Releu

din boxele mele cresc cireşi japonezi

parcă aş pune de temelia unei case
deşi firii mele n-ar rezista nicio construţie

parcă aş trăi cea mai complicată
formulă matematică deşi n-am ştiut
niciodată să-mi număr nici măcar degetele

dezinteresul
pe care mi-l cultiv faţă de tine dă roade
ţipă ca lumina în becuri

ştiu că în ochii tăi
semăn perfect cu un animal de schimb
ajuns la un stadiu înalt de evoluţie

stau în birou lîngă un geam deschis
zgomotul maşinilor care trec fără încetare
la fel ca şi ploaia neagră
cumplită
intră în mine

ziua de azi indică nivel scăzut de baterii

dar va veni o zi în care voi ieşi
din această intraductibilă şi insuportabilă
consistenţă poetică şi atunci

am să reuşesc să scot la aer
creierul acesta al meu defect şi urbanizat
pentru totdeauna

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşit

În timpul orelor albastre
oraşul e scăldat în uitare

trec prin tine
prin lumina ţigării
dar ştiu că somnul tău
e intangibil
şi trecerea asta
a mea
o formă inutilă de afecţiune

dacă aş fi la Madrid
aş schimba aceste obişnuinţe
pe Guernica lui Picasso

deşi nicio imagine
fie ea şi de artă
nu va pune punct vreodată
acestui tremor

în timpul orelor albastre
oraşul meu e scăldat în uitare

dacă deschizi ochii
dacă deschizi ochii acum
şi nu te gîndeşti
la prostiile la care dau share

măcar ia şi cântă
cântă-mă

Cântă, mă!

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intră dragostea mea

ai zis
,, pieptul meu s-a deschis atât de larg
încât
nici măcar nu ştiu cine sunt
iartă-mi
dezordinea asta absolută
dar
întrebările mele
stau înşirate
de la marginea patului
şi până la geam

intră dragostea mea
fii frumoasă
pune-ţi mâna în păr să-nţeleg
cum în palmele tale cuminţi
lutul meu
ar renaşte
ca o muzică veche
iar eu
m-aş simţi
dintr-o dată întreg

intră dragostea mea
intră
fii o şoaptă
sau cum vrei să fii
pieptul meu s-a deschis atât de larg
încât
simt
că tot ce-am trăit până acum
nici măcar n-am trăit

intră dragostea mea
intră
nu mai am nici lacrimi să plâng
fii femeie
sau cum vrei să fii
să mă simt
cu tine întreg

intră dragostea mea
intră
de-acum totul va fi tot
iar Dumnezeul din pieptul meu
ne va ajunge la amândoi
pentru drumul acesta
sublim

intră dragostea mea
intră
amândoi vom sta în genunchi''

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimp dual

Pe mine mă cunoaşte femeia
care poate să cânte la două inimi,
ca la un instrument muzical
deşi, ocarina era demult inventată...
deşi, nu mai ştiu nimic despre acest anotimp dual
parcă ne-am cunoaşte din alt timp
aşa am ajuns să ne rostuim vieţile în altă viaţă
întrându-ne unei alteia, adânc sub piele
scriindu-ne pe rând, câte un monolog
mă bucur ca un copil care vede prima oară zăpada!
cred că acesta e ceasul însănătoşirii mele...

poezie de Daniela Pârvu Dorin din Volum nou, Amprente (14 februarie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Justification act

poemul acesta te va căuta mult
nu are rezerve interdicţii
dar nici credinţă

poemul acesta te va durea

e ca un sfredel imens
care îţi intră în inimă chiar acum
aruncînd în aer bucăţi
de poeme mai mici şi mai grele

poemele mici
cu măreţia gîndului lor
calcă peste poemele mari
şi le acoperă cu o mantie neagră
ca pe nişte morţi
în luptă

dar totul e bine
în poemul meu mare

astăzi
în vara lui 2019
cînd tocmai ai fost trecut la cheltuieli
pentru ştiinţă
iar eu mi-am luat
cea mai schimbătoare la faţă
rochie nouă

