Unui popor de negeneraţii

Nu a înţeles nici astăzi
curba lui Gauss (sau o cupă cu nectar). De fapt reificarea e îmblânzirea scorpiei,
acul ei veninos stă atârnat...
Se sfarmă fiecare clipă,
nimeni este reprezentat prin mixuri hipnotice.
Ne desfacem fluturii din piept,
le dăm un loc printre flori,
zburăm peste lume cu ochii spre soare.
Se deşteaptă complexul lcar,
este o umbră de bucurie printre lacrimi, este încă puţin spre cer.

Mai aproape ca oricând,
în coada ochilor se apropie
chipul monstruos al nefiinţelor noastre,
o consecinţă a acelei golănii pe care şi-a permis-o...

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecerea anilor

Gândurile-mi trec printre cuvinte,
îşi caută întruparea în poemele inimii,
se grăbesc să bată la porţi ca un an nou
primit cu speranţa împlinirii de suflet
şi jocuri de artifiicii brodate pe cer.

Sunt precum un copil cu ochii spre cer,
înţeleg miracolul bucuriei depline,
dar nu înţeleg propria mea trecere
cu fiecare an spre finalul vieţii
decât ca o bucurie sprimată de timp.

Dragostea mea se stinge odată cu mine
şi nicio umbră nu ţine de cald,
mă prinde răcoarea florilor de gheaţă
de pe geamul prin care privesc departe
şi acest departe nu este ca orizontul,
ci se apropie cu fiecare zi
şi singurătatea îşi are sălaş în el
ca o lacrimă în fundul ochiului.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pictura bună este nobilă şi cucernică prin ea însăşi, căci printre înţelepţi nimic nu tinde să înalţe mai mult sufletul sau să-l ridice spre adoraţie decât dificultatea acelei perfecţiuni care se apropie de divinitate şi devine una cu ea.

citat celebru din Michelangelo
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dramele unei limbi mici

de fapt limba română e o capcană
pentru poeţi mari
contractaţi în piele mică
[doar 24 de milioane]x a posibilităţii
de a vorbi despre Om

o minciună de ţintă
[gândeşte la un cal potcovit
cu potcoave calde
nechezând către soare şi la
spaima potcovarului]2x

Aşa am apărut noi pe lume
printre multiple iluzii
de a fi Graiul Umanităţii
încă naufragiaţi
aici ne-au îngheţat picioarele
aci prin pielea pasului
năduf sub 3x[imperii]
&oftat de #exist

Aşa de muţi printre zebre
curbaţi în hore
nuntaşi cu Europa
ne bucurăm de Armăsarul inimii
de Profetul eliberării
prin (marea trecere)x

Finalul e o formă de bricolaj
printre florile din vază
depăşit de lacrimă&râs
ieşind din umbră
către oricevoi
ne-epuizat

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp

Fiecare moment are propria lui semnificaţie,
Pentru mine, pentru tine, pentru el.
În fiecare clipă are loc o acţiune importantă,
Pentru mine, pentru tine, pentru el.
Timpul este totdeauna hotărâtor,
Pentru mine, pentru tine, pentru el.
Fiecare moment poate oricând schimba viaţa ta, a mea, a lui,
Astăzi, mâine, poimâine, pentru totdeauna.
Pentru un scurt moment, poţi fi un mare rege,
Peste mine, peste tine, peste el.
Într-o singură clipă, poţi să pierzi,
Totul, puţin, sau nimic...

poezie de Cornelia Păun Heinzel
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu sufletul spre cer

Cu sufletul spre cer, am cerut iubire,
apoi ţi-am zărit ochii înlacrimaţi
ascunşi printre zâmbete dureroase...
Cu sufletul spre cer, am cerut frumuseţe,
apoi ţi-am sărutat fiecare tresărire
de pe chipul îmbujorat...
Cu sufletul spre cer, te-am cerut pe tine,
apoi ţi-am îmbrăţisat fiinţa
pitită la umbra inimii mele...
Cu sufletul spre cer, ţi-am cerut nemurirea,
apoi ţi-au îngenunchiat toate stelele
venerându-ţi urmele paşilor...
Cu sufletul spre cer, am cerut încă un răsărit,
apoi ţi-am mângâiat genunchii zdreliţi
de atâta nelinişte...

poezie de Emilia Mariam
Adăugat de Emilia Mariam
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să zburăm spre stele...

