a fost dat,
Căci multe-n izolare-am dezlegat.

Să aşteptăm cuminţi şi răbdători
Când inamicul va muri în zori
Şi lacăte vom rupe peste munţi
Să ne-ntâlnim smeriţi pe albe punţi.

În palme să ne crească crin regal,
Lumea s-o preschimbăm în ideal,
Fără măşti dintr-o neagră cronică,
Ci zbor săgetat de rândunică.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul din vis

M-am furişat
În sufletul tău, odată,
Când ai uitat ochii deschişi...
Am păşit temător,
Cu mare grijă,
Să nu-ţi scutur
Rimelul de pe gene...
Apoi am coborât,
Sau am urcat, nu ştiu,
Căci era pre multă lumină
Şi eu pluteam,
Şi era cald şi bine...
Oriunde priveam
Erau oglinzi infinite,
În care mă reflectam, eu,
Deşi erai tu...
Şi nu ştiu
Dacă eram treaz,
Sau mai degrabă visam,
Aşa că m-am aşezat
Pe prispa casei tale,
Care era aidoma
Cu prispa casei mele,
Şi am adormit în vis,
Şi am visat în vis,
Iar tu erai peste tot,
Învăluind cu tine
Sufletul tău,
În care eu am intrat,
Doar aşa, pentru că ai uitat
Odată
Ochii deschişi...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamei, de 8 Martie

Mamei, de 8 Martie

Pe pat de gânduri îmi aştern dorinţă,
Ce nu-mi mai poate fi îndeplinită.
Să-mi sărut măicuţa, nu-i cu putinţă,
Că de moartea vicleană e răpită.

În braţe de dor, din amintiri o strâng
La pieptul cald, cum o făceam odată.
De dor mă doare sufletul şi o plâng
La crucea de mormânt, îngenuncheată!

De Ziua Mamei sărut icoana sa,
Cu flori din grădină o împodobesc
Şi cu dragoste o voi îmbrăţişa,
Când fruntea ce-o săruta de ea-mi lipesc.

La capăt de mormânt aprind făclie
Mamei mele de pe Calea Lactee,
În visul meu spre a vedea să vină,
Când arde gândul pe-a slovei scânteie.

Opt Martie era o zi frumoasă
Şi mare sărbătoare-n sufletul meu,
Chiar pe vreme ceţoasă ori ploioasă,
Că măicuţa mă iubea ca Dumnezeu.

Azi de iubirea mamei sunt flămândă
Şi însetată de chipul iubitor.
La opt Martie, privirea-mi inundă
Izvorul de dor, ca ploaia norilor.

Dorul de mamă stârneşte furtună
În inima de tristeţi inundată,
Că nici vremea însorită nu-i bună,
De când n-o mai văd pe mama la poartă.

Autor Maria Filipoiu
7.03.2016

poezie de Maria Filipoiu (8 martie 2016)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum cântecul păsării

Lasă-mi hărăzit harul
ce mulţi dintr-ai mei l-au avut
chiar fără să ştie.

Adaugă-mi în cuvinte sâmburii
spuselor de către ursitori,
când gândul mi-l cheamă zeul hârtiei
chiar şi ce scriu fără mirare
inimii mele să-i fie deajuns.

Nimbul celor aleşi
mi-l pune pe frunte-n lumină
cum cântecul păsării
ce se anunţă pe sine la concert
în fiecare primăvară
şi apoi tace.

Lasă-mi harul meu dăruit
celor cu sufletul atins de cuvinte
ca un balsam nevăzut,
plăcerea de a fi absorbit de frumos
până-n adâncul iubirii.
Prin mine trec fluturi

Ea era sortită să-mi fie umbră,
gleznă subţire cu pulpa sonoră,
rotulă în fiecare cuvânt.

Ea se căţăra pe ploi
ca să înverzească pământul,
totul să înflorească.

De bucurie eu
o priveam ca pe-o minune
întinsă peste lume.

Strălucea mai mult decât e posibil
în ochii miraţi
şi nu observa nimic deosebit
la privitori.

Prin mine trec fluturi,
neoprite invazii
ca şi literele arzând
în cuvintele hrană.

Urmează clipele acelea relative
ce fumegă prin aer zborul,
să simt pe dinlăuntru gustul tău
ce-mi lasă pe inimă o pată.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet IV

Dimineaţa îmbrac cămaşa morţii
Meditez o clipă cu Maria
Simt cum creşte iarba, via
Şi-apoi mă las în voia sorţii

Plec la plimbare, ah, ce plimbare
Cu Pedigree în scutece de mătase
Fecioare despletite trec peste ţestoase
Ce se arată ca din întâmplare

Viaţa mea e o taină
Chiar şi ingerul meu păzitor
E cuprins de un fior

Sunt nebun de frumoasă
Grămăjoară de secrete
Sublime subrete

sonet de Gabriela Gârlonţa din Gabriela Gârlonţa, Casa Amintirilor,Editura Art Creativ,Bucureşti,2021
Adăugat de Gabriela Gârlonţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Buchetul de poezii