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

deşi zice profa de română că vârsta e doar un număr eu
sunt copil şi nici tocurile ei de 15
nu se pot înfige atât de adânc în carnea firii mele
cât
să mă convingă să revin cu picioarele între muritorii de rând
eu doar număr stelele pe care mi le cresc de mică în palme & pe faţă în loc de pistrui

poezie de Sorina Rîndaşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt egoist

ai perfectă dreptate
dar ce pot face
lumea mea începe cu mine
şi se termină asemenea
nu e o pretenţie absurdă
e doar lumea mea
până când voi mai ţine minte ceva
până când uitarea mă va uita
până când moartea mă va despărţi de ea
un jurământ frecvent
la fel de folosit precum eternitatea
în a defini o boală gravă
nu ca o tromboflebită de sinus cavernos
dar la fel de letală
în niciun caz contagioasă
deşi se ia prin sărut
de la o inimă la alta
sau prin atingere de suflete
nu e religie deşi este esenţa dumnezeirii
dar şi a păcatului
un paradox prin care lumea înaintează
în sfârşit o axiomă clară
pe care nimeni nu o poate demonstra
deşi toată lumea începe şi se sfârşeşte odată cu ea

într-un anume fel asemănător firii mele
egocentrice

recunosc că trăiesc totul prin mine
nimic din ce nu mă pătrunde
nu există
nici cerul nici marea nici himalaya
nici măcar podişul gobi
sau gândacii de colorado
(un fel de gangsteri ai cartofului)

toate minunile
toate deşertăciunile
trăiesc atât cât eu le pot trăi
e ca şi cum aş reuşi să înghesui infinitul într-o clipă
deşi nu mai am nevoie de ea

iar lumea aceasta
a mea
începe cu mine
dar fără tine îmi pare goală

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

"Intră, dragostea mea,"
ai zis
"pieptul meu s-a deschis atât de larg
încât
nici măcar nu ştiu cine sunt
iartă-mi
dezordinea asta absolută
dar
întrebările mele
stau înşirate
de la marginea patului
şi până la geam

intră, dragostea mea,
fii frumoasă
pune-ţi mâna în păr să-nţeleg
cum în palmele tale cuminţi
lutul meu
ar renaşte
ca o muzică veche
iar eu
m-aş simţi
dintr-o dată întreg

intră, dragostea mea,
intră
fii o şoaptă
sau cum vrei să fii
pieptul meu s-a deschis atât de larg
încât
simt
că tot ce-am trăit până acum
nici măcar n-am trăit

intră, dragostea mea,
intră
nu mai am nici lacrimi să plâng
fii femeie
sau cum vrei să fii
să mă simt
cu tine întreg''

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea

Izvorul meu de mângâiere
ce-mi plângi în linişte durerea,
când te cuprind la piept
în braţele mele însetate de tine,
ce cresc din trup doritoare,
ca nişte ramuri spre lumină,
mă pierd în noaptea ochilor tăi negri,
plini de mister fierbinte.

Bucuria vieţii mele,
ochii tăi sunt două făclii
care ard orice frică ascunsă în mine,
altarul meu de rugăciuni
în care văd sclipirea a mii de îngeri păzitori,
iubite stele din adâncuri,
pe care le număr noaptea, ca un copil,
până adorm.

poezie de Florin Armangic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-au rămas ochii pe geam

Ochii mei s-au săturat de mine
ca o femeie sătulă de infidelităţi
cineva le strânge şi le dă mai departe.

N-am nicio măsură-n iubire,
s-a dovedit nici în durere la fel,
nimicul din mine se-înfiripă-n pofte.

Ultima dată am cules fructele,
căzuse bruma peste livadă şi eram grăbit,
noaptea am poposit în patul imprudenţei
şi n-am simţit nicio umbră.

Prin alunecarea zilelor în colivia iernii
mi-au rămas ochii pe geam
de parcă eram într-o altă lume
fără să ştiu cum am venit
şi de ce?

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (19 ianuarie 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui

va veni cu siguranţă şi acel moment
în care mă voi sătura de scris
poezii şi voi trece la testament
scrisorile mele de azi
vor fi atunci închise spre nord
spre casa în care
naşterea a dat lumii
un copil minunat cu ochii foarte

albaştri

Lui
pentru că ridică norii mai sus decît sunt
îi voi lăsa toată puterea mea
şi lacrimile
să plîngă cu lacrimile mele verzi
şi să-l doară cât mai puţin
cît mai puţin

puţin cu puţin
va aduna de o poveste pe malul mării
în care locuia cu mama
mama Lui
care dimineaţa rîdea mult
iar el zicea că de la rîsul ei fericit
creştea pădurea

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

De ce nu pot trăi fără tine?
Pentru că, vidul din mine se lărgeşte, treptat
Şi-n aer pluteşte fiinţa ta vie,
E ceasul când alţii se iubesc, se sfâşie
Şi plouă de parcă şi cerul s-a spart.