Sunt cu ochii pe tine,
Nu-mi părăsi speranţa,
Nu ieşi pe uşa
Unde-i lipsă clanţa.

Mai bine intră-n mine,
În domul de iubire,
Te voi simţi un înger
Cu zbor în prelungire.

Ne-om ostoi în farmec
Din ochii tăi ţâşnind,
Aş vrea să-mi fie viaţă
Un dulce labirint.

Să ne ascundem gesturi
În fapte împlinite,
În ochii tăi doar stele
Ce mă ating, fierbinte.

Luminile să curgă
Din oglinzi în cafele,
Speranţa să ne pună
Clanţe în vâlcele.

Să ne ascundem ritmic
De lume printre flori,
Să zburăm spre stele
Pe aripi de cocori

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deneuve, de dragoste

Un chip închipuit, dintr-un dulce vis,
Poate-ntâlnit într-un café din Paris
Sau poate-ntr-o crêperie în Montmartre?
Sau poate lângă mormântul lui Sartre?
Chipul tău mă urmăreşte în métro,
Pe străzi, îmi zâmbeşte din vitrine, o
Imagine-nsorită de părul blond
Îmi încălzeşte sufletul vagabond...
În cafenea stau la masă, la soare,
Sunt asediat de vrăbii cerşetoare,
Oriunde-ntorc privirea, văd ochii tăi
Mereu, printre căzătoare flori de tei,
Printre raze de soare, umbre, printre,
Oameni, printre gânduri, printre cuvinte...

poezie de Adrian Nicula din Sanctuar sufletului cu aripi frânte (2016)
Adăugat de Adrian Nicula
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem întotdeauna în căutarea eternului în altă parte decât aici; totdeauna ne îndreptăm ochii minţii spre alte lucruri decât spre situaţia prezentă, spre aparenţa prezentă; sau, mai ales, suntem în aşteptarea morţii ca şi cum n-am muri şi reînvia în fiecare clipă. În fiecare clipă ni se oferă o viaţă nouă. Astăzi, acuma, îndată e singurul lucru ce ne stă la îndemână.

citat clasic din Andre Maurois
Adăugat de ADRIAN MANDICI
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să zburăm... spre lumi imaginare

E vremea să te trezeşti, iubitule,
Soarele va răsări azi mai frumos
Şi toate veşniciile se vor etala minuţios
Nu există cercuri desprinse din destăinuiri
Suntem aproape de fiecare umbră din viaţă,
Pe care o putem acumula afectiv,
Nu cred că mai contează cine se va plimba prin faţa-ţi
Zboară odată cu mine prin norii depărtaţi
Nu te întrista căci viaţa se prelungeşte
Peste ale noastre timpuri se văd voaluri
Şi vom cunoaşte margini nebănuite ale unui suflet
Care va uimi prin limitarea sa în aceste lumi.
Nu voi cunoaşte lumi nebănuite
Şi nici nu voi adormi la marginea de drum,
Fără a mă bucura de un soare preacurat.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În consecinţă, societăţile voastre vor fi obligate să se schimbe, iar oamenii vor trebui şi ei să se schimbe: nimeni nu va mai putea fi sigur că minte nepedepsit. E vorba de un joc care va modifica faţa lumii, şi aceasta-i este regula. După ce-l veţi fi experimentat, veţi fi liberi să alegeţi, căci singura alegere mereu posibilă este aceea de a minţi. Ca să mă fac înţeles de către voi toţi, vă voi spune care este avantajul acestui joc. Lumea în care trăiţi este un loc ciudat. În orice clipă poate sări în aer, iar voi puteţi oricând muri. Mai degrabă muriţi atunci cu ochii deschişi. Prin urmare, avantajul e că, de veţi muri, o veţi face cu ochii deschişi. Asta-i tot ce aveam să vă spun.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bulgăre de lumină

pe ţărm un pescăruş
singur cu marea
păsesc către el
sunt drumeţul cu chipul de ceară
rănit între spini
cu fiecare pas
trecut, rămas
mă apropii de cer
mă rog, mă închin
lucesc între spini
stropi cruzi de lumină
ochii senini
a cui este vina
joc de umbre pe cer
pe umeri mantie cu crini
obosit mă aşez între ani
mă închin în taina primei lumini
curgeam prin viaţă tăcut
în urmă fecioare
născute din mare
păşeau spre soare apune
printre valuri şi spume
apune şi timpul rămas
astăzi iubesc şi beau orizontul cu sete
la final se naşte un prunc
aici, lângă mare
surâde candid devenirii
în ochii lui cruzi răsar bulgări de lumină