Buchetul de poezii
Printre cuvinte şi esenţe
Eu versuri dragi îţi compuneam
Scriam adesea poezii
Buchete-n suflet de iubire
Neimpărtăsite până mai azi.
În gând sămânţa doar rodea
Apoi prin scris o aşterneam.
In drumul meu cel trecător
Nisipul fin cel din clepsidră
Se prelingea nepăsător
Între prezent şi viitor
Era destin si al meu dor.
Am scris în vers şi-n proză scurtă
A mea trăire purtată-n sânge
Ce prinde inima şi o aprinde
Adesea fără un răspuns.
Te port în al meu gând mereu
Un Înger esti tu pentru mine
Ce calea, tu, mi-ai arătat
Cu a ta iubire.
Natura, parte la miracol
M-a răsfăţat cu a ei culoare.
Iar florile îmi sunt tablouri
Pe toate le-am pictat în vers
Şi slavă eu am dat la toate.
Pe Domnul Iisus l-am venerat
Pe Maica Domnului am slăvit-o
Şi-a ei putere mi-a fost stâlp
Credinţa mi-a fost reazăm
În tot ce-am scris într-un cuvânt.
În univers îmi caut locul
Ştiind că fericirea-i trecătoare
O clipă ce o ardem
Ce nu o să revină
Cenusa ei, rămâne-n noi pe veci
O amintire cu lumină.

poezie de Maria Bem din Buchetul de poezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

ea ţipă zilnic ceva de neînţeles
ascult încerc să articulez cuvinte
dinspre ea vine curentul acela aspru

miroase a ceartă
cearta o defineşte

nu mai ştiu dacă pot face un pas înapoi
să fug pe holul lung al apartamentului
să mă ascund sub mâinile lungi, de pianist
ale fratelui meu

el mângâie. el îmi sărută obrajii şi mâinile
şi-mi şterge lacrimile

ea pleacă trântind uşa
enervată de două consoane tari

el tace şi mă priveşte blând
îmi dau iar lacrimile
le şterg scurt apoi
îi mângâi fruntea înaltă

ochii lui sunt ochii mamei
ochii iubirii
privirea protectoare
lăsată să curgă spre mine
din patul în care acum este ţintuit

el va merge iar
mă rog Domnului
să-i poarte iar paşii
prin casa părintească
sub privirile calde ale mamei

ea a plecat. a tăcut întreaga zi

el doarme acum
zâmbind unei lumi în care
nimeni nu-i tulbură bunătatea

mai e şi mâine o zi în care
fratele meu mă va hrăni cu lumina lui
îi voi mângâia fruntea
şi mâinile cu degete lungi
de pianist

oare cum ar vibra pianul bătrân
sub mâinile lui, mamă?

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

O femeie.... asemeni mării....
M-am îndrăgostit de aerul liber al mării pe care-l transmite esenţa şi profunzimea ei...
M-am îndrăgostit de orizontul ochilor ei calzi şi strălucirea din ei in care te simt scaldandu-te...
M-am îndrăgostit de magia glasului ei... ce-o simt soptindu-te pe tine...
De braţele cu care mă-nfasoara, explorandu-mă fărâmă cu fărâmă...
M-am indragostit de libertatea spiritului ei... ce se naste din adancuri
si felul în care ea-si exprimă nebunia şi freamătul...
M-am îndrăgostit de simplitatea zbuciumului ei...
M-am îndrăgostit de solitudinea ei... in care-si plânge singura tristeţile, liniştindu-se apoi printr-un val lin, aşternut la răsărit...
M-am îndrăgostit de visele ei, ce parcă le murmura pe ale mele...
M-am îndrăgostit de pasiunea cu care-mi infasoara fiinţa fara sa mă atingă, asemeni ţie...
M-am îndrăgostit de ea, pentru că i-am povestit ceea ce sunt şi nu s-a speriat de asta...
Aşa cum sunt...
O femeie care nu se grăbeşte... ci aşteaptă... mult...
Nu merge, ci curge,
nu zboară, ci pluteşte,
nu pretinde nimic, ci pur şi simplu iubeşte să se bucure....
nu caută simţuri, ci le eliberează...
nu străluceşte... ci luminează...
nu renaşte... ci înfloreşte constant...
O femeie... asemeni mării...

poezie de Mariana Daniela Bidaşcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul pereche

Mă-ntreb şi eu, problema este veche,
Dar a rămas la fel de actuală,
Ne întâlnim cu sufletul pereche
În lumea asta atât de materială?

Oare putem să-i recunoaştem chipul
Sau alergăm nebuni o viaţă-ntreagă?
Căci trupurile-s multe ca nisipul,
Dar care e făptura cea mai dragă?

Şi câteodată crezi că ai găsit-o
Te bucuri mult şi spui la tot poporul,
Însă când vezi că nu ai nimerit-o
Porneşti la drum, că-n piept se zbate dorul.

Trec zile, luni şi ani în continuare
Şi noi iubiri îţi reaprind speranţa,
Dar ce păcat, că-s iute trecătoare,
Şi te cuprinde iar nesiguranţa.

Dar acum simt că nu mai am dileme,
Priveam departe, fără să-mi dau seama
Şi-am înţeles, după atâta vreme,
Că sufletul pereche a fost mama.

poezie de Octavian Cocoş (16 martie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!