De ce nu pot trăi fără tine?
Pentru că, în mine sunt stânci şi izvoare
Sunt deşerturi păzite de fluturi războinici,
Sunt ochii tăi mari şi atât de statornici
Şi dorul acesta, permanent, ce mă doare.

poezie de Adrian Abrudan
Adăugat de Adrian Abrudan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Monolog

Sunt un gând sălbatic, născut din abis
şi – doar trecător – din tine. Pământul şi cerul
s-au amestecat în mine – concubina lor – s-au topit în mine.

Sunt un embrion obişnuit, închis într-o palidă, pieritoare carne;
Însă în lumina soarelui eu te încânt şi te uimesc.

Sunt cea mai blândă, cea mai înţelegătoare dintre femei;
totuşi mi-e dor de iarnă, de interminabila noapte neagră
care trasează frontierele inimii mele.

Când pleci, durerea mă face
să-mi scot inima pe gură –
să te distrug prin iubire – e interzis aşa ceva?

Soarele răsare pentru toţi ceilalţi oameni,
dar numai spre tine se-îndreaptă tandreţea agresivă-a trupului meu.
Am farmecele mele.

Se-înalţă un cor de voci.
Marea ţipă-n sângele meu, dar cine-şi aminteşte de mine?
Ce este viaţa?

poezie de Zhai Yongming, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două femei

Eram în staţie numai două femei,
ne uitam una la alta, studiindu-ne mai întîi
mîinile,
vedea că mîinile ei sunt mai frumoase
decît ale mele, dar îmi spunea:
- Ce frumoase sunt mîinile tale!

I-am zis mulţumesc, apoi am continuat
să ne uităm una la alta
studiindu-ne îndelung nasurile,
vedeam că nasul meu e mai frumos
decît al ei şi i-am zis:
- Nasul meu e mai frumos decît nasul tău!

Nu mi-a spus nimic, nici timp nu avea,
căci tocmai se oprise un autobuz
care a luat-o din staţie cu tot cu mîinile ei
frumoase, de parcă nu fusese
niciodată acolo, deşi voi tine bine minte
mîinile ei, puţin mai frumoase
decît ale mele. Apoi şi ea şi-a adus aminte
că, în acel moment, eu nu aveam
cum să-mi văd nasul. Deşi putea fi altfel,

fiindcă

eram în staţie numai două femei,
nu ne cunoşteam şi nu ne uitam una la alta
şi chiar dacă ne-am fi cunoscut
nu ne-am fi plăcut deloc, chiar dacă
la un moment dat ne-am îmbrăţişat,
ne-am povestit vieţile noastre,
ne-am căsătorit copiii şi totul a durat
cît am aşteptat autobuzul în staţie,
apoi ne-am despărţit, dar mîinile noastre,
multă vreme încă, s-au tras de păr.

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pacey (la interfon): Audrey, eu sunt. Nu ştiu dacă mă auzi, dar dacă da, te rog să nu te urci în avion, te rog. Sau ştii ce, dacă te urci în avion, e în ordine pentru că o să mă faci să conduc şi să traversez ţara asta şi să stau în faţa vilei părinţilor tăi în Beverley Hills până când o să-mi vorbeşti. Pentru că trebuie să-ţi spun că îmi pare tare rău pentru tot şi pentru că nu am fost sincer cu tine întru totul şi îmi pare rău pentru înclinaţia mea pentru femeile mai în vârstă. Doar că a fost un an foarte ciudat pentru mine deoarece în timp ce voi toţi plecaţi la colegiu, eu mă chinuiam să mă menţin pe linia de plutire. Şi crede-mă, nimeni nu îţi dă hărţi pentru drumurile mai puţin umblate. Trebuie să mergi înainte şi să porneşti la drum. Dar în cele din urmă singurul lucru pe care o să-l iau cu mine, singurul lucru pe care o să mi-l amintesc din acest an eşti tu. Eşti o persoană uimitoare, Audrey. Şi ai apărut atunci când credeam că nu o să mai iubesc niciodată şi mi-ai animat viaţa. Ştiu că noi doi nu ne cunoaştem prea bine, dar, deşi sunt sigur că aş putea trăi fără tine, totuşi nu sunt sigur că vreau asta. Aşa că asta e.