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chihlimbarul ochilor

În păienjeniş de ramuri, încerzite,
Ţes păienjeni, printre stele arginţii
Gânduri nerostite încă, vise încă ne-mplinite
Şi la margine de lume, te aştept, din nou, să vii

Valuri trec ducând spre mâine, de la mal, secunde stranii
Rubiniu nisipul este şi apusul s-a sfârşit
Risipiţi în ceaţa, unde s-au pierdut de-acuma anii
Pe aripi de vânt se lasă umbra ta în infinit.

Catifea din chihlimbarul ochilor mi-au smuls trăirea
Şi in pletele-ţi de aur, rătăcită-i fericirea
Unde esti? De ce în noapte mă aştepţi şi te ascunzi
Râu de lacrimi curg din ochi-mi şi de lacrimi ochi-ţi-s uzi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O trecere... în tăcere

.. sau o tăcere care nu e tăcere
printre întristări
greu de descifrat
de departe
de unde nimeni nu mai vine
din loc în loc inimi
bat şi nu tac
nu aud
totul o tăcere
doar senzaţia de bucurie pe care o ştiu pe dinafară
nimic altceva
când ochii se vor umple de lacrimi
şi tu ştii de ce

poezie de Eli Gîlcescu (17 iunie 2021)
Adăugat de Eli Gîlcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărută-mi gândul

Când simţi că-ţi este dor, sărută-mi gândul,
Ridică-ţi ochii spre albastrul cer
Şi vei simţi cum sufletu-mi stingher
Îl va-ntâlni pe-al tău şi, alinându-l,

Îl va purta în dulce reverie
Spre locul nostru cel secret, din vis,
În care, din eternul cel promis,
Vom mai lua un strop, sau o felie,

Din care, două inimi însetate,
îşi vor mai potoli puţin din dor
sorbind nectar de-atingeri mult-visate
din timpul, pentru-o clipă, iertător.

Priveşte cerul dincolo de nor,
Sărută-mi gândul, şi-ai să uiţi de dor

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unor neputincioşi

- Cine?
- Se mai citesc?
- Azi se mai simt?
Parcă îi mai aud:

printre pomii din livadă,
în acord cu frunzele înroşite
în lumina diafană a îngerilor
din lumea cealaltă
care nu a încetat...

printre corzile harfei
argintate şi prin surdina
chitărilor, lăutelor;
prin frica arcuşului pe corzi
care nu se mai opresc...

printre spasmele hârtiei difuzoarelor
şi reverberaţiile mdf-ului
ce le îmbrăţişează...

Dar

lumina vine din interior,
din acel loc unde ţii lanterna
neputinţei şi farul aproapelui,
de acolo de unde
se nasc zeii şi monştrii...

lumina vine dinspre felinar
când citeşti orbecăielile,
când crampa limbii e un eon,
şi simplul infinitiv al sufletului
se întâlneşte cu marele substantiv
al neputinţei noastre cea de toate zilele...

lumina coboară din cer,
în scăfârlii urcate pe trupuri de lene,
căutătoare de instincte emoţionante,
eventual pluviale
pentru a-şi mai spăla albul ochilor...

ca atunci când era inima albă
şi nici ţipenie de cerneală
nu ar fi râvnit la parul acestei lumii,
la marele eliberator al clipelor
de la dogoarea istoriei
unor neputincioşi

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Născut

Deci ea e mama lui.
Acea femeie mică
Autoarea cu ochi cenuşii.

Barca, în care cu ani în urmă
a ajuns la ţărm.

Deci din ea a ieşit
în lume,
în neveşnicie.

Născătoarea bărbatului
cu care sar prin foc.

Deci ea este, singura
care nu l-a ales
complet şi gata.

Singură l-a strâns
în pielea pe care o cunosc,
l-a legat prin oase
ascunse în faţa mea.

Singură i-a potrivit
ochii lui cenuşii
cu care a privit spre mine.

Deci ea este, alfa lui
De ce mi-a arătat-o.