replică din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin lumina oglinzilor îmi simt goliciunea

e ziua aceea în care nu am curaj să mă ridic din pat
nici măcar să scot un picior de sub pătură darămite nasul
mi-e teamă să privesc în oricare loc al camerei ticsită de cărţi şi cărţi
şi lucruri inutile abandobate ca după o bătălie
în oricare parte aş îndrăzni să mă opresc aş simţi acelaşi rău

e ziua aceea în care nu vreau să mă dedic nici măcar mie ce să mai vorbim de alţii
prea trecători prin viaţă mai ales când e vorba de iubire
nu nu n-am niciun curaj să mă văd cu mine
trupul trecut prin lumina oglinzilor
parcă special amenajate îmi simt goliciunea
e o mare tulbure inside valurile îmi bat în inimă
uneori mă izbesc de zidul aceleiaşi singurătăţi care
umblă şi umblă bezmetică pe ţărmul lui ovidiu

e ziua aceea fără aburul unei cafele descântate în doi
vocea din telefon nu mă încântă prea tare
am nevoie de ceva palpabil să-mi dea frisoane
o altfel de trezire la viaţa asta morbidă

e ziua aceea când mă dor oasele de tăcere
scâşnesc dar nu mă întorc pe cealaltă parte
stau răstignită cu ochii în tavan se umezesc şi
dintr-odată mai mai să mă înghită o ploaie vioaie cu ferestre cu tot

asta nu e deloc ziua mea preferată
un gând îmi spune hai să-i facem o vizită
ploaia aruncă alice în mine şi toate se înfig
sângerând îmi las urma înspre ceea ce am părăsit
greu cu acest obstacol plumburiu să-l dau la o parte

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea mea e Isus

-poem-
Doamne
Tu care ţii legământul
şi umbra
Cuvintelor Tale
nu vrei
pe palma Ta azi să mă iei
şi
viaţa să-mi schimbi
subtil

şi-n umbra Ta să mă transformi
după
propria-ţi dorinţă
o umbră
din propria-ţi umbră
să înfloresc
o dată cu ziua pe care Tu Însuţi mi-o
dai
cu Tine în Rai
odată să fiu
Isus

Mâna Ta
eu mâna Ta
o vreau
mâna
străpunsă pe Golgota
şi azi ce dăruie viaţă
şi
atâta mângăiere

pe
Tine te vreau
Isuse
Miel şi Mire
la umbra aripilor Tale
eu vreau să m-odihnesc
şi
odihna să-mi găsesc

pe degetele
curcubeului mă culc
dar ochii
spre Tine îmi fug Isus
ca limbile unui ceas fără linişte

vreau
să-ţi văd ochii ca para focului cum mă
urmăresc
şi ochii mei mi-i caută

Doamne
eu nu mi-am găsit odihna
aici pe pământ în
lipsa Ta
ci doar
pe
palmele Tale
şi-n
lumina ochilor Tăi ca para focului ce ard orice taină
căci
odihna mea
în Tine s-a ascuns Isus

Tu
eşti viaţa
şi fericirea mea Isus

n-am găsit
nici pacea
nici liniştea
şi nici fericirea
pe palmele lumii acesteia
şi nici în poala hainei ei

pentru mine
nici măcar literatura
şi nici poezia
nu
sunt
nu sunt

fericirea mea
ci
numai Tu Isus
Tu
Isus
eşti fericirea mea

fericirea
numai Tu Isuse eşti
aşa
a hotărât
Cel Prea Înalt
s-ascundă
în Tine tot ce există bun în Univers

Isuse
Ţie mă închin
Şi
pe degetele Tale îţi pun
fiinţa mea
primeşte-o
te rog
şi
dă-i Tu frumuseţea Ta
aşa cum voieşti
să
fiu şi eu o lumină
şi
să mă aseamăn cu Tine

fă-mă
umbra Ta pe
degetele zilei de azi
înflorită

cu privirea ochilor Tăi ca
poara focului

cât de scump
Isuse eşti
cât de scump
uită-te
Tu Însuţi uită-te
şi vezi-ţi Propria-ţi Fiinţă
prin ochii mei
căci pentru Tine e simplu
Tu
eşti Dumnezeu
şi nu eşti un om ca mine lipsit
de
putere
şi atâta-nţelepciune
căci
numai chipul zilei îl pot prinde în
privirile mele