Născut.
Deci, totuşi, şi el născut.
Născut ca toţi.
Ca mine, muritoarea.

Fiu de femeie adevărată.
Venit din adâncul corpului
călător spre omega.

Expus
la propria sa absenţă
oriunde
în fiecare clipă.

Iar capul lui
este capul ce trece prin zidul
permisibil, cu timpul.

Iar mişcările lui
sunt abateri
de la sentinţa generală.

Am înţeles
că a parcurs deja jumătate de drum.

Dar aşa ceva el nu mi-a spus,
nu.

- Aceasta e mama mea -
mi-a spus doar.

poezie celebră de Wislawa Szymborska din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne despart pe noi de flori

Nisipul ridicat de vânt
Ne-a astupat din ochi
Şi n-am mai văzut
Cât de curând, cât de curând,
Suflarea lui din când în când
Aruncă depărtarea lată,
Să ţină clipă la distanţă...
Atâtea depărtări şi zări
Azi ne despart pe noi de flori,
Azi sub acelaşi cer plăpând
Când ne e soare, când e vânt,
Când e noroiul peste noi,
Când ne mai spală ochii ploi
Şi fiecare cu-a lui noapte
Vorbeşte şi se ceartă poate
Şi fiecare cu privirea mută
Priveşte dimineaţa slută
Însingurată, bând cafea,
Gândindu-se la vremea rea
Ce trebuie să o străbată,
Cu ochii ce nu văd prin ceaţă.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

în faţa lumii stă un om
un singur om
e om sau nu e om
poate e un fluture pribeag ce arde într-un zbor
un zbor spre ternele păcate
sub cerul liber zace un om
o hrubă strâmtă este casa în care plânge marea
în lumea lui nu e popas
doar un urcuş etern spre nicăieri
vroia să urce sus
spre cer
o clipă vine
s-a tot dus, prea sus
anii au trecut în grabă
el zace acolo jos
o viaţă a trecut, o lume a apus

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum plângem din cauza tristeţii. Tristeţea urmată de iubire, de bucurie sau, în general de o cauză oarecare, face ca inima să împingă mult sânge prin artere şi de acolo mulţi vapori spre ochi care se transformă în lacrimi. Este nevoie pentru aceasta de tristeţe, fiindcă răcind tot sângele, îngustează porii ochilor. Dar întrucât, pe măsură ce îi îngustează, micşoreză şi cantitatea de vapori pe care ei trebuie să-i lase să treacă, producerea lacrimilor nu mai este posibilă, dacă în acelaşi timp cantitatea acestor vapori nu este sporită de o altă cauză oarecare. Şi nu există ceva care să o sporească mai mult decât sângele care este trimis spre inimă în pasiunea iubirii. De aceea observăm că cei trişti nu varsă neîncetat lacrimi, ci numai la intervale, atunci când meditează din nou asupra obiectelor pe care le îndrăgesc.

citat celebru din Descartes
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţă urbană

Ne-am plimbat odat' mână-n mână
Ca doi cetăţeni liberi, când
Ne-au trădat pietonii din umbră
Şi pe mâini de poliţişti ne-au vândut.
Nu ştiu de aveam paşaport sau nu,
Eram tânăr, ea doar o copilă.
Ne urmară interogatorii
Bătăi şi control pentru viză.
Ce putem să le spun despre mine
În ochii lor eram un hooligan
Mână-n mână şi-n gând cu o fată
Despre care nimic nu ştiam.
Turnătorii rânjeau din umbră
Iară noi ne priveam făr' să ştim
Gândind dacă vom mai fi liberi
Sau dacă va fi dat să murim.
Într-o clipă văzui viaţa-n cioburi
Lăfăind în bancnote pătate
Ce curgeau printre gânduri ca râul greu
Spălând pietre însângerate.
După cinci zile de carceră eram
Morţi de foame, nesomn, sânge, plâns
Pumni în faţă şi-n nas încă fumegau
Şi tot nu le era de ajuns.
Plini de vânătăi ne-au dat drumul
Dar n-avem nici un ţel spre-napoi.
Nu făcusem vreun rău, la nimeni,
Dar ne-au rupt sufletele din noi.
Păsări albe zburau peste aer
Eram liberi, dar drum nu-aveam.
Spre ce lumi de atunci ne-ndreptam mereu
Din ce lume veneam şi mergeam...

poezie de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!