Tu
prinzi în
privirea Ta
şi gândul şi umbra
în umbră ascunsă
şi tainele toate doar Tu le pătrunzi şi le ştii
şi ochii Tăi vii
toate le văd
înmugurindu-ne şi ochii şi paşii pe măgura timpului
tivită cu picuri de floare
pe
aripile vântului
uşor
ce încă mai bate

Isuse
vreau degetele Tale
umbra să-mi prindă
şi odihna mea
Tu
să-mi fii un izvor de cuvinte
cum
numai Tu Însuţi ştii să le spui

Lumina
Şi viaţa mea
Pururi
Isuse să fii
04-12-2019 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără tine

Ieri erai online, te-am văzut la faţă
Mi-ai zâmbit frumos, dar de la distanţă.
Şi dacă de mâine te-ai deconecta
Nu ştiu ce m-aş face, cum aş rezista.
Fără tine cerul va fi mereu gri
Culorile toate se vor înnegri.
Fără tine frica-n minte-mi va intra
Ochii mei de lacrimi nu vor mai vedea.
Fără tine noaptea va fi fără stele
N-or avea lumină nici zilele mele.
Fără tine nu am inima întreagă
Şi trăiesc de parcă sunt lipsit de vlagă.
Fără tine oceanul parcă-i un lac mic
Fără tine alături eu nu sunt nimic.

poezie de Robert Cravens, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alfred Moir

De ce n-am fost devorat de dispreţ
Şi n-am putrezit în indiferenţă
Sau în revoltă neputincioasă ca Indignation Jones?
De ce, cu toate păcatele mele,
N-am avut soarta lui Willard Fluke?
Şi de ce, deşi mi-am făcut veacul la barul lui Burchart,
Ca un fel de momeală a casei pentru a convinge clienţii
Să cumpere alcool, patima băuturii
A căzut pe mine ca o ploaie care spală totul,
Lăsând sufletul meu uscat şi curat.
Şi de ce n-am ucis un om, cum a făcut Jack McGuire?
În schimb, am acumulat puţine în viaţă –
Totul se datorează unei cărţi pe care am cumpărat-o cândva.
Dar oare de ce m-a dus la Mason City
Unde am avut şansa să o văd în vitrină,
Tentându-mi ochii cu coperţile ei aurii?
Şi de ce a răspuns sufletul meu acelei cărţi,
Pe care de atunci o recitesc mereu?

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

CEL MAI FRUMOS NEBUN

Stau cu luna în poale şi Dumnezeu într-un colţ. Un
paparazzo mă urmăreşte pânâ-n talpa iadului. Unde mi-s
dracii, cuminte n-am cum să fiu. Moartea mi-e clară,
semnul lui, luminos. Am să-l găsesc, am să bat din picior
şi din oglindă o să apară, cu frezii în mână, cel mai
frumos nebun, în piele de şarpe:

Tace, stă culcat pe spate printre rochiile şi pălăriile
mele cu ochii închişi. Ştiu la ce se gândeşte atunci
când zâmbeşte ghiduş. Scrie despre iluminare, despre
un cap de mort. Sunt sigură, bărbatul acesta nu va ceda
niciodată nervos. Poate doar atunci când am să-l rog
să-mi scoată ciobul de sticlă din călcâi.

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aici nu ne va iubi nimeni

aici în oraşul nostru ipotetic
unde cuvintele fac din oameni minuni
rolul tău este să-mi creezi panica
pentru că tu poţi
poţi fi reglatorul meu de sânge
de circumvoluţiuni

ţine bine minte
spaţiul acesta hectic de febră
şi multă speranţă în care numai de asta
pentru că poţi
ţi-am cedat oseminte
culori
pentru că tu poţi
poţi muri fără să mori
de asta
în modul cel mai frenetic
te voi împinge în gol cu toată puterea
şapte sute de kilometri
în care mierea
va curge-napoi de la tine la mine
ca nişte cuţite
urmate de roţi şi un mare număr
cu soţi

căci numai de asta
ţi-am dat un sens
deşi
ţine minte ce-ţi spun
eşti cel ce va purta
pijamalele închisorii
şi capul meu pe
platou

numai de asta
îţi dau titlul ăsta scurt
de erou

numai de asta se joacă muritorii
cu stelele
de asta e vânt
o furtună de îţi cad dinţii
de asta sunt eu o femeie electrică
care tunde iarba
într-o masă
netă
şi strigă după tine
hai
ia şi bagă aer în pompa aia până ne faci
de un dor absolut
şi nebun

de-o planetă

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!